Acum trei ani, Domnul mi-a dat o viziune despre lucrurile din trecut, prezent și viitor. Am văzut tineri predicând adevărul, dintre care unii, în acel timp, nu-l primiseră încă ei înșiși. De atunci ei s-au ținut de adevăr și încearcă să conducă și pe alții la el. Am văzut cazul tău, frate I. Viața ta din trecut n-a fost de un astfel de caracter care să te despartă și să te conducă mai presus de tine însuți. Din fire, tu ești egoist și îngâmfat și ai încredere în propria ta putere. Aceasta te va împiedica să dobândești experiența necesară care să te facă un smerit și un eficient slujitor al lui Hristos.
Sunt mulți în câmp care se află într-o situație asemănătoare. Ei pot prezenta teoria adevărului, dar le lipsește adevărata evlavie. Dacă pastorii care lucrează acum în câmpul Evangheliei, inclusiv tu însuți, simt necesitatea de cercetare zilnică a eului și zilnica părtășie cu Dumnezeu, atunci vor primi cuvintele de la Dumnezeu spre a fi predate poporului. Cuvintele lor și viața zilnică vor fi o mireasmă de viață spre viață sau de moarte spre moarte.
Cu mintea poți crede adevărul, dar mai ai încă de luptat pentru ca fiecare acțiune și fiecare simțământ al inimii tale să fie în armonie cu credința ta. Rugăciunea lui Hristos pentru ucenicii Săi, chiar înainte de răstignirea Sa, a fost: „Sfințește-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este adevărul”. Influența adevărului trebuie să afecteze nu numai rațiunea, ci și inima și viața. Adevărata religie practică va face pe posesorul ei să-și controleze afecțiunile. Comportamentul lui exterior trebuie să fie sfințit prin adevăr. Eu te asigur înaintea lui Dumnezeu că tu ești serios deficitar în evlavia practică. Pastorii nu trebuie să-și asume răspunderea de învățători ai poporului, imitându-L pe Hristos, marele Model, dacă nu sunt sfințiți pentru lucrarea cea mare, ca să poată fi exemple pentru turma lui Dumnezeu. Un pastor nesfințit poate face o pagubă incalculabiă. Mărturisind a fi trimisul lui Hristos, exemplul lui va fi imitat de alții; și dacă lui îi lipsesc adevăratele caracteristici ale creștinului, greșelile și deficiențele lui vor fi reproduse în ei.
Oamenii pot fi în stare să repete cu ușurință marile adevăruri scoase la lumină cu atâta profunzime și perfecțiune în publicațiile noastre; ei pot să vorbească înfocat și inteligent despre declinul religiei în biserică; pot prezenta standardul evanghelic în fața poporului într-o manieră foarte iscusită, în timp ce îndatoririle de fiecare zi ale vieții creștine, care cer acțiune și implicare, sunt privite de ei ca nefăcând parte din problemele importante. Aceasta-i primejdia ta. Religia practică își revendică pretențiile atât asupra inimii și a minții, cât și asupra vieții zilnice. Credința noastră sacră nu constă numai din simțire sau numai din acțiune, ci cele două trebuie să fie combinate în viața creștină. Religia practică nu există independent de lucrarea Duhului Sfânt. Frate, tu ai nevoie de această acțiune și tot așa au nevoie toți cei care lucrează să-i convingă pe păcătoși de starea lor pierdută. Această acțiune a Duhului lui Dumnezeu nu îndepărtează de la noi necesitatea de a ne exercita facultățile și talentele, ci ne învață cum să folosim fiecare putere spre slava lui Dumnezeu. Facultățile omenești, când sunt sub îndrumarea specială a harului lui Dumnezeu, pot fi folosite pentru cel mai bun scop de pe pământ și vor fi exercitate în viața viitoare, nemuritoare.
Frate al meu, mi-a fost arătat că tu ai putea fi un propovăduitor cu foarte mult succes, dacă ai deveni complet sfințit pentru lucrare, dar că vei fi un lucrător foarte slab dacă nu ești astfel consacrat. Tu nu vrei, așa cum a făcut Răscumpărătorul lumii, să accepți calitatea de serv, partea obositoare a sarcinii predicatorului Evangheliei; și în acest amănunt, mulți sunt tot așa de deficitari ca și tine. Ei își primesc salariul fără să se gândească măcar dacă au făcut tot ce au putut spre a se servi pe ei înșiși sau cauza, dacă și-au predat timpul și talentele întru totul lucrării lui Dumnezeu sau dacă au vorbit doar la amvon, iar restul timpului l-au dedicat satisfacerii propriilor interese, înclinații sau plăceri.
