Dragă frate și soră A., Timp de câteva luni, am simțit că era momentul să vă scriu despre unele lucruri pe care Domnul a avut bunăvoința să mi le arate despre voi acum mai mulți ani în urmă. Mi-au fost arătate cazurile voastre alături de situațiile altora, dintre cei care aveau de făcut o lucrare pentru ei înșiși, pentru a fi pregătiți în lucrarea de prezentare a adevărului. Mi s-a arătat că vă lipseau amândurora calități esențiale și că, dacă nu le veți dobândi, calitatea de a fi folositor și mântuirea propriilor voastre suflete vor fi primejduite. Aveți unele defecte în caracter, pe care este foarte important să le corectați. Dacă neglijați să vă apucați cu seriozitate și hotărâre de această lucrare, relele respective vor crește, vă vor slăbi mult influența pe care o aveți în cauza și lucrarea lui Dumnezeu și, în final, vă vor despărți de lucrarea de predicare a adevărului, pe care o iubiți atât de mult.
În viziunea ce mi-a fost dată în legătură cu B., mi s-a arătat că are un gen de caracter foarte nefericit. El nu a fost disciplinat, copil fiind, iar firea sa nervoasă nu a fost îngrădită. I s-a permis să acționeze de capul lui și să facă foarte mult după cum a avut plăcere. I-a lipsit, într-o foarte mare măsură, respectul față de Dumnezeu și față de om. A avut un spirit încăpățânat, nesupus și numai o vagă idee despre recunoștința cuvenită celor care au făcut pentru el tot ce le-a stat în putință. A fost extrem de egoist.
Mi s-a arătat că independența, o voință încăpățânată, irațională, nemaleabilă, lipsa respectului și considerației cuvenite pentru alții, egoismul și prea marea încredere în sine evidențiază caracterul sorei A. Dacă nu veghează cu multă atenție și nu biruie aceste defecte din caracterul ei, cu siguranță că nu va ajunge să stea cu Hristos pe tronul Său.
În legătură cu fratele A., mi s-a arătat că multe dintre lucrurile menționate în mărturia pentru B. ți se aplică și ție. Mi-a fost atrasă atenția asupra vieții tale din trecut. Am văzut că, de când erai copil, ai fost încrezător în tine însuți, încăpățânat și cu o voință de neînfrânt, făcând după cum te ducea capul. Ai un spirit independent și ți-a fost foarte dificil să cedezi în fața cuiva. Când era de datoria ta să renunți la căile și dorințele tale în favoarea altora, împingeai lucrurile mai departe în felul tău, pripit. Ai avut simțământul că erai pe deplin competent să gândești și să acționezi singur, independent. Ai acceptat adevărul lui Dumnezeu și acesta a făcut mult pentru tine; însă nu a adus acea transformare necesară desăvârșirii caracterului creștin. Când ai început prima dată să lucrezi pentru cauza lui Dumnezeu, te-ai simțit mult mai umil și erai dispus să fii sfătuit și călăuzit. Însă când, într-o anumită măsură, ai început să ai succes, ți s-a mărit încrederea în tine, ai fost mai puțin umil și ai devenit mai independent.
Privind la lucrarea fratelui și sorei White, ai gândit că ai putea să vezi unde te-ai fi descurcat mai bine decât ei. Ai nutrit în inima ta sentimente îndreptate împotriva lor. Simțămintele pe care le aveai îți erau din fire marcate de scepticism și necredincioșie. Văzându-le lucrarea și auzind mustrările adresate celor greșiți, te-ai întrebat cum ai putea suporta o asemenea mărturie directă. Te-ai hotărât să n-o primești și ai început să-ți faci curaj ca să ataci modul lor de lucru, deschizând astfel în inima ta o ușă pentru suspiciune, îndoială și invidie față de ei și lucrarea lor.
Ai căpătat prejudecăți în simțăminte îndreptate împotriva lucrării lor. Ai privit, ai ascultat, ai adunat toate informațiile pe care le-ai putut avea și ai făcut multe presupuneri neîntemeiate. Întrucât Dumnezeu îți dăduse succesul într-o anumită măsură, ai început să-ți plasezi scurta experiență și lucrare la același nivel cu lucrările fratelui White. Te-ai amăgit singur că, dacă ai fi în locul său, ai putea înfăptui cu mult mai multe lucruri bune decât el. Ai început să crești în propriii tăi ochi. Ți-ai socotit cunoștințele mult mai extinse și mai valoroase decât erau în realitate. Dacă ai avea a suta parte din experiența fratelui White, experiență în ce privește lucrarea reală, grija, încurcăturile și purtarea de poveri în cauza aceasta, ai putea să înțelegi mai bine lucrarea lui și ai fi mai dornic să arăți compasiune față de el în munca sa decât să murmuri, să-l suspectezi și să fii invidios pe el.
În ce privește locul pe care îl ocupi în lucrare, ar trebui să fii foarte neîncrezător în tine, pentru ca nu cumva să ajungi să nu-ți îndeplinești lucrarea după placul lui Dumnezeu și să nu faci cinste cauzei adevărului în eforturile tale. Cu sufletul smerit, ar trebui să simți astfel: „Cine este destoinic pentru aceste lucruri?” Motivul pentru care sunteți amândoi gata să puneți la îndoială și să vă lăsați pradă bănuielilor în privința lucrării fratelui White este acela că știți atât de puțin despre ea. Atât de puține poveri reale au apăsat până în prezent asupra sufletelor voastre, inimile voastre au fost atinse de atât de puțin chin sufletesc real pentru cauza lui Dumnezeu, ați purtat atât de puțină suferință și necazuri reale pentru alții, încât nu sunteți mai pregătiți să-i apreciați lucrarea decât este pregătit un băiețel de zece ani să înțeleagă grijile, neliniștile și munca istovitoare ale tatălui său împovărat. Băiatul poate trece mai departe cu sufletul plin de bucurie, pentru că el nu are experiența tatălui încovoiat și măcinat de griji. El se poate uita mirat la temerile și îngrijorările tatălui, care îi par fără rost; însă, când viața sa se va îmbogăți cu ani de experiență, când va lua în mâinile sale adevăratele ei poveri și le va duce apoi în spate, atunci poate privi în urmă la viața tatălui său și va înțelege ceea ce în copilărie era pentru el un mister, căci experiența amară l-a ajutat să cunoască.
Mi s-a arătat că te afli în primejdia de a te înălța deasupra simplității lucrării și de a te ridica pe tine însuți în slăvi. Simți că nu ai nevoie de nici o mustrare sau de vreun sfat; iar limbajul inimii tale este: „Sunt în stare să judec, să fac deosebire și să hotărăsc ce este bine și ce este rău. N-am să permit ca drepturile să-mi fie călcate în picioare. Nimeni nu o să-mi dicteze mie. Sunt capabil să-mi fac propriile planuri de acțiune. Sunt tot atât de bun ca oricare altul. Dumnezeu este cu mine și îmi dă succes în eforturile mele. Cine are autoritatea să mă împiedice?” Acestea sunt cuvintele pe care le-am auzit de la tine, când cazul tău se derula înaintea mea, în viziune, nu adresate vreunei persoane, ci ca și cum vorbeai cu tine însuți. Îngerul care era alături de mine a repetat aceste cuvinte în timp ce arăta către voi amândoi: „Dacă nu vă veți converti și nu vă veți face ca niște copilași, nu veți intra în Împărăția cerurilor. Oricine se va smeri ca acest copilaș, va fi cel mai mare în Împărăția cerurilor.”
Am văzut că tăria copiilor lui Dumnezeu stă în umilința lor. Când ei sunt mici în propriii lor ochi, Isus va fi tăria și neprihănirea lor, iar Dumnezeu le va binecuvânta eforturile. Mi s-a arătat că Dumnezeu îl va pune la probă pe fratele A. Îi va da prosperitate într-o anumită măsură, și dacă va trece cu bine proba, dacă va folosi cum se cuvine binecuvântările lui Dumnezeu, neatribuindu-și lui cinstea și nedevenind trufaș, egoist și încrezător doar în sine însuși, Domnul va continua să-și reverse binecuvântările pentru cauza Sa și propria Lui slavă.
