Dragi tineri, Din când în când, Domnul mi-a dat mărturii de avertizare pentru voi. V-a dat încurajare pentru cazul în care veți îndrepta către El tot ce aveți mai bun în inimă și cele mai sfinte simțăminte. Acum, când aceste avertizări îmi revin cu claritate în minte, sunt mișcată de înțelegerea primejdiei pe care știu că nu o simțiți. școala stabilită în Battle Creek aduce laolaltă mai mulți tineri, cu moduri de gândire diferite. Dacă acești tineri nu sunt consacrați lui Dumnezeu și supuși voinței Sale și dacă nu umblă cu smerenie pe calea poruncilor Lui, existența unei școli în Battle Creek se va dovedi o sursă de mare descurajare pentru comunitate. Această școală poate fi făcută o binecuvântare sau un blestem. Vă îndemn fierbinte pe toți cei care v-ați luat ca nume Numele lui Hristos, să vă despărțiți de orice nelegiuire și să vă desăvârșiți caractere pe care Dumnezeu le poate aproba.
Întreb: credeți că mărturiile de mustrare care v-au fost date sunt de la Dumnezeu? Dacă într-adevăr credeți că vocea lui Dumnezeu vi s-a adresat, arătându-vă primejdiile, atunci veți lua aminte la sfaturile ce v-au fost date? Păstrați vii în minte aceste mărturii de avertizare, citindu-le des și cu inimile pline de rugăciune? Domnul v-a vorbit, copii și tineri, din nou și din nou; însă voi nu v-ați grăbit să luați aminte la avertizările care v-au fost date. Dacă n-ați încurajat răzvrătirea în inimile voastre împotriva descoperirilor pe care vi le-a făcut Dumnezeu despre caracterele voastre și primejdiile care vă amenință și împotriva căii stabilite pe care să mergeți, totuși unii dintre voi au fost neatenți în ce privește lucrurile care vi se cer pentru a putea dobândi tărie spirituală și a fi o binecuvântare în școală, în comunitate și pentru toți cei cu care vă însoțiți.
Tineri și tinere, sunteți răspunzători față de Dumnezeu pentru lumina ce v-a fost dată. Dacă nu sunt luate în seamă, această lumină și aceste avertizări se vor ridica împotriva voastră la judecată. Vi s-a spus clar despre primejdiile care vă amenință; vi s-a atras atenția și ați fost păziți din toate părțile, ați fost îngrădiți cu avertismente. În casa lui Dumnezeu ați ascultat cele mai solemne și mai mișcătoare adevăruri prezentate de servii lui Dumnezeu în puterea Duhului. Ce greutate au aceste apeluri solemne asupra inimilor voastre? Ce influență au asupra caracterelor voastre? Veți fi chemați să dați socoteală pentru toate aceste apeluri și avertizări. Ele se vor ridica la judecată pentru a-i acuza pe cei care duc o viață de frivolitate și mândrie.
Dragi prieteni tineri, ceea ce semănați, aceea veți și culege. Acum este timpul de semănat pentru voi. În ce va consta recolta? Ce anume semănați? Fiecare cuvânt pe care-l rostiți, fiecare faptă pe care o faceți reprezintă o sămânță care va aduce roade bune sau rele, bucurie sau întristare pentru semănător. Cum este sămânța aruncată, așa va fi și recolta. Dumnezeu v-a dat o mare lumină și multe privilegii. După ce a fost dată această lumină, după ce v-au fost puse cu claritate înainte pericolele de care să vă feriți, răspunderea vă aparține. Modul în care tratați lumina pe care v-o dă Dumnezeu va întoarce cântarul pentru fericire sau nenorocire. Voi înșivă dați formă destinului vostru.
Voi toți aveți o înrâurire pentru bine sau pentru rău asupra minții sau caracterelor altora, iar în cartea de aducere aminte din ceruri este notată tocmai influența pe care o exercitați. Un înger vă însoțește și notează cuvintele și faptele voastre. Când vă treziți dimineața, simțiți neajutorarea voastră și nevoia de a primi putere de la Dumnezeu? Și, cu umilință, din toată inima, faceți cunoscute nevoile voastre Tatălui din ceruri? Dacă faceți așa, îngerii notează rugăciunile voastre, iar dacă aceste rugăciuni nu au ieșit de pe buze prefăcute, când vă aflați în pericol de a face fără voia voastră ceva rău și de a exercita o influență care îi va determina pe alții să greșească, îngerul vostru păzitor va fi lângă voi, sugerându-vă o cale mai bună, alegând cuvintele pentru voi și înrâurind acțiunile voastre.
Dacă nu vă simțiți sub amenințarea vreunei primejdii și dacă nu înălțați vreo rugăciune pentru ajutor și putere de a rezista ispitelor, cu siguranță că vă veți pierde busola; faptul de a vă fi neglijat datoria va fi însemnat în cartea din ceruri a lui Dumnezeu și veți fi găsiți cu lipsuri în ziua încercării. Există în jurul vostru unii care au avut o instruire religioasă și unii care au fost îngăduiți, cocoloșiți și lăudați până când au fost literalmente pierduți pentru viața practică. Când vorbesc, mă gândesc la persoane pe care le cunosc. Caracterele lor sunt atât de sucite prin îngăduință, măguliri și lenevie, încât sunt complet nefolositoare pentru viața aceasta, iar dacă sunt inutile, în ce privește această viață, ce am putea spera pentru acea viață în care totul este curăție și sfințenie și în care toți au caractere formate în mod armonios? M-am rugat pentru aceste persoane; m-am adresat lor personal. Am putut vedea influența pe care ar exercita-o asupra altor minți, conducându-le la deșertăciune, iubire de etalare vestimentară și nepăsare în ce privește interesele lor veșnice. Singura speranță a celor din această categorie este să fie cu luare aminte la căile lor, să-și umilească inimile mândre și ușuratice înaintea lui Dumnezeu, să-și mărturisească păcatele și să se convertească.
