În ultima viziune, mi s-a arătat prezentarea adevărului și înaintarea cauzei lui Dumnezeu pe coasta Pacificului. Am văzut că se înfăptuise o bună lucrare pentru mulți în California, dar mulți dintre cei ce mărturisesc adevărul nu erau gata să se apuce de lucrarea lui Dumnezeu la timpul potrivit și să acționeze când providența deschizătoare de ocazii a lui Dumnezeu le pune aceasta în sarcină. O mare lucrare poate fi făcută în acest loc pentru aducerea sufletelor la cunoștința adevărului, dacă există o acțiune unită.
Dacă toți cei ce au influență ar simți necesitatea cooperării și ar căuta să răspundă la rugăciunea lui Hristos, ca să poată fi toți una așa cum este El una cu Tatăl, cauza adevărului prezent ar fi o putere vie în această zonă. Dar cei din poporul lui Dumnezeu dorm și nu văd nevoile cauzei pentru acest timp. Ei nu simt importanța unei acțiuni energice. Satana caută neîntrerupt să dezbine credința și inimile. El știe prea bine că unirea dintre ei este tăria lor și dezbinarea, slăbiciunea lor. Este important, esențial, ca toți urmașii lui Hristos să înțeleagă mașinațiile lui Satana și, făcând front comun, să țină piept atacurilor lui și să-l biruie. Ei trebuie să facă eforturi continui pentru a înainta cu putere împreună, chiar dacă i-ar costa unele sacrificii.
Cei din poporul lui Dumnezeu care au temperamente și constituții diferite sunt aduși împreună în calitatea de membri ai bisericii. Adevărul lui Dumnezeu, primit în inimă, își va face lucrarea de curățire, înălțare și sfințire a vieții și va birui părerile deosebite și prejudecățile fiecăruia. Toți ar trebui să se străduiască să se apropie unul de altul cât mai mult posibil. Toți cei ce-L iubesc pe Dumnezeu și țin într-adevăr poruncile Lui vor avea influență asupra necredincioșilor și vor câștiga suflete la Hristos, pentru a face să răsune cântările bucuroase de triumf și biruință înaintea marelui tron alb. Egoismul va fi învins și dragostea nestăvilită pentru Hristos se va arăta prin povara pe care o simt de a salva sufletele pentru care a murit El.
Mi-au fost arătate multe familii care nu trăiesc așa cum dorește Isus; ei au de făcut o lucrare în cămin înainte de a putea înainta în viața divină. Mi-a fost înfățișat cazul fratelui B.; și atenția mi-a fost îndreptată înapoi în timp, către momentul în care a acceptat adevărul. Atunci a avut o influență transformatoare asupra vieții lui. Eul a fost într-o anumită măsură pierdut în interesul pe care îl simțea pentru adevăr. El a căutat să-și arate credința prin fapte, iar interesele sale personale au fost puse pe planul al doilea. Iubea lucrarea Domnului și căuta cu bucurie să înainteze interesul cauzei Sale; Domnul a acceptat eforturile lui de a-I sluji și mâna Domnului i-a adus prosperitate.
Mi s-a arătat că fratele B. I-a provocat neplăcere lui Dumnezeu și a adus o mare întunecime asupra propriei persoane, când și-a statornicit judecata în opoziție cu cea a fraților săi în privința modului corect de a păzi Sabatul. Era în joc interesul fratelui B., și el a refuzat să vadă semnificația corectă a problemei în discuție. Dacă ar fi fost în lumină, n-ar fi urmat niciodată calea pe care a urmat-o când s-a întors din Est. Am fost atunci dusă într-un alt punct în istoria vieții lui și l-am văzut călătorind. Când se afla printre necredincioși, nu lăsa ca lumina lui să strălucească în așa fel înaintea oamenilor, încât aceștia, văzând faptele lui bune, să-I dea slavă Tatălui nostru care este în ceruri. El uita de Dumnezeu și de datoria sa de a-L reprezenta corect pe Mântuitorul său în orice loc și în orice împrejurare.
Fratele B. este slab mai cu seamă în anumite puncte; el adoră lauda și lingușeala; adoră plăcerea de a fi remarcat. S-a înălțat pe sine, a vorbit mult și s-a rugat puțin, iar Dumnezeu l-a lăsat în propria-i slăbiciune; căci el n-a adus roadă spre slava lui Dumnezeu. În acea călătorie a avut o ocazie să facă mult bine; dar el nu și-a dat seama că este răspunzător față de Dumnezeu pentru talanții săi și că va fi chemat, ca ispravnic al lui Dumnezeu, să dea socoteală dacă și-a folosit destoinicia pentru a-și face sieși plăcere sau pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. Dacă fratele B. ar fi simțit puterea iubirii lui Hristos în propria sa inimă, ar fi simțit un interes pentru salvarea celor cu care a fost adus în contact, pentru a putea să le spună cuvinte care să-i facă să reflecteze asupra interesului lor veșnic.
El a avut o ocazie de a semăna sămânța adevărului, dar nu s-a folosit de ea cum ar fi trebuit. Ar fi trebuit să-și ia religia cu el în timp ce se afla cu rudele lui. Mărturisirea sa sfântă și adevărul lui Dumnezeu ar fi trebuit să se îngemăneze cu toate gândurile, sentimentele, cuvintele și faptele sale. Hristos poruncește urmașilor Săi să umble în lumină. A umbla înseamnă să înaintăm, să ne dăm silința, să ne folosim calitățile, fiind angajați activ. Dacă nu ne implicăm în lucrarea cea bună la care ne-a chemat Mântuitorul nostru și nu simțim importanța efortului personal în această lucrare, vom avea o religie bolnăvicioasă, pipernicită. Câștigăm noi biruințe prin experiența pe care o dobândim în lucrare. Câștigăm tărie umblând în lumină, ca să putem avea energia de a merge pe calea poruncilor lui Dumnezeu. Putem câștiga tărie mereu mai mare cu fiecare pas pe care îl facem către Cer. Dumnezeu Își va binecuvânta poporul numai când ei încearcă să fie o binecuvântare pentru alții. Virtuțile noastre se maturizează și se dezvoltă prin exercițiu.
Mi s-a arătat că, atunci când se afla la Battle Creek, fratele B. era deficitar în putere morală. El nu căutase să se prindă de Dumnezeu și să-și păstreze sufletul într-o curăție a gândului și faptei și a fost lăsat să facă așa cum avea în minte și să primească influențe dăunătoare interesului său spiritual. El i-a întâlnit pe cei care au pervertit adevărul și a fost condus de aceștia să creadă lucruri neadevărate; și, deschizând ușa ca vrăjmașul să intre și primindu-l ca înger de lumină, a fost ușor biruit de ispită.
A căpătat prejudecăți crunte și a devenit suspicios tocmai față de aceia în care Dumnezeu dorea ca el să aibă încredere. El a văzut lucrurile într-o lumină denaturată, iar întâlnirile, care ar fi trebuit să fie pentru el un izvor bogat în tărie, au fost vătămătoare. Aceasta era intenția lui Satana, ca fratele B. să-și piardă încrederea în oamenii pe care Dumnezeu îi hotărâse să conducă în această lucrare. A început să fie în dezacord cu ei și cu punctele cheie din inima lucrării. Era ca un vas pe mare, fără ancoră sau cârmă. Dacă nu putea avea încredere în cei de la conducerea lucrării, nu avea să aibă încredere în nimeni.
