Există obiecțiuni serioase împotriva faptului de a avea școala noastră la Battle Creek. Dacă influența pe care o are un membru asupra altuia într-o comunitate atât de mare avea un caracter înălțat, ducând la puritate și consacrare față de Dumnezeu, atunci tinerii care vin la Battle Creek ar avea avantaje mai mari decât în cazul în care școala s-ar afla în altă parte. Dacă însă influența de la Battle Creek va fi în viitor tot așa cum a fost și în ultimii ani, îi voi avertiza pe părinți să-și țină copiii departe de Battle Creek. Nu sunt decât câțiva în această comunitate mare care își manifestă influența de a atrage cu consecvență suflete la Hristos; aceasta în timp ce există mulți care, prin exemplul lor, îi va îndepărta pe tineri de Dumnezeu, atrăgându-i către iubirea de lume.
Mulți membri din comunitatea din Battle Creek nu au sentimentul responsabilității personale. Cei care practică religia își vor menține trăsăturile de caracter în orice împrejurări. Ei nu vor fi asemenea unei trestii care tremură în bătaia vântului. Cei care se află ceva mai departe au sentimentul că ar fi mult favorizați dacă ar putea avea privilegiul de a locui în Battle Creek, în mijlocul unei comunități puternice, în care copiii lor ar putea beneficia de școala de Sabat și de adunări. Unii dintre frații și surorile noastre au făcut sacrificii înainte de vreme pentru ca fiii și fiicele lor să locuiască aici. Au fost însă dezamăgiți în aproape toate cazurile. Nu erau decât puțini în comunitate care arătau un interes lipsit de egoism pentru acești tineri. Membrii comunității au luat în general poziția unor străini fariseici, izolați de cei ce aveau cel mai mult nevoie de ajutorul lor. Unii dintre tinerii din comunitate care, după propria lor mărturisire, îi slujeau lui Dumnezeu, dar iubeau mai mult lumea și plăcerile, erau gata de a face cunoștință cu tineri veniți din alte părți în mijlocul lor și de a exercita o influență puternică asupra lor pentru a-i conduce mai degrabă către lume decât către Dumnezeu. Când aceștia se întorc acasă, sunt mai departe de adevăr decât erau când au venit la Battle Creek.
În inima lucrării este nevoie de bărbați și femei care să fie mame și tați plini de grijă în Israel, care să aibă inimi mari, în care să încapă și alții, nu doar „eu” și „al meu”. Ei ar trebui să aibă inimi care să strălucească de iubire pentru tinerii cei dragi, fie că aceștia sunt membri ai propriei lor familii, fie că sunt copiii vecinilor lor. Ei sunt membri ai marii familii a lui Dumnezeu, pentru care Hristos a dovedit un interes atât de mare, încât a făcut orice sacrificiu posibil pentru a-i salva. El și-a părăsit slava, mărirea, tronul împărătesc și veșmintele împărătești și a devenit sărac, pentru ca, prin sărăcia Sa, copiii oamenilor să poată deveni bogați. În cele din urmă, și-a dat sufletul la moarte pentru a putea salva neamul omenesc dintr-o nenorocire lipsită de speranță. Acesta este exemplul bunăvoinței dezinteresate, pe care Hristos dorește să-l urmăm.
În deosebita providență a lui Dumnezeu, mulți tineri și oameni maturi deopotrivă au fost aruncați în brațele celor din comunitatea de la Battle Creek, pentru a fi binecuvântați cu marea lumină pe care le-a dat-o Dumnezeu acestora din urmă și pentru ca, prin eforturile lor dezinteresate, să poată avea privilegiul prețios de a-i aduce la Hristos și la adevăr. Hristos Își însărcinează îngeri care să slujească celor ce sunt aduși sub influența adevărului, să le înmoaie inimile și să-i facă deschiși față de influențele adevărului Său. În timp ce Dumnezeu și îngerii își fac lucrarea, cei ce mărturisesc că sunt urmași ai lui Hristos par să fie stăpâniți de o indiferență rece. Ei nu lucrează la unison cu Hristos și îngerii sfinți. Deși mărturisesc că sunt slujitori ai lui Dumnezeu, ei slujesc propriului lor interes și își iubesc propriile plăceri, iar sufletele pier în jurul lor. Aceste suflete pot spune cu îndreptățire: „Nici unui om nu-i pasă de sufletul meu.” Comunitatea a neglijat folosirea privilegiilor și binecuvântărilor pe care le-au avut la îndemână, iar prin neglijarea datoriei lor au pierdut ocaziile de aur de a câștiga suflete la Hristos.
