Iubiți frați și surori, Mi-au fost arătate unele lucruri în legătură cu comunitatea din _____. Mi-au fost prezentate cazuri individuale care, în multe privințe, reprezintă cazurile multor altora. Printre ele era cel al sorei A. și al soțului ei. Domnul l-a convins pe el de adevăr. A fost încântat de armonia și spiritul adevărului și a fost fericit să-l mărturisească. Dar Satana a venit la el cu ispita apetitului.
Fratele A. și-a satisfăcut timp îndelungat apetitul cu excitante care i-au întunecat mintea, i-au slăbit intelectul și i-au scăzut puterile morale. Rațiunea și judecata au fost duse în robia apetitului stricat și nenatural, și dreptul lui de întâi născut și natura umană dăruită de Dumnezeu au fost sacrificate obiceiurilor de necumpătare. Dacă fratele A. ar fi făcut din Cuvântul lui Dumnezeu studiul și călăuza lui, dacă s-ar fi încrezut în Dumnezeu și s-ar fi rugat pentru har ca să biruiască, ar fi avut putere ca în Numele lui Isus să împiedice pe ispititor.
Dar fratele A. niciodată n-a simțit înaltele pretenții pe care le are Dumnezeu asupra lui. Facultățile lui morale au fost slăbite de obiceiurile lui în mâncare și băutură și prin risipă nesocotită. Când a îmbrățișat adevărul, el avea de format un caracter pentru cer. Dumnezeu avea să-l încerce și să-l pună la probă. El are de făcut o lucrare pentru sine pe care n-ar putea să o facă nimeni în locul lui. Prin felul lui de viață, el a pierdut mulți ani din prețiosul timp de ucenicie, când ar fi putut câștiga o experiență în probleme religioase, o cunoaștere a vieții lui Hristos și a nemărginitului sacrificiu făcut omului spre a-l elibera de cătușele pe care i le-a pus Satana și pentru a-l face în stare să slăvească Numele Lui.
Hristos a plătit un preț scump pentru răscumpărarea omului. În pustia ispitei, El a suferit cele mai puternice chinuri datorate foamei; și în timp ce era slăbit de post, Satana era prezent cu feluritele lui ispitiri ca să-L asalteze pe Fiul lui Dumnezeu, să profite de starea Lui de slăbiciune și să-L biruiască, astfel încât să zădărnicească planul mântuirii. Dar Hristos a fost statornic. El a biruit în favoarea neamului omenesc ca să-l poată salva din degenerarea căderii. Experiența lui Hristos este spre folosul nostru. Exemplul Lui în biruirea apetitului arată calea pentru cei ce vor să fie urmașii Săi și care, în final, vor ședea împreună cu El pe tronul Lui.
Hristos a suferit foamea în sensul cel mai deplin. Neamul omenesc are, în general, tot ce este necesar pentru întreținerea vieții. Și totuși, ca și primii noștri părinți, oamenii doresc ceea ce Dumnezeu vrea să oprească pentru că nu este cel mai bun pentru ei. Hristos a suferit foamea din lipsă de hrană necesară și a rezistat ispitei lui Satana în privința apetitului. Satisfacerea apetitului necumpătat creează în omul căzut dorințe nenaturale pentru lucruri care în cele din urmă se vor dovedi că duc la ruina lui.
Omul a ieșit din mâna lui Dumnezeu desăvârșit în fiecare capacitate a minții și trupului; în perfectă stare a spiritului, deci în perfectă sănătate. A fost nevoie de mai bine de două mii de ani de satisfacere a apetitului și a pasiunilor păcătoase spre a crea o astfel de stare de lucruri în organismul uman, care avea să micșoreze forța vitală. De-a lungul generațiilor, tendința a fost ca aceasta să scadă. Satisfacerea apetitului și a patimei a dus la exces și violență. Depravarea și urâciunile de tot felul au slăbit puterile și au adus asupra neamului omenesc boli de tot felul, până ce vigoarea și slava primelor generații au trecut, și în a treia generație de la Adam, omul a început să arate semne de decădere. Generațiile următoare, de după potop, au degenerat mai rapid.
Toată această greutate de nenorocire și suferință acumulată poate fi urmărită în satisfacerea apetitului și a patimei. Viața senzuală și folosirea vinului strică sângele, aprind pasiunile și produc boli de tot felul. Dar răul nu se oprește aici. Părinții lasă boli ca moștenire pentru copiii lor. De regulă, fiecare părinte transmite înclinațiile și tendințele rele urmașilor lui; el le dă boala din sângele lui stricat și înfierbântat. Moravurile ușoare, boala și debilitatea mintală sunt transmise ca moștenire de nenorocire de la tată la fiu, din generație în generație, și aceasta aduce chin și suferință în lume; și nu este mai puțin decât o repetare a căderii omului.