Hristos, Maiestatea cerului, a lăsat la o parte veșmintele Sale împărătești și a venit în lumea aceasta, veștejită și ruinată de blestem, să-i învețe pe oameni cum să trăiască o viață de abnegație și sacrificiu de sine și cum să îndeplinească religia practică în viața lor zilnică. El a venit să dea un exemplu corect de pastor al Evangheliei. A lucrat continuu pentru un scop; toate puterile Sale au fost folosite pentru mântuirea oamenilor și fiecare faptă a vieții Lui a tins spre acel final. El a călătorit pe jos, învățându-i pe ucenicii Săi în timp ce mergea. Îmbrăcămintea Lui era prăfuită și pătată de călătorie și înfățișarea Lui era neatrăgătoare. Dar adevărurile simple care ieșeau de pe buzele Sale divine i-au făcut pe ascultători să uite înfățișarea Lui și să fie încântați nu de om, ci de învățătura pe care o predica El. După ce învăța pe parcursul zilei întregi, adesea, noaptea era consacrată pentru rugăciune. El Își înălța rugămințile fierbinți către Tatăl Său cu strigăt puternic și cu lacrimi. Nu Se ruga pentru Sine, ci pentru cei pe care a venit să-i răscumpere.
Puțini pastori se roagă toată noaptea, cum a făcut Mântuitorul nostru, sau consacră ceasuri întregi din zi pentru rugăciune, ca să poată fi pastori capabili ai Evangheliei și să fie salvați prin meritele lui Hristos. Daniel se ruga de trei ori pe zi, dar mulți dintre cei care fac cea mai înflăcărată mărturisire de credință nu-și umilesc sufletele înaintea lui Dumnezeu în rugăciune nici măcar o dată pe zi. Isus, scumpul Mântuitor, a dat tuturor însemnate lecții de umilință, dar mai ales slujitorilor Evangheliei. În umilință, când lucrarea Sa pe pământ era aproape terminată și El era aproape să Se întoarcă la tronul Tatălui Său de unde venise, cu toată puterea în mâinile Lui și toată slava Sa, printre ultimele învățături date ucenicilor Săi a fost una despre importanța umilinței. În timp ce ucenicii Lui se certau cu privire la cine să fie cel mai mare în Împărăția făgăduită, El S-a încins ca serv și a spălat picioarele celor care L-au numit Domn și Învățător.
Lucrarea Lui era aproape încheiată; El mai avea puține învățături de împărtășit. Și ca ei să nu poată uita niciodată umilința Mielului lui Dumnezeu curat și fără pată, marea și folositoarea Jertfă adusă pentru noi, S-a umilit ca să spele picioarele ucenicilor Săi. Îți va face bine — și în general tuturor pastorilor noștri — să revezi des scenele finale ale vieții Răscumpărătorului nostru. Aici, asaltați de ispite, cum a fost și El, cu toții putem învăța lecții de cea mai mare importanță pentru noi. Ar fi bine să petreci în fiecare zi o oră în meditație, revăzând viața lui Hristos de la iesle la Golgota. Noi ar trebui să o luăm punct cu punct și, cu însuflețire, să ne prindem de fiecare scenă, mai ales de cele de încheiere ale vieții Lui pământești. Contemplând în felul acesta învățăturile și suferințele Sale și sacrificiul nemărginit pe care l-a făcut pentru răscumpărarea neamului omenesc, ne putem întări credința, reînviora iubirea și putem deveni mai plini de spiritul care L-a susținut pe Mântuitorul nostru. Dacă vrem ca în cele din urmă să fim mântuiți, noi toți trebuie să învățăm lecția răbdării și a credinței la piciorul crucii. Hristos a suferit umilința pentru a ne salva de la dizgrația veșnică. El a consimțit să cadă asupra Sa dispreț, batjocură și insultă ca să ne ocrotească pe noi. Nelegiuirea noastră a fost cea care a adunat vălul de întuneric în jurul sufletului Său și a scos strigătul de la El, ca al unuia care a fost lovit și părăsit de Dumnezeu. El a purtat durerile noastre, a suferit pentru păcatele noastre, S-a dat pe Sine ca jertfă pentru păcat, ca noi să fim îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu prin El. Fiecare om nobil și generos va răspunde contemplării lui Hristos pe cruce.
