Frate A, experiența în domeniul conducerii, pe care ai avut-o acum doi ani, a fost spre binele tău și esențială în ce te privește. Ai avut niște păreri bine conturate, hotărâte în privința independenței și dreptului la judecată personală. Aceste păreri sunt duse de către tine în extremă. Tu gândești că trebuie să primești personal lumină și dovezi despre datoria ta.
Mi-a fost arătat că judecata nici unui om nu ar trebui subordonată judecății vreunui alt om. Când este însă exercitată judecata Conferinței Generale, care este cea mai înaltă autoritate pe care o are Dumnezeu pe pământ, independența individuală și judecata personală nu trebuie menținute, ci predate. Greșeala ta a fost că ți-ai păstrat judecata în ce privește datoria ta, împotriva glasului autorității celei mai înalte pe care o are Domnul pe pământ. După ce nu te-ai grăbit deloc și după ce lucrarea a fost mult împiedicată prin întârzierea ta, ai venit la Battle Creek ca răspuns la apelurile urgente și repetate ale Conferinței Generale. Ai susținut sus și tare că ai făcut ceea ce trebuia urmând propriile-ți convingeri în ce privea datoria ta. Ai considerat că este o virtute la tine faptul de a-ți menține cu stăruință poziția de independență. Nu păreai să-ți dai seama cu adevărat de puterea pe care a dat-o Dumnezeu bisericii Sale prin glasul Conferinței Generale. Te-ai gândit că răspunzând apelului pe care ți l-a făcut Conferința Generală te supuneai judecății și minții unui singur om. În consecință, ai manifestat un spirit de independență hotărât, încăpățânat, lucru total greșit.
Dumnezeu ți-a dat o experiență prețioasă în acel timp, care ți-a fost de folos și care ți-a sporit mult succesul ca slujitor al lui Hristos. Voința ta mândră, nesupusă a fost îmblânzită. Ai trecut printr-o convertire adevărată. Aceasta te-a adus la reflecție și la poziția pe care o ai acum în ce privește conducerea. Principiile tale în privința conducerii sunt juste, dar nu le aplici în mod corect. Dacă ai permite ca puterea în biserică — vocea și judecata Conferinței Generale — să stea în locul pe care tu l-ai dat soțului meu, poziția ta nu ar fi umbrită de nici un neajuns. Dar tu greșești mult acordând minții și judecății unui singur om acea autoritate și influență pe care Dumnezeu a învestit-o în biserica Sa, prin judecata și vocea Conferinței Generale.
Când această putere pe care Dumnezeu a pus-o în biserică este încredințată unui singur om și acesta este învestit cu autoritatea de a fi judecată pentru alte minți, atunci adevărata ordine biblică este schimbată. Eforturile lui Satan asupra minții unui astfel de om vor fi extrem de subtile și uneori copleșitoare, pentru că gândește că prin mintea acestuia poate afecta pe mulți alții. Poziția pe care o ai referitoare la conducere este corectă dacă dai celei mai înalte autorități organizate din biserică ceea ce ai dat unui singur om. Dumnezeu n-a intenționat niciodată ca lucrarea Sa să poarte amprenta minții unui singur om, a judecății unui singur om.
Motivul de căpetenie pentru care frații B și C au neajunsuri în acest moment în ce privește experiența pe care ar fi trebuit s-o aibă acum este că nu au avut încredere în ei înșiși. Ei au evitat răspunderile pentru că, acceptându-le, deficiențele lor ar fi ieșit la lumină. Ei au fost dispuși fără rezerve ca soțul meu să conducă și să poarte responsabilitățile și i-au îngăduit să fie minte și judecată pentru dânșii. Acești frați sunt slabi acolo unde ar trebui să fie tari. Ei nu au îndrăznit să-și urmeze propria judecată ca să nu facă greșeli și să fie învinovățiți pentru aceasta, în timp ce n-au ezitat să se lase ispitiți și să-l facă pe soțul meu răspunzător când credeau că pot vedea greșeli în calea urmată de el. Nu au ridicat poverile împreună cu dânsul. Au arătat continuu către soțul meu, făcându-l să poarte răspunderile pe care ar fi trebuit să le împartă cu el, și au continuat pe calea aceasta până au devenit slabi în ce privește acele calități în care ar fi trebuit să fie tari. Sunt piperniciți în tărie morală, când ar trebui să fie uriași, calificați pentru a sta ca stâlpi în cauza lui Dumnezeu.
Acești frați nu au încredere în ei înșiși și nici încrederea că Dumnezeu îi va conduce cu adevărat dacă vor urma lumina pe care le-a dat-o. Dumnezeu n-a intenționat niciodată ca niște bărbați puternici, independenți, cu un intelect superior, să se agațe de alții pentru sprijin ca iedera de stejar. Toate dificultățile, neajunsurile, greutățile și dezamăgirile pe care le vor întâlni slujitorii lui Dumnezeu în lucrarea activă nu vor face decât să-i întărească în formarea unor caractere corecte. Dacă își vor pune la lucru propriile energii ale minții, obstacolele pe care le vor întâmpina se vor dovedi reale binecuvântări pentru ei. Ei vor dobândi o musculatură mentală și morală care să fie folosită în ocazii importante cu cele mai bune rezultate. Vor învăța să se bizuie pe ei înșiși și vor căpăta încredere în propria lor experiență că Dumnezeu îi conduce și îndrumă cu adevărat. Și, când dau de primejdie și au spiritul cu adevărat cuprins de neliniște, sunt obligați să mediteze și aduși să simtă necesitatea rugăciunii în efortul lor de a acționa în cunoștință de cauză și de a lucra în mod avantajos pentru cauza lui Dumnezeu; ei vor găsi că lupta și încurcăturile reclamă exercitarea credinței și încrederii în Dumnezeu și acea fermitate care dezvoltă puterea. Apar neîncetat necesități pentru găsirea unor noi căi și mijloace materiale în scopul întâmpinării stărilor de urgență. Sunt chemate în acțiune facultăți care ar rămâne în adormire dacă n-ar fi aceste nevoi presante în lucrarea lui Dumnezeu. Aceasta oferă o experiență variată, încât nu va fi deloc nevoie de oameni cu o singură idee și de aceia care sunt numai pe jumătate dezvoltați.
