Dumnezeu dorește ca toți cei care sunt în legătură cu instituțiile Sale să dovedească destoinicie, discernământ și prudență. El ar vrea ca ei să devină bărbați și femei cu un intelect cultivat, să nu rămână în urmă cu nici o calificare, și când vor simți în mod individual necesitatea aceasta și vor lucra în sensul acesta, Isus îi va ajuta în străduințele lor. În timp ce ei lucrează după planul adăugirii în privința darurilor Duhului, Dumnezeu va lucra în favoarea lor după planul înmulțirii. Legătura cu Dumnezeu va da sufletului o dezvoltare, îl va înălța, îl va transforma, îl va face sensibil față de puterile lui și-i va da un simțământ mai clar al responsabilității care revine fiecărei persoane, spre a folosi cu înțelepciune facultățile pe care i le-a acordat Dumnezeu.
Fiecare trebuie să învețe să facă o economie strictă în cheltuirea banilor, exercitând o mai mare credincioșie în mânuirea a ceea ce aparține altuia decât în administrarea propriilor afaceri. Dar aceasta se întâmplă rar. Nu cineva în mod individual va beneficia sau va pierde de pe urma profiturilor sau lipsurilor înregistrate de instituțiile noastre; ci, deoarece proprietatea aparține lui Dumnezeu, cauza Sa este cea care va fi afectată de modul în care este îndeplinită munca. Dacă lucrarea lui Dumnezeu este limitată în resursele ei, va fi neglijată astfel o lucrare importantă care ar fi trebuit și ar fi putut fi făcută.
În timp ce economia trebuie practicată totdeauna, ea niciodată nu trebuie să degenereze în zgârcenie. Toți cei care lucrează în instituțiile noastre trebuie să simtă că ei se ocupă de proprietatea lui Dumnezeu, că sunt răspunzători de creșterea capitalului investit și că la ziua lui Dumnezeu vor da socoteală dacă, prin lipsă de hărnicie și cugetare atentă, acesta a scăzut în mâinile lor. Toți sunt chemați să evite risipa de timp și bani. Credincioșia sau necredincioșia lucrătorilor față de încredințarea lor actuală va hotărî destoinicia lor spre a li se încredința bogățiile veșnice. Fiecăruia Dumnezeu îi cere să execute lucrarea atribuită lui cu exactitate și promptitudine. Exemplul fiecăruia trebuie să stimuleze hărnicia și chibzuința din partea altora. Prin credincioșie serioasă și conștiincioasă în toate lucrurile, pământul poate fi dus mai aproape de cer și fructe prețioase pot fi aduse pentru ambele lumi.
Lucrătorii angajați în diferitele departamente ale serviciilor noastre de publicații nu îndeplinesc cantitatea de lucrare care li s-ar cere s-o aducă la îndeplinire în oricare alt serviciu de același fel. Mult timp este irosit în conversație inutilă, stând la taifas ceasuri prețioase, în timp ce lucrarea este întârziată. În unele departamente, sunt pricinuite pierderi pentru editură din cauza persoanelor angajate în lucrare care n-au exercitat grija și economia. Dacă aceste persoane ar fi angajate să facă lucrarea pentru ei înșiși, unii ar fi făcut cu o treime de lucrare mai mult pe zi decât fac acum. Alții n-ar face mai mult decât fac acum.
Orele de serviciu trebuie să fie folosite cu exactitate. A fi risipitor de timp sau de material este necinstit înaintea lui Dumnezeu. Câteva momente risipite aici și câteva momente dincolo se pot ridica în cursul unei săptămâni la aproape sau chiar la o zi, uneori și mai mult. „Timpul înseamnă bani”, și risipa de timp este și risipă de bani pentru cauza lui Dumnezeu. Când cei care mărturisesc credința sunt neglijenți și nepăsători față de timp, arătând că nu sunt interesați pentru prosperitatea lucrării, necredincioșii, care sunt angajați, le vor urma exemplul. Dacă toți ar folosi cel mai bine timpul, foarte mulți bani ar fi economisiți pentru cauza adevărului. Dacă se pune interes în lucrare, aceasta va fi făcută cu seriozitate, energie și promptitudine. Toți trebuie să fie treji, să vadă ce nevoi trebuie îndeplinite și să execute cu îndemânare și repede, lucrând ca sub directa supraveghere a marelui Stăpân, Isus Hristos.
