Iubite frate și soră I., Mi-a fost arătat că ați greșit în conducerea copiilor voștri. Voi ați primit idei la _____ de la dr. I., despre care ați vorbit în fața pacienților și în fața copiilor voștri. Aceste idei nu vor fi aduse la îndeplinire. Din punctul de vedere al doctorului I., ele pot să nu apară atât de inadmisibile; dar, văzute din punct de vedere creștin, sunt categoric periculoase. Instrucțiunea pe care a dat-o dr. I. în legătură cu evitarea muncii fizice s-a dovedit o mare pagubă pentru mulți. Sistemul de a nu face nimic este un sistem primejdios. Nevoia de distracții, așa cum învață și prescrie pacienților săi, este o eroare. Ca să ocupe timpul și să angajeze mintea, ele sunt făcute un înlocuitor pentru exercițiul folositor și sănătos și pentru munca fizică. Distracții ca cele recomandate de dr. I. excită creierul mai mult decât ocupația folositoare.
Exercițiul fizic combinat cu munca are o influență favorabilă asupra minții, întărește mușchii, îmbunătățește circulația și dă bolnavului satisfacția de a-și cunoaște propria lui putere de rezistență; în timp ce, dacă este oprit de la exercițiu sănătos și muncă fizică, atenția lui este îndreptată asupra lui însuși. El este într-o primejdie continuă de a se crede mai rău decât este în realitate și de a se statornici în el o imagine bolnavă, care dă naștere la teamă continuă că este împovărat peste puterile lui de rezistență. Ca regulă generală, dacă urmează să se angajeze într-o muncă oarecare, bine îndrumată, folosindu-și puterea și neabuzând de ea, el va afla că exercițiul fizic se va dovedi mai puternic și un agent de vindecare mai efectiv chiar și decât tratamentul cu apă pe care-l primește acum.
Inactivitatea puterilor mintale și fizice, în măsura în care este vorba de muncă folositoare, este aceea care îi menține pe mulți bolnavi într-o stare de slăbiciune, peste care se simt neputincioși să se ridice. Ea le dă, de asemenea, o ocazie mai mare de a se deda la o imaginație care nu-i curată — o îngăduință care a adus pe mulți dintre ei în starea actuală de slăbiciune. Li se spune că au cheltuit prea multă vitalitate în muncă grea, când, în nouă cazuri din zece, munca îndeplinită de ei a fost singurul lucru salvator din viața lor și a fost mijlocul de a fi salvați de la ruină totală. În timp ce mintea era ocupată în felul acesta, ei nu puteau să aibă o ocazie favorabilă spre a-și degrada astfel trupurile lor și de a completa lucrarea de nimicire a lor înșiși. A face ca astfel de persoane să înceteze de a mai lucra cu creierul și cu mușchii înseamnă a le da o mare ocazie să fie luați robi de către ispitele lui Satana.
Dr. I. a recomandat ca sexele să se amestece; el a învățat că sănătatea mintală și fizică cere o mai strânsă asociație unul cu altul. O astfel de învățătură a făcut și face un mare rău tinerilor și copiilor fără experiență și este o mare satisfacție pentru bărbați și femei cu caracter dubios, ale căror pasiuni n-au fost niciodată stăpânite și care, din această cauză, suferă de diferite dezordini care-i slăbesc. Persoanele acestea sunt învățate, din punct de vedere al sănătății, să fie mult timp în societatea sexului opus. În felul acesta, în fața lor este deschisă o ușă a ispitei, patima se trezește ca un leu în inima lor, orice considerație este oprimată și tot ce este înalt și nobil este sacrificat poftei păcătoase. Aceasta este o epocă în care lumea este inundată de stricăciune. Dacă mintea și trupul bărbaților și femeilor ar fi sănătoase, dacă patimile senzuale ar fi supuse unor mai înalte puteri intelectuale ale minții, ar putea fi potrivit să se învețe că băieții și fetele și chiar tinerii de vârstă mai matură ar putea beneficia aflându-se unii în societatea altora.
