Domnul i-a dat lui Ieremia o solie de mustrare pe care s-o prezinte poporului lui, învinuindu-l de continua lepădare a sfatului lui Dumnezeu: „Eu v-am vorbit și devreme și târziu; dar nu M-ați ascultat. V-am trimis pe toți slujitorii Mei proorocii, i-am trimis întruna la voi, să vă spună: «Întoarceți-vă fiecare din calea voastră cea rea, îndreptați-vă faptele, nu mergeți după alți dumnezei, ca să le slujiți, și veți rămâne în țara pe care v-am dat-o vouă și părinților voștri».”
Dumnezeu a insistat pe lângă ei să nu-I provoace mânia cu lucrarea mâinilor și inimilor lor, „dar ei n-au ascultat”. Atunci Ieremia a prezis captivitatea iudeilor ca pedeapsă pentru că n-au luat aminte la Cuvântul Domnului. Haldeii aveau să fie folosiți ca unelte prin care Dumnezeu avea să pedepsească aspru pe poporul Său neascultător. Pedeapsa lor avea să fie proporțională cu priceperea lor și cu avertizările pe care le-au disprețuit. Dumnezeu a amânat îndelung judecățile Sale pentru că nu era dispus să umilească pe poporul Său ales, dar acum neplăcerea Lui se va abate asupra lor ca un ultim efort de a-i opri pe calea lor cea rea.
În timpul de față, El n-a făcut un plan nou spre a păstra curăția poporului Său. Ca și în vechime, El stăruie fierbinte pe lângă cei greșiți care mărturisesc Numele Lui, să se pocăiască și să se întoarcă de la căile lor rele. Acum, ca și atunci, prin gura slujitorilor Lui aleși, El prezice pericolele din fața lor. El dă semnalul de avertizare și mustră păcatul cu tot atâta credincioșie ca și în zilele lui Ieremia. Dar Israelul zilelor noastre are aceleași ispite de a disprețui mustrarea și de a urî sfatul ca și vechiul Israel. Ei prea adesea întorc o ureche surdă cuvintelor pe care le-a dat Dumnezeu servilor Lui spre folosul celor care mărturisesc adevărul. Deși Domnul, în îndurarea Sa, reține pentru un timp pedeapsa pentru păcatul lor, ca și în zilele lui Ieremia, El nu-și va retrage mereu mâna, ci va pedepsi nelegiuirea cu judecată dreaptă.
Domnul i-a poruncit lui Ieremia să stea în curtea casei Domnului și să vorbească tuturor oamenilor lui Iuda, care veneau acolo să se închine, acele cuvinte pe care avea să i le dea El să le spună, nescăzând nici un cuvânt, pentru ca ei să poată asculta și să se întoarcă de la căile lor rele. Atunci, lui Dumnezeu Îi va părea rău de pedeapsa pe care și-a propus să le-o aplice din cauza nelegiuirii lor.
Aici este foarte evident arătată neplăcerea Domnului de a pedepsi pe poporul Său care păcătuiește. El Își amână judecățile, insistă pe lângă ei să se întoarcă la credința lor. El i-a scos din robie, ca ei să-I poată servi cu credincioșie singurului Dumnezeu viu și adevărat, dar ei s-au abătut la idolatrie, au disprețuit avertizările date prin profeții Lui. Totuși, El amână pedeapsa Sa spre a le mai da încă o ocazie să se pocăiască și să abată răsplata pentru păcatul lor. Prin profetul ales de El le trimite acum o avertizare clară, pozitivă, și pune în fața lor singura cale prin care să fie feriți de pedeapsa pe care o merită. Aceasta este pocăință deplină de păcatul lor și o întoarcere de la căile lor rele.
Domnul i-a poruncit lui Ieremia să spună poporului: „Așa vorbește Domnul: «Dacă nu Mă ascultați când vă poruncesc să urmați Legea Mea pe care v-am trimis-o înainte; dacă nu ascultați cuvintele robilor Mei prooroci, pe care vi-i trimit, pe care vi i-am trimis dis de dimineață și pe care nu i-ați ascultat, atunci voi face Casei acesteia ca lui Șilo, și voi face din cetatea aceasta o pricină de blestem pentru toate neamurile pământului».” Ei au înțeles această referire la Șilo și la timpul când filistenii au învins pe Israel și au luat chivotul lui Dumnezeu.
Păcatul lui Eli a întrecut nelegiuirea fiilor lui care ocupau slujbe sfinte. Neglijența tatălui de a mustra și a înfrâna pe fiii lui a adus asupra lui Israel un dezastru îngrozitor. Fiii lui Eli au fost uciși, Eli însuși și-a pierdut viața, chivotul lui Dumnezeu a fost luat de la Israel și treizeci de mii de oameni au fost uciși. Toate acestea s-au întâmplat pentru că păcatul a fost privit cu ușurință și îngăduit să rămână între ei. Ce lecție este aceasta pentru bărbații care dețin poziții de răspundere în biserica lui Dumnezeu! Aceasta îi imploră fierbinte să înlăture cu credincioșie relele care dezonorează cauza adevărului.
Pe timpul lui Samuel, Israel credea că prezența chivotului care conținea poruncile lui Dumnezeu avea să le dea biruință asupra filistenilor, fie că se pocăiau sau nu de lucrările lor păcătoase. Tot așa și pe timpul lui Ieremia, iudeii credeau că stricta păzire a slujbelor de la templu, hotărâte pe cale divină, îi va apăra de pedeapsa cuvenită pentru calea lor cea rea.
Același pericol există și astăzi în mijlocul poporului, al celor care mărturisesc că sunt depozitarii Legii lui Dumnezeu. Ei sunt înclinați să creadă că, în măsura în care păzesc poruncile, vor fi apărați de puterea judecății divine. Ei refuză să fie mustrați pentru cele rele și îi învinuiesc pe servii lui Dumnezeu că sunt prea zeloși să îndepărteze păcatul din tabără. Dumnezeu, care urăște păcatul, îi cheamă pe cei care mărturisesc a păzi Legea Sa să se despartă de orice nelegiuire. Neglijența de a se pocăi și a asculta de Cuvântul Lui va avea urmări asupra poporului lui Dumnezeu de astăzi cum a avut același păcat asupra vechiului Israel. Există o limită peste care El nu va mai amâna judecățile Sale. Pustiirea Ierusalimului stă ca o avertizare solemnă în fața ochilor Israelului modern, că mustrările date prin uneltele Sale alese nu pot fi disprețuite fără pedepsire.