O continuă călcare a legilor naturii este o continuă călcare a Legii lui Dumnezeu. Prezenta greutate de suferință și chin pe care o vedem peste tot, diformitatea și degradarea, boala și imbecilitatea care inundă acum lumea, toate acestea fac din ea un spital de leproși în comparație cu ceea ce ar putea fi sau cu ceea ce a plănuit Dumnezeu să fie; și generația actuală este slabă în putere mintală, morală și fizică. Toată această suferință s-a acumulat din generație în generație, pentru că omul căzut vrea să calce Legea lui Dumnezeu. Sunt comise păcate din ce în ce mai mari prin satisfacerea apetitului stricat.
Gustul creat pentru tutun, o otravă odioasă și dezgustătoare, dă naștere la dorința după stimulente și mai puternice, cum sunt băuturile alcoolice, care sunt luate sub un pretext sau altul pentru vreo infirmitate imaginară sau pentru prevenirea unor boli posibile. În felul acesta se creează un apetit nenatural pentru aceste stimulente excitante și vătămătoare; și acest apetit s-a întărit până ce creșterea necumpătării în această generație a ajuns alarmantă. Oameni iubitori de băuturi alcoolice pot fi văzuți peste tot. Intelectul lor este debil, puterile morale sunt slăbite, sensibilitățile sunt tocite, iar cerințele lui Dumnezeu și ale cerului nu sunt înțelese, lucrurile veșnice nu sunt apreciate. Biblia declară că nici un bețiv nu va moșteni Împărăția lui Dumnezeu.
Tutunul și băuturile alcoolice îl abrutizează și îl pângăresc pe cel care le folosește. Dar răul nu se oprește aici. El le transmite temperamentul iritabil, sângele stricat, intelectul slăbit și morala slabă copiilor săi și se face responsabil de toate rezultatele rele pe care umblarea lui rea și destrăbălată le aduce asupra familiei lui și asupra localității. Neamul omenesc geme sub greutatea nenorocirii acumulate din cauza păcatelor generațiilor trecute. Și totuși, aproape fără să cugete și fără grijă, bărbați și femei ai generației actuale satisfac necumpătarea prin îmbuibare și beție, și în felul acesta lasă ca moștenire pentru generația următoare boală, intelect slăbit și moravuri corupte.
Necumpătarea de orice fel este cel mai rău soi de egoism. Cei care se tem într-adevăr de Dumnezeu și păzesc poruncile Lui privesc la aceste lucruri în lumina rațiunii și a religiei. Cum poate un bărbat sau o femeie să păzească Legea lui Dumnezeu, care îi cere omului să-l iubească pe semenul său ca pe sine însuși, dacă își satisface apetitul necumpătat, care amorțește creierul, slăbește intelectul și umple corpul cu boală? Necumpătarea aprinde pasiunile și dă frâu liber desfrâului, iar rațiunea și conștiința sunt orbite de pasiunile inferioare.
Noi întrebăm: Ce vrea soțul sorei A. să facă? Vrea el, ca și Esau, să-și vândă dreptul de întâi născut pe un blid de linte? Vrea el să își vândă bărbăția lui evlavioasă spre a satisface un gust stricat, care aduce numai nefericire și degradare? „Plata păcatului este moartea.” N-are acest frate curajul moral să refuze apetitul? Obiceiurile lui nu sunt în armonie cu adevărul și cu Mărturiile de mustrare pe care Dumnezeu a considerat că este bine să le dea poporului Său. Conștiința lui n-a fost întru totul moartă. El știa că nu putea să-I slujească lui Dumnezeu și să-și satisfacă și apetitul lui; de aceea, a cedat ispitei lui Satana, care a fost prea puternică pentru ca să i se opună în puterea lui, și a fost biruit. El a transferat dorința de interes pentru adevăr altor cauze decât celei adevărate pentru ca să acopere scopul lui cel slab și adevărata cauză a alunecării de la Dumnezeu, care era apetitul nestăpânit.
