Frate E., Am intenționat să-ți scriu de câtva timp, dar n-am avut ocazia s-o fac până acum. Sabatul trecut, în timp ce mă adresam poporului, am fost impresionată într-un mod atât de clar în ce privește cazul tău, încât m-am abținut cu multă greutate să nu-ți pronunț numele în public. Îmi voi despovăra acum mintea, scriindu-ți. În ultima mea viziune, mi-au fost arătate neajunsurile celor ce mărturisesc că lucrează în cuvânt și învățătură. Am văzut că tu nu ți-ai folosit calitățile și ai devenit tot mai ineficient în propovăduirea adevărului. Ai o voință puternică, hotărâtă, ajungând chiar până la încăpățânare. Ai fi putut să fii pregătit până acum pentru lucrarea solemnă de a duce altora solia adevărului, dacă ai fi fost mai puțin încrezător în tine însuți și mai blând și smerit în duh.
Ție nu-ți este pe plac sârguința susținută și nici practica efortului continuu. Nu ai fost un student perseverent al Cuvântului lui Dumnezeu și nici un lucrător zelos în cauza lui Dumnezeu. Viața ta a fost departe de a o reprezenta pe aceea a lui Hristos. Nu ai discernământ. Nu ești un lucrător înțelept, prudent. Nu studiezi pentru a câștiga suflete la Hristos, așa cum ar trebui s-o facă orice predicator al lui Hristos. Tu ai o cale prestabilită, un standard personal în care vrei să-i aduci pe oameni; dar nu reușești să faci aceasta pentru că ei nu acceptă standardul tău. Ești atins de bigotism și duci adesea lucrurile în extremă și, făcând așa, aduci prejudicii serioase cauzei lui Dumnezeu, întorcând suflete de la adevăr, în loc să le câștigi la el.
Mi-a fost arătat că ai stricat mai multe ocazii favorabile prin modul tău nechibzuit de a lucra; și ce să-ți spun în privința acestei chestiuni? S-au pierdut suflete prin lipsa ta de înțelepciune în prezentarea adevărului și prin eșecul tău de a-ți înfrumuseța chemarea de slujitor al Evangheliei, prin politețe, blândețe și îndelungă răbdare. Adevărata politețe creștină ar trebui să caracterizeze toate acțiunile unui slujitor al lui Hristos. Ah, cât de slab L-ai reprezentat pe Răscumpărătorul nostru cel plin de îndurare, a cărui viață a fost întruparea bunătății și a adevăratei purități! Ai întors suflete de la adevăr printr-un spirit aspru, critic, tiranic. Cuvintele tale nu au fost rostite în blândețea lui Hristos, ci în spiritul tău. Firea ta este grosolană, lipsită de rafinament; și, pentru că n-ai simțit niciodată necesitatea unui adevărat rafinament și a politeții creștine, viața ta nu a fost atât de înălțată pe cât ar fi putut fi.
Ai rămas pe calea bătătorită a obișnuinței. Educația și pregătirea ta nu au fost corespunzătoare și, prin urmare, cu atât mai susținute ar fi trebuit să fie eforturile tale de a progresa, de a te reforma și de a face schimbări hotărâte și profunde. Dacă nu faci modificări hotărâte și depline în aproape toate privințele, ești cu totul inapt de a predica adevărul; și dacă nu poți avea o corectă și potrivită elevare a caracterului, purtării și vorbirii, vei face mai mult rău decât bine. Nu ai făcut mult în privința înaintării adevărului; căci ai zăbovit prea mult pe lângă comunități, când nu le puteai face nici un bine, ci numai pagubă. Căile și manierele tale necesită rafinament și sfințire. Nu ar trebui să mai strici lucrarea lui Dumnezeu prin nedesăvârșirile tale, atâta vreme cât nu ai arătat un progres hotărât în transformarea ta într-un lucrător în cauza lui Dumnezeu.