Fratele B. are prea puțină considerație sau respect pentru frații săi; el crede că judecata, cunoștințele sau calitățile sale sunt superioare celor ale fraților săi; prin urmare, nu vrea să primească nimic din partea lor și nici nu se încrede în judecata lor, nici nu caută să se sfătuiască cu ei, afară doar de cazul în care îi poate conduce și învăța el. Vrea să acționeze după propria-i judecată, indiferent de sentimentele fraților săi, de suferințele sau rugămințile lor fierbinți. Când el și-a desprins încrederea de inima lucrării, Satana a știut că era sigur în mâna lui, atâta timp cât nu-și putea recăpăta această încredere. Interesul veșnic al fratelui B. depinde de acceptarea și respectarea ajutorului și conducerii pe care Dumnezeu a avut plăcerea să o așeze în biserică. Dacă va urma o cale aleasă de el, va descoperi în cele din urmă că s-a aflat pe un drum complet greșit și că s-a amăgit spre ruina sa. Se va orienta la început într-o direcție, apoi într-alta, și cu toate acestea, va rata singura și adevărata cărare ce duce către Cer.
Sunt mii de oameni care călătoresc pe calea întunericului și a rătăcirii, calea cea largă ce duce la moarte, și care se măgulesc că se află pe calea către fericire și Cer; dar n-o vor găsi niciodată pe prima, iar pe celălalt nu-l vor atinge. Fratele B. are nevoie de ajutoarele pe care Dumnezeu le-a pus în biserică; căci el nu poate constitui, de unul singur, o biserică, deși calea sa arată că ar fi satisfăcut ca el însuși să formeze o biserică nesupusă cuiva anume. Fratele B. și-a pierdut demult consacrarea față de Dumnezeu; el nu și-a păzit cărările sufletului împotriva sugestiilor lui Satana. Am văzut că îngerii lui Dumnezeu notau cuvintele și acțiunile sale. El mergea mai departe și mai departe de lumina cerului. Când harul lui Dumnezeu nu te controlează într-un mod deosebit, frate B., ești un om cu care este greu să te însoțești. Ai o mare hotărâre și încredere în tine însuți, care sunt resimțite în familia ta și în biserică. Ai prea puțină stimă și respect pentru oricine. Nu ai harul umilinței.
Fratele B. s-a întors pe coasta Pacificului, aflându-se în mare întunecime; își pierduse dragostea pentru adevăr și dragostea de Dumnezeu. Sentimentele lui firești îl stăpâneau și era mândru. Se iubea pe sine și iubea banii mai mult decât iubea adevărul și pe Răscumpărătorul lui. Mi s-a arătat calea pe care a urmat-o când a revenit pe coasta Pacificului, faptul că era o dezonoare pentru numele de creștin. L-am văzut unindu-și mâinile cu veselii iubitori de plăceri. El și-a îndurerat frații și L-a rănit pe Mântuitorul său, făcându-L de rușine în mod deschis, înaintea celor necredincioși. Am văzut că, din perioada aceasta începând, nu mai găsea plăcere în serviciul lui Dumnezeu sau în înaintarea adevărului. Părea să aibă zel pentru cercetarea Scripturilor și a diferiților autori nu pentru a se statornici în punctele principale ale adevărului prezent, pe care îl furnizase Dumnezeu prin oameni aleși de El, ci pentru a găsi o nouă poziție și pentru a înainta noile sale concepții, în opoziție cu credința întemeiată a trupului comunitar. Cercetările lui nu erau făcute spre slava lui Dumnezeu, ci pentru a scoate eul în evidență.
O dată ce fratele B. ia poziție de partea greșită, nu este în natura lui să-și vadă greșeala și să-și mărturisească vina, ci să lupte până la capăt, oricare ar putea fi consecințele. Acest spirit este dezastruos pentru biserică și pentru familia sa. Are nevoie să-și îmblânzească inima și să lase înăuntru gingășia, umilința și dragostea. Trebuie să aibă bunăvoință și generozitate nobilă. Pe scurt, are nevoie să fie pe deplin convertit, să fie un om nou în Hristos Isus. Atunci influența sa în biserică va fi în totul corectă, iar el va fi exact ajutorul de care au nevoie membrii acesteia. Va avea respectul și iubirea familiei sale și o va putea influența prin purtarea sa. Datoria și iubirea, ca niște surori gemene, vor fi ajutoarele lui în creșterea copiilor săi.
Am văzut că sora B. avea din plin pentru ce să fie mâhnită, ca urmare a purtării soțului față de ea; viața ei fusese foarte tristă, când el ar fi putut s-o facă fericită. Părea deprimată și că simte profund că este neglijată și neiubită de soțul ei. În lipsa lui, părea uneori în pragul nebuniei și a devenit geloasă și neîncrezătoare în el. Satana era prezent cu ispitele lui, iar ea privea anumite lucruri într-o lumină exagerată. Toate acestea ar fi putut lipsi dacă fratele B. și-ar fi păstrat consacrarea față de Dumnezeu. Am fost dusă încă și mai departe și am văzut că el umbla în necredință și întuneric, în timp ce îi plăcea să creadă că numai el avea lumina adevărată. Cu cât se îndepărta mai mult de Dumnezeu, cu atât avea mai puțină iubire pentru frații săi și pentru adevăr.
Mi-a fost arătat fratele B. punând sub semnul întrebării, unul după altul, punctele credinței noastre, care ne-au scos afară din lume și ne-au făcut un popor deosebit, distinct, aflat în căutarea fericitei nădejdi și a venirii în slavă a Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos. Necredința și întunecimea lui nu au mișcat stâlpii de bază ai credinței noastre. El nu a anulat complet adevărul lui Dumnezeu. Rămâne totuși același adevăr; dar el a avut o oarecare influență asupra minții fraților săi. Declarațiile buzelor mincinoase despre mine și soțul meu, pe care el le-a adus din est, au creat suspiciuni și îndoieli în mintea altora. Cei care nu ne cunoșteau n-au putut să stea de partea noastră și să ne ia apărarea. Comunitatea din _____, după cum am văzut eu, ar fi putut avea de trei ori mai mulți membri decât numără acum și ar fi putut avea o tărie de zece ori mai mare, dacă fratele B. nu ar fi făcut jocul vrăjmașului. În necredința lui oarbă, a făcut tot ce a putut ca să-i descurajeze și să-i dezbine pe cei ce cred adevărul. În orbirea sa, nu și-a dat seama că drumul pe care îl apucase era grav înaintea lui Dumnezeu. Descurajarea și întunericul pe care le-a provocat au făcut lucrările fratelui C. de două ori mai grele; căci influența sa nu a fost resimțită numai de comunitatea din _____, ci și de alte comunități.
Fratele B. are o necredință întărită și o influență împotrivitoare, cărora fratele C. a trebuit să le facă față. Am văzut că și noi aveam să ne confruntăm cu aceleași lucruri și că avea să dureze până la smulgerea vechii rădăcini a amărăciunii, prin care mulți au fost afectați; că este un timp pentru a vorbi și un timp pentru a tăcea; că atunci când Dumnezeu va pune asupra noastră povara de a vorbi, va trebui să nu ezităm, fie că poporul va asculta, fie că se va abține; și că va trebui să insistăm asupra chestiunii, chiar dacă aceasta ar aduce pe unii în afara bisericii și în afara adevărului. Dumnezeu are o lucrare de făcut în _____, și aceasta va fi împlinită la timpul cuvenit, iar adevărul va triumfa.
Aceia dintre frații noștri care nu au obținut o experiență personală în adevărul prezent n-au putut răspunde argumentelor fratelui B. și, chiar dacă n-au putut primi concepțiile susținute de acesta, au fost mai mult sau mai puțin afectați de vorbirea și raționamentele sale. Unii n-au simțit deloc spiritul de libertate când se întâlneau pentru închinare. În Sabat, le era frică să-și declare în mod deschis adevăratele lor simțăminte și credința, așteptându-se ca el să critice ceea ce aveau să spună. Un spirit morbid a fost prezent la adunări și a existat doar puțină libertate.
