Iubiți frați M., În vedenia pe care am avut-o în ianuarie trecut, mi-au fost arătate unele lucruri cu privire la voi amândoi. Mi-a fost arătat că nu creșteți în spiritualitate după cum ar fi datoria și privilegiul vostru să creșteți. Măreția lucrării și ocazia providențială a lui Dumnezeu ar trebui să vă miște inimile. Hristos a intenționat ca credincioșii Săi copii să fie lumina lumii și sarea pământului. Viața cea sfântă și exemplul creștin al unui om bun dintr-o localitate revarsă o lumină care se reflectă asupra altora. Cât de mare ar fi atunci influența unei grupe de credincioși, care umblă cu toții în ascultare de poruncile lui Dumnezeu!
Predicarea Cuvântului este poruncită de Dumnezeu spre a-i trezi și convinge pe păcătoși. Și când predicatorul exemplifică în propria lui viață lepădarea de sine și sacrificiile lui Hristos, când conversația și faptele lui sunt în armonie cu Modelul divin, atunci influența lui va fi puternică asupra celor ce ascultă glasul lui. Dar nu toți pot fi predicatori la amvon. Datoriile diferitelor persoane variază și lucrare de făcut există pentru fiecare. Toți pot să ajute cauza prin dăruirea altruistă din banii lor, ca ajutor pentru diferitele ramuri ale lucrării, prin aprovizionarea mijloacelor pentru publicarea tratatelor și a revistelor spre a fi împrăștiate printre oameni și a răspândi adevărul. Cei care dau bani ca să promoveze cauza poartă o parte din sarcina lucrării; ei sunt împreună lucrători cu Hristos, pentru că Dumnezeu i-a aprovizionat pe oameni cu bani pe încredere, spre a fi folosiți pentru scopuri sfinte și chibzuite. Ei sunt uneltele pe care le-a rânduit Dumnezeu să facă bine și oamenii trebuie să pună acești bani la schimbător.
Iubiți frați, să vă aduceți aminte că sunteți ispravnici ai lui Dumnezeu și că El vă face răspunzători pentru talanții vremelnici pe care vi i-a dat cu împrumut, spre a-i folosi cu pricepere și spre slava Sa. Nu vreți să vă cercetați inimile, să vedeți motivele care vă îndeamnă la acțiune? Am văzut că primejdia constă în iubirea averilor voastre. Urechile voastre nu se grăbesc să audă chemarea Stăpânului în persoana sfinților Săi și a lipsurilor cauzei Sale. Voi nu investiți cu bucurie comoara voastră în acțiunea creștinismului. Dacă doriți o comoară în cer, trebuie să faceți rost de ea cât aveți ocazie. Dacă socotiți mai prudent să vă folosiți banii pentru o mai mare acumulare de bogății pământești și să investiți cu economie în cauza lui Dumnezeu, atunci să fiți mulțumiți să primiți comoara cerească după investiția din depozitul ceresc.
Voi doriți să vedeți progresul cauzei lui Dumnezeu, dar faceți puțin efort personal în scopul acesta. Dacă voi, și alții care mărturisesc sfânta noastră credință, ați putea să vedeți adevărata voastră situație și să vă dați seama de răspunderea pe care o aveți față de Dumnezeu, ați deveni zeloși conlucrători cu Isus. „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, și cu toată puterea ta.” În această privință nu poate fi nici un interes împărțit, pentru că omul întreg cuprinde toată inima, cugetul și puterea.
Apostolul spune: „Voi nu sunteți ai voștri, căci ați fost cumpărați cu un preț.” Când sărmanul păcătos condamnat zăcea sub blestemul Legii Tatălui, Isus l-a iubit atât de mult, încât S-a dat pe Sine pentru călcătorul de Lege. Acesta a fost răscumpărat în virtutea sângelui Său. Noi nu putem aprecia valorosul preț de răscumpărare plătit pentru omul căzut. Pentru o astfel de iubire minunată ar trebui date în schimb cele mai bune și sfinte afecțiuni ale inimii. Darurile vremelnice de care te bucuri îți sunt doar împrumutate, spre a ajuta la înaintarea Împărăției lui Dumnezeu.
