Iubite frate și soră F., Voi încerca acum să scriu ceea ce mi s-a prezentat cu privire la voi; pentru că simt că este timpul ca această biserică să-și pună inima în ordine și să facă o lucrare zeloasă pentru veșnicie. Amândoi iubiți adevărul și doriți să ascultați de el; dar sunteți neexperimentați. Mi s-a arătat că, în anumite împrejurări, veți fi puși la încercare și probați și vor fi descoperite trăsături de caracter de care nu vă dădeați seama că le aveți.
Mulți dintre cei care niciodată n-au fost puși la încercare par a fi creștini excelenți, viața lor pare fără greșeală; dar Dumnezeu vede că ei au trăsături de caracter care trebuie să le fie descoperite înainte să-și poată da seama de ele și să le corecteze. Simeon a profetizat, sub inspirația Duhului Sfânt, și i-a spus Mariei cu referire la Isus: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbușirea și ridicarea multora în Israel, și să fie un semn, care va stârni împotrivire. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.” În providența lui Dumnezeu, noi suntem puși în poziții diferite, spre a chema la exercitare calități ale minții menite să dezvolte caracterul în împrejurări diferite. „Căci cine păzește toată legea, și greșește într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” Pretinși creștini pot să trăiască o viață ireproșabilă atât cât privește aparența exterioară; dar când schimbarea împrejurărilor îi aruncă în situații cu totul diferite, sunt descoperite puternice trăsături de caracter, care ar fi rămas ascunse dacă împrejurările ar fi continuat să fie aceleași.
Mi-a fost arătat că aveți trăsături egoiste de care trebuie să vă păziți cu strictețe. Veți fi în primejdia de a privi la comoditatea și prosperitatea voastră fără a ține seama de prosperitatea altora. Voi nu aveți un spirit de lepădare de sine care să semene cu Exemplul cel mare. Trebuie să cultivați binefacerea, care vă va aduce mai mult în armonie cu spiritul lui Hristos în binefacerea Lui dezinteresată. Aveți nevoie de mai multă simpatie umană. Aceasta este o calitate a naturii noastre, pe care ne-a dat-o Dumnezeu spre a ne face generoși față de cei cu care venim în contact. Noi o găsim la bărbați și la femei ale căror inimi sunt la unison cu Hristos și este într-adevăr trist că celor care mărturisesc a fi urmașii Lui le lipsește acest mare principiu de bază al creștinismului. Ei nu imită Modelul și este imposibil să reflecte chipul lui Isus în viața și comportamentul lor.
Când simpatia umană este amestecată cu iubire și bunăvoință și sfințită de Duhul lui Isus, ea este un element care poate produce mult bine. Cei care cultivă binefacerea nu fac numai o lucrare bună pentru alții și binecuvântează pe cei care primesc fapta cea bună, ci sunt ei înșiși beneficiari prin deschiderea inimii lor influenței milostive a adevăratei binefaceri. Fiecare rază de lumină revărsată asupra altora va fi reflectată asupra inimilor noastre. Fiecare cuvânt amabil și de simpatie spus celui întristat, fiecare faptă pentru ușurarea celui apăsat și fiecare dar spre a aproviziona nevoile semenilor noștri, dăruit cu gândul de a slăvi pe Dumnezeu, vor avea ca rezultat binecuvântări pentru dătător. Cei care lucrează astfel ascultă de legea cerului și vor primi aprobarea lui Dumnezeu. Plăcerea de a face bine altora împărtășește simțămintelor o înflăcărare care străbate nervii, înviorează circulația sângelui și produce sănătate mintală și fizică.