Fratele B. dorește ca alții să-l respecte ca fiind unul care poate explica Scripturile; dar mi s-a arătat că este amăgit și nu le înțelege. El a pornit pe o pistă greșită, căutând să ridice o nouă credință, o teorie originală a credinței. El ar vrea să dezrădăcineze și să plaseze greșit toți stâlpii indicatori care ne arată direcțiile corecte, că ne aflăm aproape de încheierea istoriei acestui pământ. El se poate măguli la gândul că este condus de Domnul, dar cu siguranță că acesta este un alt duh. Dacă nu își schimbă întru totul felul de a umbla și nu este dispus să fie călăuzit și să învețe, va fi lăsat să meargă pe căile alese de el și să eșueze total în credință.
Unii au fost atât de orbiți de necredința lui, încât n-au putut să-și dea seama de spiritul fratelui B. El ar fi putut să-i ajute, dacă ar fi rămas sub călăuzirea lui Dumnezeu. I-ar fi putut conduce către lumină, în loc să le sporească nedumeririle și confuzia în privința credinței. Însă el a fost o piatră de poticnire, o călăuză oarbă a celor orbi. Dacă ar fi făcut cărări drepte pentru picioarele sale, cei care șchiopătează nu ar fi fost îndepărtați de pe cale, ci ar fi fost vindecați. El a refuzat să umble în lumina adevărului pe care l-a dat Dumnezeu poporului Său, iar pe cei care voiau să umble în lumină i-a împiedicat.
El are simțământul că este o onoare să sugerezi îndoieli și neîncredere în ce privește credința întemeiată a poporului păzitor al poruncilor lui Dumnezeu. Adevărul de care s-a bucurat odată este acum întuneric pentru el și, dacă nu își schimbă calea, va aluneca înapoi într-un amestec de concepții ale diferitelor denominațiuni, dar nu va fi total de acord cu nici una dintre ele; va fi o biserică distinctă, a lui însuși, dar nu sub controlul marelui Cap al bisericii. Aducându-și concepțiile în opoziție cu credința trupului, el demoralizează și descurajează biserica. Își dă seama că, dacă acești păzitori ai Sabatului au adevărul, el se află în întuneric, iar lucrul acesta nu-l poate admite. Adevărul îl condamnă, iar el, în loc să-și aducă sufletul în armonie cu acesta, plecându-se înaintea cerințelor lui și murind față de eu, caută o poziție în care să nu se afle sub condamnare.
Mi s-a arătat că, dacă va continua să meargă pe aceeași cale, orb față de starea reală în care se află, după un timp va fi bucuros să găsească vreun pretext pentru a renunța la Sabat. Așa cum i-a condus pe mulți alții, Satana îl conduce sigur departe de corpul bisericii, pe o cale a amăgirii și rătăcirii. Cu cât mai sigur ar fi pentru fratele B. să-și aducă sufletul în armonie cu adevărul decât să interpreteze greșit Scripturile pentru a le aduce în armonie cu ideile și acțiunile sale! Dacă ar vrea să-și aducă acțiunile în armonie cu principiile Legii lui Dumnezeu, are în mâinile sale o însărcinare la care nici n-a visat. Inima firească este în vrăjmășie cu Dumnezeu. Ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună.
Insinuările și discursurile deschise ale celor care ne sunt dușmani în Battle Creek au fost primite de fratele B. în timpul călătoriei sale în Est, întorcându-se cu simțăminte rele în inima sa împotriva celor din centrul lucrării, în special împotriva mea și a lucrării mele. Nu a avut nici un motiv întemeiat pentru simțămintele pe care le nutrea și pentru părerile pe care le-a exprimat în privința lucrărilor și mărturiilor mele. El a căutat să insufle în mintea altora neîncrederea și prejudecata care îi stricaseră propriul suflet. A făcut aceasta cu un efect apreciabil. La început, mulți au fost influențați de sofistica și întunericul său; căci el poate face presupuneri și trage concluzii ca și cum ar mânui fapte reale. Știe cum să pună problema și se exprimă cu ușurință. Cuvintele sale au avut influență asupra unora care nu erau consacrați și care își doreau să fie exact în lumina în care reprezentase el lucrarea și chemarea noastră. El a avut influență și a incitat prejudecata în mintea unora pe care ar fi putut să-i ajute dacă nu ne-ar fi închis calea, așa încât să nu avem trecere înaintea lor. Din această categorie făceau parte fratele și sora D.
În aceasta, fratele B. poate vedea roadele căii pe care a urmat-o; și au fost și alții influențați în același mod, cu aceleași rezultate în ce privește credința și încrederea lor în adevăr. Când fratele B. sau oricare alții hotărăsc că aceia care au avut cel mai mult de făcut pentru aducerea cauzei adevărului prezent în starea în care se află acum nu sunt conduși de Dumnezeu, ci sunt oameni ascunși și uneltitori, înșelând poporul, atunci calea pe care trebuie s-o urmeze pentru a fi consecvenți este de a renunța la întreaga lucrare ca fiind o amăgire, o înșelătorie. Pentru a fi consecvenți, trebuie să arunce totul peste bord. În ce-l privește, fratele B. a făcut acest lucru într-un mod abia perceptibil, și au mai făcut-o și alții. Cândva în viitor, dacă nu chiar acum, își va privi lucrarea cu sentimente diferite de cele pe care le are acum. Își va vedea lucrarea pe care a făcut-o în ultimii ani așa cum o vede Dumnezeu și nu o va contempla cu satisfacția pe care o simte acum. Când va vedea lucrarea nenorocită în care a fost angajat de câțiva ani încoace, lăudăroșenia cu înțelepciunea și cunoștințele sale superioare se va sfârși și se va pocăi cu sufletul plin de amărăciune, căci sângele sufletelor se află pe veșmintele lui.
Dacă fratele B. ar fi dorit să privească lucrurile în mod corect și ar fi simțit că putea exista alternativa ca el să fie amăgit, ar fi venit la fratele și sora White cu acele relatări dăunătoare pentru reputația lor și le-ar fi dat ocazia să se apere. Zvonurile pe care le-a adus cu sine până pe coasta Pacificului sunt mărturii mincinoase, încălcând astfel Legea lui Dumnezeu. Se va întâlni într-o zi cu cuvintele grele care, asemenea sofismelor amăgitoare inspirate de Satana, au fost întipărite în mintea oamenilor ca să strice influența mea și a soțului meu. Această chestiune nu este între mine și el, ci între el și Dumnezeu.
Dumnezeu ne-a încredințat lucrarea pe care o avem; iar dacă El ne-a dat o solie pe care s-o ducem poporului Său, cei ce ne vor împiedica în lucrare și vor slăbi credința poporului în faptul că este adevărată nu luptă împotriva instrumentului, ci împotriva lui Dumnezeu, și trebuie să-I dea socoteală pentru efectul pe care l-au avut cuvintele și faptele lor. Toți cei ce au discernământ spiritual pot judeca pomul după roadele sale. Fratele B. a luat poziția unuia care este luminat de Dumnezeu să atenționeze poporul să nu se lase amăgit în privința lucrării și misiunii noastre. Dacă vor, toți pot vedea roada pe care o aduce acest pom. Frate B., este aceasta pentru viață veșnică sau pentru moarte?
După ce fratele B. a primit din Battle Creek aceste informații deosebite care l-au făcut să apuce pe calea denigrării lucrării și misiunii noastre, el s-a simțit liber să se alăture celor necredincioși în viața de plăceri, iar prin această ușurătate a comportamentului a adus rușine asupra cauzei lui Hristos și mare suferință soției sale. Era el într-atât de orbit încât să nu-și dea câtuși de puțin seama că demola ceea ce Dumnezeu construia? Nu i-a trecut deloc prin cap că lupta, poate, împotriva lui Dumnezeu? Îngerii au consemnat în ceruri lucrarea pe care a făcut-o, iar el va trebui să răspundă pentru aceasta, când fiecare faptă va fi adusă la judecată pentru a fi cercetată de Dumnezeul cel nesfârșit. În orbirea lui, fratele B. și-a ridicat brațul bicisnic pentru a lupta împotriva lui Dumnezeu, în timp ce își măgulea sufletul amăgit că Îi slujea lui Dumnezeu. Lucrarea fiecărui om urmează să fie încercată în focul ultimei zile și numai aurul, argintul și pietrele prețioase vor trece testul.
