La 3 ianuarie 1875, mi-a fost arătat că este o mare lucrare de făcut pentru cei care mărturisesc a crede adevărul în California, mai înainte ca Dumnezeu să poată lucra pentru ei. Multora le place să creadă că sunt în relații bune cu Dumnezeu, când ei nu au principiile adevărului în inima lor. Această clasă poate fi adusă în situația de a activa numai căutând cu sârguință și stăruitoare seriozitate de a lua aminte la sfatul Martorului Credincios. Ei sunt într-o stare rece, formală, de alunecare de la credință. Acestora li se adresează Martorul credincios: „Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot! O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: «Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic» și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești; și haine albe ca să te îmbraci cu ele, și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doftorie pentru ochi ca să-ți ungi ochii și să vezi. Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar și pocăiește-te!”
Frate G., Dumnezeu are cerințe în dreptul tău la care tu nu răspunzi. Puterea spirituală și creșterea ta în har vor fi proporționale cu lucrarea din iubire și faptele bune pe care le faci cu bucurie pentru Mântuitorul tău, care nu a reținut nimic, nici chiar propria Lui viață, pentru ca să te poată mântui. Tu ai porunca apostolului: „Purtați-vă sarcinile unii altora și veți împlini astfel legea lui Hristos”. Nu este de ajuns doar să mărturisești credință în poruncile lui Dumnezeu; tu trebuie să fii un făptuitor al lucrării. Tu ești un călcător al Legii Lui. Nu-L iubești pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta; nu trăiești nici în ascultare de ultimele șase porunci, iubind pe semenul tău ca pe tine însuți. Tu te iubești pe tine mai mult decât iubești pe Dumnezeu sau pe aproapele tău. Păzirea poruncilor lui Dumnezeu cere de la noi mai mult decât ești tu dispus să împlinești. Dumnezeu cere de la tine fapte bune, lepădare de sine, jertfire de sine și consacrare pentru binele altora, pentru ca prin concursul tău să poată fi aduse suflete la adevăr.
Faptele noastre singure nu ne pot mântui, dar nu putem fi mântuiți fără fapte bune. Și după ce am făcut tot ce am putut, în Numele și puterea lui Isus, trebuie să spunem: „Suntem niște robi netrebnici”. Nu trebuie să gândim că am făcut sacrificii mari și că trebuie să primim o răsplată mare pentru slabele noastre servicii.
Îndreptățirea de sine și încrederea firească te-au încercuit asemenea unor cercuri de fier. Tu trebuie să fii zelos și să te pocăiești. Din nefericire, tu simpatizezi cu cei ostili, a căror umblare este în opoziție cu lucrarea Domnului care se face prin servii Lui, pe țărmul acesta. Oamenii cei greșiți avuseseră simpatia ta. Pentru că inima ta nu era în rânduială cu Dumnezeu, nu ai primit lumina pe care ți-a trimis-o El. Ai făcut ca voința ta încăpățânată să reziste mustrării pe care Domnul ți-a dat-o cu iubire. Tu știai că aceste lucruri erau adevărate, dar ai încercat să închizi ochii față de adevărata stare a cazului tău. Fie că iei seama la mustrarea și avertizarea pe care ți le-a trimis Dumnezeu sau nu, fie că te schimbi sau îți păstrezi defectele tale de caracter, într-o bună zi vei înțelege ce ai pierdut prin faptul că ai luat o poziție de sfidare, luptându-te în spirit împotriva slujitorilor lui Dumnezeu. Înverșunarea simțămintelor tale față de pastorul H. este surprinzătoare. El a îndurat, a sacrificat și a muncit din greu în această zonă spre a face lucrarea lui Dumnezeu. Dar, în orbirea ta, fiind neconsacrat în inimă și viață, te-ai încumetat împreună cu I. și J. să-l tratați pe servul lui Dumnezeu într-o manieră crudă. „Nu vă atingeți de unșii Mei”, zice Dumnezeu, „și nu faceți nici un rău proorocilor Mei”. Nu este o problemă neînsemnată în dreptul tău să te desfășori, așa cum ai făcut, împotriva bărbaților pe care i-a trimis Dumnezeu cu lumină și adevăr pentru popor. Observă cum influența ta îndepărtează sufletele de la adevărul pe care Dumnezeu l-a transmis prin slujitorii Săi, pentru că asupra ta atârnă un vai greu.
Satana te folosește ca pe un agent al lui spre a insinua îndoieli și pentru a repeta aluzii răutăcioase și relatări inexacte, care își au originea într-o inimă nesfințită pe care Dumnezeu ar fi curățat-o de pângărirea ei. Dar tu ai refuzat să fii instruit, ai refuzat corectarea, ai respins mustrarea și ai urmat propria ta cale după voința ta. Prin această sursă de amărăciune, sufletele sunt corupte și, prin aceste îndoieli și murmurări ale unora, sunt aduse acolo unde mărturia de mustrare pe care o trimite Dumnezeu nu va ajunge la ei. De sângele acestor suflete vei răspunde tu și oamenii cu care ești în armonie.