Doresc foarte mult ca pastorii noștri să stăruie mai mult asupra crucii lui Hristos și, între timp, inimile lor să fie ușurate și supuse de iubirea fără egal a Mântuitorului care a inspirat acea jertfă nemărginită. Dacă, pe lângă teoria adevărului, pastorii noștri ar stărui mai mult asupra evlaviei practice, vorbind dintr-o inimă plină de spiritul adevărului, noi am vedea mult mai multe suflete venind la stindardul adevărului; inimile lor ar fi mișcate de pledoariile crucii lui Hristos, de generozitatea infinită și de mila lui Isus pentru omul suferind. Aceste subiecte vitale, în legătură cu punctele de doctrină ale credinței noastre, vor face oamenilor mult bine. Dar inima învățătorului trebuie să fie plină de cunoștința experimentală a iubirii lui Hristos.
Puternicul argument al crucii va convinge de păcat. Iubirea divină a lui Dumnezeu pentru păcătoși, exprimată în darul Fiului Său dat să sufere rușinea și moartea, ca ei să poată fi înnobilați și dăruiți cu viață veșnică, este un studiu de-o viață întreagă. Eu te invit să studiezi din nou crucea lui Hristos. Dacă toți cei mândri și vanitoși, ale căror inimi doresc mult după aplauzele oamenilor și după considerație mai presus de semenii lor, ar putea să prețuiască corect valoarea celei mai mari glorii pământești în contrast cu valoarea Fiului lui Dumnezeu, lepădat, disprețuit, scuipat tocmai de cei pe care El a venit să-i răscumpere, cât de neînsemnată ar părea toată onoarea pe care o poate acorda omul mărginit.
Iubite frate, tu simți, privind la talentele tale, oricum nedesăvârșite, că ești calificat aproape pentru orice poziție. Dar n-ai fost găsit pregătit spre a te stăpâni pe tine însuți. Te simți competent să dai directive oamenilor cu experiență, când ar trebui să fii dispus să te lași condus și să ocupi poziția unui învățăcel. Cu cât vei medita mai puțin la Hristos și la iubirea Sa fără egal și cu cât mai puțin te vei asemăna chipului Său, cu atât mai bun vei apărea în ochii tăi și cu atât vei fi mai încrezător și mai mulțumit de tine însuți. Dacă Îl vei cunoaște pe Hristos și vei privi neîncetat la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, vei avea o astfel de viziune a caracterului unui creștin adevărat, încât nu vei putea să nu faci o corectă prețuire a vieții și caracterului tău în contrast cu acela al marelui Model. Atunci vei vedea propria ta slăbiciune, ignoranța ta, iubirea de comoditate și lipsa ta de voință de a te lepăda de eu.
Tu de-abia ai început să studiezi Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu. Ai cules unele mărgăritare ale adevărului care, cu multă muncă și rugăciune, au fost dezgropate de alții; dar Biblia este plină de ele; fă din această carte studiul tău serios și regulă a vieții tale. Vei fi mereu în primejdia de a disprețui sfatul și a te socoti mai valoros decât te socotește Dumnezeu. Mulți sunt totdeauna gata să flateze și să laude pe un pastor care poate vorbi. Un pastor tânăr este mereu în primejdia de a fi răsfățat și aplaudat spre paguba lui, în timp ce el poate fi deficitar în principiile de bază pe care le cere Dumnezeu de la cei care mărturisesc că sunt portavocea Lui. Tu de-abia ai intrat în școala lui Hristos. Punerea ta în rânduială pentru lucrarea ta este o treabă de-o viață, o laborioasă luptă zilnică corp la corp cu obiceiuri împământenite, înclinații și tendințe ereditare. Aceasta cere un efort serios, constant și vigilent pentru a supraveghea și stăpâni eul, a-L păstra pe Isus în față, având eul pierdut din vedere.
