Educarea și instruirea tineretului este o lucrare importantă și solemnă. Marele obiectiv care trebuie să fie asigurat este dezvoltarea potrivită a caracterului, pentru ca persoana să poată fi destoinică spre a se achita de îndatoririle vieții prezente și spre a intra în cele din urmă în viitoarea viață nemuritoare. Veșnicia va descoperi felul în care a fost făcută lucrarea. Dacă pastorii și profesorii ar putea să aibă un simțământ complet al responsabilității lor, am vedea o stare de lucruri diferită în lumea de astăzi. Dar ei sunt prea înguști în vederile și scopurile lor. Ei nu-și dau seama de importanța lucrării lor sau a rezultatelor ei.
Dumnezeu nu putea face mai mult pentru om decât a făcut, dând pe iubitul Lui Fiu, nici să facă mai puțin și totuși să asigure răscumpărarea omului și menținerea demnității Legii divine. El a turnat în favoarea noastră întreaga comoară a cerului; pentru că, dând pe Fiul Său, El ne-a deschis porțile de aur ale cerului, făcând un dar nemărginit celor care vor accepta jertfa și se vor întoarce la credincioșia lor față de Dumnezeu. Hristos a venit în lumea noastră cu o iubire în inima Lui atât de vastă cât veșnicia, oferindu-Se să-l facă pe om moștenitor al tuturor bogățiilor și slavei Lui. În fapta Lui, El a descoperit omului caracterul Tatălui Său, arătând fiecărei ființe omenești că El poate fi drept și totuși să îndreptățească pe cel care crede în Isus. Maiestatea cerului nu și-a plăcut Sieși. Orice a făcut era cu referire la mântuirea omului. Egoismul, sub toate formele lui, era mustrat în prezența Lui. El a luat asupra Sa natura noastră ca să poată suferi în locul nostru, făcând sufletul Său o jertfă pentru păcat. El a fost lovit de Dumnezeu și a suferit pentru a salva pe om din nenorocirea pe care o merita pentru că a călcat Legea lui Dumnezeu. Prin lumina care strălucește de la cruce, Hristos și-a propus să atragă pe toți oamenii la Sine. Inima Sa umană tânjea după neamul omenesc. Brațele Lui erau deschise să-i primească și El i-a invitat pe toți să vină la El. Viața Lui de pe pământ a fost o continuă lepădare de sine și bunăvoință.
Deoarece omul a costat cerul atât de mult, prețul scumpului Fiu al lui Dumnezeu, cu câtă atenție ar trebui să se ocupe pastorii, profesorii și părinții de sufletele celor care se află sub influența lor. Este o lucrare plăcută să te ocupi de formarea minții și în ea trebuie să te angajezi cu frică și cutremur. Educatorii tinerilor trebuie să păstreze o stăpânire de sine perfectă. A nimici influența cuiva asupra unui suflet omenesc prin nerăbdare sau păstrând o demnitate și supremație nejustă este o greșeală teribilă, pentru că ea poate fi mijlocul de a pierde sufletul acela pentru Hristos. Mintea tinerilor poate ajunge atât de pervertită printr-o conducere nesocotită, încât rana făcută să nu mai poată fi niciodată complet vindecată. Religia lui Hristos trebuie să aibă o influență dominantă în educația și instruirea tinerilor. Exemplul Mântuitorului de lepădare de sine, amabilitate generală și iubire îndelung răbdătoare constituie o mustrare pentru pastorii și profesorii nerăbdători. El îi întreabă pe acești profesori impetuoși: „Acesta este felul în care tratați voi sufletele celor pentru care Eu Mi-am dat viața? N-aveți voi o apreciere mai mare pentru prețul pe care L-am plătit Eu pentru răscumpărarea lor?”