Dacă mintea tineretului din acest veac ar fi curată și nestricată, fetele ar putea avea o influență alinătoare asupra minții și manierelor băieților, iar băieții, cu natura lor mai puternică și mai hotărâtă, ar putea avea o tendință de a înnobila și a întări caracterul fetelor. Dar este un fapt dureros că nu există o fată din o sută care este curată la suflet și nu există un băiat din o sută a cărui morală să fie nepătată. Mulți care sunt mai în vârstă au mers așa de departe în viața de desfrâu, încât sunt stricați la trup și suflet; și stricăciunea a cuprins o mare clasă care, printre bărbați și femei, trec drept domni bine crescuți și doamne frumoase. Nu este timpul să se recomande ca folositor amestecul sexelor, rămânerea lor cât mai mult posibil unul în compania celuilalt. Blestemul acestui veac stricat este absența adevăratei virtuți și modestii.
Dr. I., tu ai exprimat aceste idei în sala de conferințe. Tinerii te-au auzit și observațiile tale au avut o influență tot atât de mare asupra propriilor tăi copii, ca și asupra altora. Ar fi fost mai bine să fi lăsat ideile acelea la _____. Practicarea riguroasă a unei munci severe este vătămătoare pentru corpul în creștere al tinerilor; dar unde sute și-au ruinat trupul numai prin muncă excesivă, inactivitatea, mâncarea excesivă și lenevia plăcută au semănat semințele bolii în organismul a mii de oameni care se grăbesc spre ruină rapidă și sigură.
Motivul pentru care tinerii au așa de puțină putere în creier și mușchi este pentru că fac așa de puțin pe linia muncii folositoare. „Iată care a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belșug și într-o liniște nepăsătoare, ea și fiicele ei, și nu sprijinea mâna celui nenorocit și celui lipsit. Ele s-au semețit și au făcut urâciuni blestemate înaintea Mea; de aceea le-am și nimicit, când am văzut lucrul acesta.”
Sunt puțini tineri în această epocă degenerată care pot să suporte studiul necesar spre a obține o educație obișnuită. De ce este așa? De ce se plâng copiii de amețeală, durere de cap, sângerare a nasului, palpitații și o stare de oboseală și slăbiciune generală? Să se atribuie aceasta mai cu seamă studiului lor minuțios? Părinții iubitori și indulgenți vor simpatiza cu copiii lor pentru că își închipuie că lecțiile lor sunt o sarcină prea mare și că dedarea lor la un studiu prea aprofundat le ruinează sănătatea. Este adevărat că nu se recomandă ca mintea tinerilor să fie încărcată cu studii prea multe și prea grele. Dar, părinților, în această problemă ați privit mai adânc decât pur și simplu să adoptați ideea sugerată de copiii voștri? N-ați dat crezare prea repede motivului aparent al indispoziției lor? Se cuvine ca părinții și tutorii să caute mai profund cauza acestui rău.
Nouăzeci și nouă de cazuri din o sută, cercetate și descoperite vouă, v-ar face să înțelegeți și să vedeți că nu încordarea pentru studiu a făcut ca lucrul să-i vatăme pe copiii voștri, ci că obiceiurile lor rele sugeau energia vitală a creierului și a corpului întreg. Sistemul nervos s-a zdruncinat, fiind excitat prea des, și astfel a fost pusă temelia pentru ruină prematură și sigură. Viciul secret omoară mii și zeci de mii.
Copiii trebuie să aibă o ocupație. Munca mintală potrivită și exercițiul fizic în aer liber nu vor frânge organismul băieților voștri. Munca folositoare și o cunoaștere a tainelor menajului vor fi folositoare pentru fetele voastre, și unele ocupații de afară sunt categoric necesare pentru organismul și sănătatea lor. Copiii trebuie să fie învățați să muncească. Hărnicia este cea mai mare binecuvântare pe care o pot avea bărbații, femeile și copiii.