Isus cunoștea influența binefacerii asupra inimii și vieții binefăcătorului și a căutat să întipărească în mintea ucenicilor Săi beneficiul care rezultă din exercitarea acestei virtuți. El spune: „Este mai ferice să dai decât să primești.” El a ilustrat spiritul de binefacere voioasă care trebuie exercitat față de prieteni, vecini și străini prin parabola omului care călătorea de la Ierusalim la Ierihon și a căzut între tâlhari, „care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat și l-au lăsat aproape mort.” Cu toată înalta mărturisire de evlavie făcută de preot și levit, inimile lor n-au fost mișcate de afecțiune miloasă față de cel suferind. Un samaritean care n-a făcut o astfel de declarație de neprihănire a trecut pe acel drum și, când a văzut nevoia acelui străin, nu l-a privit numai din simplă curiozitate pasivă, ci a văzut în el o ființă umană aflată în nenorocire, și mila lui a fost trezită. Imediat „s-a apropiat de i-a legat rănile, și a turnat peste ele untdelemn și vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han și a îngrijit de el.” Și a doua zi l-a lăsat în grija hangiului, cu asigurarea că la întoarcere va plăti toată datoria. Hristos întreabă: „Care dintr-acești trei ți se pare că a dat dovadă că este aproapele celui care a căzut între tâlhari? Cel ce și-a făcut milă de el, a răspuns învățătorul legii. Du-te de fă și tu la fel, i-a zis Isus.”
Aici Isus a dorit să-i învețe pe ucenicii Săi obligațiile morale care îi revin omului față de semenul său. Oricine neglijează să aducă la îndeplinire principiile ilustrate prin această învățătură nu este un păzitor al poruncii, ci, întocmai ca și levitul, calcă Legea lui Dumnezeu pe care pretinde că o respectă. Sunt unii care, ca și samariteanul, nu fac declarații de înaltă evlavie, dar au totuși un mare simțământ al obligațiilor față de semenii lor și au mult mai multă iubire și amabilitate decât unii care le mărturisesc.
Aceia îi iubesc într-adevăr pe semenii lor ca pe ei înșiși; ei își dau seama de răspunderile care le revin și de cerințele omenirii suferinde și împlinesc principiile Legii lui Dumnezeu în viața lor zilnică. „Un învățător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus și i-a zis: «Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?» Isus i-a zis: «Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?» El a răspuns: «Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău; și pe aproapele tău ca pe tine însuți.» «Bine ai răspuns», i-a zis Isus, «fă așa și vei avea viață veșnică».” Aici, Hristos arată învățătorului Legii că adevăratul rod al evlaviei este a iubi pe Dumnezeu cu toată inima și pe aproapele nostru ca pe noi înșine. „Fă așa”, a zis El, nu numai să crezi, ci fă „și vei avea viață veșnică.” Nu numai simpla mărturisire de credință în obligativitatea cerințelor Legii lui Dumnezeu te face creștin, ci și aducerea la îndeplinire a acelei Legi.
În parabolă, Isus îl înalță pe samaritean mai presus de preot și de levit, care erau mari formaliști pentru litera Legii Celor Zece Porunci. Acesta a ascultat de spiritul acestor porunci, pe când ceilalți s-au mulțumit să mărturisească o înaltă credință în ele; dar ce este credința fără fapte? Când susținătorii Legii lui Dumnezeu își fixează hotărât poziția în principiile ei, arătând că nu sunt fideli numai cu numele, ci și cu inima, îndeplinind în viața lor zilnică spiritul poruncilor lui Dumnezeu și punând în practică adevărata binefacere pentru om, atunci vor avea putere morală să miște lumea. Este imposibil pentru cei care mărturisesc credință pentru Legea lui Dumnezeu să reprezinte corect principiile acelui Decalog sfânt, în timp ce disprețuiesc sfintele Lui porunci de a-i iubi pe semenii lor ca pe ei înșiși.