Este necesar să veghezi asupra punctelor slabe din caracterul tău, să înfrânezi tendințele rele, să întărești și să dezvolți facultățile nobile care n-au fost exersate cum trebuie. Lumea niciodată nu va cunoaște lucrarea tainică ce se desfășoară între suflet și Dumnezeu, nici amărăciunea lăuntrică a spiritului, detestarea de sine și eforturile constante de a stăpâni eul; dar mulți din lume vor fi în măsură să aprecieze rezultatul acestor eforturi. Ei Îl vor vedea pe Hristos descoperit în viața ta zilnică. Vei fi o epistolă vie, cunoscută și citită de toți oamenii, și vei avea un caracter nobil și simetric dezvoltat.
„Învățați de la Mine”, a spus Hristos, „căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” El va instrui pe cei care vin la El pentru cunoștință. În lume sunt o mulțime de învățători falși. Apostolul declară că în zilele din urmă „oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute”. Împotriva acestora, Hristos ne-a avertizat: „Păziți-vă de prooroci mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt niște lupi răpitori. Îi veți cunoaște după roadele lor”. Învățătorii religioși descriși aici mărturisesc a fi creștini. Ei au o formă de evlavie și apar ca lucrând pentru binele sufletelor, în timp ce cu inima sunt zgârciți, egoiști, iubitori de huzur, urmând după îndemnurile propriei lor inimi nesfințite. Ei sunt în conflict cu Hristos și învățăturile Sale și sunt lipsiți de spiritul Lui cel blând și smerit.
Învățătorul care duce adevărul pentru aceste zile de pe urmă trebuie să fie opusul tuturor acestora și, prin viața lui de evlavie practică, să arate lămurit deosebirea care există între păstorul cel fals și cel adevărat. Păstorul cel Bun a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut. Prin lucrările Sale, El și-a manifestat iubirea pentru oile Lui. Toți păstorii care lucrează sub conducerea Marelui Păstor vor poseda caracteristicile Lui; ei vor fi blânzi și smeriți cu inima. Credința ca de copil aduce sufletului odihnă și lucrează de asemenea din iubire și totdeauna este interesat de alții. Dacă Duhul lui Hristos locuiește în ei, vor fi asemenea lui Hristos și vor face lucrările Lui. Mulți dintre cei care mărturisesc a fi slujitorii lui Hristos și-au greșit stăpânul. Ei pretind a fi servii lui Hristos și nu-și dau seama că se adună sub steagul lui Satana. Pot avea înțelepciune, după standardele lumii, fiind atrași de polemici și aplauze, făcând un spectacol din realizarea vreunei lucrări mari; dar Dumnezeu n-are nevoie de ei. Motivele care îndeamnă la acțiune dau caracterul lucrării. Cu toate că oamenii nu pot discerne deficiența, Dumnezeu o observă.
Epistola adevărului poate convinge unele suflete care se vor ține tare de credință și, în final, vor fi mântuite; dar predicatorul egoist care le prezintă adevărul nu va avea credit la Dumnezeu pentru convertirea lor. El va fi judecat pentru necredincioșie, în timp ce mărturisește a fi străjer pe zidurile Sionului. Mândria inimii este o înfricoșătoare trăsătură de caracter. „Mândria merge înaintea pieirii.” Acest lucru este adevărat în familie, în biserică și națiune. Ca și atunci când a fost pe pământ, Mântuitorul lumii caută bărbați simpli, needucați, și îi învață să ducă lumii și mai ales celor săraci adevărul Său, frumos în simplitatea lui. Marele Păstor îi va pune pe sub păstori în legătură cu Sine. El nu are în plan ca acești bărbați neînvățați să rămână ignoranți în timp ce își văd de lucrarea lor, ci dorește ca ei să primească cunoștință de la El Însuși, Izvorul oricărei cunoștințe, lumini și puteri.
Lipsa Duhului Sfânt și a harului lui Dumnezeu face ca lucrarea Evangheliei să nu aibă putere de convingere și convertire. După înălțarea lui Isus, doctori, avocați, preoți, conducători, cărturari și teologi au ascultat cu uimire cuvintele pline de înțelepciune și putere rostite de oameni neînvățați și umili. Bărbații aceștia înțelepți s-au mirat de succesul ucenicilor modești și, în cele din urmă, spre mulțumirea lor, au explicat că aceasta se datorează faptului că au fost cu Isus și au învățat de la El. Caracterul lor și simplitatea învățăturilor lor erau asemenea caracterului și învățăturilor lui Hristos. Apostolul le descrie în aceste cuvinte: „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari. Și Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii și lucrurile disprețuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu”.