Oamenii cu mare putere în această cauză, pe care Dumnezeu îi va folosi spre slava Sa, sunt aceia care au primit replica împotrivirii, care au fost împiedicați și deconcertați în planurile lor. Frații B și C și-ar fi putut transforma eșecurile în victorii importante; în loc de aceasta însă, ei au evitat responsabilitățile care ar fi creat eventualitatea ca ei să greșească. Acești frați prețioși n-au reușit să dobândească acea educație care este întărită prin experiență și pe care cititul, studiul și toate avantajele câștigate în alte moduri nu le-ar fi putut-o oferi niciodată.
Dumneata, frate A, ai avut tărie pentru a purta unele răspunderi. Dumnezeu ți-a acceptat lucrările energice și ți-a binecuvântat eforturile. Ai făcut unele greșeli; însă nu ar trebui nicidecum ca din pricina unor eșecuri să-ți judeci în mod greșit calitățile și nici să-ți pierzi încrederea în tăria pe care o poți găsi în Dumnezeu. Nu ai fost pregătit și dispus să-ți asumi răspunderi. Ești din fire înclinat să le eviți și să alegi o poziție mai ușoară, să scrii și să-ți folosești mintea acolo unde nu sunt interese deosebite, vitale. Faci o greșeală contând pe soțul meu pentru a-ți spune ce să faci. Aceasta nu este lucrarea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Ar trebui să gândești ce trebuie făcut și să ridici tu însuți poverile neplăcute. Dumnezeu te va binecuvânta pe măsură ce faci acest lucru. Trebuie să porți poveri legate de lucrarea lui Dumnezeu, după cum te pricepi mai bine în judecata ta. Dar trebuie să te păzești ca nu cumva judecata să-ți fie influențată de opiniile altora. Dacă este evident că ai făcut greșeli, este privilegiul tău de a transforma aceste eșecuri în victorii, evitând să procedezi la fel în viitor. Dacă ți se va spune ce să faci, nu vei câștiga niciodată experiența necesară pentru o poziție importantă.
Același lucru se aplică tuturor celor ce ocupă diferite poziții de încredere în slujbele variate de la Battle Creek. Ei nu trebuie convinși prin lingușeli, cocoloșiți și ajutați la orice pas; căci aceasta nu va face oameni competenți pentru poziții importante. Obstacolele îi fac pe oameni puternici. Nu ajutoarele, ci dificultățile, conflictele, împotrivirile fac oameni cu tărie morală. Prea mult confort și evitarea răspunderii au făcut stârpituri și neputincioși din cei ce ar fi trebuit să fie oameni responsabili, cu putere morală și o puternică musculatură spirituală.
Oameni care ar trebui să fie tot atât de credincioși în orice urgență ca acul busolei care indică Nordul au devenit ineficienți prin eforturile lor de a se feri de critică și de a scăpa de răspunderi de teama de a nu suferi un eșec. Oameni cu o capacitate intelectuală uriașă sunt prunci în disciplină, pentru că sunt lași în privința luării și purtării poverilor ce ar fi trebuit să le ducă. Ei neglijează să devină eficienți. Au avut prea mult timp încredere într-un singur om care să plănuiască pentru dânșii și care să gândească așa cum sunt ei înșiși foarte bine în stare s-o facă în interesul cauzei lui Dumnezeu. Suntem confruntați la fiecare pas cu nedesăvârșiri mentale. Oamenii care se mulțumesc să-i lase pe alții să gândească și să facă planuri în locul lor nu sunt deplin dezvoltați. Dacă ar fi lăsați să plănuiască în interesul propriu, ar fi găsiți oameni chibzuiți, cumpătați. Când sunt însă aduși în legătură cu cauza lui Dumnezeu, acesta este un cu totul alt lucru pentru ei; își pierd această destoinicie aproape total. Se mulțumesc să rămână atât de incompetenți și ineficienți, ca și cum alții trebuie să facă planurile și să gândească mai totul pentru ei. Unii oameni par total incapabili să-și croiască singuri o cale. Trebuie oare să se bizuie pe alții întotdeauna ca să facă planuri și să studieze în locul lor, să fie minte și judecată pentru ei? Lui Dumnezeu Îi este rușine cu așa soldați. Dânsul nu este onorat prin faptul că aceștia au vreo parte de făcut în lucrare atâta vreme cât sunt doar niște mașini.
Este nevoie de bărbați independenți, care se străduiesc sincer, nu de bărbați moi ca plastilina. Cei care doresc ca lucrarea să le fie pusă de-a gata în mână, care vor să facă ceva cu limite clare, să aibă un salariu fix și care vor să se dovedească perfect capabili fără bătaia de cap a adaptării sau calificării nu sunt oamenii pe care îi cheamă Dumnezeu să lucreze în cauza Sa. Omul care nu-și poate adapta destoinicia pentru aproape orice loc dacă este nevoie, nu este omul pentru acest timp. Bărbații pe care Dumnezeu îi va aduce în legătură cu lucrarea Sa nu sunt neputincioși, lipsiți de energie, fără musculatură sau forță morală a caracterului. Oamenii pot fi disciplinați să-și facă partea în lucrarea lui Dumnezeu numai printr-o muncă neîncetată și perseverentă. Aceștia nu ar trebui să se descurajeze dacă împrejurările și împrejurimile sunt dintre cele mai nefavorabile. Ei nu trebuie să-și abandoneze țelul ca fiind un eșec total până când nu sunt convinși dincolo de orice îndoială că nu pot face mult pentru onoarea lui Dumnezeu și pentru binele sufletelor.
