Mărturii pentru comunitate, vol. 3

Capitolul 19

Lucrătorii din editură

[AUDIO]

Cei de la editură, care mărturisesc credința în adevăr, ar trebui să dea la iveală puterea adevărului în viețile lor și să facă dovada că lucrează, mergând înainte și înălțându-se, clădind pe temelia principiului. Ei ar trebui să-și modeleze viața și caracterul după Modelul desăvârșit. Dacă toți ar putea privi cu un ochi care știe să facă deosebire în extraordinarele realități ale veșniciei, ce groază a condamnării i-ar cuprinde pe unii de la editură, care acum trec mai departe cu indiferență, deși nu-i mai desparte decât foarte puțin timp de scenele veșnice. Au fost date multe avertizări și au fost subliniate cu adâncă simțire și rugăciuni fierbinți, fiecare dintre ele fiind înregistrată cu credincioșie în ceruri, pentru a sprijini darea de seamă a fiecăruia în ziua cercetării finale. Iubirea neobosită a lui Hristos i-a însoțit pe acei angajați în lucrarea Sa de la editură. Dumnezeu i-a urmat cu binecuvântările și rugămințile Sale stăruitoare, urând totuși păcatele și necredincioșia care se țin de ei ca lepra. Adevărurile profunde și solemne pe care cei de la editură au avut privilegiul să le asculte ar trebui să le miște inimile și să-i determine să aprecieze într-un înalt grad lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu. Dacă vor umbla în lumină, aceasta le va înfrumuseța și înnobila viețile cu propria podoabă a cerului, puritatea și bunătatea adevărată.

Înaintea fiecărui lucrător de la editură este deschisă o cale pentru a se angaja din toată inima în mod direct în lucrarea lui Hristos și salvarea de suflete. Hristos a lăsat cerul și a plecat de la sânul Tatălui Său pentru a veni într-o lume pierdută, neprietenoasă, pentru a-i salva pe aceia care aveau să dorească să fie salvați. S-a autoexilat departe de Tatăl Său și a schimbat tovărășia curată a îngerilor pentru aceea a oamenilor căzuți, toți infectați de păcat. Cu durere și uimire, Hristos este martorul răcelii, indiferenței și neglijenței cu care cei ce mărturisesc că sunt urmașii Săi tratează lumina și soliile de avertizare și de iubire pe care li le-a dat. Hristos a asigurat pâinea și apa vieții pentru toți cei ce flămânzesc și însetează.

Domnul pretinde tuturor celor de la editură să lucreze însuflețiți de motivații înalte. Hristos le-a oferit un exemplu în propria Sa viață. Toți ar trebui să lucreze cu interes, devotament și credincioșie pentru salvarea de suflete. Dacă toți cei de la editură vor lucra sub înrâurirea unor scopuri lipsite de egoism, conștienți fiind de sfințenia acestei lucrări, binecuvântarea lui Dumnezeu va rămâne asupra lor. Dacă toți și-ar fi purtat cu voioșie, de bună voie diferitele poveri, oboseala și încurcăturile nu ar fi apăsat în așa măsură asupra soțului meu.

Cât de puține rugăciuni serioase au fost înălțate cu credință către Dumnezeu pentru aceia care lucrau la institut și nu erau considerați pe deplin în adevăr! Cine a simțit prețul unui suflet pentru care a murit Hristos? Care au fost lucrătorii din via Domnului? Am văzut că îngerii erau adânc întristați de frivolitățile nedemne ale celor ce-și spun urmași ai lui Dumnezeu și care se ocupă de lucruri sacre la editură. Unii nu au mai multă considerație pentru caracterul sacru al lucrării decât ar avea pentru o lucrare obișnuită. Dumnezeu cere acum ca aceia care fac umbră degeaba pământului, neaducând roade, să I se consacre și să-și pună în El toate speranțele și afecțiunea lor.