Și iarăși, pierderile au loc din lipsă de grijă în folosirea materialului și a mașinilor. Este o lipsă în urmărirea materialelor, mari sau mici, ca nimic să nu se risipească sau să se strice prin neglijență. Puțină risipă aici și puțină acolo se ridică la o sumă mare în cursul unui an. Unii n-au învățat niciodată să-și exercite facultățile spre a economisi resturile, în ciuda poruncii lui Hristos: „Strângeți firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic”. Materialul nu trebuie tăiat la întâmplare, spre a obține o piesă mică. Cu o grijă atentă, se pot culege și folosi piese mici, care acum sunt aruncate și pierdute. Cu mare atenție, trebuie să fie economisite chiar și materialele fără importanță, cum ar fi hârtia maculatură, pentru că poate fi transformată în bani.
Din lipsă de interes, multe lucruri sunt risipite, lucruri pe care câteva momente de atenție le-ar fi salvat la timp. „Am uitat” produce multă pierdere în instituțiile noastre. Și unii nu simt nici un interes față de nici o lucrare sau față de nimic din ceea ce nu aparține ramurii speciale în care lucrează. Toate acestea sunt greșeli. Egoismul va sugera ideea: „Aceasta nu-mi aparține ca să-i port de grijă”, dar credincioșia și datoria vor îndemna pe fiecare să aibă grijă de tot ce este sub observația lui. Exemplul lucrătorilor șefi din legătoria de cărți este urmat de angajați; toți devin neglijenți și nepăsători și este risipită o cantitate egală cu salariile lor. O persoană grijulie în fruntea lucrării ar economisi anual sute de dolari pentru instituție în acel singur departament.
Peste tot în instituție trebuie să existe un principiu pentru economisire. Pentru a economisi dolari trebuie să se strângă bănuț cu bănuț. Oamenii care au avut succes în afaceri au fost totdeauna economi, stăruitori și energici. Toți cei implicați în lucrarea lui Dumnezeu să se pregătească să devină grijulii și responsabili. Chiar dacă lucrarea lor nu este apreciată pe pământ, niciodată să nu se degradeze în ochii lor prin necredincioșie în ceea ce întreprind. Se cere timp ca o persoană să devină așa de obișnuită cu un curs de viață dat, încât să fie fericit să-l urmeze. Noi vom fi în mod individual, pentru acum și veșnicie, ceea ce au făcut din noi obiceiurile noastre. Viața celor care își formează obiceiuri bune și sunt credincioși în aducerea la îndeplinire a fiecărei sarcini va fi o lumină, revărsând raze strălucitoare pe cărarea altora; dar, dacă sunt satisfăcute obiceiuri ale necredincioșiei, dacă se îngăduie să se întărească obiceiuri nedisciplinate, indolente și neglijente, un nor mai negru decât miezul nopții se va așeza asupra perspectivelor din această viață, iar persoana va fi exclusă pentru vecie din viața viitoare.
Un singur cuget egoist îngăduit sau o singură datorie neglijată pregătește calea pentru alta. Ceea ce îndrăznim să facem o dată ne face să fim mai capabili să facem din nou. Obiceiuri de sobrietate, de stăpânire de sine, de economie, de străduință susținută, de conversație sănătoasă și cu bun simț, de răbdare și amabilitate adevărată nu sunt dobândite fără o supraveghere atentă și minuțioasă a eului. Este mult mai ușor să ajungi demoralizat și depravat decât să învingi defecte, ținând eul sub control și cultivând virtuți adevărate. Se cer eforturi stăruitoare pentru ca darurile creștine să fie perfectate cândva în viața noastră.