Dumnezeu ne-a dat, ca unor slujitori ai Săi, lucrarea noastră. El ne-a dat o solie s-o ducem oamenilor. Timp de treizeci de ani, noi am primit cuvintele lui Dumnezeu și le-am spus poporului Său. Am tremurat față de răspunderea pe care am acceptat-o cu multă rugăciune și meditație. Am stat ca ambasadori ai lui Dumnezeu, în locul lui Hristos, implorând sufletele să se împace cu Dumnezeu. Am avertizat despre primejdie așa cum a prezentat Dumnezeu în fața noastră pericolele poporului Său. Lucrarea ne-a fost dată de Dumnezeu. Care va fi atunci situația celor care refuză să asculte cuvintele pe care le-a trimis Dumnezeu pentru ei, deoarece le barează calea sau le mustră relele? Dacă ești întru totul convins că Dumnezeu nu a vorbit prin noi, de ce nu acționezi în conformitate cu credința ta și să nu mai ai de-a face cu oameni care sunt într-o înșelăciune atât de mare cum sunt acești oameni? Dacă tu ai acționat în conformitate cu directivele Duhului lui Dumnezeu, tu ai dreptate, iar noi suntem greșiți. Dumnezeu sau învață biserica Sa, mustrându-i greșelile și întărindu-i credința, sau nu o învață. Lucrarea aceasta ori este de la Dumnezeu, ori nu este. Dumnezeu nu face nimic în părtășie cu Satana. Lucrarea mea din ultimii treizeci de ani poartă pecetea lui Dumnezeu sau pecetea vrăjmașului. În această problemă nu există lucrare pe jumătate. Mărturiile sunt ori ale Duhului lui Dumnezeu, ori ale diavolului. Ridicându-te împotriva slujitorilor lui Dumnezeu, tu faci fie lucrarea lui Dumnezeu, fie a diavolului. „Așa că după roadele lor îi veți cunoaște.” Ce pecete poartă lucrarea ta? Se cuvine să privești critic la rezultatul conduitei tale.
Nu este ceva nou ca un om să fie înșelat de arhivrăjmașul și să se ridice împotriva lui Dumnezeu. Privește critic asupra umblării tale înainte de a risca să mergi mai departe pe calea pe care ai apucat. Iudeii au fost autoînșelați. Ei au refuzat învățăturile lui Hristos pentru că El a prezentat tainele inimii lor și le-a mustrat păcatele. Ei nu au vrut să vină la lumină, temându-se că vor fi mustrate faptele. Au ales mai degrabă întunericul decât lumina. „Și judecata aceasta”, a spus Isus, „stă în faptul că, o dată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele”. Iudeii au urmat pe calea lor de lepădare a lui Hristos, până când, în starea lor de autoînșelare și inducere în eroare, au crezut că, răstignindu-L, făceau lucrarea lui Dumnezeu. Acesta a fost rezultatul refuzului de către ei a luminii. Tu ești în primejdia unei înșelăciuni asemănătoare. Ar fi folositor pentru sufletul tău, frate G., să reflectezi unde se va sfârși calea pe care continui să mergi acum. Dumnezeu poate lucra fără tine, dar tu nu-ți poți permite să lucrezi fără Dumnezeu. El nu constrânge pe nici un om să creadă. El pune în fața oamenilor lumina, iar Satana prezintă întunericul. În timp ce înșelătorul strigă continuu: „Lumina este aici; adevărul este aici”, Isus zice: „Eu sunt adevărul, Eu am cuvintele vieții veșnice. Dacă Mă urmează cineva, nu va umbla în întuneric.” Dumnezeu ne dă tuturor dovezi suficiente spre a echilibra credința noastră de partea adevărului. Dacă ne predăm lui Dumnezeu, vom alege lumina și vom respinge întunericul. Dacă dorim să păstrăm independența inimii firești și refuzăm corectarea lui Dumnezeu, noi vom aduce cu încăpățânare la îndeplinire, așa cum au făcut iudeii, scopurile și ideile noastre, în ciuda celei mai clare dovezi și vom fi într-o primejdie de înșelăciune mai mare decât cea care a venit asupra lor; și, în pasiunea noastră oarbă, putem merge tot atât de departe cât au mers ei, și totuși să ne placă să credem că facem lucrarea lui Dumnezeu.
Frate G., tu nu vei sta mult acolo unde te afli acum. Calea pe care ai pornit se abate de la calea cea adevărată și te desparte de poporul pe care Dumnezeu îl pune la probă ca să-l curățe pentru biruința finală. Tu fie că vei veni să te unești cu această biserică și să lucrezi serios spre a răspunde rugăciunii lui Hristos, fie vei deveni din ce în ce mai necredincios. Vei pune la îndoială unul după altul punctele de credință stabilite ale acestei biserici, vei deveni tot mai încăpățânat în părerea ta și vei ajunge din ce în ce mai întunecat cu privire la lucrarea lui Dumnezeu pentru acest timp, până ce vei lua lumina drept întuneric și întunericul drept lumină.
Satana are mare putere să zăpăcească sufletele, producând confuzie în mintea celor care nu păstrează lumina și privilegiile pe care li le trimite Providența. Mintea care este supusă controlului lui Satana este continuu condusă de la lumina adevărului la rătăcire și întuneric. Dacă îi dai lui Satana cel mai mic avantaj, el va pretinde mai mult și va supraveghea avanposturile spre a face tot ce se poate din orice împrejurare, pentru a avantaja cauza lui și a ruina sufletul tău.
Frate și soră G., nici unul dintre voi nu sunteți într-o situație bună. Voi disprețuiți mustrarea. Dacă vi s-ar fi adresat cuvinte mieroase mai degrabă decât cuvinte de mustrare, dacă ați fi fost lăudați și măguliți, ați fi ocupat o poziție foarte diferită față de cea pe care o aveți acum față de Mărturii. Sunt unii în aceste zile de pe urmă care vor striga: „Spuneți-ne lucruri măgulitoare, proorociți-ne lucruri închipuite”. Dar aceasta nu este lucrarea mea. Dumnezeu m-a pus ca mustrător al poporului Său; și tot atât de sigur precum El a pus asupra mea această grea povară, El le va cere socoteală de felul cum o tratează celor cărora le este trimisă această solie. Cu Dumnezeu nu este de glumit și cei care disprețuiesc lucrarea Sa vor primi după faptele lor. Nu eu am ales această lucrare neplăcută. Ea nu îmi va aduce favoarea și lauda oamenilor. Este o lucrare pe care numai puțini o vor aprecia. Dar cei care caută să dubleze greutatea muncii mele prin interpretări false, bănuieli invidioase și necredință, dând astfel naștere la prejudecăți în mintea altora împotriva Mărturiilor pe care mi le-a dat Dumnezeu și limitând lucrarea mea, vor răspunde în fața lui Dumnezeu, în timp ce eu voi merge înainte, după cum Providența și frații mei vor deschide calea înaintea mea. În Numele și puterea Răscumpărătorului meu, voi face ceea ce pot. Voi avertiza, voi sfătui, voi mustra și voi încuraja, după dispozițiile Duhului lui Dumnezeu, fie că oamenii vor asculta, fie că se vor abține. Sarcina mea nu este să mă mulțumesc pe mine, ci să fac voia Tatălui meu ceresc care mi-a dat lucrarea aceasta.