Îți este cu neputință să-i ridici pe alții la un standard mai înalt decât cel pe care îl atingi tu însuți. Dacă tu nu înaintezi, cum poți conduce biserica lui Dumnezeu către un standard de evlavie și sfințenie mai înalt? Toți predicatorii care se aseamănă cu ceea ce ai fost tu timp de mai mulți ani sunt mai mult un blestem decât o binecuvântare pentru cauza lui Dumnezeu și cu cât avem mai puțini din aceștia, cu atât va fi mai prosperă cauza adevărului prezent.
Nu ești elevat în ideile tale sau plin de aspirații în lucrările tale. Te mulțumești să fii banal și să faci lucrare ieftină. Tu nu aspiri la perfecțiunea caracterului creștin și la acea poziție în lucrare pe care Hristos o pretinde de la fiecare din predicatorii Săi aleși. Nici unul din cei ce declară că duc altora adevărul nu este pregătit pentru această lucrare plină de răspundere până nu înaintează în cunoștință și consacrare față de lucrare, până nu își ameliorează manierele și temperamentul și nu crește zi de zi în adevărata înțelepciune. Fiecărui om care dorește să călăuzească suflete la adevăr îi este necesară o părtășie strânsă cu Dumnezeu. Toți cei ce iau asupră-le povara de a conduce suflete afară din întunecimea firii pământești în lumina cea minunată ar trebui să-și amintească întotdeauna că trebuie ei înșiși să înainteze în acea lumină, căci altfel cum îi pot călăuzi pe alții? Dacă ei umblă în întuneric, pretenția de a-i învăța calea pe alții este una din cele mai înfricoșătoare responsabilități pe care și le pot asuma.
Te-ai angajat în muncă în locuri în care nu erai competent să faci corect lucrarea pe care ai întreprins-o. Nu ai lucrat cu chibzuință. Ai căutat să-ți acoperi lipsa adevăratei cunoștințe, cenzurând alte denominațiuni, călcându-i în picioare pe alții și făcând critici grele și amare despre calea urmată și starea în care se află aceștia. Dacă inima ta ar fi strălucit toată de spiritul adevărului, dacă ai fi fost sfințit pentru Dumnezeu și ai fi umblat în lumină, așa cum Hristos este în lumină, ai fi înaintat în înțelepciune și ai fi avut la dispoziție căi și mijloace suficiente pentru a menține viu interesul fără să te îndepărtezi de calea ta și de la lucrarea ta specifică, pentru a arunca invective împotriva altora care declară că sunt creștini.
Cei necredincioși au fost dezgustați; ei cred că adventiștii de ziua a șaptea au fost corect reprezentați prin tine și hotărăsc că le este de-ajuns și că nu mai vor să audă astfel de doctrine. În cel mai bun caz, credința noastră este nepopulară și este în contrast mare cu credința și practicile altor denominațiuni. Pentru a ajunge la cei ce se află în întunericul rătăcirii și al teoriilor false, trebuie să-i abordăm cu cea mai mare precauție și înțelepciune, fiind de acord cu ei în orice punct am putea, fără să ne încălcăm conștiința.
Celor aflați în rătăcire ar trebui să li se arate toată considerația și să li se dea creditul cuvenit pentru sinceritatea lor. Ar trebui să ne apropiem cât se poate de mult de oameni, pentru că atunci pot avea de câștigat de pe urma luminii și adevărului. Însă fratele E., asemenea multor predicatori de-ai noștri, pornește de îndată război împotriva rătăcirilor îndrăgite de alții; el le stârnește astfel spiritul de combativitate și încăpățânarea, și aceasta îi ține închiși în spatele unei armuri a prejudecății egoiste pe care n-o pot înlătura, oricât de multe dovezi ar fi aduse.
Cine, dacă nu tu însuți, va fi vinovat pentru sufletele pe care le-ai întors de la adevăr prin eforturile tale nesfințite? Cine poate dărâma zidurile prejudecății ridicate de lucrarea ta nesăbuită? Eu nu cunosc un păcat mai mare împotriva lui Dumnezeu ca acela în care oamenii se angajează în slujire și lucrează prin puterea lor, nu prin Hristos. Sunt priviți cu respect ca fiind reprezentanții lui Hristos, când de fapt ei nu reprezintă spiritul Său în nici una din lucrările lor. Nu văd și nu își dau seama de primejdiile care însoțesc eforturile depuse de oameni neconsacrați, neconvertiți. Ei merg înainte ca niște orbi, cu lipsuri în aproape toate lucrurile, și cu toate acestea încrezători în ei, îngâmfați, ei înșiși umblând în întuneric și poticnindu-se la fiecare pas. Ei sunt unelte ale întunericului.