Toți cei care au legătură cu colegiul trebuie să fie bărbați și femei care au teamă de Dumnezeu și sunt pătrunși de iubirea Lui. Ei trebuie să facă atrăgătoare religia lor pentru tinerii care vin în sfera lor de influență. Profesorii și învățătorii trebuie să simtă continuu dependența lor de Dumnezeu. Lucrarea lor este în această lume, dar Izvorul înțelepciunii și al cunoștinței din care ei trebuie să scoată continuu este sus. Eul nu trebuie să obțină supremație. Duhul lui Dumnezeu trebuie să stăpânească. Ei trebuie să umble smeriți cu Dumnezeu și să simtă responsabilitatea lor, care nu este mai mică decât cea a pastorului. Influența pe care o exercită profesorii și învățătorii asupra tinerilor din colegiul nostru va fi dusă peste tot pe unde pot să meargă acești tineri. Din acel colegiu trebuie să pornească o influență sacră pentru a întâmpina întunericul moral care există peste tot. Când îngerul lui Dumnezeu mi-a arătat că trebuie întemeiată o instituție pentru educarea tinerilor noștri, am văzut că aceasta va fi unul dintre cele mai mari mijloace rânduite de Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor.
Cei care vor să aibă succes în educația tinerilor trebuie să-i ia așa cum sunt, nu așa cum ar trebui să fie, nici cum vor fi când vor ieși de sub instruirea lor. Cu elevii grei de cap vor avea de lucru și va trebui să le suporte cu răbdare ignoranța. Cu elevii sensibili și nervoși trebuie să lucreze afectuos și foarte amabil, amintindu-și că la ziua de apoi se vor întâlni cu studenții lor înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Un simțământ al propriilor lor nedesăvârșiri trebuie să-i facă în mod constant pe educatori să cultive simțăminte de afectuoasă simpatie și toleranță pentru cei care se luptă cu aceleași dificultăți. Ei nu-i ajută pe studenți trecându-le cu vederea defectele, ci prin corectare onestă a greșelii, în așa fel încât cel mustrat să fie și mai strâns legat de inima profesorului lui. Dumnezeu a unit pe tânăr și bătrân prin legea dependenței mutuale. Educatorii tinerilor trebuie să simtă un interes neegoist pentru mielușeii turmei, așa cum Hristos ne-a dat un exemplu în viața Lui. Este prea puțină afecțiune compătimitoare și prea multă demnitate rigidă a judecătorului aspru. Tuturor trebuie să li se facă dreptate exactă și nepărtinitoare, pentru că aceasta o cere religia lui Hristos; dar întotdeauna trebuie amintit că fermitatea și dreptatea au o soră, care este mila. A sta la distanță de studenți, a-i trata cu nepăsare, a fi de neapropiat, aspru și critic este împotriva spiritului lui Hristos.
Noi avem nevoie să ne deschidem în mod individual inima față de iubirea lui Dumnezeu pentru a birui egoismul și asprimea, lăsându-L pe Isus să intre pentru a pune stăpânire pe suflet. Educatorul tinerilor va face bine să-și amintească de faptul că, cu toate avantajele vârstei, ale educației și experienței sale, el nu este încă un biruitor perfect; el însuși mai greșește și are multe lipsuri. Cum îl tratează Hristos pe el, așa trebuie să se străduiască să-i trateze și el pe tinerii de sub grija lui, care au avut avantaje mai puține și un mediu înconjurător mai puțin favorabil decât s-a bucurat el însuși. Hristos l-a suportat pe cel greșit, cu toată evidenta lui pervertire și răzvrătire. Iubirea Sa pentru păcătos nu s-a răcit, eforturile Lui n-au încetat și El nu l-a părăsit ca Satana să-l lovească. El a stat cu brațele deschise pentru a-i spune iarăși bun-venit celui greșit, celui răzvrătit și chiar celui apostaziat. Prin învățătură și exemplu, profesorii trebuie să-L reprezinte pe Hristos în educarea și instruirea tinerilor, și în ziua judecății, ei nu vor fi făcuți de rușine, atunci când se vor întâlni cu studenții lor și istoria activității lor de conducere.
Tot mereu, educatorul tinerilor a adus în sala de clasă umbra întunericului care s-a adunat asupra sufletului său. El a fost supraîmpovărat și a devenit nervos; sau dispepsia a colorat totul într-o nuanță mohorâtă. El intră în sala de clasă cu nervi tremurânzi și stomac iritat. Se pare că nimic nu-i face plăcere și crede că elevii lui sunt înclinați să-i arate lipsă de respect, iar dezaprobările și criticile lui sunt aruncate în toate părțile.
