Dragă frate A., Mintea mea este tulburată în ce privește cazul tău. Ți-am scris despre unele lucruri care mi-au fost arătate în legătură cu umblarea ta din trecut, din prezent și viitor. Sunt neliniștită pentru tine, pentru că am văzut primejdiile care te pândesc. Experiența spirituală pe care ai avut-o te expune ispitelor și conflictelor severe. Când și-a lăsat o dată mintea sub controlul direct al vrăjmașului prin mijlocirea îngerilor răi, acea persoană ar trebui să fie foarte circumspectă față de impresii și simțăminte care l-ar duce pe un drum independent, departe de biserica lui Hristos. Primul pas independent de biserică pe care l-ar face un asemenea om ar trebui privit ca o stratagemă a vrăjmașului, de a amăgi și distruge. Dumnezeu a făcut biserica Sa un canal de lumină și prin ea își face cunoscute scopurile și voința. El nu dă nici unei persoane o experiență independentă de biserică. Nu dă unui om cunoașterea voinței Sale pentru întreaga biserică, în timp ce aceasta, ca trup al lui Hristos, este lăsată în întuneric.
Frate A., trebuie să veghezi cu cea mai mare grijă cum zidești. Se va dezlănțui o furtună care îți va testa nădejdea în modul cel mai sever. Ar trebui să sapi adânc și să-ți asiguri o temelie solidă. „De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale mele și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care și-a zidit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea; dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia pe stâncă.” Constructorul pune cu consecvență piatră pe piatră, până când structura începe să se înalțe. Constructorul evanghelic își continuă adesea lucrarea în lacrimi și în mijlocul încercărilor, furtunilor persecuției, amarnicei împotriviri și batjocurii nedrepte; însă el este neclintit în hotărârea lui, întrucât zidește pentru eternitate. Fii cu luare aminte, frate A., ca temelia ta să fie stâncă solidă și să fii bine fixat de ea, Hristos fiind acea stâncă.
Ai o voință puternică, încăpățânată și un spirit independent pe care crezi că trebuie să ți-l păstrezi cu orice risc. Și ai adus acest spirit în experiența și viața ta religioasă. Nu ai fost întotdeauna în armonie cu lucrarea lui Dumnezeu, așa cum a fost ea împlinită de frații tăi americani. Nu ai văzut lucrurile cum le-au văzut ei și nici nu te-ai potrivit cu modul în care procedează ei. Nu te-ai familiarizat decât prea puțin cu lucrarea din diferitele ei departamente. N-ai fost prea încântat să te familiarizezi cu ramurile variate ale lucrării. Ai privit cu suspiciuni și neîncredere asupra lucrării și asupra conducătorilor aleși de Dumnezeu pentru a o duce mai departe. Ai fost înclinat mai degrabă să te îndoiești și să faci presupuneri neîntemeiate, să fii invidios pe aceia asupra cărora Dumnezeu a pus răspunderile mai mari ale lucrării Sale decât să cercetezi și să te pui astfel în legătură cu cauza lui Dumnezeu pentru a înțelege activitățile și înaintarea ei.
Dumnezeu a văzut că nu erai potrivit să fii păstor, un slujitor al neprihănirii care să vestească altora adevărul, până când nu aveai să fii un om complet transformat. El a îngăduit să treci prin încercări adevărate și să simți privațiunile, lipsurile, ca să știi cum să arăți milă, compasiune și dragoste duioasă față de cei nenorociți și oprimați și pentru cei aplecați sub povara lipsurilor și care trec prin încercări și strâmtorări.
Când, în suferința ta, te-ai rugat pentru pace în Hristos, un nor negru părea să-ți întunece mintea. Odihna și pacea nu au venit așa cum te așteptai tu. Uneori, se părea că îți este încercată credința la limita suportabilului. Când te-ai uitat la viața ta de până atunci, ai văzut tristețe și dezamăgire; când ai privit către viitor, totul era învăluit în nesiguranță. Mâna divină te-a călăuzit într-un mod minunat către cruce, ca să te învețe că Dumnezeu îi răsplătește într-adevăr pe aceia care Îl caută cu sârguință. Cei care cer așa cum trebuie vor primi. Cel care caută cu credință va găsi. Experiența câștigată în cuptorul arzător al încercărilor și nenorocirii reprezintă prețul acesteia.
Rugăciunilor pe care le-ai înălțat în singurătatea, oboseala și încercările tale, Dumnezeu a răspuns, nu întotdeauna așa cum au fost așteptările tale, însă pentru binele tău. Nu i-ai înțeles într-un mod corect și cu claritate pe frații tăi și nici pe tine însuți nu te-ai văzut în lumina care trebuia. Dar, în providența lui Dumnezeu, El a fost la lucru pentru a răspunde rugăciunilor pe care le-ai înălțat în nenorocirea ta și a făcut aceasta într-un mod prin care să te salveze și să-și proslăvească propriul Nume. Necunoscându-te pe tine însuți, ai cerut lucruri care nu erau cele mai bune pentru tine. Dumnezeu ți-a auzit rugăciunile sincere; dar binecuvântarea pe care ți-a acordat-o a fost ceva mult diferit de ceea ce așteptai tu. În providența Sa, Dumnezeu a intenționat să te aducă într-o legătură mult mai strânsă cu biserica Lui, pentru ca încrederea ta să fie mult mai mică în tine însuți și mai mare în alții, în cei pe care îi călăuzește pe calea înaintării lucrării Sale.
Dumnezeu ascultă fiecare rugăciune sinceră. El te va pune în legătură cu lucrarea Sa, ca să te poată aduce mai direct în lumină. Și, în afară de cazul în care îți vei întoarce privirile de la evidența faptelor și de la lumină, te vei convinge că, dacă vei fi mai neîncrezător în tine însuți și mai puțin neîncrezător în frații tăi, vei fi mai câștigat în Dumnezeu. Dumnezeu este acela care te-a adus în strâmtorări. El a urmărit un scop prin aceasta, ca strâmtorarea să poată lucra în tine răbdare, răbdarea experiență, iar experiența nădejde. El a îngăduit ca încercările să vină asupra ta, pentru ca, prin ele, să poți avea experiența roadelor pline de pace ale neprihănirii.
