Ambasadorii lui Hristos au o lucrare solemnă și importantă, care asupra unora apasă prea ușor. În timp ce Hristos slujește în sanctuarul de sus, El este de asemenea, prin delegații Săi, slujitorul bisericii Sale de pe pământ. El le vorbește oamenilor prin bărbați aleși și duce înainte lucrarea Lui prin ei, așa cum în zilele umilinței Sale a activat vizibil pe pământ. Deși au trecut secole, scurgerea timpului n-a schimbat făgăduința Lui rostită la despărțirea de ucenicii Săi: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. De la înălțarea lui Hristos până în ziua de astăzi, bărbați rânduiți de Dumnezeu, cu autoritate derivată de la El, au devenit învățători ai credinței. Hristos, Păstorul adevărat, supraveghează lucrarea Sa prin intermediul acestor subpăstori. În felul acesta, poziția celor ce lucrează prin cuvânt și învățătură devine foarte importantă. În locul lui Hristos, ei îi imploră pe oameni să se împace cu Dumnezeu.
Poporul nu trebuie să privească la pastorii lor ca la niște vorbitori și oratori publici, ci ca la ambasadorii lui Hristos, care primesc înțelepciune și putere de la Căpetenia bisericii. A disprețui și a desconsidera Cuvântul vorbit de reprezentantul lui Hristos înseamnă nu numai a arăta dispreț față de om, ci și față de Domnul care l-a trimis. El este în locul lui Hristos, iar prin reprezentanții Săi, trebuie auzit glasul Mântuitorului.
Mulți dintre pastorii noștri au făcut o mare greșeală, ținând cuvântări care erau întru totul argumentative. Sunt suflete care ascultă teoria adevărului și sunt impresionați de dovezile aduse, iar apoi, dacă o parte din cuvântare Îl prezintă pe Hristos ca Mântuitor al lumii, sămânța semănată poate să răsară și să aducă rod spre slava lui Dumnezeu. Dar în multe cuvântări crucea lui Hristos nu este prezentată înaintea poporului. Unii s-ar putea să asculte ultima predică pe care o vor auzi vreodată și unii niciodată nu vor mai fi într-o astfel de situație, încât să poată avea lanțul adevărului prezentat înaintea lor și aplicația practică făcută pentru inimile lor. Acea ocazie de aur este pierdută pentru totdeauna. Dacă în legătură cu teoria adevărului ar fi fost înălțat Hristos și iubirea Sa răscumpărătoare, aceasta ar fi putut înclina balanța de partea Lui.
Există mai multe suflete decât ne închipuim noi care doresc mult să înțeleagă cum pot veni la Hristos. Mulți ascultă predici populare de la amvon, după care nu sunt mai edificați și nu știu cum să-L găsească pe Isus, pacea și odihna pe care le dorește sufletul lor. Pastorii care propovăduiesc lumii ultima solie de îndurare trebuie să aibă în minte că Hristos trebuie să fie înălțat ca loc de scăpare al păcătoșilor. Mulți pastori cred că nu este necesar să predice pocăința și credința pentru inimi supuse prin iubirea lui Dumnezeu; ei consideră de la sine înțeles că ascultătorii lor sunt întru totul familiarizați cu Evanghelia și că trebuie prezentate probleme de natură diferită pentru a le menține atenția. Dacă ascultătorii sunt interesați, ei iau aceasta ca o dovadă de succes. Poporul este mult mai necunoscător cu privire la planul de mântuire și este necesară mai multă instruire cu privire la acest subiect foarte important decât pentru oricare altul.
Cei care sunt adunați să asculte adevărul se așteaptă să fie folosiți așa cum au făcut Corneliu și prietenii săi: „Acum dar, toți suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ți-a poruncit Domnul să ne spui”.
Cuvântările teoretice sunt esențiale ca toți să poată cunoaște forma de învățătură și să vadă lanțul adevărului, verigă cu verigă, care se unesc într-un întreg perfect. Dar nici o cuvântare să nu fie ținută fără prezentarea lui Hristos și El răstignit ca temelie a Evangheliei, făcând o aplicație practică a adevărurilor prezentate și imprimând asupra poporului faptul că învățătura lui Hristos nu este Da și Nu, ci Da și Amin, în Hristos Isus.