Când au auzit solia pe care Ieremia le-a prezentat-o în Numele Domnului, preoții și poporul s-au mâniat tare și au declarat că el trebuie să moară. În acuzațiile lor, ei au fost violenți, strigând: „Pentru ce proorocești în Numele Domnului și zici: «Casa aceasta va ajunge ca Șilo, și cetatea aceasta va fi pustiită și lipsită de locuitori?» Tot poporul s-a îngrămădit în jurul lui Ieremia în Casa Domnului.” În felul acesta, solia lui Dumnezeu a fost disprețuită, și servul căruia El i-a încredințat-o, amenințat cu moartea. Preoții, proorocii necredincioși și tot poporul s-au întors cu mânie împotriva lui, care nu voia să le vorbească lucruri plăcute și profeții înșelătoare.
Slujitorii neșovăielnici ai lui Dumnezeu de obicei au suferit persecuția cea mai amară din partea învățătorilor falși ai religiei. Dar profeții adevărați vor prefera întotdeauna reproșul și chiar moartea, mai degrabă decât să fie necredincioși față de Dumnezeu. Ochiul Celui Nemărginit este asupra uneltelor reproșului divin și ei poartă o răspundere grea. Dar Dumnezeu consideră răul făcut lor prin declarație falsă, minciună sau abuz ca și când ar fi făcute față de El Însuși, și vor fi pedepsite în consecință.
Prinții lui Iuda au auzit cele cu privire la cuvintele lui Ieremia și au venit din casa regelui și s-au așezat la intrarea Casei Domnului. „Atunci preoții și proorocii au vorbit astfel căpeteniilor și întregului popor: «Omul acesta este vinovat de pedeapsa cu moartea; căci a proorocit împotriva cetății acesteia, cum ați auzit voi înșivă cu urechile voastre».” Dar Ieremia a stat curajos înaintea căpeteniilor și a poporului, spunând: „Domnul m-a trimis să proorocesc împotriva Casei acesteia, și împotriva cetății acesteia toate lucrurile pe care le-ați auzit voi. Acum îndreptați-vă căile și faptele, ascultați glasul Domnului Dumnezeului vostru, și Domnul Se va căi de răul pe care l-a rostit împotriva voastră. Cât despre mine, iată-mă în mâinile voastre, faceți-mi ce vi se va părea că este bine și drept! Numai să știți că, dacă mă veți omorî, vă veți face vinovați de sânge nevinovat, voi, cetatea aceasta și locuitorii ei; căci Domnul m-a trimis în adevăr la voi să rostesc în auzul vostru toate aceste cuvinte.”
Dacă Ieremia ar fi fost intimidat de amenințările acestei înalte autorități și de strigătele puternice ale gloatei, solia lui ar fi fost fără efect și el și-ar fi pierdut viața. Dar curajul cu care s-a descărcat de penibila însărcinare a atras respectul poporului și a întors pe căpeteniile lui Israel în favoarea lui. Astfel, Dumnezeu a ridicat apărători pentru servul Său. Ei au discutat cu preoții și proorocii falși, arătându-le cât de neînțelepte ar fi măsurile extreme pe care le susțineau ei.
Influența acestor persoane puternice au produs o reacție în mintea poporului. Apoi bătrânii s-au unit în a protesta împotriva hotărârii preoților cu privire la soarta lui Ieremia. Ei au citat cazul lui Mica, cel care a proorocit judecăți asupra Ierusalimului, spunând: „Sionul va fi arat ca un ogor. Ierusalimul va ajunge un morman de pietre, și muntele Casei Domnului o înălțime acoperită cu păduri.” Ei le-au pus întrebarea: „L-a omorât însă oare Ezechia, împăratul lui Iuda, și tot Iuda? Nu s-a temut Ezechia de Domnul? Nu s-a rugat el Domnului? și noi să ne împovărăm sufletul cu o nelegiuire așa de mare?”
Astfel, prin pledoaria lui Ahicam și a altora, viața profetului Ieremia a fost cruțată, cu toate că mulți preoți și prooroci falși ar fi fost mulțumiți să fie condamnat la moarte, pentru că nu puteau să suporte adevărurile pe care le-a rostit el, care arătau păcătoșenia lor.
Dar Israel a rămas nepocăit și Domnul a văzut că ei trebuia să fie pedepsiți pentru păcatul lor. El l-a instruit pe Ieremia să facă niște juguri și legături și să și le pună la gât și să le trimită împăratului Edomului, Moabului și amoniților și împăraților Tirului și Sidonului, însărcinând pe trimiși să le spună că Dumnezeu a dat toate aceste țări lui Nebucadnețar, regele Babilonului, și că toate națiunile acestea aveau să-i slujească lui și urmașilor lui pentru un timp anumit, până când îi va elibera Dumnezeu. Ei trebuia să declare că, dacă națiunile acestea refuză să servească împăratului Babilonului, vor fi pedepsite cu foamete, cu sabie și cu ciumă până vor pieri. „De aceea”, a zis Domnul, „să nu ascultați pe proorocii voștri, pe ghicitorii voștri, pe visătorii voștri, pe cititorii în stele și pe vrăjitorii voștri, care vă zic: «Nu veți fi supuși împăratului Babilonului!» Căci ei vă proorocesc minciuni, ca să fiți despărțiți de țara voastră, ca să vă izgonesc și să pieriți. Dar pe poporul care își va pleca grumazul sub jugul împăratului Babilonului și care-i va fi supus, îl voi lăsa în țara lui, zice Domnul, ca s-o lucreze și să locuiască în ea.”
Ieremia a declarat că trebuia să poarte jugul robiei timp de șaptezeci de ani; și că robii care erau deja în mâinile împăratului Babilonului și vasele Casei Domnului care au fost luate aveau să rămână, de asemenea, în Babilon până la trecerea acelui timp. Dar la sfârșitul celor șaptezeci de ani Dumnezeu îi va elibera din robia lor, va pedepsi pe asupritorii lor și va subjuga pe împăratul cel mândru al Babilonului.