Cea mai elocventă predică ce poate fi ținută despre Legea Celor Zece Porunci este a le păzi. Ascultarea trebuie să fie o datorie personală. Neglijarea acestei datorii este un păcat flagrant. Dumnezeu nu ne pune numai sub obligația de a ne asigura noi înșine, ci și să simțim ca o datorie obligatorie de a arăta și altora calea și, prin îngrijirea și iubirea noastră dezinteresată, să conducem la Hristos pe cei care vin în sfera noastră de influență. Surprinzătoarea absență a principiului care caracterizează viața multor pretinși creștini este alarmantă. Nepăsarea lor față de Legea lui Dumnezeu descurajează pe cei care recunosc cerințele ei sacre și tind să abată de la adevăr pe cei care altfel l-ar fi acceptat.
Pentru a ne cunoaște pe noi înșine așa cum trebuie, este necesar să ne privim în oglindă și să ne descoperim defectele, să folosim sângele lui Hristos, fântână deschisă pentru păcat și necurăție, în care putem să spălăm hainele caracterului nostru și să îndepărtăm petele păcatului. Dar mulți refuză să-și vadă greșelile și să le corecteze; ei nu doresc să se cunoască cu adevărat pe ei înșiși.
Dacă dorim să ajungem la mari realizări de desăvârșire morală și spirituală, trebuie să o trăim. Noi avem o obligație personală față de societate să facem acest lucru, pentru ca să exercităm în mod continuu o influență în favoarea Legii lui Dumnezeu. Trebuie să lăsăm ca lumina noastră să lumineze așa fel, încât toți să poată vedea că Evanghelia sacră are o influență asupra inimii și a vieții, că umblăm în ascultare de poruncile ei și nu călcăm nici unul din principiile ei. Suntem în mare măsură răspunzători față de lume pentru sufletele celor din jurul nostru. Cuvintele și faptele noastre vorbesc încontinuu fie pentru, fie contra lui Hristos și a Legii pe care El a venit să o apere. Lăsați ca lumea să vadă că nu suntem în mod egoist limitați exclusiv la interesele și bucuriile noastre religioase, ci că suntem liberali și dorim să se împărtășească și ei de binecuvântările și privilegiile noastre, prin sfințirea adevărului. Lăsați-i ca ei să vadă că religia pe care noi o mărturisim nu barează, nici nu acoperă cu gheață calea pentru suflet, făcându-ne antipatici și exigenți. Fie ca toți cei care mărturisesc că L-au găsit pe Hristos să slujească așa cum a făcut El, spre folosul omului, nutrind un spirit de binefacere înțeleaptă. Atunci vom vedea multe suflete urmând după lumina care strălucește din învățătura și exemplul nostru.
Noi toți trebuie să cultivăm o dispoziție binevoitoare și să ne supunem controlului conștiinței. Spiritul adevărului îi face mai buni pe cei care-l primesc în inimile lor. El lucrează ca și plămădeala, până ce întreaga ființă este adusă în conformitate cu principiile lui. El deschide inima care a fost înghețată prin zgârcenie; deschide mâna care a fost totdeauna închisă față de suferința omenească; și iubirea și amabilitatea sunt văzute ca rod al lui.
Dumnezeu cere ca noi toți să fim lucrători jertfitori de sine. Fiecare parte de adevăr are o aplicație practică pentru viața noastră zilnică. Binecuvântați sunt cei care aud Cuvântul Domnului și-l păzesc. Auzirea nu este de ajuns; noi trebuie să acționăm. În ținerea poruncilor este răsplata cea mare. Cei care demonstrează practic binefacerea, prin simpatia și faptele de milă față de cei săraci, suferinzi și nenorociți, nu numai că îi ușurează pe suferinzi, dar contribuie în mare măsură la propria lor fericire și sunt pe calea asigurării sănătății sufletului și a trupului. Isaia a descris în mod lămurit lucrarea pe care Dumnezeu o va accepta și pentru care va binecuvânta pe poporul Său dacă o va face:
„Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți, și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând, și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, și nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, și vindecarea ta va încolți repede; neprihănirea ta îți va merge înainte, și slava Domnului te va însoți. Atunci tu vei chema, și Domnul va răspunde, vei striga, și El va zice: «Iată-Mă!» Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, amenințările cu degetul, și vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, și întunericul tău va fi ca ziua nămiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, și va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.”