Cu Dumnezeu nu te poți juca. Poate fi îndelung răbdător cu oamenii, dar va pedepsi nelegiuirile lor și va răsplăti pe fiecare om după cum au fost faptele lui. Chiar dacă oamenii pot vorbi cu lăudăroșenie și se pot mândri cu înțelepciunea lor, o singură răsuflare de pe buzele lui Dumnezeu poate aduce în țărână toată cinstirea și slava de care se bucură aceștia. Mi s-a arătat că fratele B. va fi de neiertat în ziua lui Dumnezeu, când fiecare caz în parte este apreciat cu cântarul Sanctuarului. Cunoaște prea bine lucrurile ca să-și permită să facă ce a făcut. A avut dovezi suficiente pentru a hotărî ce caracter are lucrarea pe care ne-a încredințat-o Dumnezeu. Roadele acestei lucrări stau înaintea lui pentru a le putea vedea și înțelege, dacă voiește.
Cea mai grozavă este încrederea în sine a fratelui B., și aceasta este o cursă pentru el. Dacă nu o biruie, primejdioasa trăsătură din caracterul său îi va aduce ruina. El se simte în elementul lui natural când se luptă și combate punctele de doctrină; pune sub semnul întrebării, despică firul în patru și se contrazice cu frații, până când Satana îi stăpânește în așa măsură mintea, încât crede cu adevărat că el are adevărul, și frații lui sunt rătăciți. El nu stă în lumină și nu are binecuvântarea lui Dumnezeu; căci constituie o parte din religia sa faptul de a se opune punctelor de învățătură clare ale poporului păzitor al poruncilor lui Dumnezeu. Să fie toți aceștia amăgiți? Și este fratele B. singurul om căruia Dumnezeu i-a dat adevărul corect? Nu este Dumnezeu dispus în aceeași măsură să dea slujitorilor Săi devotați, jertfitori de sine, o corectă înțelegere a Scripturilor asemenea fratelui B., pentru a fi nevoie ca acesta să le-o transmită?
Își pune fratele B. la probă calea pe care o urmează, folosind acest simplu test? „Mă trage mai aproape de Hristos această lumină și cunoaștere pe care le-am găsit și care mă aduc în discordie cu frații mei? Fac ele ca Mântuitorul să-mi fie mai scump, iar caracterul meu să semene tot mai mult cu al Său?” Există în caracterele noastre trăsătura firească, dar nu plăcută, de a fi observatori fini și de a ne aminti necurmat greșelile și lipsurile altora.
Fratele B. nu încearcă să fie în unitate cu frații săi; încrederea în sine l-a făcut să nu simtă o nevoie deosebită de a se afla în unitate. El are simțământul că mintea lor a fost concepută după o structură inferioară minții sale și că a primi părerile și sfatul lor ca fiind demne de atenție ar fi un act de mare bunăvoință. Această încredere în sine l-a despărțit de iubirea și simpatia fraților lui și de unirea cu ei. El are sentimentul că este prea înțelept și experimentat pentru a avea nevoie de precauțiile care sunt indispensabile multora. Are păreri atât de înalte față de calitățile sale și o asemenea încredere în propriile lui realizări, încât se crede pregătit pentru orice stare de urgență. Arătând către fratele B., îngerii cerești au spus: „Cel care crede că stă în picioare să ia aminte să nu cadă.” Încrederea în sine duce la neglijarea vegherii și a rugăciunii umile, în pocăință. Există ispite exterioare ce trebuie evitate și vrăjmași dinăuntru și nedumeriri ce trebuie biruite; căci Satana își adaptează ispitele în funcție de caracterele și temperamentele indivizilor.
Biserica lui Hristos se află într-un pericol continuu. Satana caută să nimicească poporul lui Dumnezeu și mintea, judecata unui singur om nu este de ajuns pentru a avea încredere în ea. Hristos dorește ca urmașii Săi să fie aduși împreună în plenul bisericii, păzind ordinea, având reguli și disciplină și fiind supuși toți unii altora, prețuindu-i pe alții mai mult decât propriile persoane. Unitatea și încrederea sunt esențiale pentru prosperitatea bisericii. Dacă fiecare membru al bisericii se simte liber să acționeze independent de ceilalți, urmând calea sa proprie, deosebită, cum se poate afla biserica în siguranță în ceasul de primejdie? Prosperitatea și însăși existența unei biserici depind de acțiunea promptă, unită și de încrederea reciprocă a membrilor ei. Când, într-un moment critic, cineva dă alarma, anunțând primejdia, este nevoie de o lucrare promptă, activă, fără opriri pentru a pune întrebări și a pune pe tapet întregul subiect amănunțit, lăsând astfel ca, prin amânare, vrăjmașul să câștige toate avantajele, când acțiunea unită ar fi putut salva multe suflete de la pieire.
Dumnezeu vrea ca poporul Său să fie unit în cele mai strânse legături de părtășie creștină; încrederea în frații noștri este esențială pentru prosperitatea bisericii; unitatea de acțiune este importantă într-o criză religioasă. Un singur pas imprudent, o singură acțiune neatentă pot arunca biserica în dificultăți și încercări din care se poate să nu iasă ani de-a rândul. Un singur membru al bisericii care este umplut de necredință poate da marelui vrăjmaș un avantaj care va afecta prosperitatea întregii biserici, iar ca rezultat, multe suflete pot fi pierdute. Isus dorește ca urmașii Săi să fie supuși unii altora; atunci Dumnezeu îi poate folosi ca instrumente pentru a-i salva pe unii cu ajutorul altora; căci se poate ca unul să nu vadă primejdiile pe care ochiul altuia le vede cu repeziciune; dacă însă cei ce nu au această percepție se vor supune cu încredere avertizării, pot scăpa de multe încurcături și încercări.
Când Isus era tocmai pe punctul de a-și părăsi ucenicii, S-a rugat pentru ei în modul cel mai mișcător și solemn, „ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una, — Eu în ei, și Tu în Mine; — pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine”. Apostolul Pavel, în prima sa epistolă către Corinteni, îi îndeamnă fierbinte la unitate: „Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți toți același fel de vorbire, să nu aveți dezbinări între voi, ci să fiți în chip desăvârșit uniți într-un gând și o simțire.”
Dumnezeu călăuzește un popor afară din lume, ducându-l pe platforma înaltă a adevărului etern, poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. El Își va disciplina și pregăti poporul. Ei nu vor fi dezbinați, unul crezând ceva, iar altul având o credință și păreri total opuse, fiecare acționând independent de trup. Prin diversitatea darurilor și posturilor de conducere pe care le-a așezat în biserica Sa, ei vor ajunge toți la unirea credinței. Dacă un om își stabilește părerile despre adevărul Bibliei fără să țină seama de opiniile fraților săi și își îndreptățește purtarea, pretinzând că are dreptul la propriile lui concepții deosebite, iar apoi și le impune și altora, cum poate împlini el rugăciunea lui Hristos? Iar dacă un altul se ridică și apoi încă unul, fiecare invocându-și dreptul de a crede și vorbi tot ceea ce poftește, fără a reflecta credința trupului comunitar, unde va fi acea armonie existentă între Hristos și Tatăl Său și pentru care Hristos S-a rugat să existe între frații Săi?