Trimiși din diferitele națiuni numite au venit la împăratul lui Iuda să se consulte cu el în chestiunea de a se angaja în luptă cu împăratul Babilonului. Dar profetul lui Dumnezeu, purtând simbolurile subjugării, a rostit solia Domnului către aceste națiuni, poruncindu-le să le ducă diferiților lor împărați. Aceasta a fost cea mai ușoară pedeapsă pe care un Dumnezeu îndurător a putut s-o aplice unui popor atât de răzvrătit, dar dacă se vor împotrivi acestui decret de robie, ei aveau să simtă rigoarea deplină a pedepsei Lui. Ei au fost fidel avertizați să nu asculte de învățătorii lor falși care le-au profetizat minciuni.
Uimirea consiliului națiunilor aflat în ședință n-a cunoscut margini când Ieremia, purtând jugul robiei pe gâtul lui, le-a făcut cunoscut voia lui Dumnezeu. Dar Hanania, unul dintre profeții cei falși, împotriva căruia Dumnezeu a avertizat pe poporul Său prin Ieremia, și-a ridicat glasul în opoziție față de profeția rostită. Dorind să câștige favoarea împăratului și a curții sale, el a afirmat că Dumnezeu i-a dat cuvinte de încurajare pentru iudei. El a spus: „Peste doi ani, voi aduce înapoi în locul acesta toate uneltele Casei Domnului, pe care le-a luat Nebucadnețar, împăratul Babilonului, din locul acesta și le-a dus la Babilon. Și voi aduce înapoi în locul acesta, zice Domnul, pe Ieconia, fiul lui Ioachim, împăratul lui Iuda și pe toți prinșii de război ai lui Iuda, care s-au dus în Babilon, căci voi sfărâma jugul împăratului Babilonului.”
Ieremia, în prezența tuturor preoților și a întregului popor, a spus că aceasta era cea mai arzătoare dorință a inimii lui ca Dumnezeu să favorizeze astfel pe poporul său, încât vasele Casei Domnului să poată fi restituite, iar robii, aduși înapoi din Babilon; dar aceasta se putea face numai cu condiția ca poporul să se pocăiască și să se întoarcă de la calea lor cea rea la ascultarea de Legea lui Dumnezeu. Ieremia își iubea țara și dorea cu înfocare ca pustiirea prezisă să poată fi abătută prin umilința poporului, însă el știa că dorința era zadarnică. El spera că pedeapsa lui Israel avea să fie cât se poate de ușoară, de aceea i-a rugat stăruitor să se supună împăratului Babilonului pentru timpul specificat de Domnul.
El i-a rugat să asculte cuvintele rostite de el. A citit profețiile lui Osea, Habacuc, Țefania și alții, ale căror solii de mustrare și avertizare erau ca ale lui. El s-a referit la evenimente care s-au întâmplat în istoria lor ca împlinire a profețiilor de pedepsire pentru păcate nepocăite. Uneori, ca și în acest caz, s-au ridicat oameni împotriva soliei lui Dumnezeu și au prezis pace și prosperitate spre a liniști temerile poporului și spre a câștiga favoarea celor din locuri înalte. Dar în fiecare caz din trecut, judecata lui Dumnezeu s-a abătut asupra lui Israel așa cum a fost arătat de profeții cei adevărați. El a spus: „Dar, dacă un prooroc proorocește pacea, numai după împlinirea celor ce proorocește, se va cunoaște că este cu adevărat trimis de Domnul.” Dacă Israel alege să riște, evenimentele viitoare aveau să hotărască în mod efectiv care era profetul cel fals.
Dar Hanania s-a înfuriat, a luat jugul de pe grumazul lui Ieremia și l-a sfărâmat. „Și Hanania a zis în fața întregului popor: «Așa vorbește Domnul: Așa voi sfărâma peste doi ani de pe grumazul tuturor neamurilor jugul lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului!» Proorocul Ieremia a plecat.” El și-a făcut lucrarea; a avertizat poporul despre primejdia în care se afla; a arătat singura cale pe care puteau să redobândească favoarea lui Dumnezeu. Dar, cu toate că singura lui vină era că a prezentat fidel solia lui Dumnezeu unui popor necredincios, ei și-au bătut joc de cuvintele lui, și bărbații din poziție de răspundere l-au acuzat și au încercat să incite poporul să-l condamne la moarte.
Dar lui Ieremia i-a fost dată o altă solie: „Du-te și spune lui Hanania: «Așa vorbește Domnul: Ai sfărâmat un jug de lemn, dar cu aceasta ai făcut în locul lui un jug de fier! Căci așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Pun un jug de fier pe grumazul tuturor acestor neamuri, ca să fie subjugate de Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și-i vor sluji și-i dau chiar și fiarele câmpului!”» Și proorocul Ieremia a zis proorocului Hanania: «Ascultă, Hanania! Domnul nu te-a trimis, ci tu insufli poporului o încredere mincinoasă. De aceea, așa vorbește Domnul: Iată, te izgonesc de pe pământ, și vei muri chiar în anul acesta; căci cuvintele tale sunt o răzvrătire împotriva Domnului.» Și proorocul Hanania a murit chiar în anul acela, în luna a șaptea.”
Acest profet fals a întărit necredința poporului în Ieremia și solia lui. El s-a declarat pe nedrept a fi trimisul Domnului și a suferit moartea ca urmare a păcatului lui înfricoșător. În luna a cincea, Ieremia a profetizat moartea lui Hanania, și în luna a șaptea, moartea lui a dovedit că acele cuvinte ale profetului au fost adevărate.
Dumnezeu a spus că poporul Său avea să fie salvat, că jugul pe care-l va pune asupra lor va fi ușor, dacă ei se supun planului Său fără să se plângă. Robia era reprezentată printr-un jug de lemn, care era ușor de purtat; dar împotrivirea avea să fie întâmpinată cu o severitate corespunzătoare, reprezentată prin jugul de fier. Dumnezeu a intenționat să țină în frâu pe împăratul Babilonului, ca să nu aibă loc pierderi de vieți și asuprire dureroasă; dar, prin disprețuirea avertizării și a poruncilor Lui, ei au adus asupra lor severitatea totală a robiei. A fost cu mult mai agreabil pentru popor să primească solia falsului profet, care a profetizat prosperitate; de aceea a fost primită. Aducerea păcatelor tot mereu în fața ochilor lor le rănea mândria; ei ar fi dorit mai degrabă să fie trecute cu vederea. Erau într-un astfel de întuneric moral, încât nu-și dădeau seama de enormitatea vinovăției lor, nici de aprecierea soliilor de mustrare și avertizare date de Dumnezeu. Dacă ar fi avut un simțământ corect al neascultării lor, ei ar fi recunoscut justețea căii Domnului și autoritatea profetului Său. Dumnezeu a insistat pe lângă ei să se pocăiască, astfel ca El să-i poată cruța de umilire și ca poporul numit cu Numele Lui să nu devină tributari ai unei națiuni păgâne; dar ei și-au bătut joc de sfatul Lui și au mers după profeții falși.
