„Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor.” Unii care mărturisesc adevărul nu rezistă ispitei în această privință. Printre abaterile acestei generații, cele mai mari crime sunt săvârșite datorită iubirii de bani. Dacă bogăția nu poate fi dobândită prin hărnicie cinstită, oamenii vor recurge la fraudă, înșelăciune și crimă spre a o obține. Paharul nelegiuirii este aproape plin și dreptatea aducătoare de pedeapsă a lui Dumnezeu este gata să coboare asupra celor vinovați. Văduvele sunt jefuite de puținul lor de către avocați și presupușii prieteni interesați, iar oameni săraci sunt lipsiți de cele necesare vieții din cauza necinstei care este practicată pentru a satisface extravaganța. Raportul îngrozitor al crimei din lumea noastră este suficient spre a îngheța sângele și a umple sufletul cu oroare; dar faptul că până și printre cei care mărturisesc a crede adevărul se furișează aceleași rele și sunt îngăduite aceleași păcate, într-o măsură mai mare sau mai mică, solicită adâncă umilință a sufletului.
Un om care se teme de Dumnezeu mai degrabă va munci zi și noapte, va suferi lipsa și va mânca pâinea sărăciei decât să se lase în voia patimii după câștig, care va oprima pe văduve și pe orfani sau va lipsi pe străin de dreptul lui. Păcatele care sunt comise pentru iubirea de fală și iubirea de bani fac din această lume un bârlog al hoților și jefuitorilor și îi fac pe îngeri să plângă. Dar creștinii, după propria mărturisire, nu sunt locuitori ai acestui pământ; ei sunt într-o țară străină, oprindu-se, ca să zicem așa, numai pentru o noapte. Căminul nostru este în locașurile pe care Isus a mers să le pregătească pentru noi. Viața aceasta nu-i decât un abur care trece.
Pentru unii, achiziția de avere devine o manie. Regula de aur este tot timpul călcată, Hristos fiind înșelat în persoana sfinților Lui. Orice avantaj obținut în defavoarea semenilor, fie credincioși sau păcătoși, se va trece ca fraudă în registrul cerului. Dumnezeu a intenționat ca viața noastră să reprezinte viața marelui nostru Model în facerea de bine pentru alții și în asumarea unui rol sfânt în ridicarea omului. Deasupra acestei lucrări planează o demnitate adevărată, dar care va fi pe deplin apreciată în viața viitoare. Raportul despre fapte amabile și acțiuni generoase va ajunge în veșnicie. Exact în măsura în care un om se va avantaja pe sine spre dezavantajul semenului său, sufletul lui va deveni împietrit față de influența Duhului lui Dumnezeu. Câștigul astfel obținut este o pierdere înfricoșătoare.
Au fost bărbați în posturi importante care n-au apărat interesele altora. Ei au fost întru totul absorbiți de propriile lor interese și au neglijat să apere reputația bisericii. Au fost egoiști și zgârciți, neacționând numai spre slava lui Dumnezeu. Ca întreg, biserica este responsabilă într-o oarecare măsură pentru relele membrilor ei individuali, pentru că încurajează răul neridicându-și glasul împotriva lui. Nu se bucură de favoarea lui Dumnezeu din mai multe motive. Duhul Lui este mâhnit din cauza mândriei, extravaganței, necinstei și înșelăciunii care sunt tolerate de unii care mărturisesc evlavia. Toate lucrurile acestea aduc neplăcerea lui Dumnezeu asupra poporului Său.
Mi-au fost prezentate necredința și păcatele vechiului Israel și am văzut că rele și nelegiuiri asemănătoare există și la Israelul cel nou. Pana inspirației a raportat păcatele lor pentru folosul celor care trăiesc în aceste zile de pe urmă, pentru ca noi să putem evita exemplul lor cel rău. Acan a profitat și a ascuns un lingou de aur și o frumoasă manta babiloniană pe care le-a luat ca pradă de la inamic. Dar Domnul pronunțase blestemul asupra cetății Ierihonului și a poruncit poporului să nu ia prada vrăjmașilor lor pentru propria lor folosință. „Feriți-vă numai de ceea ce va fi dat spre nimicire; căci dacă veți lua din ceea ce va fi dat spre nimicire, veți face ca tabăra lui Israel să fie dată spre nimicire și o veți nenoroci. Tot argintul și tot aurul, toate lucrurile de aramă și de fier să fie închinate Domnului și să intre în vistieria Domnului.”