Deșertăciunea în îmbrăcăminte și de asemenea iubirea distracțiilor reprezintă o mare ispită pentru tineret. Dumnezeu are pretenții sacre de la noi toți. El cere toată inima, tot sufletul, întreaga afecțiune. Răspunsul care este dat uneori acestei declarații este: „O, eu nu mărturisesc că sunt creștin!” Și dacă nu mărturisești, ce? Nu cere Dumnezeu de la tine aceleași lucruri pe care le pretinde de la cineva care mărturisește că este copilul Său? Pentru că ești îndrăzneț în nesocotirea lucrurilor sacre, va fi păcatul tău de neglijență și răzvrătire trecut cu vederea de către Domnul? Fiecare zi în care disprețuiești cerințele lui Dumnezeu, fiecare ocazie în care refuzi îndurarea ce ți se oferă, ți se pune la socoteală și va îngroșa lista păcatelor care vor sta împotriva ta în ziua în care vor fi cercetate rapoartele tuturor sufletelor. Mă adresez vouă, tineri și tinere, mărturisitori sau nu. Dumnezeu vă cere afecțiunea, supunerea voioasă și devotamentul față de El. Aveți acum un scurt timp de probă și vă puteți folosi de această ocazie pentru a vă preda, fără condiții, lui Dumnezeu.
Ascultarea și supunerea față de cerințele lui Dumnezeu sunt condițiile date de apostolul inspirat, condiții prin care devenim copii ai lui Dumnezeu, membri ai familiei regale. Prin propriul Său sânge, Isus a salvat pe fiecare copil și pe fiecare tânăr, bărbat și femeie din genunea ruinei spre care îi silea Satana să meargă. Pentru că păcătoșii nu vor dori să accepte mântuirea care le-a fost oferită fără plată, sunt ei dezlegați de obligațiile lor? Faptul că aleg să rămână în păcătoși nelegiuire cutezătoare nu le micșorează vina. Isus a plătit un preț pentru ei și Îi aparțin. Sunt proprietatea Lui; iar dacă ei nu-I dau ascultare Celui care și-a dat viața pentru ei, ci își consacră timpul, energia și talentul în slujba lui Satana, își vor lua răsplata, care este moartea. Slava nemuritoare și viața veșnică sunt răsplata pe care Răscumpărătorul nostru o oferă celor care vor dori să-I dea ascultare. El a făcut cu putință ca ei să-și desăvârșească un caracter creștin prin Numele Său și să obțină biruința pentru ei înșiși așa cum a biruit El pentru ei. Apostolul le-a dat un exemplu prin propria lui viață, arătându-le cum pot birui. „Plata păcatului este moartea; dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.”
Pretențiile lui Dumnezeu se răsfrâng în mod egal asupra tuturor. Cei care aleg să ia în seamă mântuirea cea mare ce le-a fost dată fără plată, care aleg să slujească propriilor persoane și rămân dușmani ai lui Dumnezeu, dușmani ai Răscumpărătorului care S-a jertfit pe Sine, își iau sigur răsplata. Ei seamănă în firea pământească și din firea pământească vor culege stricăciune.
Cei care s-au îmbrăcat în Hristos prin botez, arătând prin acest act despărțirea lor de lume și că au făcut legământ să umble prin înnoirea vieții, nu trebuie să-și aducă idoli în inimi. Cei care s-au bucurat odată de dovada iertării păcatelor, care au gustat din iubirea Mântuitorului și care apoi se alătură iarăși dușmanilor lui Hristos, respingând neprihănirea desăvârșită pe care le-o oferă Isus și alegând căile pe care El le-a osândit, vor fi judecați cu mai mare severitate decât păgânii care n-au avut niciodată lumina și care nu L-au cunoscut niciodată pe Dumnezeu sau Legea Sa. Cei care refuză să urmeze lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu, alegând distracțiile, deșertăciunile și nebuniile lumii și refuzând să-și modeleze comportamentul după cerințele drepte și sfinte ale Legii lui Dumnezeu, sunt vinovați de cele mai grave păcate în fața lui Dumnezeu. Vina și răsplata lor va fi proporțională cu lumina și privilegiile pe care le-au avut.
Vedem lumea absorbită de propriile ei distracții. Primele și cele mai înalte griji pe care le au cei mai mulți, îndeosebi femeile, sunt cele legate de etalarea ostentativă. Dragostea de îmbrăcăminte și plăceri spulberă fericirea a mii de oameni. Iar unii dintre cei care mărturisesc că iubesc și păzesc poruncile lui Dumnezeu imită ca niște maimuțe, cât de fidel sunt ei în stare, pe cei din această categorie, păstrându-și însă numele de creștini. Unii tineri sunt atât de dornici să iasă în evidență prin etalare, încât sunt dispuși să renunțe și la numele de creștin, numai să poată să-și urmeze dorințele după îmbrăcăminte, de dragul orgoliului și spre satisfacerea plăcerii. Tăgăduirea eului în îmbrăcăminte este o parte a datoriei noastre creștine. A ne îmbrăca simplu și a ne abține de la etalarea bijuteriilor și podoabelor de orice fel, aceasta este în armonie cu credința noastră. Ne numărăm noi printre aceia care văd nesăbuința celor lumești care își îngăduie extravaganță în îmbrăcăminte și de asemenea iubirea de distracții? Dacă este așa, ar trebui să aparținem categoriei acelora care se feresc de tot ceea ce aprobă acest spirit care pune stăpânire pe mintea și inima celor ce trăiesc numai pentru această lume și care nu se gândesc niciodată și nu-și fac o grijă pentru cea viitoare.