Eu vorbesc despre sistemul zecimii, totuși cât de sărăcăcios se arată el minții mele! Ce mică prețuire! Cât de zadarnică este strădania de a măsura cu reguli matematice timp, bani și iubire, în schimbul unei iubiri și al unui sacrificiu care nu pot fi măsurate și calculate! Zecimi pentru Hristos! O, ce recompensă sărăcăcioasă, nedemnă pentru ceea ce costă atât de mult! De pe crucea Golgotei, Hristos cheamă la o predare necondiționată. El i-a făgăduit tânărului învățător al legii că, dacă a vândut tot ce avea, a dat săracilor și a luat crucea Lui să-L urmeze, va avea o comoară în cer. Tot ce avem să fie consacrat lui Dumnezeu. Maiestatea cerului a venit în lume să moară ca jertfă pentru păcatele omului. Cât de rece și egoistă este inima umană, care întoarce spatele unei atât de neasemuite iubiri și se apucă de lucrurile iluzorii din această lume!
Când egoismul se străduiește să câștige biruință asupra voastră, aduceți-vă aminte de Unul care a părăsit slăvitele curți cerești și S-a dezbrăcat de hainele Lui regale de dragul vostru, devenind sărac, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă puteți îmbogăți. Vreți voi, dar, să disprețuiți această iubire mare și îndurare fără margini, refuzând să fiți deranjați și să vă lepădați de voi înșivă din iubire pentru El? Vreți să țineți la comorile acestei lumi și să neglijați să ajutați la înaintarea acestei mari lucrări a adevărului?
Copiilor lui Israel li s-a poruncit în vechime să aducă o jertfă pentru adunarea întreagă pentru curățire de întinăciunea ceremonială. Jertfa aceasta era o juncană roșie și reprezenta cea mai desăvârșită jertfă care să răscumpere din întinăciunea păcatului. Aceasta era o jertfă ocazională pentru curățirea tuturor celor care atingeau un mort din necesitate sau accidental. Toți cei care veneau în contact cu moartea în orice fel erau socotiți, ceremonial, necurați. Aceasta trebuia să imprime puternic în mintea evreilor faptul că moartea a venit ca urmare a păcatului și de aceea este un reprezentant al păcatului. Acea juncană, acel chivot, acel șarpe de aramă arată în mod impresionant spre acea jertfă mare — jertfa lui Hristos.
Juncana aceasta trebuia să fie roșie, care era un simbol al sângelui. Ea trebuia să fie fără pată sau cusur și care n-a fost pusă niciodată la jug. Aici, era simbolizat din nou Hristos. Fiul lui Dumnezeu a venit de bunăvoie să aducă la îndeplinire lucrarea de ispășire. Asupra Lui n-a fost un jug obligatoriu, pentru că El era independent și deasupra oricărei legi. Îngerii, ca mesageri inteligenți ai lui Dumnezeu, erau sub jugul obligației; nici un sacrificiu personal al lor nu putea să ispășească vinovăția omului căzut. Numai Hristos era liber față de cerințele Legii spre a lua asupra Sa răscumpărarea neamului omenesc căzut. El avea să-și dea viața și s-o ia din nou. „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat, să fie deopotrivă cu Dumnezeu.”
Și totuși, această Ființă slăvită a iubit pe sărmanul păcătos și a luat asupra Sa chipul unui rob, ca să poată suferi și muri spre folosul omului. Isus putea să rămână la dreapta Tatălui Său, să poarte coroana și îmbrăcămintea Sa regală. Dar El a ales să schimbe toate bogățiile, onoarea și slava cerului pentru sărăcia omenirii și poziția de comandă înaltă pentru ororile din Ghetsemani, umilința și agonia de pe Golgota. El a devenit un om al durerii și obișnuit cu suferința, pentru ca prin botezul suferinței și al sângelui să poată curăți și răscumpăra o lume vinovată. „Iată-Mă că vin”, a fost consimțământul Lui bucuros, „să fac voia Ta, Dumnezeule.”
Juncana de jertfă era dusă afară din tabără și ucisă în modul cel mai impunător. Tot așa și Hristos a suferit în afara porților Ierusalimului, pentru că Golgota era în afara zidurilor cetății. Aceasta trebuie să arate că Hristos n-a murit numai pentru evrei, ci pentru omenirea întreagă. El vestește unei lumi căzute că a venit să fie Răscumpărătorul lor și îi cheamă să accepte mântuirea pe care le-o oferă El. Juncana, fiind ucisă în maniera cea mai solemnă, preotul, îmbrăcat în haine curate, albe, lua sângele în mâinile lui când acesta se scurgea din trupul victimei și-l stropea spre templu de șapte ori. „Și fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite și curățite de un cuget rău și cu trupul spălat cu o apă curată.”