Hristos i-a avertizat pe ucenicii Săi: „Păziți-vă de prooroci mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt niște lupi răpitori. Îi veți cunoaște după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot așa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat și aruncat în foc. Așa că după roadele lor îi veți cunoaște”. Aici este un test și, frate G., dacă vrei, tu îl poți aplica. Nu trebuie să umbli în nesiguranță și îndoială. Satana este gata să sugereze o varietate de îndoieli, dar, dacă îți vei deschide ochii, vei găsi dovezi suficiente pentru credință. Dar Dumnezeu nu va îndepărta de la nici un om toate motivele de îndoială. Aceia cărora le place să stea într-o atmosferă de îndoială și necredință care contestă pot avea acest privilegiu de neinvidiat. Dumnezeu oferă dovezi suficiente pentru ca mintea sinceră să creadă; dar cel care se abate de la greutatea dovezii, pentru că sunt câteva lucruri pe care nu le înțelege, va fi lăsat în atmosfera rece, glacială a necredinței și a îndoielii contestatare și va suferi naufragiul credinței. Se pare că tu ai socotit drept virtute faptul de a fi de partea îndoielii mai degrabă decât de partea credinței. Isus nu a lăudat niciodată necredința și îndoielile. El a dat națiunii Lui dovezi despre mesianitatea Sa prin minunile pe care le-a făcut; dar erau unii care socoteau îndoiala o virtute și care aveau să îndepărteze pe cale rațională aceste dovezi și să găsească ceva în orice lucrare bună spre a se îndoi și a critica.
Sutașul care a dorit ca Hristos să-l vindece pe robul său s-a simțit nevrednic ca Isus să intre în casa sa; credința lui a fost atât de tare în puterea lui Hristos, încât L-a rugat să spună doar un cuvânt, și lucrarea avea să fie făcută. „Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat și a zis celor ce veneau după el: «Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credință așa de mare. Dar vă spun că vor veni mulți de la răsărit și de la apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor. Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților». Apoi a zis sutașului: «Du-te, și facă-ți-se după credința ta». Și robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.”
Aici, Hristos înalță credința în contrast cu îndoiala. El a arătat că israeliții aveau să se poticnească din cauza necredinței lor, fapt care avea să ducă la respingerea lor. Toma a declarat că el nu va crede dacă nu va pune degetul în semnul cuielor și dacă nu va pune mâna în coasta Domnului său. Hristos i-a prezentat dovada pe care a dorit-o și apoi a mustrat necredința lui: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut”.
În acest veac de întuneric și rătăcire, bărbați care mărturisesc a fi urmașii lui Hristos par să creadă că ei sunt liberi să primească sau să respingă cum le place pe slujitorii Domnului și că nu vor fi chemați să dea socoteală de această atitudine. La aceasta îi conduc necredința și întunericul. Simțămintele lor sunt tocite de necredință. Ei își calcă conștiința, devin nestatornici față de propriile lor convingeri și slăbesc în putere morală. Ei văd pe alții în aceeași lumină ca a lor.
Când Hristos i-a trimis pe cei doisprezece, El le-a poruncit: „În orice cetate sau sat veți merge, să cercetați cine este acolo vrednic și să rămâneți la el până veți pleca. La intrarea voastră în casă, urați-i de bine; și dacă este casa aceea vrednică, pacea voastră să vină peste ea; dar dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi. Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieșiți din casa sau din cetatea aceea, și să scuturați praful de pe picioarele voastre. Adevărat vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru ținutul Sodomei și Gomorei, decât pentru cetatea aceea”. El i-a avertizat să se păzească de oameni pentru că îi vor da în judecata soboarelor și îi vor bate în sinagogi.
Inimile oamenilor nu sunt mai blânde astăzi decât atunci când a fost Hristos pe pământ. Ei vor face tot ce le stă în putere spre a ajuta pe marele adversar să le facă viața grea slujitorilor lui Hristos, întocmai cum a făcut poporul cu Hristos când a fost pe pământ. Ei vor bate cu limba ponegririi și a minciunii. Vor critica și vor întoarce împotriva servului lui Dumnezeu tocmai eforturile pe care el îi pune să le facă. Cu presupunerile lor rele, ei vor vedea fraudă și necinste acolo unde totul este în regulă și unde există integritate perfectă. Ei prezintă motive egoiste spre a învinui pe servii lui Dumnezeu, în timp ce El Însuși îi conduce, iar ei și-ar da chiar și viața, dacă Dumnezeu ar cere-o, înaintând astfel cauza Lui. Ei, care au făcut cel mai puțin și care au investit cel mai puțin în cauza adevărului, sunt primii care își manifestă neîncrederea față de integritatea slujitorilor lui Dumnezeu, care sunt aleși să poarte răspunderi financiare în lucrarea cea mare. Ei, care au încredere în lucrarea lui Dumnezeu, sunt puși să riște ceva pentru înaintarea ei; și prosperitatea lor spirituală va fi proporțională cu faptele lor de credință. Norma noastră este Cuvântul lui Dumnezeu, dar cât de puțini îl urmează! Religia noastră va fi doar de mică valoare pentru semenii noștri, dacă este numai teoretică, și nu practică. Mulți dintre cei care mărturisesc că urmează învățăturile Bibliei sunt lumești și egoiști.