Frate E., tu ai idei înguste și lucrarea ta are tendința mai degrabă de a coborî decât de a înălța adevărul. Aceasta nu pentru că nu ai fi deloc înzestrat. Ai fi putut fi un bun lucrător, dar ești prea indolent pentru a face efortul necesar atingerii obiectivului. Ai preferat să tratezi într-o manieră aspră, severă pe cei care te contrazic, în loc să-ți dai osteneala de a ridica nivelul lucrării tale. Susții anumite puncte, iar când acestea sunt puse sub semnul îndoielii, nu ești într-atât de smerit încât să renunți la părerile tale, chiar dacă ți se demonstrează că sunt eronate; te ridici în schimb în independența ta și îți susții cu fermitate ideile, când este esențial ca din partea ta să vină concesia, care ți se cere chiar ca datorie. Ai ținut cu îndărătnicie, fără să cedezi, la propria ta judecată și la propriile tale păreri chiar cu prețul sacrificării sufletelor.
Frate E., pozițiile la care nu renunți și voința ta puternică, hotărâtă, de a-ți susține părerile, oricare ar fi consecințele, au fost resimțite și deplânse de soția ta, iar drept urmare, sănătatea ei a avut de suferit. Nu ai avut blândețe și gingășie pentru această firavă copilă a lui Dumnezeu; spiritul tău mai puternic a învins firea ei mai blândă. Ea a suferit pentru multe lucruri. I-ai fi putut face viața mai fericită dacă ai fi încercat; dar ai căutat s-o determini să vadă lucrurile așa cum le vedeai tu și, în loc să te lași asimilat de dispoziția ei mai rafinată, ai încercat s-o schimbi pe ea după firea ta mai grosolană și ideile tale radicale. Ea a fost perturbată în felul ei de-a fi și n-a putut să mai fie ea însăși. S-a ofilit ca o plantă care a fost răsădită într-un sol neprielnic.
Nu ar trebui să cauți să modelezi mintea și caracterele după modelul tău, ci ar trebui să lași ca propriul tău caracter să fie modelat după modelul divin. Dacă lumea aceasta ar fi formată din oameni asemenea ție în caracter și dispoziție, ar fi vai de ea. În situația în care oriîncotro te-ai întoarce ai da peste același fel de oameni, ai fi dezgustat de tovarășii tăi, copiile fidele a ceea ce ești tu, și ai dori să nu mai fii în lume.
Te lauzi și te mândrești cu propria-ți persoană. Dar, ah, cât de nepotrivit este acest lucru pentru orice om, chiar de-ar avea cele mai rafinate calități intelectuale și cea mai largă influență! Oamenii care au calități valoroase au cea mai mare înrâurire, pentru că nu își cunosc valoarea și nu știu exact cât bine înfăptuiesc în lume. Dar este cu totul deplasat pentru persoane ce au tipul tău de caracter să fie înălțate și lăudăroase cu propria lor persoană.
În lucrările tale, pornești adesea bine; stârnești interesul și asupra minții ascultătorilor se așterne convingerea că argumentele folosite nu pot fi combătute; dar chiar în momentul în care sufletele se înclină în favoarea adevărului, eul se arată atât de clar, iese atât de mult în evidență, încât tot ceea ce ar fi putut fi câștigat, dacă Isus ar fi strălucit în cuvintele și comportamentul tău, este pierdut.