În instituțiile noastre trebuie să aibă loc schimbări importante. A amâna lucrarea căreia trebuie să i se dea o atenție imediată până la un timp mai convenabil este o greșeală și dă naștere la pierdere. Uneori, lucrarea de reparare durează de două ori mai mult decât dacă i s-ar fi dat atenție la timp. Multe pierderi teribile și accidente fatale au avut loc prin amânarea problemelor cărora ar fi trebuit să li se dea atenție imediată. Adesea, timpul pentru acțiune este irosit în ezitare, crezând că mâine este o zi mai bună, dar se descoperă că mâine este prea târziu. Instituțiile noastre suferă financiar în fiecare zi din cauza nehotărârii, tărăgănării, nepăsării, indolenței și necinstei evidente din partea unora. Sunt unii angajați în aceste instituții care trec pe alături atât de indiferenți, ca și când Dumnezeu nu i-ar fi înzestrat cu inteligență pentru a fi exercitată în purtarea de grijă. Aceștia nu sunt potriviți pentru nici o activitate. Ei niciodată nu pot fi supuși. Bărbații și femeile care evită sarcinile în care sunt incluse dificultăți vor rămâne slabi și incapabili.
Cei care s-au educat să-și facă lucrarea cu promptitudine și cu economie își vor conduce treburile, în loc să le permită acestora să-i domine. Ei nu vor fi încontinuu grăbiți și încurcați pentru că lucrarea lor este în dezordine. Hărnicia și fidelitatea serioasă sunt absolut necesare pentru succes. Fiecare oră de lucru este trecută în revistă înaintea lui Dumnezeu și înregistrată la credincioșie sau necredincioșie. Raportul momentelor irosite și al ocaziilor nefolosite trebuie să fie întâmpinat când se va ține judecata și cărțile vor fi deschise, iar fiecare va fi judecat după lucrurile scrise în cărți. Egoism, invidie, mândrie, gelozie, lenevie și orice alt păcat nutrit în inimă îl vor exclude pe cel în cauză de la fericirea cerului. „Dacă vă dați robi cuiva, ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați.”
Instituțiile noastre suferă din lipsă de bărbați fermi și statornici. Când mi s-au arătat, pe rând, birourile, am văzut că lucrarea era condusă cu nepăsare. Pierderi sunt suferite la fiecare funcție de încredere. Lipsa de conștiinciozitate este evidentă. În timp ce unii purtau poverile grijii și răspunderii, alții, în loc să participe la aceste poveri, sporeau îngrijorarea. Cei care n-au învățat lecția economiei și n-au dobândit obiceiul de a profita cât mai mult de timpul lor din copilărie și tinerețe nu vor fi prevăzători și economi în nici o ocupație în care se angajează. Este păcat să neglijăm dezvoltarea capacităților noastre ca să poată fi folosite spre slava lui Dumnezeu. Toți trebuie să poarte răspunderi, nu este nici unul scutit.
Există o varietate de minți și toate au nevoie, mai mult sau mai puțin, să fie cultivate și instruite. Fiecare mișcare din cadrul lucrării lui Dumnezeu trebuie să fie caracterizată prin prudență și hotărâre. Un individ nehotărât este nestatornic și instabil ca apa și niciodată nu poate fi cu adevărat încununat de succes. Toți cei care Îl mărturisesc pe Hristos trebuie să fie muncitori. În gospodăria credinței nu există trântori. Fiecărui membru al familiei îi este repartizată o sarcină, o porțiune a viei Domnului în care să lucreze. Singura cale spre a veni în întâmpinarea cerinței lui Dumnezeu este să fim perseverenți în străduințele noastre pentru o utilitate mai înaltă. Ceea ce noi putem face cel mai bine este doar puțin, dar efortul fiecărei zile va mări capacitatea noastră de a lucra eficient și a aduce roade spre slava lui Dumnezeu.