Încăpățânare, nu independență
Frate G., pentru tine va fi o lucrare grea să cultivi o iubire curată, neegoistă, și o bunăvoință dezinteresată. Tu nu ești obișnuit să-ți supui părerile și să renunți uneori la judecata ta, spre a fi călăuzit de sfatul altora. Frate și soră G., amândoi aveți nevoie de mai puțin „eu” și de mai mult har divin. Amândoi trebuie să dobândiți deprinderea de a vă autocontrola, astfel încât gândurile voastre să poată fi aduse în supunere față de Duhul lui Hristos. Aveți nevoie de harul lui Dumnezeu pentru ca gândurile voastre să poată fi disciplinate să se îndrepte în direcția cea bună și cuvintele pe care le rostiți să poată fi cuvinte corespunzătoare, pentru ca pasiunile și apetitul vostru să poată fi supuse controlului rațiunii, iar limba să fie ținută în frâu față de ușurătate, critica răutăcioasă și căutarea de greșeli. „Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit și poate să-și țină în frâu tot trupul.” Triumful cel mai mare dat nouă de religia lui Hristos este stăpânirea asupra noastră înșine. Înclinațiile noastre firești trebuie stăpânite; altfel, niciodată nu putem birui cum a biruit Hristos.
Sunt unii printre pretinșii urmași ai lui Hristos care sunt dispeptici din punct de vedere spiritual. Ei s-au făcut singuri invalizi și slăbiciunea lor spirituală este rezultatul direct al propriilor lor cusururi. Ei nu ascultă de legile lui Dumnezeu, nici nu îndeplinesc principiile poruncilor Lui. Sunt indolenți față de cauza și lucrarea Lui, ei înșiși nefăcând nimic; dar când cred că văd ceva la care pot găsi defecte, atunci sunt activi și zeloși. Un creștin care nu lucrează nu poate fi sănătos. Boala spirituală este rezultatul datoriei neglijate. Pentru ca credința cuiva să fie puternică, el trebuie să petreacă mult timp împreună cu Dumnezeu în rugăciune tainică. Cum poate fi bunăvoința unui om o binecuvântare pentru el, dacă nu o exercită niciodată? Cum putem cere ca Dumnezeu să ne ajute la convertirea sufletelor, dacă nu facem tot ce ne stă în putere să le aducem la cunoștința adevărului? Voi ați adus asupra voastră o slăbiciune care v-a făcut nefolositori pentru voi înșivă și pentru comunitate; iar remediul constă în pocăință, mărturisire și reformă. Aveți nevoie de putere morală și de hrana adevărată a harului lui Dumnezeu. Nimic nu va da tărie și vigoare evlaviei voastre ca lucrarea pentru înaintarea cauzei pe care mărturisiți că o iubiți, în loc să o încătușați. Pentru lenevia spirituală nu există decât un singur leac adevărat, și acesta este lucrul — lucrarea pentru sufletele care au nevoie de ajutorul vostru. În loc să întăriți sufletele, voi ați descurajat și ați slăbit inimile și mâinile celor care vor să vadă înaintând cauza lui Dumnezeu.
Dumnezeu v-a dat aptitudini pe care le puteți folosi cu eficiență sau puteți să abuzați de ele spre răul vostru și spre răul altora. Voi nu v-ați dat seama de pretențiile lui Dumnezeu asupra voastră. Trebuie să ne amintim mereu că trăim în această lume spre a forma caractere pentru cea care urmează. Și toate legăturile cu semenii noștri trebuie să fie cu referire la interesele veșnice ale lor și ale noastre; dar dacă întrevederile noastre cu ei sunt devotate numai plăcerii și spre satisfacerea eului nostru, dacă suntem neserioși și ușuratici, dacă ne dedăm la fapte rele, noi nu suntem împreună lucrători cu Dumnezeu, ci lucrăm hotărât împotriva Lui. Viața prețioasă pe care am primit-o de la Dumnezeu nu trebuie să fie modelată de rudele necredincioase, în așa fel ca să placă firii pământești, ci trebuie să fie folosită în așa fel ca Dumnezeu s-o poată aproba.
Dacă i-ar plăcea iubirea față de Dumnezeu, fratele J. ar fi un canal de lumină. El are prea puțină putere morală, dar puternice tendințe spre necredință. Este compătimit de îngerii cerești pentru că este înconjurat de întuneric. Urechile lui ascultă aproape continuu cuvintele necredinței și întunericului. El are continuu în fața lui îndoieli și întrebări de pus. Limba este o lume de nelegiuiri. „Limba nici un om nu o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.” Dacă fratele J. s-ar prinde de Dumnezeu mai hotărât și ar simți că trebuie să-și păstreze integritatea înaintea lui Dumnezeu, chiar cu prețul vieții lui naturale, el ar primi putere de sus. Dacă îngăduie să fie afectat de întunericul și necredința care îl înconjoară, de îndoielile, punerea de întrebări și multă discuție, în curând el va fi tot în întuneric, îndoială și necredință și nu va avea lumină sau putere în adevăr.
El nu trebuie să creadă că, făcând compromis cu prietenii lui, care sunt înverșunați împotriva credinței noastre, îi va fi mai ușor. Dacă s-ar ridica cu unicul scop de a asculta de Dumnezeu cu orice preț, el ar avea ajutor și putere. Dumnezeu îl iubește și are milă de fratele J. El cunoaște orice încurcătură, orice descurajare, fiecare vorbire tăioasă. Este obișnuit cu toate acestea. Dacă vrea să se lase de necredință și să stea nemișcat în Dumnezeu, credința lui va fi întărită prin exercițiu. „Și cel neprihănit va trăi prin credință: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el.”