Dumnezeu conduce un popor și îi statornicește, pe marea și unica platformă a credinței, poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. El a dat poporului Său o desfășurare corectă a adevărului biblic, care este clar și compact. Acest adevăr este de origine cerească și a fost căutat asemenea unei comori ascunse. A fost dezgropat printr-o cercetare atentă a Scripturilor și prin multă rugăciune.
Fratele B. pune la îndoială punctele credinței noastre, unul după altul. Dacă el are dreptate în noile lui teorii, corpul păzitorilor Sabatului se află în greșeală. Să renunțăm, ca fiind eronată, la credința fundamentată în punctele puternice ale poziției noastre, care ne-a condus afară din lume și ne-a unit ca popor distinct, deosebit? Să primim credința acestui singur om, împreună cu dovezile pe care ni le dă despre roadele caracterului său religios? Sau va renunța fratele B. la judecata și opiniile sale și se va alătura bisericii? Dacă nu și-ar fi orbit sufletul, îmbrățișând prejudecata și nutrind o împotrivire rea față de lucrarea lui Dumnezeu, nu ar fi fost lăsat în întuneric și amăgire.
El este un vorbitor priceput și își va susține cu perseverență părerile, fără să se încline înaintea greutății dovezilor ce-i stau împotrivă. Este o cruzime din partea lui să stea în calea prosperității bisericii, după cum a făcut-o. Lumea este mare; are toate privilegiile pe care le poate pretinde pentru a ieși printre necredincioși și a-i converti la teoriile sale; iar când va putea înfățișa un corp bine organizat, al cărui mijloc de convertire de la păcat la neprihănire a fost el, atunci, și nu înainte, să insiste cu concepțiile sale deosebite asupra bisericii lui Dumnezeu, care este îndurerată și deprimată din pricina întunericului și rătăcirii sale. Nu are nici un drept să zidească pe temelia pusă de altul, folosind lemnul, fânul și paiele sale, pentru a fi mistuite de focul zilei din urmă.
Mi-a fost arătat că singura poziție sigură pentru fratele B. este să stea la picioarele lui Isus și să învețe cum să viețuiască în mod desăvârșit. Învățătura Lui va cădea ca ploaia, iar cuvintele Sale se vor condensa ca roua asupra celor umili și dispuși să fie învățați. Fratele B. trebuie să obțină dispoziția de a se lăsa învățat. El nu trebuie să stea ca judecător, ci ca învățăcel; nu ca să critice, ci ca să creadă; nu ca să pună sub semnul îndoielii, să găsească vină și să se împotrivească, ci ca să asculte. Mândria trebuie să cedeze locul umilinței și prejudecata să fie schimbată cu imparțialitatea, căci altfel cuvintele pline de har ale lui Hristos vor fi în zadar pentru el. Fratele meu, poți raționa cu judecata ta oarbă și cu mintea ta nesfințită până în ziua lui Dumnezeu și să nu înaintezi nici un pas către cer; poți dezbate, studia și cerceta autori învățați și chiar Scripturile și să ajungi cu toate acestea tot mai amăgit de tine însuți, într-un întuneric tot mai mare, așa cum au ajuns evreii în ce-L privește pe Hristos. Care a fost vina lor? Au respins lumina pe care Dumnezeu le-o dăduse deja și căutau lumină nouă prin care să poată interpreta în așa fel Scripturile, încât să-și susțină faptele.
Tu faci același lucru: treci pe lângă lumina pe care Dumnezeu a considerat că este potrivit să ți-o dea în publicațiile despre adevărul prezent și în Cuvântul Său și cauți învățături proprii, teorii care nu pot fi susținute de Cuvântul lui Dumnezeu. Când vei deveni asemenea unui copilaș, dispus să fii călăuzit, și când priceperea ta va fi sfințită și îți vei preda voința și prejudecățile, o asemenea strălucire îți va umple inima, încât va lumina Scripturile și îți va arăta adevărul prezent în armonia sa minunată. Îți va apărea asemenea unui lanț de aur, verigile prinzându-se una de alta într-un tot desăvârșit. „Dacă nu vă veți întoarce și nu veți deveni asemenea unor copilași, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția Cerurilor.” „Învățați de la Mine”, spune Hristos, „căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.”
Dacă ai intrat într-adevăr în școala lui Hristos, El așteaptă de la tine să arăți în caracterul și comportamentul tău smerenia exemplificată atât de frumos în caracterul Său. Hristos nu va întreprinde nimic pentru a-i învăța pe cei mulțumiți de ei înșiși, înfumurați și îndărătnici. Dacă astfel de persoane vin la El cu întrebarea „ce este adevărul?”, El nu le dă nici un răspuns. Numai celor blânzi le va călăuzi judecata; pe cei blânzi îi va învăța calea Sa. Solomon era înzestrat din fire cu o judecată bună, cu mare pricepere, însă el s-a recunoscut ca fiind un copilaș înaintea lui Dumnezeu. A căutat înțelepciune cu umilință la Dumnezeu, și nu a căutat-o în zadar. Dacă ești într-adevăr în căutarea adevărului, pornind de la motivația corectă, vei veni la trup, căci acolo este adevărul. Dacă cercetezi Scripturile și diferiții autori pentru a putea descoperi învățături care să coincidă cu propriile tale păreri preconcepute și dacă ți-ai format deja credința, atunci vei fi lăudăros, încrezător în tine însuți și neînduplecat.
Încrederea în sine, o cursă
Frate B., cu spiritul pe care-l ai în prezent, de independență și încăpățânare, te vei îndepărta tot mai mult și mai mult de adevăr; și, dacă nu te convertești, te vei dovedi o mare piedică pentru cauza lui Dumnezeu în orice loc în care ai o influență oarecare. Ești tenace în susținerea părerilor tale. Trebuie să renunți la spiritul tău de independență înainte de a putea vedea totul clar. Ai făcut-o pe soția ta să creadă că ești un mai bun cunoscător al adevărului decât oricare pastor de-al nostru; ai luat cheile cunoașterii în propriile-ți mâini în ceea ce o privește pe soția ta și ai ținut-o în întuneric. Dumnezeu a dăruit bisericii Sale oameni cu judecată, experiență și credință. Ei cunosc calea adevărului și a mântuirii, căci au căutat-o cu un duh zdrobit din pricina împotrivirii pe care au fost siliți s-o întâmpine din partea acelor oameni care au preschimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună; iar câștigul realizat de acești slujitori credincioși ai lui Dumnezeu este dat lumii.
Sunt foarte puțini cei care își dau seama de natura nobilă a lucrării lui Dumnezeu în comparație cu grijile afacerilor vremelnice ale vieții. Isus, Învățătorul ceresc, a dat prin ucenicii Săi lecții pentru educația noastră. Când i-a trimis pe cei doisprezece, i-a instruit ca în orice oraș sau orășel ar intra să întrebe cine era acolo vrednic de atenția și vizita lor; iar dacă ar găsi un loc potrivit, unde oamenii ar prețui binecuvântările ce le-au fost trimise — privilegiul de a-i găzdui pe solii lui Hristos — acolo ar fi urmat să locuiască și să-și lase pacea până aveau să părăsească acel oraș. Nu au fost instruiți să viziteze orice casă și fiecare casă, fără să aleagă, impunând oamenilor prezența lor, fie că erau sau nu bineveniți; dacă nu erau însă bineveniți, dacă pacea lor nu putea rămâne în casa aceea, urma ca ei să o părăsească și să caute o casă ai cărei membri erau vrednici, o casă în care duhul lor se putea odihni.
Când mesagerii lui Hristos care merg să învețe și pe alții adevărul sunt respinși, iar cuvintele lor nu-și găsesc nici un loc în inimă, Hristos este respins și Cuvântul Său disprețuit în persoana solilor adevărului, pe care El i-a ales și trimis. Aceasta are o aplicație deplină în acest veac al lumii, întocmai cum a avut în vremea în care Hristos a dat această îndrumare solilor săi aleși.