Voi ați greșit în educarea copiilor voștri. Ați fost prea îngăduitori. I-ați favorizat și i-ați scutit de muncă, până când unora dintre ei aceasta le este categoric dezagreabilă. Inactivitatea, lipsa unei ocupații bine organizate, le-a adus multă vătămare. Ispitele sunt în toate părțile gata să ruineze tineretul, pentru această lume și pentru următoarea. Calea ascultării este singura cale sigură.
Ați fost orbi față de puterea pe care a avut-o vrăjmașul asupra copiilor voștri. Munca din gospodărie, chiar până la oboseală, nu i-ar fi vătămat nici a cincizecea parte așa de mult cât au făcut obiceiurile leneșe. Ei ar fi scăpat de multe primejdii, dacă ar fi fost învățați într-o perioadă mai timpurie să-și ocupe timpul cu o muncă folositoare. Ei n-ar fi căpătat un astfel de temperament, o astfel de dorință după schimbare și de a merge în societate. Ar fi scăpat de multe ispite deșarte și de angajare în distracții nefolositoare, lecturi ușoare, discuții inutile și fără sens. Și-ar fi petrecut timpul mai mult spre împlinirea lor și fără o așa de mare ispită de a căuta societatea sexului opus și s-ar fi scutit de o cale rea. Vanitatea și fandoseala, inutilitatea și desigur păcatul au fost rezultatul acestei indolențe. Voi, părinții, și îndeosebi tu, ca tată, i-ați măgulit și îngăduit spre marea lor vătămare.
Îngâmfare și egoism
Iubite frate, ai făcut o greșeală regretabilă stând în fața pacienților în sala de conferințe, precum adesea ai făcut, și înălțându-te pe tine și soția ta. Copiii tăi au învățat lecții din aceste observații care au format caracterul lor. Tu vei descoperi acum că nu este o treabă ușoară să corectezi impresiile care au fost făcute. Ei sunt mândri și îngâmfați. Ei cred că, fiind copiii tăi, sunt superiori copiilor în general. Tu erai îngrijorat că oamenii nu-ți vor da respectul cuvenit poziției tale ca medic al Institutului de Sănătate. Aceasta a arătat o înclinație către slăbiciune, care a îngreuiat înaintarea ta spirituală. Aceasta te-a făcut, de asemenea, să fii gelos pe alții, temându-te că te vor înlocui sau nu vor da stima cuvenită poziției și valorii tale. Ai înălțat-o și pe soția ta, prezentând-o în fața pacienților ca pe o ființă superioară. Ai fost ca un om orb; i-ai dat credit pentru capacități pe care ea nu le posedă.
Trebuia să-ți amintești că valoarea ta morală este prețuită după cuvintele, după acțiunile și după faptele tale. Acestea nu pot fi niciodată ascunse, ci te vor pune la înălțimea cea adevărată în fața pacienților tăi. Dacă arăți interes față de ei, dacă lucrezi pentru ei, vor cunoaște acest lucru, iar tu vei avea încrederea și iubirea lor. Dar vorbăria niciodată nu-i va face să creadă că munca ta zeloasă pentru ei te-a împovărat și ți-a istovit vitalitatea, când ei știu că n-au avut parte de atenția și îngrijirea ta specială. Pacienții vor avea încredere și iubire pentru cei care arată un interes special pentru ei și care muncesc pentru vindecarea lor. Dacă faci această lucrare, care nu poate fi lăsată nefăcută, pentru care pacienții plătesc, atunci nu-i nevoie să cauți stima și respectul prin vorbărie; tu le vei avea tot așa de sigur în timp ce lucrezi.