Petru L-a tăgăduit pe Omul durerii, când acesta S-a întâlnit cu suferința, în ceasul umilirii Sale. După aceasta însă, s-a pocăit și s-a reconvertit. El a avut o căință sinceră și s-a dăruit iarăși Mântuitorului său. Cu ochii orbiți de lacrimi, își îndreaptă pașii către singurătatea oferită de grădina Ghetsemani și se prăbușește în locul în care a văzut silueta prosternată a Mântuitorului, când transpirația însângerată I-a țâșnit prin pori din pricina agoniei. Cuprins de remușcări, Petru își amintește că dormea când Isus Se ruga în acele ceasuri înfricoșătoare. Inima lui mândră se sfâșie și lacrimi de pocăință udă firele de iarbă pătate doar de curând de picăturile de sudoare însângerată a scumpului Fiu al lui Dumnezeu. El a părăsit acea grădină ca om convertit. În acel moment, era pregătit să arate milă față de cei ispitiți. El fusese smerit și putea arăta compasiune față de cei slabi și greșiți. Putea să-i atenționeze și să-i avertizeze pe cei îngâmfați și era apt să-i întărească pe frații săi.
Dumnezeu te-a condus prin nenorocire și încercări, ca să poți avea o încredere desăvârșită în El și să ai o părere rezervată față de propria ta judecată. Tu poți suporta vitregiile mai bine decât bunăstarea. Ochiul atoatevăzător al lui Iehova a descoperit în tine multe impurități, pe care tu le consideri aur și prea valoroase pentru a le arunca. Puterea vrăjmașului asupra ta a fost, în răstimpuri, directă și foarte puternică. Amăgirile spiritismului îți încurcaseră credința, îți stricaseră judecata și îți aduseseră experiența într-o stare de confuzie. În providența Sa, Dumnezeu dorea să te încerce, pentru a te curăți, ca și pe fiii lui Levi, ca să-I poți aduce o jertfă în neprihănire.
Eul tău este prea mult amestecat în toate lucrările tale. Voința ta trebuie să fie modelată de voința lui Dumnezeu, căci altfel vei cădea în ispite amarnice. Am văzut că atunci când vei lucra în Dumnezeu, alungând eul dinaintea ochilor, vei primi de la El o putere cu ajutorul căreia vei ajunge la inimile oamenilor. Îngeri ai lui Dumnezeu vor lucra sprijinindu-te în eforturile tale când ești smerit și mic în propriii tăi ochi. Dar când îți imaginezi că știi mai mult decât aceia pe care Dumnezeu i-a călăuzit ani de-a rândul, pe care i-a învățat adevărul și i-a pregătit pentru extinderea lucrării Sale, te înalți singur și vei cădea în ispite.
Trebuie să cultivi bunătatea și blândețea. Trebuie să fii un om milostiv și politicos. Lucrările tale sunt pătrunse de prea multă severitate și de un spirit neînduplecat, dictatorial, tiranic. Nu iei întotdeauna în considerație cu blândețe sentimentele altora și dai naștere la nemulțumiri și încercări. Mai multă dragoste în lucrările tale și mai multă compasiune străbătută de bunătate ți-ar deschide o cale către inimi și ar câștiga suflete la Hristos și la adevăr.
Ești în mod constant înclinat către independență. Tu nu-ți dai seama că independența este un lucru jalnic atunci când te face să ai prea multă încredere în tine însuți și să te încrezi mai degrabă în propria ta judecată decât să respecți sfatul și să pui preț pe judecata fraților tăi, mai ales pe a acelora care au funcții de răspundere, pe care Dumnezeu i-a rânduit pentru mântuirea poporului Său. Dumnezeu a învestit biserica Sa cu o autoritate deosebită și cu o putere pe care nimeni nu are căderea să nu le ia în seamă și să le disprețuiască, pentru că, făcând așa, disprețuiește glasul lui Dumnezeu.
Nu ești în siguranță dacă te încrezi în impresii și sentimente. Aceasta a fost nenorocirea ta, că ai ajuns sub puterea acelei amăgiri satanice, spiritismul. Acest giulgiu al morții te-a acoperit, iar imaginația și puterile tale au fost sub controlul demonilor; iar când devii încrezător în tine însuți și nu te prinzi cu încredere neșovăitoare de Dumnezeu, te găsești într-un pericol sigur. Uneori, înlăturând obstacolele principiilor și o faci adesea , îl inviți înăuntru pe vrăjmaș, iar el îți controlează gândurile și acțiunile, timp în care tu ești amăgit cu adevărat și îți place să crezi că ești aprobat de Dumnezeu.
Satana a încercat să te împiedice să ai încredere în frații tăi americani. Le-ai privit cu suspiciune acțiunile și experiența, când ei sunt chiar aceia care te pot ajuta și care ar fi o binecuvântare pentru tine. Efortul bine gândit al lui Satana este acela prin care încearcă să te despartă de cei ce sunt asemenea unor canale de lumină, prin care Dumnezeu a transmis voia Sa și prin care a lucrat pentru zidirea și extinderea lucrării Lui. Concepțiile, sentimentele și experiența ta sunt foarte înguste, iar lucrările tale au aceeași caracteristică.
Ca să fii o binecuvântare pentru poporul tău, trebuie să te schimbi în multe privințe. Ar trebui să cultivi politețea și să nutrești pentru toți o compasiune plină de bunătate. Ar trebui să ai cununa harului lui Dumnezeu, care este dragostea. Critici prea mult și nu ești atât de îngăduitor pe cât ar trebui să fii, dacă vrei să câștigi suflete. Ai putea avea mult mai multă influență dacă ai fi mai puțin formal și rigid și dacă ai fi însuflețit mai mult de Duhul Sfânt. Teama ta de a nu fi condus de oameni este prea mare. Dumnezeu îi folosește pe oameni ca unelte ale Sale și îi va folosi cât va exista lumea.
Îngerii care au căzut erau dornici să devină independenți față de Dumnezeu. Erau plini de frumusețe și de slavă, dar erau dependenți de Dumnezeu în privința fericirii lor, luminii și inteligenței de care se bucurau. Prin nesupunere, ei au căzut din starea lor înălțată. Hristos și biserica Sa sunt de nedespărțit. A-i neglija sau disprețui pe aceia pe care Dumnezeu i-a rânduit să conducă și să poarte răspunderile legate de lucrarea Sa și de înaintarea și răspândirea adevărului înseamnă să respingi mijloacele pe care le-a hotărât Dumnezeu pentru ajutorul, încurajarea și întărirea poporului Său. Faptul de a-i trece pe aceștia cu vederea și a gândi că lumina ta trebuie să vină direct de la Dumnezeu, iar nu prin vreun alt canal, te aduce într-o poziție în care ești susceptibil de a fi amăgit și biruit.