Trupul juncanei era ars până la cenușă, ceea ce însemna o jertfă cuprinzătoare și completă. Apoi cenușa era adunată de o persoană necontaminată de contactul cu trupul mort și pusă într-un vas care conținea apă dintr-o apă curgătoare. Această persoană curată lua apoi o crenguță de cedru, o pânză stacojie și un buchet de isop, pentru ca să stropească conținutul vasului spre cort și spre poporul adunat. Ceremonia aceasta era repetată de șapte ori spre a fi completă și era făcută ca o curățire de păcat.
Tot așa și Hristos, în dreptatea Sa fără pată, după ce și-a vărsat sângele Său cel prețios, a intrat în locul cel sfânt să curățe Sanctuarul. Și acolo este adus curentul roșu în slujirea de împăcare a lui Dumnezeu cu omul. Unii pot vedea în această ucidere a juncanei o ceremonie fără sens, dar ea a fost făcută la porunca lui Dumnezeu și are o semnificație adâncă, pe care nu a pierdut-o până în timpul de față.
Preotul folosea cedru și isop, pe care le muia în apa curată și stropea pe cel necurat. Aceasta simboliza sângele vărsat al lui Hristos spre a ne curăți de necurățiile morale. Repetarea stropirilor ilustrează perfecțiunea lucrării care trebuia adusă la îndeplinire pentru păcătosul care se pocăiește. Nu trebuie să fie curat numai sufletul lui, ci el trebuie să se străduiască să aibă consacrată lui Dumnezeu familia lui, planurile lui gospodărești, averea lui și tot ce-i aparține.
După ce a fost stropit cortul, deasupra ușii celor curățiți era scris: „Eu nu sunt al meu, Doamne, eu sunt al Tău”. Tot așa trebuie să fie cu cei care mărturisesc a fi curățiți prin sângele lui Hristos. Dumnezeu nu este mai puțin exigent astăzi decât a fost în vremurile vechi. În rugăciunea lui, psalmistul se referă la această ceremonie, când zice: „Curăță-mă cu isop și voi fi curat, spală-mă, și voi fi mai alb decât zăpadă. Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic! Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale, și sprijină-mă cu un duh de bunăvoință!”
Sângele lui Hristos este eficient, dar el trebuie să fie aplicat continuu. Dumnezeu nu dorește numai ca slujitorii Lui să folosească banii pe care i-a încredințat lor spre slava Sa, ci dorește să facă din ei o consacrare a lor pentru cauza Sa. Dacă voi, frații mei, ați devenit egoiști și ați reținut de la Domnul ceea ce trebuia să dați cu bucurie pentru serviciul Lui, atunci aveți nevoie de stropirea sângelui complet aplicat, consacrându-vă lui Dumnezeu, voi și toate averile voastre.
Mult stimații mei frați, voi nu aveți acea zeloasă și altruistă devoțiune față de lucrarea lui Dumnezeu pe care El o cere de la voi. Ați acordat atenție problemelor vremelnice. V-ați educat mintea pentru afaceri, ca astfel să beneficiați voi înșivă. Dar Dumnezeu vă cheamă să fiți într-o unire mai strânsă cu El, ca să vă poată modela și educa pentru lucrarea Sa. Vechiului Israel i-a fost făcută o declarație solemnă, că omul care va rămâne necurat și refuză să se curețe să fie nimicit din mijlocul adunării. Aceasta are o semnificație specială pentru noi. Dacă în vremurile vechi a fost necesar ca cel necurat să fie curățit prin stropirea sângelui, cu cât mai important este pentru cei ce trăiesc în pericolele zilelor de pe urmă și sunt expuși la ispitirile lui Satana, să aibă sângele lui Hristos aplicat zilnic inimilor lor. „Căci dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințește și le aduce curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui viu!”
Amândoi trebuie să faceți mult mai mult decât ați făcut privind purtarea sarcinilor lucrării Domnului. Vă implor să vă treziți din letargie, să părăsiți inutila idolatrie a lucrurilor lumești și să fiți serioși în a vă procura un titlu pentru moștenirea voastră nemuritoare. Lucrați cât este ziuă. Nu puneți în pericol sufletele voastre prin pierderea ocaziilor actuale. Nu dați intereselor voastre veșnice o importanță secundară. Nu puneți lumea înaintea religiei și nu munciți zi de zi pentru dobândirea de bogății, în timp ce vă amenință pericolul falimentului veșnic. Fiecare zi vă aduce mai aproape de socoteala finală. Fiți gata să părăsiți definitiv talanții împrumutați împreună cu creșterea dobândită prin folosirea înțeleaptă a lor.