Aici se poticnesc mulți; ei șovăie între refuzul apetitului și satisfacerea lui, și, în cele din urmă, sunt biruiți de vrăjmaș și renunță la adevăr. Mulți care au alunecat de la adevăr atribuie, ca motiv al umblării lor, faptul că nu cred în Mărturii. Acum, întrebarea este: Vor renunța ei la idolul lor, pe care Dumnezeu îl condamnă, sau vor continua să meargă pe calea lor cea rea, de satisfacere a slăbiciunii, și vor lepăda lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu, care mustră chiar lucrurile care lor le fac plăcere? Întrebarea pe care trebuie să și-o pună este: Să mă lepăd de mine și să primesc ca fiind ale lui Dumnezeu Mărturiile care mustră păcatele mele sau să lepăd Mărturiile pentru că ele mustră păcatele mele?
În multe cazuri, Mărturiile sunt primite în întregime, păcatul și satisfacerea poftei sunt părăsite și de îndată începe o reformă în armonie cu lumina dată de Dumnezeu. În alte cazuri, îngăduințele păcătoase sunt îndrăgite, Mărturiile sunt lepădate și multe scuze neadevărate sunt oferite altora ca motiv pentru refuzarea primirii lor. Adevăratul motiv nu este arătat. Aceasta este o lipsă de curaj moral — a unei voințe întărite și stăpânite de Duhul lui Dumnezeu, pentru a renunța la obiceiuri păcătoase.
Nu este o lucrare ușoară să birui gustul pentru narcotice și excitante. Această mare victorie poate fi câștigată numai în Numele lui Hristos. El a biruit în favoarea omului în postul cel lung de aproape șase săptămâni, din pustia ispitirii. El simpatizează cu slăbiciunea omului. Iubirea Lui pentru omul căzut a fost atât de mare, încât a făcut sacrificii fără margini ca să poată ajunge la el, în degradarea lui, și, prin puterea Lui divină, să-l ridice, în final, la tronul Său. Dar depinde de om dacă Hristos va îndeplini pentru el ceea ce este întru totul în stare să facă.
Va vrea omul să se țină de puterea divină și, cu hotărâre și stăruință, să-i reziste lui Satana, după pilda dată de Domnul Hristos în lupta cu vrăjmașul, în pustia ispitei? Dumnezeu nu poate să mântuiască pe om împotriva voinței lui din puterea șireteniilor lui Satana. Omul trebuie să lucreze cu puterea lui umană, ajutat de puterea divină a lui Hristos spre a rezista și spre a se învinge cu orice preț pe sine însuși. Pe scurt, omul trebuie să învingă cum a învins Hristos. Și atunci, prin biruința care este privilegiul lui s-o câștige prin Numele atotputernic al lui Isus, el poate deveni un moștenitor al lui Dumnezeu și împreună moștenitor cu Isus Hristos. Acesta n-ar putea fi cazul dacă toată biruința a fost realizată numai de Domnul Hristos. Omul trebuie să-și facă partea lui; el trebuie să fie victorios în contul lui, prin puterea și harul dat de Domnul Hristos. Omul trebuie să fie un împreună lucrător cu Hristos în lucrarea de biruință și atunci el va fi părtaș împreună cu Hristos la slava Lui.
Lucrarea în care suntem angajați este o lucrare sacră. Apostolul Pavel îi îndeamnă pe frații lui: „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, prea iubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.” Este o datorie sacră pe care o avem față de Dumnezeu de a păstra duhul curat ca templu pentru Duhul Sfânt. Dacă inima și mintea sunt devotate slujirii lui Dumnezeu, ascultând de toate poruncile Sale și iubindu-l cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea, și pe aproapele nostru ca pe noi înșine, noi vom fi găsiți loiali și credincioși față de toate cerințele cerului.
Apostolul spune din nou: „Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, și să nu mai ascultați de poftele lui.” De asemenea, el îi îndeamnă pe frații lui la hărnicie zeloasă și stăruință fermă în eforturile pentru curăția și sfințenia vieții, prin aceste cuvinte: „Toți cei care se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări. Ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji.”