Când Hristos era pe pământ, existau oameni care nu aveau nici urmă de respect sau considerație pentru solii lui Dumnezeu și nici nu prețuiau avertizarea acestora mai presus de propria lor judecată; tot așa și în acest veac al lumii, există oameni care nu respectă mărturia slujitorilor aleși ai lui Dumnezeu tot atât de mult ca opiniile proprii. Astfel de persoane nu pot beneficia de lucrările slujitorilor lui Dumnezeu și nu trebuie pierdut timpul dezonorând lucrarea lui Dumnezeu pentru a veni în întâmpinarea unor asemenea oameni. Hristos le-a spus servilor pe care i-a trimis: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; și cine vă nesocotește pe voi, pe Mine Mă nesocotește; iar cine Mă nesocotește pe Mine, nesocotește pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”
Hristos dă putere glasului bisericii. „Adevărat vă spun, că orice veți lega pe pământ va fi legat în cer; și orice veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.” Nu este avut în vedere nimic de felul acesta — un om care să pornească pe propria-i răspundere și să apere orice fel de păreri, indiferent de judecata bisericii. Dumnezeu a învestit biserica Sa cu cea mai mare putere sub cer. Prin poporul Său unit în plenul bisericii, vocea lui Dumnezeu este aceea care trebuie respectată.
Dumnezeu a dat bisericii Sale oameni cu experiență, care au postit, au plâns și s-au rugat chiar noaptea întreagă ca Dumnezeu să deschidă Scripturile pentru mintea lor. În umilință, acești oameni au oferit lumii câștigul provenit din experiența lor matură. Este aceasta lumina Cerului sau a oamenilor? Are vreo valoare sau nu face nici două parale? Fratele B. desfășoară o lucrare de răspândire a părerilor greșite despre adevărul biblic, pe care într-o zi va dori să le retracteze; va fi însă în zadar. Se poate pocăi, poate fi chiar salvat ca din foc; dar, ah, cât de mult timp prețios va fi fost pierdut, timp care nu va mai putea fi răscumpărat niciodată! Cât de multă sămânță a aruncat, sămânță care n-a adus decât mărăcini și spini! Cât de multe suflete au fost pierdute, suflete care ar fi putut fi salvate dacă ar fi încercat să răspândească lumina cea adevărată cu aceeași pasiune cu care și-a răspândit întunericul! Dar ce n-ar fi făcut, dacă ar fi fost consacrat, sfințit prin adevăr! Fratele B. se simte prea independent, prea bogat și neducând lipsă de nimic pentru a vedea că are nevoie de ceva. Martorul Credincios a arătat către el și a spus: „Dacă nu veți deveni asemenea unui copilaș, nu veți putea vedea Împărăția Cerurilor.” El nu respectă lumina adevărului, adusă cu atâta grijă în cărți și publicații, dar își înalță propria-i judecată mai presus de cea mai scumpă lumină, iar această lumină va străluci la judecată pentru a-l condamna.
Am văzut că el ridica semne de întrebare în ce-i privește pe bărbații asupra cărora Dumnezeu a pus responsabilitatea lucrării Sale. Își înălța propriile păreri și concepții deasupra luminii pe care Dumnezeu o dăduse prin ei și se lăuda cu cunoștințele lui, fiind un acuzator al fraților lui, fără a-i ocoli pe ambasadorii lui Hristos. Dacă nu se va pocăi de toată această influență puternică folosită pentru a minimaliza judecata slujitorilor lui Dumnezeu și a-i acuza de slăbiciuni și greșeli, înălțându-și propriile păreri deasupra opiniilor lor, o va descoperi consemnată în cărțile scrise împotriva lui, pe care le va vedea cu rușine în ziua lui Dumnezeu.
Dumnezeu Își va susține slujitorii, îi va păstra pe cei plăcuți Lui; dar vai de cel care va lipsi de putere cuvintele ambasadorilor lui Hristos, care primesc cuvântul din gura lui Dumnezeu pentru a vorbi poporului și care le spun acestora că sabia vine și îi avertizează să se pregătească pentru marea zi a lui Dumnezeu. Fratele B. va descoperi că lucrarea în care a fost angajat nu este nici ușoară, nici comună; este o lucrare care se va întoarce asupra sufletului său cu o greutate zdrobitoare. El și-a adus duhul împotriva lui Dumnezeu. Are înaintea lui o lucrare grea. Hristos spune: „Este cu neputință să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de acela prin care vin!”
Frate B., calea pe care ai urmat-o mi-a fost arătată cu trei ani în urmă. Am văzut că erai greșit în aproape orice acțiune, și cu toate acestea, încercai să potrivești adevărul după acțiunile tale, în loc să le potrivești pe acestea după adevăr. Nu erai o lumină pentru poporul lui Dumnezeu, ci o povară teribilă. Tu nu ridici când este nevoie de așa ceva și îi descurajezi și pe alții de a rămâne în unitate de acțiune. Ești veșnic pus pe critică și în dispoziția de a-i vorbi de rău pe frații tăi; și în timp ce erai ocupat cu cenzurarea căii altora, o groază de buruieni otrăvitoare ți-au năpădit inima și au prins rădăcini adânci în ea. Aceste rădăcini ale amărăciunii care s-au ridicat au necurățit pe mulți și vor necurăți încă pe mulți alții, dacă nu le vezi și nu le smulgi.
Mi-a fost arătat că un spirit aspru, fariseic, avea să crească în fratele B. și să pună stăpânire pe el, în afară doar de cazul în care acesta își vede teribilele defecte de caracter și obține har pentru a îndrepta răul. Înainte de a îmbrățișa adevărul, părea că mâna lui este ridicată împotriva tuturor; spiritul său de combativitate se întărea la orice provocare și respectul de sine era vătămat; era un om dificil, care intra în necazuri și făcea necazuri. Adevărul lui Dumnezeu a făcut o schimbare în el. Dumnezeu l-a primit și mâna Lui l-a ajutat. Însă de când fratele B. și-a pierdut spiritul de consacrare, vechiul său spirit turbulent, de discordie cu ceilalți, s-a întărit continuu și a căutat să câștige supremația. Când va muri față de eu și își va umili inima mândră înaintea lui Dumnezeu, va descoperi cât de neînsemnată îi este tăria; va simți nevoia sprijinului divin și va striga: „Necurat, necurat sunt înaintea Ta, o, Dumnezeule!” Toată lauda sa de sine se va sfârși.
Viața în această lume furtunoasă, în care întunecimea morală triumfă asupra adevărului și virtuții, va fi pentru creștin un conflict neîncetat. Acesta va descoperi că trebuie să poarte armura; căci el va fi silit să lupte împotriva unor forțe care nu obosesc niciodată și a unor dușmani care nu dorm nicicând. Vom fi împresurați de ispite fără număr; și trebuie să găsim tărie în Hristos pentru a le birui sau vom fi biruiți noi de ele și ne vom pierde sufletele. Avem de făcut o lucrare mare și solemnă, iar dacă vom eșua, ce pierdere îngrozitoare vom avea! Dacă lucrarea pe care ne-a lăsat-o Stăpânul va fi găsită neînfăptuită, nu ni se poate oferi un al doilea test. Ea trebuie să rămână nefăcută pentru totdeauna.