Cei care învață astăzi un adevăr nepopular trebuie să aibă putere de sus spre a fi combinată cu doctrina lor, altfel eforturile lor vor avea puțină valoare. Prețiosul dar al smereniei este întristător de absent în slujire și în biserică. Bărbați care predică adevărul socotesc prea înalte propriile lor aptitudini. Adevărata smerenie îl va face pe om să-L înalțe pe Hristos și adevărul și să-și dea seama de dependența lui absolută de Dumnezeul adevărului. Este dureros să înveți lecții de umilință, totuși nimic nu este mai folositor în final. Durerea care însoțește învățarea lecțiilor de umilință este consecința faptului că noi ne-am încurajat printr-o falsă prețuire de sine, așa încât nu suntem în stare să vedem nevoia noastră cea mare. Vanitatea și mândria umplu inimile oamenilor. Numai harul lui Dumnezeu poate opera o reformă.
Lucrarea ta, frate, este să te umilești și să nu aștepți să te umilească Dumnezeu. Mâna lui Dumnezeu uneori apasă greu asupra oamenilor spre a-i umili și a-i aduce într-o poziție cuvenită înaintea Lui; dar cu cât mai bine este să păstrăm umilită inima noastră zilnic înaintea lui Dumnezeu. Ne putem umili noi înșine sau ne putem înălța în mândrie și să așteptăm până ce ne umilește Dumnezeu. Astăzi slujitorii Evangheliei suferă puțin de dragul adevărului. Dacă ar fi persecutați cum au fost apostolii lui Hristos și oamenii lui Dumnezeu în vremurile de mai târziu, ar fi o hotărâtă alergare de partea lui Isus, și această strânsă legătură cu Mântuitorul ar face ca toate cuvintele lor să aibă o putere printre oameni. Hristos a fost un om al durerii și obișnuit cu suferința. El a îndurat persecuția și nerecunoștința păcătoșilor. A fost sărac și a suferit de foame și de oboseală; a fost ispitit de Diavolul, și lucrările și învățăturile Sale au atras ura cea mai amară. La ce renunțăm noi de dragul lui Hristos? Unde este consacrarea noastră pentru adevăr? Noi evităm lucrurile care nu ne sunt pe plac și ne ferim de griji și răspunderi. Putem noi să așteptăm ca puterea lui Dumnezeu să lucreze cu eforturile noastre când avem așa de puțină consacrare față de lucrare?
Frate al meu, mi-a fost arătat că nivelul evlaviei tale nu este înalt. Este nevoie să ai un simțământ mai adânc al răspunderii față de Dumnezeu și societate. Atunci nu vei fi mulțumit de tine însuți, nici nu vei încerca să te scuzi, arătând spre lipsurile altora. Tu nu cunoști complet adevărul încât să poți slăbi eforturile spre a te califica să instruiești pe alții. Trebuie să te convertești din nou, ca să poți deveni un slujbaș capabil și consacrat al Evangheliei, un bărbat al evlaviei și sfințeniei. Dacă ar trebui să-ți consacri toate energiile cauzei lui Dumnezeu, n-ai da prea mult. Aceasta este cel mult o jertfă nedesăvârșită, pe care fiecare dintre noi o poate face. Dacă Îl cauți continuu pe Dumnezeu și încerci să ai o consacrare tot mai profundă față de El, vei aduna idei noi din cercetarea Scripturilor.
Pentru a înțelege adevărul, trebuie să-ți disciplinezi și să-ți instruiești mintea, căutând continuu să deții darurile adevăratei evlavii. Tu abia dacă știi ceva acum despre ce este aceasta. Când Hristos este în tine, vei avea ceva mai mult decât o teorie a adevărului. Tu nu vei repeta doar învățăturile pe care le-a dat Hristos când a fost pe pământ, ci vei educa pe alții prin viața ta de abnegație și consacrare pentru cauza lui Dumnezeu. Viața ta va fi o predică vie, care are putere mai mare decât oricare cuvântare prezentată la amvon.