Tineri creștini, am văzut în unii dintre voi o dragoste pentru îmbrăcăminte și etalare ostentativă care mi-a provocat suferință. La unii care au fost bine educați, care au avut din pruncie privilegii religioase și care s-au îmbrăcat în Hristos prin botez, mărturisind astfel că sunt morți față de lume, am văzut o deșertăciune a îmbrăcămintei și o frivolitate în comportare care L-au rănit pe scumpul Mântuitor și au adus rușine asupra cauzei lui Dumnezeu. Am remarcat cu durere starea de declin religios și dispoziția voastră de a vă ornamenta și împodobi vestimentația. Unii au avut marea nenorocire de a intra în posesia unor lănțișoare sau ace de cravată confecționate din aur sau a ambelor articole și au dat dovadă de prost gust, etalându-le, scoțându-le în evidență pentru a atrage atenția. Nu pot decât să-i compar pe acești indivizi cu păunul cel orgolios, care își expune penele superbe pentru a stârni admirația. Este tot ceea ce are această pasăre pentru a atrage admirația; căci vocea și forma sa numai atrăgătoare nu sunt.
Cei tineri se pot strădui să caute asiduu podoaba unui duh blând și liniștit, o bijuterie neprețuită care poate fi purtată cu o grație cerească. Această podoabă îi va atrage pe mulți din această lume și va fi considerată foarte valoroasă de către îngerii cerești și, mai presus de toți, de către Tatăl nostru ceresc și îi va pregăti pe cei ce o poartă să fie oaspeți bineveniți în curțile cerești.
Tinerii au înzestrări care, cultivate cum se cuvine, îi vor face demni de aproape orice poziție de încredere. Dacă și-ar propune ca obiectiv obținerea unei educații pentru a-și exercita și dezvolta în așa fel puterile pe care li le-a dat Dumnezeu, încât să poată fi folositori și să se dovedească o binecuvântare pentru alții, mintea lor nu ar ajunge să coboare la un standard inferior. Ei ar arăta profunzime a cugetării și statornicie a principiilor, și-ar face simțită influența și ar impune respect. Ar putea avea o influență înălțătoare asupra altora, care ar călăuzi sufletele să vadă și să recunoască puterea pe care o are o viață creștină rațională. Cei care se îngrijesc mai mult de împodobirea propriilor lor persoane pentru etalare decât de educarea minții și folosirea puterilor lor ca să obțină cel mai înalt folos, pentru a-L putea slăvi pe Dumnezeu, nu-și dau seama de răspunderea pe care o au față de El. Ei vor avea tendința de a fi superficiali în tot ceea ce întreprind, își vor îngusta capacitatea de a fi folositori și își vor pipernici intelectul.
Inima îmi este profund îndurerată pentru tații și mamele acestor tineri, cât și pentru copiii lor. A existat o lipsă în educarea acestor copii, lucru care aduce o grea răspundere asupra cuiva. Părinții care și-au cocoloșit și răsfățat copiii, în loc să le pună cu înțelepciune restricții din principiu, pot vedea caracterele pe care le-au format. Așa cum a fost educația, așa vor fi și tendințele caracterului.
Credinciosul Avraam
Mintea mea se întoarce la credinciosul Avraam, care, în supunere față de porunca divină ce i-a fost dată într-o viziune de noapte la Beer-șeba, pornește la drum însoțit de Isaac. Vede în fața sa muntele pe care Dumnezeu îi spusese că i-l va indica drept locul hotărât unde trebuia să aducă jertfa. Ia lemnele de pe umerii slujitorului său și le pune asupra lui Isaac, cel care urma să fie jertfit. Își încinge sufletul cu hotărâre și asprime agonizantă, gata pentru lucrarea pe care Dumnezeu i-a cerut s-o înfăptuiască. Cu inima sfâșiată și cu mâna tremurând ia foc, în timp ce Isaac întreabă: „Tată, iată focul și lemnele, dar unde este jertfa?” Însă, ah, Avraam nu-i poate spune acum! Tatăl și fiul zideau altarul și vine momentul îngrozitor ca Avraam să-i spună lui Isaac ceea ce i-a chinuit sufletul toată călătoria, cât a fost de lungă, că Isaac însuși este victima. Isaac nu este un băiețel; este un tânăr în toată puterea cuvântului. Putea să refuze să se supună intenției pe care o avea tatăl său, dacă ar fi vrut. Nu-și acuză tatăl de nebunie și nici măcar nu caută să-l facă să se răzgândească. Se supune. El crede în dragostea tatălui său și că acesta nu ar aduce jertfa îngrozitoare a singurului său fiu dacă nu i-ar fi spus Dumnezeu s-o facă. Isaac este legat de mâinile tremurătoare și iubitoare ale tatălui său, plin de compătimire, pentru că Dumnezeu a spus așa. Fiul se supune jertfirii, căci el crede în integritatea tatălui său. Însă când totul este gata, când credința tatălui și supunerea fiului sunt pe deplin probate, îngerul lui Dumnezeu oprește mâna ridicată a lui Avraam, care este pe punctul să-și înjunghie fiul, și îi spune că este de ajuns. „Știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine”.
Această faptă de credință a lui Avraam este raportată pentru folosul nostru. Ea ne învață marea lecție a încrederii în cerințele lui Dumnezeu, oricât de aprige și dureroase ar putea fi; și îi învață pe copii supunerea desăvârșită față de părinții lor și față de Dumnezeu. Prin ascultarea lui Avraam, suntem învățați că nu avem nimic prea scump pentru a-l da lui Dumnezeu.