După ce a fost prezentată teoria adevărului, urmează partea grea a lucrării. Poporul nu trebuie lăsat fără instrucțiunea adevărurilor practice care au legătură cu viața de fiecare zi. Ei trebuie să vadă și să simtă că sunt păcătoși și trebuie să fie convertiți la Dumnezeu. Ceea ce a spus Hristos, ceea ce a făcut El și ceea ce a învățat El trebuie să le fie prezentat în mărimea cea mai impresionantă.
Lucrarea pastorului este de-abia la început atunci când este prezentat adevărul spre înțelegerea poporului. Hristos este Mijlocitorul nostru și Marele Preot care slujește în prezența Tatălui. El a fost arătat lui Ioan ca un Miel care a fost înjunghiat și și-a vărsat sângele în favoarea păcătosului. Când Legea lui Dumnezeu este pusă în fața păcătosului, care îi arată profunzimea păcatelor lui, el trebuie să fie îndreptat atunci spre Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. El trebuie să fie învățat pocăința față de Dumnezeu și credința față de Domnul Isus Hristos. În felul acesta, lucrarea reprezentanților lui Hristos va fi în armonie cu lucrarea Lui din Sanctuarul ceresc.
Pastorii ar ajunge la mult mai multe inimi dacă ar stărui mai mult asupra evlaviei practice. Adesea, când se fac eforturi de prezentare a adevărului în câmpuri noi, lucrarea este aproape în întregime teoretică. Poporul este nedecis. Ei văd forța adevărului și sunt doritori să obțină o temelie sigură. Când simțămintele lor sunt înduioșate, este timpul, mai presus de orice altceva, să stărui asupra religiei lui Hristos pe care s-o imprimi asupra conștiinței lor; dar prea adesea cursul lecturilor a fost lăsat să se încheie fără să fie făcută lucrarea de care oamenii aveau nevoie. Acel efort s-a asemănat cu jertfa lui Cain, care nu vărsase sânge, astfel ca Dumnezeu să o accepte. Cain a făcut bine aducând o jertfă, dar el a lăsat afară tot ceea ce o făcea să aibă vreo valoare — sângele ispășitor.
Este un fapt trist că motivul pentru care mulți stăruie atât de mult asupra teoriei și atât de puțin asupra evlaviei practice este că Hristos nu locuiește în inimile lor. Ei n-au o legătură vie cu Dumnezeu. Multe suflete se hotărăsc în favoarea adevărului pentru greutatea dovezilor, fără să fie convertiți. N-au fost prezentate cuvântări practice în legătură cu doctrina, încât ascultătorii să vadă frumosul lanț al adevărului și să poată să se îndrăgostească de Autorul lui și să fie sfințiți prin ascultare. Lucrarea pastorului nu este făcută până când nu s-a imprimat asupra ascultătorilor necesitatea unei schimbări a caracterului în concordanță cu principiile curate ale adevărului pe care l-au primit.
O religie de formă trebuie să fie de temut, pentru că în ea nu este nici un Mântuitor. Hristos a prezentat cuvântări practice lămurite, amănunțite și cercetătoare. Trimișii Lui trebuie să urmeze exemplul Său în orice cuvântare. Hristos și Tatăl Său erau una; Hristos a fost cu bucurie de acord cu toate cerințele Tatălui Său. El avea gândul lui Dumnezeu. Răscumpărătorul era Modelul desăvârșit. Iehova era manifestat în El. Cerul a fost încorporat în natură omenească și natura omenească a fost înglobată în inima Iubirii nemărginite. Dacă pastorii vor să se așeze în smerenie la picioarele lui Isus, curând vor putea obține o vedere corectă a caracterului lui Dumnezeu și vor fi, de asemenea, în stare să învețe și pe alții. Unii intră în lucrarea de slujire fără o profundă iubire față de Dumnezeu și față de semenii lor. În viața unora ca aceștia se va manifesta egoism și satisfacere de plăceri și, în timp ce acești străjeri neconsacrați și necredincioși se slujesc pe ei înșiși, în loc să hrănească turma și să se îngrijească de îndatoririle lor pastorale, poporul piere din lipsă de instruire potrivită.