Legătura care există între minte și trup este foarte mare. Când unul este afectat, celălalt răspunde. Starea minții are mult de-a face cu sănătatea organismului fizic. Dacă mintea este liberă și fericită datorită conștiinței facerii de bine și a simțământului de mulțumire, făcându-i fericiți pe alții, ea va da naștere unei bucurii care va reacționa asupra organismului întreg, întărindu-l și ajutând sângele să circule mai liber. Binecuvântarea lui Dumnezeu este un vindecător, și cei care sunt bogați în facerea de bine pentru alții își vor da seama de binecuvântarea minunată din inima și viața lor.
Dacă cugetele voastre, iubite frate și soră, ar fi îndreptate mai mult pe calea purtării de grijă pentru alții, propriile voastre suflete ar primi binecuvântări mai mari. Amândoi aveți prea puțină simpatie umană. Voi nu simțiți împreună cu nevoile altora. Sunteți prea rigizi și fără simpatie. Ați devenit aspri, exigenți și aroganți. Sunteți în primejdia de a vă face conștiință pentru alții. Aveți propriile voastre idei despre datoriile creștine și buna cuviință creștină și vreți să apreciați pe alții prin aceste idei; aceasta înseamnă a trece limita a ceea ce este drept.
Alți oameni au păreri și însemnate trăsături de caracter care nu pot fi asemănate cu părerile voastre speciale. Aveți defecte și greșeli la fel ca frații și surorile voastre și este bine să vă amintiți de acest lucru când apare un diferend. Greșelile voastre sunt tot atât de grave pentru ei cum sunt ale lor pentru voi, și voi trebuie să fiți tot atât de indulgenți față de ei cum doriți să fie ei față de voi. Amândoi aveți nevoie de iubire și simpatie pentru alții, asemenea afecțiunii lui Isus. În propriul vostru cămin trebuie să exersați amabilitate, să vorbiți cu blândețe copilului vostru, tratându-l drăgăstos și abținându-vă să-l mustrați pentru fiecare greșeală mică, astfel încât să nu devină împietrit printr-o continuă găsire de greșeli.
Trebuie să cultivați iubirea și îndelunga răbdare a lui Hristos. Printr-un spirit vigilent și bănuitor cu privire la motivele și purtarea altora, adesea ați contracarat binele pe care l-ați făcut. Voi nutriți un simțământ glacial prin influența lui, care respinge în loc să atragă și să câștige. Voi trebuie să fiți dispuși a fi așa de îngăduitori și răbdători în temperamentul vostru cum doriți să fie alții. Iubirea egoistă pentru părerile și cărările voastre vă va nimici, în mare măsură, puterea de a face binele pe care sunteți doritori să-l faceți.
Soră F., tu ai o prea mare dorință de a conduce. Ești foarte sensibilă; dacă voința ta este barată, te simți foarte mult vătămată; eul se răscoală pentru că nu ai un spirit blând și dispus să învețe. Trebuie să supraveghezi îndeaproape acest punct; pe scurt, ai nevoie de o convertire totală, înainte ca influența ta să fie ceea ce trebuie să fie. Spiritul pe care îl manifești te va face nefericită, dacă continui să-l cultivi. Vei vedea greșelile altora și vei fi atât de dornică să-i corectezi, încât vei trece cu vederea greșelile tale și vei avea o lucrare grea să scoți paiul din ochiul fratelui tău, în timp ce există o bârnă în al tău care te împiedică să vezi. Dumnezeu nu dorește să faci din conștiința ta un criteriu pentru alții. Ai o datorie de adus la îndeplinire, care constă în a te bine dispune și a cultiva altruismul în simțămintele tale, până când cea mai mare plăcere a ta va fi să îi faci fericiți pe toți cei din jurul tău.