Poate că unul sau mai mulți fac greșeli sau sunt gălăgioși. În mintea lui, cazul este exagerat și el devine nedrept, sever și tăios în mustrare, chiar certându-l pe cel pe care-l consideră vinovat. Tocmai această nedreptate îl împiedică, după aceea, să admită că nu s-a purtat bine. Spre a-și păstra demnitatea poziției sale, el a pierdut o prețioasă ocazie de aur de a manifesta spiritul lui Hristos, poate spre a câștiga un suflet pentru cer.
Bărbații și femeile cu experiență trebuie să înțeleagă că acesta este un timp de primejdie deosebită pentru tineri. Ispitele îi înconjoară din toate părțile; și în timp ce este ușor să plutești împreună cu curentul, se cere efortul cel mai puternic să te opui curentului cel rău. Acesta este efortul studiat al lui Satana să-l prindă pe tânăr în păcat, pentru că apoi el este mai sigur de bărbatul matur. Vrăjmașul sufletelor este plin de ură înverșunată împotriva oricărei strădanii de a-i influența pe tineri în direcția cea bună. El urăște tot ce va da o concepție corectă despre Dumnezeu și Mântuitorul nostru și eforturile lui sunt îndreptate în mod deosebit împotriva tuturor celor care sunt puși în poziții favorabile spre a primi lumină din cer. El știe că orice mișcare din partea lor de a veni în legătură cu Dumnezeu le va da putere să reziste planurilor lui. Cei care se complac în păcat sunt în siguranță sub steagul lui. Dar de îndată ce aceștia fac eforturi să-i frângă puterea, mânia lui este trezită și își începe serios lucrarea de zădărnicire a scopului lui Dumnezeu, dacă este cu putință.
Dacă influența din colegiul nostru este ceea ce ar trebui să fie, tinerii educați acolo vor fi în stare să-L recunoască pe Dumnezeu și să-L slăvească în toate lucrările Lui; și în timp ce sunt angajați în cultivarea facultăților date lor de Dumnezeu, ei se vor pregăti să-I aducă un serviciu mai eficient. Intelectul sfințit va descuia comorile Cuvântului lui Dumnezeu și va aduna mărgăritarele lui prețioase, pentru a le prezenta altora, făcându-i, de asemenea, să cerceteze lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. O cunoaștere a bogățiilor harului Lui va înnobila și înălța sufletul uman și, prin legătura cu Hristos, el va deveni părtaș al naturii divine și va dobândi putere să reziste înaintării lui Satana. Studenților trebuie să li se imprime faptul că cunoașterea singură poate fi, în mâinile vrăjmașului oricărui bine, o putere spre a-i distruge. Acesta a fost o ființă foarte inteligentă, unul care a ocupat o poziție înaltă printre îngeri și care, în cele din urmă, a devenit un răzvrătit; și multe minți cu realizări intelectuale superioare sunt conduse acum de el, fiind luate captive de puterea lui. Cunoștința sfințită pe care o împărtășește Dumnezeu este de bună calitate și va arăta spre slava Lui.
Lucrarea profesorilor din colegiul nostru va fi obositoare. Printre cei care vor frecventa școala vor fi unii care nu sunt altceva decât agenți ai lui Satana. Ei n-au nici un respect pentru regulile școlii și demoralizează pe toți cei cu care se asociază. După ce profesorii au făcut tot ce-au putut spre a reforma această grupă, prin efort personal, prin rugăminți stăruitoare și rugăciune, după ce s-au străduit să ajungă la ei și ei refuză orice efort făcut în favoarea lor, continuând pe calea lor de păcat, atunci va fi necesar să fie exmatriculați din școală, ca alții să nu poată fi contaminați prin influența lor cea rea.