În fiecare cuvântare trebuie făcute apeluri fierbinți poporului ca să renunțe la păcatele lor și să se întoarcă la Hristos. Păcatele și satisfacerea plăcerilor populare din zilele noastre trebuie să fie condamnate și să fie aplicată evlavia practică. Pastorul însuși să fie foarte serios, simțind din inimă cuvintele pe care le rostește și nefiind în stare să înăbușe simțământul de îngrijorare pentru sufletele bărbaților și femeilor pentru care a murit Hristos. Despre Domnul s-a spus: „Căci râvna casei Tale mă mănâncă”. Aceeași râvnă trebuie să fie simțită și de reprezentanții Săi.
Pentru om a fost făcut un sacrificiu nemărginit și făcut în zadar pentru fiecare suflet care nu vrea să accepte mântuirea. Deci, cât este de important ca cel care prezintă adevărul să facă aceasta cu simțul deplinei responsabilități care apasă asupra lui. Cât de afectuoasă, miloasă și curtenitoare trebuie să fie toată purtarea lui în lucrarea cu sufletele oamenilor, când Răscumpărătorul lumii a arătat că El le prețuiește atât de mult! Întrebarea pusă de Hristos este: „Care este deci robul credincios și înțelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale?” Isus întreabă: Cine? Și fiecare slujitor al Evangheliei trebuie să repete întrebarea pentru propria sa inimă. Când el examinează adevărurile și mintea lui reține tabloul schițat de ispravnicul credincios și înțelept, sufletul lui va fi răscolit până în străfunduri.
Fiecărui om îi este dată lucrarea lui; nici unul nu este scutit. Fiecare are o parte de făcut după capacitatea lui și cel care prezintă adevărul are sarcina să afle, cu atenție și cu rugăciune, îndemânarea tuturor celor care acceptă adevărul, apoi să-i instruiască și să-i conducă pas cu pas, făcându-i să-și dea seama de răspunderea pe care o au de a face lucrarea pe care le-a încredințat-o Dumnezeu. Acestora trebuie să li se spună mereu că nimeni nu va fi în stare să reziste ispitei, să corespundă scopului lui Dumnezeu și să trăiască viața unui creștin dacă nu-și va lua lucrarea sa, mare sau mică și să o îndeplinească în mod conștiincios. Fiecare are ceva de făcut în afară de a merge la biserică și a asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Ei trebuie să pună în practică adevărul auzit, aducând principiile lui în viața de fiecare zi. Ei trebuie să facă lucrare pentru Hristos în mod constant, nu din motive egoiste, ci numai în scopul de a-L slăvi pe El, care a făcut orice sacrificiu spre a-i salva de la ruină.
Pastorii să întipărească asupra minții celor care acceptă adevărul că ei trebuie să-L aibă pe Hristos în căminul lor, că au nevoie de har și înțelepciune de la El pentru a-i călăuzi și stăpâni pe copiii lor. O parte din lucrarea pe care le-a lăsat-o Dumnezeu să o facă este de a-i educa și instrui pe acești copii, aducându-i la supunere. Amabilitatea și bunăvoința pastorului să fie vizibile în modul în care îi tratează pe copii. El totdeauna trebuie să-și aducă aminte că ei sunt bărbați și femei în miniatură, membri mai tineri ai familiei Domnului. Aceștia pot fi foarte apropiați și scumpi pentru Domnul, iar dacă sunt educați și instruiți cum trebuie, vor face lucrare pentru El chiar în tinerețea lor. Hristos este întristat de orice cuvânt aspru, sever și nesocotit rostit către copii. Drepturile lor nu sunt respectate totdeauna și adesea sunt tratați ca și când n-ar avea o personalitate proprie care are nevoie să fie dezvoltată cum trebuie, astfel încât să nu poată fi înăbușită și scopul lui Dumnezeu în viața lor să se dovedească un eșec.
Timotei cunoștea din pruncie Scripturile și cunoștința lui a fost un scut pentru el împotriva influențelor rele care-l înconjurau și a ispitei de a alege plăcerea și satisfacția egoistă înaintea datoriei. De un astfel de scut au nevoie toți copiii noștri. Părinții și ambasadorii lui Hristos au datoria să le dea copiilor o învățătură corectă din Cuvântul lui Dumnezeu.