Cei necredincioși au trăit printre ei luni de zile, iar ei n-au făcut nici un efort deosebit pentru a-i salva. Cum poate privi Stăpânul astfel de servi? Necredincioșii ar fi reacționat la eforturile depuse pentru ei, dacă frații și surorile ar fi trăit în conformitate cu înalta lor mărturisire. Dacă ar fi căutat ocazii de a lucra în interesul Stăpânului lor, pentru înaintarea cauzei Sale, ar fi manifestat bunătate și iubire față de aceștia, ar fi căutat ocazii de a se ruga cu și pentru ei și ar fi simțit că asupra lor apasă răspunderea de a-și arăta credința prin fapte, prin precepte și exemplu. Prin mijlocirea lor, aceste suflete ar fi putut fi salvate, pentru a fi niște stele în cununa bucuriei lor. În multe cazuri însă, ocazia de aur a trecut fără să se mai întoarcă vreodată. Sufletele care au trecut prin valea deciziei lor au luat poziție în rândurile vrăjmașului și au devenit inamici ai lui Dumnezeu și ai adevărului. Iar raportul necredincioșiei celor ce au declarat că sunt urmași ai lui Hristos a mers sus, în cer.
Mi s-a arătat că, dacă tinerii din Battle Creek ar fi credincioși mărturisirii lor de credință, ar putea exercita o puternică influență înspre bine asupra semenilor lor tineri ca și ei. Însă o mare parte dintre tinerii de la Battle Creek au nevoie de o experiență creștină. Ei nu-L cunosc pe Dumnezeu prin punerea în practică a cunoștințelor teoretice. Nu au în mod individual o experiență personală în viața de creștin și sunt condamnați să piară alături de cei necredincioși, dacă nu obțin această experiență. Tinerii din această categorie își urmează mai degrabă propriile înclinații decât datoria. Unii nu caută să se lase stăpâniți de principii. Nu își dau și sufletul din ei pentru a intra pe poarta cea strâmtă, tremurând de teamă că n-o vor putea face. Ei sunt încrezători în ei înșiși, lăudăroși, mândri, nesupuși, nemulțumitori și nesfinți. Tocmai persoane ca acestea conduc sufletele pe calea cea largă, la ruină. Din moment ce Hristos nu locuiește în ei, nu-L pot da pe față prin viețile și caracterele lor.
Membrii comunității din Battle Creek au avut o mare lumină. Ca popor, ei au fost favorizați într-un mod deosebit de către Dumnezeu. Nu au fost lăsați neștiutori în ceea ce privește voia lui Dumnezeu pentru ei. Ar fi putut fi mult mai înaintați decât sunt acum, dacă ar fi umblat în lumină. Ei nu sunt tocmai acel popor distinct, deosebit și sfânt pe care îl presupune credința lor, pe care Dumnezeu să-i recunoască și să-i considere drept copii ai luminii. Ei nu sunt atât de supuși și consacrați după cum o cere poziția lor înălțată, de copii care umblă în lumină. Cea mai solemnă solie de har dată vreodată lumii le-a fost încredințată lor. Domnul a făcut din membrii acelei comunități depozitarii poruncilor Sale într-o manieră deosebită de oricare altă biserică. Dumnezeu nu și-a arătat favoarea specială față de ei, încredințându-le adevărul Său sacru pentru ca numai ei să fie binecuvântați de lumina dată, ci pentru ca lumina să fie reflectată asupra lor, să strălucească mai departe și asupra altora și să fie reflectată înapoi către Dumnezeu de către cei ce primesc adevărul, slăvindu-L. Mulți din Battle Creek vor avea de dat o socoteală înfricoșătoare în ziua lui Dumnezeu pentru această păcătoasă neglijare a datoriei.