I-am văzut pe frații J. și G. în primejdia specială de a pierde viața veșnică. Ei nu văd că stau direct în calea înaintării lucrării lui Dumnezeu din _____. Când s-a ținut acolo pentru prima dată adunarea de tabără, noi eram pe țărmul acela și sute au fost convinși de adevăr; dar Dumnezeu cunoștea materialul din care era alcătuită acea comunitate. Când veneau suflete la adevăr, nu era nimeni care să le hrănească și să se ocupe de ele spre a le conduce la o viață mai înaltă. Fratele I. avea un spirit invidios, gelos și căutător de greșeli. Dacă nu putea să fie primul, nu voia să facă nimic. El se prețuia pe sine cu mult mai mult decât îl prețuia Dumnezeu pe el. Un om cu temperamentul lui nu avea să fie, timp îndelungat, de acord cu nimeni, pentru că este obiceiul lui să discute în contradictoriu și să se arate în opoziție cu tot ce nu se potrivea cu ideile lui. Domnul l-a lăsat să urmeze propria lui cale și să manifeste spiritul din care era alcătuit. El a adus în comunitate și a căutat să pună în practică exact același spirit pe care îl avea în familia lui. Vorbele lui amare și tăioase împotriva servilor lui Dumnezeu sunt scrise în carte. El se va întâlni din nou cu ele. A plecat de la noi pentru că nu era de-al nostru și în nici un caz comunitatea să nu-l încurajeze să se unească din nou cu ea; deoarece, cu spiritul pe care îl are acum, el s-ar certa chiar și cu îngerii lui Dumnezeu. El ar vrea să conducă și să dicteze lucrarea îngerilor. Nici un astfel de spirit nu poate intra în cer. I. și J., către care Dumnezeu Se încruntă, au îndrăznit să se împotrivească servilor lui Dumnezeu, să-i calomnieze și să le atribuie motive rele. Ei au încercat să nimicească încrederea fraților în acești lucrători, precum și în Mărturii. Dar, dacă lucrarea este de la Dumnezeu, ei nu o pot nimici. Eforturile lor vor fi zadarnice. Frate G., tu ai fost într-un așa întuneric, încât ai crezut că oamenii aceștia aveau dreptate. Ai repetat cuvintele lor și ai vorbit despre „puterea unui om”. Ah, ce puțin știai despre ce vorbești!
Unii erau gata să spună orice, să prezinte orice învinuire împotriva servilor lui Dumnezeu, să fie invidioși și defăimători. Și, dacă pot găsi vreun caz, unde, în zelul lor pentru cauza lui Dumnezeu, ei cred că slujitorii au vorbit hotărât și poate sever, sunt dispuși să facă ce pot mai mult din cuvintele lor, simțindu-se liberi să nutrească spiritul cel mai amar și răutăcios și să învinuiască pe servii Domnului de motive rele. Să fie întrebați acești defăimători ce ar fi făcut în împrejurări asemănătoare, purtând poveri asemănătoare. Ei să privească, să cerceteze și să condamne propria lor umblare rea și arogantă și propria lor nerăbdare și irascibilitate și ei înșiși, neavând nici un păcat, să arunce cei dintâi piatra criticii asupra fraților care încearcă să-i pună în rânduială. Un Dumnezeu sfânt nu va scoate suflete la adevăr ca să ajungă sub o astfel de influență ca cea care există în comunitate. Tatăl nostru cel ceresc este prea înțelept să aducă la adevăr suflete spre a fi modelate de influența acestor oameni care sunt neconsacrați în inimă și viață. Acești bărbați nu sunt în armonie cu adevărul. Ei nu sunt uniți cu biserica și se îndepărtează de comunitate. Ei lucrează împotriva scopurilor celor pe care îi folosește Dumnezeu să aducă suflete la adevăr.
Cine îi va hrăni pe cei care s-au hotărât să asculte de toate poruncile lui Dumnezeu? Cine va fi tată și mamă care să îngrijească de cei care au nevoie de ajutor și putere? Știu frații aceștia ce fac? Ei stau direct în calea păcătoșilor. Ei le blochează calea prin umblarea lor cea rea. Sângele sufletelor se va afla pe îmbrăcămintea lor, dacă nu se pocăiesc și nu-și schimbă complet umblarea. Cred acești împotrivitori că sunt corecți și corpul păzitorilor Sabatului este înșelat? „Așa că după roadele lor îi veți cunoaște.” Cine face bine în lucrarea de a duce adevărul înaintea altora? Cred acești oameni că biserica va veni la ei și va renunța la experiența și vederile ei spre a urma judecata acestor neconsacrați? Sau ei vor ajunge în armonie cu biserica?
Fratele G. se laudă cu independența lui de spirit și judecată, în timp ce blochează calea celor păcătoși prin viața lui neconsacrată și opoziția lui față de lucrare, luptându-se orbește împotriva lui Hristos în persoana slujitorilor Lui; dar este înșelat în ce privește calitatea adevăratei independențe. Independența nu este încăpățânare, cu toate că adesea încăpățânarea este confundată cu independența. Când fratele G. și-a format o părere și a exprimat-o în familia sa sau în comunitate, cu o încredere considerabilă și cu o oarecare publicitate, atunci el este înclinat să facă să pară că are dreptate, folosind orice argument pe care-l poate produce. El este în primejdie, în mare primejdie de a-și închide ochii și a-și adormi conștiința prin îndârjirea lui, pentru că ispitirea vrăjmașului este puternică asupra lui. Mândria de a-și expune opinia este greu de supus, chiar în fața luminii și a dovezii îndestulătoare spre a-l convinge, dacă ar vrea să fie convins. El crede că, dacă admite că a greșit, aceasta ar fi o pată pe judecata și discernământul lui.