Pentru păstrarea unei discipline corecte, și totuși exercitând iubire și afecțiune milostivă pentru sufletele de sub îngrijirea sa, profesorul are nevoie să obțină constant înțelepciune și har de la Dumnezeu. Ordinea trebuie păstrată. Dar cei care iubesc sufletele, răscumpărate prin sângele lui Hristos, trebuie să facă tot ce pot spre a-i salva pe cei greșiți. Acești sărmani păcătoși prea adesea sunt lăsați în întuneric și înșelăciune să urmeze propria lor cale și cei care ar trebui să-i ajute îi lasă în pace să meargă spre ruină. Mulți se scuză că i-au neglijat pe acești nepăsători și nestatornici, referindu-se la privilegiile religioase de la Battle Creek. Ei spun că, dacă acestea nu-i cheamă la pocăință, nimic nu-i va chema. Ocazia de a participa la școala de Sabat și ascultarea de predici de la amvon sunt într-adevăr privilegii prețioase, dar ele pot trece fără a fi luate în seamă, în timp ce, dacă ar veni unul cu interes adevărat să se apropie de aceste suflete cu simpatie și iubire, el ar putea reuși să ajungă la ele. Mi-a fost arătat că acest efort personal făcut cu înțelepciune va avea o influență grăitoare asupra acestor cazuri socotite atât de împietrite. Nu toți sunt atât de împietriți la inimă precum par. Poporul nostru de la Battle Creek ar trebui să simtă un interes adânc pentru tinerii pe care providența lui Dumnezeu i-a adus sub influența lor. Am văzut că a fost făcută o lucrare bună pentru salvarea multora care au venit la colegiul nostru, dar, prin efort personal, poate fi făcut mult mai mult.
Iubirea egoistă de „eu și al meu” îi reține pe mulți să-și facă datoria pentru alții. Cred ei că toată lucrarea pe care o au de făcut este pentru ei înșiși și copiii lor? „Ori de câte ori”, spune Hristos, „n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut.” Au copiii voștri înaintea lui Dumnezeu o valoare mai mare decât copiii vecinilor voștri? Dumnezeu nu se uită la persoane. Noi trebuie să facem tot ce putem pentru a salva suflete. Nimeni nu trebuie trecut cu vederea pentru că nu are cultura și educația religioasă a copiilor mai favorizați. Dacă aceste suflete greșite și neglijate s-ar fi bucurat de aceleași avantaje ale căminului, puteau dovedi o noblețe de suflet și talent cu mult mai mare pentru a fi utili decât mulți asupra cărora s-a vegheat zi și noapte cu grijă delicată și iubire îmbelșugată. Îngerilor le este milă de acești mielușei rătăciți; ei plâng, în timp ce ochii omenești sunt uscați și inimile omenești sunt închise. Dacă Dumnezeu nu mi-ar fi dat o altă lucrare, eu aș fi făcut din aceasta ocupația vieții mele, îngrijindu-mă de cei pe care alții nu vor să-și dea silința să-i salveze. La ziua lui Dumnezeu, cineva va fi făcut răspunzător pentru pierderea acestor suflete scumpe.
Părinții care au neglijat răspunderile date de Dumnezeu se vor întâlni cu acea neglijență la judecată. Atunci Domnul va întreba: „Unde sunt copiii pe care ți i-am dat să-i crești pentru Mine? De ce nu sunt ei de partea dreptei Mele?” Atunci, mulți părinți vor vedea că iubirea nechibzuită le-a orbit ochii față de greșelile copiilor lor și au lăsat ca aceștia să-și dezvolte caractere deformate, nepotrivite pentru cer. Alții vor vedea că n-au acordat copiilor lor timp, atenție, iubire și gingășie, neglijarea datoriei lor făcând din copii ceea ce sunt. Profesorii vor vedea unde ar fi putut lucra pentru Domnul, căutând să salveze cazurile aparent incorigibile pe care ei le-au părăsit în anii fragezi ai tinereții. Și membrii comunității vor vedea că ar fi putut face lucrare bună pentru Domnul, căutând să-i ajute pe cei care aveau cea mai mare nevoie de ajutor. În timp ce interesul și iubirea lor erau cheltuite pentru propriile lor familii, erau mulți tineri fără experiență care puteau fi apropiați de inimile lor și luați în căminul lor, aceste suflete prețioase putând fi salvate prin interesul pentru ele și o amabilă purtare de grijă.