Am văzut, frate A., că te aflai în cel mai mare pericol de a deveni mândru, fățarnic, independent și având sentimentul că ești bogat și nu duci lipsă de nimic. Dacă nu te păzești în aceste puncte, Domnul îți va îngădui să continui, până când vei face tu însuți ca slăbiciunea ta să devină evidentă în ochii tuturor. Vei fi adus în situații în care vei fi crunt ispitit, dacă alții nu te privesc în aceeași lumină înălțătoare în care socoți că te afli tu și destoinicia ta. Mi s-a arătat că ești slab pregătit să suporți multă bogăție și un mare succes. Numai o convertire totală va face lucrarea ce trebuie înfăptuită în cazul tău.
Mi-a fost arătat că amândoi sunteți din fire egoiști. Dacă nu vă controlați, vă aflați în primejdia permanentă de a vă gândi numai la voi înșivă și a acționa în același fel. Vă faceți planurile așa încât voi să fiți avantajați, fără să țineți cont cât de mult i-ați dezonorat pe alții. Sunteți înclinați să vă duceți la împlinire propriile voastre idei și planuri, fără să luați în considerație planurile altora și să respectați punctele de vedere sau simțămintele lor.
Frate A., ai considerat că lucrarea ta este de o importanță prea mare pentru a te coborî într-atât, încât să te implici în îndatoriri gospodărești. Nu ai iubire pentru cerințele acestea. Le-ai neglijat pe când erai foarte tânăr. Însă aceste mici sarcini pe care le neglijezi sunt esențiale pentru formarea unui caracter bine dezvoltat.
Mi-a fost arătat că pastorii noștri au în general această deficiență, de a nu se face utili în familiile ai căror oaspeți sunt. Unii își consacră mintea studiului, pentru că îndrăgesc mult această ocupație. Ei nu simt că este o datorie pe care Dumnezeu o pune în seama pastorilor, aceea de a deveni o binecuvântare în familiile pe care le vizitează; dar mulți își preocupă mintea cu cărți și se izolează de familie, nepurtând cu membrii acesteia discuții despre subiectele adevărului. Interesele religioase sunt abia amintite în familie. Acest lucru este cu totul greșit. Pastorii care nu au asupra lor povara și grija lucrării editoriale și de asemenea grijile și încurcăturile numeroase ale comunităților nu ar trebui să aibă sentimentul că munca lor este excesiv de grea. Ar trebui să manifeste cel mai profund interes pentru familiile pe care le vizitează; nu ar trebui să simtă că trebuie să fie ținuți în palme și să li se slujească, în timp ce ei nu oferă nimic în schimb. Există o obligație care le revine familiilor creștine, aceea de a-și ține casele deschise pentru primirea slujitorilor lui Hristos, și există, de asemenea, o datorie a acelor slujbași care primesc ospitalitatea prietenilor lor creștini, de a-și purta singuri, pe cât este posibil, propriile poveri și să nu fie o greutate ei înșiși pentru prietenii lor. Mulți pastori își întrețin ideea că ei trebuie să aibă parte de favoruri deosebite și să li se slujească, iar prin faptul că sunt tratați ca niște animăluțe de casă răsfățate, ajung adesea să sufere și capacitatea lor de a fi folositori este prejudiciată.
Frate și soră A., când vă aflați printre frații voștri, v-ați făcut deja un obicei să aranjați în așa fel, încât totul să fie plăcut pentru voi și să urmați o cale prin care să atrageți atenția asupra voastră, fără să țineți seama dacă avantajați sau incomodați pe alții. Sunteți în primejdia de a deveni voi înșivă centrul atenției. V-ați bucurat de trecerea și considerația altora, când, atât pentru binele propriilor voastre suflete, cât și pentru binecuvântarea altora, ar fi trebuit să acordați mai multă atenție celor pe care i-ați vizitat. O asemenea comportare v-ar fi adus o mult mai mare influență și ați fi fost o binecuvântare prin aceea că ați fi câștigat mai multe suflete la adevăr.
Frate A., te pricepi să prezinți altora adevărul. Ai o minte cercetătoare, însă în caracterul tău există defecte serioase, pe care le-am amintit și care trebuie biruite. Neglijezi multe din micile acte de amabilitate ale vieții, pentru că ai o părere atât de bună despre tine, încât nu îți dai seama că aceste mărunte atenții se cer de la tine. Dumnezeu nu dorește să-i împovărezi pe alții în timp ce neglijezi să observi și să faci lucrurile pe care trebuie să le facă cineva. Nu se pierde nimic din demnitatea unui slujitor al Evangheliei dacă acesta aduce lemne de foc și apă când este nevoie sau dacă face exercițiu fizic prin munca necesară în familia în care este găzduit. Dacă nu vede aceste mărunte datorii importante și nu folosește ocazia de a le împlini, el se lipsește de binecuvântări adevărate și îi lipsește de asemenea și pe alții de binele pe care este privilegiul lor să-l primească din partea lui.
Unii dintre pastorii noștri nu depun un exercițiu fizic proporțional cu efortul la care își supun mintea. Ca rezultat, ei suferă de pe urma slăbiciunii. Nu există nici un motiv întemeiat pentru care să nu se bucure de sănătate pastorii care au de împlinit numai îndatoririle obișnuite, care îi revin pastorului. Mintea lor nu este neîncetat împovărată cu griji apăsătoare și responsabilități grele legate de instituțiile noastre importante. Am văzut că nu există nici un motiv bine întemeiat pentru care să eșueze în această etapă importantă a lucrării dacă vor acorda atenția cuvenită luminii pe care le-a dat-o Dumnezeu în ce privește modul în care să lucreze și să facă exercițiu fizic și dacă vor ține seama de alimentația lor.
Unii pastori de-ai noștri mănâncă foarte mult și apoi nu fac suficient exercițiu fizic pentru a elimina surplusul care se acumulează în organism. Ei mănâncă și apoi își petrec majoritatea timpului șezând, citind, studiind sau scriind, când o parte din timpul lor ar trebui acordat muncii fizice sistematice. Predicatorii noștri își vor pierde cu siguranță sănătatea dacă nu sunt mai prevăzători să nu-și suprasolicite stomacul printr-o cantitate prea mare de hrană, fie ea și din cea sănătoasă. Am văzut că în această privință, frate și soră A., vă aflați amândoi în primejdie. Alimentația în exces influențează negativ cursivitatea gândurilor și a cuvintelor și acea intensitate a simțămintelor, care este atât de necesară pentru a întipări adevărul în inima ascultătorului. Îngăduința în ce privește apetitul întunecă și încătușează mintea și răcește emoțiile sfinte ale sufletului. Puterile mintale și morale ale unora dintre predicatorii noștri sunt slăbite prin alimentația necorespunzătoare și lipsa exercițiului fizic. Cei care poftesc cantități mari de mâncare nu ar trebui să-și lase în voie apetitul, ci să practice tăgăduire de sine și să se bucure de binecuvântările unor mușchi activi și ale unui creier de care nu s-a abuzat. Alimentația în exces blochează întreaga ființă prin faptul că deturnează energia celorlalte organe pentru a împlini lucrarea stomacului.
Eșecul pastorilor noștri de a-și folosi în mod proporțional toate organele corpului face ca unele dintre acestea să se uzeze prea mult, în timp ce altele sunt slăbite din lipsă de activitate. Dacă se permite ca solicitarea să apese aproape exclusiv asupra unui singur organ sau categorie de mușchi, cel folosit în exces va ajunge obosit peste măsură și extrem de slăbit. Fiecare facultate a minții și fiecare mușchi are lucrarea sa distinctă și este necesar ca toate să fie folosite în mod egal, ca să se dezvolte armonios și să păstreze o vigoare sănătoasă. Fiecare organ își are de făcut lucrarea sa în organismul viu. Fiecare rotiță din mașinărie trebuie să fie o parte vie, activă, funcțională. Toate funcțiunile au o înrâurire reciprocă și toate trebuie exercitate pentru a se dezvolta cum se cuvine.