Unii nu își controlează apetitul, ci își satisfac gustul pe cheltuiala sănătății. Ca rezultat, creierul este întunecat, cugetările lor devin apatice și nu reușesc să facă ce puteau face dacă erau tăgăduitori de sine și cumpătați. Aceștia Îl jefuiesc pe Dumnezeu de puterea fizică și mintală care putea fi consacrată slujirii Lui, dacă ar fi fost cumpătați în toate lucrurile. Pavel a fost un reformator al sănătății. El a spus: „Ci mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat”. El a simțit că asupra lui apasă răspunderea de a-și întări trupul ca să-l poată folosi spre slava lui Dumnezeu. Dacă Pavel era în primejdie datorită necumpătării, noi suntem într-o primejdie și mai mare, pentru că nu simțim și nu ne dăm seama ca el de nevoia de a-L slăvi pe Dumnezeu în trupul și duhul nostru, care sunt ale Lui. Îmbuibarea este păcatul acestui veac.
Cuvântul lui Dumnezeu pune păcatul lăcomiei în aceeași grupă cu beția. Atât de scârbos era păcatul acesta în fața lui Dumnezeu, încât El i-a dat instrucțiuni lui Moise ca acel copil, care nu era reținut în privința apetitului, ci avea să se îndoape cu orice lucru râvnit de gustul lui, să fie adus de părinți înaintea judecătorilor lui Israel și să fie omorât cu pietre. Situația celui lacom era socotită fără speranță. El nu era de nici un folos pentru alții, iar pentru sine era un blestem. Nu se putea avea încredere în el. Influența lui avea să contamineze tot mereu pe alții și lumea avea să fie mai bună fără un astfel de individ, pentru că defectele lui teribile aveau să fie perpetuate. Nimeni, care are simțământul responsabilității față de Dumnezeu, nu va îngădui ca înclinațiile senzuale să stăpânească rațiunea. Cei ce fac acest lucru nu sunt creștini, oricine ar fi ei și oricât de înaltă ar fi mărturisirea lor. Porunca lui Hristos este: „Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit”.
Angajații caselor noastre de editură nu se perfecționează așa cum ar dori Dumnezeu. Există o lipsă de interes serios și altruist în lucrarea în care sunt angajați. Dumnezeu le cere acestor muncitori din lucrarea Sa să avanseze zilnic în cunoștință. Ei trebuie să facă o îmbunătățire înțeleaptă a facultăților pe care li le-a dat Dumnezeu, ca să poată deveni eficienți, muncitori conștiincioși și să-și îndeplinească munca fără pierderi pentru instituție.
Cel mai înțelept dintre oameni poate învăța lecții folositoare din procedeele și obiceiurile micilor ființe ale pământului. Albina cea harnică le dă oamenilor, cu inteligență, un exemplu pe care ar fi bine ca ei să-l imite. Insectele acestea păstrează o ordine perfectă și nici un leneș nu este îngăduit în stup. Ele își fac treaba cu o înțelepciune și o activitate care întrec priceperea noastră. Furnicile, pe care noi le socotim dăunătoare, fiind bune numai să fie strivite cu piciorul, sunt în multe privințe superioare omului, pentru că el nu-și dezvoltă în mod atât de înțelept darurile primite de la Dumnezeu. Înțeleptul ne atrage atenția la lucrurile cele mici ale pământului: „Du-te la furnică, leneșule, uită-te cu băgare de seamă la căile ei și înțelepțește-te! Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân; totuși își pregătește hrana vara și strânge de-ale mâncării în timpul secerișului”. „Furnicile, care nu sunt un popor tare, dar își pregătesc hrana vara.” De la acești mici învățători putem învăța lecția credincioșiei. Dacă am fi cultivat cu aceeași hărnicie capacitățile pe care ni le-a atribuit un Creator atotînțelept, cât de mult ar fi crescut ele spre a fi de folos! Dacă privirea lui Dumnezeu este asupra celor mai mici creaturi ale Sale, atunci nu va privi El la omul făcut după chipul Lui și nu va cere de la el un venit corespunzător pentru toate avantajele date lui de către El?