Isaac a fost o reprezentare a Fiului lui Dumnezeu, care a fost adus ca jertfă pentru păcatele lumii. Dumnezeu a vrut să-i întipărească lui Avraam Evanghelia mântuirii pentru om. Pentru a realiza acest lucru și a face ca adevărul să devină ceva real pentru el și de asemenea pentru a-i testa credința, El i-a cerut să-l înjunghie pe scumpul său Isaac. Toată suferința și agonia pe care le-a îndurat Avraam în acea întunecată și înfricoșătoare încercare au avut drept scop ca înțelegerea lui să fie profund impresionată de planul de răscumpărare pentru omul căzut. El a fost determinat să înțeleagă prin propria lui experiență cât de mare era tăgăduirea de sine a Veșnicului Dumnezeu prin actul de a-și da propriul Fiu la moarte pentru salvarea omului de la ruină sigură. Pentru Avraam, nici o tortură psihică nu o putea egala pe aceea pe care a îndurat-o, supunându-se poruncii divine de a-și sacrifica fiul.
Dumnezeu și-a sortit Fiul la o viață de umilință, tăgăduire de sine, sărăcie, trudă, rușine și moarte agonizantă prin răstignire. Însă atunci nu a fost nici un înger care să poarte fericita solie: „De-ajuns; nu este nevoie să mori, preaiubitul Meu Fiu.” Legiuni de îngeri așteptau întristați, sperând că, așa cum a fost și în cazul lui Isaac, în ultimul moment Dumnezeu va împiedica moartea Sa rușinoasă. Însă îngerilor nu li s-a îngăduit să ducă un asemenea mesaj Fiului drag al lui Dumnezeu. Umilirea din sala de judecată și pe drumul Calvarului a continuat. A fost batjocorit, luat în râs și scuipat. El a îndurat batjocura, insultele și sarcasmul celor care-L urau, până când, pe cruce, și-a plecat capul și a murit.
Ne putea Dumnezeu da vreo dovadă mai mare a iubirii Sale decât lăsând astfel ca Fiul Său să treacă prin această scenă a suferinței? Și, după cum darul lui Dumnezeu către om a fost fără plată, dragostea Sa infinită, tot astfel pretențiile Sale asupra încrederii și supunerii noastre, asupra întregii inimi și a tezaurului afecțiunii noastre sunt infinite. El cere tot ceea ce omului îi este cu putință să dea. Supunerea noastră trebuie să fie proporțională cu darul lui Dumnezeu; trebuie să fie deplină și să nu lase de dorit în nimic. Îi suntem cu toții datori lui Dumnezeu. El are pretenții asupra noastră, pe care nu le putem satisface fără a ne da pe noi înșine ca jertfă deplină și de bună voie. Pretinde supunere promptă și fără rezerve și nu va accepta nimic mai puțin decât acest lucru. Avem acum ocazia de a dobândi dragostea și bunăvoința lui Dumnezeu. Acest an poate fi ultimul din viața unora care citesc aceste rânduri. Există cineva dintre tinerii care citesc acest apel care ar alege mai degrabă plăcerile lumii decât acea pace pe care o dă Hristos cercetătorului sincer și împlinitorului voios al voinței Lui?
Dumnezeu cântărește caracterele, comportamentul și motivațiile noastre cu cumpăna Sanctuarului. Va fi un lucru înfricoșător să fii declarat prea ușor în iubire și supunere de către Răscumpărătorul nostru, care a murit pe cruce pentru a atrage inima noastră la El. Dumnezeu a revărsat asupra noastră daruri mari și prețioase. El ne-a dat lumină și cunoașterea voinței Sale, astfel încât să nu fim nevoiți să greșim sau să umblăm în întuneric. Faptul de a fi cântărit în cumpănă și a fi găsit ușor în ziua răsplătirii finale va fi un lucru înfricoșător, în urma unei greșeli îngrozitoare care nu va putea fi îndreptată niciodată. Tineri prieteni, vor fi căutate în van numele voastre în cartea lui Dumnezeu?
Dumnezeu v-a dat de făcut o lucrare pentru El care vă va transforma în împreună lucrători cu El. Pretutindeni în jurul vostru există suflete de salvat. Sunt cei pe care îi puteți încuraja și binecuvânta prin eforturile voastre susținute. Puteți întoarce suflete de la păcat la neprihănire. Când vă dați seama de faptul că aveți de dat socoteală lui Dumnezeu, veți simți nevoia credincioșiei în rugăciune și în vegherea împotriva ispitelor lui Satana. Dacă sunteți cu adevărat creștini, veți simți mai degrabă nevoia de a deplânge întunecimea morală din lume decât de a vă complace în frivolitate și orgoliu pentru îmbrăcăminte. Veți fi printre cei care suspină și plâng din pricina urâciunilor care se înfăptuiesc în țară. Veți ține piept ispitelor lui Satana, acelea de a vă îngădui deșertăciunea, gătelile și podoabele în scopul etalării. Mintea care poate fi satisfăcută cu aceste lucruri frivole cu prețul neglijării înaltelor responsabilități este îngustată, iar intelectul se pipernicește.
Tinerii din zilele noastre pot fi împreună lucrători cu Hristos dacă vor și, lucrând, credința li se va întări, iar cunoștința în ce privește voința divină va spori. Fiecare țel nobil și fiecare faptă bună va fi înregistrată în cartea vieții. Îmi doresc să pot trezi tineretul pentru a putea vedea și simți păcătoșenia faptului de a trăi pentru satisfacerea poftelor lor și de a-și micșora intelectul cu lucrurile ieftine, deșarte ale acestei vieți. Dacă vor binevoi să-și înalțe gândurile și cuvintele deasupra atracțiilor frivole ale aceste lumi și să-și propună ca țel slăvirea lui Dumnezeu, atunci pacea Sa, care întrece orice pricepere, va fi a lor.