Frate și soră A., nici unuia dintre voi nu-i face plăcere munca fizică în gospodărie. Amândoi trebuie să cultivați dragostea pentru îndatoririle practice ale vieții. Această educație este necesară pentru sănătatea voastră și, totodată, vă va face mai folositori. Vă gândiți prea mult la ceea ce mâncați. Ar trebui să nu vă atingeți de ceea ce produce un sânge de calitate proastă, amândoi având scrofuloză.
Frate A., dragostea ta pentru lectură și neplăcerea pe care o ai față de efortul fizic, aceasta în condițiile în care vorbești și îți pui la lucru gâtul, te predispun la o îmbolnăvire a gâtului și plămânilor. Ar trebui să te păzești și să nu vorbești cu grabă, turuind ceea ce ai de spus ca și când ai de repetat o lecție. Nu ar trebui să permiți ca solicitarea să cadă asupra părții de sus a organelor vocale, căci aceasta le va uza și irita neîncetat și va crea premisele instalării bolii. Lucrarea trebuie făcută de mușchii abdominali. Plămânii și gâtul ar trebui să fie canalul, dar nu să înfăptuiască toată munca.
Mi s-a arătat că modul în care mănânci, tu și soția ta, va provoca boala, care, o dată ce te va fi prins, nu va fi ușor de biruit. S-ar putea să rezistați așa ani în șir și să nu manifestați semne clare de colaps; însă cauza va fi urmată de rezultate sigure. Dumnezeu nu va face o minune pentru nici unul dintre voi ca să vă păstreze sănătatea și viața. Trebuie să mâncați, să studiați și să lucrați cu pricepere, urmând îndemnurile unei conștiințe luminate. Predicatorii noștri ar trebui să fie cu toții niște reformatori sinceri și adevărați, nu doar ca unii care îmbrățișează reformele pentru că și alții o fac, ci din principiu, în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat multă lumină asupra reformei sănătății, pe care dorește s-o respectăm cu toții. El nu trimite lumina pentru a fi respinsă sau nesocotită de către cei din poporul Său, fără ca aceștia să sufere consecințele.
Pionieri ai cauzei
Mi s-a arătat că nici unul dintre voi nu se cunoaște pe sine cu adevărat. Dacă Dumnezeu îl va lăsa slobod pe Satana asupra voastră, după cum a făcut-o cu servul Său Iov, nu va descoperi în voi acel spirit de integritate neclintită pe care l-a găsit în Iov, ci unul de murmurare și necredință. Dacă v-ați fi aflat la Battle Creek, în timpul bolii soțului meu, când erau încercați frații și surorile noastre de acolo și când Satana avea o putere deosebită asupra lor, ați fi sorbit amândoi adânc din spiritul lor de invidie și defăimare. V-ați fi aflat în numărul lor, tot atât de zeloși ca toți ceilalți, pentru a-l scoate drept o rușine pentru Cuvânt, pe el, un om bolnav, măcinat de griji, un paralitic.
Aveți obiceiul de a vă scuza lipsurile, umblând și ocupându-vă cu relele a căror existență o presupuneți la fratele și sora White; iar dacă ați avea ocazia, cum au avut cei din Battle Creek, v-ați aventura mai departe decât au făcut-o unii dintre aceia în cruciada lor nelegiuită împotriva noastră; căci voi aveți mai puțină credință și mai puțin respect decât au avut unii dintre ei și ați fi mai puțin înclinați să respectați lucrarea și chemarea noastră.
Mi s-a arătat că, în ciuda faptului că aveți înaintea ochilor experiența tristă și exemplul altora care și-au pierdut dragostea față de noi, au cârtit, ne-au defăimat și au fost invidioși pe noi, nu veți fi mișcați de exemplul lor, iar Dumnezeu vă va pune la probă fidelitatea și va scoate la iveală tainele inimilor voastre. Neîncrederea, invidia și suspiciunile voastre vor fi descoperite și slăbiciunile voastre scoase la lumină pentru ca voi să le puteți vedea și, dacă veți voi, să vă înțelegeți pe voi înșivă.
V-am văzut ascultând conversația bărbaților și femeilor și cât de mulțumiți erați să adunați părerile și impresiile lor care nu erau în favoarea lucrărilor noastre. Unii găseau o vină pentru un anumit lucru, alții pentru un altul, așa cum făceau cârtitorii printre copiii lui Israel, când Moise era conducătorul lor. Unii ne criticau umblarea, spunând că nu eram atât de conservatori pe cât ar fi trebuit să fim; că n-am căutat să fim pe placul poporului, lucru pe care l-am fi putut face; că am vorbit prea pe față; că am mustrat prea aspru. Unii discutau despre îmbrăcămintea sorei White, căutând nod în papură. Unii își exprimau neplăcerea legată de calea urmată de fratele White și remarcile erau aruncate când de unul, când de altul, punând sub semnul întrebării umblarea lor și scoțându-le greșeli de nimic. Un înger stătea înaintea acestor persoane, nevăzut de ei, scriind repede cuvintele lor într-o carte, care va fi odată deschisă în fața lui Dumnezeu și a îngerilor.
Unii caută cu nesaț câte ceva de condamnat la fratele și sora White, care au albit în slujba pe care o au în cauza lui Dumnezeu. Unii își exprimă punctul de vedere că mărturia sorei White nu este demnă de încredere. Acest lucru este dorit de multe persoane neconsacrate. Mărturiile de mustrare le-au scos la lumină ușurătatea și mândria; dacă nu i-ar opri însă teama, ar merge aproape oricât de departe cu moda și mândria. Tuturor persoanelor de acest tip, Dumnezeu le va da ocazia să fie puși la probă și să-și formeze adevăratul caracter.
Cu câțiva ani în urmă, am văzut că vom avea încă de întâmpinat același spirit care s-a ridicat în Paris, Maine, și care nu s-a vindecat niciodată pe deplin. A fost doar adormit, nu este însă mort. Din timp în timp, acest spirit de cârtire și răzvrătire hotărâtă a ieșit la suprafață în diferiți indivizi, care au fost contaminați într-un anumit moment cu acest spirit rău, care ne-a urmărit ani de-a rândul. Soră A., ai îndrăgit acest spirit și într-o anumită măsură a avut puterea de a-ți modela punctele de vedere și sentimentele. În mintea sorei C. a crescut treptat o necredincioșie ascunsă de masca prefăcătoriei și nu este ușor acum, nici chiar pentru ea, să scape de aceasta. Același spirit hotărât care i-a ținut într-o amăgire fanatică atâta vreme pe D. și pe alții în Maine, departe de orice influență care i-ar fi condus la adevăr, a avut o înrâurire puternică, insidioasă asupra minții lui E. din _____, și aceeași influență te-a afectat și pe tine. Tu ai avut acel gen de temperament calm, hotărât, al unuia care nu cedează, pe care vrăjmașul îl poate afecta, și aceleași rezultate, numai că într-o măsură mai mare, vor fi de așteptat în urma influenței tale, dacă este spre rău, ca și în cazul sorei E.
Simțăminte de suspiciune, invidie și necredință au câștigat putere ani de-a rândul asupra minții tale. Tu urăști mustrarea. Ești foarte sensibilă și compasiunea ta se naște de îndată pentru oricine este mustrat. Acesta nu este un sentiment sfințit și nu este insuflat de Duhul lui Dumnezeu. Frate și soră A., mi s-a arătat că, atunci când acest spirit de defăimare și murmur se va dezvolta în voi, când se va da pe față, iar aluatul nemulțumirii, al invidiei și necredinței care a blestemat viața sorei E. și a soțului ei va apărea, vom avea de făcut o lucrare, aceea de a-l înfrunta hotărât și de a nu cruța deloc acel spirit; și că va trebui să tac până se va dezvolta, căci a fost un timp pentru a vorbi și un timp pentru a tăcea. Am văzut că, dacă succesul aparent va însoți lucrarea fratelui A., în condițiile în care nu va fi un om convertit pe deplin, se va afla în primejdia de a-și pierde sufletul. El nu are respectul cuvenit pentru poziția și lucrările altora, considerând că nu e nimeni deasupra lui.