Există unii bărbați cărora le place să creadă că ar putea face ceva mare și bun, numai să fie puși într-o împrejurare diferită, iar în acest timp nu-și folosesc înzestrările pe care le au deja, lucrând în pozițiile în care i-a plasat providența. Omul își poate face ocazii, dar nu ar trebui niciodată ca ocaziile să-l facă pe om. Omul ar trebui să prindă ocaziile ca instrumente ale sale cu care să lucreze. Ar trebui să stăpânească împrejurările, dar să nu îngăduie niciodată să se lase stăpânit de împrejurări. Independența și puterea individuală sunt calitățile de care este nevoie acum. Caracterul independent nu trebuie sacrificat, ci ajustat, rafinat, înălțat.
Mi-a fost arătat că este de datoria soțului meu să lase deoparte responsabilitățile pe care alții ar fi bucuroși să le poarte el, pentru că aceasta îi scutește de multe dificultăți. Judecata rapidă și discernământul său limpede, care au fost câștigate prin antrenament și exercițiu, l-au făcut să preia multe poveri pe care alții ar fi trebuit să le poarte.
Frate A, ești prea încet. Ar trebui să cultivi tocmai calitățile opuse. Cauza lui Dumnezeu cere bărbați care pot vedea repede și acționa instantaneu, cu putere și la momentul potrivit. Dacă zăbovești pentru a măsura fiecare dificultate și pentru a cântări fiecare încurcătură de care te lovești, nu vei realiza decât puțin. Vei avea de întâmpinat dificultăți și obstacole la fiecare cotitură și trebuie să te hotărăști cu multă fermitate să le birui sau vei fi biruit de ele.
Uneori, căi și țeluri diferite, diverse moduri de operare legate de lucrarea lui Dumnezeu apasă cu aproape aceeași greutate în cântarul minții; dar tocmai în acest punct este necesară cea mai delicată deosebire. Și dacă este să fie realizat ceva în scopul propus, trebuie înfăptuit în momentul de aur. Cea mai vagă înclinare a greutății în balanță ar trebui văzută și ar trebui să hotărască imediat acea chestiune. Amânările lungi îi obosesc pe îngeri. Uneori este chiar mai scuzabil să iei o hotărâre greșită decât să te afli continuu într-o poziție oscilantă; decât să eziți, când înclinat într-o direcție, când într-alta. Dintr-o astfel de nehotărâre și îndoială rezultă mai multă încurcătură și nefericire decât când, uneori, se acționează prea în grabă.
Mi-a fost arătat că biruințele cele mai răsunătoare și înfrângerile cele mai înfricoșătoare s-au hotărât într-un răgaz de câteva minute. Dumnezeu cere acțiune promptă. Amânările, îndoielile, ezitările și nehotărârea oferă adesea vrăjmașului toate avantajele. Fratele meu, ai nevoie să faci o reformă. Împlinirea la timp a lucrurilor poate atârna greu în favoarea adevărului. Victorii sunt adesea pierdute prin amânări. Vor exista crize în această cauză. Acțiunea promptă și decisivă la momentul potrivit va câștiga triumfuri glorioase, în timp ce amânarea și neglijența vor avea ca efect eșecuri zdrobitoare și o mare dezonoare adusă lui Dumnezeu. Mișcările rapide într-un moment critic îl dezarmează adesea pe vrăjmaș, iar el este dezamăgit și învins, căci se aștepta să aibă destul timp pentru a-și face planuri și a lucra prin diferite stratageme.
Dumnezeu dorește în lucrarea Sa din Battle Creek bărbați a căror judecată este rapidă, ale căror minți să funcționeze ca fulgerul când este necesar. În ceasul de primejdie și amenințare este absolut nevoie de cea mai mare promptitudine. Este posibil ca fiecare plan să fie bine pus la punct pentru a aduce anumite rezultate, și totuși o amânare de foarte scurt timp poate lăsa lucrurile să ia o turnură cu totul diferită, iar marile obiective care ar fi putut fi atinse sunt pierdute prin lipsa unei previziuni rapide și unei mari expeditivități. Se poate face mult pentru educarea minții să biruie indolența. Sunt momente în care este nevoie de prevedere și o lungă deliberare; graba ar fi o nebunie. Dar chiar și în această situație, mult s-a pierdut printr-o ezitare prea mare. Prevederea, până la un anumit punct, este necesară; în anumite ocazii însă ezitarea și diplomația au fost mai dezastruoase decât ar fi fost un eșec datorat grabei.
Fratele meu, trebuie să cultivi promptitudinea. Scapă de felul tău ezitant de-a fi. Ești încet și neglijezi să te apuci de lucrare și s-o duci la bun sfârșit. Trebuie să te scuturi de această manieră îngustă de lucru; căci ea nu este în firea lucrurilor. Când neîncrederea îți cuprinde sufletul, lucrarea ta este așa de ezitantă, cu împleticiri și oscilații, încât nu reușești nici tu să realizezi ceva, și îi împiedici și pe alții să facă. Preocuparea ta se manifestă numai atât cât să vezi dificultăți și să dai glas îndoielilor, dar nu ai nici interesul, nici curajul să învingi dificultățile sau să risipești îndoielile. În asemenea momente, trebuie să te predai lui Dumnezeu. Ai nevoie de tărie de caracter și de mai puțină încăpățânare. Această încetineală, această tărăgănare a acțiunii este unul din cele mai mari defecte din caracterul tău și stă în calea folosului pe care l-ai putea aduce.