Dumnezeu te-a pus în legătură cu ajutoarele hotărâte de El în biserica Sa, ca să te poată ajuta. Fosta legătură pe care ai avut-o cu spiritismul face ca primejdia în care te afli să fie mai mare decât ar fi în mod obișnuit, pentru că judecata, înțelepciunea și discernământul tău au fost pervertite. Nu poți spune întotdeauna, prin puterile tale, cu ce fel de duhuri ai de-a face și nici nu le poți deosebi; căci Satana este foarte viclean. Dumnezeu te-a pus în legătură cu biserica Sa pentru ca aceasta să te poată ajuta.
Ești uneori prea formal, prea rece și lipsit de compasiune. Trebuie să-i accepți pe oameni așa cum sunt, să nu te pui pe tine însuți prea mult deasupra lor și să ceri prea mult de la ei. Ai nevoie să fii îmblânzit și calmat de Duhul lui Dumnezeu în timp ce predici poporului. Ar trebui să te educi pentru a lucra în modul cel mai bun, ca să asiguri finalul dorit. Lucrarea ta trebuie să fie caracterizată de iubirea lui Isus, care să-ți umple inima, să dea căldură cuvintelor tale, să-ți modeleze temperamentul și să-ți înalțe sufletul.
Vorbești adesea prea mult, când nu ai influența însuflețitoare a Duhului Sfânt. Îi obosești pe cei care te ascultă. Mulți fac o greșeală în predica pe care o țin, neoprindu-se când interesul este mare. Ei continuă să peroreze, până când interesul stârnit în mintea ascultătorilor se stinge și oamenii sunt realmente obosiți prin cuvinte ce nu au vreo greutate sau valoare deosebită. Să te oprești înainte de a ajunge în acest punct. Să te oprești când nu ai de spus ceva cu adevărat important. Să nu continui cu acele cuvinte seci care nu fac decât să stârnească prejudecata și nu înmoaie inima. Ai nevoie să fii într-o comuniune atât de intimă cu Hristos, încât cuvintele tale să topească și să ardă, făcându-și drum către suflet. Numai vorbe anoste nu sunt de-ajuns pentru acest timp. Sunt bune argumentele; dar s-ar putea să fie prea multă argumentație și prea puțin din spiritul și viața lui Dumnezeu.
Fără puterea deosebită a lui Dumnezeu, care să sprijine eforturile tale, fără un duh supus și smerit în Dumnezeu, fără o inimă îmblânzită, fără cuvinte care să izvorască dintr-o inimă plină de iubire, lucrările tale vor fi obositoare și nu vor aduce rezultate binecuvântate. Slujitorul lui Hristos ajunge la un punct dincolo de care cunoașterea și priceperea omenească sunt neputincioase. Ne luptăm cu rătăciri catastrofale și cu rele pe care nu suntem în stare să le remediem sau să-i facem pe oameni să le vadă și să le înțeleagă; căci noi nu putem schimba inima. Nu putem da vigoare sufletului ca să înțeleagă păcătoșenia păcatului și să simtă nevoia unui Mântuitor. Dacă lucrările noastre poartă însă amprenta Duhului lui Dumnezeu, dacă o putere mai mare, divină, însoțește eforturile noastre de a semăna sămânța Evangheliei, vom vedea roadele muncii noastre spre slava lui Dumnezeu. Numai El poate uda sămânța semănată.
Așa este și cu tine, frate A. Nu trebuie să te lași cuprins de o grabă prea mare și să aștepți prea mult de la niște minți întunecate. Trebuie să nutrești nădejdea plină de umilință că Dumnezeu va împărtăși, în bunăvoința Sa, influența tainică, înviorătoare, a Duhului Său, singura prin care lucrările tale nu vor fi zadarnice în Domnul. Ai nevoie să te prinzi de Dumnezeu printr-o credință vie, dându-ți seama în orice clipă de slăbiciunea ta și de primejdiile care te pândesc și căutând necurmat acea putere și acea energie pe care numai Dumnezeu le poate da. Oricât te-ai strădui, singur nu poți face nimic.
Ai nevoie să te educi în așa fel, încât să poți avea înțelepciunea de a lucra cu mintea oamenilor. Ar trebui să arăți compasiune față de unii, tratându-i diferențiat, în vreme ce pe alții i-ai putea salva cu teamă, trăgându-i afară din foc. Tatăl nostru ceresc ne lasă adesea în incertitudine în ce privește eforturile noastre. Avem datoria de a ne arunca sămânța pe lângă toate apele, fără să știm ce va izbuti, aceasta sau aceea. Ne putem spori credința și puterile din Izvorul tăriei noastre și ne putem sprijini în totală dependență de El.
Frate A., ai nevoie să lucrezi cu cea mai mare sârguință pentru a controla eul și a dezvolta un caracter în armonie cu principiile Cuvântului lui Dumnezeu. Ai nevoie să te educi și să te pregătești pentru a deveni un păstor eficient. Ai nevoie să cultivi o fire blândă — trăsături de caracter străbătute de bunătate, voioșie, optimism, generozitate, milă, politețe, compasiune. Ar trebui să învingi un spirit posomorât, intolerant, îngust, cicălitor și tiranic. Dacă ești legat de lucrarea lui Dumnezeu, trebuie să te lupți crâncen cu tine însuți și să-ți formezi caracterul după Modelul divin.
Fără un efort constant din partea ta, sub influența unei minți corupte, vor apărea unele situații care îți vor închide calea, neajunsuri pe care tu vei fi înclinat să le pui pe seama unei alte cauze decât celei adevărate. Ai nevoie de autodisciplină. Evlavia noastră nu trebuie să se înfățișeze ca fiind acră, rece și nesociabilă, ci atrăgătoare și dispusă să se lase învățată. Un spirit înclinat spre critică îți va îngrădi calea și va închide inimile față de tine. Dacă nu vei depinde cu umilință de Dumnezeu, îți vei bloca adesea singur drumul cu obstacole, și pentru acest lucru vei da vina pe umblarea altora.
Trebuie să veghezi asupra propriei persoane, ca să nu predici adevărul sau să te achiți de îndatoriri într-un spirit intolerant, care va stârni prejudecata. Ai nevoie să studiezi cum te poți înfățișa astfel încât să fii aprobat de Dumnezeu, un lucrător de care nu trebuie să se rușineze. Întreabă-te singur care este dispoziția ta firească, ce caracter ți-ai format. Ar trebui să te studiezi pe tine însuți, așa cum ar trebui s-o facă fiecare slujitor al lui Hristos, pentru a veghea cu cea mai mare grijă să nu îndrăgești obiceiuri sau tendințe mintale și morale pe care nu ai dori să le vezi apărând printre cei pe care-i luminezi în ce privește adevărul.
