Frate F., influența ta nu a fost de natură să onoreze cauza adevărului prezent. Dacă ai fi fost sfințit de adevărul pe care-l predici altora, ai fi fost de zece ori mai folositor cauzei lui Dumnezeu decât ai fost până acum. Te-ai bizuit atât de mult pe stârnirea senzației, încât fără acest lucru nu ai decât puțin curaj. Aceste stări de mare agitație și provocare a interesului prin senzațional constituie tăria, slava și succesul tău ca lucrător; acestea însă nu sunt plăcute înaintea lui Dumnezeu. Străduințele tale în această direcție sunt rareori ceea ce te amăgești singur că sunt.
O cercetare atentă descoperă faptul că nu sunt de adunat decât câțiva snopi în urma acestor întâlniri extrem de palpitante. Și cu toate acestea, din experiența întreagă a trecutului nu ai învățat că trebuie să-ți schimbi modul de lucru. Ai fost încet când a fost vorba să înveți cum să-ți organizezi viitoarele lucrări în așa fel, încât să eviți greșelile din trecut. Motivul acestui lucru a fost că, asemenea alcoolicului, iubești stimulentul acestor întâlniri de senzație; tânjești după ele tot așa cum tânjește bețivul după un pahar de tărie, care să-i sporească puterile secătuite. Aceste dezbateri care stârnesc agitație sunt luate drept zel pentru Dumnezeu și iubire de adevăr. Aproape că n-ai avut deloc parte de Duhul lui Dumnezeu care să sprijine eforturile tale. Dacă L-ai avea pe Dumnezeu cu tine în toate mișcările pe care le faci și dacă ai simți o povară pentru suflete, dacă ai avea înțelepciunea să folosești cu iscusință aceste ocazii incitante pentru a îndrepta cu hotărâre suflete către Împărăția lui Hristos, ai putea vedea roadele muncii tale, iar Dumnezeu ar fi slăvit. Sufletul tău ar trebui să strălucească de spiritul adevărului pe care-l prezinți altora. După ce ai lucrat pentru a convinge sufletele de cerințele pe care le are Legea lui Dumnezeu față de ele, învățându-le pocăința față de Dumnezeu și credința în Hristos, lucrarea ta este abia la început. Prea adesea te sustragi de la desăvârșirea lucrării și lași ca alții să ridice o povară grea, aceea de a termina lucrarea pe care tu ar fi trebuit s-o termini. Spui că nu ești apt să finalizezi lucrarea. Atunci, cu cât mai repede devii apt să porți poverile unui păstor, sau pastor, al turmei, cu atât mai bine.
Ca păstor adevărat, ar trebui să te disciplinezi să lucrezi cu mintea oamenilor și să dai porția de hrană la timpul cuvenit fiecărui membru al turmei lui Dumnezeu. Ar trebui să ai grijă și să studiezi, pentru a avea o rezervă de subiecte practice, pe care le-ai cercetat și pe care le poți aborda și prezenta poporului în spiritul unei maniere simple și însoțite de putere, la timpul și în locul potrivit, după cum este nevoie. N-ai fost bine pregătit cu subiecte din cuvântul inspirat în ce privește toate faptele bune. Când turma a avut nevoie de hrană spirituală, ai prezentat în mod frecvent vreunul din subiectele de dispută, care era la fel de potrivit pentru ocazia respectivă ca și un discurs privitor la politica de stat. Dacă ți-ai propune și ți-ai educa mintea să cunoști subiectele pe care ți le-a furnizat din belșug Cuvântul lui Dumnezeu, ai putea zidi cauza lui Dumnezeu hrănind turma cu alimente potrivite și care i-ar da sănătate și tărie spirituală.
Mai ai încă de deprins lucrarea unui adevărat păstor. Când vei înțelege aceasta, cauza și lucrarea lui Dumnezeu vor apăsa asupra ta cu o asemenea greutate, încât nu vei mai avea chef să râzi și să glumești și să te prinzi în discuții ușuratice. Un pastor al lui Hristos care duce o povară corespunzătoare a lucrării și este pătruns de un simțământ înalt al caracterului nobil și al sfințeniei misiunii sale nu va fi înclinat să fie ușuratic și neatent cu mieii turmei.
Un păstor adevărat va fi interesat de tot ceea ce se leagă de bunăstarea turmei, de hrănirea, călăuzirea și apărarea ei. Se va comporta cu multă înțelepciune și va manifesta o considerație duioasă față de toți, fiind amabil și dovedind simpatie pentru fiecare, mai ales pentru cei ispitiți, năpăstuiți și disperați. În loc să tratezi aceste categorii cu compasiunea cerută de fiecare dintre aceste cazuri deosebite și de neputințele lor, tu, fratele meu, ai nesocotit această clasă, în timp ce, în general, i-ai împins pe alții să îi mângâie. „După cum nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.” „Adevărat, adevărat vă spun, robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis.” „S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.” „Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi, și să nu ne plăcem nouă înșine. Fiecare din noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii altora. Căci și Hristos nu și-a plăcut Lui Însuși; ci, după cum este scris: «Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine.»”