Mulți dintre cei de la Battle Creek care mărturisesc credință în adevăr își contrazic credința prin faptele lor. Ei sunt tot atât de necredincioși, tot atât de departe de a îndeplini cerințele lui Dumnezeu și de a onora mărturisirea lor de credință cum era biserica iudaică în timpul primei veniri a lui Hristos. Dacă Hristos S-ar arăta în mijlocul lor, mustrând și condamnând egoismul, mândria și iubirea prieteniei cu lumea, așa cum a făcut la prima Sa venire, numai câțiva L-ar recunoaște ca Domn al slavei. Ei nu ar primi tabloul datoriei neglijate pe care El l-ar pune înaintea lor, ci i-ar spune în față: „Te înșeli total; am făcut cutare și cutare lucru bun și măreț, am făcut cutare și cutare lucrare minunată și avem dreptul să fim mult înălțați pentru faptele noastre bune.”
Iudeii nu au intrat în întuneric dintr-o dată. Aceasta a fost o lucrare treptată, până când n-au mai putut să vadă darul lui Dumnezeu, care și-a trimis propriul Fiu. Comunitatea de la Battle Creek a avut avantaje deosebite și va fi judecată după lumina și privilegiile pe care le-a avut. Defectele, necredința, împietrirea inimii lor și neglijarea de a cultiva și de a urma lumina, toate acestea nu sunt mai mici decât ale evreilor favorizați, care au refuzat binecuvântările pe care le-ar fi putut primi și L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Evreii reprezintă acum o uimire și o rușine pentru lume.
Comunitatea din Battle Creek este asemenea Capernaumului, pe care Hristos îl reprezintă ca fiind înălțat până la ceruri prin lumina și privilegiile ce i-au fost date. Dacă lumina și privilegiile cu care au fost binecuvântați ar fi fost oferite Sodomei și Gomorei, acestea ar fi putut supraviețui până în ziua de azi. Dacă lumina și cunoștința pe care le-a primit biserica din Battle Creek ar fi fost date neamurilor care stau în întuneric, acestea ar fi putut fi mult mai înaintate față de acea comunitate.
Biserica laodiceană credea cu adevărat și se bucura de binecuvântările Evangheliei, crezând că era bogată în favoruri venite de la Dumnezeu, când Martorul Credincios îi numea săraci, orbi, goi și vrednici de plâns. Așa stau lucrurile și cu biserica din Battle Creek și cu o mare parte dintre cei ce mărturisesc că sunt poporul lui Dumnezeu, păzitori ai poruncilor Sale. Domnul nu vede lucrurile tot așa cum le vede omul. Gândurile și căile Sale nu sunt asemenea căilor noastre.
Cuvintele și Legea lui Dumnezeu, scrise în suflet și date pe față printr-o viață consacrată și sfântă, au o puternică influență de a convinge lumea. Lăcomia, care este idolatrie, invidia și iubirea de lume vor fi dezrădăcinate din inimile acelora care-I sunt supuși lui Hristos și va fi plăcerea lor de a se purta cu dreptate, de a iubi îndurarea și de a umbla cu umilință înaintea lui Dumnezeu. Dacă este scrisă în inimă, Legea lui Dumnezeu va aduce mintea și voința la ascultare față de Hristos.
Credința noastră este deosebită. Mulți care mărturisesc că viețuiesc în sunetul de trâmbiță al ultimei solii de har nu și-au dezlipit afecțiunea de lume. Ei se înclină înaintea prieteniei lumii și jefuiesc lumina și principiul pentru a-și asigura favoarea ei. Apostolul descrie poporul favorizat al lui Dumnezeu prin aceste cuvinte: „Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”.