Îți lipsesc tocmai virtuțile esențiale pentru a câștiga suflete la Hristos și adevăr. Poți pleda bine, dar nu ai o cunoaștere experimentală a voinței divine; și pentru că duci lipsă tu însuți de experiență religioasă, nu ești în stare să-i conduci pe alții la Izvorul de apă vie. Însuși sufletul tău nu se află în părtășie cu Dumnezeu, ci este în întuneric; și nimic, în afară de lumina adevărului, nu poate umple golul pe care își dau seama că-l au sufletele ce își caută drumul bâjbâind în întuneric. Dacă nu ești pe deplin convertit, ar fi mai bine ca eforturile tale de a-i converti pe alții să înceteze acum decât să lucrezi în continuare, mutilând și pervertind standardul religios prin ideile tale înguste și habotnice. Nu ai o cunoaștere experimentală a voinței divine; neprihănirea ta proprie îți pare prețioasă, când de fapt este lipsită de valoare. Ai nevoie să fii transformat înainte de a putea fi de folos în cauza lui Dumnezeu. Când ești convertit, atunci poți lucra astfel încât să fii acceptat.
Tu nu ai religia lui Hristos. Trebuie să-ți îmblânzești inima și să mori față de eu, iar Hristos trebuie să trăiască în tine; atunci vei umbla în lumină, după cum El este în lumină și, în drumul tău către Cer, vei lăsa o urmă strălucitoare care să lumineze cărarea altora. Te-ai simțit mult prea mulțumit de tine însuți. Ar trebui să te educi și să-ți învingi spiritul habotnic și defăimător. Trebuie să-ți menții întreaga ființă în supunere, pentru ca, după ce ai predicat altora, să nu fii tu însuți lepădat.
Privești problemele din unghiuri înguste, te legi de fleacuri, critici și contești calea altora, când ai face mult mai bine să birui defectele din propria ta viață și caracter, lucrând dintr-o perspectivă creștină, căutând lumină de la Dumnezeu și pregătindu-te să te alături îngerilor curați în Împărăția Cerurilor. Așa cum ești acum, ai murdări tot cerul. Ești necultivat, nerafinat și nesfințit. Nu există nici un loc în cer pentru un caracter ca acela pe care-l ai acum.
Dacă te vei apuca în mod serios de lucrare și, fără să aduci vreo scuză pentru păcat, îl vei condamna și îți vei ridica mâna pentru a primi har divin și judecată limpede, poți birui acele nedesăvârșiri din caracterul tău care te descalifică pentru lucrarea în cauza lui Dumnezeu. N-ai avansat și nu te-ai perfecționat timp de mulți ani. Ești mai departe astăzi de standardul perfecțiunii creștine, de calitățile care ar trebui să fie prezente la lucrătorul evanghelic decât ai fost la câteva luni după ce primiseși adevărul.
Dumnezeu este nemulțumit de aceia care nu au pricepere în ceea ce privește religia creștină și care totuși încearcă să-i conducă pe alții. Ești corect reprezentat de omul care încerca să scoată un pai din ochiul fratelui său, când el însuși avea în ochi o bârnă. Pune-ți mai întâi inima ta în rânduială și fă reformă în propriul caracter; obține o legătură cu Dumnezeu și câștigă o experiență creștină zilnică; după aceea poți purta o povară pentru suflete care sunt fără Hristos.
Puțini sunt frații care au dedicat mai mult timp decât tine lecturării diferiților autori; cu toate acestea, ai lipsuri foarte mari în privința competenței necesare unui predicator care propovăduiește adevărul. Nu poți cita și nici chiar citi corect Scripturile. Acest lucru nu ar trebui să existe. Nu ai făcut pași înainte în cultivarea minții și nu ți-ai asigurat o sporire a harului în suflet, care să strălucească în cuvintele și comportamentul tău. Nu ai simțit necesitatea de a te îndrepta spre realizări mai înalte, mai sfinte.
Vânturarea superficială a cărților îngreunează mintea și te aduce în situația de a fi un dispeptic mintal. Tu nu poți digera și folosi nici jumătate din ceea ce citești. Dacă ai lectura având în vedere unicul obiectiv de a-ți cultiva mintea, citind numai atât cât poate cuprinde și digera mintea, și ai persevera cu răbdare în acest fel de lectură, ai ajunge la rezultate bune. Tu, ca și alți predicatori, ai nevoie să mergi la școală și să deprinzi, asemenea unui copil, primele ramuri ale cunoștinței. Nu poți nici să citești, nici să scrii, nici să pronunți corect, și, cu toate acestea, sunt doar puțini cei care au avut de dus atâtea poveri ale răspunderii ca tine.