Tu nu ești eliberat de egoism și de aceea n-ai avut binecuvântarea pe care o dă Dumnezeu lucrătorilor Săi altruiști. Interesul tău a fost împărțit. Ai avut o grijă atât de specială pentru tine însuți și pentru ai tăi, încât Domnul n-a mai avut nici un motiv să lucreze special pentru tine și să-ți poarte de grijă. În privința aceasta, purtarea ta te-a descalificat pentru poziția pe care o deții. Anul trecut am văzut că te-ai simțit competent să conduci singur institutul. Dacă ar fi al tău și tu ai fi cel care ar beneficia sau ar păgubi prin câștiguri sau pierderi, ai înțelege că este datoria ta să ai o grijă deosebită ca pierderile să nu aibă loc și pacienții care erau acolo pe bază de caritate să nu secătuiască institutul de bani. Tu ai face cercetări și nu i-ai lăsa să rămână o săptămână mai mult decât ar fi necesar. Ai căuta multe căi prin care ai putea reduce cheltuielile și să păstrezi proprietatea institutului. Dar tu ești doar un angajat, și zelul, interesul și abilitatea, pe care crezi că le ai pentru a conduce o astfel de instituție, n-au apărut. Pacienții n-au primit atenția pentru care au plătit și la care aveau dreptul să se aștepte.
Mi-ai fost arătat ca unul care adesea te îndepărtai de bolnavii care aveau nevoie de sfatul și consultația ta. Mi-ai fost prezentat în mod vădit ca nepăsător și abia ascultând vorbele lor, care pentru ei erau de mare importanță. Tu păreai a fi în mare grabă, amânându-i până la un timp în viitor, când foarte puține cuvinte de simpatie și încurajare ar fi liniștit mii de temeri și ar fi dat pace și siguranță în locul neliniștii și întristării. Ai apărut ca fiindu-ți frică să le vorbești pacienților. Tu n-ai pătruns în simțămintele lor, ci te-ai ținut la distanță, când ar fi trebuit să arăți mai multă familiaritate. Erai prea distant. Ei priveau la tine precum copiii la părinți și aveau dreptul să se aștepte să primească atenție din partea ta pe care nu au obținut-o. Cuvintele „pe mine și al meu” se interpun între tine și munca pe care poziția ta cere s-o îndeplinești. Adesea, pacienții și ajutoarele au nevoie de sfatul tău; dar ei simt o indispoziție de a merge la tine și nu se simt liberi să-ți vorbească.
Tu ai căutat să-ți menții o demnitate necuvenită. În efortul tău, n-ai atins ținta, ci ai pierdut încrederea și iubirea pe care le-ai fi putut câștiga dacă ai fi fost modest, având blândețea și smerenia sufletului. Adevărata devoțiune și consacrare față de Dumnezeu va face loc pentru tine în inimile tuturor și nu te va îmbrăca cu o demnitate presupusă, ci cu una adevărată. Tu ai fost înălțat prin cuvintele de aprobare pe care le-ai primit. Modelul tău trebuie să fie viața lui Hristos, care te învață să faci binele în orice loc pe care îl ocupi. În timp ce te îngrijești de alții, Dumnezeu Se va îngriji de tine. Maiestatea cerului nu S-a ferit de oboseală. El a călătorit pe jos, din loc în loc, spre a face bine suferinzilor și celor în nevoie. Cu toate că posezi unele cunoștințe și poți avea o oarecare înțelegere a organismului uman, putând urmări cauza bolii — cu toate că ai putea să ai limba oamenilor și a îngerilor, — mai ai nevoie și de alte calificări, altfel toate darurile tale nu vor avea nici o valoare specială. Tu ai nevoie de putere de la Dumnezeu, care poate fi obținută numai de către cei care-și pun încrederea în El și care se consacră lucrării pe care le-a dat-o El s-o facă. Hristos trebuie să fie o parte a cunoștinței tale. Trebuie avută în vedere înțelepciunea Lui în locul înțelepciunii tale. Atunci vei înțelege cum să fii lumină în camerele bolnavilor. Ai nevoie de libertate de spirit, putere și credință. Credința este slabă, din lipsă de exercitare; ea nu poate fi viguroasă și sănătoasă. Eforturile tale pentru cei care sunt bolnavi la inimă și trup nu vor avea succesul pe care l-ar putea avea, pacienții nu vor câștiga puterea fizică și spirituală pe care ar fi putut să o câștige, dacă tu nu duci cu tine pe Isus în vizitele tale. Trebuie să te însoțească cuvintele și lucrările Sale. Atunci vei simți că cei pe care i-au binecuvântat rugăciunile și cuvintele tale de simpatie te vor binecuvânta, în schimb, pe tine.