Domnul dorește ca toți aceia care au legătură cu editura să devină persoane care să-și asume răspunderi și să poarte poveri. Dacă ei caută plăcerile, dacă nu practică tăgăduirea de sine, nu sunt vrednici de un loc la editură. Lucrătorii de la editură ar trebui ca atunci când intră în acel spațiu să aibă simțământul că intră într-un loc sfânt, un loc în care se desfășoară lucrarea lui Dumnezeu prin publicarea adevărului care va hotărî destinul sufletelor. Oamenii nu sunt conștienți de acest lucru și nu îl simt după cum s-ar cuveni. În departamentul de culegere a literelor se vorbește mult și astfel mintea este distrasă de la lucru. Editura nu este un loc pentru vizită, pentru un spirit de flirt, pentru amuzament sau pentru egoism. Toți ar trebui să aibă sentimentul că desfășoară o lucrare pentru Dumnezeu. Acela care poate discerne toate motivațiile și citește toate inimile îi pune la probă, îi încearcă și îi cerne pe cei din poporul Său, mai ales pe aceia care au lumină și cunoștințe și sunt angajați în lucrarea Sa sfântă. Dumnezeu este un cercetător al inimilor, Unul care folosește frâul și care nu va accepta nimic mai prejos decât devotamentul total față de lucrare și consacrarea deplină față de El. Toți cei de la editură ar trebui să își reia sarcinile zilnice ca în prezența lui Dumnezeu. Ei nu ar trebui să fie mulțumiți făcând doar atât cât să treacă orele de program și să-și primească salariile; ci ar trebui să lucreze fiecare în orice loc ar putea fi de ajutor în cea mai mare măsură. Au existat câțiva care erau credincioși în absența fratelui White; au fost și alții care lucrau numai dacă erau supravegheați. Dacă toți cei de la editură care mărturisesc că sunt urmași ai lui Hristos ar fi fost credincioși, împlinindu-și îndatoririle de la editură, ar fi existat o mare schimbare în bine. Tinerii și tinerele au fost atât de mult absorbiți fiecare de societatea celuilalt, vorbind, glumind și flirtând, încât îngerii lui Dumnezeu au fost izgoniți de la editură.

Marcus Lichtenstein era un tânăr care se temea de Dumnezeu; el însă a văzut atât de puțin principiile religioase în cei din biserică și în lucrătorii de la editură, încât a fost descumpănit, abătut și dezgustat. S-a poticnit văzând lipsa de conștiinciozitate în păzirea Sabatului, manifestată de unii care susțineau cu toate acestea că sunt păzitori ai poruncilor. Marcus avea o părere înaltă despre lucrarea de le editură; ușurătatea, neseriozitatea și lipsa principiilor l-au făcut să se poticnească. Dumnezeu îl ridicase și, în providența Sa, îl adusese în legătură cu lucrarea Lui de la editură. Însă unii dintre cei ce lucrează acolo cunosc atât de puține lucruri despre căile și voința lui Dumnezeu, încât nu au considerat această mare lucrare de convertire a lui Marcus de la iudaism la creștinism ca fiind cu adevărat importantă. Valoarea sa nu a fost apreciată. El a fost adesea rănit de comportamentul lui F. și al altora de la editură, iar când a încercat să-i mustre, cuvintele sale au fost primite cu dispreț pentru faptul că a îndrăznit să-i învețe. Pronunția sa defectuoasă a fost pentru unii un prilej de glume și amuzament.

Marcus a fost profund marcat de cazul lui F.; nu a știut însă cum să-i vină în ajutor. El nu ar fi părăsit niciodată editura dacă tinerii ar fi fost credincioși mărturisirii lor de credință. Dacă va eșua în credință, sângele său se va găsi cu siguranță pe veșmintele tinerilor care-L mărturisesc pe Hristos, dar care, prin cuvintele, faptele și comportamentul lor, declară fără echivoc faptul că nu aparțin lui Hristos, ci lumii. Această stare deplorabilă de neglijență, indiferență și necredincioșie trebuie să înceteze; la editură trebuie să aibă loc o schimbare profundă și definitivă; în caz contrar, cei care au avut atât de multă lumină și privilegii atât de mari ar trebui să fie concediați și alții să le ia locul, chiar dacă aceștia din urmă vor fi necredincioși. Este un lucru îngrozitor să te minți singur. Îngerul a spus, privind către cei de la editură: „Dacă neprihănirea voastră n-o întrece pe cea a învățaților și a fariseilor, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.” Simpla mărturisire nu este de ajuns. Trebuie să existe o lucrare în suflet, o lucrare care să se dea pe față în viață.

Iubirea lui Hristos răzbate până în profunzimile mizeriei și nenorocirii pământești, căci altminteri nu ar putea veni în întâmpinarea fiecărui om, chiar și a celui mai păcătos. Ea ajunge totodată și la tronul Celui veșnic, căci altfel omul nu ar putea fi ridicat din starea lui de degradare, iar necesitățile și dorințele noastre nu ar putea fi satisfăcute. Hristos a deschis calea de la pământ la cer. El constituie veriga de legătură dintre cele două lumi; aduce omului iubirea și bunăvoința lui Dumnezeu și, prin meritele Sale, îl înalță pe om în locul în care acesta poate beneficia de împăcarea cu Dumnezeu. Hristos este calea, adevărul și viața. Este o lucrare grea aceea de a merge pas cu pas, încet și cu suferință, înainte și în sus pe cărarea purității și sfințeniei. Însă Hristos a luat toate măsurile pentru a oferi puteri noi și tărie divină la fiecare pas înainte în viața divină. Aceasta este cunoașterea și experiența de care duc lipsă, și pe care trebuie să o aibă, toți lucrătorii de la editură, căci altfel vor aduce zilnic rușine cauzei lui Hristos.