Instituțiile care se ocupă de publicații trebuie puse în ordine. Cei care lucrează în aceste instituții trebuie să aibă ținte înalte și o adâncă și bogată experiență în cunoașterea voinței lui Dumnezeu. Ei totdeauna trebuie să stea de partea binelui și să exercite o influență salvatoare. Fiecare suflet care cheamă Numele lui Hristos trebuie să folosească foarte bine privilegiile de care se bucură și să-și îndeplinească cu credincioșie sarcinile, fără murmur și fără să se plângă. Conversația fiecăruia trebuie să aibă un caracter înalt, având drept scop să conducă mintea altora pe calea cea dreaptă. Sporadica menționare a bunătății divine și a iubirii lui Dumnezeu denotă o nerecunoștință evidentă și că Hristos nu este prețuit cu sfințenie în inimă.
Instituțiile nu vor prospera niciodată dacă nu sunt muncitori dezinteresați și mai altruiști, care să fie bărbați și femei într-adevăr temători de Dumnezeu, tăgăduitori de sine și în mod conștiincios independenți pentru Dumnezeu și dreptate. Editorul local de la Review and Herald va avea ocazia să vorbească cu seriozitate și fermitate. El trebuie să apere dreptatea, exercitând toată influența pe care i-o acordă poziția lui. Pastorul Waggoner a fost pus într-o poziție de neinvidiat, dar n-a fost lăsat singur. Dumnezeu l-a ajutat în împrejurările date, iar el a lucrat în mod minunat. Domnul nu l-a eliberat din funcție; iar el mai trebuie să lucreze în Oakland și San Francisco.
De la cei cărora le-a încredințat mult, Dumnezeu pretinde mult, în timp ce de la cei care au doar puțin li se cere să dea în mod corespunzător, dar toți se pot preda pe ei înșiși și în acțiunile lor să dovedească credincioșie față de prețioasa cauză a lui Hristos. Mulți își pot reduce cheltuielile, mărind astfel generozitatea lor pentru Hristos. Lupta din fața noastră este lepădarea de sine de dragul lui Hristos.
„Căci dragostea lui Hristos”, a spus Pavel, „ne strânge.” Acesta a fost principiul care a pus în mișcare conduita lui, aceasta a fost forța motrice pentru el. Dacă vreodată, pe calea datoriei, zelul lui a slăbit pentru un moment, o privire fugară spre cruce și spre uimitoarea iubire a lui Hristos, descoperită în jertfa Lui fără egal, era suficientă spre a-l face să-și încingă din nou coapsele minții și să persevereze înainte pe calea lepădării de sine. În lucrarea pentru frații lui, el s-a sprijinit mult pe manifestarea nemărginitei iubiri în minunata bunăvoință a lui Hristos, cu toată puterea ei, cuceritoare și constrângătoare.
Cât de serios și cât de mișcător este apelul său: „Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți”. Voi cunoașteți înălțimea de la care S-a coborât; sunteți familiarizați cu adâncimea umilinței la care a ajuns. Picioarele Lui au intrat pe calea lepădării de sine și a sacrificiului de sine și nu S-a dat la o parte până ce nu și-a dat viața. Între tronul din cer și cruce, pentru El n-a existat odihnă. Iubirea pentru om L-a făcut să primească bucuros orice jignire și să sufere orice abuz. „Și Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei.” Toată slava Mea și tot ce sunt am dat pentru lucrarea de răscumpărare a omului. Cât de puțin activi sunt acum oamenii să se sfințească pentru lucrarea lui Dumnezeu, ca sufletele să poată fi salvate prin ei!