Dacă vrea să primească aprobarea Domnului său, pastorul trebuie să lucreze cu credincioșie ca să prezinte pe fiecare om desăvârșit în Hristos. În maniera lui de lucru, el nu trebuie să lase impresia că nu are prea mare importanță dacă oamenii acceptă sau nu adevărul și dacă practică adevărata evlavie, ci credincioșia și abnegația manifestate în viața lui să-l convingă pe păcătos că în joc sunt interesele veșnice și că sufletul lui este în pericol dacă nu răspunde față de munca serioasă depusă în favoarea lui. Cei care au fost aduși din eroare și întuneric la adevăr și lumină au de făcut schimbări mari, iar dacă nu este imprimată asupra conștiinței necesitatea unei reforme complete, ei vor fi ca omul care se privește în oglindă, Legea lui Dumnezeu, și descoperă defectele din caracterul lui moral, dar care a plecat și a uitat ce fel de om era. Mintea trebuie ținută trează într-un simțământ de responsabilitate, altfel ea va recădea într-o stare și mai mare de neatenție și neglijență decât înainte de a fi trezită.
Lucrarea ambasadorilor lui Hristos este mult mai mare și are o răspundere mai mare decât își închipuie mulți. Ei nu trebuie să fie mulțumiți de succes până ce, prin muncă serioasă și binecuvântarea lui Dumnezeu, pot să-i prezinte creștini gata pentru servire, care au un simț adevărat al responsabilității și vor să facă lucrare hotărâtă pentru ei. Munca și instruirea propriu-zisă va rezulta în aducerea în stare de activitate a acelor bărbați și femei ale căror caractere sunt puternice și convingerile le sunt atât de ferme, încât nimic din ceea ce aparține unui caracter egoist să nu permită să-i împiedice în lucrarea lor, micșorându-le credința sau abătându-i de la datoria lor. Dacă pastorul i-a instruit cum trebuie pe cei de sub îngrijirea lui, când el pleacă într-un alt câmp de lucru, lucrarea lăsată nu se va destrăma pentru că este așa de ferm întărită, încât este asigurată. Dacă cei care primesc adevărul nu sunt cu totul convertiți și dacă nu există o schimbare radicală în viața și caracterul lor, sufletul nu este consolidat pe Stânca cea veșnică; și după ce lucrarea pastorului încetează și noutatea s-a dus, impresia se șterge în curând, adevărul își pierde puterea de a încânta și ei nu exercită o influență sfântă și nu mai sunt buni pentru mărturisirea lor despre adevăr.
Eu sunt uimită că, cu exemplele din fața noastră despre ce ar putea fi omul și ce-ar putea face, nu suntem stimulați la un efort mai mare ca să egalăm faptele bune ale celor drepți. Nu toți pot ocupa o poziție înaltă; totuși, toți pot ocupa poziții de folos și de încredere și pot, prin credincioșia lor stăruitoare, să facă mult mai mult bine decât și-au închipuit că pot face. Cei care îmbrățișează adevărul trebuie să caute după o înțelegere clară a Scripturilor și o cunoaștere experimentală a unui Mântuitor. Intelectul trebuie să fie cultivat, memoria încărcată. Orice lenevie intelectuală este păcat și letargia spirituală este moarte.
O, dac-aș dispune de o vorbire destul de puternică să fac impresia pe care doresc s-o fac asupra colaboratorilor mei din lucrarea Evangheliei! Frații mei, voi mânuiți cuvintele vieții, voi aveți de-a face cu minți capabile de cea mai înaltă dezvoltare, dacă sunt îndrumate pe calea cea dreaptă. Dar în cuvântările prezentate se expune prea mult eul. Hristos răstignit, Hristos înălțat la cer, Hristos care vine iarăși trebuie să înduioșeze, să bucure și să umple mintea pastorului Evangheliei, încât să prezinte aceste adevăruri poporului cu iubire și seriozitate profundă. Atunci pastorul se va pierde din vedere și Isus va fi proslăvit. Ascultătorii vor fi atât de impresionați de aceste subiecte întru totul atrăgătoare, încât vor vorbi despre ele și le vor lăuda, în loc să-l laude pe pastor, care nu este decât o simplă unealtă. Dar, dacă poporul, în timp ce îl laudă pe pastor, manifestă puțin interes față de Cuvântul predicat, el poate să știe că adevărul nu sfințește propriul său suflet. El nu le vorbește ascultătorilor lui în așa fel încât Isus să fie onorat și iubirea Lui slăvită.
