Se face simțită marea nevoie a unei reforme printre cei din poporul lui Dumnezeu. Starea actuală a bisericii naște întrebarea: Este aceasta o reprezentare corectă a Celui ce și-a dat viața pentru noi? Sunt aceștia urmașii lui Hristos și frații acelora care n-au ținut numaidecât la viața lor ca și când le-ar fi fost scumpă? Cei care se ridică la cerințele standardului biblic vor fi într-adevăr greu de găsit. Părăsindu-L pe Dumnezeu, Izvorul de apă vie, ei și-au săpat puțuri, „puțuri crăpate, care nu țin apă.” Îngerul a spus: „Lipsa de credință și iubire sunt marile păcate de care se fac vinovați acum cei din poporul lui Dumnezeu.” Lipsa de credință duce la nepăsare, la iubirea de sine și de lume. Cei care se despart de Dumnezeu și cad în ispită își îngăduie vicii nerușinate; pentru că inima firească împinge la o mare nelegiuire. Și această stare de lucruri se găsește printre mulți membri declarați ai poporului lui Dumnezeu. În timp ce mărturisesc că Îi slujesc lui Dumnezeu, prin toate intențiile și scopurile urmărite, ei își strică umblarea înaintea Sa. Mulți își îngăduie pofta și pasiunea, cu toate că lumina clară a adevărului arată pericolul și ridică vocea cu avertizarea: Fii atent, înfrânează-te, tăgăduiește. „Plata păcatului este moartea.” Deși exemplul celor care au eșuat în credință stă asemenea unui far, pentru a-i avertiza pe alții să nu urmeze aceeași cale, totuși mulți se aruncă nebunește mai departe. Satana are în stăpânire mintea lor și pare să aibă putere și asupra trupurilor lor.
Ah, cât de mulți sunt încântați să creadă că au bunătate și neprihănire, când adevărata lumină a lui Dumnezeu descoperă că toată viața lor n-au trăit decât pentru plăcerea proprie! Comportamentul lor în întregime este respins cu scârbă de către Dumnezeu. Cât de mulți trăiesc fără Lege! În marea lor întunecime, privesc la ei înșiși cu plăcere; dar să fie Legea lui Dumnezeu descoperită conștiințelor lor, cum a fost lui Pavel, și vor vedea că au fost vânduți robi păcatului și că trebuie să moară față de mintea firească. Eul trebuie ucis.
Cât de triste și înfricoșătoare sunt greșelile pe care le fac mulți! Ei zidesc pe nisip, dar le place să creadă că sunt țintuiți pe Stânca cea veșnică. Mulți care mărturisesc evlavia se aruncă înainte nepăsători și nu-și dau seama de primejdia în care se află, ca și când nu ar exista o Judecată viitoare. Îi așteaptă o răsplată înfricoșătoare și totuși se află sub stăpânirea pornirilor și pasiunilor josnice; ei completează pentru Judecată un raport întunecat al vieții lor. Îmi ridic glasul și îi avertizez pe toți cei ce poartă Numele lui Hristos să se despartă de orice nelegiuire. Curățiți-vă sufletele prin ascultare de adevăr. Curățiți-vă de orice întinăciune a cărnii și spiritului, ducându-vă până la capăt sfințirea în frica de Dumnezeu. Vouă, cărora vi se potrivește aceasta, vă spun și știți despre ce vorbesc. Și pe voi, care v-ați stricat căile înaintea Domnului, care v-ați făcut părtași la nelegiuirea care colcăie peste tot și v-ați întunecat sufletele cu păcat, pe voi vă invită încă Isus să vă întoarceți de la calea voastră, să vă prindeți de tăria Lui și să găsiți în El acea pace, putere și har care vă vor face mai mult decât biruitori în Numele Său.
Stricăciunile acestui veac degenerat au întinat multe suflete care I-au slujit lui Dumnezeu prin mărturisire de credință. Dar nici chiar acum nu este prea târziu ca să fie îndreptate relele și ca sângele unui Mântuitor răstignit și înviat să facă ispășire pentru voi, dacă vă pocăiți și simțiți nevoia de a fi iertați. Avem nevoie să veghem și să ne rugăm acum ca niciodată înainte, ca să nu cădem sub puterea ispitei și să lăsăm în urmă exemplul unei vieți care este o jalnică epavă. Nu trebuie, ca popor, să devenim nepăsători și să privim cu indiferență asupra păcatului. Tabăra trebuie să fie curățită. Toți cei ce cheamă Numele lui Hristos au nevoie să vegheze, să se roage și să-și țină sub pază cărările sufletului; căci Satana este la lucru pentru a strica și nimici, dacă i se dă și cel mai mic avantaj.
Frații mei, ca urmași ai Săi, El vă cheamă să umblați în lumină. Trebuie să fiți în stare de alarmă. Păcatul este printre noi și nu este privit ca fiind peste măsură de păcătos. Simțurile multora sunt amorțite prin îngăduirea poftei și familiaritatea cu păcatul. Avem nevoie să înaintăm mai aproape de Cer. Putem crește în har și în cunoașterea adevărului. A umbla în lumină, a alerga pe calea poruncilor lui Dumnezeu nu sugerează că putem sta pur și simplu, nefăcând nimic. Trebuie să înaintăm.
În iubirea de sine, înălțarea de sine și mândrie există o mare slăbiciune; este putere însă în umilință. Adevărata noastră demnitate nu se menține când ne gândim mai mult la noi înșine, ci atunci când Dumnezeu Se află în toate gândurile noastre și inimile ne sunt pline de strălucirea iubirii față de Răscumpărătorul nostru și față de semeni. Simplitatea caracterului și smerenia inimii vor aduce fericirea, câtă vreme înfumurarea va aduce nemulțumire, bombăneli și o continuă dezamăgire. Ceea ce ne va da tăria divină este faptul de a învăța să ne gândim mai puțin la noi înșine și mai mult la a-i face pe alții fericiți.
Când ne despărțim de Dumnezeu, în mândria și întunericul în care ne aflăm, căutăm neîncetat să ne înălțăm pe noi înșine și uităm că puterea stă în umilința minții. Tăria Mântuitorului nostru nu a constat într-o etalare puternică a cuvintelor aspre care să străpungă sufletul însuși; ceea ce L-a făcut să câștige inimile a fost blândețea Sa și comportamentul Său rezervat. Comparate cu modestia și umilința, mândria și înfumurarea sunt într-adevăr slăbiciune. Suntem invitați să învățăm de la Acela care este blând și smerit cu inima; atunci vom avea experiența acelei odihne și păci atât de mult dorite.