Pavel ne îndeamnă ca „fiecare dintre noi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora”. El ne invită să imităm viața marelui Model și ne îndeamnă să avem în noi „gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat, să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce”. Apostolul stăruie asupra subiectului punct cu punct, pentru ca mintea noastră să poată prinde și să înțeleagă pe deplin minunata bunăvoință a Mântuitorului în favoarea păcătoșilor. El Îl prezintă pe Hristos când a fost egal cu Dumnezeu și primea adorația îngerilor, apoi urmărește coborârea Lui până ce ajunge la cele mai de jos adâncimi ale umilinței, pentru a putea, cu brațul Său uman, să ajungă la omul căzut și să-l ridice din decăderea lui la speranță, la bucurie și la cer.
Pavel era profund neliniștit deoarece voia ca umilința lui Hristos să fie văzută și înțeleasă. El era convins că, dacă mintea oamenilor putea fi adusă să privească uimitoarea jertfă făcută de Maiestatea cerului, orice egoism avea să fie alungat din inima lor. Mai întâi, el îndreaptă mintea spre poziția pe care a ocupat-o Hristos în cer, la sânul Tatălui Său; apoi Îl descoperă ca dezbrăcându-Se de slava Lui, supunându-Se de bună voie la toate condițiile umilitoare ale naturii omului, luându-și responsabilitățile de rob și devenind ascultător până la moarte, și încă cea mai infamă și revoltătoare moarte, cea mai rușinoasă, cea mai chinuitoare — moartea pe cruce. Pot creștinii să contemple această manifestare minunată a iubirii lui Dumnezeu față de om fără emoții de iubire și un simțământ de înțelegere a faptului că noi nu suntem ai noștri? Un astfel de Stăpân nu trebuie să fie servit de silă, din lăcomie sau egoism.
„Căci știți”, zice Petru, „că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul vostru deșert de viețuire.” O, dacă acestea ar fi fost îndestulătoare spre a cumpăra mântuirea omului, cât de ușor ar fi putut să fie adusă la îndeplinire de către El, care spune: „Al Meu este argintul, și al Meu este aurul”. Dar călcătorul Legii lui Dumnezeu putea fi răscumpărat numai prin sângele prețios al Fiului lui Dumnezeu. Cei care nu apreciază jertfa cea minunată adusă pentru ei, reținându-și banii și puterile fizice, mintale și morale de la slujirea lui Hristos, vor pieri în egoismul lor.
„De la cel ce n-are” [care n-a pus pentru cea mai bună folosință capacitățile și mijloacele lui] „se va lua chiar și ce are.” Cei care sunt prea leneși spre a-și da seama de responsabilitățile care le revin și să-și exercite facultățile nu vor primi binecuvântarea lui Dumnezeu, și capacitatea pe care au avut-o le va fi luată și dată lucrătorilor activi și zeloși care-și înmulțesc talentele prin folosire continuă. „Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împărați, nu lângă oamenii de rând.” O persoană care lucrează cu hărnicie sub conducerea Duhului lui Dumnezeu va avea putere și influență, pentru că toți pot să vadă la el un spirit de neobosită devoțiune pentru cauza lui Dumnezeu în oricare departament la care-l cheamă datoria.
Toți lucrătorii din instituțiile noastre trebuie să ia poziția cea mai favorabilă pentru formarea de obiceiuri bune și corecte. De câteva ori în fiecare zi, prețioase momente de aur să fie consacrate rugăciunii și studiului Scripturilor, chiar dacă este vorba numai de memorarea unui text, pentru ca în suflet să existe viață spirituală. Diferitele interese ale lucrării ne procură hrană pentru meditație și inspirație pentru rugăciunile noastre. Părtășia cu Dumnezeu este foarte importantă pentru sănătatea spirituală și numai aici pot fi obținute acea înțelepciune și acea judecată corectă atât de necesare pentru îndeplinirea datoriei de fiecare zi.