Hristos a zis: „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri”. Așa să lumineze lumina voastră, încât slava să-I revină lui Dumnezeu, și nu vouă înșivă. Dacă lauda vă este dată vouă, pe bună dreptate vă poate fi frică și rușine, pentru că obiectivul cel mare este pierdut — nu Dumnezeu, ci servul este slăvit. Tot așa să lumineze și lumina voastră! Fii atent, slujitor al lui Hristos, în ce fel luminează lumina ta! Dacă strălucește spre cer, descoperind desăvârșirea lui Hristos, ea luminează corect. Dacă este îndreptată asupra ta, dacă te prezintă pe tine și atragi poporul să te admire pe tine, ar fi mai bine să taci cu desăvârșire pentru că lumina ta luminează într-o direcție greșită.
Slujitori ai lui Hristos, voi puteți fi în legătură cu Dumnezeu dacă vreți să vegheați și să vă rugați. Faceți ca toate cuvintele voastre să fie drese cu sare și lăsați ca bunăvoința și noblețea creștină să stăpânească purtarea voastră. Dacă pacea lui Dumnezeu stăpânește în ea, puterea ei nu numai că va întări, dar va și muia inimile voastre și voi veți fi reprezentanții vii ai lui Hristos. Poporul care mărturisește adevărul se îndepărtează de Dumnezeu. Isus vine în curând și ei sunt nepregătiți. Pastorul trebuie să ajungă el însuși la un standard mai înalt, o credință marcată de o fermitate mai mare, o experiență vie și însuflețită, nu ștearsă și banală, asemenea aceleia a mărturisitorilor cu numele. Dumnezeu pune în fața voastră o țintă înaltă. Vreți voi, prin efort cu post și rugăciune, să ajungeți la întregirea și stabilitatea caracterului creștin? Trebuie să faceți o cale dreaptă cu picioarele voastre pentru ca cel șchiop să nu fie abătut din cale. O legătură strânsă cu Dumnezeu va aduce pentru tine în lucrarea ta acea putere care trezește conștiința și îl convinge pe păcătos de păcat, făcându-l să strige: „Ce să fac ca să fiu mântuit?”
Mandatul dat de Hristos ucenicilor Săi chiar înainte de înălțarea Sa la cer a fost: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. „Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor.” Mandatul ajunge la cei care vor crede în cuvântul Lui prin ucenicii Săi. Și toți cei care sunt chemați de Dumnezeu să stea ca ambasadori pentru El trebuie să ia lecțiile despre evlavia practică date lor de Hristos în Cuvântul Său și să le dea ca învățătură pentru popor.
Hristos a deschis Scripturile pentru ucenicii Săi, începând de la Moise și toți proorocii, i-a învățat în toate lucrurile cu privire la El și le-a explicat profețiile. Apostolii, în propovăduirea lor, au mers înapoi până la vremea lui Adam și i-au adus pe ascultătorii lor, peste secole, prin istoria profetică și au încheiat cu Hristos și El răstignit, chemându-i pe păcătoși la pocăință și să se întoarcă de la păcatele lor la Dumnezeu. Reprezentanții lui Hristos din zilele noastre trebuie să urmeze exemplul lor și în orice cuvântare să proslăvească pe Hristos cel Înălțat ca totul în toți.
Formalitatea nu pune stăpânire numai pe bisericile cu numele, ci ea este în creștere până la o măsură alarmantă printre cei care mărturisesc că păzesc poruncile lui Dumnezeu și așteaptă arătarea pe curând a lui Hristos pe norii cerului. Noi nu trebuie să fim înguști la minte și să ne limităm posibilitățile de a face bine; totuși, când extindem influența noastră și lărgim planurile noastre, când Providența deschide calea, trebuie să fim mai serioși spre a evita idolatria lumii. Când facem eforturi mari spre a mări utilitatea noastră, trebuie să facem eforturi corespunzătoare spre a obține înțelepciune de la Dumnezeu pentru ducerea mai departe a tuturor ramurilor lucrării după porunca Lui, și nu dintr-un punct de vedere lumesc. Noi nu trebuie să ne potrivim obiceiurilor lumii, ci să facem tot ce putem cu posibilitățile puse de Dumnezeu la îndemâna noastră spre a descoperi adevărul înaintea poporului.