Încetineala cu care iei hotărâri în legătură cu cauza și lucrarea lui Dumnezeu este uneori dureroasă. Acest lucru nu este absolut deloc necesar. Acțiunea promptă și decisivă la momentul potrivit poate aduce rezultate mari. În general ești dispus să lucrezi când ai chef , gata să faci ceva când vezi clar ce este de făcut; dar nu reușești să aduci cauzei acel folos pe care l-ai putea aduce dacă ai fi prompt și hotărât în momentele critice și ai birui obiceiul de a ezita și a amâna, care ți-a marcat caracterul și a întârziat mult lucrarea lui Dumnezeu. Acest defect, dacă nu este biruit, se va dovedi dezastruos pentru cauză, în situații de crize majore, și fatal pentru propriul tău suflet. Punctualitatea și acțiunea hotărâtă la momentul potrivit sunt lucruri care trebuie dobândite; căci tu nu ești în posesia acestor calități. În războaiele și luptele națiunilor, se câștigă adesea mai mult printr-o bună conducere în acțiune promptă decât printr-o încleștare puternică pe viață și pe moarte cu inamicul.
Capacitatea de a încheia afaceri cu expeditivitate și totuși ținând cont de toate amănuntele este un mare câștig. Fratele meu, tu ai avut cu adevărat simțământul că drumul prudent, ezitant pe care mergi era demn de încredere, mai degrabă o virtute decât un rău. Dar din ceea ce mi-a arătat Domnul în această chestiune, mișcările tărăgănate din partea ta au împiedicat mult lucrarea lui Dumnezeu și au făcut ca multe lucruri să fie lăsate nefăcute, lucruri care în mod normal ar fi trebuit împlinite cu promptitudine. Îți va fi dificil acum să faci schimbările din caracterul tău pe care le pretinde Dumnezeu de la tine, pentru că ți-a fost greu să fii punctual și prompt în acțiuni în tinerețe. Când caracterul este format, obiceiurile fixate și facultățile mentale și morale au devenit stabile, este extrem de dificil să te dezveți de obiceiurile rele, să fii prompt în acțiune. Ar trebui să-ți dai seama de valoarea timpului. Nu ești scuzabil pentru părăsirea celei mai importante lucrări chiar dacă este neplăcută cu speranța de a scăpa complet de împlinirea ei sau gândindu-te că va deveni poate mai puțin dezagreabilă, în timp ce-ți ocupi timpul cu lucruri plăcute, care nu te solicită prea mult. Ar trebui să faci mai întâi lucrarea ce trebuie făcută și care implică interesele vitale ale cauzei și abia după ce au fost împlinite punctele esențiale să te ocupi de chestiunile mai puțin importante. Punctualitatea și hotărârea în lucrarea și cauza lui Dumnezeu sunt deosebit de importante. Întârzierile sunt practic înfrângeri. Minutele sunt de aur și ar trebui folosite pentru a obține cele mai bune rezultate. Legăturile pământești și interesele personale ar trebui să fie întotdeauna secundare. Cauza lui Dumnezeu nu ar trebui lăsată niciodată să sufere, în nici o privință, din cauza prietenilor noștri pământești sau a celor mai dragi rude.
„Altuia i-a zis: «Vino după Mine!» «Doamne», I-a răspuns el, «lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu.» Dar Isus i-a zis: «Lasă morții să-și îngroape morții, și tu du-te de vestește împărăția lui Dumnezeu.» Un altul a zis: «Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă mai întâi să mă duc să-mi iau rămas bun de la ai mei.» Isus i-a răspuns: «Oricine pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este destoinic pentru împărăția lui Dumnezeu.»”
Nici o legătură pământească, nici un fel de considerente pământești nu ar trebui să cântărească un moment măcar mai greu decât datoria față de cauza și lucrarea lui Dumnezeu. Isus a rupt legăturile cu orice lucru pentru a salva o lume pierdută; și El ne cere o consacrare deplină. Trebuie făcute sacrificii pentru interesele cauzei lui Dumnezeu. Sacrificarea simțămintelor este cea mai dureroasă jertfă care ni se cere; și cu toate acestea este un sacrificiu mic. Ai o mulțime de prieteni și, dacă îți sunt sfințite sentimentele, nu trebuie să simți că faci un sacrificiu foarte mare. Nu-ți părăsești soția printre păgâni. Nu ești chemat să bați deșertul african arzător sau să înfrunți perspectiva închisorilor și să dai de încercări la fiecare pas. Fii atent cum îți controlezi emoțiile și în ce fel lași sentimentele omenești și considerentele personale să se amestece cu eforturile și lucrările tale pentru cauza lui Dumnezeu. Dânsul pretinde o slujire de bunăvoie și lipsită de egoism. Poți da acest lucru și împlini totodată îndatoririle față de familia ta; dar să privești aceasta ca o chestiune secundară.