Puterea obținută în rugăciune către Dumnezeu, unită cu efort individual în educarea minții pentru solicitudine și purtare de grijă, pregătește persoana pentru îndatoririle zilnice și păstrează spiritul de pace în toate împrejurările, oricât de critice ar fi. Ispitele la care suntem expuși zilnic fac din rugăciune o necesitate. Ca să putem fi păziți de puterea lui Dumnezeu prin credință, dorințele sufletului să urce continuu în rugăciune tăcută pentru ajutor, pentru lumină, pentru putere, pentru cunoștință. Dar gândul și rugăciunea nu pot lua locul folosirii serioase și credincioase a timpului. Atât lucrarea, cât și rugăciunea sunt necesare pentru perfectarea caracterului creștin.
Noi trebuie să trăim o viață dublă — o viață de meditație și una de acțiune, de rugăciune tainică, dar și de lucrare serioasă. Toți cei care au primit lumina adevărului trebuie să simtă că au datoria să reverse raze de lumină pe cărarea celor nepocăiți. Ei trebuie să fie martori pentru Hristos tot atât de adevărați la serviciu, ca și în comunitate. Dumnezeu cere de la noi să fim epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii. Sufletul care se întoarce la Dumnezeu pentru puterea și sprijinul lui, prin serioasă rugăciune zilnică, va avea aspirații nobile, o percepere clară a adevărului și datoriei, înalte scopuri de acțiune și o continuă foame și sete după dreptate. Prin menținerea legăturii cu Dumnezeu, noi putem fi în măsură să răspândim pentru alții, prin asocierea noastră cu ei, lumină, pace, seninătate, care stăpânesc în inima noastră, și să punem în fața lor o pildă de fidelitate neșovăitoare pentru interesele lucrării în care suntem angajați.
Multor lucrători din instituțiile noastre le lipsesc aproape complet iubirea și temerea de Dumnezeu. Eul conduce, eul stăpânește, și Dumnezeu și cerul de-abia dacă mai au loc în minte. Dacă persoanele acestea ar putea să vadă că se află chiar la hotarul lumii veșnice și că interesele lor viitoare vor fi hotărâte de acțiunea lor prezentă, ar avea loc o schimbare însemnată în fiecare lucrător angajat în aceste instituții.
Dar mulți care sunt angajați în sfânta lucrare a lui Dumnezeu sunt paralizați de înșelăciunile lui Satana. Ei sunt adormiți pe terenul fermecat. Trec zile și luni, și ei rămân nepăsători și indiferenți ca și când n-ar exista Dumnezeu, nici viitor, nici cer, nici pedeapsă pentru neglijarea datoriei sau evitarea răspunderilor. Dar se apropie repede ziua când cazul fiecăruia va fi hotărât după faptele lui. Mulți au un raport grozav de pătat în registrul cerului.
Când lucrătorii aceștia se vor trezi, înțelegând propria lor răspundere, când își vor aduce sufletele murdare înaintea lui Dumnezeu exact așa cum sunt și când în rugăciunea lor serioasă se vor apuca de puterea Lui, atunci vor afla ei înșiși că Dumnezeu aude și răspunde la rugăciune. Și când se trezesc, vor vedea ce-au pierdut prin indiferența și necredincioșia lor. Atunci vor descoperi că se află la un nivel inferior, pe când, dacă și-ar fi cultivat și folosit mintea și capacitățile pentru Dumnezeu, ei ar fi putut avea o experiență bogată și ar fi putut fi unelte pentru salvarea semenilor lor. Și chiar dacă până la urmă vor fi mântuiți, ei își vor da seama pe parcursul întregii veșnicii de pierderea ocaziilor irosite în timpul de probă.