Lupta creștină
Pavel prezintă în față noastră lupta spirituală și răsplata ei, în contrast cu diferitele jocuri înființate printre păgâni în onoarea zeilor lor. Tinerii care erau instruiți pentru aceste jocuri practicau o strânsă lepădare de sine și cea mai severă disciplină. Fiecare satisfacere a poftei care avea tendința de a slăbi puterea fizică era interzisă. Celor care se supuneau procesului de instruire nu le erau îngăduite vinul și hrana bogată, pentru că acestea ar fi slăbit în loc să crească vigoarea personală, vioiciunea sănătoasă, tăria și fermitatea. La aceste ocazii erau de față mulți martori, regi și nobili. Era considerată a fi cea mai mare onoare să câștigi o cunună simplă, care avea să se veștejească în câteva ore. Dar după ce concurenții pentru această cunună pieritoare au exersat o cumpătare severă și s-au supus unei discipline rigide, pentru ca să dobândească vigoare și energie personală în speranța de a deveni biruitori, nici chiar atunci nu erau siguri de premiu. Premiul putea fi acordat numai unuia singur. Unii puteau să muncească din plin, și tot atât de greu ca și alții, și-și puneau toată puterea să câștige cununa de cinste; dar când întindeau mâna să-și asigure premiul, un altul, cu o clipă înaintea lor, putea să apuce comoara râvnită.
În lupta creștină nu este la fel. Toți pot să alerge în această întrecere și pot fi siguri de victorie și onoare nepieritoare, dacă se supun condițiilor. Pavel zice: „Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul.” Și apoi el arată condițiile care trebuie îndeplinite pentru a avea succes: „Toți cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări.”
Dacă oameni păgâni, care nu erau stăpâniți de o conștiință luminată, care nu aveau teama de Dumnezeu în fața lor, voiau să se supună la privațiune și la disciplina de instruire, lipsindu-se de orice satisfacție care slăbește numai pentru o ghirlandă de material perisabil și pentru aplauzele mulțimii, cu atât mai mult ar trebui ca cei care aleargă în întrecerea creștină, în speranța nemuririi și aprobarea Celui Prea Înalt, să fie dispuși să se lipsească de satisfacții și excitante nesănătoase care degradează moralul, slăbesc intelectul și aduc puterile superioare în supunere față de pasiunile și poftele senzuale.
Mulțimile din această lume sunt martore la acest joc al vieții, lupta creștină. Și aceasta nu este totul. Împăratul universului și miliardele de îngeri cerești sunt spectatori ai acestei alergări; ei privesc doritori să vadă care vor fi biruitorii care vor câștiga coroana slavei care nu se veștejește. Dumnezeu și îngerii cerești observă cu grijă lepădarea de sine, sacrificiul de sine și eforturile chinuitoare ale celor care se angajează să alerge în întrecerea creștină. Răsplata dată fiecăruia va fi conformă cu energia stăruitoare și zelul credincios cu care și-a adus la îndeplinire partea lui în întrecerea cea mare.
La jocurile la care ne-am referit, numai unul era sigur de premiu. În alergarea creștină, apostolul spune: „Eu, deci, alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg.” La sfârșitul alergării, noi nu vom fi dezamăgiți. Pentru cei care îndeplinesc toate condițiile Cuvântului lui Dumnezeu și au un simțământ al răspunderii de a păstra vigoarea fizică și activitatea trupească, să poată avea o minte bine echilibrată și un moral sănătos, alergarea nu este nesigură. Ei toți pot câștiga premiul și pot dobândi și purta coroana slavei nemuritoare, care nu se veștejește.
Apostolul Pavel spune că „am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni”. Calea noastră creștină este văzută de un nor de martori: „Și noi, dar, fiindcă suntem înconjurați de un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, și păcatul care ne înfășoară așa de lesne, și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm cu credință la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care pentru bucuria ce-i era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.”
Lumea nu trebuie să fie un criteriu pentru noi. Este la modă să satisfaci apetitul cu hrană îmbelșugată și excitante nenaturale, întărind astfel înclinațiile senzuale și paralizând creșterea și dezvoltarea facultăților morale. Nu este dată nici o încurajare nici unuia din fiii sau fiicele lui Adam că pot fi biruitori în lupta creștină, dacă nu se hotărăsc să practice cumpătarea în toate lucrurile. Dacă fac acest lucru, ei nu se vor lupta ca unul care lovește în vânt.
Dacă își vor ține trupul în supunere și își vor aduce toate poftele și toate pasiunile sub controlul conștiinței luminate, simțind că este datoria lor față de Dumnezeu și față de semeni să asculte de legile care guvernează sănătatea și viața, creștinii vor avea parte de binecuvântarea vigorii fizice și mintale. Ei vor avea putere morală să se angajeze în luptă împotriva lui Satana, în Numele Celui care a biruit apetitul în favoarea lor, putând fi mai mult decât biruitori spre propriul lor folos. Lupta aceasta este la îndemâna tuturor celor care vor să se angajeze în ea.