Nu este lucrarea unui slujitor al Evangheliei aceea de a domni peste moștenirea lui Dumnezeu, ci, cu smerenie a minții, cu blândețe și îndelungă răbdare, să roage fierbinte, să mustre și să dojenească, cu toată îngăduința și învățătura. Ce relație va fi între versetele de mai sus și viața ta de până acum? Ai cultivat o dispoziție egoistă aproape toată viața. Te-ai căsătorit cu o femeie care are o voință neclintită, încăpățânată. Dispoziția ei firească era profund egoistă. Erați amândoi iubitori de sine și faptul că v-ați unit interesele nu a ajutat în cazul nici unuia dintre voi, ci a mărit primejdia pentru amândoi. Nici unul dintre voi nu era caracterizat prin conștiinciozitate și nici unul nu avea înaintea sa teama de Dumnezeu într-o înaltă măsură. Iubirea și îngăduința de sine, acestea au fost principiile care v-au stăpânit. Amândoi ați fost atât de puțin consacrați lui Dumnezeu, încât nu ați putut fi de folos unul altuia. Ați vrut fiecare să vă faceți poftele; amândoi ați vrut să fiți lingușiți, ridicați în slăvi și slujiți.
Domnul a văzut primejdiile în care vă aflați și v-a trimis iarăși și iarăși avertizări prin Mărturii, pentru a ști că interesele voastre veșnice sunt în pericol, dacă nu biruiți iubirea de sine și nu faceți ca voința voastră să fie una cu voința lui Dumnezeu. Dacă ai fi luat aminte la mustrările și avertizările venite de la Domnul, dacă te-ai fi întors cu totul din calea ta, făcând o schimbare totală, soția ta nu s-ar afla acum în capcana vrăjmașului, lăsată de Dumnezeu să creadă puternicele amăgiri ale lui Satana. Dacă ai fi urmat lumina pe care a dat-o Dumnezeu, ai fi acum un lucrător puternic și eficient în cauza lui Dumnezeu, apt să împlinești de zece ori mai mult decât ai acum competența să faci. Ai devenit slab pentru că nu ai îndrăgit lumina. N-ai fost capabil să deosebești glasul adevăratului Păstor de cel al unui străin decât în puține ocazii. Neglijența ta de a umbla în lumină a adus întuneric asupra ta, iar conștiința, adesea încălcată, este amorțită.
Soția ta nu a vrut și nu a urmat lumina pe care Domnul, în îndurarea Sa, i-a trimis-o. Ea a disprețuit mustrarea și a închis ea însăși ușa prin care vocea Domnului se făcea auzită, dându-i sfaturi și avertizând-o. Satana a fost mulțumit și nimic nu l-a oprit de la a-i câștiga încrederea și, prin amăgirile lui plăcute, măgulitoare, de a o duce în robie după placul lui.
Domnul ți-a trimis o mărturie că soția ta ți-a fost o piedică în toate lucrările tale și că nu ar trebui s-o lași să te însoțească, dacă nu ai dovada cea mai clară că este o femeie convertită, transformată prin înnoirea minții ei. Apoi ai simțit că aveai un motiv să ceri o casă; ai folosit această mărturie ca scuză și ai lucrat în consecință, deși nu aveai nevoie de propria ta casă. Soția ta avea de împlinit îndatoriri față de părinții ei, îndatoriri pe care le-a neglijat toată viața. Dacă ar fi acceptat să se achite cu bucurie de aceste îndatoriri îndelung neglijate, n-ar fi acum lăsată în robia lui Satana, pentru a-i împlini voia și a-și corupe inima și sufletul în slujba lui.
Nevoia de a avea un cămin era închipuită, ca multe alte presupuse nevoi ale tale. Ai obținut casa pe care egoismul tău a dorit-o și ți-ai putut lăsa soția într-un loc confortabil. Însă Dumnezeu pregătea o ultimă probă pentru ea. Suferința mamei sale era de așa natură, încât să-i stârnească mila în inimă, dacă n-ar fi fost atât de uscată și împietrită de egoism. Însă această providență a lui Dumnezeu n-a reușit să trezească iubirea filială pentru mama ei suferindă. Nu avea deloc griji gospodărești care să-i stea în cale, nici copii care să aibă nevoie de iubirea și atenția sa, care era îndreptată către ea însăși, sărmana.
Povara de griji pe care trebuia s-o ducă tatăl ei era prea mare pentru vârsta și puterile sale, fiind secătuit de suferințe acute. Și atunci, sigur că, dacă fiica avea o umbră de compasiune în inima ei, n-ar fi putut să nu simtă, să nu i se trezească sentimentul datoriei de a prelua din poverile surorii sale și ale cumnatului său. Însă ea a arătat cum nici n-ar fi putut mai bine, prin indiferența și evitarea tuturor grijilor și poverilor, că inima ei era aproape tot atât de nesimțitoare ca o stâncă.