Soțul meu și cu mine am făcut greșeli consimțind să ne asumăm răspunderile pe care ar trebui să le ducă alții. La începutul acestei lucrări, era nevoie de un om care să propună, să împlinească într-un mod hotărât și să conducă, luptându-se cu rătăcirea și obstacole ce puteau fi depășite. Soțul meu a purtat cea mai grea povară și a întâmpinat cea mai hotărâtă împotrivire. Când am devenit însă un corp perfect organizat și au fost aleși mai mulți bărbați să acționeze în poziții de răspundere, atunci a fost timpul potrivit pentru soțul meu să înceteze să mai fie presat de răspunderi de unul singur și să poarte poveri grele. Această muncă revenea mai multor persoane, nu unuia singur. Aici a fost făcută greșeala de către frații săi, că l-au îndemnat, și de către el, că a consimțit să rămână sub poverile și responsabilitățile pe care le purtase singur ani de zile. Ar fi trebuit să lase jos aceste poveri cu ani în urmă, și acestea să fie împărțite cu alți bărbați aleși să acționeze în numele poporului. Satan ar fi mulțumit ca mintea și judecata unui singur om să controleze mințile și judecățile celor ce cred adevărul prezent.
Soțul meu a fost lăsat în mod frecvent aproape singur să vadă, să resimtă nevoile cauzei lui Dumnezeu și să acționeze prompt. Frații săi care aveau de asemenea funcții de răspundere nu aveau un intelect redus, ci le lipsea dispoziția de a sta în poziția pe care a ocupat-o soțul meu. Ei au permis, cu ușurătate, ca un paralitic să poarte poverile și responsabilitățile acestei lucrări pe care n-o putea purta nici unul dintre ei de unul singur , fie și cu nervi tari și musculatură puternică, cum aveau ei. Uneori a folosit o aparentă severitate și a rostit cuvinte parcă pentru a jigni. Când a văzut că aceia care ar fi putut lua din poverile lui evită responsabilitățile, a fost îndurerat până în adâncul inimii și a vorbit impulsiv. El nu a fost pus de către Domnul în această poziție exagerat de grea, ci de către frații săi. Viața sa a fost doar cu puțin mai bună decât un gen de sclavie. Încercările sale neîntrerupte, grijile hărțuitoare și munca intelectuală epuizantă nu au fost prețuite de frații lui. El a dus o viață lipsită de bucurii; și-a mărit apoi nefericirea plângându-se de frații săi slujbași care au neglijat să facă ceea ce ar fi putut. Firea omenească a fost stârnită iarăși și iarăși. În timp ce frații săi l-au găsit vinovat pentru faptul că făcea atât de mult, nu au venit să-și preia partea de responsabilitate, ci au fost mai degrabă dispuși să-l facă răspunzător pentru tot. Tu ai venit cu noblețe pentru a purta răspunderi când nu mai era nimeni care să vrea să le ridice. Dacă frații săi de slujbă ar fi cultivat dispoziția de a ridica poverile pe care ar fi trebuit să le poarte, soțul meu nu ar fi văzut și înfăptuit atât de multă muncă ce trebuia făcută și despre care a crezut că nu se cuvine să fie neglijată.
Dumnezeu nu a acceptat ca viața soțului meu să se sfârșească atât de penibil. Dânsul l-a susținut. Dar bărbatul care face o muncă dublă și concentrează lucrarea a doi ani într-unul singur își irosește forțele. Soțul meu mai are încă o lucrare de împlinit, pe care cu ani în urmă ar fi trebuit s-o înfăptuiască. El ar trebui acum să aibă parte mai puțin de zbuciumul, încurcăturile și responsabilitățile vieții și să lucreze pentru maturarea roadelor, pentru îmblânzirea și elevarea caracterului în vederea ultimei sale schimbări. Acum ar trebui să-și cruțe puterile. Să nu îngăduie ca răspunderile cauzei să apese cu atâta putere asupra sa, ci să stea liber, acolo unde prejudecățile și suspiciunile fraților săi nu-i vor tulbura pacea.
Dumnezeu a permis ca lumina prețioasă a adevărului să strălucească asupra Cuvântului Său și să lumineze mintea soțului meu. El poate reflecta razele de lumină din prezența lui Isus asupra altora prin predicile și scrierile sale. Dar în timp ce a slujit la mese, făcând treburile legate de cauză, a fost privat într-o mare măsură de a-și folosi tocul și de a predica poporului.
El a simțit că a fost chemat de Dumnezeu să stea în apărarea adevărului și să-i mustre, uneori sever, pe cei ce nu făceau cinste lucrării. Presiunea grijilor și suferința datorată bolii l-au aruncat adesea în brațele descurajării și a privit uneori lucrurile într-o lumină exagerată. Frații lui au profitat de cuvintele sale și de modul său rapid de a acționa, în contrast evident cu lucrarea lor apatică și planurile lor înguste de acțiune. Ei i-au pus în seamă motivații și sentimente ce nu s-ar fi cuvenit să-i fie atribuite. Contrastul mare dintre ei și soțul meu părea asemenea unei prăpăstii; peste aceasta se putea însă întinde cu ușurință o punte dacă acești bărbați inteligenți și-ar fi dat tot interesul și inimile pentru lucrarea de zidire și înaintare a prețioasei cauze a lui Dumnezeu.
Am putea exercita o influență constantă în acest loc, la conducerea lucrării, care ar spori prosperitatea instituțiilor noastre. Dar felul de-a fi al altora, care nu fac ceea ce ar putea, care sunt supuși ispitei și care, dacă li s-ar tăia calea, ar afecta eforturile noastre cele mai susținute pentru prosperitatea cauzei lui Dumnezeu, ne silește să căutăm refugiu în altă parte, unde putem lucra cu mai mult folos, amenințați mai puțin de primejdia de a fi striviți sub poveri. Dumnezeu ne-a dat o mare putere și libertate în ce privește poporul său aflat în Battle Creek. Când am ajuns în acest loc în vara trecută, lucrarea noastră a început cu seriozitate și a continuat astfel. Încurcăturile și dificultățile se țineau lanț, aceasta reclamând o muncă istovitoare pentru a pune lucrurile la punct.