Mi s-a arătat că ispitele vor continua să se înmulțească în ceea ce privește lucrările fratelui și sorei White. Lucrarea noastră este deosebită, are un caracter diferit de cel al oricărui alt lucrător din câmpul misionar. Dumnezeu nu cheamă slujbași care au de lucrat numai în cuvânt și învățătură pentru a face lucrarea noastră și nu ne cheamă pe noi pentru a face numai lucrarea lor. Fiecare avem, în unele privințe, o lucrare distinctă. Dumnezeu a avut plăcere să deschidă înaintea mea tainele vieții interioare și păcatele ascunse ale poporului Său. Asupra mea a fost pusă datoria neplăcută de a mustra relele și de a scoate la iveală păcatele ascunse. Când am fost constrânsă de Duhul lui Dumnezeu să mustru păcate despre care alții nu știau că există, aceasta a stârnit simțămintele firii pământești în inimile celor nesfințiți. În timp ce unii și-au umilit inimile înaintea lui Dumnezeu și, cu pocăință și mărturisire, și-au părăsit păcatele, alții au simțit că în inimile lor se naște un spirit de ură. Orgoliul lor a fost rănit atunci când au fost mustrați. Ei nutresc ideea că sora White este cea care îi rănește, în loc să simtă recunoștință față de Dumnezeu pentru că, în mila Sa, le-a vorbit prin unealta Lui umilă pentru a le arăta păcatele și primejdiile în care se află, ca să le îndepărteze de la ei înainte să fie prea târziu ca relele să fie îndepărtate.
Unii se grăbesc să întrebe: Cine i-a spus sorei White aceste lucruri? Chiar mi-au pus personal această întrebare: ți-a spus cineva aceste lucruri? Le-am putut răspunde: Da, îngerul lui Dumnezeu mi-a vorbit. Dar ceea ce vor ei să spună este aceasta: Mi-au spus frații și surorile despre greșelile lor? În viitor, nu voi deprecia mărturiile pe care mi le-a dat Dumnezeu, oferind explicații în încercarea de a mulțumi mințile înguste, ci voi trata orice astfel de întrebare ca o insultă la adresa Spiritului lui Dumnezeu. Dumnezeu a considerat potrivit să mă împingă în poziții în care nu a mai plasat pe nimeni dintre cei din rândurile noastre. El a pus asupra mea mărturii de mustrare, pe care nu le-a mai încredințat nimănui. Soțul meu a stat alături de mine pentru a susține mărturiile și pentru a-și uni glasul cu mărturia de mustrare. El a fost constrâns să ia o poziție hotărâtă pentru a împinge înapoi necredința și răzvrătirea care au fost cutezătoare și sfidătoare și care intenționau să spulbere orice mărturie aș fi putut da, din pricină că aceia care fuseseră mustrați au fost atinși și foarte tulburați de reproșul primit. Aceasta și intenționa Dumnezeu. El dorea ca ei să simtă. Era necesar ca ei să simtă înainte ca inimile lor mândre să renunțe la păcatele lor, înainte să-și curețe inimile și viețile de orice nelegiuire.
În fiecare mișcare de înaintare pe care ne-a condus Dumnezeu s-o facem, în fiecare pas câștigat de poporul lui Dumnezeu, au existat printre noi unelte ale lui Satana, gata să manifeste rezervă și să răspândească îndoiala și neîncrederea, să arunce obstacole în calea noastră și să ne slăbească credința și curajul. Am fost nevoiți să stăm ca niște războinici, gata să înaintăm și să ne croim calea prin luptă în împotrivirea care s-a ridicat. Acest lucru a făcut ca lucrarea noastră să fie de zece ori mai grea decât ar fi fost în alte condiții. A trebuit să stăm la fel de fermi și nemișcați ca o stâncă. Această fermitate a fost interpretată ca fiind împietrire a inimii și încăpățânare. Dumnezeu n-a intenționat niciodată să oscilăm mai întâi în dreapta și apoi în stânga, pentru a mulțumi mintea fraților neconsacrați. El a intenționat ca umblarea noastră să fie dreaptă. Au venit la noi când unul, când altul, mărturisind că au o mare povară în privința noastră, aceea de a ne determina să urmăm o cale sau alta, contrară luminii pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Ce-ar fi fost dacă am fi urmat aceste lumini false și impresii fanatice? Atunci, în mod sigur, cei din poporul nostru nu și-ar mai fi pus încrederea în noi. A trebuit să ne facem fețele asemenea cremenei pentru ceea ce este drept și apoi să mergem mai departe în calea lucrării și a datoriei.
Unii dintre voi au fost mereu predispuși să ducă lucrurile în extremă, pentru a atinge scopul prin mijloace neloiale. Aceștia par să nu aibă o ancoră. Astfel de persoane au prejudiciat mult cauza adevărului. Există și alții care par să nu aibă niciodată o poziție în care să poată sta siguri, neclintiți, gata să se lupte dacă trebuie neapărat, când Dumnezeu cere ca la postul datoriei să se afle soldați credincioși. Sunt și aceia care nu adoptă nici o poziție față de inamic, când Dumnezeu le cere să o facă. Ei nu vor face nimic până când nu au terminat alții lupta și nu au câștigat victoria pentru ei, atunci fiind și ei gata să vină la împărțirea prăzii. Cât de mult poate conta Dumnezeu pe asemenea ostași? Ei sunt considerați lași în cauza Sa.
Am văzut că această categorie de oameni nu au câștigat o experiență proprie în ce privește bătălia împotriva păcatului și a lui Satana. Ei erau mai dispuși să lupte împotriva soldaților credincioși ai lui Hristos decât împotriva lui Satana și a oștirii lui. Dacă și-ar fi pus armătura și s-ar fi aruncat în luptă, ar fi câștigat o experiență valoroasă, pe care era privilegiul lor să o aibă. Însă ei nu au avut deloc curaj să lupte pentru ceea ce este drept, să riște ceva în război și să învețe cum să îl atace pe Satana și să-i cucerească fortărețele. Unii nu-și fac nici o idee despre asumarea vreunui risc sau despre vreun lucru în care să se aventureze pe cont propriu. Dar cineva trebuie să se aventureze; cineva trebuie să-și asume riscuri în această cauză. Cei care nu vor să încerce ceva și să se expună criticilor vor sta cu toții pregătiți să-i pândească pe cei care poartă responsabilități și vor fi gata, dacă se va arăta și o umbră de șansă, să le găsească vină și să le facă rău dacă pot. Aceasta a fost experiența fratelui și sorei White în lucrările lor. Satana și oștirea lui s-au dispus în linie de bătaie împotriva lor, însă acestea nu au fost toate ostilitățile; când aceia care ar fi trebuit să stea alături de ei în luptă i-au văzut împovărați și apăsați peste măsură, au fost pregătiți să i se alăture lui Satana în lucrarea lui de a-i descuraja și a-i slăbi și, dacă ar fi cu putință, să-i îndepărteze din câmpul misionar.