Să stea însă în apropiere de părinții săi și, cu toate acestea, să fie atât de indiferentă, aceasta ar fi dat-o de gol. I-a spus soțului ei cum stau lucrurile. Fratele R. a fost la fel de egoist ca soția sa și a trimis urgent vorbă ca ea să vină la el. Cum au privit îngerii lui Dumnezeu această faptă, îngeri sensibili, milostivi, iubitori, îngeri slujitori? Fiica a lăsat ca străinii să se ocupe de acele lucrări delicate pe care ar fi trebuit să le împartă voioasă cu sora ei împovărată. Îngerii au privit cu uluire și durere această scenă și au plecat de la femeia aceea egoistă. Îngerii cei răi le-au luat locul și ea a devenit prizoniera lui Satana, pentru a asculta de voia lui. Ea a fost un mediu al lui Satana și s-a dovedit astfel o mare piedică pentru soțul ei; eforturile lui au fost nesemnificative.
Cauza lui Dumnezeu ar fi fost mai prosperă în _____, dacă nu ar fi existat acel ultim efort; căci lucrarea nu a fost terminată. S-a stimulat un interes, dar a fost lăsat să se stingă în așa fel, încât nu va mai putea fi vreodată suscitat. Frate R., te rog să compari versetele citate mai înainte referitoare la lucrarea și slujirea lui Hristos cu linia de conduită pe care ai arătat-o prin lucrările tale, ca slujitor al Evangheliei, însă în special în privința exemplului pe care l-am menționat, în care datoria era prea evidentă pentru a mai lăsa loc vreunei greșeli, afară doar dacă afecțiunea și conștiința nu au rămas paralizate, printr-o lungă și neîncetată idolatrizare a eului.
Pentru că ți-ai părăsit părinții în suferință atunci când aveau nevoie de ajutor, biserica a fost obligată să preia această povară și să vegheze asupra mădularelor suferinde ale trupului lui Hristos. Prin această neglijare lipsită de inimă, ați provocat încruntarea lui Dumnezeu în ce vă privește. Dumnezeu nu trece cu ușurință peste astfel de lucruri. Ele sunt înregistrate de către îngeri. Dumnezeu nu poate binecuvânta pe cei ce merg complet împotriva datoriei care a fost așa de clar specificată în Cuvântul Său, datoria copiilor față de părinții lor. Copiii care nu se simt mai obligați față de părinții lor pământești decât ai dovedit-o tu, ci pot evita cu atâta ușurință responsabilitatea pe care o au, nu vor manifesta respectul cuvenit față de Tatăl lor ceresc; nu vor arăta apreciere sau respect față de pretențiile pe care le are Dumnezeu de la ei. Dacă nu-și respectă, ci își dezonorează părinții pământești, nu-și vor respecta și iubi Creatorul. Neglijându-și părinții, soția ta a încălcat cel de-al cincilea precept al Decalogului: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o va da Domnul, Dumnezeul tău”. Aceasta este prima poruncă însoțită de o făgăduință. Cei care nu-și respectă părinții, ci îi dezonorează, să nu se aștepte că vor primi binecuvântarea lui Dumnezeu. Părinții noștri au cerințe în ce ne privește la care nu putem renunța și nici privi cu ușurință. Însă copiii care nu au fost educați și supravegheați în copilărie și cărora li s-a îngăduit să devină persoane preocupate doar de ele însele, căutându-și cu egoism propriul bine și evitând poverile, devin lipsiți de inimă și nu respectă cerințele părinților, care au vegheat asupra lor în copilărie.
Frate R., și tu ai fost egoist în privința acestor lucruri și cu mari lipsuri la capitolul datorie. Ai pretins atenție și grijă, dar nu le-ai oferit la rândul tău. Ai fost egoist și pretențios și adesea neînțelegător, dând ocazia ca soția ta să fie încercată. Amândoi ați fost neconsacrați și uluitor de egoiști. Abia ai făcut ceva sacrificii de dragul adevărului. Și tu, și soția ta ați evitat poverile și v-ați plasat într-o poziție în care să vi se slujească, mai degrabă decât să încercați să fiți o cât mai mică povară cu putință.
Pastorii lui Hristos ar trebui să simtă că au o datorie care îi obligă, dacă primesc ospitalitatea fraților sau prietenilor lor, de a lăsa o binecuvântare asupra acelei familii, căutând să-i încurajeze și să-i întărească membrii. Ei nu ar trebui să neglijeze îndatoririle de pastor atunci când vizitează din casă în casă. Ar trebui să se împrietenească cu fiecare membru al familiei, ca să poată înțelege starea spirituală a tuturor și să diversifice maniera lor de lucru pentru a fi de ajutor în cazul fiecăruia. Când un pastor care duce lumii mesajul solemn de avertizare se bucură de bunăvoința ospitalieră a prietenilor și fraților și neglijează îndatoririle de păstor al turmei, fiind neatent în exemplul și comportamentul său, antrenându-se în conversații frivole cu cei tineri, râzând și glumind și spunând anecdote pentru a stârni râsul, este nevrednic de poziția de slujitor al Evangheliei și are nevoie să fie convertit înainte să i se dea în grijă oile și mieii. Servii care sunt neglijenți în ce privește îndatoririle ce îi revin unui pastor credincios dau dovadă că nu sunt sfințiți prin adevărurile pe care le prezintă altora și nu ar trebui admiși ca lucrători în via Domnului, până când nu au simțământul înalt al sfințeniei lucrării unui pastor al lui Hristos.