Frate G., ești în mare primejdie să-ți pierzi sufletul. Tu dorești să fii deasupra celorlalți. Suferi profund uneori, dacă crezi că ești desconsiderat. Nu ești un om fericit. Tu nu vei fi fericit dacă părăsești poporul lui Dumnezeu, jignind prin cuvinte grele și fapte așa cum au făcut mulți dintre urmașii lui Hristos, pentru că adevărul spus a fost prea riguros. Tu nu vei fi un om fericit pentru că vei lua eul tău cu tine. Nu ești drept; îți vei produce singur necazuri. Vrăjmașul tău este temperamentul și, oriunde te vei duce, vei lua cu tine nefericirea și povara ta. Este o cinste a mărturisi o greșeală de îndată ce este observată.
Sunt multe probleme în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu la care tu găsești defecte, pentru că pentru tine este natural să faci astfel. Și, deoarece ai întors spatele luminii pe care ți-a descoperit-o Dumnezeu cu privire la tine însuți, aproape că ți-ai pierdut discernământul și ești gata, mai mult ca oricând, să găsești cusur la orice. Tu îți prezinți opinia cu o încredere dictatorială și tratezi întrebările îndoielnice ale altora în legătură cu părerea ta ca un abuz personal. Este adevărat că independența curată niciodată nu consideră ca nedemn a căuta sfatul celor cu experiență și înțelepciune și ea tratează cu respect sfatul altora.
Religia în familie
Frate G., tu trebuie să fii un om convertit, altfel vei pierde viața veșnică. Nu poți fi un om fericit până nu obții blândețea înțelepciunii. Tu și soția ta ați fost în neînțelegere unul cu altul timp prea îndelungat. Voi trebuie să renunțați la această defăimare, la aceste bănuieli, gelozii și ciorovăieli nenorocite. Spiritul care este dezvoltat în familia voastră este dus în practica voastră religioasă. Fiți atenți cum vorbiți fiecare despre defectele celuilalt în prezența copiilor voștri și fiți atenți cum lăsați ca spiritul vostru să vă stăpânească. La fiul vostru cel mai mare voi vedeți numai ce este rău în el; nu dați nici un credit bunelor lui calități pe care, dacă el ar muri, voi ați fi de îndată convinși că el le avea. Nici unul dintre voi nu aveți o comportare consecventă față de fiul vostru. Stăruiți asupra defectelor lui în prezența altora și arătați că nu aveți încredere în bunele lui trăsături de caracter.
În fiecare dintre voi există dispoziția de a vedea defectele celuilalt și ale altora, dar sunteți orbi față de propriile voastre defecte și multele greșeli. Amândoi sunteți nervoși, ușor excitabili și iritați. Aveți nevoie de blândețea înțelepciunii. Voi țineți tare la propriile voastre slăbiciuni, pasiuni și prejudecăți ca și cum, dacă ați renunța la ele, nu ați mai avea fericire în viața aceasta, pe când acestea sunt spini care înțeapă și zgârie. Isus vă invită să puneți jos jugul pe care-l purtați și care v-a ros gâtul și să luați jugul Lui, care este ușor și sarcina Lui, care nu este grea. Cât de obositoare este povara de iubire de sine, lăcomie, mândrie, patimă, invidie și bănuială rea! Totuși, cât de strâns se țin oamenii de aceste blesteme și cât sunt ei de puțin înclinați să renunțe le ele! Hristos înțelege cât de dureroase sunt aceste poveri autoimpuse și ne invită să le punem jos. El invită sufletele greu împovărate și obosite să vină la El și să ia sarcina Lui, care este ușoară, în schimbul sarcinilor față de care singuri s-au obligat. El spune: „Veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este bun, și sarcina mea este ușoară”. Toate cerințele Mântuitorului nostru sunt consecvente și armonioase, și dacă sunt nutrite cu bucurie, vor aduce sufletului pace și odihnă.
O dată ce fratele G. a luat o poziție de partea cea rea, nu este ușor pentru el să mărturisească faptul că a greșit; dar, dacă poate să-și scoată din minte, precum și din memoria celorlalți, umblarea sa greșită și dacă poate să facă unele schimbări spre mai bine, fără o recunoaștere publică a greșelii lui, el va încerca astfel. Dar toate aceste greșeli și păcate nemărturisite sunt înregistrate în cer și nu vor fi șterse până ce fratele nu se va conforma instrucțiunilor date în Cuvântul lui Dumnezeu. „Mărturisiți-vă unii altora păcatele, și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați”. Dacă fratele G. a găsit un alt plan în afară de cel dat nouă de Domnul, acesta nu este o cale sigură, și până la urmă se va dovedi a fi spre ruina lui. Această altă cale este dezastruoasă pentru biserică și dezastruoasă pentru prosperitatea și fericirea familiei lui. El trebuie să-și moaie inima și să lase să intre în sufletul lui afecțiune, umilință și iubire. El trebuie să cultive calitățile altruiste. Frate și soră G., voi trebuie să cultivați calitățile spiritului care vă vor face curați, să uitați de eu și să vă interesați mai mult de cei cu care veniți în contact. Există o înclinație spre iubire de sine și de îngrijire de sine care nu mărește fericirea voastră, ci vă aduce necaz și durere. Aveți un conflict cu voi înșivă pe care numai voi îl puteți controla. Amândoi trebuie să vă stăpâniți limba și să rețineți multe lucruri pe care le rostiți. Primul pas greșit este că vă gândiți la rău; apoi vin cuvintele care sunt rele. Dar voi lăsați nefăcută lucrarea de a cultiva considerație și respect unul pentru altul. Fiți amabili și atenți fiecare față de simțămintele celuilalt și căutați să păstrați ca sacră fericirea celuilalt. Puteți face aceasta numai prin puterea și în Numele lui Isus.