Domnul i-a poruncit apoi lui Ieremia să scrie scrisori către căpetenii, bătrâni, preoți, profeți și către toți cei care fuseseră luați în Babilon ca robi, să nu se lase înșelați să creadă în apropiata lor eliberare, ci să se supună de bunăvoie celor care i-au luat prizonieri, să-și continue ocupațiile, să-și clădească case în mod pașnic în mijlocul cuceritorilor lor. Domnul le-a poruncit să nu îngăduie ca profeții sau ghicitorii lor să-i înșele cu așteptări false; dar El i-a asigurat prin cuvintele lui Ieremia că, după șaptezeci de ani de robie, vor fi eliberați și se vor întoarce la Ierusalim. El le va asculta rugăciunile și le va acorda favoarea Sa, când se vor întoarce la El din toată inima. „Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul, și voi aduce înapoi pe prinșii voștri de război; vă voi strânge din toate neamurile și din toate popoarele în care v-am izgonit, zice Domnul, și vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în robie.”
Cu ce afectuoasă compasiune i-a informat Dumnezeu pe copiii Săi robi cu privire la planurile Lui pentru Israel! El știa ce suferință și dezastru aveau să experimenteze dacă erau lăsați să creadă că vor fi grabnic eliberați din robie și aduși înapoi la Ierusalim, după prezicerea profeților falși. El știa că această credința avea să le îngreuieze situația. Orice demonstrație de răzvrătire din partea lor ar trezi vigilența și asprimea împăratului și, drept urmare, libertatea lor ar fi restrânsă. El dorea ca ei să se supună liniștiți față de soarta lor și să facă astfel ca robia să le fie cât mai plăcută cu putință.
Mai erau încă alți doi profeți falși, Ahab și Zedechia, care au profetizat minciuni în Numele Domnului. Bărbații aceștia mărturiseau că sunt învățători sfinți; dar viața lor era stricată și erau robi ai plăcerilor păcatului. Profetul lui Dumnezeu a condamnat calea cea rea a acestor oameni și i-a avertizat de primejdia în care se aflau; dar, în loc să se pocăiască și să se schimbe, ei s-au mâniat pe profetul care le-a mustrat păcatele și au căutat să-i zădărnicească lucrarea, provocând poporul să nu creadă în cuvintele lui și acționând contrar sfatului lui Dumnezeu în chestiunea supunerii lor față de împăratul Babilonului. Domnul a mărturisit prin Ieremia că acești falși profeți vor fi predați în mâinile împăratului Babilonului și uciși înaintea ochilor lui, și la timpul potrivit, această prezicere a fost împlinită.
S-au ridicat profeți falși să semene confuzie în popor, întorcându-i de pe calea ascultării de poruncile divine, date prin Ieremia, însă judecățile lui Dumnezeu au fost pronunțate împotriva lor ca urmare a păcatului lor cel grav de a se fi răsculat împotriva Lui.
Tocmai astfel de oameni se ridică în aceste zile și dau naștere la confuzie și răzvrătire în poporul care mărturisește că ascultă de Legea lui Dumnezeu. Dar tot atât de sigur cum judecata divină s-a abătut asupra profeților falși, în același fel își vor primi și acești lucrători răi deplina măsură a pedepsei lor; pentru că Domnul nu S-a schimbat. Cei care profetizează minciuni îi încurajează pe oameni să privească păcatul ca pe o problemă măruntă. Când se dau pe față rezultatele teribile ale păcatelor lor, ei caută, dacă este posibil, să facă răspunzător de dificultățile lor pe cel care i-a avertizat în mod fidel, întocmai cum l-au învinuit și iudeii pe Ieremia pentru soarta lor cea rea.
Cei care urmăresc o cale de răzvrătire împotriva Domnului pot găsi totdeauna profeți falși care vor judeca faptele lor și îi vor lăuda spre pierzarea lor. Cuvintele mincinoase fac adesea mulți prieteni, ca în cazul lui Ahab și Zedechia. Acești profeți falși, în pretinsul lor zel pentru Dumnezeu, au găsit mai mulți credincioși și urmași decât profetul cel adevărat, care a rostit solia cea simplă a Domnului.
O lecție de la recabiți
Dumnezeu i-a poruncit lui Ieremia să-i aducă pe recabiți în Casa Domnului, în una dintre camere, să pună vin înaintea lor și să-i invite să bea. Ieremia a făcut așa cum i-a poruncit Domnul. „Dar ei au răspuns: «Noi nu bem vin! Căci Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat următoarea poruncă: Să nu beți niciodată vin, nici voi, nici fiii voștri.»”
„Atunci Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel: «Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Du-te și spune oamenilor lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului: Nu voiți să luați învățătură ca să ascultați de cuvintele Mele? zice Domnul. Cuvintele lui Ionadab, fiul lui Recab, care a poruncit fiilor săi să nu bea vin, sunt păzite; căci ei nu beau vin până în ziua de azi, și ascultă de porunca tatălui lor».”
Aici, Dumnezeu pune față-n față ascultarea recabiților cu neascultarea și răzvrătirea poporului Său, care nu vrea să primească cuvintele Lui de mustrare și avertizare. Recabiții au ascultat de porunca tatălui lor și au refuzat să fie ademeniți să calce cerințele sale. Dar Israel a refuzat să asculte de Domnul. El spune: „Eu v-am vorbit și devreme, și târziu, și nu M-ați ascultat! V-am trimis pe toți slujitorii Mei proorocii, i-am trimis întruna la voi, să vă spună: «Întoarceți-vă fiecare de la calea voastră cea rea, îndreptați-vă faptele, nu mergeți după alți dumnezei ca să le slujiți și veți rămâne în țara, pe care v-am dat-o vouă și părinților voștri! Dar voi n-ați luat aminte și nu M-ați ascultat. Da, fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, păzesc porunca pe care le-a dat-o tatăl lor, însă poporul acesta nu M-ascultă!» De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, voi aduce peste Iuda și peste toți locuitorii Ierusalimului toate nenorocirile pe care le-am vestit cu privire la ei, pentru că le-am vorbit și nu M-au ascultat, pentru că i-am chemat și n-au răspuns!»