Când nu au decât de participat la întâlniri de seară, există suficient timp care poate fi întrebuințat cu mult folos, făcând vizite din casă în casă și întâlnindu-se cu oamenii pe terenul lor. Iar dacă pastorii lui Hristos dețin virtuțile Duhului, dacă imită marele Model, vor găsi acces la inimi și vor câștiga suflete la Hristos. Unii pastori care duc ultima solie de har sunt prea distanți. Ei nu se folosesc de ocaziile pe care le au pentru a câștiga încrederea celor necredincioși printr-un comportament exemplar, prin interesul lor lipsit de egoism pentru binele altora, prin bunătatea, îndelunga răbdare, umilința minții și politețea lor respectuoasă. Aceste roade ale Duhului vor exercita o mult mai mare influență decât predicarea de la amvon fără eforturi individuale în familii. Dar predicarea către popor a adevărurilor pregnante și verificate, precum și străduințele individuale corespunzătoare din casă în casă, pentru sprijinirea eforturilor făcute la amvon, vor mări mult influența spre bine, iar sufletele vor fi convertite la adevăr.
Unii dintre pastorii noștri privesc responsabilitățile cu prea multă ușurință, evitând grijile și poverile individuale; din acest motiv, ei nu simt acea nevoie de ajutor din partea lui Dumnezeu, pe care ar simți-o dacă ar ridica poverile pe care lucrarea lui Dumnezeu și credința noastră pretind ca ei să le ridice. Când în lucrarea Sa trebuie purtate greutăți și când cei ce le poartă sunt aduși în strâmtorări, vor simți nevoia de a trăi aproape de Dumnezeu, pentru a putea avea siguranța de a-i încredința Lui căile lor și a pretinde cu credință acel ajutor pe care numai El poate să-l dea. Vor obține atunci zilnic o experiență în credință și încredere, experiență de cea mai mare valoare pentru slujitorii Evangheliei. Lucrarea lor este mai solemnă și mai sfântă decât își dau seama în general pastorii. Ei ar trebui să poarte cu sine o influență sfințitoare. Dumnezeu pretinde ca aceia care se ocupă de lucruri sacre să fie bărbați care să aibă sentimente pline de zel pentru cauza Sa. Povara lucrării lor ar trebui să fie salvarea sufletelor. Frate R., tu nu ai simțit ceea ce descrie profetul Ioel: „Preoții, slujitorii Domnului, să plângă între tindă și altar, și să zică: «Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moștenirea Ta»”. „Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie. Cel ce umblă plângând, când aruncă sămânța, se întoarce cu veselie, când își strânge snopii.”
Frate R., mi s-a arătat în ce contrast mare față de cerințele din Cuvântul lui Dumnezeu s-a prezentat modul tău de lucru. Ai fost neatent în privința cuvintelor și comportamentului. Oile au avut sarcina de a îngriji de păstor, de a-l face atent, de a-l mustra, de a-i da sfaturi și de a deplânge calea cutezătoare a păstorului lor, care, acceptând slujba, mărturisește că este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, el se îngrijește cu mult mai mult de propria-i persoană decât de bietele oi. Nu ai simțit o povară pentru ca păcătoșii să poată fi convertiți. Dacă ai fi făcut aceasta, ai fi semănat sămânța care s-ar fi înălțat după multe zile și ar fi adus roadă spre slava lui Dumnezeu. Când nu mai ai de lucru lângă gura sobei, conversând și rugându-te împreună cu familiile, ar trebui să dai atunci dovadă de sârguință, să faci economie de timp și să te autoeduci să porți răspunderi printr-o muncă folositoare.
V-ați fi putut scuti, tu și soția ta, de multe neplăceri și ați fi fost mai fericiți, mai voioși dacă ați fi căutat mai puțin confortul personal și ați fi combinat studiul cu munca fizică. Mușchii voștri au fost făcuți pentru a fi folosiți, nu pentru a sta inactivi. Dumnezeu le-a dat lui Adam și Evei tot ce era necesar pentru acoperirea nevoilor acestora; Tatăl lor ceresc știa că ei aveau nevoie de lucru pentru a-și păstra fericirea. Dacă tu, frate R., ți-ai pune la lucru mușchii, muncind cu mâinile în fiecare zi un timp anume, combinând studiul cu munca, mintea ți-ar fi mai echilibrată, gândurile tale ar fi mai curate și mai înalte, iar somnul ți-ar fi mai liniștit și mai sănătos. Mintea ți-ar fi mai puțin confuză și amorțită din pricina unui creier congestionat. Gândurile tale despre adevărul sacru ar fi mai limpezi, iar tăria ta morală, mai viguroasă. Ție nu-ți place munca; dar este spre binele tău să faci zilnic mai mult exercițiu fizic; căci acesta va face ca sângele leneș să fie stimulat la o activitate sănătoasă și te va ajuta să treci peste nemulțumiri și nedesăvârșiri.
