Mi-au fost arătate unele lucruri în legătură cu obligația noastră față de cei nenorociți, despre care simt că este de datoria mea să scriu în acest timp.
Am văzut că prin providența lui Dumnezeu au fost aduși în strânsă legătură cu biserica Sa văduvele și orfanii, cei orbi, cei surzi, cei schilozi și cei afectați în diferite moduri; aceasta pentru a-i încerca pe cei din poporul Său și a-i face să-și dea în vileag adevăratul lor caracter. Îngerii lui Dumnezeu privesc pentru a vedea cum tratăm aceste persoane care au nevoie de compasiunea, iubirea și dărnicia noastră dezinteresată. Acesta este testul pe care-l are Dumnezeu pentru caracterele noastre. Dacă avem adevărata religie a Bibliei, vom simți că-i datorăm lui Hristos iubire, bunătate și interes, pe care să le manifestăm față de frații Săi; iar pentru a ne arăta recunoștința față de iubirea Sa de necuprins pe care o avea pentru noi pe când eram păcătoși nevrednici de harul Său, nu putem face nimic mai prejos decât să ne manifestăm interesul profund și iubirea altruistă față de aceia care ne sunt frați și care sunt mai puțin norocoși decât noi.
Cele două mari principii ale Legii lui Dumnezeu sunt dragostea supremă față de Dumnezeu și dragoste altruistă față de aproapele nostru. Primele patru porunci cât și ultimele șase depind de, sau descind din aceste două principii. Hristos a explicat învățătorului Legii cine era aproapele lui prin ilustrația omului care călătorea de la Ierusalim la Ierihon și care a nimerit între tâlhari, a fost jefuit, bătut și lăsat pe jumătate mort. Preotul și levitul l-au văzut pe acest om suferind, dar inimile lor nu au răspuns la nevoile lui. L-au evitat trecând pe partea cealaltă. A trecut și samariteanul pe acolo, și când a văzut nevoia de ajutor a străinului, el nu a întrebat dacă-i era rudă, dacă era din țara lui sau de aceeași credință cu el; ci a trecut la treabă, să-l ajute pe cel suferind, întrucât era o lucrare ce trebuia făcută. L-a îngrijit cum a putut mai bine, l-a pus în spatele propriului său animal, l-a dus la un han și a asigurat nevoile acestuia pe cheltuiala sa. Acest samaritean, a spus Hristos, era aproapele celor care căzuse între tâlhari. Levitul și preotul reprezintă în biserică o categorie care manifestă indiferență tocmai față de aceia care au nevoie de compasiunea și ajutorul lor. Cei din această clasă, în ciuda poziției lor, sunt călcători ai poruncilor. Samariteanul reprezintă categoria acelora care sunt cu adevărat ajutoare ale lui Hristos și care imită exemplul Său în facerea de bine.
Pe aceia care au milă de cei nenorociți, de cei orbi, de ologi, de cei năpăstuiți, de văduve, de orfani și de cei nevoiași Hristos îi reprezintă ca fiind păzitori ai poruncilor, care vor avea viața veșnică. În _____ este o mare lipsă de religie personală și a unui simțământ de obligație individuală de a avea compasiune față de nefericirile altora și de a lucra cu o bunăvoință dezinteresată pentru bunăstarea celor nenorociți și năpăstuiți. Unii nu au nici o experiență în aceste datorii. Toată viața lor au fost asemenea levitului și preotului, care au trecut mai departe pe partea cealaltă. Biserica are de înfăptuit o lucrare care, dacă este lăsată nefăcută, va aduce întunecime asupra sa. Biserica în ansamblu și fiecare în mod individual ar trebui să-și aducă motivațiile sub o cercetare credincioasă și să-și compare viețile cu viața și învățăturile singurului Model corect. Hristos privește toate faptele de milă, bunăvoință și considerație față de cei nenorociți, cei orbi, ologi, bolnavi, față de văduvă și orfan ca fiind făcute pentru Sine; iar aceste fapte sunt păstrate în cărțile de aducere aminte ale cerului și vor fi răsplătite. Pe de altă parte, se va păstra în cărți un raport împotriva acelora care manifestă indiferența preotului și levitului față de cei nenorociți și împotriva acelora care profită în orice fel de nenorocirile altora și le sporesc suferințele spre avantajul lor egoist. Dumnezeu va răsplăti cu siguranță fiecare faptă de nedreptate și fiecare manifestare a unei indiferențe nepăsătoare față de cei năpăstuiți dintre noi și a neglijării acestora. Fiecare va fi răsplătit la final după cum au fost faptele sale.