Tu n-ai simțit întru totul dependența ta de Dumnezeu și nici ineficiența și slăbiciunea ta fără înțelepciunea și harul Său special. Te îngrijorezi, ți-e teamă și te îndoiești pentru că ai lucrat prea mult în propria ta putere. Cu Dumnezeu poți prospera. În umilință și sfințenie de suflet vei găsi multă pace și putere. Ele luminează foarte strălucitor pe cei care își simt slăbiciunea și întunecimea, pentru că unii ca aceștia fac ca Hristos să fie neprihănirea lor. Tăria trebuie să vină din unirea ta cu El. Nu obosi în facerea de bine.
Maiestatea cerului a invitat pe cei obosiți: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Motivul pentru care povara pare uneori așa de grea și chinuitoare este că te-ai ridicat mai presus de blândețea și umilința avută de Domnul nostru divin. Nu te mai gratifica și înălța pe tine însuți, ci lasă ca eul să fie ascuns în Isus și învață de la El, care te-a invitat și ți-a făgăduit odihnă.
Am văzut că Institutul de Sănătate nu poate progresa niciodată atâta timp cât cei care dețin locuri de răspundere se interesează mai mult de ei înșiși decât de instituție. Dumnezeu dorește în lucrarea Lui oameni altruiști, bărbați și femei; și cei care poartă răspunderea la Institutul de Sănătate trebuie să supravegheze fiecare departament de acolo, să practice economia, să poarte de grijă lucrurilor mărunte și să se păzească de pierderi. Pe scurt, ei trebuie să fie atât de atenți și judicioși în administrarea lor, ca și când ar fi adevărații proprietari.
Tu ai fost cuprins de simțământul că aceasta sau aceea nu era treaba ta. Tot ce are legătură cu institutul este treaba ta. Dacă observi anumite lucruri de care nu te poți ocupa cum trebuie, fiind solicitat în altă parte, cheamă pe cineva în ajutor care se va ocupa imediat de această problemă. Dacă această lucrare este prea grea pentru tine, un altul trebuie să-ți ia locul, care poate aduce întru totul la îndeplinire toate sarcinile care revin unuia care deține poziția ta de răspundere.
În discuțiile tale din sala de conferințe, ai învinuit adesea pe pacienți și pe ajutoare că aduc asupra ta poveri și griji inutile, când, în același timp, au văzut că tu nu ți-ai îndeplinit nici jumătate din sarcinile care apasă asupra ta ca medic. Tu n-ai îngrijit cum trebuie bolnavii pe care-i aveai în grijă. Pacienții tăi nu sunt orbi; observă neglijența ta față de ei. Ei sunt departe de casele lor și îi costă ca să obțină îngrijirea și tratamentul pe care nu-l pot primi acasă. Toată această mustrare din sala de conferințe este păgubitoare pentru instituție și neplăcută pentru Dumnezeu.