Nu ar trebui să neglijezi studiul plin de sârguință, dar ar trebui să te rogi ca Dumnezeu să-ți dea lumină, să deschidă priceperii tale comorile Cuvântului Său, ca să fii bine pregătit pentru orice lucrare bună. Nu te vei afla niciodată într-o situație în care să nu fie nevoie continuu să te rogi cu seriozitate pentru a birui nedesăvârșiri vechi. Vei avea nevoie continuu să fii păzit de a avea înaintea ochilor propria persoană. Ți-ai făcut un obicei din a te scoate mult în evidență, vorbind despre dificultățile familiale și sănătatea ta precară. Pe scurt, persoana ta a fost tema discuțiilor tale, punându-se între tine și Mântuitorul tău. Ar trebui să uiți eul și să te ascunzi în spatele lui Isus. Lasă ca scumpul Mântuitor să fie preamărit și pierde din priviri eul. Când îți vezi și îți simți slăbiciunea, observi că nu există nimic în tine vrednic de a fi luat în considerație. Oamenii nu numai că au fost obosiți, ci chiar dezgustați de introducerile pe care le faci înainte de a-ți prezenta subiectul. De fiecare dată când vorbești poporului și menționezi încercările familiei tale, scazi în ochii lor și provoci suspiciuni că nu ai fi în regulă.
Ai exemplul pastorilor care și-au înălțat propria persoană și au râvnit laudele din partea poporului. Au fost adulați și răsfățați, până când au devenit înfumurați și independenți și, încrezându-se în propria lor înțelepciune, au căzut de la credință. Ei gândeau că sunt atât de populari, încât să-și poată permite aproape orice cale, păstrându-și popularitatea chiar și în acest caz. În aceasta a constat și încumetarea ta. Când comportamentul unui slujitor al lui Hristos dă limbilor clevetitoare fapte reale ca subiecte de discuție și moralitatea lui se află sub un mare semn de întrebare, el nu ar trebui să numească aceasta invidie sau calomnie. Ar trebui să fii prudent, să nu încurajezi, din obișnuință, o linie de gândire prin care îți formezi alte obiceiuri, care se vor dovedi propria-ți ruină. Ia aminte la cei de a căror cale ar trebui să fii dezgustat și apoi abține-te să faci primul pas în direcția în care au mers ei.
Ai fost independent și atât de orbit și înșelat de Satana, încât nu ai putut să-ți dai seama de slăbiciunile și multele tale greșeli. „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, stăpânirea de sine. Împotriva unor astfel de lucruri nu este lege. Dar cei care sunt ai lui Hristos Isus și-au răstignit firea păcătoasă cu patimile și cu poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul. Să nu umblăm după o slavă deșartă, provocându-ne unii pe alții, invidiindu-ne unii pe alții”.
Mi s-au înfățișat câmpurile de lucru. Orașele, mari și mici, și satele de pretutindeni ar trebui să audă solia de avertizare; căci toți vor fi încercați și verificați prin solia adevărului prezent. O mare lucrare trebuie făcută, însă lucrătorii care intră în aceste câmpuri trebuie să fie bărbați cu judecată sănătoasă, care știu cum să se poarte cu mintea oamenilor. Ei ar trebui să fie bărbați cu răbdare, blândețe, politețe, care au înaintea ochilor teama de Dumnezeu.
Câștigi adesea încrederea poporului; dacă însă, printr-un comportament sau o acțiune nesăbuită, prin severitate sau printr-un spirit tiranic, pierzi încrederea, va rezulta mai mult rău pentru cauza lui Dumnezeu decât dacă nu s-ar fi făcut nici un efort. Cauza lui Dumnezeu a fost mult prejudiciată de către pastorii care au acționat din impuls. Unii sunt ușor de stârnit și adesea se enervează; dacă sunt jigniți, se răzbună. Acesta este chiar lucrul pentru care Satana exaltă când îi amăgește să-l facă. Vrăjmașii adevărului triumfă văzând această slăbiciune la un slujitor al lui Hristos; căci lucrul acesta este o rușine pentru cauza adevărului prezent. Cei care dau pe față această slăbiciune de caracter nu reprezintă corect adevărul sau persoana unui adevărat slujitor al credinței noastre. Compromiterea unui slujitor aruncă un val de neîncredere asupra tuturor celorlalți și face ca lucrările celor ce-l urmează să fie extrem de dificile.
Frate R., când pornești pentru a te angaja în lucru într-un câmp nou, îți place nespus să te ocupi de aspectul polemic, pentru că ți-ai educat mintea pentru acest tip de lucrare. Însă eforturile tale n-au constituit nici a zecea parte din valoarea pe care ar fi avut-o dacă te-ai fi calificat printr-o experiență practică să ții înaintea poporului cuvântări referitoare la subiecte practice. Ai nevoie să devii învățăcel în școala lui Hristos, pentru a putea experimenta evlavia practică. Când ai puterea mântuitoare a adevărului în propriul tău suflet, nu poți să nu hrănești turma lui Dumnezeu cu aceleași adevăruri practice care ți-au umplut inima de bucurie în Dumnezeu. Ceea ce este doctrinar și ceea ce este practic trebuie combinat, pentru ca inima să fie impresionată de importanța faptului de a ceda la cerințele adevărului, după ce a survenit înțelegerea prin greutatea evidenței faptelor. Servii lui Hristos ar trebui să imite exemplul Stăpânului lor prin maniera lor de lucru. Ei ar trebui să țină neîncetat înaintea poporului, în modul în care să fie cel mai bine înțeleși, necesitatea evlaviei practice; și ar trebui să-i facă să vadă, așa cum a procedat și Mântuitorul în învățăturile Sale, necesitatea principiului religios și a neprihănirii în viața de fiecare zi. Poporul nu este hrănit de către pastorii din bisericile populare, iar sufletele flămânzesc din lipsă de hrană, care să dea și să întrețină viața spirituală.