Și Ieremia a zis casei Recabiților: «Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: pentru că ați ascultat de poruncile tatălui vostru Ionadab, pentru că ați păzit toate orânduirile lui și ați făcut tot ce v-a poruncit el; pentru aceasta, așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Ionadab, fiul lui Recab, nu va fi lipsit niciodată de urmași care să stea înaintea Mea!»”
Recabiții au fost lăudați pentru că au fost dispuși să asculte, în timp ce poporul lui Dumnezeu a refuzat să fie mustrat de profeții lui. Pentru că El le-a vorbit, dar ei n-au ascultat, pentru că El i-a chemat, dar ei nu au răspuns, de aceea a pronunțat Dumnezeu judecata împotriva lor. Ieremia a repetat cuvintele de laudă din partea Domnului pentru recabiții cei credincioși și a pronunțat binecuvântări asupra lor în Numele Lui. În felul acesta a învățat Dumnezeu pe poporul Său că credincioșia și ascultarea de poruncile Lui se vor reflecta înapoi asupra lor în binecuvântări, după cum au fost binecuvântați recabiții pentru ascultarea lor de porunca tatălui lor.
Dacă directivele unui tată bun și înțelept, care a luat măsurile cele mai bune și efective spre a-și apăra urmașii de relele necumpătării, trebuia să fie ascultate atât de strict, autoritatea lui Dumnezeu trebuie respectată cu atât mai mult cu cât El este mai sfânt decât omul. El este Creatorul și căpetenia noastră, nemărginit în putere și teribil în judecată. În îndurarea Lui, El folosește diferite mijloace spre a-i ajuta pe oameni să vadă și să se pocăiască de păcatele lor. Dacă ei vor continua să disprețuiască mustrările pe care li le trimite El și acționează contrar voinței Sale declarate, trebuie să urmeze nimicirea; pentru că poporul lui Dumnezeu este menținut în prosperitate numai prin îndurarea Lui, prin purtarea de grijă a trimișilor Lui cerești. El nu va susține și nu va păzi un popor care nu ia seamă la sfatul Lui și disprețuiește mustrările Lui.
Avertizările lui Dumnezeu respinse
Ieremia a fost deja lipsit de libertate pentru că voia să asculte de Dumnezeu și să prezinte împăratului și celorlalți care ocupau poziții de răspundere în Israel cuvintele de avertizare pe care le-a primit din gura lui Dumnezeu. Israeliții nu voiau să accepte aceste mustrări, nici să îngăduie să fie pusă la îndoială calea lor. Ei au manifestat o mare mânie și dispreț față de cuvintele de mustrare și judecățile care au fost prezise că vor veni asupra lor, dacă ei continuau să se răzvrătească împotriva Domnului. Cu toate că Israel n-a vrut să asculte de cuvântul sfatului divin, aceasta n-a făcut ca acel cuvânt să aibă mai puțin efect și nici Dumnezeu n-a încetat să-i mustre și să-i amenințe cu nemulțumirea și judecățile Sale pe cei care au refuzat să asculte de cerințele Lui.
Domnul l-a îndrumat pe Ieremia, spunând: „Ia un sul de carte și scrie în ea toate cuvintele pe care ți le-am spus cu privire la Israel și cu privire la Iuda, și cu privire la toate neamurile, din ziua când ți-am vorbit, de pe vremea lui Iosia, până în ziua de azi! Poate că dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea și le voi ierta astfel nelegiuirea și păcatul.”
Aici se arată neplăcerea Domnului de a renunța la poporul Său care păcătuia. Și ca nu cumva Israel să neglijeze atât de mult mustrările și avertismentele Sale, încât să le piardă din amintirea lor, El Își amână judecățile asupra lor și le prezintă o repetare deplină a neascultării și a păcatelor lor agravate din zilele lui Iosia până pe vremea lor și a judecăților pe care le-a pronunțat El ca urmare a nelegiuirilor lor. În felul acesta, ei au o altă ocazie să-și vadă nelegiuirea și să se pocăiască. În aceasta vedem că Dumnezeu n-are plăcere să facă pe poporul Său să sufere, ci, cu o purtare de grijă care întrece pe cea a unui tată milos față de copilul său capricios, El insistă pe lângă poporul Său rătăcitor să se întoarcă la legământul lor.
Profetul Ieremia, ascultător de poruncile lui Dumnezeu, i-a dictat lui Baruc, scribul lui, cuvintele date lui de Domnul, pe care le-a scris pe un sul. (Vezi Ieremia 36, 4.) Solia aceasta era o mustrare a multor păcate ale lui Israel și o avertizare despre consecințele care aveau să urmeze dacă mergeau în continuare pe calea lor cea rea. Era un apel serios ca ei să renunțe la păcatele lor. După ce a fost scris, Ieremia, care era un prizonier, a trimis pe scribul său să citească sulul tuturor oamenilor adunați „în Casa Domnului, în ziua postului”. Profetul a zis: „Poate că se vor smeri cu rugăciuni înaintea Domnului și se vor întoarce fiecare de la calea sa cea rea. Căci mare este mânia și urgia, cu care a amenințat Domnul pe poporul acesta.”
Scribul a ascultat de profet, și sulul a fost citit înaintea întregului popor al lui Iuda. Dar aceasta n-a fost totul; el a fost invitat să-l citească înaintea căpeteniilor. Ei au ascultat cu mare interes și pe fețele lor era întipărită groaza când l-au întrebat pe Baruc cu privire la scrierea cea misterioasă. Ei au făgăduit să spună împăratului tot ce-au auzit în legătură cu el și poporul lui, dar l-au sfătuit pe scrib să se ascundă, întrucât se temeau că împăratul avea să respingă mărturia pe care i-o dăduse Dumnezeu lui Ieremia și va căuta să-l omoare nu numai pe profet, ci și pe scribul lui.
Când căpeteniile i-au spus ceea ce citise Baruc, împăratul a poruncit de îndată să fie adus sulul și să fie citit. Dar, în loc să ia seama la avertismente și să tremure în fața primejdiei care atârna asupra lui și a poporului lui, într-o furie nebună, l-a aruncat în foc, cu toate că unii dintre cei care se bucurau de mare încredere în fața lui l-au rugat să nu-l ardă. Apoi, mânia acestui monarh păcătos s-a ridicat împotriva lui Ieremia și a scribului său și de îndată a trimis să pună mâna pe ei, „dar Domnul i-a ascuns”. După ce împăratul a ars sulul sacru, a venit la Ieremia cuvântul Domnului, spunând: „Ia din nou o altă carte, și scrie în ea toate cuvintele care erau în cea dintâi carte, pe care a ars-o Ioachim, împăratul lui Iuda. Și despre Ioachim, împăratul lui Iuda, spune: «Așa vorbește Domnul: Tu ai ars cartea aceasta zicând: Pentru ce ai scris în ea cuvintele acestea: Împăratul Babilonului va veni, va nimici țara aceasta, și va nimici din ea oamenii și dobitoacele?»”