Mi-a fost arătat cazul fratelui B., anume că a fost înconjurat de un nor de întuneric. Lumina cerului nu se află în locuința lui. Cu toate că el mărturisește a crede adevărul, în viața lui zilnică nu exemplifică influența lui simțitoare asupra inimii. El nu are o dispoziție curtenitoare, amabilă, afectuoasă și binevoitoare. Temperamentul îi este lui însuși defavorabil, familiei lui și bisericii unde este simțită influența lui. El are o lucrare de făcut pentru el însuși, pe care nimeni nu o poate face în locul lui. Are nevoie de influența transformatoare a Duhului lui Dumnezeu. Prin mărturisirea noastră ca urmași ai lui Hristos, noi suntem datori să testăm căile și acțiunile noastre, comparându-le cu exemplul Răscumpărătorului nostru. Spiritul și comportamentul nostru trebuie să corespundă cu exemplul pe care ni l-a dat Mântuitorul.
Fratele B. nu are un astfel de comportament care să aducă lumina soarelui în familia lui. De aici trebuie să-și înceapă lucrarea. Este mai mult ca un nor decât ca o rază de lumină. El este prea egoist spre a spune cuvinte de aprobare pentru membrii familiei sale, mai ales pentru cea care, dintre toți ceilalți, ar trebui să se bucure de iubirea și respectul lui afectuos. El este ursuz, arogant, dictatorial; adesea, cuvintele lui sunt tăioase și lasă o rană pe care nu încearcă s-o vindece cizelându-și spiritul, recunoscându-și greșelile și mărturisindu-și faptele rele. El nu face eforturi să vină la lumină. La el nu există o cercetare a inimii, a motivelor, temperamentului, a vorbirii și purtării, spre a vedea dacă viața sa este asemenea exemplului. El nu aplică Legea lui Dumnezeu la viața și caracterul lui ca regulă de acțiune. Domnul vrea să aibă înaintea Lui un popor cinstit și drept.
Sora B. are multe necazuri pe lângă slăbiciunea propriei naturi, cu care are de luptat, de aceea soarta ei nu trebuie făcută mai aspră decât este necesar. Fratele B. ar trebui să i-o ușureze; el trebuie să cultive delicatețea și curtoazia. Trebuie să fie foarte afectuos și gentil față de soția lui, care este egală cu el în fiecare privință; el nu trebuie să rostească nici un cuvânt care ar arunca o umbră asupra inimii ei. Trebuie să înceapă lucrarea de reformă în cămin; trebuie să cultive afecțiune și să biruie trăsăturile negeneroase, aspre și nemiloase ale temperamentului său, pentru că acestea pun stăpânire pe el. Dacă vrem ca noi, ființe omenești, să ajungem în cer, trebuie să biruim cum a biruit Hristos. Noi trebuie să fim asemenea chipului Său; caracterele noastre trebuie să fie fără pată.
Mi-a fost arătat că fratele B. n-are un simțământ înalt despre desăvârșirea de caracter necesară unui creștin. El n-are un simțământ potrivit al datoriei față de semenii săi. Este în pericol să-și promoveze interesele, dacă se prezintă ocazia, fără a ține seama de avantajul sau pierderea semenului său. El ține cont de prosperitatea lui ca fiind extrem de importantă, dar este dezinteresat de starea bună sau nefericită a semenilor săi. Pentru un avantaj neînsemnat pentru sine, Satana îl poate ademeni de la integritatea lui. Aceasta întunecă propriul lui suflet și aduce întunecime și asupra comunității. „Toate acestea”, spune Satana, „vor fi ale tale dacă te desparți de integritatea strictă. Toate acestea ți le voi da numai dacă vrei să-mi faci plăcerea asta sau să faci și să spui asta.” Și prea adesea, fratele B. a fost înșelat de vrăjmaș spre propria lui pagubă și spre întunecarea altor minți.
În comunitate mai sunt unii care au nevoie să vadă lucrurile dintr-un punct de vedere mai înalt, înainte ca ei să poată avea concepții spirituale și să fie într-o poziție unde pot să discearnă gândul și voia lui Dumnezeu și să reverse lumină, în loc să arunce umbră. Fratele B. are nevoie ca ochii să-i fie unși, ca să poată discerne clar atât lucrurile spirituale, cât și înșelăciunile lui Satana. Standardul creștin este ridicat și înălțat. Dar, vai, pretinșii urmași ai lui Hristos îl coboară până în praf.
