Frații C. și D. au greșit în unele privințe, când s-au ocupat de probleme ale comunității din Battle Creek. Ei au acționat prea mult după propriul lor spirit și nu au depins în întregime de Dumnezeu. Ei nu au reușit să-și îndeplinească datoria, neconducând comunitatea la Dumnezeu, Izvorul de apă vie, unde puteau găsi ceea ce le lipsea și totodată satisface sufletele însetate. Ei nu au considerat de cea mai mare importanță influența înnoitoare, sfințitoare a Duhului Sfânt, care dă pace și speranță conștiinței tulburate și restabilește sănătatea și fericirea în suflet. Obiectivul bun pe care l-au avut în vedere nu a fost atins. Acești frați au manifestat în mod excesiv un spirit de critică rece la examinarea persoanelor care s-au prezentat pentru a deveni membri ai bisericii. Spiritul de a plânge cu cei ce plâng și de a se bucura împreună cu cei ce se bucură nu a fost în inimile acestor frați slujitori așa cum ar fi trebuit să fie.
Hristos S-a identificat cu nevoile oamenilor. Necesitățile lor, suferințele lor erau ale Sale. El spune: „Am fost flămând, și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut; am fost străin, și M-ați primit; am fost gol, și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav, și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine.” Robii lui Dumnezeu ar trebui să aibă inimi pline de afecțiune adâncă și dragoste sinceră pentru urmașii lui Hristos. Ar trebui să dea pe față acel interes profund pe care îl evidențiază Hristos prin grija păstorului pentru oaia pierdută; ei ar trebui să urmeze exemplul dat de Hristos și să manifeste aceeași compasiune și blândețe, aceeași dragoste gingașă, plină de milă, pe care le-a arătat El față de noi.
Marile puteri morale ale sufletului sunt credința, nădejdea și iubirea. Dacă acestea sunt inactive, un slujbaș poate fi neîncetat plin de zel și sinceritate, însă lucrarea sa nu va fi primită de Dumnezeu și nu poate face bine bisericii. Un pastor al lui Hristos, care duce poporului mesajul solemn din partea lui Dumnezeu, ar trebui să acționeze întotdeauna după dreptate, să iubească îndurarea și să umble cu smerenie înaintea lui Dumnezeu. Duhul lui Hristos, aflat în inima sa, va determina fiecare putere a sufletului să hrănească și să protejeze fiecare oaie de pe pajiștea Lui, ca un păstor sincer și credincios. Iubirea este lanțul de aur care leagă inimile credincioase una de alta în legături ale prieteniei de bunăvoie, ale gingășiei și consecvenței în credință; care, de asemenea, leagă sufletul de Dumnezeu. Există însă negreșit o lipsă de iubire, compasiune și gingășie plină de îndurare între frați. Servii lui Hristos sunt prea reci și lipsiți de inimă. Inimile lor nu sunt aprinse în întregime de compasiune delicată și iubire sinceră. Consacrarea cea mai curată și mai înaltă față de Dumnezeu este aceea care se manifestă prin dorințele și eforturile cele mai susținute de a câștiga suflete pentru Hristos. Motivul pentru care pastorii care predică adevărul prezent nu au un succes mai mare este acela că le lipsesc într-o mare măsură credința, speranța și iubirea. Avem de întâmpinat și de suportat munci și conflicte, fapte ale tăgăduirii de sine și tainice încercări ale inimii. Vor fi întristări și lacrimi pentru păcatele noastre; vor fi lupte neîntrerupte și vegheri, toate amestecate cu remușcări și rușine din pricina nedesăvârșirii noastre.
Servitorii crucii scumpului nostru Mântuitor să nu-și uite experiența în aceste lucruri, ci să-și aducă mereu aminte că nu sunt altceva decât niște oameni, supuși greșelii și cu aceleași pasiuni ca și frații lor; și că, dacă își ajută frații, trebuie să persevereze în eforturile lor de a le face bine, având inimile umplute cu milă și iubire. Ei trebuie să ajungă la inimile fraților lor și să-i ajute acolo unde aceștia sunt slabi și au cel mai mult nevoie de ajutor. Cei ce lucrează în cuvânt și învățătură ar trebui să-și zdrobească propriile lor inimi împietrite, mândre și necredincioase, dacă vor să vadă petrecându-se același lucru și în frații lor. Hristos a făcut totul pentru noi, pentru că suntem neajutorați; eram încătușați în lanțurile întunericului, păcatului și disperării și, prin urmare, nu putem face nimic pentru noi înșine. Prin exercitarea credinței, speranței și iubirii, ajungem tot mai aproape de standardul sfințeniei desăvârșite. Frații noștri simt aceeași nevoie de ajutor plin de îndurare pe care am simți-o noi. Nu ar trebui să-i împovărăm cu critici inutile, ci să lăsăm ca iubirea lui Hristos să ne determine să fim plini de compasiune și tandrețe, pentru a putea plânge pentru cei greșiți și care s-au îndepărtat de Dumnezeu. Un suflet are o valoare infinită. Aceasta nu poate fi estimată decât prin prețul plătit pentru răscumpărarea lui. Calvarul! Calvarul! Calvarul va lămuri adevărata valoare a unui suflet!