Când lucrările noastre ca popor corespund cu mărturisirea noastră de credință, vom vedea adus la îndeplinire mult mai mult decât acum. Când avem bărbați tot așa de consacrați ca Ilie, posedând credința pe care a posedat-o el, vom vedea că Dumnezeu ni Se va descoperi și nouă așa cum S-a descoperit bărbaților din vechime. Când avem oameni care, în timp ce își recunosc lipsurile, se vor ruga stăruitor la Dumnezeu cum a făcut Iacov, vom vedea aceleași rezultate. Omul va primi putere de la Dumnezeu ca răspuns la rugăciunea credinței. În lume există puțină credință. Sunt puțini cei care trăiesc aproape de Dumnezeu. Și cum putem să ne așteptăm la putere mai multă și ca Dumnezeu să Se descopere oamenilor, când Cuvântul Lui este tratat cu neglijență și când inimile nu sunt sfințite prin adevăr? Oameni care nu sunt nici pe jumătate convertiți, care sunt încrezuți și îngâmfați în caracter, predică altora adevărul. Dar Dumnezeu nu lucrează cu ei, pentru că nu sunt sfințiți în inimă și viață. Ei nu umblă smeriți cu Dumnezeu. Noi trebuie să avem un corp de pastori convertiți și atunci vom vedea lumina lui Dumnezeu și puterea Lui care ajută tuturor eforturilor noastre.
Străjerii din vechime puși pe zidurile Ierusalimului și ale altor orașe ocupau o poziție de cea mai mare răspundere. Siguranța tuturor celor din interiorul orașelor depindea de credincioșia lor. Când se așteptau la primejdie, ei nu trebuia să stea liniștiți nici zi, nici noapte. La fiecare câteva momente, trebuia să se strige unul pe altul, spre a vedea dacă erau treji și că nu se întâmplase nimic rău. Santinelele erau postate pe o înălțime de unde vedeau pozițiile importante care trebuia păzite și de acolo sunau strigătul de avertizare sau de încurajare. Acesta era dus de la unul la altul, fiecare repetând cuvintele, până ce înconjura cetatea întreagă.
Acești străjeri reprezintă corpul pastoral, de credincioșia căruia depinde mântuirea sufletelor. Ispravnicii tainelor lui Dumnezeu trebuie să vegheze pe zidurile Sionului, și dacă văd sabia venind, trebuie să sune semnalul de alarmă. Dacă sunt santinele adormite și simțurile lor spirituale sunt atât de amorțite, încât nu văd și nu-și dau seama de primejdie, și poporul piere, Dumnezeu va cere sângele lor din mâinile străjerilor.
„Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți Cuvântul care iese din gura Mea și să-i înștiințezi din partea Mea.” Străjerii trebuie să trăiască foarte aproape de Dumnezeu, ca să audă Cuvântul și să li se imprime Duhul Lui, pentru ca poporul să nu privească la ei în zadar. „Când zic celui rău: «Răule, vei muri negreșit!» Și tu nu-i spui ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar dacă vei înștiința pe cel rău, ca să se întoarcă de la calea lui, și el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îți vei mântui sufletul.” Ambasadorii lui Hristos trebuie să ia seama ca, prin necredincioșia lor, să nu-și piardă propriul lor suflet și sufletele celor care îi ascultă.
Mi-au fost arătate comunitățile din diferite state care mărturisesc a păzi poruncile lui Dumnezeu și așteaptă a doua venire a lui Hristos. Printre ei există multă nepăsare, mândrie, iubire de lume și o formalitate rece. Și acesta este poporul care ajunge repede să se asemene cu vechiul Israel în ce privește lipsa evlaviei. Mulți fac mare caz de evlavie și totuși sunt lipsiți de stăpânire de sine. Apetitul și patima domină, egoismului i se dă importanță. Mulți sunt arbitrari, dictatoriali, îngâmfați, lăudăroși, mândri și neconsacrați. Și totuși, unele dintre aceste persoane sunt pastori, care se ocupă cu adevăruri sacre. Dacă nu se pocăiesc, sfeșnicul va fi mutat din locul lui. Blestemul Mântuitorului pronunțat asupra smochinului fără rod este o predică pentru toți formaliștii și ipocriții lăudăroși, care se prezintă în fața lumii cu frunziș pretențios, dar lipsit de rod. Ce mustrare pentru cei ce au o formă de evlavie, în timp ce prin viața lor necreștină ei neagă puterea acesteia! Cel care a tratat cu delicatețe chiar pe căpetenia păcătoșilor, Cel care niciodată n-a disprețuit blândețea și adevărata pocăință, oricât de mare era vinovăția, a mustrat cu denunțări usturătoare pe cei care fac mari mărturisiri de evlavie, dar care prin fapte își tăgăduiesc credința.