Pastorii lui Hristos sunt îndemnați să fie exemple în turma lui Dumnezeu. Influența unui pastor poate face mult în direcția modelării caracterului poporului său. Dacă pastorul este indolent, dacă nu are o inimă și o viață curate, dacă este tăios, critic și cicălitor, egoist, independent și dacă îi lipsește stăpânirea de sine, va avea într-o mare măsură de întâmpinat și va trebui să facă față acelorași elemente neplăcute în poporul lui; și este o lucrare grea aceea de a pune lucrurile în ordine acolo unde influențele rele au provocat confuzie. Ceea ce se vede în pastorul lor va conta mult în ce privește desăvârșirea virtuții creștine în popor. Dacă viața lui este o combinație de calități, cei pe care îi aduce prin eforturile lui la cunoștința adevărului vor reflecta într-o mare măsură, dacă Îl iubesc într-adevăr pe Dumnezeu, exemplul și influența sa; căci el este un reprezentant al lui Hristos. Astfel, pastorul ar trebui să simtă răspunderea pe care o are de a înfrumuseța în toate lucrurile învățătura Dumnezeului nostru, Mântuitorul.
Cele mai mari eforturi ale slujitorului Evangheliei ar trebui să fie de a-și consacra toate talentele în lucrarea de salvare a sufletelor; atunci va avea succes. Disciplina atentă și înțeleaptă îi este necesară oricui a luat asupră-i Numele lui Hristos; ea este însă într-un sens mult mai înalt importantă pentru un slujitor al Evangheliei, care este un reprezentant al lui Hristos. Mântuitorul nostru i-a umplut pe oameni de o teamă respectuoasă prin puritatea și moralitatea Sa înaltă, în timp ce iubirea și blândețea Sa gingașă îi entuziasma. Cei mai săraci și mai umili nu se temeau să se apropie de El; chiar și copilașii erau atrași de El. Le plăcea mult să urce în poala Sa și să sărute acea față gânditoare, radiind de iubire. De această gingășie iubitoare ai nevoie. Ar trebui să cultivi iubirea. Dovezile de simpatie și actele de politețe și respect față de alții nu-ți vor scădea nici un dram din demnitate, ci vor face să se deschidă multe inimi care acum sunt închise față de tine.
Hristos a fost exact ceea ce fiecare pastor ar trebui să se străduiască să fie. Ar trebui să învățăm să-I imităm caracterul și să combinăm dreptatea strictă cu puritatea, integritatea morală, dragostea și generozitatea nobilă. O față plăcută, care reflectă iubirea, împreună cu un comportament blând și amabil vor face mai mult, fără eforturile de la amvon, decât poate face predicarea lipsită de acestea. Se cuvine să cultivăm respectul față de judecata altora când, într-o măsură mai mare sau mai mică, depindem în mod categoric de ei. Ar trebui să cultivăm adevărata amabilitate creștină și o simpatie plină de gingășie, chiar și pentru ipostazele umane cele mai dificile, grosolane. Isus a venit din curțile curate ale Cerului pentru a salva tocmai asemenea persoane. Îți închizi inima prea repede față de mulți care în mod aparent nu manifestă nici un interes pentru solia pe care o porți, dar care sunt totuși sub oblăduirea harului și scumpi înaintea Domnului. „Cel care câștigă suflete este înțelept.” Pavel s-a făcut tuturor totul, pentru ca, dacă ar fi fost posibil în vreun fel, să salveze pe unii. Tu trebuie să fii într-o poziție asemănătoare. Trebuie să te rupi de independența ta. Îți lipsește o smerenie a minții. Ai nevoie de influența liniștitoare a harului lui Dumnezeu asupra inimii tale, ca să nu iriți, ci să-ți croiești drum către inimile oamenilor topind gheața, deși aceste inimi pot fi atinse de prejudecăți.
Cauza lui Dumnezeu are mare nevoie de oameni sinceri — oameni plini de zel, nădejde, credință și curaj. Nu oamenii încăpățânați pot satisface nevoile acestui timp, ci aceia care sunt devotați. Avem prea mulți pastori sensibili, care sunt firavi în experiență, deficienți în ce privește calitățile creștine, cărora le lipsește consacrarea și se descurajează cu ușurință; care sunt plini de sârg în satisfacerea propriei lor voințe și perseverează în eforturile lor de a-și împlini propriile scopuri egoiste. Asemenea oameni nu se vor ridica la nivelul cerințelor acestui timp. În aceste ultime zile avem nevoie de bărbați care să vegheze neîncetat. Este nevoie de ostași gata să intre în acțiune, care sunt sinceri în dragostea lor de adevăr și dispuși să lucreze, sacrificându-se, dacă pot face să înainteze cauza lui Dumnezeu și să salveze suflete prețioase. În această lucrare este nevoie de bărbați care să nu murmure și să se plângă de greutăți sau încercări, știind că aceasta este o parte a moștenirii pe care le-a lăsat-o Hristos. Ei ar trebui să fie dispuși să iasă din tabără, să rabde batjocura și să poarte poverile ca niște buni soldați ai lui Hristos. Aceștia vor duce crucea lui Hristos fără să se plângă, fără cârtire sau irascibilitate, și vor fi răbdători în strâmtorare.
Adevărul solemn pentru aceste ultime zile, care îi pune la probă pe oameni, ne-a fost încredințat nouă, iar noi ar trebui să-l facem să devină realitate. Frate A., ar trebui să eviți să te faci pe tine însuți etalon. Te rog fierbinte, evită să recurgi la propriile sentimente. Tot ce putem îndura și tot ce s-ar putea să ni se ceară să îndurăm de dragul adevărului ni se va părea prea neînsemnat pentru a fi comparat cu ceea ce a suportat Mântuitorul nostru pentru noi, păcătoșii. Nu trebuie să te aștepți că vei fi întotdeauna judecat sau înfățișat în mod corect. Hristos spune că în lume vom avea strâmtorări, dar că în El vom avea pace.
Ai cultivat un spirit combativ. Când ți se taie calea, ocupi imediat pozițiile de apărare; și chiar dacă te-ai afla printre frații tăi, care iubesc adevărul și și-au oferit viețile pentru cauza lui Dumnezeu, te justifici în timp ce îi critici, devii neîncrezător în cuvintele pe care le rostesc și bănuitor în ce privește motivațiile lor, pierzând astfel mari binecuvântări pe care este privilegiul tău să le câștigi prin experiența fraților tăi.