Tu ai nevoie, frate B., de vigilență continuă, ca să nu fii învins de ispitirile lui Satana pentru tine însuți, fiind gelos și invidios, bănuitor și găsitor de greșeli. Dacă mergi mai departe murmurând, n-ai să faci nici un progres pe drumul spre cer. Dacă te oprești numai pentru un moment din eforturile tale zeloase și străduințele tale pline de evlavie pentru a te supune și stăpâni, ești în pericol de a fi învins de unele ispite puternice; poți face pași nesocotiți; poți manifesta un spirit necreștin, care va aduce amărăciune și tristețe nu numai propriului tău suflet, ci și sufletelor celorlalți. Tu poți aduce asupra lor o greutate apăsătoare și o tristețe care le vor vătăma sufletele, și tu vei fi răspunzător de această influență otrăvitoare. Frate B., dacă vrei să scapi de stricăciunea care este în lume prin poftă, trebuie să înfrumusețezi mărturisirea creștină în toate lucrurile.
Tu vei spune: Aceasta este o lucrare grea; calea este prea îngustă, nu pot merge pe ea. Este calea mai îngustă în această scrisoare decât ai găsit-o tu lămurit arătată în Cuvântul lui Dumnezeu? Cerul merită un efort neobosit, stăruitor, de o viață întreagă. Dacă te retragi acum și te descurajezi, vei pierde cu siguranță cerul — vei pierde viața nemuritoare și cununa slavei, care nu se veștejește. Cei care au un scaun alături de Mântuitorul, pe tronul Lui, sunt numai cei care au biruit, așa cum a biruit El. Iubirea pentru adevărul curat și sfințitor și iubirea pentru scumpul Răscumpărător vor ușura munca de cucerire. Puterea Lui le va fi acordată cu bucurie tuturor celor care o doresc cu adevărat. El va încununa cu har și pace fiecare efort stăruitor făcut în Numele Său.
Dacă străduința ta zilnică este să slăvești pe Dumnezeu și să supui eul, El va face tăria Lui desăvârșită în slăbiciunea ta, și tu poți trăi în așa fel, încât conștiința ta nu te va condamna. Tu poți să ai un raport bun de la cei din afară. O viață precaută nu va aduce numai un mare folos propriului tău suflet, ci va fi o lumină strălucitoare, care va lumina pe calea altora și le va arăta drumul spre cer.
Frate B., cum ți-ai stăpânit propriul tău temperament? Ai încercat să-ți învingi spiritul iute? Cu dispoziția și simțămintele pe care le ai acum, vei lipsi din cer tot atât de sigur cât este de sigur că există un cer. Din iubire pentru propriul tău suflet și din iubire pentru Domnul Hristos, care ți-a dat o dovadă de netăgăduit despre nemărginita Lui iubire, vino mai aproape de El, ca să poți fi umplut cu Duhul Său. Cultivă un spirit de veghere și rugăciune, ca să poți reprezenta cum se cuvine sfânta credință pe care o mărturisești ca urmaș al scumpului nostru Răscumpărător, care a lăsat un exemplu în propria Sa viață. Imită pe Mântuitorul nostru. Învață de la Hristos. Îndură greutăți ca un bun soldat al lui Isus Hristos, învinge ispitele lui Satana cum a învins El și vino ca biruitor asupra tuturor defectelor tale de caracter.
Hristos a fost un biruitor desăvârșit; și noi trebuie să fim întru totul desăvârșiți, să nu ne lipsească nimic, să fim fără pată sau vină. Mântuirea pe care a realizat-o Hristos pentru om a fost pentru El la un preț fără margini. Biruința pe care o câștigăm asupra inimii noastre și asupra ispitirilor lui Satana ne vor costa efort puternic, veghere continuă și rugăciune stăruitoare; și atunci nu vom recolta numai răsplata, care este darul vieții veșnice, ci va mări fericirea noastră pe pământ prin îndeplinirea cu conștiinciozitate a datoriei și prin respect și iubire mare față de cei din jurul nostru.
Am văzut că există o generală lipsă de devoțiune și efort sincer și serios în comunitate. Sunt mulți care au nevoie să fie convertiți. Fratele C. nu este un stâlp și o forță pentru comunitate. El nu înaintează în viața spirituală o dată cu vârsta. S-a situat într-o poziție astfel ca să poată fi ispitit de Satana. Cât privește experiența, este ca un copil. El îi supraveghează pe alții și notează greșelile lor, când ar trebui să-și cerceteze cu grijă și atenție propria lui inimă. Acea grabă de a pune la îndoială și a vedea greșeli în frații lui și a vorbi despre ele altora este mustrată prin cuvintele lui Hristos către unul pe care l-a văzut interesat mai mult de umblarea fraților lui decât să vegheze și să se roage ca Satana să nu-l biruie. Domnul Hristos i-a spus ucenicului Său: „Ce-ți pasă ție? Tu vino după Mine!”