Un Dumnezeu îndurător și milostiv a avertizat pe popor pentru binele lor. „Poate că”, a spus compătimitor Creatorul, „dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea și le voi ierta astfel nelegiuirea și păcatul.” Dumnezeu are milă de orbirea și stricăciunea omului; El trimite lumină pentru priceperea lor întunecată în mustrări și amenințări, care sunt intenționate să înalțe la maximum simțământul ignoranței lor și să deplângă greșelile lor. El vrea să facă pe cei mulțumiți de ei înșiși să se simtă nesatisfăcuți cu realizările lor și să caute binecuvântări mai mari printr-o mai strânsă legătură cu cerul.
Planul lui Dumnezeu nu este de a trimite soli care să placă și să măgulească pe păcătoși; El nu rostește solii de pace pentru a-i legăna pe cei nesfințiți în siguranță firească. Ci El pune poveri grele pe conștiința păcătosului și străpunge sufletul lui cu sulița ascuțită a convingerii. Îngerii slujitori îi prezintă înfricoșătoarele judecăți ale lui Dumnezeu, spre a adânci simțământul marii lui nevoi inspirând strigătul chinuitor: „Ce să fac ca să fiu mântuit?” Același braț care umilește până în țărână, mustră păcatul care face de rușine mândria și ambiția, ridică pe cel care se pocăiește, pe cel năpăstuit și întreabă cu cea mai adâncă simpatie: „Ce vrei să-ți fac?”
Când omul a păcătuit împotriva unui Dumnezeu sfânt și îndurător, el nu poate urma o cale mai nobilă decât să se pocăiască sincer și să-și mărturisească păcatele cu lacrimi și amărăciune de suflet. Aceasta cere Dumnezeu de la el; El nu va accepta nimic mai puțin decât o inimă zdrobită și un duh mâhnit. Dar împăratul și căpeteniile lui, în aroganța și mândria lor, au refuzat invitația lui Dumnezeu de a se întoarce; ei nu voiau să țină seamă de această avertizare și să se pocăiască. Această ocazie binevoitoare a fost ultima lor ocazie. Dumnezeu a declarat că, dacă ei refuză să asculte de glasul Lui, le va aplica o pedeapsă înfricoșătoare. Ei au refuzat să asculte, iar El și-a rostit judecata asupra lui Israel; El a pedepsit cu o mânie specială pe bărbatul care s-a ridicat cu îngâmfare împotriva Celui Atotputernic.
„De aceea, așa vorbește Domnul, despre Ioachim, împăratul lui Iuda: Nici unul din ai lui nu va ședea pe scaunul de domnie al lui David. Trupul lui mort va fi lăsat la căldură ziua și la frig noaptea. Îl voi pedepsi pe el, sămânța lui și pe slujitorii lui, pentru nelegiuirea lor, și voi aduce peste ei, peste locuitorii Ierusalimului și peste oamenii lui Iuda toate nenorocirile cu care i-am amenințat fără ca ei să fi vrut să Mă asculte.”
Arderea sulului n-a fost sfârșitul problemei. Cuvintele scrise au fost distruse ușor, dar au rămas mustrarea și avertizarea pe care le conțineau ele și grabnica venire a pedepsei, pe care o pronunțase Dumnezeu împotriva lui Israel cel răzvrătit. Dar chiar și sulul scris a fost reprodus la porunca Domnului. Cuvintele Celui Nemărginit nu trebuie nimicite. „Ieremia a luat o altă carte și a dat-o lui Baruc, fiul lui Neriia, logofătul. Baruc a scris în ea, după spusele lui Ieremia, toate cuvintele din cartea pe care o arsese în foc Ioachim, împăratul lui Iuda. Multe alte cuvinte de felul acesta au mai fost adăugate la ea.”
Dumnezeu n-a trimis judecăți asupra poporului Său fără ca mai întâi să-i avertizeze să se pocăiască. El folosește fiecare mijloc ca să-i aducă înapoi la ascultare și nu abate judecăți asupra nelegiuirii lor până ce nu le-a dat bogate ocazii să se pocăiască. Mânia omului a căutat să împiedice lucrările profetului lui Dumnezeu, lipsindu-l de libertate; dar Dumnezeu le poate vorbi oamenilor prin zidurile închisorii și chiar îi folosește pe slujitorii Săi tocmai prin mijloacele prin care persecutorii lor caută să le limiteze influența.
Acum, mulți disprețuiesc mustrarea fidelă dată de Dumnezeu în mărturie. Mi-a fost arătat că în aceste zile unii au mers chiar atât de departe, încât au ars cuvintele scrise de mustrare și avertizare, cum a făcut și împăratul cel rău al lui Israel. Dar împotrivirea față de amenințările lui Dumnezeu nu va împiedica executarea lor. A sfida cuvintele Domnului, rostite prin uneltele Sale alese, nu va face decât să provoace mânia Lui și în cele din urmă să aducă nimicire sigură asupra răufăcătorului. Indignarea se aprinde adesea în inima păcătosului împotriva uneltei pe care o alege Dumnezeu să rostească mustrările Sale. Așa a fost întotdeauna, și astăzi există același spirit care l-a persecutat și întemnițat pe Ieremia pentru că a ascultat de Cuvântul Domnului.
În timp ce nu vor să ia seama la avertizări repetate, oamenii sunt mulțumiți cu învățători falși, care le măgulesc vanitatea și le întăresc nelegiuirea, dar care nu vor reuși să-i ajute în ziua necazului. Slujitorii aleși ai lui Dumnezeu trebuie să întâmpine cu curaj și răbdare orice necazuri și suferințe ce li s-ar întâmpla prin reproș, neluare în seamă sau declarații false, pentru că au îndeplinit cu credincioșie sarcina pe care le-a dat-o Dumnezeu s-o facă. Ei să-și aducă aminte că profeții din vechime și Mântuitorul lumii au îndurat de asemenea abuz și persecuție de dragul Cuvântului. Ei trebuie să se aștepte să întâmpine aceeași opoziție manifestată prin arderea sulului care a fost scris, fiind dictat de Dumnezeu.