Mi-a fost arătată viața fratelui B. în familia sa. Îngerii plângeau văzând calea urmată de el în cămin; plângeau când îi vedeau soția pe care n-o iubește și care nu primește nici un pic de respect din partea lui, a cărui datorie este de a o iubi și de a o îngriji ca pe propriul său trup, tot așa cum Hristos și-a iubit și și-a îngrijit biserica. El face sforțări ca să scoată în evidență defectele ei, să-și înalțe propria înțelepciune și judecată și s-o facă să-și simtă inferioritatea și când este singură, și în compania altora. În ciuda faptului că este neinstruită, spiritul ei este cu mult mai plăcut lui Dumnezeu decât acela al soțului ei. Dumnezeu privește asupra sorei B. cu cele mai adânci simțăminte de milă. Ea trăiește principiile adevărului, după lumina pe care o are, cu mult mai bine decât soțul ei. Nu va fi răspunzătoare pentru lumina și cunoștința pe care le-a avut soțul ei, dar pe care ea nu le-a avut. El ar putea fi lumină, mângâiere și binecuvântare pentru ea, dar influența lui este folosită într-un mod greșit. Îi citește ceea ce vrea el, ceea ce va da putere concepțiilor și părerilor lui, în timp ce ascunde lumina esențială, pe care nu vrea ca ea s-o audă.
Nu-și respectă soția și le îngăduie copiilor săi să manifeste lipsă de respect față de ea. Acești copii sunt lăsați să crească asemenea copiilor lui Eli. Ei nu sunt înfrânați, iar această neglijență se va întoarce odată și odată împotriva lui. Fratele B. va culege în mod sigur ceea ce seamănă acum. În multe privințe, sora B. este mai aproape de Împărăția Cerurilor decât soțul ei. Acești copii nesupuși, neascultători, care nu sunt educați în spiritul stăpânirii de sine, vor înfige ghimpi în inimile părinților lor, iar aceștia nu-i vor putea opri; și apoi, la judecată, Dumnezeu îi va chema pe părinți să dea socoteală pentru faptul că au adus copii pe lume și i-au lăsat să crească needucați, neiubitori și neiubiți. Acești copii nu pot fi mântuiți în Împărăția Cerurilor fără o schimbare majoră în caracterele lor.
Fratele B. caută s-o facă pe soția sa să creadă în același fel în care crede el; și vrea s-o facă să creadă că tot ceea ce face el este corect, că știe mai multe decât oricare dintre predicatori și că este, ca înțelepciune, mai presus de toți oamenii. Mi-a fost arătat că, în înțelepciunea sa lăudăroasă, se poartă cu trupurile copiilor lui tot așa cum se poartă cu sufletul soției. A urmat o cale, după înțelepciunea lui, care ruinează sănătatea fetiței sale. Îi place să creadă că otrava pe care a introdus-o în organismul ei este cea care o ține în viață. Ce greșeală! Ar trebui să înțeleagă că ar fi fost mult mai bine dacă ar fi lăsat-o în pace și nu i-ar fi împovărat organismul. Această copilă nu poate avea niciodată o constituție sănătoasă, pentru că oasele și fluxul sangvin i-au fost otrăvite. Constituția zdruncinată a copiilor săi, suferințele și durerile lor îngrozitoare vor striga împotriva înțelepciunii sale lăudăroase, care este nebunie.
Dar lucrul mai vrednic de plâns decât toate celelalte este că a lăsat ușa pierzării deschisă pentru copiii lui, ca să intre pe ea și să fie pierduți. Firea copiilor săi va trebui schimbată, caracterele lor transformate și refăcute ca noi, căci altfel nu poate exista nădejde pentru ei. Pot îngerii să se uite cu afecțiune la familia ta, frate B.? Pot fi ei încântați să stea în casa ta? Clădirea este bună, dar nu casa aduce fericirea dinăuntru. Cei ce locuiesc între pereții ei o fac să fie rai sau iad. Tu nu o respecți pe mama copiilor tăi. Îngădui în ei nesupunerea și lipsa de respect.
Ai putea spune: „De ce vine sora White la mine cu aceasta? Eu nu cred deloc în viziunile ei.” Am știut aceasta înainte de a mă apuca de scris, dar simt că a sosit timpul să pun aceste lucruri înaintea ta. Trebuie să-ți spun adevărul, căci mă aștept să întâlnesc la judecată ceea ce am scris imperfect aici. Am așteptat, sperând că voi putea spune ceva care să ajungă la inima ta și să ți-o îmblânzească tocmai ca să primești cuvintele pe care le-am scris aici. Dar am pierdut orice nădejde în această privință, căci tu ești întărit cu o armură impenetrabilă ca oțelul. Nu vrei să accepți nimic din ceea ce nu se potrivește cu mintea ta. Mi-a fost arătat că ar fi fost mai bine pentru cauza adevărului prezent dacă n-ai fi îmbrățișat niciodată Sabatul. Tu nu ai o conștiință foarte sensibilă; ești orbit de vrăjmaș.
Am renunțat la orice nădejde de a mai face ceva pentru comunitatea din _____, atâta vreme cât tu ești o piatră de poticnire pentru ei. Ai iubit odată adevărul, iar dacă ai fi continuat să mergi pe cărarea adevărului și sfințeniei, acum ai fi fost un ambasador al lui Hristos. În marea zi a lui Dumnezeu, vei avea de dat o socoteală înfricoșătoare pentru talanții tăi, care au rămas nefolosiți. Ai avut calități bune. Dumnezeu ți-a împrumutat talanții ca să-i folosești într-un scop bun, dar tu ai abuzat de aceste daruri. Dacă ți-ai fi folosit spre bine destoinicia pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu, ai fi făcut mult în direcția câștigării de suflete la Hristos; și ai vedea în Împărăția cerului suflete mântuite prin mijlocirea ta. Dar tu ai risipit în loc să aduni cu Hristos. Frații tăi au fost descurajați în încercarea de a se ridica și înainta; aceasta pentru că tu, asemenea unui adversar, contracarezi binele pe care l-ar face ei.
Inima lui Dumnezeu nu a fost niciodată mistuită ca acum de o dragoste mai adâncă și o compasiune plină de gingășie pentru copiii Săi de pe pământ. N-a fost niciodată o vreme în care Dumnezeu să fie gata și să aștepte să facă mai mult pentru poporul Său ca acum. Iar El va educa și va salva pe toți cei ce aleg să fie salvați în modul rânduit de El. Cei ce sunt spirituali pot deosebi lucrurile spirituale și pot vedea pretutindeni dovezi ale prezenței și lucrării lui Dumnezeu. Satana, prin strategia sa abilă și plină de răutate, i-a scos afară din Grădina Edenului pe primii noștri părinți — afară din inocența și puritatea lor, ducându-i în păcat și într-o nenorocire de nespus. El nu a încetat să nimicească; toate forțele pe care le poate comanda sunt folosite cu sârguință în aceste ultime zile, pentru a extinde ruina sufletelor. Se prinde de orice artificiu pe care-l poate folosi pentru a amăgi, zăpăci și încurca pe poporul lui Dumnezeu.
El te-a folosit ca agent al său pentru a împrăștia întuneric și confuzie și descoperă că lucrezi admirabil în mâinile lui. Ești tocmai instrumentul pe care-l poate folosi cu bune rezultate pentru a răni, descuraja și demola. Nu ești zelos să pui umărul la greu împreună cu poporul lui Dumnezeu; ci, atunci când ei se pun în mișcare, te arunci ca greutate suplimentară pentru a-i opri de la ceea ce ar putea înfăptui, înaintând în direcția cea bună. Satana se ocupă de cei care țin poruncile lui Dumnezeu și au credința lui Isus. În el este cea mai amară ură împotriva celor ce-I sunt loiali lui Dumnezeu și păzesc poruncile Sale. El nu doarme; nu-și ostoiește vigilența nici o clipă. De-ar fi cei ce mărturisesc că sunt urmașii lui Dumnezeu înțelepți, sârguincioși și perseverenți în lucrarea lui Dumnezeu numai pe jumătate cât este Satana în lucrarea lui!