Nu vă puteți permite să sacrificați cerul sau să vă riscați siguranța. Nu lăsați ca înșelăciunea bogățiilor să vă facă să neglijați comoara nemuritoare. Satana este un vrăjmaș viclean și este mereu pe urmele voastre, străduindu-se să vă prindă în cursă și să pună la cale ruina voastră. Noi suntem în timp de așteptare; mijlocul să vă fie încins și lumina voastră să strălucească, pentru ca să puteți aștepta pe Domnul când Se întoarce de la nuntă, ca atunci când vine și bate, să-I puteți deschide de îndată.
Atenție, fraților, la prima întunecare a luminii voastre, la prima neglijență a rugăciunii, la primul simptom de ațipire spirituală! „Cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit.” Exercitarea credinței și a iubirii îi face pe cei credincioși să strălucească asemenea unor lumini în lume. Noi facem numai o slabă pregătire pentru venirea Domnului dacă slujim lui Mamona, în timp ce mărturisim că Îi servim lui Dumnezeu. Când Se arată El, voi trebuie să prezentați talanții pe care i-ați îngropat în pământ, talanți pe care i-ați neglijat, abuzat și folosit greșit — o iubire împărțită.
Amândoi ați mărturisit că sunteți slujitorii lui Hristos. Cât de necesar este să ascultați de îndrumările Stăpânului vostru și să fiți credincioși față de îndatoririle voastre! „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu.” Iubirea aceasta este fără egal și îi înrudește pe oameni cu Dumnezeu. De aceea așteaptă Tatăl ascultare de la copiii Săi; de aceea cere El o dreaptă dispunere a proprietății pe care El a pus-o în mâinile lor. Ea nu este a lor, ca s-o folosească pentru satisfacerea lor personală, ci este capitalul Domnului, pentru care ei sunt răspunzători față de El.
Copii ai Domnului, ce prețioasă este făgăduința! Ce deplină este ispășirea Mântuitorului pentru vina noastră! Răscumpărătorul, cu o iubire neschimbătoare, mai mijlocește încă cu sfântul Său sânge în favoarea celui păcătos. Mâinile rănite, coasta împunsă, picioarele străpunse mijlocesc elocvent pentru omul căzut, a cărui răscumpărare este cumpărată cu un astfel de preț nemărginit. O, ce bunăvoință neîntrecută! Nici timpul, nici evenimentele nu pot micșora eficiența jertfei de ispășire. Așa cum norul plăcut mirositor de tămâie se ridica acceptat fiind spre cer, și Aaron stropea sângele asupra capacului ispășirii vechiului Israel și curăța poporul de vină, tot așa și meritele Mielului ucis sunt astăzi acceptate de Dumnezeu ca un curățitor de pângărirea păcatului.
„Vegheați și rugați-vă ca să nu cădeți în ispită.” Voi aveți de dus lupte aspre. Trebuie să îmbrăcați toată armura neprihănirii și să vă dovediți tari și credincioși în slujba Răscumpărătorului vostru. Dumnezeu nu dorește leneși în ogorul Său, ci colaboratori împreună cu Hristos, santinele vigilente la posturile lor, bravi ostași ai crucii, gata să facă și să înfrunte toate lucrurile pentru cauza în care sunt înrolați. Ceea ce dă fericirea nu este bogăția sau intelectul, ci adevărata valoare morală și simțământul datoriei împlinite. Voi puteți avea răsplata biruitorului și să stați înaintea tronului lui Hristos, să-I cântați laude în ziua când Îi va aduna pe sfinții Săi; dar hainele voastre trebuie să fie curățite în sângele Mielului și iubirea trebuie să vă acopere ca un veșmânt și să fiți găsiți fără pată și fără cusur.
Ioan a spus: „După aceea m-am uitat, și iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini și strigau cu glas tare și ziceau: «Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie, și a Mielului!» Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele, și le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, și-I slujesc zi și noapte în Templul Lui. Cel ce șade pe scaunul de domnie Își va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete, nu-i va mai dogorî nici soarele, nici vreo altă arșiță. Căci Mielul care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieții și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor.”