Când Domnul a arătat că fratele D ar putea fi omul potrivit pentru acel loc dacă rămânea umil și încrezător în tăria Sa, El nu a făcut o mare greșeală, alegând persoana nepotrivită. O vreme, fratele D. a avut un interes real și s-a purtat ca un adevărat tată la Institutul Sanitar. Însă a devenit independent și înfumurat. A urmat o cale greșită. A cedat ispitei. Scuzele pe care le-au adus directorii pentru neglijarea datoriei lor sunt toate incorecte. Faptul că și-au transferat responsabilitățile asupra fratelui și sorei White este consemnat împotriva lor. Pur și simplu și-au neglijat datoria pentru că era neplăcută.
Am văzut că era nevoie de ajutor pe coasta Pacificului. Dar Dumnezeu nu dorește ca noi să ridicăm răspunderile sau să suportăm încurcăturile care aparțin altora. Putem sluji drept consilieri și ajuta cu influența și judecata noastră. Putem face mult dacă nu vom fi determinați să ajungem sub povară și să ducem greutatea pe care alții ar trebui s-o poarte, greutate pe care este chiar important s-o ducă pentru a câștiga o experiență necesară. Avem de scris despre subiecte importante, de care poporul are mare nevoie. Avem o lumină prețioasă asupra adevărului biblic, despre care trebuie să spunem poporului.
Mi-a fost arătat că nu era în planul lui Dumnezeu ca soțul meu să poarte poverile pe care le-a dus în ultimele cinci luni. Partea de lucrare ce trebuia efectiv săvârșită, legată de cauză, a fost lăsată să cadă asupra lui. Acest lucru i-a provocat greutăți, oboseală și o slăbiciune nervoasă, care au avut ca efect descurajarea și deprimarea sa. De la începutul lucrării a existat o lipsă de acțiune armonioasă din partea fraților săi. Frații săi de slujire au iubit libertatea. Nu au purtat responsabilitățile pe care le-ar fi putut împlini și nu au căpătat experiența pe care ar fi putut-o avea, care să-i facă în stare să ocupe pozițiile de cea mai înaltă răspundere în ce privește interesele cauzei lui Dumnezeu din timpul prezent. Ei s-au scuzat pentru neglijarea de a purta răspunderi prin motivul că se temeau să nu fie vorbiți de rău după aceea.
Religia pe care o mărturisim primește culoare prin temperamentul și dispoziția noastră firească; de aceea este de cea mai mare importanță ca punctele slabe din caracterele noastre să fie întărite prin exercițiu și ca punctele nefavorabile, puternice, să fie slăbite lucrând în direcția opusă și întărind calitățile contrare acestora. Dar unii frați nu au făcut ceea ce ar fi putut și ar fi trebuit să facă, caz în care ar fi dat soțului meu o încurajare suficient de mare și l-ar fi ajutat să continue să poarte răspunderi la conducerea lucrării. Colegii săi de lucrare nu au acționat în mod independent, căutând ei înșiși la Dumnezeu lumină și descoperirea datoriei lor; ei nu au pășit pe ușa deschisă de providența Sa, consultându-se reciproc în privința planurilor de acțiune și unindu-se în planurile și maniera de lucru.
De când a venit în Michigan, din vara trecută, Domnul a binecuvântat într-un mod deosebit eforturile soțului meu. El a fost sprijinit într-un mod cu totul remarcabil pentru a înfăptui lucrarea de care era atât de multă nevoie. Dacă cei ce îi erau apropiați ar fi fost treji pentru a vedea și înțelege nevoile cauzei lui Dumnezeu la ultima noastră întâlnire de tabără din Michigan, multele lucruri ce n-au fost înfăptuite ar fi fost împlinite. A fost un eșec total de a asigura nevoile acelui moment. Dacă fratele A ar fi stat cu voioșie în Dumnezeu, umblând în lumină, gata de a vedea ce era de făcut și executând lucrarea cu promptitudine, am fi acum cu luni de zile înainte în lucrarea noastră și am fi putut cu mult timp în urmă să pornim lucrul pentru a înființa tipografia de pe coasta Pacificului. Dumnezeu nu poate fi slăvit când suntem cuprinși de o întristare bizară și apoi rămânem sub acel nor întunecat. Lumina strălucește chiar dacă nu ne dăm seama de binecuvântarea ei; dacă însă ne dăm toată silința să înaintăm către lumină și mergem înainte ca și cum am vedea că strălucește, vom ieși în curând din întuneric și vom descoperi lumina pretutindeni în jurul nostru.
La ultima noastră întâlnire de tabără, îngerii lui Dumnezeu au venit într-un fel aparte cu puterea lor de a lumina, de a vindeca și de a binecuvânta atât pe soțul meu, cât și pe fratele Waggoner. Acolo a fost repurtată o victorie prețioasă, care nu ar trebui să-și piardă vreodată influența. Mi-a fost arătat că Dumnezeu i-a dat soțului meu într-un mod vădit dovezi ale iubirii și grijii Sale și de asemenea ale harului Său susținător. Dânsul a luat în considerație zelul lui și devotamentul pentru cauza și lucrarea Sa. Acest lucru ar trebui să-l conducă întotdeauna la umilință și recunoștință pe soțul meu.
Dumnezeu dorește soldați gata oricând să intre în luptă. Dânsul dorește bărbați care, atunci când trebuie să se ia hotărâri importante, sunt la fel de credincioși ca acul busolei, care indică Nordul; bărbați ale căror interese personale, deosebite, întocmai ca și cele ale Mântuitorului nostru, sunt înghițite de unicul mare interes general pentru salvarea de suflete. Satan se joacă cu mintea omenească ori de câte ori i s-a lăsat o ocazie pentru a face acest lucru; și se prinde de aceasta exact în momentul și locul în care își poate aduce lui însuși cel mai mare câștig și leza cauza lui Dumnezeu în cel mai înalt grad. Neglijarea de a înfăptui ceea ce am putea face și ceea ce ne cere Dumnezeu să facem în cauza Sa este un păcat căruia nu i se pot aduce circumstanțe atenuante prin scuze legate de împrejurări sau stări de fapt; căci Isus a luat măsuri pentru toți, pentru orice stare de urgență.