Frate și soră A., mi s-a arătat că, pe unde ați călătorit, ați fost respectați, stimați foarte mult și tratați cu o deferență mai mare decât era spre propriul vostru bine. Nu stă în firea voastră să-i tratați cu același respect pe cei care au purtat poverile pe care Dumnezeu le-a pus asupra lor în cauza și lucrarea Sa. Amândoi iubiți propria comoditate. Nu sunteți dispuși să fiți întorși de pe calea pe care mergeți sau să acceptați vreo neplăcere. Doriți să întoarceți lucrurile spre satisfacția voastră. Aveți o mare prețuire de sine și păreri înalte despre realizările voastre. Nu ați avut de purtat poveri și griji supărătoare și de luat hotărâri importante care implicau interesele cauzei lui Dumnezeu, care au căzut în seama soțului meu. Dumnezeu l-a făcut sfetnic pentru poporul Său, pentru a-i îndruma pe tineri asemenea ție, pentru a-i sfătui ca pe niște copii în adevăr. Iar când vei lua acea poziție smerită pe care simțământul adevărat al stării reale în care te afli te va determina s-o iei, vei fi dispus să primești sfaturi. Din pricina prea puținelor răspunderi pe care le-ai avut, nu înțelegi de ce fratele White poate să fie mai profund decât tine. Tocmai în aceasta constă diferența dintre tine și el. A investit treizeci dintre cei mai buni ani din viața sa în lucrarea lui Dumnezeu, pe când tu ai doar câțiva și nu ai avut de întâmpinat nici un fel de greutăți în comparație cu cele pe care le-a avut el.
După ce aceia care au deschis drumul în această lucrare au muncit din greu să pregătească adevărul și să aducă lucrarea desăvârșită în mâna ta, tu ai îmbrățișat-o și ai ieșit la lucru, prezentând prețioasele argumente pe care alții le-au căutat pentru tine. În timp ce tu ai din belșug mijloace materiale, având salariul asigurat, acest lucru nelăsându-ți vreun motiv de grijă sau neliniște în această privință, pionierii cauzei pe care i-am amintit au suferit privațiuni de tot felul. Nu au avut nici un fel de asigurări. Ei depindeau de Dumnezeu și de cei puțini cu inima sinceră care primeau lucrările lor. În timp ce voi aveți frați care să vă înțeleagă, să vă susțină și să aprecieze total eforturile voastre, primii truditori în această lucrare nu au avut decât prea puțin care să-i sprijine. Totul poate fi expus în câteva minute. știm că lucrarea înseamnă să mergi flămând din lipsa hranei și să suferi de frig din pricina lipsei îmbrăcămintei corespunzătoare. Am călătorit noaptea întreagă cu mijloace de transport particulare, ca apoi să fim găzduiți de frații noștri, pentru că nu aveam posibilități materiale ca să plătim o cameră de hotel. Am mers pe jos mile întregi, iarăși și iarăși, pentru că nu aveam nici un ban pentru a tocmi o trăsură. O, cât de scump ne era adevărul! Cât de prețioase sunt sufletele răscumpărate cu sângele lui Hristos!
Nu ne plângem de suferințele din acele zile de încurcături și lipsuri crunte, care făceau necesară exercitarea credinței. Acelea au fost cele mai fericite zile din viața noastră. Atunci am învățat simplitatea credinței. Atunci, când eram strâmtorați, L-am pus pe Domnul la încercare și ne-am convins. El era consolarea noastră. El a fost pentru noi ca umbra unei stânci într-un ținut pustiu. Este un lucru nefericit pentru tine, fratele meu, și în general pentru tinerii noștri pastori că atât tu, cât și ei nu ați avut o experiență similară în privațiuni, încercări și nevoi; căci o experiență ca aceasta ar fi valorat pentru tine mai mult decât case sau pământuri, aur sau argint.
Când ne referim la experiența noastră din trecut, plină de trudă și lipsuri, când am muncit cu mâinile noastre pentru a ne întreține și a publica adevărul chiar la începutul lucrării, unii dintre predicatorii noștri tineri, care nu aveau decât experiența câtorva ani în lucrare, par să fie iritați și ne acuză că ne lăudăm cu propriile noastre fapte. Motivul pentru care se întâmplă aceasta este că viețile lor au fost atât de lipsite de compasiune față de noi și că acest contrast nu este plăcut simțămintelor pe care le au. Faptul că înaintea lor a fost prezentată experiența altora, într-un contrast atât de mare cu propria lor cale, face ca eforturile lor să nu apară în acea lumină favorabilă în care ar dori ei.
Când am început lucrarea, aveam amândoi o sănătate precară. Soțul meu era dispeptic; cu toate acestea, cu credință, Îl rugam de trei ori pe zi pe Dumnezeu să îi dea putere. Soțul meu mergea cu coasa la câmp și, în tăria pe care i-o dăduse Dumnezeu, ca răspuns la rugăciunile noastre fierbinți, cosind, câștiga atât cât să ne cumpărăm îmbrăcăminte simplă, decentă, și să plătim drumul până în vreun stat îndepărtat, pentru a prezenta adevărul înaintea fraților noștri.
Avem dreptul să amintim trecutul, așa cum a făcut-o și apostolul Pavel. „Si când eram la voi și m-am găsit în nevoie, n-am fost sarcina nimănui; căci de nevoile mele au îngrijit frații care au venit din Macedonia. În toate m-am ferit și mă voi feri să vă fiu o povară. Întrucât adevărul lui Hristos este în mine, nimeni nu-mi va opri această laudă în ținuturile Ahaiei”. În legătură cu experiența noastră din trecut, noi aducem îndemnul apostolului către Evrei: „Aduceți-vă aminte de zilele de la început, când, după ce ați fost luminați, ați dus o mare luptă de suferințe: pe de o parte, erați puși ca priveliște în mijlocul insultelor și necazurilor, iar pe de alta, v-ați făcut una cu aceia care treceau prin aceleași suferințe”.
Viețile noastre sunt întrețesute cu cauza lui Dumnezeu. Nu avem nici un alt interes pe lângă această lucrare. Iar când vedem ce pași a făcut cauza pornind de la un foarte neînsemnat început, întărindu-se și prosperând încet, dar sigur, când vedem succesul cauzei în slujba căreia am trudit, suferit și aproape că ne-am jertfit viețile, cine ne va opri sau interzice să ne lăudăm în Dumnezeu? Experiența pe care am căpătat-o în această cauză este prețioasă pentru noi. Am investit totul în ea.
Moise a fost cel mai blând om care a trăit vreodată; cu toate acestea, din pricina cârtirilor copiilor lui Israel, a fost silit în mod repetat să le reamintească modul păcătos în care s-au purtat după ce au părăsit Egiptul și să-și apere linia de conduită în calitate de conducător al lor. Chiar înainte de a-și părăsi poporul, când era gata să moară, el a repetat înaintea lor calea de murmur și răzvrătire pe care au urmat-o de când părăsiseră Egiptul și cum interesul și iubirea pe care le avea pentru ei îl împinseseră să pledeze în favoarea lor în fața lui Dumnezeu. El le-a povestit cum Îl rugase fierbinte pe Domnul să-l lase să treacă Iordanul în țara făgăduită; „însă Domnul S-a mâniat pe mine din cauza voastră și n-a vrut să mă asculte”. Moise le-a pus înainte păcatele și le-a zis: „V-ați tot răzvrătit împotriva Domnului de când vă cunosc”. Le-a spus de câte ori se rugase lui Dumnezeu și își smerise sufletul în chinuri din pricina păcatelor lor.
Era intenția lui Dumnezeu ca Moise să le reamintească frecvent copiilor lui Israel fărădelegile și răzvrătirile lor, pentru ca ei, văzându-și păcatele, să-și poată smeri inimile înaintea lui Dumnezeu. Domnul nu voia ca ei să uite greșelile și păcatele care Îi stârniseră mânia împotriva lor. Reamintirea fărădelegilor lor și a îndurărilor și bunătății lui Dumnezeu față de ei, pe care nu le apreciau, nu era pe placul simțămintelor pe care le aveau. Totuși, Dumnezeu a poruncit ca acest lucru să fie făcut.