Mi s-a arătat, în privința fratelui E, că frații lui nu s-au purtat corect cu el. Frații F, G și alții au avut o atitudine față de el care era neplăcută înaintea lui Dumnezeu. Fratele F nu a avut vreun interes deosebit în fratele E, în afară de avantajul pe care se gândea să și-l creeze prin el. Mi s-a arătat că unii îl priveau pe fratele E ca fiind zgârcit și necinstit. Dumnezeu este nemulțumit de această judecată. Fratele E nu ar fi avut nici o bătaie de cap și ar fi avut din belșug mijloace de trai dacă nu ar fi fost calea egoistă a fraților săi, care aveau vedere și avere și care au lucrat împotriva lui, căutând să se folosească de calitățile sale în propriul lor interes egoist. Cei care profită de studiul făcut cu sudoare de către un orb și caută să câștige ei înșiși prin invențiile sale comit jaf și sunt practic încălcători ai poruncilor.
În biserică sunt unii care mărturisesc că păzesc Legea lui Iehova, dar care sunt călcători ai acelei Legi. Sunt oameni care nu-și văd defectele. Ei au un duh egoist, de avariție, și își orbesc singuri ochii față de păcatul pe care îl au, acela al lăcomiei, pe care Biblia îl numește idolatrie. Se poate ca oamenii de acest gen să fi fost prețuiți de frații lor ca fiind creștini exemplari; dar ochiul lui Dumnezeu citește inima și deosebește motivațiile. Dânsul vede ceea ce omul nu poate vedea în gânduri și caracter. În providența Sa, el aduce aceste persoane în poziții care vor descoperi în timp defectele din caracterul lor, pentru ca, dacă doresc să le vadă și să le corecteze, să o poată face. Sunt unii care toată viața lor nu au căutat decât propriul interes și au fost absorbiți de planurile lor egoiste; și care au fost nerăbdători să-și creeze avantaje proprii fără să se gândească prea mult dacă alții vor fi nenorociți sau încurcați de vreun plan sau acțiune de-a lor. Interesul egoist biruie mila și iubirea lui Dumnezeu. Uneori Domnul îngăduie oamenilor de acest tip să-și urmeze calea egoistă în orbire spirituală până când defectele lor sunt evidente pentru toți care au discernământ spiritual, până când dau mărturie prin faptele lor că nu sunt creștini autentici.
Oamenii care au avere și ceva sănătate și care se bucură de binecuvântarea inestimabilă a vederii au toate avantajele față de un orb. În cariera lor de afaceri le sunt deschise multe uși care sunt închise înaintea unuia care și-a pierdut vederea. Persoanele care se bucură de folosirea tuturor facultăților nu ar trebui să se uite la propriul lor interes egoist și să priveze pe un frate orb de chiar și cea mai mică ocazie de a-și câștiga mijloace de trai. Fratele E este un om sărac. Este un om firav; este și orb. A avut dorința sinceră de a se descurca singur; și chiar dacă a trăit sub povara unor infirmități descurajante, nenorocirea lui nu a secătuit pornirile generoase ale sufletului său. În împrejurările limitate în care s-a aflat a avut inima să facă și a făcut mai mult în fața lui Dumnezeu pentru cei care aveau nevoie de ajutor decât mulți frați de-ai săi care sunt binecuvântați cu darul vederii și care au o avere bună. Capitalul fratelui E constă în spiritul calculat în afaceri și în calitatea de a fi inventiv. El a lucrat cu seriozitate, având mari speranțe de a descoperi o afacere prin care să se întrețină și să nu depindă de frații săi.