Amândoi trebuie să vă îmblânziți inimile și să fie umplute cu Duhul lui Hristos ca, în timp ce trăiți într-o atmosferă de bună dispoziție și bunăvoință, să-i puteți ajuta pe cei din jurul vostru să fie și ei sănătoși și fericiți. V-ați închipuit că veselia nu-și are locul în religia lui Hristos. Aceasta este o greșeală. Noi putem avea adevărată demnitate creștină și în același timp să fim veseli și plăcuți în comportamentul nostru. Veselia, fără frivolitate, este un har creștin. Trebuie să vă păziți să nu aveți idei prea înguste despre religie, altfel vă veți limita influența și veți deveni ispravnici necredincioși ai lui Dumnezeu.
Abțineți-vă să mustrați și să criticați. Voi nu sunteți potriviți să mustrați. Cuvintele voastre numai rănesc și întristează; ele nu vindecă și nu reformează. Trebuie să biruiți obiceiul de a mustra lucruri mărunte pe care le socotiți greșeli. Fiți deschiși, fiți generoși și darnici atunci când judecați oamenii și lucrurile. Deschideți-vă inima pentru lumină. Aduceți-vă aminte că Datoria are o soră geamănă: Iubirea; acestea, unite, pot face aproape orice; separat, nici una nu este capabilă de bine.
Este drept că amândoi trebuie să cultivați integritatea și să fiți credincioși față de simțul dreptății. Calea îngustă a datoriei trebuie să fie alegerea voastră. Iubirea de avere, iubirea de plăcere și prietenia să nu vă influențeze niciodată să sacrificați unul din principiile dreptății. Voi trebuie să fiți fermi în a urma directiva unei conștiințe luminate și convingerile datoriei voastre; dar trebuie să fiți păziți de bigotism și prejudecată. Să nu alunecați în spiritul fariseic.
Voi semănați acum semințe în ogorul cel mare al vieții și ce semănați acum, într-o bună zi, veți aduna. Fiecare gând, fiecare emoție, fiecare cuvânt și fiecare faptă împlinită reprezintă o sămânță care va aduce rod bun sau rău. Timpul secerișului nu este departe. Toate faptele noastre sunt trecute în revistă înaintea lui Dumnezeu. Toate acțiunile și motivele care le-au inspirat trebuie să fie scoase la iveală pentru a fi cercetate de îngerii lui Dumnezeu.
În măsura în care este posibil, voi trebuie să ajungeți la armonie cu frații și surorile voastre. Trebuie să vă predați lui Dumnezeu și să încetați să manifestați asprime și dispoziția de a găsi greșeli. Voi trebuie să renunțați la spiritul care vă caracterizează și să adoptați în locul lui spiritul scumpului Mântuitor. Întindeți-vă și apucați mâna Lui, pentru ca atingerea să vă poată electriza și încărca cu plăcutele calități ale inegalabilului Său caracter. Vă puteți deschide inima pentru iubirea Lui și lăsați ca puterea Lui să vă schimbe și harul Său să fie tăria voastră. Atunci veți avea o influență puternică spre bine. Tăria voastră morală va corespunde celui mai amănunțit test al caracterului. Integritatea voastră va fi curată și sfințită. Atunci, lumina ta va răsări ca zorile.
Amândoi trebuie să simpatizați mai mult cu alte suflete. Hristos este exemplul nostru; El S-a identificat pe Sine cu omenirea suferindă; din nevoile altora, El a făcut propria Sa cauză. Când frații Săi au suferit, El a suferit împreună cu ei. Orice dispreț sau neglijență față de ucenicii Săi este ca și cum le-am fi manifestat față de Hristos Însuși. El spune astfel: „Am fost flămând, și nu Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete, și nu Mi-ați dat să beau.”
Iubite frate și soră, voi trebuie să căutați să aveți caractere mai armonioase. Absența unei calități principale poate face ca aproape tot restul să fie fără efect. Principiile pe care le mărturisești trebuie transpuse în fiecare gând, cuvânt și faptă. Eul trebuie să fie răstignit și ființa întreagă să fie subordonată Domnului.