Mi s-a arătat că tinerii asemenea ție, care nu au avut decât câțiva ani de experiență imperfectă în cauza adevărului prezent, nu sunt cei în care Dumnezeu va avea încredere să le încredințeze responsabilități apăsătoare și să-i călăuzească în această lucrare. Asemenea persoane ar trebui să manifeste diplomație în ce privește luarea unor poziții care vor intra în conflict cu judecata și opiniile celor cu o experiență mai avansată, ale căror vieți s-au întrețesut cu cauza lui Dumnezeu aproape tot atâția ani câți ai trăit tu și care au avut un rol activ în această lucrare de la neînsemnatul ei început. Dumnezeu nu va alege bărbați care au doar puțină experiență și o considerabilă încredere în sine pentru a conduce această lucrare importantă, sacră. Este prea mult în joc aici. Bărbații care nu au avut decât o mică experiență în suferințele, încercările, împotrivirea și privațiunile ce au fost îndurate pentru a aduce lucrarea în starea actuală de înflorire ar trebui să fie neîncrezători în ei înșiși.
Tinerii care se angajează acum în lucrarea de predicare a adevărului ar trebui să cultive modestia și umilința. Ei ar trebui să aibă grijă în ce privește înălțarea de sine, ca să nu fie prăbușiți. Vor avea de dat socoteală pentru lumina clară a adevărului care strălucește acum asupra lor. Am văzut că Dumnezeu este nemulțumit de dispoziția pe care o au unii de a cârti împotriva celor care au dus cele mai grele bătălii pentru ei și care au suferit atât de mult la începutul vestirii soliei, când lucrarea mergea greu.
Dumnezeu privește asupra lucrătorilor experimentați, care au trudit sub apăsarea greutăților și a poverilor chinuitoare în vremea în care nu existau decât puțini care să-i ajute să le poarte; și El are o grijă plină de gelozie față de cei care s-au dovedit credincioși. El era nemulțumit de aceia care stau gata să batjocorească și să găsească vină la acei servi ai lui Dumnezeu care au încărunțit lucrând la zidirea cauzei adevărului prezent. Imputările și cârtirile voastre, tinerilor, vor sta cu siguranță împotriva voastră în ziua lui Dumnezeu. Atâta vreme cât Dumnezeu nu a pus responsabilități grele asupra voastră, nu vă părăsiți locul și nu vă bazați pe propria voastră judecată independentă, asumându-vă răspunderi pentru care nu sunteți pregătiți.
Dragă frate și soră, aveți nevoie să cultivați vigilența și umilința și să fiți sârguincioși în privința rugăciunii. Cu cât mai adânc trăiți în Dumnezeu, cu atât mai clar vă veți vedea slăbiciunile și primejdiile care vă amenință. O perspectivă practică asupra Legii lui Dumnezeu și o înțelegere clară a ispășirii lui Hristos vă vor da o cunoaștere a propriilor voastre persoane și vă vor indica unde nu ați reușit să desăvârșiți caracterul creștin. Pe scurt, aveți amândoi nevoie de o experiență în ce privește voința lui Dumnezeu pentru voi. Când vă veți vedea marea lipsă spirituală, vă veți da seama de faptul că stricăciunea omenească amintită în Cuvântul lui Dumnezeu este un fapt adevărat în experiența voastră. Sunteți amândoi fariseici și în pericol de a rămâne într-un mod înfricoșător și de bunăvoie în întuneric în ceea ce privește primejdiile care vă pândesc și starea reală în care vă aflați înaintea lui Dumnezeu.
Aveți nevoie amândoi să deprindeți datoriile care vă revin în diferitele împrejurări și legături ale vieții. V-ați neglijat îndatoririle atât față de Dumnezeu, cât și față de om. Aveți atât de multă nevoie de cunoaștere de sine! Neștiința propriilor voastre inimi vă face să treceți cu vederea necesitatea unei experiențe vii, zilnice în viața divină. Într-un anumit grad, nesocotiți oportunitatea de a avea în mod constant asupra voastră o înrâurire divină. Aceasta este absolut necesară pentru înfăptuirea lucrării lui Dumnezeu. Dacă o neglijați și treceți mai departe cu un spirit de independență și încredere în noi înșivă, veți fi lăsați să faceți greșeli foarte mari. Trebuie să întrețineți în mod constant o smerenie a minții și un spirit de dependență. Cel care își simte propria slăbiciune va privi mai sus de propria persoană și va simți nevoia de a primi în mod constant putere de sus. Harul lui Dumnezeu îl va conduce să practice și să întrețină un spirit de continuă recunoștință. Cel care își cunoaște cel mai bine propriile slăbiciuni va ști că numai harul fără pereche al lui Dumnezeu este acela care va triumfa asupra răzvrătirii inimii.
Aveți nevoie să vă familiarizați atât cu punctele slabe, cât și cu cele tari din caracterele voastre pentru a fi întotdeauna păziți de a vă angaja în încercări și de a vă asuma responsabilități pentru care Dumnezeu nu v-a avut niciodată în vedere. Nu ar trebui să vă comparați acțiunile și să vă cântăriți viețile, folosind vreun standard omenesc, ci prin regula datoriei, care este descoperită în Biblie. Frate și soră A., aveți de făcut pentru voi înșivă o lucrare despre care nici nu ați visat că este necesar să o faceți. Ani în șir ați nutrit ispite și invidie față de noi și lucrarea noastră. Acest lucru nu este plăcut lui Dumnezeu. S-ar putea să gândiți că aveți încredere în mărturiile pe care le-a dat Dumnezeu, însă neîncrederea că acestea sunt de la Dumnezeu câștigă teren în voi.
Lucrările tale, frate A., ar avea mai mult succes în convertirea sufletelor la adevăr, dacă te-ai ocupa atât de partea practică, cât și de cea teoretică, având în inima ta elementele practice, vii, pe care să le împlinești apoi în propria ta viață. Trebuie să ai un sprijin mai solid acolo sus. Ești mult prea dependent de ceea ce te înconjoară. Dacă ai un auditoriu mare, ești mobilizat și ai dorința de a le ține o cuvântare. Însă uneori numărul ascultătorilor tăi scade, moralul tău se prăbușește și nu ai decât puțin curaj să lucrezi. Cu siguranță, ceva lipsește. Nu te-ai prins cu putere de Dumnezeu. Unele dintre cele mai importante adevăruri din învățăturile lui Hristos au fost propovăduite de El doar unei femei samaritence care a venit să scoată apă, în timp ce El, fiind ostenit, era așezat lângă fântână ca să Se odihnească. Izvorul de apă vie era în El. Izvorul de apă vie trebuie să fie în noi, țâșnind spre a-i înviora pe cei care sunt aduși sub influența noastră.
Hristos căuta oameni în orice loc — pe străzile publice, în case particulare, în sinagogi, pe țărmul mării. Trudea toată ziua, predicând mulțimii și vindecând bolnavii care-i erau aduși; și adesea, după ce dădea drumul oamenilor ca să se poată întoarce la casele lor, pentru a se odihni și dormi, Își petrecea toată noaptea în rugăciune, pentru ca dimineața să revină și să-și reînnoiască eforturile. O, frate și soră, în realitate, nu știți nimic despre tăgăduire și jertfire de sine pentru Hristos și pentru adevăr. Trebuie să depindeți cu mult mai mult de Dumnezeu și mai puțin de propria voastră destoinicie. Aveți nevoie să vă ascundeți în Dumnezeu.
Frate A., ai înclinația de a fi sever în mustrare și de a-ți forma păreri personale despre indivizi, mai cu seamă dacă ți-au trecut calea; și, luându-te după modul în care vezi cazul respectiv, te porți uneori cu ei fără cruțare. Nu ai fost un bărbat cu inimă bună, milostiv și politicos, ca Acela care îți este Exemplu. Trebuie să-ți îmblânzești spiritul, să fii mai blând și mai politicos și să ai mai multă bunăvoință dezinteresată. Trebuie să-ți aduci sufletul într-o comuniune mai strânsă cu Dumnezeu, prin rugăciune serioasă amestecată cu credință vie. Fiecare rugăciune făcută cu credință îi înalță pe cei ce se roagă deasupra îndoielilor descurajante și pasiunilor omenești. Rugăciunea dă tăria de a relua lupta cu puterile întunericului, de a purta încercările cu răbdare și de a îndura necazurile ca niște buni soldați ai lui Hristos.