Fratele meu, înfăptuind lucrarea lui Dumnezeu, vei fi pus într-o diversitate de împrejurări, care vor necesita stăpânire de sine și calm, dar care te vor pregăti să te adaptezi la acele împrejurări și la particularitățile situației. Atunci vei putea să acționezi tu însuți, nestingherit. Nu ar trebui să pui un preț prea mic pe capacitatea ta de a-ți face partea în chemările diverse ale vieții practice. Unde știi că ai lipsuri, mergi de îndată pentru a lucra la repararea acelor defecte. Nu-ți pune încrederea în alții pentru remedierea deficiențelor tale, în timp ce mergi mai departe indiferent, ca și cum ar fi un lucru firesc ca felul tău particular de a fi să rămână veșnic neschimbat. Concentrează-te în mod serios asupra vindecării acestor defecte, pentru a putea să fii desăvârșit în Hristos Isus, fără a-ți lipsi nimic.
Dacă îți formezi o părere prea înaltă despre tine însuți, vei gândi că lucrările tale au o importanță mai mare decât cea reală și vei pleda pentru independența ta, care se învecinează cu trufia. Dacă vei merge în cealaltă extremă și îți vei forma o părere prea modestă despre tine însuți, te vei simți inferior și vei lăsa impresia că ești cu adevărat inferior, lucru care va limita într-o mare măsură influența pe care ai putea-o avea pentru bine. Ar trebui să eviți ambele extreme. Nu ar trebui să te lași dominat de sentimente; împrejurările nu ar trebui să te afecteze. Îți poți forma o evaluare corectă a propriei tale persoane, și această justă apreciere se va dovedi un scut împotriva ambelor extreme. Poți avea demnitate fără o deșartă încredere de sine; poți fi binevoitor și lăsa de la tine fără a jertfi respectul de sine sau propria ta independență, iar viața ta va avea o mare influență atât asupra celor de condiție socială înaltă, cât și asupra celor de condiție mai umilă.
Frate A, pericolul în care te afli acum este acela de a te lăsa influențat de zvonuri. Este învederat că lucrările tale sunt practice, severe și tăioase. Tu supui poporul la probe și cerințe foarte aspre. Acest lucru este uneori necesar; dar lucrările tale încep foarte mult să poarte această amprentă și își vor pierde forța dacă nu sunt amestecate cu mai mult har de la Duhul lui Dumnezeu, care să îmblânzească și să încurajeze. Tu îngădui ca vorbele rudelor și prietenilor tăi apropiați să-ți influențeze propunerile și să-ți afecteze hotărârile. Le dai prea multă crezare și asimilezi părerile lor propriilor tale idei, fiind prea adesea dus în rătăcire. Trebuie să te păzești. Familiile din _____, care sunt atât de apropiate ca rude, au avut o influență asupra ta. Judecata ta, simțămintele tale, părerile tale au influență asupra lor și, la rându-le, ei te influențează pe tine; și un curent puternic va fi pornit într-o direcție greșită dacă nu veți fi cu toții umili și pe deplin consacrați lui Dumnezeu. Toate elementele acestor legături între familii sunt din fire independente și conștiente și, dacă nu sunt echilibrate și supuse de Duhul lui Dumnezeu, sunt înclinate către extreme.
Niciodată, niciodată să nu te lași influențat de zvonuri. Să nu permiți niciodată ca felul tău de a te purta să fie influențat de rudele tale cele mai dragi. A venit vremea necesității exercitării celei mai mari înțelepciuni în ceea ce privește cauza și lucrarea lui Dumnezeu. Este nevoie de judecată, pentru a ști când să vorbim și când să tăcem. Dorința arzătoare de a primi mângâiere duce adesea la o imprudență de un caracter grav, prin dezvăluirea sentimentelor noastre față de alții. Înfățișarea ta pretinde adesea compătimire, când ar fi mai bine pentru tine dacă nu ai primi-o. Este o datorie importantă a tuturor să cunoască bine direcția comportamentului lor, de la o zi la alta, și motivele care stau la baza acțiunilor lor. Ei au nevoie să ajungă să cunoască întocmai mobilul care îndeamnă la anumite acțiuni. Fiecare acțiune din viața lor este judecată nu după cum se prezintă în aparență, ci după motivația care a dictat acțiunea.
Toți ar trebui să-și păzească simțurile, pentru ca Satan să nu capete biruința asupra lor; căci acestea sunt canalele către suflet. Când este vorba de autodisciplinare, putem fi oricât de severi vrem, dar trebuie să fim foarte prevăzători să nu împingem sufletele la disperare. Unii simt că fratele White este pur și simplu prea sever când vorbește într-un mod hotărât în particular, mustrând ceea ce crede el că este rău în dânșii. El ar putea fi în primejdia de a fi atât de neprevăzător în modul său de a mustra, încât să nu dea nici o ocazie de reflecție; dar unii dintre aceia care se plâng de maniera sa de a mustra folosesc vorbele cele mai tăioase, mustrătoare, de condamnare, într-un mod prea nestăpânit pentru a le adresa unei adunări și simt că și-au luat o greutate de pe suflet și au făcut o lucrare bună. Dar îngerii lui Dumnezeu nu aprobă întotdeauna o astfel de lucrare. Dacă fratele White face pe cineva să simtă că nu se poartă cum trebuie, dacă este prea sever față de acea persoană și dacă are nevoie să fie învățat să-și revizuiască comportamentul, să-și îmblânzească duhul, cu cât mai mult este necesar pentru frații tăi de slujbă să-și simtă inconsecvența când fac ca o mare adunare să sufere din pricina reproșurilor tăioase și acuzațiilor aspre, când cei cu adevărat nevinovați trebuie să sufere împreună cu cei vinovați.