Frate B., dacă atunci când ai pus mâna prima dată pe coarnele plugului ai fi mers înainte și nu te-ai fi uitat înapoi, ai fi fost acum un mesager al luminii, care să ducă adevărul la cei aflați în întuneric. Dar Dumnezeu nu te poate folosi spre slava Sa până nu înveți să te sfătuiești cu frații tăi și să nu gândești că știi tot ceea ce merită să cunoști. Satana a reușit să te oprească să faci binele. O vreme chiar ai alergat bine, dar ispitele lui Satana te-au biruit. Ți-a făcut mare plăcere să fii primul și să fii lingușit. Ai iubit puterea pe care o dau banii. Satana înțelege slăbiciunea oamenilor. El are o cunoaștere pe care a acumulat-o veacuri de-a rândul și care îi servește cu iscusință în lucrare. Viclenia și tertipurile lui sunt deplin maturizate și încununate prea adesea de succes, pentru că cei din poporul lui Dumnezeu nu sunt tot atât de înțelepți ca șerpii.
Satana apare adesea ca un înger de lumină, acoperit în veșmântul Cerului; el își ia un aer prietenesc, arătând o mare sfințenie a caracterului și înaltă considerație pentru victimele lui, pentru sufletele pe care intenționează să le amăgească și să le nimicească. Primejdiile se aștern pe cărarea pe care invită sufletele să călătorească; dar el reușește să le ascundă și nu înfățișează decât atracțiile. Marele Comandant al mântuirii noastre a biruit în locul nostru, pentru ca, prin El, să biruim, dacă vrem, pentru noi înșine. Dar Hristos nu salvează pe nimeni împotriva alegerii lui; nu silește pe nimeni la ascultare. El a adus infinita jertfă pentru ca ei să poată birui în Numele Său și neprihănirea Sa să le fie atribuită.
Însă, pentru a fi salvat, trebuie să accepți jugul lui Hristos și să lași deoparte jugul pe care ți l-ai făcut tu însuți pentru gâtul tău. Biruința pe care a câștigat-o Isus în pustie este o garanție pentru tine în ce privește biruința pe care o poți câștiga prin Numele Său. Singura ta nădejde și mântuire este în a birui așa cum a biruit Hristos. Mânia lui Dumnezeu stă acum asupra ta. Tu iubești atracțiile lumii mai presus de comoara cerească. Pofta ochiului și mândria vieții te-au despărțit de Dumnezeu. Încrederea pe care o ai în eul tău sărac, slab și supus greșelii trebuie să fie spulberată. Trebuie să-ți simți slăbiciunea înainte să cazi, cu povara ta, în mâinile lui Dumnezeu. Sufletul care se încrede cu totul, fără rezerve, în Dumnezeu nu va rămâne niciodată de rușine.
Dumnezeu nu vrea ca noi să ne supunem Lui, după cum ne convine mai bine. Hristos n-a căutat să-și placă Lui Însuși când a fost om printre oameni. El a fost un om al durerii și obișnuit cu suferința. Maiestatea Cerului nu a avut unde să-și plece capul, nici un loc pe care să-l pretindă ca fiind al Său. El a devenit sărac de dragul nostru, pentru ca prin El să putem fi cu adevărat bogați. Haideți să nu vorbim despre jertfă; căci noi nu știm ce înseamnă să jertfești pentru adevăr. Până acum, abia dacă am ridicat puțin crucea de dragul scumpului Hristos. Să nu căutăm o cărare mai ușoară decât aceea pe care a mers Hristos înaintea noastră. Cât de lipsit de pricepere ești, cu toată înțelepciunea ta lăudăroasă, ca să te călăuzești singur! Cât de dispus ești să urmezi îndrumările unei conștiințe amăgite, să alergi pe calea rătăcirii și să-i tragi și pe alții după tine!
Temperamentul tău natural este de o așa natură, încât supunerea și ascultarea de cerințele lui Dumnezeu îți sunt foarte grele. Încrederea ta nețărmurită în tine însuți, prejudecățile și sentimentele tale te fac să alegi cu ușurință o cale greșită. Hristos îți va fi o călăuză infailibilă dacă Îl vei alege pe El, preferându-L propriei tale judecăți oarbe. În afacerile tale, nu ai avut un ochi ațintit numai la slava lui Dumnezeu. Ai avut de întâlnit multe încurcături și dificultăți, iar dacă te-ai fi încrezut în Sfetnicul Credincios în loc să-ți pui încrederea în propria-ți judecată, ai fi fost întotdeauna scos din încurcăturile întâlnite în tranzacțiile tale de afaceri.
Ai înaintea ta o lucrare importantă, pe care n-o vei putea înfăptui niciodată fără ajutorul special al lui Dumnezeu. Ești capabil să-ți asiguri compania îngerilor și să fii un moștenitor al lui Dumnezeu, un împreună moștenitor cu Isus Hristos; dar să lucrezi pentru a continua să-ți plasezi nădejdea și dorința în sfera strâmtă a propriei tale comodități ar fi greșeala vieții tale. Este o greșeală îngrozitoare să trăiești numai pentru această lume. Te uiți în urmă, simți condamnarea propriei căi urmate și cauți să te îndreptățești, găsindu-le vină altora. Orice cale ar putea urma ceilalți sau oricât de greșiți ar putea fi, greșelile lor nu-ți vor putea acoperi nici măcar o singură greșeală; iar în ziua judecății finale, nu vei îndrăzni să aduci acest lucru înaintea lui Dumnezeu ca un paleativ pentru neglijarea datoriei tale.
Dumnezeu Se oferă să te accepte ca fiind un copil al Său și să te facă membru al familiei regale, copil al Împăratului Ceresc, aceasta cu condiția să ieși din lume, să te separi de ce este al ei și să nu te atingi de lucrul necurat. Monarhul Cerului dorește să ai și să te bucuri de tot ceea ce-ți poate înnobila, extinde și înălța făptura și să te pregătească să locuiești cu El pentru vecie, existența ta măsurându-se cu viața lui Dumnezeu. Ce perspectivă reprezintă viața ce va veni! Ce încântări are ea! Cât de largă, adâncă, fără margini este iubirea lui Dumnezeu arătată omului! Nu există cuvinte care să descrie această iubire; ea depășește orice gând și imaginație, dar este o realitate pe care o poți deprinde experimentând; te poți bucura în ea printr-o fericire inexprimabilă și plină de slavă.
Cu o asemenea perspectivă înaintea ta, cum poți să-ți îngustezi mintea la sfera gândurilor lumești și la cadrul ocupațiilor lumești, căutând câștigul și renunțând la adevărul prezent, punct cu punct? Este de dorit ca tu să reții adevărul, principiul și conștiința. Favoarea lui Dumnezeu este mai bună decât casele din argint și din aur. Cea mai profundă bucurie a inimii vine din cea mai adâncă umilință. Încrederea în Dumnezeu și supunerea față de El dezvoltă tăria și noblețea caracterului. Lacrimile nu sunt în toate cazurile dovezi ale slăbiciunii. Pentru a-ți zidi un caracter care este simetric înaintea unui Dumnezeu curat și sfânt, trebuie să începi cu temelia. Inima trebuie să fie frântă înaintea lui Dumnezeu și trebuie totodată arătată adevărata pocăință pentru păcat înainte să vii în întâmpinarea cererilor adevărului și datoriei. Atunci vei avea adevăratul respect pentru tine însuți și adevărata încredere în Dumnezeu. Vei avea simțăminte tandre. Tot spiritul acela de fanfaron va dispărea. În locul asprimii va fi o mare delicatețe, îmbinată cu neclintirea în hotărârea de a sta de partea adevărului în toate împrejurările. Vei vedea atunci, în lume și în propria ta inimă, multe care să te facă să plângi.