Tu ai nevoie să cultivi în tine acel spirit altruist, acel dar de abnegație și consacrare pură, pe care dorești să vezi că alții le realizează în viața lor. Ca să crești continuu în înțelepciune spirituală și să devii din ce în ce mai eficient, este nevoie să cultivi deprinderi folositoare prin micile îndatoriri care se află în calea ta. Nu trebuie să aștepți ocazii pentru a face o lucrare mare, ci folosește prima șansă, dovedindu-te credincios în ceea ce este neînsemnat, și astfel vei putea deschide calea de la o poziție de încredere la alta. Vei ajunge să crezi că nu ești lipsit de cunoștință și vei fi înclinat să neglijezi rugăciunea în taină, vegherea și studierea Scripturilor și, drept urmare, vei fi biruit de vrăjmașul. După propria ta vedere, căile tale pot să apară perfecte, în timp ce, în realitate, ele pot fi foarte defectuoase. Tu nu ai timp să stai de vorbă cu adversarul sufletelor. Acum este timpul să iei poziție și să-l dezamăgești pe vrăjmaș. Este nevoie să te critici pe tine îndeaproape și cu zel. Vei fi înclinat să înalți părerea ta ca standard, fără a ține seamă de părerile și judecata bărbaților cu experiență pe care i-a folosit Dumnezeu pentru înaintarea cauzei Sale. Tinerii din lucrare cunosc numai puțin din greutăți; și mulți nu vor reuși să ajungă așa de folositori cum ar putea fi, tocmai pentru motivul că lucrurile sunt făcute așa de ușoare pentru ei.
Tu ai responsabilități în familia ta pe care crezi că le înțelegi, dar le cunoști mai puțin decât ar trebui. Trebuie să te dezveți de multe lucruri din pricina cărora te-ai îngâmfat. Mi-a fost arătat că ai adunat idei pe care le iei drept realitate și adevăr, dar care sunt în opoziție directă cu Biblia. Pavel a avut de întâmpinat aceste lucruri și a trebuit să se lupte cu ele la slujitorii tineri din zilele lui. Tu ai fost prea dispus să accepți spusele și pozițiile oamenilor; dar fii atent cum îți exprimi ideile ca fiind adevăr biblic. Fii atent la pașii tăi! Eu am sperat că în viața ta a avut loc o astfel de reformă, încât să nu fiu invitată niciodată să scriu aceste cuvinte.
Tu ai o sarcină de îndeplinit în cămin și față de încrederea dată ție de Dumnezeu. La ceea ce mă refer acum nu mi-a fost arătat în mod hotărât cazul tău, ci sute de cazuri similare; de aceea, când văd că greșești în același punct ca mulți părinți din acest veac al lumii, nu pot să scuz neglijarea datoriei tale. Tu ai un copil, un suflet care ți-a fost încredințat. Dar când arăți slăbiciune vădită și o evidentă lipsă de înțelepciune în educarea acestui copil, urmând mai degrabă ideile tale decât regula biblică, cum ți se poate încredința să înveți și să duci la bun sfârșit probleme care implică interesele veșnice ale multora?
Eu mă adresez amândurora, ție și soției tale. Poziția mea în cauza și lucrarea lui Dumnezeu cere să mă exprim în probleme de disciplină. Exemplul vostru în problemele familiale va produce cauzei lui Dumnezeu o mare vătămare. Câmpul Evangheliei este lumea. Voi doriți să semănați ogorul cu adevărul Evangheliei, așteptând ca Dumnezeu să ude sămânța semănată, ca ea să poată aduce rod. Vouă v-a fost încredințat un mic lot de pământ; dar în curtea din fața casei voastre ați lăsat să crească spini și mărăcini, în timp ce sunteți angajați să pliviți buruienile din grădinile altora. Aceasta nu este o lucrare mică, ci una de mare importanță. Tu, care predici altora Evanghelia, pune-o în practică în căminul tău. Tu satisfaci capriciile și pasiunile unui copil pervers și, făcând așa, cultivi trăsături de caracter pe care Dumnezeu la urăște și care îl fac pe copil nefericit. Satana profită de neglijența ta și pune stăpânire pe minte. Tu ai o lucrare de făcut spre a dovedi că înțelegi îndatoririle care îi revin unui tată creștin în modelarea caracterului copilului după Modelul divin. Dacă ai fi început această lucrare din copilărie, acum ar fi ușor și copila ar fi mult mai fericită. Dar sub disciplina ta, voința și perversitatea copilei au fost tot timpul întărâtate. Acum se va cere o severitate mai mare, un efort mai constant și mai stăruitor, spre a desface ceea ce ați făcut. Dacă tu nu poți să conduci un singur copil, ceea ce este datoria ta specială, vei fi deficitar în înțelepciune spre a conduce interesele spirituale ale bisericii lui Hristos.