Discuții care trebuie evitate
Ți-a plăcut mult să susții polemici legate de adevăr și ai îndrăgit discuțiile; dar aceste întreceri nu ți-au favorizat formarea unui caracter creștin armonios; căci prin ele se creează o ocazie favorabilă chiar pentru dezvăluirea trăsăturilor de caracter pe care trebuie să le birui dacă vrei să intri odată în Cer. Discuțiile nu pot fi evitate întotdeauna. În unele cazuri, împrejurările sunt de așa natură, încât dintre două rele trebuie ales acela mai mic, care este discuția. Însă, ori de câte ori se poate, acestea ar trebui evitate; căci rezultatul este rareori onorarea lui Dumnezeu.
Oameni cărora le place nespus să vadă adversari combătându-se pot pretinde cu putere discuțiile. Alții, care au dorința de a auzi dovezile aduse de ambele părți, pot cere discuția cu toată sinceritatea motivației pe care o au; însă, oricând este posibil, ele ar trebui evitate. Acestea întăresc în general spiritul de combativitate și slăbesc acea dragoste curată și compasiune sacră care ar trebui să existe întotdeauna în inimile creștinilor, chiar dacă aceștia ar putea avea opinii diferite.
Discuțiile în acest veac al istoriei lumii nu constituie dovezi reale ale unei dorințe sincere din partea oamenilor de a cerceta adevărul, ci se produc din cauza iubirii de inedit și a stării de surescitare care însoțește în general disputele. Rareori este Dumnezeu glorificat sau înaintează adevărul în aceste lupte. Adevărul este prea solemn, prea important în rezultatele sale pentru a considera că este un fleac dacă este primit sau respins. A discuta adevărul de dragul de a arăta împotrivitorilor îndemânarea combatanților este întotdeauna o politică proastă; căci ea nu face decât foarte puțin pentru înaintarea adevărului.
Împotrivitorii adevărului vor arăta îndemânare în reprezentarea greșită a spuselor oponentului lor. Ei vor face din cele mai solemne și sacre adevăruri un subiect de batjocură. În general, vor glumi și își vor bate joc de adevărurile prețioase, sfinte, și le vor înfățișa într-o lumină atât de falsă înaintea oamenilor, încât mințile întunecate de rătăcire și murdărite de păcat nu vor deosebi motivațiile și scopurile pe care le au acești oameni șireți când ascund și falsifică în acest fel adevărul prețios și important. Din cauza oamenilor care se angajează în ele, există numai puține discuții care este posibil să fie conduse după principii corecte. Împunsături acute vin prea des din ambele părți, se îngăduie ca disputa să capete un aspect personal și în mod frecvent ambele părți se coboară la sarcasm și glume. Iubirea de suflete este pierdută în dorința mai mare de a fi învingător. Prejudecata profundă și amară este adesea rezultatul discuțiilor.
Am văzut îngeri îndurerați că nestematele cele mai prețioase ale adevărului au fost aduse înaintea unor oameni cu totul incapabili să aprecieze dovezile în favoarea adevărului. Întreaga lor ființă era în război cu principiile adevărului; firile lor le urau. Obiectul urmărit de ei în discuție nu era acela de a putea să cuprindă ei înșiși dovezile adevărului sau ca oamenii să poată avea o bună înțelegere a adevăratei noastre poziții, ci de a întuneca priceperea, punând adevărul într-o lumină greșită înaintea oamenilor. Sunt persoane care s-au autoeducat ca luptători. Este politica lor aceea de a reprezenta eronat declarațiile unui oponent și de a acoperi argumente clare cu subtilități necinstite. Ei și-au consacrat puterile lor date de Dumnezeu în această lucrare neonestă, căci nu există nimic în inimile lor care să fie în armonie cu principiile curate ale adevărului. Ei se prind de orice argument le este cu putință, cu care să-i zdrobească pe apărătorii adevărului, când nici ei înșiși nu cred în lucrurile pe care le aruncă asupra acestora. Se întăresc în poziția pe care au ales-o, indiferent de dreptate și de adevăr. Nu țin seama că înaintea lor este judecata și că atunci triumful lor, câștigat în mod necinstit, cu toate rezultatele lui dezastruoase, va apărea în adevărata sa lumină. Rătăcirea, cu toate tacticile ei amăgitoare, cu toate întoarcerile, răsucirile și ocolișurile ei pentru a schimba adevărul într-o minciună, va apărea atunci în toată diformitatea sa. Nici o biruință nu va conta în ziua lui Dumnezeu în afară de aceea pe care adevărul, curatul, înălțatul, sacrul adevăr, o va câștiga spre slava lui Dumnezeu.
Îngerii plâng atunci când văd adevărul ceresc prețios, aruncat înaintea porcilor pentru a fi apucat de aceștia și călcat în picioare în tină și murdărie. „... Să nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și să se întoarcă să vă rupă.” Acestea sunt cuvintele Răscumpărătorului lumii.
Slujitorii lui Dumnezeu să nu considere ocazia de a se angaja în discuții ca fiind un mare privilegiu. Nu toate punctele credinței noastre trebuie aduse în față și prezentate înaintea mulțimilor atinse de prejudecată. Isus a vorbit înaintea fariseilor și saducheilor în pilde, ascunzând claritatea adevărului sub simboluri și ilustrații, pentru că ei ar fi folosit în mod greșit adevărurile pe care le prezenta înaintea lor; ucenicilor Săi însă le vorbea lămurit. Ar trebui să învățăm din metoda de propovăduire a lui Hristos și să fim atenți să nu-i jignim pe oameni, prezentând adevăruri pe care, nefiind deplin explicate, nu sunt deloc pregătiți să le primească.
Trebuie să ne ocupăm mai întâi cu adevărurile pe care le susținem și unii, și alții și să câștigăm încrederea ascultătorilor; apoi, în măsura în care oamenii pot fi aduși mai aproape de miezul problemei, putem înainta încet cu chestiunea prezentată. Este nevoie de mare înțelepciune pentru a prezenta adevărul nepopular în modul cel mai prudent înaintea unor oameni dominați de prejudecăți, astfel încât să se poată câștiga accesul la inimile lor. Discuțiile pun înaintea oamenilor, care nu sunt luminați în privința poziției noastre și sunt ignoranți în ce privește adevărul biblic, o grupare de argumente ridicate cu măiestrie și dispuse atent pentru a acoperi punctele clare ale adevărului. Unii oameni au socotit că este de datoria lor să ascundă declarații clare, fără echivoc, din Cuvântul lui Dumnezeu prin teoriile lor amăgitoare, pe care le fac să pară plauzibile celor care nu au cercetat personal.