Sora G. a făcut eforturi puternice să câștige biruințe, dar nu a avut multă încurajare din partea soțului ei. În loc să-L caute pe Dumnezeu în rugăciune serioasă pentru putere, spre a birui defectele din caracterul lor, priveau fiecare la umblarea altora, ei înșiși devenind slabi prin găsirea de defecte în purtarea altora. Grădinii inimii nu i s-a dat nici o atenție.
Dacă fratele G. ar fi primit lumina pe care i-a trimis-o Domnul cu luni în urmă și ar fi discutat sincer cu soția lui, dacă amândoi și-ar fi zdrobit inima lor cea tare înaintea Domnului, ce diferență ar fi în starea lor prezentă! Amândoi au disprețuit cuvintele de mustrare și de implorare a Duhului lui Dumnezeu și nu și-au schimbat viața. Dar, închizându-și ochii față de lumina trimisă lor de Dumnezeu, nu au micșorat gravitatea defectelor lor în fața lui Dumnezeu, nici nu au micșorat răspunderea lor. Lor nu le-a plăcut mustrarea pe care le-a trimis-o Domnul în afecțiunea Sa milostivă. Fratele G. are din fire o inimă iubitoare, dar ea este acoperită cu o coajă de iubire de sine, vanitate și bănuială rea. Inima lui nu este împietrită, dar îi lipsește puterea morală. El este un laș de îndată ce i se pune în față lepădarea de sine și jertfirea de sine, pentru că se iubește pe sine însuși. A stăpâni eul, a pune o strajă cuvintelor lui, a recunoaște că a greșit vorbind nepotrivit este o cruce pe care el simte că este prea umilitor s-o ridice; totuși, dacă este să fie vreodată mântuit, această cruce trebuie să fie ridicată.
Frate și soră G., amândoi trebuie să vă păziți cuvintele; pentru că tot atât de sigur cum nu există o strajă asupra gândurilor și acțiunilor voastre, voi vă veți descuraja unul pe altul, făcând sigur faptul că nici unul dintre voi nu poate fi mântuit. Fiecare dintre voi trebuie să se păzească de un spirit pripit, care inspiră cuvinte și acțiuni pripite. Resentimentul care este nutrit pentru că socotiți că ați fost rău tratați este spiritul lui Satana și duce la un mare rău moral. Când sunteți stăpâniți de un spirit pripit vă lipsiți de rațiunea voastră pentru acel timp și de puterea de a tempera cuvintele și purtarea voastră, în timp ce singuri vă faceți răspunzători pentru toate consecințele cele rele. Ceea ce este făcut în pripă și cu mânie nu este scuzabil. Acțiunea este rea. Voi puteți, printr-un singur cuvânt spus în pripă și cu patimă, să lăsați o înțepătură în inima prietenilor, care poate să nu fie uitată niciodată. Dacă nu exercitați stăpânire de sine, veți fi cea mai nefericită pereche. Fiecare dintre voi atribuie viața lui nefericită defectelor celuilalt; dar să nu mai faceți aceasta. Luați-vă ca regulă să nu spuneți celuilalt niciodată un cuvânt de critică, ci să lăudați ori de câte ori puteți.
Unii cred că este o virtute să nu ai nici o restricție și se vor lăuda cu obiceiul de a discuta pe toate laturile lucruri neplăcute care sunt în inimă. Ei lasă ca un spirit de mânie să iasă asemenea unui torent de reproș și defăimare. Cu cât discută mai mult, cu atât devin mai excitați, și Satana stă alături să ajute la lucrare, pentru că aceasta i se potrivește lui. Cuvintele îl irită pe cel căruia îi sunt spuse și vor fi întoarse, provocând cuvinte și mai dure, până când o chestiune mică izbucnește într-o flacără mare. Amândoi simțiți că aveți parte de toate necazurile posibile și că viața voastră este cea mai nefericită. Începeți în mod hotărât să vă stăpâniți gândurile, cuvintele și acțiunile voastre. Când oricare dintre voi simte apariția resentimentului, faceți-vă ca regulă să lăsați de la voi înșivă, să vă rugați în umilință lui Dumnezeu, care va asculta rugăciunea care nu iese de pe buze ipocrite.
Fiecare patimă trebuie să fie sub stăpânirea conștiinței luminate. „Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu sfinți și prea iubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiți-vă unii pe alții, și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcați-vă cu dragostea care este legătura desăvârșirii. Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați, ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, și fiți recunoscători.”
Dacă trăiți după regula adunării, adăugând har după har, Dumnezeu va înmulți harul Său pentru voi. În timp ce voi adăugați, Dumnezeu înmulțește. Dacă cultivați impresia că Dumnezeu vede și aude tot ce faceți și spuneți și păstrează un raport fidel despre toate cuvintele și faptele voastre, și că trebuie să vă întâlniți cu toate acestea, atunci în tot ce faceți și spuneți veți căuta să urmați directivele unei conștiințe treze și luminate. Limba voastră va fi folosită spre slava lui Dumnezeu și va fi un izvor de binecuvântare pentru voi înșivă și pentru alții. Dar dacă vă despărțiți de Dumnezeu, precum ați făcut, băgați de seamă ca nu cumva limba voastră să se dovedească a fi o lume de nelegiuire și să aducă asupra voastră o condamnare înfricoșătoare, pentru că suflete vor fi pierdute prin voi.