Aceasta este tot ce poate face fratele C., în slăbiciunea naturii lui, să-și păzească propriul suflet și să închidă orice cale pe care Satana ar putea avea acces ca să insinueze îndoieli cu privire la alții. El este în mare pericol să-și piardă sufletul, nereușind să desăvârșească, în timpul de probă, caracterul creștin. El nu se grăbește să-L urmeze pe Hristos. Simțurile lui par să fie întunecate și aproape paralizate, așa încât nu prețuiește cum se cuvine lucrurile sacre. El poate chiar și acum să-și corecteze greșelile, dacă vrea să lucreze în puterea lui Dumnezeu.
Sunt câțiva din comunitatea _____, ale căror nume nu le pot da, care trebuie să biruie poftele și pasiunile. Unii vorbesc prea mult; ei iau poziția aceasta: „Povestește și noi vom povesti mai departe.” O astfel de poziție este într-adevăr mizerabilă! Dacă toți acești vorbitori de rău ar ține minte că îi urmărește un înger, care le notează cuvintele, ar fi mai puțină vorbărie și mai multă rugăciune.
Sunt copii ai păzitorilor Sabatului care au fost învățați din tinerețea lor să păzească Sabatul. Unii dintre aceștia sunt foarte buni, credincioși față de datorie, în măsura în care este vorba de problemele vremelnice; dar ei nu simt o adevărată convingere de păcat și nevoia de pocăință. Aceștia se află într-o stare primejdioasă. Ei privesc la comportamentul și eforturile pretinșilor creștini. Văd că unii fac mare caz de mărturisirea lor, dar nu sunt creștini conștiincioși, și compară părerile și acțiunile lor cu aceste pietre de poticnire; și, deoarece nu există o explozie de păcate în viața lor, le place să creadă că sunt aproape bine.
Acestor tineri sunt împuternicită să le spun: Pocăiți-vă și schimbați-vă, ca să vă fie șterse păcatele. N-aveți timp de pierdut. Cerul și viața veșnică sunt comori de valoare, care nu pot fi obținute fără efort. Nu are importanță cât de fără greșeală poate fi viața voastră; ca păcătoși, aveți pași de făcut. Vi se cere să vă pocăiți, să credeți și să fiți botezați. Hristos a fost întru totul drept; totuși El, Mântuitorul lumii, a dat omului un exemplu, pe Sine Însuși, comportându-se astfel cum trebuie să o facă păcătosul pentru a deveni copil al lui Dumnezeu și moștenitor al cerului.
Dacă Hristos, Răscumpărătorul curat și fără pată al cerului, a binevoit să ia măsurile necesare de luat de către păcătos în procesul convertirii, de ce acei care au lumina adevărului care strălucește pe cărarea lor să ezite să-și supună inimile față de Dumnezeu, să mărturisească în umilință că sunt păcătoși și să-și arate credința în ispășirea lui Hristos, prin fapte și acțiuni, identificându-se cu cei care mărturisesc a fi urmași ai lui Hristos? Totdeauna vor fi unii care nu vor trăi mărturisirea lor de credință, a căror viață zilnică îi arată a fi orice numai creștini nu; dar să fie acesta un motiv îndestulător pentru ca cineva să refuze să se îmbrace cu Hristos prin botez, în credința morții și a învierii Lui?
Chiar când Însuși Hristos a fost pe pământ și a umblat cu ucenicii Săi și i-a învățat, printre cei doisprezece era un diavol. Iuda L-a trădat pe Domnul lui. Hristos îi cunoștea pe deplin viața. El cunoștea lăcomia pe care Iuda n-o biruise, și în predicile Sale pentru alții, i-a dat multe învățături cu privire la acest subiect. Prin satisfacerea poftei, Iuda a permis acestei trăsături din caracterul său să crească și să prindă rădăcini atât de adânci, încât a scos afară sămânța adevărului semănată în inima lui; răul a predominat, până când, pentru iubirea de bani, L-a vândut pe Domnul lui pentru câteva bucăți de argint.