Este mai rău, cu mult mai rău să-ți dai pe față sentimentele într-o adunare mare, lovind în oricine și în toată lumea, decât să mergi la persoane care se poate să fi greșit și să le dojenești personal. Înaintea lui Dumnezeu, caracterul ofensator al acestui fel de a vorbi într-o adunare mare, abuziv, denunțător, este cu atât mai grav decât mustrarea individuală, personală, cu cât numărul participanților este mai mare și blamul mai general. Este întotdeauna mai ușor să-ți exprimi sentimentele înaintea unei adunări, pentru că sunt mai mulți prezenți, decât să mergi la cei greșiți și, față în față cu dânșii, să declari deschis, cinstit, clar care este calea lor greșită. Dar a aduce în casa lui Dumnezeu sentimente aspre împotriva unora și făcându-i să sufere pe toți cei nevinovați, cât și pe cei vinovați este un mod de lucru pe care Dumnezeu nu-l aprobă și care face mai degrabă rău decât bine. S-a întâmplat mult prea ades să se țină cuvântări critice și denunțătoare înaintea unei adunări. Acestea nu încurajează un spirit de iubire în frați. Nu au tendința de a-i face să aibă o minte spirituală și să-i conducă către sfințire și Cer; în schimb, este trezit în inimi un spirit de amărăciune. Aceste predici foarte aspre care taie un om complet în bucăți sunt uneori necesare pentru a trezi, a alarma și a trezi remușcări. Dacă însă nu poartă semnele speciale că au fost dictate de Duhul lui Dumnezeu, ele fac mult mai mult rău decât pot face bine.
Mi-a fost arătat că umblarea soțului meu nu a fost desăvârșită. El a greșit uneori, murmurând și dând mustrări prea aspre, Însă, din ceea ce am văzut, el nu a fost chiar atât de vinovat în această privință pe cât au presupus mulți și cum eu însămi mă temeam uneori. Iov nu a fost înțeles de prietenii săi. El le întoarce mustrările. Le arată că, dacă Îl apără pe Dumnezeu mărturisindu-și credința în El și conștiența lor de păcat, Dânsul are în această privință o cunoaștere vastă, mult mai profundă decât au avut-o ei vreodată. „Voi toți sunteți niște mângâietori supărăcioși” este răspunsul pe care-l dă el la criticile și acuzele lor. „Și eu aș putea vorbi așa cum vorbiți voi”, spune Iov; „dacă sufletul vostru ar fi în locul sufletului meu, aș putea să tot torn vorbe împotriva voastră și să dau din cap la voi.” Însă el declară că nu va face aceasta. „Eu”, spune el, „v-aș întări cu gura mea, iar mișcarea buzelor mele vă va ușura durerea.”
Frați și surori care sunt de bună credință, dar care au concepții înguste și privesc numai la ceea ce se vede la suprafață, ar putea încerca să ajute în chestiuni la care nu se pricep cu adevărat. Experiența lor limitată nu poate pătrunde simțămintele unui suflet care a fost mânat de Duhul lui Dumnezeu, care a simțit până în străfundurile ființei acea sinceră și inexprimabilă iubire și interes pentru cauza lui Dumnezeu și pentru suflete iubire pe care ei nu au cunoscut-o niciodată și care a purtat poveri în cauza lui Dumnezeu pe care ei nu le-au ridicat niciodată.
Câțiva prieteni miopi și limitați ca experiență nu pot cântări, prin viziunea lor îngustă, sentimentele unuia care s-a aflat în deplină armonie cu sufletul lui Hristos prin legătura avută cu Dânsul pentru salvarea altora. Motivațiile lui sunt înțelese greșit, iar acțiunile sale interpretate prost de către aceia care vor să fie văzuți ca fiindu-i prieteni, până când, asemenea lui Iov, își înalță rugăciunea fierbinte: Scapă-mă de prietenii mei. Dumnezeu ia cazul lui Iov în propriile Sale mâini. Răbdarea Sa a fost pusă la mare încercare; dar când Dumnezeu vorbește, toate sentimentele sale meschine sunt schimbate. Îndreptățirea de sine, pe care el a simțit-o necesară pentru a face față acuzațiilor prietenilor săi, nu este necesară față de Dumnezeu. El nu judecă greșit niciodată; El nu greșește niciodată. Domnul îi spune lui Iov: „Încinge-ți mijlocul, ca un viteaz;” iar Iov, de îndată ce aude glasul divin, își pleacă sufletul cu simțământul păcătoșeniei sale și spune înaintea lui Dumnezeu: „Mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă.”
Când Dumnezeu a vorbit, soțul meu a luat aminte la vocea Sa; dar să suporte condamnarea și mustrările prietenilor săi care nu par să facă deosebire, a fost o mare încercare. Când frații săi vor fi trecut prin aceleași împrejurări și vor fi purtat răspunderile pe care le-a purtat el, cu tot atât de puțină încurajare și ajutor cum a avut el, atunci vor putea fi în stare să priceapă cum să-l sprijine, cum să-l mângâie, cum să-l binecuvânteze fără să-i chinuie sentimentele prin critici și acuze pe care el nu le merită absolut deloc.