Umilința lui Hristos
Nu a umblat Exemplul nostru pentru noi pe cărarea grea a tăgăduirii și jertfirii de sine și a umilinței pentru a ne salva? El a întâmpinat dificultăți, a trecut prin dezamăgiri și a răbdat batjocura și suferința în lucrarea Sa de a ne mântui. Și noi să refuzăm să mergem pe cărarea deschisă de Împăratul slavei? Să ne plângem de greutăți și încercări întâmpinate în lucrarea de a birui fiecare pentru propria persoană, când ne amintim de suferințele pe care le-a avut Răscumpărătorul nostru în pustia ispitei, în grădina Ghetsemani și pe Calvar? A suferit toate acestea pentru a ne arăta calea și pentru a ne aduce ajutorul divin, pe care trebuie să-l primim sau să pierim. Dacă tinerii doresc să dobândească viața veșnică, să nu se aștepte că își pot urma propriile înclinații. Premiul îi va costa ceva, chiar totul. Îl pot avea acum pe Isus sau lumea. Dragi tineri, cât de mulți sunt aceia care acceptă să suporte privațiunile, oboseala, truda și neliniștile pentru a se sluji pe ei înșiși și a câștiga un anumit lucru în această viață! Ei nici nu se gândesc să se plângă de greutățile și dificultățile pe care le întâlnesc pentru a-și sluji propriului interes. Și atunci de ce să refuze conflictul, tăgăduirea de sine sau orice sacrificiu pentru a obține viața veșnică?
Hristos a venit din curțile slavei în această lume poluată de păcat și S-a umilit, luând asupra-I natura omenească. El S-a identificat cu slăbiciunile noastre și a fost ispitit în toate lucrurile asemenea nouă. Hristos și-a desăvârșit un caracter drept aici pe pământ, nu pentru Sine Însuși, căci caracterul Său era curat și fără pată, ci pentru omul căzut. El oferă omului caracterul Său, dacă acesta îl acceptă. Păcătosului, prin pocăință de păcatele lui, credința în Hristos și supunerea față de Legea desăvârșită a lui Dumnezeu, i se atribuie neprihănirea lui Hristos; aceasta devine neprihănirea lui, iar numele său este înregistrat în cartea vieții Mielului. El devine un copil al lui Dumnezeu, un membru al familiei regale.
Isus a plătit un preț infinit pentru răscumpărarea lumii, iar neamul omenesc a fost dat în mâinile Sale; a devenit proprietatea Sa. El și-a jertfit onoarea, bogățiile și căminul slăvit din curțile regale și a devenit fiul lui Iosif și al Mariei. Iosif era unul dintre cei mai umili lucrători cu ziua. Isus, de asemenea, muncea; El a dus o viață de trudă și greutăți. Când și-a început lucrarea, după botezul Său, El a îndurat un post agonizant de aproape șase săptămâni. Nu doar durerile sfâșietoare ale foamei Îi făceau suferințele nespus de mari, ci și vina păcatelor lumii, care apăsau atât de tare asupra Lui. El, care nu a cunoscut păcatul, a fost făcut păcat pentru noi. Având această oribilă greutate a vinei asupra Sa, datorată păcatelor noastre, El a trecut cu bine îngrozitorul test al înfrânării poftei, al iubirii de lume și al gloriei obținute ușor, precum și cel al orgoliului etalării ostentative, care duce la încumetare. Hristos a îndurat aceste trei mari ispite de căpetenie și a biruit în contul omului, împlinind pentru acesta un caracter neprihănit, pentru că știa că omul nu putea face aceasta singur. El știa că în aceste trei puncte avea să asalteze Satana neamul omenesc. Diavolul îl biruise pe Adam și intenționa să-și continue lucrarea până la ruina completă a omului. Hristos a intrat în locul omului pe teritoriul lui Satana pentru a-l birui, întrucât a văzut că omul nu poate birui pentru el însuși. Hristos a pregătit calea pentru răscumpărarea omului prin propria Sa viață de suferință, de tăgăduire și sacrificiu de sine, prin umilința și, în final, moartea Sa. Hristos a adus omului ajutor, pentru ca acesta, urmând exemplul Lui, să poată birui pentru el însuși,așa cum Hristos a biruit pentru el.
„Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” „Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă nimicește cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt și așa sunteți și voi”. „Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: «Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu». De aceea: «Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei», zice Domnul; «nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul cel Atotputernic».”
Cu câtă îndurare și blândețe se poartă Tatăl nostru ceresc cu copiii Săi! El îi păzește de o mie de pericole nevăzute pentru ei și îi apără de șireteniile ingenioase ale lui Satana, pentru a nu fi nimiciți. Pentru că nu putem observa grija protectoare a lui Dumnezeu prin îngerii Săi cu vederea noastră slabă, noi nu încercăm să contemplăm și să apreciem interesul arătat prin atenția necurmată pe care o are milostivul și binevoitorul Creator față de lucrarea mâinilor Sale și nu suntem recunoscători pentru mulțimea îndurărilor pe care le revarsă zilnic asupra noastră.
Cei tineri nu realizează la cât de multe primejdii sunt expuși zilnic. Nu le vor putea cunoaște niciodată deplin pe toate; dacă însă vor fi atenți și se vor ruga, Dumnezeu va menține sensibilitatea conștiințelor lor și ne va ține simțurile treze, pentru a putea sesiza lucrările vrăjmașului și a fi întăriți împotriva atacurilor lui. Însă mulți tineri și-au urmat atâta timp propriile înclinații, încât „datorie” este pentru ei un cuvânt fără sens. Ei nu-și dau seama de datoriile înalte și sfinte pe care le-ar putea avea de împlinit pentru folosul altora și pentru slava lui Dumnezeu; și neglijează total îndeplinirea lor.