În timp ce sfetnici îți sunt îndoielile și temerile proprii sau câtă vreme încerci să rezolvi tot ceea ce nu poți vedea clar înainte să ai credință, nedumeririle tale nu vor face altceva decât să crească și să se adâncească. Dacă vii la Dumnezeu, simțind că ești lipsit de ajutor și dependent de El, așa cum ești în realitate, și dacă, în rugă umilă și plină de încredere, faci cunoscute nevoile tale înaintea Lui, a cărui cunoaștere este infinită, care vede totul în creația Sa și care cârmuiește totul prin voința și cuvântul Său, El poate face ceva pentru strigătul tău și va face, lăsând ca lumina să strălucească în inima ta și pretutindeni în jurul tău; căci sufletul tău, prin rugăciune sinceră, este adus în legătură cu mintea Celui Nesfârșit. S-ar putea ca în acel moment să nu ai nici o dovadă deosebită că fața Răscumpărătorului tău se apleacă asupra ta cu iubire și compasiune; dar este întocmai ceea ce se întâmplă. Se poate să nu simți atingerea Sa reală, dar mâna Lui Se află deasupra ta cu iubire și duioșie plină de milă.
Dumnezeu vă iubește pe amândoi și vrea să vă salveze, oferindu-vă o mântuire bogată. Dar aceasta nu trebuie să se facă așa cum vreți voi, ci în felul stabilit de Dumnezeu Însuși. Trebuie să vă conformați condițiilor menționate în Scripturile adevărului, iar Dumnezeu Își va face partea tot atât de sigur pe cât tronul Său este sigur. Pentru că admonestările pe care Dumnezeu le trimite poporului Său sunt umilitoare pentru firea omenească, tu nu trebuie, fratele meu, să te ridici împotriva acestor mustrări și avertizări. Trebuie să mori zilnic, să ai experiența răstignirii zilnice a eului.
Conform luminii pe care mi-a dat-o Dumnezeu în viziune, răutatea și amăgirea cresc printre cei din poporul lui Dumnezeu care mărturisesc că păzesc poruncile Sale. Discernământul spiritual de a vedea păcatul așa cum este el și apoi a-l înlătura din tabără scade în poporul lui Dumnezeu; și orbirea spirituală îi cuprinde cu repeziciune. Mărturia directă trebuie reînviată, căci aceasta îi va despărți de Israel pe cei care au fost dintotdeauna în război cu mijloacele rânduite de Dumnezeu pentru a păstra ceea ce este stricat în afara bisericii. Relelor trebuie să li se spună rele. Păcatelor grave trebuie să li se spună pe numele lor adevărat. Toți cei din poporul lui Dumnezeu ar trebui să vină mai aproape de El și să-și spele veșmintele caracterului în sângele Mielului. Atunci vor vedea păcatul în adevărata lui lumină și își vor da seama cât de jignitor este el în ochii lui Dumnezeu.
Primilor noștri părinți, când au fost ispitiți, li s-a părut un lucru mărunt faptul de a încălca porunca lui Dumnezeu printr-o faptă neînsemnată și de a mânca dintr-un pom plăcut la vedere și bun la gust. Pentru cei ce au încălcat porunca, aceasta nu era decât o faptă măruntă; ea însă a nimicit loialitatea lor față de Dumnezeu și a deschis ușa unui potop de nenorocire și vină, care a umplut pământul. Cine poate ști, în clipa ispitei, care va fi consecința îngrozitoare a unui singur pas grăbit, greșit! Singura noastră siguranță este de a fi sub pavăza harului lui Dumnezeu în fiecare clipă și de a nu ne închide ochiul spiritual, astfel încât să ajungem să spunem răului bine și binelui rău. Fără ezitare sau discuții, trebuie să închidem și să păzim ușile sufletului împotriva răului.
Va trebui să facem un efort pentru a ne asigura viața veșnică. Nu vom fi biruitori decât printr-un efort îndelungat și stăruitor, printr-o disciplină strictă și printr-un conflict crâncen. Dacă însă, cu răbdare și hotărâre, în numele Biruitorului care a învins pentru noi în pustia ispitei, vom birui așa cum a biruit și El, vom avea răsplata veșnică. Eforturile noastre, tăgăduirea de sine, perseverența noastră trebuie să fie proporționale cu valoarea infinită a obiectivului pe care îl urmărim.
Nu trebuie să îngăduiți ca înțelegerea pe care o aveți pentru voi înșivă să ascundă relele voastre și ale altora doar pentru faptul că nu vedeți nimic de condamnat în aparențele exterioare. Dumnezeu vede; El poate citi motivațiile și scopurile sufletului. Vă implor, în Numele Stăpânului nostru care ne-a chemat și ne-a încredințat lucrarea pe care o facem, țineți-vă mâinile deoparte și lăsați-ne să facem lucrarea pusă asupra noastră de Dumnezeu. Păstrați-vă cuvintele de compasiune și milă pentru cei care le merită cu adevărat, pentru cei care sunt împinși de Duhul lui Dumnezeu să arate poporului Său fărădelegile lui și casei lui Israel păcatele sale. Greșeala și păcatul sunt îmbrățișate în aceste zile din urmă mai degrabă decât adevărul și neprihănirea. Soldaților crucii lui Hristos li se cere acum să-și pună armătura creștină și să respingă întunecimea morală care a umplut lumea.
Dumnezeu va da biruințe prețioase fiecăruia dintre voi, dacă vă predați Lui cu totul și lăsați ca harul Său să vă înmoaie inimile mândre. Neprihănirea voastră proprie nu va folosi la nimic înaintea lui Dumnezeu. Nimic nu ar trebui făcut pe apucate sau într-un spirit de moment, în pripă. Relele nu pot fi îndepărtate și nici reformele în caracter înfăptuite prin câteva eforturi slabe, când și când. Sfințirea nu este o lucrare de o zi sau de un an, ci de o viață întreagă. Fără eforturi continue și o activitate neîntreruptă nu poate exista nici o înaintare în viața divină și cununa biruinței nu poate fi obținută. Noi facem o lucrare în vederea judecății și nu este un lucru sigur să lucrăm în propria noastră înțelepciune și încrezându-ne în judecata proprie. Cu spiritul de încredere în sine pe care îl aveți acum, nici unul dintre voi nu ar putea fi fericit în cer; căci acolo toți, chiar și îngerii înălțați, sunt supuși. Aveți încă de învățat despre subordonare și supunere. Amândoi trebuie să fiți transformați de către harul lui Dumnezeu.
Soră A., am văzut că ar trebui să fii atentă ca nu cumva să deschizi o ușă ispitei pentru soțul tău, pe care să n-o poți închide când poftești. Este mai ușor să invitați vrăjmașul în inima voastră decât să-l alungați după ce a ocupat terenul. Orgoliul vostru este rănit cu ușurință și trebuie să veniți mai aproape de Dumnezeu și să căutați cu seriozitate harul, harul divin, pentru a suporta greutățile ca un bun soldat al lui Hristos Isus. Dumnezeu va fi ajutorul vostru dacă alegeți ca tăria voastră să fie El. Amândoi ar trebui să nutriți mai mult devotament față de Dumnezeu. Singura cale de a veghea în umilință este aceea de a veghea cu rugăciune. Să nu gândiți nici pentru un moment că puteți sta jos ca să vă puteți bucura și căuta propria plăcere și comoditate. Viața lui Hristos este exemplul nostru. El a fost un om al durerii și obișnuit cu suferința; a fost rănit, a fost zdrobit. Sunteți prea satisfăcuți de poziția voastră. Aveți nevoie să vegheați neîncetat, pentru ca Satana să nu vă înșele prin tertipurile lui, să vă corupă mintea și să vă aducă pe tărâmul rătăcirilor și întunericului profund. Vegherea voastră ar trebui să fie caracterizată printr-un spirit de umilă dependență de Dumnezeu. Nu ar trebui dusă mai departe într-un spirit mândru, de independență, ci cu un simțământ acut al slăbiciunii proprii și cu încrederea unui copil în făgăduințele lui Dumnezeu.