Acești agenți ai lui Satana sunt greu de înfruntat și este dificil să-ți păstrezi răbdarea cu ei. Însă calmul, răbdarea și stăpânirea de sine sunt elemente pe care trebuie să le cultive orice slujitor al lui Hristos. Cei care combat adevărul s-au autoeducat pentru lupta intelectuală. Ei sunt pregătiți să prezinte la suprafață sofisme și afirmații neîntemeiate ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Ei seamănă confuzie în mintea nebănuitoare și plasează adevărul în întuneric, în timp ce oamenilor li se prezintă povești plăcute în locul adevărului biblic curat.
Mulți aleg întunericul mai degrabă decât lumina, pentru că faptele lor sunt rele. Dar sunt și dintre aceia cărora, dacă li s-ar fi putut prezenta adevărul într-un mod diferit, în împrejurări diferite, dându-li-se șansa cuvenită de a cântări cu mintea lor argumentele și de a compara verset cu verset, ar fi fost fermecați de claritatea lui și s-ar fi prins de acesta.
A fost un lucru foarte nechibzuit din partea pastorilor noștri de a publica pentru lume sofismele viclene ale rătăcirii, aduse de oameni șireți pentru a ascunde și a face fără putere adevărul solemn, sacru al lui Iehova. Acești oameni vicleni, care stau la pândă pentru a-i înșela pe cei neprevăzători, își dăruiesc puterea intelectului pentru a denatura Cuvântul lui Dumnezeu. Cei lipsiți de experiență și nebănuitori sunt amăgiți spre ruina lor. A fost o mare greșeală de a publica răspunsul la toate argumentele cu care împotrivitorii luptă împotriva adevărului lui Dumnezeu; căci, făcând așa, mintea tuturor categoriilor de oameni se umple cu argumente la care nu se gândiseră niciodată. Cineva trebuie să dea socoteală pentru această conducere neînțeleaptă a ostilităților.
Argumentele împotriva adevărului sacru, subtile în influența lor, afectează mințile care nu sunt bine informate în ce privește tăria adevărului. În cea mai mare parte, percepția morală a membrilor comunității este tocită din pricina familiarității cu păcatul. Egoismul, necinstea și diferitele păcate care se găsesc pretutindeni în acest veac degenerat au amorțit calitatea de a sesiza lucrurile veșnice, astfel încât adevărul lui Dumnezeu nu este înțeles. Făcând publicitate argumentelor eronate ale adversarilor noștri, adevărul și rătăcirea sunt plasate la același nivel în mintea lor, când, dacă ar putea avea în fața ochilor adevărul în claritatea sa, suficient de mult timp încât să-i vadă și să-i înțeleagă sfințenia și importanța, ar fi convinși de argumentele puternice care stau în favoarea sa și ar fi gata atunci să înfrunte argumentele aduse de adversari.
Cei care caută să cunoască adevărul și să înțeleagă voia lui Dumnezeu, care sunt credincioși luminii și sârguincioși în îndeplinirea îndatoririlor zilnice, vor deosebi fără îndoială învățătura curată; căci ei vor fi călăuziți în tot adevărul. Dumnezeu nu făgăduiește ca, prin lucrările meșteșugite ale providenței Sale, să-i aducă într-un mod irezistibil pe oameni la cunoștința adevărului Său, când ei nu caută adevărul și nu au nici cea mai mică dorință de a-l cunoaște. Oamenii au puterea de a stinge Duhul lui Dumnezeu; lor le este lăsată puterea alegerii. Li se îngăduie libertatea de acțiune. Ei pot fi ascultători prin Numele și harul Răscumpărătorului nostru sau pot fi neascultători, suportând consecințele. Omul este răspunzător pentru primirea sau respingerea adevărului sacru și veșnic. Duhul lui Dumnezeu provoacă neîncetat remușcări, iar sufletele hotărăsc dacă să fie pentru sau împotriva adevărului. Comportamentul, cuvintele și faptele slujitorului lui Hristos pot hotărî un suflet pentru sau împotriva adevărului. Cât de important este ca fiecare faptă din viață să fie de o așa natură, încât să nu fie nevoie de pocăință pentru ea. Lucrul acesta este important mai cu seamă pentru ambasadorii lui Hristos, care acționează în locul Său.
Autoritatea Bisericii
Răscumpărătorul lumii a învestit biserica Sa cu mare putere. El stabilește regulile care trebuie aplicate în cazurile de judecare a membrilor ei. După ce a dat instrucțiuni explicite privind calea care trebuie urmată, El spune: „Adevărat vă spun, că orice veți lega pe pământ va fi legat în cer; și orice (în limitele disciplinei bisericii, n.a.) veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.” Astfel, însăși autoritatea cerească validează disciplina bisericii în privința membrilor ei, atunci când a fost urmată regula biblică.
Cuvântul lui Dumnezeu nu aprobă ca un singur om să-și impună propria-i judecată în opoziție cu judecata bisericii și nici să forțeze acceptarea părerilor sale împotriva opiniilor bisericii. Dacă nu ar exista disciplină și conducere în biserică, aceasta s-ar fragmenta; nu s-ar putea menține unită ca un trup. Au fost mereu indivizi cu gândire independentă, care au pretins că au dreptate, că Dumnezeu i-a învățat, le-a impresionat mintea și i-a călăuzit într-un mod deosebit. Fiecare are o teorie a lui, perspective proprii deosebite și fiecare declară că vederile lui sunt în concordanță cu Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare are o credință și o teorie diferită și cu toate acestea fiecare pretinde că are o lumină deosebită de la Dumnezeu. Aceștia se îndepărtează de corpul bisericii și sunt fiecare în sine o biserică separată. Nu pot avea toți dreptate, deși toți susțin că sunt conduși de Domnul. Cuvântul inspirației nu este da și nu, ci „da și amin” în Hristos Isus.