Faptul că Iuda n-a fost corect cu inima, că a fost atât de corupt de egoism și iubirea de bani încât a fost făcut să comită un mare păcat, nu este o dovadă că nu erau creștini adevărați, ucenici autentici ai lui Hristos, care Îl iubeau pe Mântuitorul lor și încercau să imite viața și exemplul Lui și să asculte de poruncile Lui.
Mi-a fost arătat faptul că Iuda a fost numărat printre cei doisprezece, cu toate greșelile și defectele lui de caracter. Este o lecție instructivă, una prin studiul căreia creștinii pot să beneficieze. Când Iuda a fost ales de Domnul nostru, cazul lui nu era fără nădejde. El avea unele calități. Prin asocierea lui cu Hristos în lucrare, ascultând cuvântările Sale, el avea o ocazie favorabilă să-și vadă greșelile, să facă cunoștință cu defectele lui de caracter, dacă dorea într-adevăr să fie un ucenic adevărat. Domnul l-a pus într-o poziție de unde putea să aleagă fie să-și dezvolte înclinația de lăcomie, fie să o vadă și să o corecteze. El ținea puținii bani adunați pentru săraci și pentru cheltuielile necesare ale lui Hristos și ale ucenicilor în lucrarea lor de propovăduire.
Acești bani puțini erau pentru Iuda o ispită continuă, și din când în când, atunci când făcea un mic serviciu pentru Hristos sau devota puțin timp pentru scopuri religioase, el se plătea pe sine din acest fond sărac, adunat pentru înaintarea luminii Evangheliei. În cele din urmă el a devenit atât de avar, încât s-a plâns amarnic pentru că mirul vărsat pe capul lui Isus era scump. A nutrit atât de mult această idee în mintea lui, încât a socotit banii care puteau fi puși în mâinile lui să-i cheltuiască, dacă mirul ar fi fost vândut. Egoismul lui s-a dezvoltat puternic, până ce el a simțit că trezoreria avea de-a face într-adevăr cu o mare pierdere, neprimind, în bani, valoarea mirului. În cele din urmă, el a făcut o plângere publică despre extravaganța acestei oferte scumpe pentru Hristos. Mântuitorul nostru l-a mustrat pentru această lăcomie. Aceasta a copt în inima lui Iuda, până când, pentru o mică sumă de bani, a consimțit să-L trădeze pe Domnul său. Printre păzitorii Sabatului vor fi din aceia care nu sunt mai sinceri decât a fost Iuda; dar cazurile unora ca aceștia nu trebuie să fie o scuză de a reține pe alții să urmeze pe Hristos.
Dumnezeu îi iubește pe copiii fratelui D., dar ei sunt într-o primejdie teribilă să creadă că sunt sănătoși și nu au nevoie de medic. Încrederea în propria lor îndreptățire nu-i va mântui niciodată. Ei trebuie să simtă nevoia unui Mântuitor. Hristos a venit să-i mântuiască pe cei păcătoși. Isus a spus: „Eu am venit să chem la pocăință nu pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși.” Fariseii, care credeau că sunt neprihăniți și se încredeau în faptele lor bune, nu simțeau nevoia unui Mântuitor. Ei credeau că sunt destul de buni fără Hristos.
Scumpii copii ai fratelui D. trebuie să-L implore pe Isus să le descopere păcătoșenia lor și să-I ceară să li se descopere El Însuși, ca Mântuitor iertător de păcate. Acești copii prețioși nu trebuie să fie înșelați și să piardă viața veșnică. Dacă nu se convertesc, ei nu pot intra în Împărăția cerurilor. Trebuie să-și spele hainele caracterului în sângele Mielului. Isus îi invită să-și ia măsurile care trebuie luate de păcătoși pentru a deveni copii ai Săi. Le-a dat un exemplu în viață de a se supune orânduirii botezului. El este exemplul nostru în toate privințele.
Dumnezeu le cere acestor copii să-I predea Lui cele mai bune și sacre afecțiuni ale lor. El i-a cumpărat cu propriul Lui sânge și de aceea pretinde slujirea lor. Ei nu-și aparțin. Isus a făcut pentru ei un sacrificiu nemărginit. Un Mântuitor milos și iubitor îi va primi, dacă vor veni la El exact așa cum sunt, depinzând de neprihănirea Lui și nu de meritele lor proprii.
Dumnezeu are milă și iubește tineretul din _____ și dorește ca ei să afle fericire în El. El a murit ca să-i răscumpere. Îi va binecuvânta dacă vin la El cu modestie și sinceritate. Ei Îl vor găsi, dacă Îl caută cu toată inima.