Cele cinci broșuri care compun volumul 4 al Mărturiilor pentru Comunitate traversează o perioadă de șapte ani, din 1875 până în 1881. Aceștia au fost ultimii șapte ani ai vieții lui James White. Activitatea bisericii intrase într-o etapă de rapidă extindere. James și Ellen White călătoreau mult, scriind și activând neobosiți în lucrarea publică și în cadrul întâlnirilor personale. Ei se confruntau cu problemele unei lucrări care se extindea acum și la nivel instituțional.
Lucrarea misionară în Europa progresa, alți lucrători fiind trimiși în 1876 să i se alăture lui J. Andrews. Viziunea cuprinzătoare dată la Battle Creek la 3 ianuarie 1875, care formează baza a mai mult de jumătate din volumul 4, a condus către o mai bună înțelegere a caracterului mondial al lucrării noastre.
Pe Coasta Pacificului, activitatea denominațiunii se dezvolta rapid. S-au consolidat bazele recent apărutei reviste Sings of the Times, iar în 1875 a fost înființată, în Oakland, Pacific Press, a doua casă de editură a adventiștilor de ziua a șaptea. Aceasta a devenit în curând cea mai mare și mai bine echipată instituție editorială de pe Coasta Pacificului. În 1878, lângă St. Helena, în California de Nord, și-a început activitatea al doilea sanatoriu aparținând bisericii.
Date fiind facilitățile de publicare, literatura noastră a început să se dezvolte rapid, astfel că, la sfârșitul perioadei în care a fost scris volumul 4, includea titluri ca Explicarea lui Daniel și a Apocalipsei, de Uriah Smith, Istoria Sabatului, de J. N. Andrews, precum și un număr de lucrări de o mai mică importanță despre sănătate, subiecte religioase, temperanță și teme de interes pentru copii. Planuri pentru o distribuire mai sistematică a literaturii au fost materializate o dată cu angajarea colportorilor permanenți care să meargă din casă în casă pentru a vinde cărțile noastre pline de adevăruri prețioase. Înființarea și funcționarea societăților misionare și de tractate, sub conducerea lui S. N. Haskell, au constituit un moment important în distribuirea liberă a literaturii de către laici.
Volumul 4 acoperă o perioadă caracterizată prin mari întâlniri de tabără ale adventiștilor de ziua a șaptea. După primele adunări ținute în 1868, au urmat altele, susținute de un entuziasm sporit. După zece ani, abia dacă mai exista vreo conferință a unui stat care să nu fi avut întâlniri anuale în timpul verii. Locurile erau bine alese și se făcea, de asemenea, o bună publicitate. Prezentarea activității adventiștilor de ziua a șaptea în presă a început tot cu ocazia eforturilor concertate în vederea organizării acestor mari adunări de tabără. S-au depus eforturi considerabile pentru ca aceste adunări să fie de un înalt standard, procurându-se hrană bună și prezentându-se un mesaj clar, pătrunzător. Asemenea adunări, care durau cinci, șase sau șapte zile și la care, în cursul săptămânii, participau câteva sute de adventiști, urmau să se încheie la sfârșitul săptămânii cu un auditoriu neadventist care se ridica la mai multe mii. Apogeul interesului manifestat în cursul unor astfel de adunări a fost atins în 1876 când, în Groveland, Massachusetts, o suburbie a Bostonului, douăzeci de mii de persoane s-au înghesuit pe terenul adunării în duminica din 27 august. Ellen White a vorbit unui auditoriu atent, format din cincisprezece mii de persoane în aceeași după-amiază.
Lucrarea de temperanță a fost, de asemenea, în atenție în perioada în care a fost scris volumul 4. Adventiștii de ziua a șaptea, având-o pe Ellen White printre vorbitorii lor de frunte, s-au aflat în avangardă, adesea asociindu-se cu organizații de temperanță deja constituite. Modul practic în care ei au acționat pentru a stăvili curentul necumpătării este descris de E. White în capitolul „Experiență și activități”, aflat în mijlocul acestui volum.