Este adevărat că ai avut poveri grele de purtat, dar în multe cazuri ai învinuit pe pacienți și pe ajutoare, când necazul era în propria ta familie. Ei îți cer ajutorul continuu, dar nu te ajută în schimb; nu există nici unul în căminul tău care să-ți susțină mâinile sau să te încurajeze. Dacă n-ai avea altă grijă decât cea de la institut, ai putea suporta mult mai bine și nu ți-ai pierde puterea și curajul. Este datoria ta să-ți aperi sănătatea; și dacă grijile familiei tale sunt atât de mari, încât lucrarea în care ești angajat te supra împovărează și nu ești în măsură să-ți dedici timpul și atenția pentru pacienți și institut, ceea ce, de fapt, se cuvine, atunci trebuie să renunți la poziția ta și să-ți cauți un loc unde poți face față familiei tale, ție însuți și răspunderilor asumate. Poziția pe care o ocupi acum este o poziție importantă. Ea cere un intelect clar, puterea creierului, nervi și mușchi. Pentru succesul lucrării este necesară o consacrare zeloasă. Doar aceasta va face ca instituția să prospere. Spre a fi un lucru viu, el trebuie să aibă viață, lucrători dezinteresați care să-l conducă.
Soră I., tu nu ți-ai ajutat soțul așa cum ar fi trebuit. Atenția ta a fost îndreptată mai mult asupra ta însăți. Tu n-ai înțeles nevoia de a-ți trezi energiile adormite spre a-l încuraja și a-l întări pe soțul tău în munca lui, spre a binecuvânta pe copiii voștri cu influența ta cea bună. Dacă te-ai fi apucat zeloasă de sarcinile pe care le-a pus Dumnezeu asupra ta, dacă l-ai fi ajutat pe soțul tău să poarte poverile și împreună i-ați fi instruit cum se cuvine pe copiii voștri, ordinea lucrurilor în familia voastră ar fi fost schimbată.
Dar tu ai cedat melancoliei și tristeții, și aceasta a adus asupra locuinței voastre un nor, în loc de strălucirea soarelui. Tu n-ai încurajat speranța și buna dispoziție, și influența ta i-a deprimat pe cei pe care ar fi trebuit să-i ajuți prin cuvinte și fapte amabile. Toate acestea sunt rezultatul egoismului. Tu ai pretins atenția și simpatia soțului și copiilor tăi, și totuși n-ai simțit că era datoria ta să abați atenția de la tine și să lucrezi pentru fericirea și bunăstarea lor. Ai dat cale liberă nerăbdării și ți-ai mustrat cu asprime copiii. Aceasta n-a făcut decât să-i întărească în căile lor rele și a desfăcut legăturile de afecțiune care ar fi trebuit să lege împreună inimile părinților și ale copiilor.
Ți-ai pierdut stăpânirea de sine și ai criticat pe soțul tău în prezența copiilor tăi; aceasta a micșorat autoritatea lui asupra lor și a ta, de asemenea. Tu ai fost foarte slabă; când copiii tăi au venit la tine să se plângă de alții, tu de îndată ai hotărât în favoarea lor și în mod neînțelept ai criticat și învinuit pe cei de care s-au plâns ei. Aceasta a nutrit în mintea copiilor tăi o predispoziție de a murmura împotriva celor care nu le dădeau respectul pe care ei și-l imaginau că-l merită. Tu ai încurajat direct acest spirit, în loc să-l reduci la tăcere. Nu te-ai ocupat de copiii tăi așa de hotărât și corect cum ar fi trebuit s-o faci.
Ai avut necazuri. Ai fost apăsată în spirit. Ai fost descurajată, dar de această nefericire i-ai învinuit pe alții. Cauza principală este la tine. Tu n-ai reușit să faci din căminul tău ceea ce ar fi trebuit să fie și ceea ce ar fi putut fi. Stă încă în puterea ta să corectezi greșelile de acolo. Ieși din acea rezervă rece și rigidă. Arată mai multă iubire, mai degrabă decât s-o pretinzi; cultivă buna dispoziție; lasă ca lumina soarelui să pătrundă în inima ta, și ea va străluci asupra celor din jurul tău; fii mai socială în manierele tale; caută să câștigi încrederea copiilor tăi, ca ei să poată veni la tine după sfat și părere; încurajează în ei umilința și altruismul, oferindu-le un bun exemplu.