Acum este o sarcină ușoară și plăcută să predici adevărul soliei celui de-al treilea înger în comparație cu ceea ce a fost când vestirea soliei abia începuse, când erau puțini credincioși și eram considerați fanatici. Cei care au purtat responsabilitățile lucrării la începutul și înaintarea timpurie a soliei știau ce este acela conflict, suferință și chin sufletesc. Povara apăsa cu putere asupra lor zi și noapte. Ei nu se gândeau la odihnă și comoditate nici când se aflau sub presiunea suferinței și a bolii. Timpul scurt reclama acțiune, iar lucrătorii erau puțini.
Adesea, când eram în strâmtorări, petreceam noaptea întreagă în rugăciune fierbinte, agonizantă în lacrimi, pentru a primi ajutor de la Dumnezeu și pentru ca lumina Sa să strălucească asupra Cuvântului Său. Când lumina venea, iar norii erau respinși, ce bucurie și ce fericire plină de recunoștință se așterneau asupra cercetătorilor sinceri, frământați! Gratitudinea noastră față de Dumnezeu era la fel de deplină cum fusese strigătul nostru sincer, însetat de lumină. Unele nopți nu puteam dormi, pentru că inimile noastre își revărsau preaplinul de iubire și recunoștință față de Dumnezeu.
Bărbații care merg acum pentru a predica adevărul au lucrurile puse de-a gata în mână. Ei nu pot avea acum experiența unor privațiuni asemănătoare celor îndurate înaintea lor de lucrătorii adevărului prezent. Adevărul a fost scos la iveală, verigă după verigă, până când a format un lanț întreg, desăvârșit. Pentru a descoperi adevărul cu o asemenea claritate și atât de armonios, a fost nevoie de o cercetare atentă. Împotrivirea cea mai amară și mai hotărâtă i-a adus pe servii lui Dumnezeu la Domnul și la Bibliile lor. Lumina care venea de la Dumnezeu le era cu adevărat scumpă.
Mi s-a arătat că motivul pentru care unii nu pot vedea ceea ce este bine este acela că au îndrăgit atât de multă vreme pe vrăjmaș, care a lucrat umăr la umăr cu ei, în timp ce ei nu și-au dat seama de puterea lui. Pare uneori greu să așteptăm cu răbdare până când va veni timpul stabilit de Dumnezeu pentru a lua apărarea adevărului. Mi s-a arătat însă că pierdem o răsplată bogată dacă devenim nerăbdători. Ca agricultori credincioși în marele câmp al lui Dumnezeu, trebuie să semănăm cu lacrimi și să fim răbdători și încrezători. Trebuie să înfruntăm necazuri și întristări. Ispitele și truda istovitoare vor îndurera sufletul, însă să așteptăm cu răbdare în credință pentru a secera cu bucurie. În victoria finală, Dumnezeu nu va avea ce face cu acele persoane care nu sunt de găsit în vreme de primejdie, când este nevoie de puterea, curajul și influența tuturor pentru a efectua un asalt asupra inamicului. Cei care stau ca niște soldați credincioși pentru a lupta împotriva răului și a apăra binele, războindu-se cu domniile, puterile și conducătorii întunericului din această lume, cu răutatea spirituală din locurile înalte, vor primi fiecare lauda din partea Stăpânului: „Bine, rob bun și credincios, intră în bucuria Domnului tău”.
Nu a fost niciodată mai multă nevoie de avertizări și mustrări pline de credincioșie și de un tratament direct, fără menajamente ca în vremea aceasta. Satana a coborât cu mare putere, știind că are puțină vreme. El umple pământul cu povești plăcute, iar cei din poporul lui Dumnezeu doresc să li se spună lucruri care să nu deranjeze.
Păcatul și încumetarea nu stârnesc groaza. Mi s-a arătat că poporul lui Dumnezeu trebuie să facă eforturi mai hotărâte pentru a respinge întunecimea care se strânge în jurul nostru. Lucrarea tăietoare a Duhului lui Dumnezeu este necesară acum mai mult ca niciodată. Trebuie risipită starea de somnolență. Trebuie să ieșim din letargia care ne va nimici dacă nu i ne împotrivim. Satana are o influență puternică asupra minții, pe care o și stăpânește în acest mod. Predicatorii și poporul se găsesc în primejdia de a fi găsiți de partea puterilor întunericului. Nu există acum poziția de neutralitate. Suntem cu toții în mod hotărât pentru ceea ce este drept sau alături de cei greșiți. Hristos a spus: „Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea; iar cel ce nu strânge cu Mine, acela risipește.”
Se vor găsi mereu persoane care vor simpatiza cu cei ce sunt greșiți. Satana a avut simpatizanți în cer și a luat cu el un mare număr de îngeri. Dumnezeu și Hristos și îngerii sfinți erau de o parte, iar Satana de cealaltă parte. În ciuda puterii fără margini și a maiestății lui Dumnezeu și a lui Hristos, îngerii au devenit nemulțumiți. Insinuările lui Satana și-au făcut efectul și ei au ajuns să creadă cu adevărat că Tatăl și Fiul le erau dușmani și că Satana era binefăcătorul lor. Satana are acum aceeași putere și aceeași stăpânire asupra minții, cu diferența că aceasta a crescut de o sută de ori prin exercițiu și experiență. Bărbații și femeile de astăzi sunt amăgiți și orbiți de insinuările și metodele lui și nu știu acest lucru. Făcând loc îndoielilor și necredinței în ce privește lucrarea lui Dumnezeu și nutrind sentimente de neîncredere și invidie plină de cruzime, ei se pregătesc să fie înșelați cu desăvârșire. Ei se ridică având simțăminte amarnice îndreptate împotriva celor care îndrăznesc să vorbească despre greșelile lor și să le mustre păcatele.
Cei care, în frică de Dumnezeu, s-au aventurat să înfrunte cu credincioșie rătăcirea și păcatul, spunând păcatului pe nume, s-au achitat de o datorie dezagreabilă, aducându-și multă suferință sufletească; însă nu primesc decât simpatia câtorva și răceala multora. Simpatizanții celor mustrați se află de partea greșită a baricadei și împlinesc scopurile lui Satana pentru a zădărnici planul lui Dumnezeu.
Mustrările rănesc întotdeauna firea omenească. Multe sunt sufletele care au fost nimicite de compasiunea neînțeleaptă a fraților lor; căci pentru că frații le-au arătat compasiune, au crezut că au fost cu adevărat jigniți și că acela care i-a mustrat a fost totalmente greșit și a avut un spirit rău. Singura nădejde pe care o au păcătoșii din Sion este aceea de a-și vedea și mărturisi pe deplin păcatele și de a le îndepărta de la ei. Cei care iau atitudine pentru a strica tăișul mustrării ascuțite pe care o trimite Dumnezeu, spunând că cel care mustră este în parte greșit și că cel mustrat nu avea dreptate pe deplin, aceștia îi fac pe plac vrăjmașului. Orice cale va găsi Satana pentru a face fără efect mustrările îi va împlini scopul. Unii vor arunca vina asupra celui pe care l-a trimis Dumnezeu cu o solie de avertizare, spunând: E prea sever; făcând așa, ei devin răspunzători pentru sufletul acelui păcătos pe care Dumnezeu a dorit să-l avertizeze și căruia i-a trimis un mijloc de corecție pentru că l-a iubit, ca să-și poată smeri sufletul înaintea lui Dumnezeu și să îndepărteze păcatele de la el. Acești falși apărători vor avea odată și odată de dat socoteală Stăpânului pentru lucrarea morții pe care au înfăptuit-o.
Există mulți care își mărturisesc credința în adevăr, dar sunt orbi față de primejdia în care se află. Ei îndrăgesc nelegiuirea în inimile lor și o practică în viețile lor. Prietenii lor nu le pot citi inimile și cred adesea că astfel de oameni sunt în ordine. Black Hawk, Colorado, 12 august 1873.