La centrul lucrării, în Battle Creek, s-a desfășurat o activitate intensă în ultimii ani ai deceniului al optulea. Un nou tabernacol i-a urmat casei de rugăciune devenită neîncăpătoare. Această nouă biserică, construită și pentru a găzdui sesiunile Conferinței Generale, a fost numită „Tabernacolul celor zece cenți”, deoarece fiecare membru al bisericii, de pe tot cuprinsul țării, a fost rugat să contribuie cu măcar zece cenți la construirea ei. A fost înălțată între birourile revistei Review și Herald și sanatoriu, în fața unui minunat parc. Au fost construite și date în folosință noi și mult mai mari clădiri ale sanatoriului. Tot în acel timp, lucrarea medicală a devenit mai puternică datorită medicilor pregătiți în această specialitate în cele mai bune școli de medicină din țară și care au venit și s-au implicat în această importantă lucrare la Battle Creek. Revista de sănătate a bisericii, Good Health, s-a bucurat de „cea mai mare circulație pe care a avut-o vreo revistă de sănătate în America”. Sediul Review and Herald a devenit „cea mai mare și mai bine echipată casă de editură și tipografie” din statul Michigan. Activitatea recent înființatului Colegiu din Battle Creek a făcut progrese hotărâte, astfel că, la începutul anului 1881, s-au înscris aproape cinci sute de studenți.
De-a lungul acestor ani, James și Ellen White au locuit fie în Michigan, fie în California, pentru câteva luni, însă, putând fi găsiți și în Texas. Ceva mai târziu, Ellen White a făcut o călătorie mai lungă către nord-vestul Coastei Pacificului. Ei s-au întors înapoi la Battle Creek în 1881, an în care a murit James White.
Acestea sunt câteva dintre evenimentele care s-au petrecut în timpul care este acoperit de volumul 4. De-a lungul întregii cărți, întâlnim sfaturi și instrucțiuni care sunt în strânsă legătură cu toate aceste direcții de dezvoltare rapidă a lucrării. Dar accentul, în cele 657 de pagini ale volumului, este pus pe instrucțiunile referitoare la experiența personală a lucrătorilor și a membrilor bisericii. Într-adevăr, activitatea în expansiune a unei biserici aflate într-o creștere rapidă a necesitat și a primit o coordonare atentă. Dar activitățile administrative s-au aflat pe locul al doilea în raport cu experiența personală a conducătorilor și a membrilor bisericii. Pentru că a avea grijă de acțiunile bisericii ar însemna doar să menții o mașinărie în stare de funcționare, dacă experiența spirituală a adventiștilor de ziua a șaptea ar decade la nivelul unui simplu formalism. Biserica trebuie păstrată curată, standardele sale înalte, membrii săi activi și bucurându-se în fiecare zi de o experiență personală cu Dumnezeu.
Nu este de mirare deci, că o mare parte a volumului 4 se ocupă de subiecte practice cum ar fi: „Apetitul”, „Disciplina în familie”, „Stăpânirea de sine”, „Integritate în afaceri”, „Sfințenia juruințelor”, „Căsătorii nebiblice”, „Simplitatea în îmbrăcăminte”, „Iubirea de lume”, „Pregătirea pentru venirea lui Hristos” și multe astfel de subiecte de o importanță vitală. Acestea au fost câteva dintre mesajele care au servit la reformarea, corectarea și purificarea bisericii în acești ani de început. Deoarece adventiștii de ziua a șaptea trebuie să lupte cu aceleași ispite și să întâlnească aceleași probleme și experiențe astăzi, aceste articole inspirate trebuie citite și recitite cu seriozitate, iar sfaturile și avertizările lor ascultate, astfel ca scopul pe care Dumnezeu l-a avut în vedere, trimițând aceste instrucțiuni pentru a întări și încuraja biserica, să-și poată atinge împlinirea. Institutul pentru studiul scrierilor E. G. White.