Dacă ar putea tinerii să se trezească și să simtă că într-adevăr au nevoie de tărie de la Dumnezeu pentru a rezista ispitelor lui Satana, atunci ar câștiga biruințe prețioase și ar obține o experiență valoroasă în lupta creștină. Cât de puțini tineri se gândesc la îndemnul inspiratului apostol Petru: „Fiți treji și vegheați. Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui tari în credință!” În viziunea care i-a fost dată, Ioan a văzut puterea lui Satana asupra oamenilor și a exclamat: „Vai de voi, pământ și mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme.”
Vegherea neîntreruptă și rugăciunea umilă reprezintă unica siguranță pentru cei tineri. Să nu-și facă iluzii că pot fi creștini fără acestea. Satana își ascunde ispitele și tertipurile sub un veșmânt de lumină, ca atunci când s-a apropiat de Hristos în pustie. Avea atunci înfățișarea îngerilor cerești. Vrăjmașul sufletelor se va apropia de noi în chip de oaspete ceresc; iar apostolul ne recomandă să fim treji și să veghem, căci numai așa putem fi în siguranță. Tinerii care își îngăduie nepăsarea și frivolitatea și care neglijează îndatoririle creștine cad mereu în ispitele vrăjmașului, în loc să biruie așa cum a biruit Hristos.
Pentru sufletul consacrat pe deplin, a-I sluji lui Hristos nu este o corvoadă. Supunerea față de Mântuitorul nostru nu ne răpește din fericirea și adevărata plăcere a acestei vieți, ci are o putere de a ne înălța și rafina caracterele. Studiul zilnic al prețioaselor cuvinte ale vieții, pe care le găsim în Biblie întărește intelectul și oferă o cunoaștere a marilor și slăvitelor lucrări ale lui Dumnezeu în natură. Prin studiul Scripturilor, obținem o cunoaștere corectă a modului în care să trăim pentru a ne bucura în cea mai mare măsură de o fericire desăvârșită. Cel ce studiază Biblia este de asemenea înarmat cu argumente din Scriptură, încât să poată veni în întâmpinarea îndoielilor necredincioșilor și să le îndepărteze prin lumina clară a adevărului. Cei care au cercetat Scripturile pot fi întotdeauna întăriți împotriva ispitelor lui Satana: ei pot fi pregătiți pe deplin pentru orice faptă bună fiind gata să răspundă oricui le cere socoteală de nădejdea care este în ei.
Prea adesea se lasă asupra minții impresia că religia degradează și că este un act de bunăvoință din partea păcătoșilor dacă acceptă standardul biblic ca regulă de viață. Ei cred că cerințele ei sunt grosolane, că, acceptându-le, trebuie să renunțe la toate gusturile lor — și la bucuria pe care le-o dă — pentru ceea ce este frumos și că trebuie să primească în schimb umilința și degradarea. Satana nu încătușează niciodată mintea cu o amăgire mai mare decât aceasta. Religia curată a lui Isus cere de la cei care o îmbrățișează simplitatea frumuseții naturale și strălucirea rafinamentului natural și a purității elevate mai degrabă decât artificialul și falsul.
În timp ce religia curată este considerată exigentă datorită cerințelor ei mai cu seamă de către cei tineri, ea este comparată nefavorabil cu strălucirea falsă și amăgitoare a lumii, iar exigențele Bibliei sunt privite ca niște teste umilitoare de tăgăduire de sine, care le răpesc bucuria vieții. Însă, dacă urmașii declarați ai lui Hristos ar fi împlinit în viețile lor principiile religiei curate, religia lui Hristos ar fi primită de mai multe minți rafinate. Religia biblică nu are în ea nimic care să deranjeze simțămintele cele mai delicate. Ea este, prin toate preceptele și cerințele ei, la fel de curată ca și caracterul lui Dumnezeu și la fel de înălțată ca tronul Său.
Răscumpărătorul lumii ne-a avertizat împotriva mândriei vieții, nu împotriva grației și frumuseții ei natale. El a îndreptat atenția asupra frumuseții strălucitoare a florilor câmpului și asupra nufărului, care se odihnește în puritatea lui desăvârșită în sânul iazului, și a spus: „Uitați-vă cu atenție cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu țes; totuși vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia.” Aici El arată că, deși unele persoane pot manifesta multă grijă și pot trudi din greu pentru a se transforma în obiect de admirație prin podoabe exterioare, toate ornamentele lor artificiale, pe care pun un preț atât de mare, nu se pot compara cu frumusețea naturală a florilor simple de pe câmp. Chiar aceste flori simple, purtând podoaba dată de Dumnezeu, vor întrece în frumusețe veșmintele splendide ale lui Solomon. „Nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia.”
Iată o lecție importantă pentru fiecare urmaș al lui Hristos. Răscumpărătorul lumii vorbește tineretului. Vreți voi să dați ascultare cuvintelor Sale care cuprind învățături cerești? El pune înaintea voastră teme pentru meditație care vor înălța, înnobila, curăți și rafina, dar care niciodată nu vor degrada sau pipernici intelectul. Vocea Sa vi se adresează: „Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.” „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” Dacă lumina lui Dumnezeu este în voi, va lumina și pe alții. Ea nu poate fi ascunsă vreodată.