Educatorii trebuie să știe cum să apere sănătatea studenților lor. Ei trebuie să-i rețină să-și împovăreze mintea cu prea multe studii. Dacă ei pleacă de la colegiu cunoscând științele, dar cu organismele dărâmate, ar fi fost mai bine să nu fi venit deloc la școală. Unii părinți socotesc că educația copiilor lor costă foarte mult și îi îndeamnă să se grăbească cu studiile. Studenții sunt doritori să aibă cât mai multe studii, ca să-și completeze educația într-un timp cât mai scurt posibil. Profesorii au îngăduit unora să înainteze prea repede. În timp ce unii au nevoie să fie îndemnați, alții trebuie să fie reținuți. Studenții trebuie să fie silitori mereu, dar nu să-și încarce mintea în așa fel, încât să devină dispeptici intelectual. Ei nu trebuie să fie atât de presați de studii încât să neglijeze cultivarea manierelor și, mai presus de toate, nu trebuie să lase nimic să împiedice timpul lor de rugăciune, care-i aduce în legătură cu Isus Hristos, cel mai bun profesor pe care L-a cunoscut vreodată lumea. În nici un caz să nu se lipsească de privilegiile religioase. Mulți studenți au făcut din studii primul mare obiectiv al lor și au neglijat rugăciunea, lipsind de la școala de Sabat și ora de rugăciune; și, neglijându-și îndatoririle religioase, ei s-au întors la casele lor îndepărtați de Dumnezeu. Cea mai importantă parte a educației lor a fost neglijată. Ceea ce se află la temelia oricărei științe adevărate nu trebuie să fie considerat secundar. „Frica Domnului este începutul înțelepciunii.” „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui.” Aceasta nu trebuie făcut în ultimul, ci în primul rând. Studentul trebuie să aibă ocazii să se familiarizeze cu Biblia. Pentru aceasta, are nevoie de timp. Un student care face ca Dumnezeu să fie tăria lui, care ajunge să-L cunoască bine pe Dumnezeu, așa cum este descoperit în Cuvântul Său, pune temelia pentru o educație completă.
Dumnezeu intenționează ca acest colegiu de la Battle Creek să ajungă la un standard intelectual și de cultură morală mai înalt decât oricare altă instituție de acest fel din țara noastră. Tinerii trebuie să fie învățați cu privire la importanța de a-și cultiva puterile fizice, mintale și morale, nu doar spre a ajunge la cele mai înalte realizări în știință, ci, prin cunoașterea lui Dumnezeu, să poată fi educați să-L slăvească pe El ca să-și poată dezvolta caractere simetrice și astfel să fie pe deplin pregătiți pentru a fi folosiți în această lume și pentru a obține o destoinicie morală pentru viața nemuritoare.
Doresc să pot găsi cuvinte prin care să exprim importanța colegiului nostru. Toți trebuie să simtă că el este unul dintre mijloacele lui Dumnezeu de a Se face cunoscut omului. Profesorii pot face o lucrare mai mare decât cea pe care au contat până acum. Minți trebuie modelate și caractere trebuie dezvoltate printr-o activitate susținută. Fiecare strădanie de a dezvolta facultățile cele înalte, chiar dacă aceasta este marcată de imperfecțiune, trebuie să fie, în temere de Dumnezeu, încurajată și întărită. Mintea multor tineri este bogată în talente care nu sunt deloc folosite pentru că nu au avut ocazia să le dezvolte. Puterile lor fizice au fost întărite prin exercițiu, dar facultățile minții rămân ascunse pentru că discernământul și tactul date de Dumnezeu educatorului n-au fost exersate spre a le pune în folosință. Tinerii trebuie ajutați să se dezvolte, trebuie să fie scoși din rezervă, să fie stimulați, încurajați și îndemnați la acțiune.