În mare măsură, comunitatea duce lipsă de iubire și de binefacere. Unii păstrează o rezervă rece, înghețată, o demnitate de fier, care îi respinge pe cei care sunt aduși în cercul influenței lor. Spiritul acesta este molipsitor; el creează o atmosferă aspră, care veștejește îndemnurile și hotărârile bune; el înăbușă curentul natural de simpatie umană, cordialitate și iubire; și sub influența lui, oamenii devin confuzi și atributele sociale și generoase sunt nimicite din lipsă de practicare. Nu este afectată numai sănătatea spirituală, ci suferă și sănătatea fizică prin această deprimare nenaturală. Tristețea și răceala acestei atmosfere nesociale sunt reflectate pe față. Fețele celor care sunt binevoitori și simpatici vor străluci cu strălucirea adevăratei bunătăți, în timp ce ale celor ce nu cultivă gânduri amabile și motive neegoiste exprimă sentimentele nutrite în inimă.
Soră F., simțămintele tale față de sora ta nu sunt exact așa cum dorește Dumnezeu. Ea avea nevoie de afecțiune de soră din partea ta și mai puțin de comandă și găsire de greșeli. Purtarea ta față de ea a dat naștere la o deprimare sufletească și la o neliniște a minții care îi afectează sănătatea. Fii atentă să nu oprimi și să nu descurajezi pe propria ta soră. Tu nu poți suporta nimic din partea ei; iei în nume de rău tot ce spune ea și are aparența că îți barează calea.
Sora ta are un caracter categoric. În această privință, trebuie să se schimbe. Trebuie să fie mai îngăduitoare, dar să știi că nu poți avea o influență folositoare asupra ei atâta timp cât ești așa de exigentă și nu arăți deloc iubire și simpatie față de cineva care are cu tine o legătură atât de strânsă ca cea de soră și care este unită cu tine în credință. Ați greșit amândouă. Amândouă ați făcut loc vrăjmașului și eul are mult de-a face cu simțămintele și acțiunile voastre una față de alta.
Soră F., tu ai înclinația de a dicta soțului tău, surorii tale și tuturor celor din jurul tău. Sora ta a suferit foarte mult în sufletul ei. Ea ar fi putut să suporte acest lucru dacă s-ar fi predat lui Dumnezeu și s-ar fi încrezut în El, dar Dumnezeu este nemulțumit de purtarea ta față de ea. Aceasta este nenaturală și cu totul greșită. Ea nu este mai neînduplecată în temperamentul ei decât ești tu într-al tău. Când două astfel de temperamente categorice vin în contact unul cu altul, este rău pentru amândouă. Fiecare din voi trebuie să vă convertiți din nou și să fiți schimbate după asemănarea divină. Dacă totuși greșești, mai bine să greșești de partea îndurării și a răbdării decât de cea a intoleranței.
Măsurile blajine, răspunsurile blânde, cuvintele plăcute sunt mult mai potrivite pentru a reforma și a salva decât severitatea și asprimea. Nu poți ajunge la inima oamenilor printr-o lipsă de amabilitate, în timp ce un spirit împăciuitor ar fi mijlocul prin care să îi apropii și apoi ai putea să îi îndrumi pe calea cea bună. Tu ar trebui să fii stimulată și de un spirit iertător și să acorzi creditul cuvenit fiecărui scop și fiecărei acțiuni bune a celor din jurul tău. Spune cuvinte de laudă soțului tău, copilului tău, surorii tale și tuturor celor de care ești legată. Criticarea continuă vatămă și întunecă viața oricui.