Sunt greșeli care se află chiar la temelia experienței tale și care trebuie dezrădăcinate, iar tu trebuie să devii un învățăcel în școala lui Hristos. Deschide-ți ochii să vezi în ce constă dificultatea și apoi grăbește-te să te pocăiești de aceste lucruri și începe să lucrezi dintr-un punct de vedere corect. Să nu lucrezi motivat de eu, ci de Dumnezeu. Lasă la o parte mândria, înălțarea de sine și vanitatea și învață de la Hristos plăcutele lecții ale crucii. Tu trebuie să te predai lucrării fără rezerve. Fii o jertfă vie pe altarul lui Dumnezeu.
Dacă un copil al unui pastor manifestă patimă și i se satisfac aproape toate dorințele, aceasta are influența de a contracara mărturiile date mie de Dumnezeu pentru părinți cu privire la conducerea cuvenită a copiilor lor. Tu mergi direct împotriva luminii pe care a binevoit Dumnezeu să o dea și alegi o metodă care îți place. Dar experiența aceasta atât de direct în opoziție cu instrucțiunile Cuvântului lui Dumnezeu nu trebuie adusă la îndeplinire până acolo încât să-i vatăme chiar pe cei pe care Dumnezeu dorește să-i instruim în legătură cu educarea copiilor noștri.
Interesul tău nu trebuie să fie mărginit doar la propria ta familie, excluzându-i pe ceilalți. Dacă tu te împărtășești de ospitalitatea fraților tăi, ei pot în mod rezonabil să se aștepte la ceva în schimb. Identifică interesele tale cu cele ale părinților și copiilor și caută să instruiești și să binecuvântezi. Sfințește-te pentru lucrarea lui Dumnezeu și fii o binecuvântare pentru cei cu care te întreții, stând de vorbă cu părinții și în nici un caz să nu treci cu vederea copiii. Să nu socotești că micuța ta este mai de preț înaintea lui Dumnezeu decât sunt alți copii. Tu ești predispus să-i neglijezi pe alții în timp ce o răsfeți și îi faci pe plac micuței tale; dar tocmai această copilă face dovada conducerii tale deficitare. Ea este vinovată de fapte de neascultare și patimă ori de câte ori ceva i se opune voinței ei. Ce influență are aceasta asupra familiilor pe care Dumnezeu caută să le învețe și să le schimbe ideile delăsătoare cu privire la disciplină!
În iubirea voastră oarbă și nebunească, amândoi v-ați supus copilului vostru. I-ați îngăduit să țină frâiele în pumnii ei micuți și ea v-a condus pe amândoi înainte să fie în stare să meargă. Ce se poate aștepta de la viitor, având în vedere trecutul? Nu lăsa ca exemplul acestei copile răsfățate, căreia i s-a făcut pe plac, să dea lecții care vor mărturisi împotriva ta și pe care judecata le va arăta că au avut ca rezultat pierderea a zeci de copii. Dacă bărbații și femeile te acceptă ca învățător de la Dumnezeu, nu vor fi ei înclinați să urmeze exemplul vătămător în a face pe placul copiilor lor? Păcatul lui Eli nu va fi păcatul vostru? Și pedeapsa care a căzut peste el nu va cădea și peste voi? Copila voastră nu va vedea niciodată Împărăția lui Dumnezeu cu temperamentul și obiceiurile ei actuale. Și voi, părinții ei, veți fi cei care ați închis porțile cerului în fața ei. Care va fi atunci situația cu privire la propria voastră mântuire? Aduceți-vă aminte că veți secera ceea ce ați semănat.