Poziția pe care o ocupă predicatorii noștri reclamă sănătate fizică și disciplină a minții. Un bun simț sănătos, nervi tari și o fire voioasă îl vor recomanda pretutindeni pe slujitorul Evangheliei. Aceste lucruri ar trebui căutate și cultivate cu perseverență.
Viața ta de până acum a fost nefolositoare. Ai niște idei foarte bune, însă Duhul lui Dumnezeu nu locuiește în inima ta. Nu ești înviorat de puterea Lui și nu ai o credință veritabilă, nădejde și iubire. Duhul lui Hristos care ar locui în tine te-ar face în stare să iei din lucrurile lui Dumnezeu și să le descoperi altora. Nu poți fi de vreun folos cauzei lui Dumnezeu până când, în mintea ta, nu va fi înălțată mai mult lucrarea unui slujitor credincios al lui Hristos. Din viața ta lipsește scopul de a face bine pe care l-a avut Isus. Tăgăduirea de sine și iubirea pe care o manifești în această lucrare vor avea o înrâurire asupra vieților și caracterelor altora.
Ar trebui să te debarasezi cât mai curând posibil de formalismul tău rece ca gheața. Ai nevoie să cultivi simțăminte de gingășie și prietenie în viața de fiecare zi. Ar trebui să dai pe față o deferență adevărată și politețe creștină. Inima care Îl iubește cu adevărat pe Isus îi iubește și pe aceia pentru care a murit El. Tot atât de consecvent ca acul busolei care caută nordul va căuta și adevăratul urmaș al lui Hristos, într-un spirit de muncă susținută, să salveze sufletele pentru care Hristos și-a dat viața. Lucrarea pentru salvarea păcătoșilor va menține iubirea lui Hristos caldă în inimă și va conferi acelei iubiri o creștere potrivită. Fără o cunoaștere corectă a voinței divine nu va exista o dezvoltare armonioasă a caracterului creștin.
Fratele meu, te conjur să faci cunoștință cu Dumnezeu. „Pașii unui om bun sunt rânduiți de Domnul.” Îngeri slujitori însemnează fiecare pas în înaintarea ta. Dar voința ta nu este predată lui Dumnezeu; gândurile tale nu sunt sfinte. Tu continui să mergi, bâjbâind în întuneric, fără a ști unde să pui piciorul. Domnul Își descoperă voia celor care sunt sinceri și dornici să fie călăuziți. Motivul ineficienței tale este că ai renunțat la ideea de a cunoaște și de a înfăptui voia lui Dumnezeu, de aceea nu cunoști nimic cu certitudine. Deși ești orb tu însuți, încerci să-i conduci pe cei orbi.
Ah, în ce poziție te afli, tu și mulți alți predicatori! Părăsindu-L pe Dumnezeu, Izvorul de apă vie, v-ați săpat singuri puțuri crăpate, care nu țin apă. Te îndemn fierbinte să te alarmezi și să te întorci la Domnul cu acea pocăință sinceră care îți va acorda siguranța iertării Sale și tăria de nebiruit a atotputerniciei Lui, ca să poți avea într-adevăr plinătatea lui Dumnezeu. El Se mânie văzând calea pe care o urmezi, căci tu ai fost asemenea unei pietre de poticnire pentru suflete. Ca să ai succes, ai depins de propriile tale lucrări, de propria-ți neprihănire, și nu cunoști voința divină.
Fie ca Domnul să-ți descopere adevăratul tău caracter și să te facă să-ți vezi nedesăvârșirile așa cum sunt ele. Când vei fi luminat de Duhul lui Dumnezeu ca să înțelegi aceasta, vei fi atât de pătruns de neglijența ta păcătoasă și de viața pe care nu ți-ai îmbunătățit-o, încât sufletul tău va fi cuprins de groază și vei avea o suferință care te va duce la o pocăință pentru care nu ai de ce să-ți pară rău.