Datoria stăpânirii de sine
Poftele firii noastre trupești trebuie ținute sub supunere strictă. Poftele acestea ne-au fost date pentru scopuri importante spre bine, iar nu să devină slujitori ai morții, fiind pervertite și devenind pofte păcătoase de neîmpăcat. Pofta pentru tutun, pe care tu, frate G., ai întărit-o prin satisfacerea ei, devine o poftă activă împotriva sufletului tău. Un om necumpătat nu poate fi un om răbdător. Cea mai imperceptibilă satisfacere a gustului va da naștere la o poftă după un stimulent mai puternic. Dacă gândurile, pasiunile și poftele sunt în supunere cuvenită, limba va fi stăpânită. Cheamă în ajutorul tău putere morală și părăsește pentru totdeauna folosirea tutunului. Tu ai încercat să ascunzi de alții faptul că ai folosit tutun, dar nu ai putut ascunde acest lucru de Dumnezeu. „Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor; curățiți-vă inima, oameni cu inima împărțită! Simțiți-vă ticăloșia; tânguiți-vă și plângeți! Râsul vostru să se prefacă în tânguire și bucuria voastră în întristare. Smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța.” Vă încredințez aceste cuvinte în Numele lui Isus, care mi-a dat această însărcinare. Să nu le refuzați.
Tu niciodată nu ai fi refuzat Mărturiile așa cum ai făcut, dacă faptele tale rele nu ar fi fost mustrate. Tu ai crezut că ar fi mai ușor să sacrifici Mărturiile și să-ți închizi ochii față de lumina pe care ți-a dat-o Dumnezeu decât să renunți la tutun și să încetezi cu viața de ușurătate și glumă cu necredincioșii. Procesul de curățire cuprinde refuz și restrângere, pe care tu nu ai puterea morală să le înduri; de aceea, tu urmărești să-ți scuzi păcatele prin necredința ta în lumina pe care ți-a trimis-o Dumnezeu. Amintește-ți că trebuie să te întâlnești cu toate aceste lucruri din nou, pentru că ele sunt scrise în carte împreună cu toate avertizările și mustrările pe care Dumnezeu mi le-a încredințat să ți le predau ție.
Fratele J. este de compătimit, pentru că el are din fire un organism defectuos. Speranța lui e mică. Necredința și îndoielile lui îi stăpânesc judecata. Este în firea lui să se dea de partea îndoielii și a punerii de întrebări. Singura cale de a birui acest rău mare este să cultive trăsături de caracter opuse. El trebuie să reprime necredința, nu să o cultive. El nu trebuie să-și exprime îndoielile. Nu are nici un drept să prezinte altora defectele caracterului său, pricinuindu-le întristare și descurajare. Dacă trebuie să fie afectat de acest rău regretabil, el nu trebuie să amărască fericirea altora prin prezentarea necredinței lui, răcind astfel credința fraților săi. El este înclinat să treacă aproape peste orice element din fiecare discuție și îndemn în care ar putea găsi mângâiere și încurajare și să adune, în schimb, ceva ce crede că îi va oferi o scuză pentru punerea de întrebări și critică. Căile sufletului sunt larg deschise și lăsate nepăzite pentru ca Satana să intre și să-i modeleze mintea pentru scopurile sale.
Mi-a fost arătat că întâlnirile voastre pierd interesul pentru că Duhul lui Dumnezeu nu ia parte la ele. Frații și surorile sunt în robie completă din cauza acestor doi bărbați. Ei nu îndrăznesc să-și exercite libertatea și să-și exprime credința în simplitatea sufletelor lor, pentru că acolo este fratele J., cu ochiul lui rece, sever și critic care veghează și este gata să se prindă de orice cuvânt care-i va da ocazia să-și exercite facultățile necredincioase ale minții lui. Datorită acestora, Duhul lui Dumnezeu se îndepărtează mâhnit de la aceste adunări. Când frații manifestă spiritul balaurului spre a se război cu cei care cred că Dumnezeu le-a împărtășit lumină și mângâiere prin Mărturii, este timpul pentru frați și surori să-și afirme și să-și desăvârșească libertatea de conștiință. Dumnezeu le-a dat lumină și este privilegiul lor să o păstreze și să vorbească despre ea spre a se întări și încuraja unul pe altul. Fratele J. vrea să încurce mințile, căutând ca lumina pe care a dat-o Dumnezeu prin Mărturii să apară ca un adaos la Cuvântul lui Dumnezeu; dar, prin aceasta, el prezintă problema într-o lumină falsă. Dumnezeu a văzut potrivit să atragă în felul acesta atenția poporului Său la Cuvântul Său, prezentându-le o înțelegere mai clară a acestuia.
Comunitatea din _____ devine din ce în ce mai slabă din cauza influenței care a fost exercitată asupra ei — nu o influență care să-i ajute să înainteze, ci care să împiedice roțile. Este privilegiul fratelui J. să se debaraseze de necredința lui și să înainteze împreună cu lumina, dacă vrea. Dacă refuză să facă acest lucru, cauza lui Dumnezeu va înainta și așa, fără ajutorul lui. Dar Dumnezeu intenționează să se facă o schimbare în comunitatea din _____. Ei sau vor înainta, sau vor da înapoi. Dumnezeu poate face mult mai mult cu șase suflete care sunt unite în același cuget și raționament decât cu douăzeci de oameni care fac precum frații J. și G. Ei nu au adus în adunare îngerii luminii, ci pe îngerii întunericului. Adunările au fost nefolositoare și uneori vădit vătămătoare. Dumnezeu îi cheamă pe acești bărbați să treacă de partea Domnului și să fie uniți cu trupul bisericii sau să înceteze să mai facă greutăți celor care vor să fie întru totul pentru Domnul.
Motivul principal pentru care atât de mulți pretinși ucenici ai lui Hristos cad în ispită și fac fapte pentru pocăință este că nu se cunosc bine pe ei înșiși. În această privință, Petru a fost atât de complet cernut de vrăjmaș. În acest punct vor naufragia în credință cu miile. Voi nu puneți la inimă relele și greșelile voastre și nu vă amărâți sufletele din cauza lor. Vă implor să vă curățiți sufletele prin ascultare de adevăr. Luați legătura cu cerul. Și fie ca Domnul să vă salveze de autoînșelare.