Peste tot în lume este nevoie de lucrători. Adevărul lui Dumnezeu trebuie dus în țări străine, pentru ca cei din întuneric să poată fi luminați prin el. Dumnezeu cere ca în această privință să se arate un zel infinit mai mare decât cel care a fost manifestat acum. Ca popor, noi suntem aproape paralizați. Nu facem nici a douăzecea parte din binele pe care l-am putea face, pentru că, într-o mare măsură, printre noi predomină egoismul. Acum, pentru cauza lui Dumnezeu este nevoie de un intelect cultivat, pentru că începătorii nu pot face o lucrare acceptabilă. Dumnezeu a plănuit ca școala noastră să fie un mijloc pentru dezvoltarea lucrătorilor de care să nu-I fie rușine. Înălțimea la care omul poate să ajungă printr-o cultură potrivită n-a fost atinsă până acum. Avem printre noi mulți bărbați cu capacități deosebite. Dacă talentele lor ar fi fost folosite, am avea douăzeci de pastori acolo unde acum avem numai unul.
Profesorii să nu creadă că și-au făcut datoria dacă i-au învățat pe elevi cele ale științei. Ci ei trebuie să-și dea seama că au cel mai important câmp misionar din lume. Dacă aptitudinile tuturor celor angajați ca instructori sunt folosite așa cum dorește Dumnezeu, ei vor fi misionarii cei mai cu succes. Trebuie amintit că tinerii își formează obiceiuri care, în nouă cazuri din zece, le vor hotărî viitorul. Influența grupei în care se mențin, asociațiile pe care le formează și principiile pe care le adoptă vor fi luate cu ei de-a lungul vieții.
Este un fapt teribil, care ar trebui să facă să tremure inimile părinților, că școlile la care sunt trimiși tinerii zilelor noastre pentru cultivarea minții le periclitează morala. Când sunt puși tinerii inocenți împreună cu păcătoșii înverșunați, ei învață lecția păcatului care mai înainte nici prin minte nu le-a trecut și astfel tineri cu sufletul curat, prin asocierea cu colegi de colegiu care au obiceiuri corupte, își pierd curăția de caracter și devin vicioși și josnici. Părinții trebuie să se trezească față de responsabilitățile lor și să înțeleagă ce fac când își trimit copiii de acasă la colegiu, unde nu se pot aștepta la nimic altceva decât să devină depravați. Colegiul de la Battle Creek trebuie să stea la un nivel moral mai înalt decât oricare alt colegiu din țară, ca siguranța copiilor încredințați în grija lui să nu poată fi pusă în primejdie. Dacă profesorii își fac lucrarea în temere de Dumnezeu, lucrând în spiritul lui Hristos, pentru salvarea sufletelor studenților, Dumnezeu va încununa cu succes eforturile lor. Părinții temători de Dumnezeu vor fi mai interesați cu privire la caracterele pe care le aduc acasă copiii lor de la colegiu decât cu privire la succesul și progresul făcut în studiile lor.
Mi-a fost arătat că colegiul nostru a fost intenționat de Dumnezeu să îndeplinească marea lucrare de câștigare de suflete. Numai când talentele unui individ sunt aduse sub controlul deplin al Duhului lui Dumnezeu ele sunt redate spre folosință în cea mai deplină extindere. Poruncile și principiile religiei sunt primii pași în dobândirea cunoștinței și se află chiar la temelia adevăratei educații. Cunoștința și știința trebuie să fie vitalizate prin Duhul lui Dumnezeu ca să slujească celor mai nobile scopuri. Numai creștinul poate folosi cum trebuie cunoștința. Știința, pentru a fi apreciată pe deplin, trebuie privită din punct de vedere religios. Inima care este înnobilată prin harul lui Dumnezeu poate să înțeleagă cel mai bine valoarea reală a educației. Atributele lui Dumnezeu, așa cum le vedem în lucrurile create de El, pot fi apreciate numai dacă avem o cunoaștere a Creatorului. Pentru a-i conduce pe tineri la izvorul adevărului, la Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii, profesorii nu trebuie să fie familiarizați numai cu teoria adevărului, ci trebuie să aibă și o cunoaștere experimentală despre calea sfințeniei. Cunoștința este putere când este unită cu evlavia.