Viața ta nu s-a aflat sub semnul smereniei minții și purtării cu blândețe. Îl iubești pe Dumnezeu cu vorba, nu în faptă și în adevăr. Prea ușor te consideri jignit. Pastorii ar trebui să simtă influența adevărului mai întâi asupra propriilor inimi și în viețile lor, și abia apoi eforturile lor de la amvon vor fi întărite prin exemplul pe care-l dau în afara acestuia. Pastorii au nevoie ei înșiși să fie transformați și sfințiți înainte ca Dumnezeu să poată ajuta într-un mod deosebit eforturile lor.
Ai lăsat să-ți scape ocazia de aur de a strânge o recoltă de suflete, pentru că lui Dumnezeu I-a fost cu neputință să Se alăture eforturilor tale; căci inima ta nu a fost corectă cu El. Spiritul tău nu a fost curat înaintea Aceluia care este întruparea curățeniei și sfințeniei. Dacă păstrezi nelegiuirea în inima ta, Domnul nu-ți va asculta rugăciunea. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu gelos. El cunoaște gândurile, imaginația și planurile inimii. Tu te-ai luat după propria-ți judecată și ai eșuat deplorabil atunci când ai fi putut avea succes. Este prea mult în joc în privința acestor eforturi pentru a înfăptui lucrarea cu neglijență sau cu nepăsare. Sufletele sunt puse la probă în ce privește adevărul important și veșnic, iar ceea ce ai putea spune sau face va influența hotărârea pe care o vor lua, fie pentru adevăr, fie împotriva lui. Când ar fi trebuit să vii cu umilință înaintea lui Dumnezeu, rugându-L fierbinte să Se alăture eforturilor tale, simțind greutatea cauzei și valoarea sufletelor, tu ai ales societatea domnișoarelor, fără a ține cont de lucrarea sacră a lui Dumnezeu și de slujba ta de serv al Evangheliei lui Hristos. Stăteai între cei vii și cei morți; cu toate acestea, te-ai angajat în discuții ușuratice, în glume și râs.
Cum ar putea îngerii slujitori să fie împrejurul tău, răspândind lumină asupra ta și întărindu-te? Când ar trebui să cauți căi și mijloace pentru a lumina mintea celor greșiți și aflați în întuneric, te ocupi de plăcerile tale și ești prea egoist ca să te angajezi într-o lucrare pentru care nu ai nici înclinație, nici iubire. Dacă poziția noastră este criticată de aceia care fac cercetări, tu nu ai aproape deloc răbdare cu ei. Le dai adesea un răspuns scurt, sever, de parcă n-ar fi deloc treaba lor să cerceteze totul îndeaproape, ci ar trebui să primească tot ceea ce se prezintă ca adevăr, fără să mai cerceteze și ei. În lucrările pe care le-ai făcut ca pastor, ai întors multe suflete de la adevăr prin maniera în care le-ai tratat. Nu ești întotdeauna nerăbdător și inabordabil; când ai chef, îți iei răgazul de a răspunde la întrebări cu seninătate; adeseori ești însă nepoliticos, sever, supărăcios și iritabil ca un copil.
O placă de aur și o manta babiloniană ascunse au adus tulburare întregii tabere a lui Israel. Încruntarea lui Dumnezeu a fost adusă asupra întregului popor din pricina păcatului unui singur om. Mii de oameni au pierit pe câmpul de bătălie pentru că Dumnezeu nu a vrut să binecuvânteze și să păzească un popor în mijlocul căruia se afla doar și un singur păcătos, unul care încălcase cuvântul Său. Acest păcătos nu se afla într-o slujbă sfântă; cu toate acestea, un Dumnezeu gelos nu Se putea alătura în luptă oștirii lui Israel în timp ce aceste păcate ascunse se aflau în tabără.
Cu toate că înaintea noastră se află avertizarea apostolului de a ne „feri de orice se pare rău”, unele persoane se încăpățânează să urmeze o cale nedemnă de niște creștini. Dumnezeu pretinde celor ce fac parte din poporul Lui să fie sfinți, să stea departe de lucrările întunericului, să aibă o inimă și o viață curate și să fie neîntinați de lume. Copiii lui Dumnezeu, prin credința în Hristos, sunt poporul Său ales; și când stau pe tărâmul sfânt al adevărului biblic, ei vor fi despărțiți de tovărășia cu lucrările neroditoare ale întunericului.