Mântuitorul nostru Își continuă lecțiile de instruire cu o făgăduință, anume că dacă doi sau trei se unesc pentru a cere un lucru oarecare de la Dumnezeu, le va fi dat. Hristos ne arată aici că trebuie să existe unitate cu alții, chiar și în dorințele noastre pentru un obiect dat. Se acordă o mare importanță rugăciunii în părtășie, unității de scop. Dumnezeu ascultă rugăciunile individuale; cu această ocazie însă, Isus oferea o lecție deosebită și importantă care urma să aibă un efect special asupra nou-createi Sale biserici de pe pământ. Trebuie să existe o înțelegere în privința lucrurilor pe care le doresc și pentru care se roagă. Nu sunt doar gândurile și aprecierile unei singure minți, pasibile de a fi amăgite; ci trebuia ca rugămintea să fie dorința sinceră a mai multor minți concentrate asupra aceluiași punct.
În convertirea minunată a lui Pavel, vedem puterea miraculoasă a lui Dumnezeu. O lumină mai presus de slava soarelui la amiază a strălucit în jurul său. Isus, al cărui Nume, din toate câte sunt, îl ura și disprețuia cel mai mult, S-a descoperit lui Pavel pentru a-i opri umblarea nebună, și totuși sinceră, pentru a putea face din această unealtă nespus de nepromițătoare un vas ales care să ducă Evanghelia la neamuri. El făcuse cu conștiinciozitate multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret. În zelul său, el era un prigonitor perseverent și sârguincios al bisericii lui Hristos. Convingerile pe care le avea despre datoria sa de a extermina această doctrină contaminantă care se găsea peste tot, și anume că Isus era Prințul Vieții, erau adânci și puternice.
Pavel credea într-adevăr că această credință în Isus lipsea de orice putere Legea lui Dumnezeu, serviciul religios al jertfelor și ritualul circumciziei, care în toate veacurile trecute primiseră aprobarea deplină a lui Dumnezeu. Dar descoperirea miraculoasă a lui Hristos aduce lumină în ungherele întunecate ale minții lui. Isus din Nazaret, cu care se află în război, este într-adevăr Răscumpărătorul lumii.
Pavel își vede zelul greșit și strigă: „Ce să fac, Doamne?” Isus nu i-a spus atunci și acolo, după cum putea s-o facă, despre lucrarea pe care i-o rânduise. Pavel trebuie să primească învățătură în credința creștină și să acționeze în cunoștință de cauză. Hristos îl trimite chiar la ucenicii pe care acesta îi persecutase atât de crâncen, pentru a învăța de la ei. Lumina de sorginte cerească îi luase vederea lui Pavel, iar Isus, marele vindecător al celor orbi, nu i-o redă. El îi răspunde lui Pavel cu aceste cuvinte: „Scoală-te și du-te în cetate și acolo ți se va spune ce trebuie să faci.” Isus nu numai că ar fi putut să-l vindece pe Pavel de orbirea lui, dar ar fi putut și să-i ierte păcatele și să-i spună care este datoria lui, arătându-i noua cale pe care s-o urmeze. De la Hristos urma să se reverse toată puterea și îndurările; însă, în convertirea lui Pavel la adevăr, El nu i-a dat acestuia o experiență independentă de biserica Sa de curând organizată pe pământ.
Lumina minunată dată lui Pavel cu acea ocazie l-a uimit și l-a pus în încurcătură. El a fost cu totul smerit. Această parte a lucrării omul nu o putea face pentru Pavel; însă exista totuși o lucrare de înfăptuit pe care slujitorii lui Hristos o puteau face. Isus îl îndreaptă către uneltele Sale din biserică pentru cunoașterea datoriei lui viitoare. Astfel, El dă autoritate și aprobare bisericii Sale constituite. Hristos făcuse lucrarea de descoperire și convingere, Pavel aflându-se acum în condiția de a învăța de la aceia pe care Dumnezeu îi rânduise să dea învățătură despre adevăr. Hristos îl îndreaptă pe Pavel către robii Săi aleși, punându-l astfel în legătură cu biserica Sa.
Chiar oamenii pe care Pavel avea de gând să-i nimicească aveau să fie instructorii săi în însăși religia pe care o disprețuise și persecutase. El a trăit trei zile fără hrană și vedere, făcându-și drum către oamenii pe care, în zelul său orb, intenționa să-i distrugă. Acolo, Isus îl pune pe Pavel în legătură cu reprezentanții Săi de pe pământ. Domnul îi dă lui Anania o viziune, în care îi spune să meargă într-o anumită casă din Damasc și să întrebe de Saul din Tars; „căci, iată, el se roagă”.
După ce Saul a fost îndrumat către Damasc, el a fost condus de oamenii care-l însoțeau în scopul de a-l ajuta să-i aducă legați pe ucenici la Ierusalim pentru a fi judecați și executați. Saul a zăbovit cu Iuda în Damasc, consacrând timp postului și rugăciunii. Aici, credința lui Saul a fost pusă la încercare. Timp de trei zile mintea sa a fost întunecată în privința a ceea ce se cerea de la el, trei zile a fost lipsit de vedere. Fusese îndrumat să meargă la Damasc, căci acolo trebuia să i se spună ce trebuie să facă. El se află în nesiguranță și strigă cu sinceritate către Dumnezeu. Un înger este trimis la Anania, îndrumându-l pe acesta să meargă la o anumită casă în care Saul se roagă să fie instruit ce trebuie să facă în continuare. Mândria lui Saul a dispărut. Puțin timp înainte era încrezător în sine, gândind că era angajat într-o lucrare bună, pentru care ar trebui să primească o răsplată; dar totul s-a schimbat acum. Este plecat și umilit în praf, în pocăință și rușine, iar rugămințile sale fierbinți urmăresc iertarea. Prin îngerul Său, Domnul îi spune lui Anania: „Iată, el se roagă.” Îngerul l-a informat pe slujitorul lui Dumnezeu că îi descoperise lui Saul în viziune pe un om numit Anania, care venea și își punea mâna peste el, pentru a-și putea recăpăta vederea. Anania abia dacă poate da crezare cuvintelor îngerului și repetă ceea ce auzise despre amara prigoană condusă de Saul împotriva sfinților la Ierusalim. Însă porunca dată lui Anania este fermă: „Du-te, căci el este un vas pe care Mi l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel.”
Anania a ascultat de porunca îngerului. El și-a pus mâinile asupra omului care, cu atât de puțin timp în urmă, era stăpânit de spiritul cel mai profund de ură, proferând amenințări împotriva tuturor celor ce credeau în Numele lui Hristos. Anania i-a spus lui Saul: „Frate Saul, Domnul Isus, care ți S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeți vederea și să fii umplut de Duh Sfânt. Și îndată au căzut de pe ochii lui un fel de solzi și el și-a căpătat iarăși vederea și, sculându-se, a fost botezat.”