Dragi tineri, dispoziția pe care o aveți de a vă îmbrăca după modă și de a purta dantelă, aur și podoabe pentru a vă etala nu va recomanda altora religia voastră sau adevărul pe care-l mărturisiți. Oamenii cu percepție fină vor privi încercările voastre de a vă înfrumuseța exteriorul ca o dovadă a unor minți slabe și inimi vanitoase. Recomandarea pentru surorile mele tinere este aceasta: rochii simple, nesofisticate și nepretențioase. Nu există nici un mod mai bun de a face ca lumina voastră să-i lumineze pe alții, decât acela al simplității cu care vă îmbrăcați și vă purtați. Puteți arăta tuturor că, prin comparație cu lucrurile veșnice, estimați corect valoarea lucrurilor din viața aceasta.
Acum aveți ocazia de aur pentru a vă forma caractere curate și sfinte pentru cer. Nu vă puteți permite să petreceți aceste momente prețioase gătindu-vă, ondulându-vă părul și înfrumusețându-vă exteriorul în defavoarea împodobirii interioare. „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu.”
Dumnezeu, care a creat frumoase și încântătoare toate lucrurile asupra cărora ne oprim privirile, este un iubitor de frumos și vă arată ce înseamnă pentru El adevărata frumusețe. Podoaba unui duh blând și liniștit este pentru El de mare preț. Deci, să nu căutăm cu stăruință să dobândim ceea ce Dumnezeu consideră ca fiind mai valoros decât îmbrăcămintea costisitoare, decât perlele sau aurul? Împodobirea lăuntrică, blândețea, un duh în perfectă armonie cu îngerii cerești, acestea nu vor lua din adevărata demnitate a caracterului și nu ne vor face mai puțin plăcuți aici, în această lume.
Religia curată îl înnobilează pe cel ce a îmbrățișat-o. La creștinul adevărat veți descoperi întotdeauna un marcant spirit de voioșie, o încredere sfântă, fericită în Dumnezeu, o supunere față de providența Sa, lucruri care înviorează sufletul. Pentru creștin, iubirea și bunăvoința lui Dumnezeu pot fi văzute în fiecare cadou mărinimos pe care-l primește. Frumusețile din natură constituie o temă de meditație. Studiind minunăția naturală care ne înconjoară, mintea este purtată prin mijlocirea naturii către Autorul a tot ceea ce este încântător. Toate lucrările lui Dumnezeu vorbesc simțurilor noastre, preamărindu-I puterea, înălțându-I înțelepciunea. Fiecare lucru creat are în sine un farmec care stârnește interesul copilului lui Dumnezeu și îi cultivă gustul de a privi aceste dovezi prețioase ale iubirii lui Dumnezeu ca fiind deasupra lucrării ieșite prin îndemânarea omului.
Prin cuvinte de entuziasm fervent, profetul Îl preamărește pe Dumnezeu în lucrurile Sale create: „Când privesc cerurile — lucrarea mâinilor Tale — luna și stelele pe care le-ai făcut Tu, îmi zic: «Ce este omul, ca să Te gândești la el? Și fiul omului, ca să-l bagi în seamă?»... Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! Voi lăuda pe Dumnezeu din toată inima mea, voi istorisi toate minunile Lui”.
Absența religiei este cea care face ca drumul atât de multor mărturisitori ai religiei să fie întunecat. Există oameni care pot trece drept creștini, dar care sunt nevrednici de acest nume. Ei nu au caractere creștine. Când calitatea lor de creștini este pusă la probă, falsitatea ei este mai mult decât evidentă. Adevărata religie se vede în comportamentul de zi cu zi. Viața creștinului este caracterizată prin lucrarea sinceră, altruistă de a face bine celorlalți și de a-L slăvi pe Dumnezeu. Cărarea ei nu este întunecată și posomorâtă. Un scriitor inspirat a spus: „Dar cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei. Calea celor răi este ca întunericul gros: ei nu văd de ce se vor poticni”.
Și să ducă cei tineri o viață deșartă și nepăsătoare, ocupându-se cu moda și frivolitatea, înjosindu-și intelectul cu grija de a fi bine îmbrăcați și risipindu-și timpul în plăceri senzuale? Când toți sunt nepregătiți, Dumnezeu le-ar putea spune: „În noaptea aceasta, nebunia voastră va înceta”. El poate îngădui ca asupra celor care nu au adus deloc roade spre slava Sa să vină o boală mortală. Față în față cu realitățile veșniciei, s-ar putea să își dea seama de valoarea timpului și vieții pe care le-au pierdut. Atunci s-ar putea să-și dea seama de valoarea sufletului. Ei văd că nu L-au slăvit pe Dumnezeu, luminând calea către cer pentru alții. Ei au viețuit pentru a glorifica eul. Și, torturați de dureri și chin sufletesc, nu pot înțelege clar lucrurile veșnice. S-ar putea să-și revadă viața și, în remușcarea care-i cuprinde, să strige: „N-am făcut nimic pentru Isus, care a făcut totul pentru mine. Viața mea a fost un eșec îngrozitor”.
Dragi tineri, când vă rugați să nu fiți duși în ispită, amintiți-vă că lucrarea voastră nu se sfârșește o dată cu rugăciunea. Apoi trebuie să răspundeți cât mai mult cu putință propriei voastre rugăciuni, rezistând și lăsându-L pe Isus să facă pentru voi ceea ce nu puteți face singuri. Nu puteți fi atât de bine stăpâniți în vorbire și comportament încât să nu-l provocați pe vrăjmaș să vă ispitească. Mulți dintre tinerii noștri, prin nesocotirea din neglijență a mustrărilor și avertizărilor ce le-au fost date, deschid larg ușa înaintea lui Satana. Având Cuvântul lui Dumnezeu drept călăuză și pe Isus ca Învățător ceresc, nu trebuie să rămânem neștiutori în ce privește cerințele Sale sau vicleniile lui Satana și să fim biruiți de ispitele lui. Nu va fi deloc o sarcină neplăcută să ne supunem voinței lui Dumnezeu, când acceptăm fără rezerve să fim conduși de Duhul Său.