Frate R., ai stat chiar în calea lucrării lui Dumnezeu și ai adus mare întuneric și dezonoare asupra cauzei Sale. Ai fost orbit de către Satana; ai lucrat pentru a căpăta compasiunea și ai obținut-o. Dacă ai fi stat în lumină, ai fi realizat că puterea lui Satana este la lucru pentru a te amăgi și distruge. Copiii lui Dumnezeu nu mănâncă și nu beau pentru a-și satisface pofta, ci pentru a-și întreține viața și a-și păstra tăria, ca să facă voia Stăpânului lor. Ei se îmbracă pentru a fi sănătoși, nu pentru etalare ostentativă sau pentru a ține pasul cu moda cea schimbătoare. Ceea ce poftește ochiul și ceea ce este orgoliu în viață este alungat din principiu din garderobele și casele lor. Ei acționează dintr-o sinceritate izvorâtă de la Dumnezeu, iar conversația lor este înălțată și cerească.
Dumnezeu este foarte milostiv, căci El înțelege slăbiciunile și ispitele noastre; iar când venim la El cu inimile zdrobite și sufletele cuprinse de pocăință, El acceptă penitența noastră și făgăduiește că, dacă ne vom prinde de tăria Sa pentru a face pace cu El, vom face cu adevărat pace cu El. Ah, ce recunoștință, ce bucurie ar trebui să simțim pentru faptul că Dumnezeu este milostiv!
Nu te-ai încrezut în tăria lui Dumnezeu. Te-ai ocupat de propria-ți persoană și tot așa ai făcut din tine însuți tema de meditație și conversație. Încercările tale au fost exagerate în ochii tăi și ai altora, iar mintea ta a fost întoarsă de la adevăr, de la Modelul pe care ni se cere să-L copiem, la neputinciosul frate R.
Ar fi trebuit să simți valoarea sufletelor când nu ești la amvon și să cauți ocazii de a prezenta fiecărui om adevărul; dar nu ai simțit responsabilitatea care îi revine unui slujitor al Evangheliei. Isus și neprihănirea Sa nu au fost temele pe care le-ai prezentat și au fost pierdute multe ocazii care, dacă ar fi fost folosite, ar fi făcut ca mai mult de douăzeci de suflete să se hotărască să predea totul pentru Hristos și adevăr. Însă această povară nu ai vrut s-o ridici. Lucrarea pastorală presupune o cruce, iar tu n-ai vrut să te angajezi în așa ceva.
Am văzut îngeri ai lui Dumnezeu privind impresiile pe care le lași și roadele pe care le aduci în afara întâlnirilor, influența generală pe care o ai asupra credincioșilor și necredincioșilor. I-am văzut pe acești îngeri acoperindu-și fețele cu tristețe și părăsindu-te cu mare părere de rău. Adesea te angajai în chestiuni minore, iar când trebuia să faci eforturi care reclamau întreaga ta energie, o gândire limpede și rugăciune fierbinte, îți urmai propriile plăceri și înclinații, încrezându-te în tăria și înțelepciunea ta pentru a-i înfrunta nu numai pe oameni, ci și puterile și stăpânirile, pe Satana și îngerii lui. Aceasta a însemnat că ai făcut cu neglijență lucrarea lui Dumnezeu, punând în pericol cauza Lui, a adevărului și mântuirea sufletelor.
Înainte de a ți se încredința lucrarea lui Dumnezeu, trebuie să aibă loc o schimbare totală în tine. Trebuie să-ți privești viața ca pe o realitate solemnă, nu ca pe un vis în care huzurești. Asemenea unui străjer pe zidurile Sionului, ești răspunzător pentru sufletele poporului. Ar trebui să te statornicești în Dumnezeu. Acționezi fără o cuvenită deliberare, din impuls, mai degrabă decât din principiu. Nu ai simțit necesitatea imperioasă de a-ți educa mintea și nici de a răstigni în tine însuți omul cel vechi, o dată cu afecțiunile și poftele lui. Ai nevoie să fii echilibrat prin greutatea Duhului Sfânt și ca toate mișcările tale să fie conduse de El. Acum ești nesigur în tot ce întreprinzi. Faci și desfaci, zidești și apoi surpi; stârnești un anumit interes, iar apoi, din lipsă de consacrare și înțelepciune divină, îl sufoci. Nu ai fost întărit, format și statornicit. Nu ai avut decât puțină credință; nu ai dus o viață de rugăciune. Ai nevoie atât de mult să-ți legi viața de Dumnezeu, căci atunci nu vei mai semăna în firea pământească pentru a culege stricăciunea la sfârșit.
Renghiurile, glumele și conversația lumească aparțin lumii. Creștinii care au pacea lui Dumnezeu în inimi vor fi voioși și fericiți fără a-și îngădui o purtare frivolă. În timp ce veghează în rugăciune, ei vor avea o seninătate și o pace care îi va înălța deasupra a tot ceea ce nu este de trebuință. Taina evlaviei, deschisă înaintea minții servului lui Hristos, îl va înălța pe acesta deasupra tuturor distracțiilor pământești și senzuale. El va fi părtaș la natura divină, eliberat de stricăciunea care există în lume prin poftă. Calea de comunicare deschisă între Dumnezeu și sufletul său îl va face roditor în ce privește cunoașterea voinței lui Dumnezeu și va deschide înaintea lui comorile subiectelor practice pe care le poate prezenta poporului, subiecte care nu vor stârni manifestări ușuratice și nu vor schița nici măcar un zâmbet, ci vor aduce solemnitate în minte, vor atinge inima și vor înălța sensibilitatea morală până la nivelul cerințelor sacre pe care le are Dumnezeu asupra sentimentelor și vieții. Cei care lucrează în cuvânt și învățătură ar trebui să fie bărbați ai lui Dumnezeu, cu o inimă și o viață curate.