Domnul pregătește un popor pentru cer. Defectele de caracter, voință încăpățânată, idolatrie egoistă, plăcerea găsirii de greșeli, ura, cearta provoacă mânia lui Dumnezeu și trebuie înlăturate de la poporul care păzește poruncile Lui. Cei care trăiesc în aceste păcate sunt înșelați și orbiți prin vicleniile lui Satana. Ei cred că sunt în lumină, când, de fapt, bâjbâie în întuneric. Ei acum murmură printre noi, întocmai cum murmurau israeliții din vechime. Cei care, prin simpatie neînțeleaptă, încurajează pe oameni la răzvrătire, când iubirea lor de sine suferă sub mustrarea meritată, nu sunt prietenii lui Dumnezeu, marele Mustrător. Dumnezeu va trimite mustrare și avertizare poporului Său atâta timp cât continuă să fie pe pământ.
Cei care iau curajoși atitudine de partea cea dreaptă, care încurajează supunerea față de voința descoperită a lui Dumnezeu și întăresc pe alții în eforturile lor de a îndepărta faptele lor rele, sunt adevărații prieteni ai Domnului, care, cu iubire, încearcă să corecteze păcatele poporului Său, ca să-i poată spăla și curăți de orice întinăciune, să-i facă potriviți pentru sfânta Sa Împărăție.
După Ioachim, a urmat să domnească Zedechia la Ierusalim. Dar nici noul împărat, nici curtea sa, nici poporul țării n-au ascultat de cuvintele Domnului spuse prin Ieremia. Haldeii au început asediul împotriva Ierusalimului, dar pentru un timp s-au îndepărtat spre a întoarce armele împotriva egiptenilor. Zedechia a trimis un sol și la Ieremia, cerându-i să se roage Dumnezeului lui Israel în favoarea lor; dar răspunsul înspăimântător al profetului a fost că oștirea haldeilor se va întoarce și va nimici cetatea. În felul acesta, Dumnezeu le-a arătat că omului îi este imposibil să abată judecata divină. „Așa vorbește Domnul: «Nu vă înșelați zicând: Haldeii se vor depărta de noi! Căci nu se vor depărta! Și chiar dacă ați bate toată oastea haldeilor, care se războiesc cu voi, chiar dacă n-ar mai rămâne din ei decât câțiva oameni răniți, tot s-ar ridica fiecare din cortul lui și ar arde cetatea aceasta cu foc».”
Ieremia a socotit că și-a îndeplinit lucrarea și a încercat să părăsească cetatea, dar a fost împiedicat de unul dintre fiii unui profet fals, care a raportat că el era gata să se unească cu inamicul. Ieremia a tăgăduit învinuirea mincinoasă, dar, cu toate acestea, el a fost adus înapoi. Căpeteniile au fost gata să creadă pe fiul profetului fals pentru că îl urau pe Ieremia. Se părea că ei credeau că el a adus asupra lor nenorocirea pe care a prezis-o. În mânia lor, l-au bătut și l-au aruncat în temniță.
După ce a stat multe zile la închisoare, împăratul Zedechia a trimis după el și l-a întrebat în taină dacă are vreun cuvânt din partea Domnului. Ieremia a repetat din nou avertizarea că națiunea avea să fie dată în mâinile împăratului Babilonului.
„Ieremia a mai spus împăratului Zedechia: «Cu ce am păcătuit eu împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, și împotriva poporului acestuia, de m-ați aruncat în temniță? Și unde sunt proorocii voștri, care vă prooroceau și ziceau: Împăratul Babilonului nu va veni împotriva voastră, nici împotriva țării acesteia? Acum ascultă, te rog, împărate, domnul meu! Fie bine primite înaintea ta rugămințile mele! Nu mă trimite iarăși în casa logofătului Ionatan, ca nu cumva să mor acolo!» Împăratul Zedechia a poruncit să păzească pe Ieremia în curtea temniței, și să-i dea în fiecare zi o pâine din ulița brutarilor, până s-a sfârșit toată pâinea din cetate. Astfel Ieremia a rămas în curtea temniței.”
Împăratul cel păcătos n-a îndrăznit să-și manifeste în public încrederea în Ieremia, dar frica l-a dus să obțină informație de la el. Totuși, el era prea slab ca să înfrunte cu curaj dezaprobarea căpeteniilor lui și a poporului, supunându-se voinței lui Dumnezeu, cum declarase profetul. În cele din urmă, bărbații cu autoritate, care erau furioși din cauză că Ieremia stăruia să profetizeze răul, au mers la împărat și i-au spus că, atâta timp cât trăiește, profetul nu va înceta să prezică nenorocirea. Ei au susținut că el era un vrăjmaș al națiunii și cuvintele sale au slăbit mâinile poporului și au adus nenorocirea asupra lor, iar ei doresc să fie condamnat la moarte.
Împăratul cel fricos știa că învinuirile acestea erau false; dar pentru a face pe placul celor care ocupau poziții înalte și influente în națiune, s-a prefăcut că le crede minciunile și l-a predat pe Ieremia în mâinile lor, să facă cu el ce le place. În consecință, profetul a fost luat și „aruncat în groapa lui Malchia, fiul împăratului, care se afla în curtea temniței, și au pogorât în ea pe Ieremia cu funii. În groapă nu era apă, dar era noroi; și Ieremia s-a afundat în noroi.” Dar Dumnezeu a ridicat prieteni pentru el, care l-au implorat pe împărat în favoarea lui și l-au readus în curtea închisorii.
Împăratul a trimis încă o dată în secret după Ieremia și
i-a cerut să-i spună cinstit despre planul lui Dumnezeu față de Ierusalim. „Ieremia a răspuns lui Zedechia: «Dacă ți-l voi spune, mă vei omorî, iar dacă-ți voi da un sfat, nu mă vei asculta». Împăratul Zedechia a jurat în taină lui Ieremia, și a zis: «Viu este Domnul, care ne-a dat viața, că nu te voi omorî și nu te voi lăsa în mâinile oamenilor acelora, care vor să-ți ia viața!» Ieremia a zis atunci lui Zedechia: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Dacă te vei supune căpeteniilor împăratului Babilonului, vei scăpa cu viață, și nici cetatea aceasta nu va fi arsă cu foc, iar tu vei trăi împreună cu casa ta. Dar dacă nu te vei supune căpeteniilor împăratului Babilonului, cetatea aceasta va fi dată în mâinile haldeilor, care o vor arde cu foc; iar tu nu vei scăpa din mâinile lor!» Împăratul Zedechia a zis lui Ieremia: «Mă tem de iudeii care au trecut la haldei; mă tem să nu mă dea în mâinile lor, și să mă batjocorească.» Ieremia a răspuns: «Nu te vor da. Ascultă glasul Domnului în ce-ți spun, căci o vei duce bine și vei scăpa cu viață».”