Isus ar fi putut înfăptui toată această lucrare pentru Pavel în mod direct, dar nu acesta era planul Său. Pavel avea ceva de făcut în privința mărturisirii față de oamenii a căror nimicire o premeditase, iar Dumnezeu avea pentru oamenii pe care îi rânduise să acționeze în locul Său o lucrare plină de răspundere. Pavel trebuia să facă acei pași necesari în convertire. I s-a cerut să se unească tocmai cu aceia pe care îi persecutase pentru religia lor. Aici Hristos dă tuturor celor din poporul Său un exemplu în ce privește modul în care lucrează El pentru mântuirea oamenilor. Fiul lui Dumnezeu Se identifică pe Sine cu slujba și autoritatea bisericii Sale organizate. Binecuvântările Lui urmau să vină prin uneltele rânduite de El, unind astfel omul cu canalul prin care vin binecuvântările Sale. Faptul că Pavel era conștiincios în lucrarea sa de persecutare a sfinților nu l-a scos drept nevinovat când Duhul Sfânt l-a impresionat, făcându-l să-și înțeleagă lucrarea plină de cruzime. El trebuie să devină un elev al ucenicilor.
El află că Isus, pe care, în orbirea lui, Îl considera un impostor, este într-adevăr autorul și temelia întregii religii a poporului ales al lui Dumnezeu încă din zilele lui Adam și desăvârșitorul credinței, lucru atât de clar acum în viziunea luminată pe care o are. L-a văzut pe Hristos ca apărător al adevărului, împlinitor al tuturor profețiilor. Hristos fusese privit ca lipsind de orice putere Legea lui Dumnezeu; când însă percepția sa spirituală a fost atinsă de degetul lui Dumnezeu, el a aflat de la ucenici că Hristos era creatorul și temelia întregului sistem evreiesc al jertfelor, că în moartea lui Hristos tipul a întâlnit antitipul și că Hristos a venit în lume tocmai cu scopul de a apăra Legea Tatălui Său.
În lumina Legii, Pavel se vede pe sine ca păcătos. El descoperă că era călcător chiar al Legii pe care credea că o ține cu scrupulozitate. Se pocăiește și moare față de păcat, devine supus cerințelor Legii lui Dumnezeu și are credință în Hristos ca Mântuitor al său, este botezat și Îl propovăduiește pe Isus cu tot atâta sinceritate și zel cu cât Îl condamna odată. În convertirea lui Pavel ni se dau principii importante pe care trebuie să ni le amintim întotdeauna. Răscumpărătorul lumii nu aprobă experiența și manifestarea în chestiuni religioase independent de biserica Sa organizată și recunoscută, acolo unde are o biserică.
Mulți au ideea că nu sunt răspunzători decât față de Hristos pentru lumina și experiența lor, independent de urmașii Săi recunoscuți din lume. Însă acest lucru este condamnat de Isus în învățăturile Sale, în exemplele și faptele pe care le-a dat pentru instruirea noastră. Aici se afla Pavel, unul pe care Hristos avea să-l pregătească pentru o lucrare extrem de importantă, unul care urma să-I fie un vas ales, adus direct în prezența lui Hristos; cu toate acestea, nu-l învață lecțiile adevărului. Îl oprește din calea pe care umbla și îl convinge de păcat; iar când acesta întreabă: „Ce să fac, Doamne?”, Mântuitorul nu-i spune direct, ci îl pune în legătură cu biserica Sa. „Ei îți vor spune ce trebuie să faci.” Isus este prietenul păcătosului, inima Sa este mereu deschisă, mereu sensibilă la suferința omenească; El are toată puterea, atât în Cer, cât și pe pământ; însă El respectă uneltele pe care le-a hotărât pentru luminarea și salvarea oamenilor. Îl îndrumă pe Saul către biserică, recunoscând astfel puterea cu care a învestit-o, ca mijloc de transmitere a luminii către lume. Aceasta este trupul organizat al lui Hristos pe pământ și trebuie avut respect pentru cele rânduite de El. În cazul lui Saul, Anania Îl reprezintă pe Hristos și, de asemenea, pe slujitorii de pe pământ ai lui Hristos, care sunt hotărâți să acționeze în locul Său.
Saul era un învățător erudit în Israel; însă, în timp ce se află sub influența rătăcirii și prejudecății orbești, Hristos i Se descoperă și îl pune apoi în legătură cu cei ce formează biserica Sa, care sunt lumina lumii. Ei trebuie să-l instruiască în religia creștină pe acest orator educat și cunoscut. În locul lui Hristos, Anania îi atinge ochii, pentru ca aceștia să-și capete vederea; în locul lui Hristos, își pune mâinile peste el, se roagă în Numele lui Hristos și Saul primește Duhul Sfânt. Totul se face în Numele și autoritatea lui Hristos. Hristos este izvorul. Biserica este canalul de transmitere. Cei care se mândresc cu independența personală trebuie să fie aduși într-o relație mai strânsă cu Hristos prin legătura cu biserica Sa de pe pământ.
Frate A., Dumnezeu te iubește și dorește să te mântuiască și să te aducă în poziția corectă. Dacă vei fi smerit și dispus să te lași învățat și dacă vei voi să fii modelat de Duhul, El va fi tăria, neprihănirea și nespus de marea ta răsplată. Poți realiza mult pentru frații tăi, dacă te vei ascunde în Dumnezeu și vei lăsa ca Spiritul Său să îmblânzească spiritul tău. Ai de întâmpinat o categorie dificilă de oameni. Ei sunt plini de prejudecăți amare; dar nu mai mult decât a fost Saul. Dumnezeu poate lucra cu putere pentru frații tăi, dacă nu îngădui să fii tu însuți o piedică și să-ți îngrădești propria cale. Lasă ca iubirea fierbinte, mila și duioșia să sălășluiască în inima ta în timp ce lucrezi. Poți nărui zidurile de fier ale prejudecății numai dacă te prinzi de Hristos și ești dispus să te lași sfătuit de frații tăi mai experimentați.
Ca slujitor al lui Dumnezeu, nu trebuie să te lași prea ușor descurajat de dificultăți sau de împotrivirea cea mai înverșunată. Mergi înainte nu în numele tău, ci în puterea Dumnezeului lui Israel. Îndură greutățile ca un bun soldat al crucii lui Hristos. Isus a răbdat opoziția păcătoșilor împotriva Sa. Ia în considerație viața lui Hristos, prinde curaj și mergi cu putere mai departe în credință, cu vitejie și nădejde.