Modul de a vorbi
Unii dintre cei mai talentați pastori își fac lor înșiși un mare rău prin felul lor de vorbire defectuoasă. În timp ce învață pe popor datoria de a asculta de Legea morală a lui Dumnezeu, ei nu trebuie să fie găsiți că violează legile lui Dumnezeu cu privire la sănătate și viață. Pastorii trebuie să stea drept și să vorbească fără grabă, hotărât și limpede, luând după fiecare propoziție o inspirație de aer completă și exprimând cuvintele prin exercitarea mușchilor abdominali. Dacă vor observa această regulă simplă, dând atenție legilor sănătății și în alte privințe, ei își pot conserva viața și utilitatea timp mult mai îndelungat decât oamenii din oricare altă profesie.
Pieptul va deveni mai larg și, prin educarea vocii, vorbitorul rareori ajunge răgușit chiar prin vorbire continuă. În loc ca pastorii noștri să devină epuizați prin vorbire, prin îngrijire, ei pot birui orice tendință spre epuizare. Eu le-aș spune fraților mei din lucrare: Dacă nu vă educați să vorbiți conform cu legile fizice, veți sacrifica viața și mulți vor deplânge pierderea „acelor martiri ai cauzei adevărului”, când, de fapt, prin îngăduința obiceiurilor rele, v-ați făcut rău vouă înșivă și adevărului pe care îl reprezentați și ați jefuit pe Dumnezeu și lumea de lucrarea pe care ați fi putut să o faceți. Dumnezeu ar fi fost bucuros să vă aibă în viață, dar voi ați comis o sinucidere lentă.
Felul în care este prezentat adevărul are adesea mult de-a face cu hotărârea dacă acesta va fi acceptat sau respins. Toți cei care lucrează pentru cauza cea mare a reformei trebuie să caute să devină lucrători eficienți, ca să poată aduce la îndeplinire cea mai mare cantitate de bine posibil, și nu să reducă din forța adevărului prin propriile lor deficiențe.
Pastorii și învățătorii trebuie să se instruiască pe ei înșiși pentru o pronunție clară și distinctă, dând fiecărui cuvânt sunet deplin. Cei care vorbesc repede din gât, amestecând cuvintele și ridicând glasul până la o înălțime nenaturală, răgușesc repede și cuvintele rostite pierd jumătate din forța pe care ar fi avut-o dacă s-ar fi vorbit răspicat, distinct și nu așa de tare. Simpatiile ascultătorilor sunt slăbite față de vorbitor pentru că ei știu că el își face rău și se tem că se va prăbuși în orice clipă. Nu este nici o dovadă că omul are zel pentru Dumnezeu pentru că lucrează într-o frenezie de excitare și gesticulație. „Căci deprinderea trupească”, spune apostolul, „este de puțin folos”.
Mântuitorul lumii a dorit ca însoțitorii Lui colaboratori să-L reprezinte pe El; și cu cât un om umblă mai aproape cu Dumnezeu, cu atât mai fără greșeli va fi felul lui de a se adresa, comportamentul lui, atitudinea lui și gesturile lui. Maniere grosolane și stângace n-au fost văzute niciodată la Modelul nostru Isus Hristos. El era un reprezentant al cerului și urmașii Lui trebuie să fie ca El.
Unii cred că Domnul, prin Duhul Său, îl va califica pe om să vorbească așa cum dorește el să vorbească, dar Domnul n-are de gând să facă lucrarea pe care El a dat-o omului s-o facă. El ne-a dat putere să gândim și ocazii să ne educăm mintea și manierele. După ce am făcut tot ce am putut, folosind la maximum avantajele care ne stau la îndemână, ne putem întoarce apoi spre Dumnezeu cu rugăciune serioasă să facă, prin Duhul Său, ceea ce noi înșine nu putem face și totdeauna vom găsi putere și eficiență la Mântuitorul nostru.