Îmi doresc ca toți să putem vedea așa cum vede Dumnezeu. Îmi doresc ca toți să-și dea seama cum îi privește Dumnezeu pe acei oameni care mărturisesc că sunt urmași ai lui Hristos, care au de partea lor binecuvântarea vederii și avantajul mijloacelor materiale și care invidiază totuși firava prosperitate de care se bucură un biet orb și ar profita ei înșiși, sporindu-și numărul de bunuri spre dezavantajul fratelui lor năpăstuit. Acest lucru este privit de Dumnezeu ca fiind egoismul și jaful cel mai criminal și un păcat agravant pe care-l va pedepsi cu siguranță. Dumnezeu nu uită niciodată. El nu privește asupra acestor lucruri cu ochi omenești și cu o judecată rece, nesimțitoare, omenească. El privește lucrurile nu din punctul de vedere al celor lumești, ci din acela al milei, îndurării și iubirii nesfârșite.
Fratele H a încercat să-l ajute pe fratele E, dar nu din motive altruiste. La început, i-a fost stârnită mila. A văzut că fratele E avea nevoie de ajutor. Dar curând și-a pierdut interesul și simțăminte egoiste au căpătat putere, până când calea aleasă de frați a ajuns să fie mai degrabă în defavoarea fratelui E decât spre folosul său. Aceste lucruri l-au descurajat mult pe fratele E și au avut tendința să-i zdruncine încrederea în frații lui. Au ajuns să-l implice în datorii pe care nu le putea plăti. Când și-a dat seama de sentimentele egoiste manifestate față de el de către unii din frații săi, aceasta l-a îndurerat și l-a iritat uneori. Câteodată, simțămintele lui au fost aproape ieșite de sub orice control, când și-a dat seama de situația sa disperată — lipsit de vedere, lipsit de mijloace, de sănătate și cu unii din frații săi lucrând împotriva lui. Acest lucru a sporit mult nefericirea lui și s-a făcut simțit înfricoșător asupra sănătății sale.
Mi-a fost arătat că fratele E are unele calități ale minții care ar fi mai bine apreciate dacă ar avea o mai mare putere de stăpânire de sine și nu s-ar lăsa în voia emoției. Fiecare manifestare de nerăbdare și nervozitate se întoarce împotriva lui și este folosită la maximum de unii care se fac vinovați înaintea lui Dumnezeu de păcate mult mai mari. Principiile fratelui E sunt bune. El are integritate de caracter. Nu este un om necinstit. Nu ar escroca pe nimeni cu bună știință. Însă el are greșeli și păcate care trebuie biruite. Și el, asemenea multor altora, are de-a face cu firea omenească. Este prea adesea nerăbdător și uneori autoritar. Ar trebui să nutrească un spirit mai blând, mai politicos și să cultive recunoștința inimii față de aceia care au simțit un interes față de cazul său. Din fire are un temperament impulsiv când este stârnit brusc sau provocat într-un mod irațional. În ciuda acestor lucruri însă el are inima de a face ce este drept și simte o pocăință sinceră față de Dumnezeu când reflectează asupra greșelilor lui.
Dacă își vede frații înclinați să-i facă dreptate, este generos pentru a ierta și suficient de umil pentru a dori pacea, chiar dacă trebuie să facă mari sacrificii pentru a o obține. Dar el se emoționează ușor; are un temperament neliniștit. Are nevoie de influența calmantă a Duhului lui Dumnezeu. Dacă aceia care sunt gata să-l critice ar vrea să țină seama de propriile nedreptăți și ar trece cu vederea într-un spirit de blândețe greșelile lui, cu generozitate, după cum ar trebui s-o facă, ei ar manifesta spiritul lui Hristos. Fratele E are de făcut o lucrare pentru a birui. Comportamentul și cuvintele sale față de alții ar trebui să fie blânde, delicate și plăcute. Ar trebui să se păzească în mod strict de orice ar aduce a spirit dictatorial sau a purtări sau cuvinte autoritare.
Deși Dumnezeu este prietenul celor orbi și celor nenorociți, El nu le scuză păcatele. Le cere să biruie și să-și desăvârșească un caracter creștin în Numele lui Isus, care a biruit în locul lor. Dar lui Isus îi este milă de slăbiciunea noastră și este gata să ne ofere tărie pentru a rezista în încercări și a ne împotrivi ispitelor Satanei, dacă vrem să aruncăm povara noastră asupra Lui. Îngeri sunt trimiși să slujească acelor copii ai lui Dumnezeu care sunt în mod fizic orbi. Îngerii le păzesc pașii și îi scapă din mii de primejdii care, necunoscute lor, le sunt presărate în cale. Dar Duhul Său nu-i va asista dacă nu vor nutri un spirit de bunătate, dacă nu vor căuta cu sinceritate să aibă stăpânire peste firile lor și să-și aducă pasiunile și orice putere a lor în supunere față de Dumnezeu. Ei trebuie să cultive un spirit de iubire și să-și controleze cuvintele și faptele.