Nu face de rușine religia creștină prin gelozie și intoleranță față de alții. Aceasta le va recomanda religia ta doar în mod sărăcăcios. Nimeni n-a fost corectat vreodată de pe o poziție greșită prin critică și mustrare, dar mulți au fost îndepărtați astfel de la adevăr și și-au înăsprit inima împotriva credinței. Un spirit afectuos și un comportament gentil și atrăgător îi pot salva pe cei greșiți și vor acoperi o sumedenie de păcate. Dumnezeu cere să avem acea iubire „îndelung răbdătoare și plină de bunătate”.
Religia lui Hristos nu ne cere să ne pierdem identitatea de caracter, ci numai să ne adaptăm, într-o oarecare măsură, simțămintelor și metodelor altora. Multe persoane pot fi aduse împreună într-o unitate de credință religioasă, persoane ale căror păreri, obiceiuri și gusturi în cele vremelnice nu sunt în armonie; dar dacă au iubirea lui Hristos care arde în pieptul lor și privesc înainte spre același cer ca veșnicul lor cămin, ei pot avea cea mai plăcută și cea mai rațională părtășie și cea mai minunată unitate. Abia dacă există doi a căror experiență să fie la fel în toate amănuntele. Încercările unuia pot să nu fie încercările altuia, și inima noastră trebuie să fie întotdeauna deschisă pentru simpatie amabilă și în toți să ardă acea iubire pe care a avut-o Isus pentru frații Săi.
Învinge-ți temperamentul de a fi exigentă cu fiul tău, pentru ca mustrarea prea frecventă să nu facă să fie neplăcută prezența ta pentru el și să urască sfaturile tale. Apropie-l de inima ta, nu prin îngăduințe nebunești, ci prin blânde funii de iubire. Tu poți fi hotărâtă, dar totuși amabilă. Ajutorul tău trebuie să fie Hristos. Iubirea va fi mijlocul de a atrage inimile altora spre a ta, și influența ta îi poate îndrepta pe calea cea bună și dreaptă.
Eu te-am avertizat în ceea ce privește spiritul de critică și am să te previn din nou cu privire la aceeași greșeală. Uneori Hristos a mustrat cu severitate, și în unele cazuri poate să fie necesar să facem și noi astfel; dar trebuie să ținem seama că, în timp ce Hristos cunoștea exact situația celor pe care îi mustra, și exact câtă mustrare puteau să suporte, și ce era necesar spre a corecta purtarea lor cea rea, El știa, de asemenea, cum să aibă milă de cei greșiți, să-i mângâie pe cei nenorociți și să-i încurajeze pe cei slabi. El știa exact cum să păzească sufletele de descurajare și să le inspire speranță, pentru că era familiarizat cu motivele exacte și încercările specifice ale fiecărui suflet. El nu putea face o greșeală.
Dar noi putem judeca greșit motivele; putem fi înșelați de aparențe; putem crede că facem bine că mustrăm greșeala și mergem prea departe, criticând prea sever și rănind unde doream să vindecăm; sau putem exercita simpatia în mod neînțelept și contracarăm, în neștiința noastră, reproșul care este pe merit și la timp. Judecata noastră poate fi greșită, dar Isus a fost prea înțelept pentru a greși. El a mustrat cu milă și i-a iubit cu iubire divină pe cei pe care i-a mustrat.
Domnul cere să fim supuși față de voința Lui, stăpâniți de Duhul Lui și sfințiți pentru slujba Lui. Egoismul trebuie să fie îndepărtat și trebuie să biruim orice defect din caracterul nostru, după cum a biruit și Hristos. Spre a împlini această lucrare, trebuie să murim zilnic față de eu. Pavel a spus: „În fiecare zi sunt în primejdie de moarte.” El se convertea în fiecare zi, făcea un pas mai departe spre cer. Singura umblare aprobată de Dumnezeu este câștigarea de biruințe zilnice în viața spirituală. Domnul este binevoitor, cu milă duioasă și bogat în îndurare. El cunoaște nevoile și slăbiciunile noastre și vrea să ajute slăbiciunilor noastre de caracter numai dacă ne încredem în El și credem că ne va binecuvânta și va face lucruri mari pentru noi.