Fratele G. face o greșeală în viața sa. Pune un preț prea mare pe sine însuși. Nu a început să zidească în direcția care trebuie pentru a-și încununa viața cu succes. El zidește de la vârf, însă temelia nu este pusă corect. Temelia trebuie pusă sub pământ și după aceea se poate înălța construcția. El are nevoie de o disciplină și de o experiență în îndatoririle de fiecare zi pe care nu i le pot da științele; toată educația sa nu-i va da tăria fizică necesară pentru a se deprinde cu greutățile vieții.

Din ceea ce mi s-a arătat, ar trebui să se facă o selecție atentă a ajutoarelor de la editură. Cei tineri, neîncercați și neconsacrați nu ar trebui aduși acolo; căci sunt expuși la ispite și nu au niște caractere solide. Cei care și-au format caracterele, care și-au fixat principiile și care au în inimă adevărul lui Dumnezeu nu vor constitui o permanentă sursă de griji și neliniște, ci mai degrabă ajutoare și binecuvântări. Instituția editurii este perfect capabilă de a face aranjamentele necesare pentru a asigura ajutoare bune, pe aceia care au pricepere și principii. Iar biserica, la rândul ei, ar trebui să nu caute să profite nici cu un bănuț pe seama celor care vin la editură pentru a munci și a învăța meserie. Există locuri în care unii pot câștiga salarii mai bune decât la editură, însă ei nu pot găsi niciodată un loc de muncă mai important, mai onorabil sau mai înălțat decât în lucrarea lui Dumnezeu de la editură. Cei care lucrează cu credincioșie și fără egoism vor fi răsplătiți. Pentru ei este pregătită o cunună de slavă, față de care toate onorurile și plăcerile pământești nu pot fi asemănate decât cu praful cel neînsemnat de pe talerul cântarului. Vor fi îndeosebi binecuvântați cei care au fost credincioși lui Dumnezeu, veghind asupra bunăstării spirituale a celor de la editură. Interesele bănești și vremelnice devin cu totul nesemnificative în comparație cu acest lucru. Într-o parte a cântarului se află praf de aur; în cealaltă, un suflet de om de o asemenea valoare, încât Fiul lui Dumnezeu a jertfit onoruri, bogății și slavă pentru a-l răscumpăra din robia păcatului și a totalei disperări. Un suflet are o valoare infinită și reclamă cea mai mare atenție. Orice om care se teme de Dumnezeu la această editură ar trebui să lase deoparte lucrurile copilărești și deșarte și, cu o adevărată îndrăzneală morală, să stea drept în toată demnitatea bărbăției sale, disprețuind intimitatea josnică, unind cu toate acestea o inimă de alta cu legăturile interesului și iubirii creștine. Inimile tânjesc după compasiune și iubire și sunt împrospătate și întărite de către acestea precum florile prin ploi bogate și soare.

Biblia ar trebui citită în fiecare zi. O viață religioasă, de consacrare față de Dumnezeu reprezintă cel mai bun scut pentru tinerii care sunt expuși ispitelor în timpul în care își fac o educație. Cuvântul lui Dumnezeu va furniza standardul corect în ce privește binele și răul și principiile morale. Statornicia principiului adevărului este singura apărare pentru tineri. Hotărârile puternice și dârzenia vor închide multe uși în fața ispitei și influențelor nefavorabile menținerii caracterului creștin. Un spirit slab și nehotărât care a fost îngăduit în copilărie și în tinerețe va marca viața printr-o necurmată luptă și trudă, pentru motivul că lipsesc hotărârea și principiul solid. Asemenea persoane vor fi mereu împiedicate să obțină succesul în această viață și se vor afla în primejdia de a-și pierde viața cealaltă. Te vei afla în siguranță atunci când vei fi sincer în privința a ceea ce este drept. Primul lucru care ar trebui luat în considerație ar trebui să fie de a-L onora pe Dumnezeu, iar cel de-al doilea, de a fi credincios în ce-i privește pe oameni, împlinind îndatoririle pe care le aduce fiecare zi, înfruntând încercările și purtând poverile ei cu statornicie și cu o inimă hotărâtă. Un efort serios și neobosit, unit cu o voință puternică și cu o încredere deplină în Dumnezeu vor fi de ajutor în orice situație de urgență, vor pregăti pentru o viață folositoare în această lume și desăvârși pentru viața veșnică.