Mi-a fost arătat că Dumnezeu cere poporului Său să fie cu mult mai milostivi și mai atenți decât sunt acum cu cei nenorociți. „Religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu și Tatăl este: să cercetezi pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să te păzești pe tine însuți nepătat de lume.” Iacov 1, 27. Aici este definită religia veritabilă. Dumnezeu pretinde ca aceeași considerație care ar trebui acordată văduvei și orfanului să fie acordată celor orbi și celor ce suferă sub apăsarea altor infirmități fizice. Bunăvoința dezinteresată este foarte rară în acest veac al lumii.
Mi-a fost arătat, în cazul fratelui E, că aceia care s-ar purta, în orice fel, în mod nedrept cu el și l-ar descuraja în eforturile lui de a se ajuta singur sau care, râvnind la prosperitatea bietului om orb, și-ar crea avantaje spre dezavantajul acestuia, își vor aduce asupră-le blestemul lui Dumnezeu, care este prietenul omului orb. Copiilor lui Israel le-au fost date dispoziții deosebite în ce privește pe cei orbi: „Să nu asuprești pe fratele tău și să nu-l jefuiești. Să nu oprești până a doua zi plata celui tocmit. Să nu vorbești de rău pe un surd și să nu pui înaintea unui orb nimic care să-l poată face să cadă; ci să te temi de Dumnezeul tău: Eu sunt Domnul. Să nu faceți nedreptate la judecată: să nu cauți la fața săracului și să nu părtinești pe nimeni dintre cei mari, ci să judeci pe aproapele tău după dreptate.” (Leviticul 19, 13-15.) „«Blestemat să fie cel care va muta hotarele aproapelui său!» și tot poporul să răspundă: «Amin!» «Blestemat să fie cel care va face pe un orb să rătăcească pe drum!» Și tot poporul să răspundă: «Amin!» «Blestemat să fie cel care se va atinge de dreptul străinului, orfanului și văduvei!» Și tot poporul să răspundă: «Amin!»” (Deuteronom 27, 17-19.)
Este straniu că bărbați care mărturisesc că sunt creștini nesocotesc învățăturile clare, categorice ale Cuvântului lui Dumnezeu și nu simt nici o mustrare de conștiință. Dumnezeu pune asupra lor răspunderea de a purta de grijă celor nenorociți, celor orbi, celor ologi, văduvelor și orfanilor, dar mulți nu fac nici un efort de a o lua în considerație. Pentru a salva asemenea persoane, Dumnezeu îi aduce în mod frecvent sub nuiaua suferinței și îi plasează în poziții similare cu acelea ocupate de persoanele care aveau nevoie de ajutorul și compasiunea lor, dar care nu le-au primit din mâinile acestora.
Dumnezeu va considera comunitatea din _____ răspunzătoare, ca trup, pentru calea greșită a membrilor săi. Dacă, în oricare din membrii ei, este îngăduită existența unui spirit egoist și lipsit de compătimire față de cei nenorociți, față de văduvă, orfan, orbi, ologi sau cei care sunt bolnavi trupește sau mental, Își va ascunde fața de la poporul Său până când își vor face datoria și vor înlătura răul din mijlocul lor. Dacă vreunii din cei ce poartă Numele lui Hristos Îl reprezintă în mod greșit până acum pe Mântuitorul lor prin aceea că nu au luat seama la datoria pe care o au față de cei năpăstuiți sau dacă încearcă în vreun fel să-și creeze avantaje în detrimentul celor nenorociți și îi jefuiesc astfel de mijloace materiale, Domnul va considera comunitatea răspunzătoare pentru păcatul membrilor săi până când aceștia vor fi făcut tot ce pot pentru a îndrepta răul existent. El nu va pleca urechea la rugăciunea poporului Său în timp ce orfanii, cei șchiopi, cei orbi și cei bolnavi sunt neglijați printre ei.