Aici este prezentată îndurarea îndelung răbdătoare a lui Dumnezeu. Chiar și în acest ceas, dacă ar fi fost o supunere față de cerințele sale, viața oamenilor ar fi fost cruțată și cetatea salvată de la incendiere. Dar împăratul a socotit că a mers prea departe spre a se mai retrage. El se temea de iudei, se temea că va deveni subiect de batjocură, se temea pentru viața lui. Era prea umilitor în acea zi târzie să spună poporului: „Accept cuvântul Domnului așa cum a fost rostit prin Ieremia, profetul Său. Nu îndrăznesc să mă aventurez în război împotriva vrăjmașului în fața tuturor acestor avertizări.”
Ieremia l-a implorat cu lacrimi pe împărat să se salveze pe sine și poporul lui. Cu durere în suflet, l-a asigurat că nu-și va putea scăpa viața și toate posesiunile lui aveau să cadă în mâinile împăratului Babilonului. El ar fi putut salva cetatea, dacă ar fi vrut. Dar a pornit pe calea cea rea și n-a vrut să se mai întoarcă de pe acel drum. El a hotărât să urmeze sfatul profeților falși și al oamenilor pe care, în realitate, îi disprețuia și care își băteau joc de slăbiciunea lui de caracter, supunându-se așa de repede dorințelor lor. A renunțat la nobila libertate a bărbăției lui, spre a deveni un sclav care se ploconește în fața opiniei publice. În timp ce nu avea un scop bine stabilit în ce privește răul, el, de asemenea, nu avea o poziție curajoasă în ce privește binele. În timp ce era convins de adevărul rostit de Ieremia, el nu avea vigoarea morală să asculte de sfaturile lui, ci a înaintat neclintit în direcția cea rea.
El era chiar prea slab spre a fi dispus să știe curtenii lui și poporul că avusese o consfătuire cu profetul, așa de mult a pus stăpânire pe sufletul lui teama de om. Dacă acest conducător fricos ar fi stat cu curaj în fața poporului și ar fi declarat că a crezut cuvintele profetului, pe jumătate împlinite deja, ce pustiire ar fi putut fi evitată! El ar fi trebuit să spună: „Vreau să ascult de Domnul și să salvez cetatea de ruină completă. Nu îndrăznesc să disprețuiesc poruncile lui Dumnezeu de teama sau favoarea oamenilor. Iubesc adevărul, urăsc păcatul și vreau să urmez sfatul Celui Atotputernic din Israel.” Poporul ar fi respectat atunci spiritul său curajos și cei care șovăiau între credință și necredință ar fi luat o poziție fermă pentru dreptate. Tocmai această cutezanță și justețea acestei căi i-ar fi inspirat pe supușii lui cu admirație și loialitate. Ar fi avut un sprijin larg și Israel ar fi fost cruțat de nespusa nenorocire de foc, măcel și foamete.
Dar slăbiciunea lui Zedechia a fost un păcat pentru care el a plătit cu o pedeapsă înfricoșătoare. Inamicul s-a abătut ca o avalanșă irezistibilă și a devastat cetatea. Oștirea ebraică a fost respinsă în învălmășeală. Națiunea a fost cucerită. Zedechia a fost luat prizonier și fiii lui au fost uciși în fața lui. Apoi el a fost dus din Ierusalim ca prizonier, auzind strigătele nenorocitului său popor și trosnetul flăcărilor care le mistuiau casele. Lui i-au scos ochii, și când a ajuns la Babilon, a pierit în mod mizerabil. Aceasta a fost pedeapsa necredinței și urmarea sfatului celor necredincioși.
În aceste zile sunt mulți profeți falși, pentru care păcatul nu apare deosebit de respingător. Ei se plâng, fără a fi necesar, că pacea poporului este tulburată de mustrările și avertizările solilor lui Dumnezeu. În ce-i privește, adorm sufletele păcătoșilor într-o comoditate fatală, prin învățăturile lor liniștitoare și înșelătoare. În felul acesta a fost fermecat vechiul Israel prin soliile măgulitoare ale preoților corupți. Prezicerea lor de prosperitate era mai plăcută decât adevăratul profet, care sfătuia la supunere și pocăință.
Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să manifeste un spirit iubitor și compătimitor și să arate tuturor că ei nu sunt mânați de motive personale în conduita lor cu oamenii și că n-au plăcere să prezinte solii ale mâniei în Numele Domnului. Dar ei niciodată nu trebuie să se sustragă de la arătarea păcatelor care corup pe pretinsul popor al lui Dumnezeu, nici să înceteze a se strădui să-i influențeze să se întoarcă de la păcatele lor și să asculte de Domnul.
Cei care caută să acopere păcatul, și să-l facă să apară mai puțin agravant pentru cugetul călcătorului de lege, fac lucrarea profeților falși și pot să se aștepte la mânia răzbunătoare a lui Dumnezeu, ca urmare a unei astfel de căi. Domnul niciodată nu-și va adapta căile după dorințele oamenilor stricați. Profetul fals l-a condamnat pe Ieremia pentru că supăra poporul cu condamnările lui severe și a căutat să-i reasigure, promițându-le prosperitate, socotind că bieților oameni nu trebuie să li se amintească mereu de păcatul lor și să fie amenințați cu pedeapsa. Acest procedeu i-a întărit pe oameni să se opună sfatului adevăratului profet și a intensificat dușmănia lor față de el.
Dumnezeu nu simpatizează cu făcătorul de rele. El nu dă nimănui libertatea de a ascunde sub o aparență înșelătoare păcatele poporului Său, nici să strige: „Pace, pace”, când El a declarat că nu va fi pace pentru cei răi. Cei care stârnesc răzvrătire împotriva slujitorilor lui Dumnezeu, trimiși să prezinte soliile Sale, se răzvrătesc împotriva cuvântului Domnului.