Datoria părinților față de Colegiu
Frații și surorile de pretutindeni ar trebui să simtă că au datoria să sprijine această instituție, care a fost plănuită de Dumnezeu. Unii dintre studenți se întorc acasă cu murmur și plângeri și atât părinții, cât și membrii comunității ascultă cu atenție afirmațiile lor exagerate și unilaterale. Ei ar face bine să țină seama de faptul că istorisirea are două laturi. Dar, în schimb, ei îngăduie ca aceste rapoarte denaturate să pună o barieră între ei și colegiu. Apoi încep să-și exprime temeri, întrebări și bănuieli cu privire la felul cum este condus colegiul. O astfel de influență face multă pagubă. Cuvintele de nemulțumire se răspândesc ca o boală molipsitoare și impresia făcută asupra minții este greu de șters. Povestirea se mărește cu fiecare repetiție, până când ajunge de proporții uriașe, când de fapt cercetarea avea să descopere că învățătorii sau profesorii n-au avut nici o vină. Ei și-au făcut pur și simplu datoria de a impune regulile școlii, care trebuia aplicate, altfel școala avea să devină fără standarde morale.
Părinții nu acționează totdeauna înțelept. Mulți sunt foarte pretențioși, dorind să-i câștige și pe alții pentru ideile lor, și devin nerăbdători și agitați dacă nu pot face acest lucru; dar când copiilor lor li se cere să respecte regulile și regulamentele școlii, și acești copii se irită sub restricția necesară, prea adesea părinții lor, care mărturisesc că Îl iubesc și se tem de Dumnezeu, se unesc cu copiii lor în loc să-i mustre și să le corecteze greșelile. Aceasta se dovedește adesea a fi punctul de cotitură în caracterul copiilor lor. Regulile și ordinea sunt dărâmate și disciplina este călcată în picioare. Copiii disprețuiesc restricția și li se îngăduie să vorbească disprețuitor despre instituțiile de la Battle Creek. Dacă părinții ar sta să cugete doar, ei ar vedea rezultatul cel rău al procedeului urmat de ei. Ar fi într-adevăr cel mai minunat lucru dacă, într-o școală cu patru sute de elevi, condusă de bărbați și femei supuși slăbiciunilor naturii umane, fiecare acțiune ar fi atât de perfectă, atât de exactă, încât să sfideze critica.
Dacă părinții s-ar pune în locul profesorilor și ar vedea cât de dificil este să conduci și să disciplinezi o școală cu sute de elevi atât de diferiți ca nivel de instruire și temperament, după ce ar reflecta, ar putea să vadă lucrurile diferit. Ei trebuie să aibă în vedere faptul că unii copii n-au fost niciodată disciplinați acasă. Făcându-li-se totdeauna pe plac și nefiind niciodată educați să asculte, ar fi foarte mult spre avantajul lor să fie luați de la părinții lor nechibzuiți și puși sub reguli severe și instrucție asemenea soldaților în armată. Dacă nu se face ceva pentru acești copii care au fost întristător de neglijați de părinți necredincioși, ei niciodată nu vor fi acceptați de Isus; dacă nu este îndreptată asupra lor o putere care să-i controleze, ei nu vor avea nici o valoare în această viață și nu vor avea parte de viața viitoare.
În cer există ordine perfectă, ascultare perfectă, pace și armonie perfectă. Cei care n-au avut nici un respect pentru ordine și disciplină în viața aceasta nu ar avea respect nici pentru ordinea care este păzită în cer. Ei nu pot fi admiși în cer niciodată, pentru că toți cei care sunt vrednici să intre acolo vor iubi ordinea și vor respecta disciplina. Caracterele formate în această viață vor hotărî destinul viitor. Când va veni Hristos, El nu va schimba caracterul nici unei persoane. Este acordat un timp de probă prețios pentru a spăla hainele caracterului nostru și a le albi în sângele Mielului. Pentru a îndepărta petele păcatului este necesară lucrarea unei vieți întregi. În fiecare zi este nevoie de eforturi înnoite spre a restrânge și refuza eul. În fiecare zi sunt lupte de dus și biruințe de câștigat. În fiecare zi sufletul trebuie să fie mobilizat în implorare serioasă către Dumnezeu pentru puternicele biruințe ale crucii. Părinții, din partea lor, să nu neglijeze nici o datorie pentru binele copiilor lor. Ei să-i crească în așa fel, încât să poată fi o binecuvântare pentru societatea de aici și să poată recolta dincolo răsplata vieții veșnice.