Faptul de „a fi de partea Domnului” presupune mai mult decât a spune aceasta în adunare. Partea Domnului este întotdeauna partea îndurării, milei și compasiunii pentru cei ce suferă, după cum se va vedea în exemplul ce ni s-a dat în viața lui Isus. Ni se cere să imităm exemplul Său. Dar sunt unii care nu sunt de partea Domnului în ce privește aceste lucruri; ei sunt de partea vrăjmașului. Oferind ascultătorilor Săi o ilustrare a acestui subiect, Isus a zis:
„«Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut». Apoi va zice celor de la stânga Lui: «Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui! Căci am fost flămând, și nu Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete, și nu Mi-ați dat să beau; am fost străin, și nu M-ați primit; am fost gol, și nu M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și în temniță, și n-ați venit pe la Mine». Atunci Îi vor răspunde și ei: «Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-ți sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță, și nu ți-am slujit?» Și El, drept răspuns, le va zice: «Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut.» Și aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniți vor merge în viața veșnică.” (Matei 25, 40-46.)
Aici, în această predică, Hristos Se identifică cu omenirea suferindă și ne întipărește cu claritate tuturor faptul că indiferența sau nedreptatea arătată celui mai neînsemnat dintre sfinți este arătată Lui. Aici este partea Domnului, și oricine va fi de partea Domnului să vină cu noi. Scumpul Mântuitor este rănit atunci când îl rănim pe unul dintre cei mai umili sfinți.
Neprihănitul Iov geme din pricina suferințelor sale și își apără propria-i cauză atunci când este acuzat pe nedrept de unul din mângâietorii lui. El spune: „Orbului îi eram ochi și șchiopului picior. Celor nevoiași le eram tată și celui necunoscut îi cercetam cauza. Rupeam falca celui nedrept și-i smulgeam prada dintre dinți.” Iov 29, 15-17.
Păcatul unui singur om a zdrobit întreaga oștire a lui Israel. O cale greșită, urmată de cineva față de fratele lui, va îndepărta lumina lui Dumnezeu de la poporul Său până când nedreptatea este cercetată și cauza celui oprimat apărată. Dumnezeu cere de la cei din poporul Său să aibă gingășie în sentimentele și judecata lor și, în timp ce inimile lor ar trebui să se lărgească, și simțămintele ar trebui să fie largi și profunde, nu înguste, egoiste și sărace. Este nevoie de simpatie nobilă, larghețe sufletească și dărnicie dezinteresată. Atunci poate triumfa biserica în Dumnezeu. Însă atâta vreme cât biserica îngăduie egoismului să sece compasiunea plină de bunătate și iubirea gingașă, atentă, față de frații lor, orice virtute va fi dezintegrată. Ar trebui studiat postul lui Isaia și efectuată o atentă cercetare de sine, în spiritul de a descoperi dacă există în dânșii principiile pe care trebuie să le aibă poporul lui Dumnezeu pentru a putea primi binecuvântările bogate făgăduite.
Dumnezeu pretinde ca poporul Său să nu îngăduie oprimarea celor săraci și celor năpăstuiți. Dacă vor rupe orice jug și vor da drumul celor apăsați și vor fi atenți cu altruism și bunătate față de cei nevoiași, atunci binecuvântările promise vor fi ale lor. Dacă în comunitate există din cei care îi fac pe orbi să se poticnească, ar trebui să fie aduși înaintea judecății; căci Dumnezeu ne-a pus veghetori peste cei orbi, cei năpăstuiți, peste văduve și orfani. Piatra de poticnire la care se face referință în Cuvântul lui Dumnezeu nu înseamnă un butuc pus înaintea picioarelor celor orbi pentru a-i face să se poticnească; înseamnă mult mai mult decât aceasta. Înseamnă orice cale care ar putea fi urmată pentru a prejudicia influența fratelui lor orb, înseamnă a lucra împotriva interesului său ori a-i împiedica prosperitatea.