Acum este timpul să lucrăm. Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, atâta vreme cât vom trăi în această lume, ne va da o lucrare de făcut. Nu putem spune niciodată că nu avem nimic de făcut, atâta vreme cât rămâne o lucrare neterminată. Îmi doresc ca toți tinerii să vadă, așa cum am văzut eu, lucrarea pe care o pot face și că Dumnezeu îi va considera răspunzători pentru neglijarea ei. Cea mai mare lucrare realizată vreodată în lume a fost înfăptuită de Acela care a fost un om al durerii și obișnuit cu suferința. O persoană cu o minte ușuratică nu va împlini niciodată binele.
Slăbiciunea spirituală a multor tineri și tinere din acest veac este deplorabilă, pentru că ei ar putea fi puternici agenți ai binelui dacă ar fi consacrați lui Dumnezeu. Deplâng mult lipsa de statornicie a acelor tineri. Este un lucru pe care toți ar trebui să-l privim ca fiind jalnic. Pare să fie o lipsă a puterii de a face bine, o lipsă a efortului sincer de a asculta chemările datoriei, nu pe cele ale înclinațiilor. Unii par să nu aibă decât puțină tărie de a se împotrivi ispitei. Motivul pentru care ei sunt ca niște pitici în lucrurile spirituale este că nu se întăresc spiritual prin exercițiu. Stau nemișcați, când ar trebui să meargă înainte. Fiecare pas în viața de credință și datorie este un pas către cer. Îmi doresc mult să aud despre o reformă, în multe privințe, așa cum tinerii n-au mai făcut niciodată până acum. Fiecare perspectivă atrăgătoare pe care o poate inventa Satana este împinsă spre ei, pentru a-i face indiferenți și nepăsători în ce privește lucrurile veșnice. Sfatul meu este ca tinerii să facă eforturi deosebite pentru a se ajuta unul pe altul să trăiască în credincioșie față de legămintele pe care le-au făcut prin botez și să se angajeze solemn înaintea lui Dumnezeu că își vor retrage dragostea pe care o au față de îmbrăcăminte și ostentație.
Aș vrea să le reamintesc tinerilor care își împodobesc propriile persoane și poartă pene la pălărie că, din cauza păcatelor lor, capul Mântuitorului a purtat rușinoasa coroană de spini. Când petreceți timp prețios aranjându-vă îmbrăcămintea, amintiți-vă că Împăratul slavei a purtat o cămașă simplă, care n-avea nici o cusătură. Voi, care vă osteniți să vă împodobiți, vă rog să țineți minte că Isus era adesea obosit din cauza muncii neîncetate, a tăgăduirii și jertfirii de sine pentru a-i binecuvânta pe cei aflați în suferință și în nevoie. El a petrecut în rugăciune nopți întregi pe munții singuratici nu din pricina slăbiciunilor și nevoilor Sale, ci pentru că a văzut și a simțit slăbiciunea firilor voastre de a se împotrivi ispitelor vrăjmașului chiar în acele puncte în care sunteți acum biruiți. El a știut că veți fi indiferenți față de primejdii și că nu veți simți nevoia rugăciunii. În contul nostru, și-a revărsat rugăciunile către Tatăl Său, cu strigăte puternice și lacrimi. Acele lacrimi au fost vărsate și chipul Mântuitorului a fost umbrit de tristețe și suferință mai mult decât oricare dintre fiii oamenilor, pentru a ne salva pe noi chiar de mândria și iubirea de plăceri și deșertăciunea în care trăim acum și care alungă din suflet iubirea lui Isus.
Tineri prieteni, vă veți ridica și vă veți scutura de această înfricoșătoare indiferență și adormire care v-au făcut asemenea lumii? Veți lua voi aminte la glasul avertizării, care vă spune că nimicirea stă în calea celor care sunt relaxați în acest ceas de primejdie? Biete suflete frivole, răbdarea lui Dumnezeu nu vă va aștepta la nesfârșit. Cel care ține în mâini destinele noastre nu Se va lăsa tratat mereu cu ușurătate. Isus ne declară că acesta este un păcat mai mare decât acela care a adus nimicirea Sodomei și a Gomorei. Este păcatul acelora care au marea lumină a adevărului în aceste zile și care nu sunt mișcați spre pocăință. Este păcatul de a respinge lumina celei mai solemne solii de milă date lumii. Este păcatul celor care Îl văd pe Isus în pustia ispitei, aplecat și apăsat de agonia morții din pricina păcatelor lumii, și care totuși nu sunt mișcați spre pocăință deplină. A postit aproape șase săptămâni pentru a birui, în contul oamenilor, îngăduința poftei și deșertăciunii și dorința de etalare și cinstire lumească. El le-a arătat cum pot birui singuri după modelul biruinței Sale; însă nu este plăcut pentru firile lor să suporte conflictul și batjocura, luarea în râs și rușinea, toate de dragul Lui. Nu le este pe plac tăgăduirea de sine și nici să caute mereu să facă bine altora. Nu este plăcut să biruie cum a biruit Hristos, așa că întorc spatele modelului ce le-a fost dat spre copiere și refuză să imite exemplul pe care Mântuitorul a venit din curțile cerești să li-l lase.
Va fi mai ușor pentru Sodoma și Gomora în ziua judecății decât pentru aceia care au avut privilegiile și marea lumină care strălucește în zilele noastre, dar care au neglijat să urmeze lumina și să-și predea pe deplin inimile lui Dumnezeu.