Privilegiile religioase au fost prea mult neglijate de cei angajați în instituțiile noastre. Nici unul nu trebuie să fie angajat în lucrarea lui Dumnezeu dacă tratează cu indiferență aceste privilegii, pentru că unii ca aceștia sunt în legătură cu îngerii răi și sunt un nor de întuneric și o piedică pentru alții. Pentru ca lucrarea să aibă succes, fiecare departament din aceste instituții trebuie să aibă prezența îngerilor cerești. Când Duhul lui Dumnezeu va lucra asupra inimii, curățind templul sufletului de pângărirea lumească și de iubirea de plăceri, toți vor fi văzuți la adunarea pentru rugăciune, făcându-și cu credincioșie datoria, fiind zeloși și doritori să recolteze tot beneficiul pe care-l pot câștiga. Lucrătorul credincios pentru Stăpânul lui va folosi orice ocazie să se așeze direct sub razele de lumină de la tronul lui Dumnezeu, și această lumină va fi reflectată asupra altora.
Și nu doar adunarea de rugăciune să fie frecventată cu credincioșie, ci, o dată pe săptămână, să se țină o adunare de laudă. La aceasta să se stăruie asupra bunătății și multiplelor îndurări ale lui Dumnezeu. Dacă am fi tot așa de degajați să ne exprimăm mulțumirea pentru îndurările primite precum suntem să vorbim despre nemulțumiri, îndoieli și necredință, am putea aduce bucurie pentru inimile altora, în loc să aruncăm o întunecime de descurajare asupra lor. Cei care se plâng și murmură, care totdeauna văd descurajări în calea lor și vorbesc despre necazuri și greutăți, ar trebui să privească la jertfa infinită pe care a adus-o Hristos în favoarea lor. Atunci vor prețui toate binecuvântările în lumina crucii. În timp ce privim la Isus, Căpetenia și Desăvârșitorul credinței noastre, pe care L-au străpuns păcatele și L-au apăsat durerile noastre, vom vedea un motiv de recunoștință și laudă, și gândurile și dorințele noastre vor fi aduse în supunere față de voința lui Hristos.
În milostivele binecuvântări pe care ni le-a acordat Tatăl nostru ceresc, putem discerne nenumărate dovezi ale iubirii nemărginite și milă afectuoasă, care întrec iubirea fierbinte a mamei pentru copilul ei capricios. Când studiem caracterul divin în lumina crucii, vedem îndurare, afecțiune și iertare, împletite cu echitate și dreptate. Asemenea lui Ioan, exclamăm: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu”. Noi vedem în mijlocul tronului pe Unul care poartă în mâinile, în picioarele și coasta Sa semnele suferinței îndurate pentru a împăca pe om cu Dumnezeu și pe Dumnezeu cu omul. Incomparabila îndurare ne descoperă un Tată nemărginit, care locuiește într-o lumină de neapropiat și care totuși ne primește la Sine, prin meritele Fiului Său. Norul răzbunării care a prevestit numai mizerie și disperare, în lumina reflectată de la cruce, descoperă despre cele scrise de Dumnezeu: Trăiește, păcătosule, trăiește! Sufletelor pocăite și cei care credeți, trăiți! Eu am plătit răscumpărarea!
Noi trebuie să ne adunăm în jurul crucii. Hristos, și El răstignit, trebuie să fie subiectul contemplației, al conversației și al celei mai mari emoții de bucurie. Noi trebuie să avem aceste întâlniri speciale în scopul de a păstra proaspete în gândul nostru tot ce am primit de la Dumnezeu și pentru a ne exprima recunoștința pentru iubirea Lui cea mare și a consimți să ne încredințăm totul în mâna care a fost pironită pe cruce pentru noi. Noi trebuie să învățăm aici să vorbim în limba Canaanului, să cântăm cântările Sionului. Prin taina și slava crucii putem prețui valoarea omului și apoi vom vedea și vom simți importanța de a lucra pentru semenii noștri, ca ei să poată fi înălțați la tronul lui Dumnezeu.