Un frate care este orb, sărac și bolnav și care face orice efort pentru a se ajuta singur, ca să nu fie dependent de nimeni, ar trebui încurajat de frații lui în orice mod posibil. Însă aceia care mărturisesc că-i sunt frați, care se bucură de toate facultățile fizice, care nu depind de nimeni, dar care au uitat până acum datoria față de cel orb, astfel încât l-au încurcat, l-au chinuit și i-au blocat drumul, fac o lucrare ce va necesita pocăință și reparații înainte ca Dumnezeu să accepte rugăciunile lor. Iar comunitatea lui Dumnezeu care a permis ca fratele lor nenorocit să fie nedreptățit va fi vinovată de păcat până când vor face tot ce le stă în putere pentru a îndrepta răul.
Fără nici o îndoială, toți cunosc cazul lui Acan. Acesta este înregistrat în istoria sacră pentru toate generațiile, dar mai cu seamă pentru cei pentru care a venit vremea sfârșitului lumii. Gemând, Iosua s-a culcat pe fața sa înaintea lui Dumnezeu, din pricină că poporul fusese obligat să execute o retragere dezonorantă din fața inamicilor lor. Domnul i-a poruncit lui Iosua să se ridice: „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe fața ta?” Am smerit Eu fără motiv prin faptul că Mi-am întors fața de la tine? Își părăsește Dumnezeu poporul fără pricină? Nu; Dânsul îi spune lui Iosua că are o lucrare de făcut înainte să-i poată răspunde la rugăciune. „Israel a păcătuit; au călcat legământul Meu pe care li l-am poruncit, au luat din lucrurile date spre nimicire, le-au furat și au mințit și le-au ascuns printre lucrurile lor.” El declară: „Eu nu voi mai fi cu voi dacă nu nimiciți lucrurile blestemate din mijlocul vostru.” [Iosua 7, 10.11.12.]
Aici, în acest exemplu, ne facem o oarecare idee despre responsabilitatea care-i incumbă bisericii și despre lucrarea pe care i-o cere Dumnezeu pentru ca aceasta să aibă din nou prezența Sa. Este un păcat în orice biserică să nu se cerceteze cauza întunecimii și a nenorocirilor care au fost în mijlocul lor. Biserica din _____ nu poate fi o comunitate vie, prosperă, până când nu vor fi mai treji la nedreptățile din mijlocul lor, care împiedică binecuvântările lui Dumnezeu să vină asupra lor. Biserica nu ar trebui să îngăduie ca frații lor năpăstuiți să fie nedreptățiți. Ei sunt chiar aceia care ar trebui să trezească simpatia tuturor inimilor și să cheme la acțiune sentimente nobile, generoase din partea tuturor urmașilor lui Hristos. Adevărații ucenici ai lui Hristos vor lucra în armonie cu Dânsul și, urmându-I exemplul, îi vor ajuta pe aceia care au nevoie de ajutor. Orbirea fratelui E este o boală îngrozitoare; și toți ar trebui să caute să fie ei înșiși ochi pentru fratele orb, făcându-l astfel să-și simtă pierderea cât mai mică posibil. Sunt unii care-și folosesc ochii pentru a pândi ocazii în care să lucreze în avantajul lor pentru a obține un câștig; însă Dumnezeu poate aduce încurcături asupra lor într-un mod la care ei nu se așteaptă.
Dacă în mila Sa Dumnezeu a dat celui orb înzestrări ale inventivității pe care acesta să le poată folosi pentru binele său, ferească Dumnezeu ca vreunul să-i invidieze acest privilegiu și să-l jefuiască de folosul pe care l-ar trage din darul lui Dumnezeu către el. Cel orb are de întâmpinat dezavantaje din toate părțile din pricina pierderii vederii. Acea inimă în care mila și compasiunea nu sunt provocate la vederea unui om orb care bâjbâie în calea sa, într-o lume înveșmântată în întuneric, acea inimă este cu adevărat împietrită și trebuie înmuiată prin harul lui Dumnezeu. Cel orb nu poate privi nici o față și citi pe ea compasiune și bunăvoință adevărată. Nu poate privi frumusețile naturii și descoperi urma degetului lui Dumnezeu în lucrările Sale create. Voioșia vie a creației nu-i vorbește acestuia pentru a-l mângâia și binecuvânta atunci când disperarea îl acoperă. Cât de degrabă ar schimba el orbirea și orice binecuvântare vremelnică pentru binecuvântarea vederii. Însă el este închis într-o lume a întunericului, iar drepturile date de Dumnezeu i-au fost călcate în picioare pentru ca alții să obțină câștiguri.