Calificați pentru lucrare
Tinerilor noștri li se face un mare rău prin îngăduința de a începe să predice când nu cunosc suficient Scripturile spre a prezenta credința noastră într-o manieră inteligentă. Unii dintre cei care intră în câmp sunt începători în ale Scripturii. Și în alte lucruri ei sunt incompetenți și ineficienți. Ei nu pot citi Scripturile fără ezitări și pronunță greșit cuvintele, amestecându-le în așa fel, încât Cuvântul lui Dumnezeu este înjosit. Cei care nu sunt calificați să prezinte adevărul într-o manieră potrivită nu trebuie să fie încurcați cu privire la datoria pe care o au. Locul lor este acela al învățăcelului, nu al învățătorului. Tinerilor care doresc să se pregătească pentru lucrarea de slujire le este de mare folos să frecventeze colegiul nostru; dar mai sunt necesare și alte avantaje ca să poată fi calificați să devină vorbitori acceptabili. Trebuie folosit un profesor care să-i educe pe tineri să vorbească fără să obosească organele vocale. Și manierelor trebuie să li se dea atenție.
Unii tineri care intră în câmp n-au succes în a-i învăța pe alții adevărul, pentru că ei nu s-au educat pe ei înșiși. Cei care nu pot citi corect trebuie să învețe și trebuie să devină apți să-i învețe pe alții înainte de a încerca să stea în fața publicului. Învățătorii din școlile noastre sunt obligați să se dedice și mai mult studiului, ca să poată fi pregătiți să-i instruiască pe alții. Învățătorii aceștia nu sunt acceptați până n-au trecut un examen riguros și capacitatea lor de a preda lecții n-a fost testată de judecători competenți. În examinarea pastorilor nu trebuie folosită o atenție mai mică, cei care sunt pe punctul de a intra în sacra lucrare de învățare a adevărului biblic pentru lume necesitând a fi examinați cu grijă de către persoane credincioase, cu experiență.
Când aceștia au avut o oarecare experiență, mai este încă o altă lucrare de făcut pentru ei. Trebuie să fie prezentați înaintea Domnului în rugăciune serioasă, ca prin Duhul Său cel Sfânt să arate dacă sunt acceptați de El. Apostolul spune: „Să nu-ți pui mâinile peste nimeni cu grabă”. Pe vremea apostolilor, slujbașii lui Dumnezeu nu îndrăzneau să aibă încredere în propria lor judecată la alegerea sau acceptarea bărbaților spre a ocupa solemna și importanta poziție de purtători de cuvânt pentru Dumnezeu. Ei alegeau bărbați pe care îi accepta judecata lor, apoi îi puneau înaintea Domnului, să vadă dacă El îi va accepta să meargă în câmp ca reprezentanți ai Săi. Astăzi nu trebuie să se facă mai puțin.
Am întâlnit în multe locuri bărbați care s-au grăbit să ocupe poziții de răspundere ca prezbiteri ai comunității, nefiind calificați pentru o astfel de slujbă. Ei n-au control suficient asupra lor înșiși. Influența lor nu este bună. Comunitatea este în necaz continuu ca urmare a caracterului defectuos al conducătorului. Mâinile au fost puse prea cu grabă asupra acestor bărbați.
Slujbașii lui Dumnezeu trebuie să aibă o reputație bună, fiind capabili să ducă la bun sfârșit un interes pe care l-au trezit. Avem mare nevoie de bărbați competenți care vor aduce onoare, și nu ocară, asupra cauzei pe care o reprezintă. Pastorii trebuie să fie examinați în mod deosebit spre a se vedea dacă au o înțelegere inteligentă a adevărului pentru acest timp, așa încât să poată ține o expunere bine ordonată a profețiilor biblice sau a subiectelor practice. Dacă nu pot prezenta în mod clar subiectele biblice, este necesar să mai fie încă ascultători și învățăcei. Ei trebuie să cerceteze Scripturile serios și cu rugăciune și să se familiarizeze cu ele, pentru a fi învățători ai adevărului biblic pentru alții. Toate lucrurile acestea trebuie avute în vedere cu atenție și rugăciune înainte ca oamenii să se grăbească să intre în câmpul de lucru.
Planul care a fost adoptat ca pastorul Smith să țină cursuri biblice în diferite state este aprobat de Dumnezeu. Prin aceste cursuri s-a făcut mult bine, dar nu este devotat tot timpul acestei lucrări, care ar fi de folos pentru pastorii tineri și pentru cauza lui Dumnezeu. Roadele eforturilor care au fost făcute deja nu vor putea fi niciodată evaluate pe deplin în această viață, ele putând fi văzute doar în veșnicie.