Te afli în primejdia cea mai mare de a aduce rușine asupra cauzei lui Dumnezeu. Satana îți cunoaște slăbiciunea. Îngerii lui îi înștiințează de punctele tale slabe pe cei care sunt amăgiți de minunile sale mincinoase și el te pune deja în numărul acestora. Satana tresaltă când te face să mergi pe o cale neînțeleaptă, pentru că intri pe terenul lui și îi dai un avantaj asupra ta. El știe prea bine că indiscreția bărbaților care sunt adepți ai Legii lui Dumnezeu va întoarce suflete de la adevăr. Nu ai luat asupra sufletului tău povara lucrării, muncind cu grijă și dăruire în particular pentru a influența în mod favorabil oamenii în ce privește adevărul. Prea adesea devii nerăbdător, iritabil, copilăros și îți faci dușmani prin felul tău de-a fi repezit. Dacă nu te stăpânești, vei face ca unele suflete să capete prejudecăți împotriva adevărului. Dacă nu vei fi un bărbat preschimbat și nu vei aplica în viața ta principiile adevărurilor sacre pe care le prezinți de la amvon, eforturile tale nu vor aduce decât rezultate slabe.
Asupra ta apasă o mare responsabilitate. Este de datoria străjerului să fie mereu la postul său, veghind asupra sufletelor ca unul care trebuie să dea socoteală. Dacă mintea ta se abate de la marea lucrare și se umple cu gânduri nesfinte; dacă planurile și proiectele egoiste îți răpesc somnul și, în consecință, îți slăbesc puterile mintale și fizice, păcătuiești împotriva propriului tău suflet și împotriva lui Dumnezeu. Discernământul îți este bolnav, iar lucrurile sacre sunt puse pe același plan cu cele profane. Dumnezeu este dezonorat, cauza Lui batjocorită și buna lucrare pe care ai fi putut-o împlini, dacă ți-ai fi pus toată încrederea în Dumnezeu, este stricată. Dacă ți-ai fi păstrat vigoarea pentru a-ți pune tăria creierului și a întregii tale ființe, fără rezerve, în importanta lucrare a lui Dumnezeu, ai fi împlinit o lucrare mult mai mare și ar fi fost mult mai bine făcută.
Eforturile depuse în munca ta au fost defectuoase. Un șef de echipă își pune oamenii să-i facă o lucrare foarte frumoasă și valoroasă, care reclamă studiu și multă gândire atentă. Acceptând să facă lucrarea, ei știu că pentru a duce sarcina la bun sfârșit este nevoie ca toate facultățile lor să fie aduse în cea mai bună condiție, pentru a veni în sprijinul celor mai susținute străduințe ale lor. Însă un membru din echipă este robul unui apetit stricat. Îi place băutura alcoolică tare. Zi după zi, el își satisface pofta pe care o are pentru acest stimulent; sub influența stimulentului, creierul lui este întunecat, nervii sunt slăbiți, iar mâinile sale nesigure. El își continuă munca zi după zi și aproape că distruge lucrarea ce i-a fost încredințată. Acel om plătește penalizări cu propriul salariu și provoacă celui ce l-a angajat daune aproape ireparabile. Prin necredincioșia sa, pierde încrederea maistrului său și a colegilor de lucru. I s-a încredințat o mare responsabilitate; și, acceptând această încredere, el a recunoscut că are competența de a face lucrarea după instrucțiunile date de patronul său. Însă, din pricina iubirii de sine, el și-a îngăduit pofta și a riscat consecințele.
Cazul tău, frate R., este asemănător cu acesta. Însă răspunderea pe care o are un slujitor al lui Hristos, aceea de a avertiza lumea cu privire la o judecată viitoare, are o importanță cu atât mai mare față de cea a simplului muncitor de care am vorbit, cu cât sunt mai importante lucrurile veșnice față de cele vremelnice. Dacă slujitorul Evangheliei cedează mai degrabă înclinațiilor sale decât să se lase călăuzit de spiritul datoriei, dacă manifestă îngăduință față de propriile slăbiciuni cu prețul tăriei spirituale și, ca rezultat, acționează cu nesăbuință, suflete se vor ridica la judecată ca să-l condamne pentru necredincioșia sa. Sângele sufletelor se va găsi pe veșmintele lui. Poate că pastorului neconsacrat i se pare un lucru minor acela de a fi capricios, impulsiv și chiar neconsacrat; de a zidi și apoi de a surpa; de a deprima și descuraja chiar sufletele care au fost convertite prin adevărul pe care l-a prezentat. Este un lucru trist acela de a pierde tocmai încrederea acelora pe care s-a străduit să-i salveze. Însă rezultatul unei căi neînțelepte pe care a urmat-o pastorul nu va fi pe deplin înțeles, până când pastorul nu va vedea așa cum vede Dumnezeu.