Dar Acan, din seminția lui Iuda, a luat din lucrurile blestemate și mânia Domnului s-a aprins împotriva copiilor lui Israel. Când oștirea lui Israel a ieșit să lupte împotriva vrăjmașului, ei au fost respinși și dați înapoi, iar unii dintre ei au fost uciși. Aceasta a adus asupra poporului o mare descurajare. Iosua, conducătorul lor, a fost încurcat și uluit. În cea mai mare umilință, el a căzut cu fața la pământ și s-a rugat: „Ah! Doamne, Dumnezeule, pentru ce ai trecut pe poporul acesta Iordanul, ca să ne dai în mâinile Amoniților și să ne prăpădești? De am fi știut să rămânem de cealaltă parte a Iordanului! Dar, Doamne, ce voi zice, după ce Israel a dat dosul înaintea vrăjmașilor lui? Canaaniții și toți locuitorii țării vor afla; ne vor înconjura și ne vor șterge numele de pe pământ. Și ce vei face Tu Numelui Tău celui mare?”
Răspunsul Domnului către Iosua a fost: „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe fața ta? Israel a păcătuit, au călcat legământul Meu pe care li l-am dat, au luat lucruri date spre nimicire, le-au furat și au mințit și le-au ascuns printre lucrurile lor”. Acan furase ceea ce trebuia să fie păstrat pentru Dumnezeu și pus în vistieria Lui; el a trecut sub tăcere faptul, iar când a văzut că tabăra lui Israel era tulburată, nu și-a mărturisit vina, pentru că știa că Iosua repetase poporului cuvintele Domnului conform cărora, dacă cineva își însușea ceea ce era rezervat pentru Dumnezeu, tabăra lui Israel avea să ajungă în necaz.
În timp ce el se bucura de câștigul obținut prin mijloace necinstite, siguranța lui este întreruptă; el aude că urmează să se facă o cercetare. Aceasta îl neliniștește. Repetă mereu pentru sine: „Ce îi interesează pe ei? Eu sunt responsabil pentru faptele mele”. Aparent, el prezintă o înfățișare curajoasă și, în maniera cea mai demonstrativă, condamnă pe cel vinovat. Dacă și-ar fi mărturisit păcatul, putea fi salvat; dar păcatul împietrește inima și el continuă să-și afirme nevinovăția. Într-o mulțime așa de mare, el crede că nu va fi descoperit. Se trage la sorți pentru a-l căuta pe păcătos; sorțul cade pe seminția lui Iuda. Acum inima lui Acan începe să tremure de frica vinovăției, pentru că el face parte din acea seminție; dar încă îi place să creadă că va scăpa. Sorțul este aruncat din nou și iese familia căreia îi aparține el. Acum, pe fața lui palidă, Iosua îi citește vinovăția. Sorțul aruncat din nou îl alege pe nefericitul bărbat. El stă acolo, arătat de degetul lui Dumnezeu ca fiind vinovatul care a pricinuit tot necazul acesta.
Dacă, atunci când a cedat ispitei, Acan ar fi fost întrebat dacă dorește să aducă înfrângere și moarte în tabăra lui Israel, el ar fi răspuns: „Nu, nu! Este servul tău un câine ca să facă această mare nelegiuire?” Dar el a zăbovit în fața ispitei spre a-și satisface lăcomia, iar când s-a prezentat ocazia, a mers mai departe decât își propusese. Exact acesta este felul în care membrii individuali ai bisericii sunt conduși pe nesimțite să întristeze pe Duhul lui Dumnezeu, să înșele pe semenii lor și să aducă neplăcerea lui Dumnezeu asupra bisericii. Nici un om nu trăiește pentru sine. Rușine, înfrângere și moarte au fost aduse asupra lui Israel de către păcatul unui singur om. Ocrotirea care acoperise capetele lor în timp de luptă a fost retrasă. Diferitele păcate care sunt nutrite și practicate de cei ce pretind a fi creștini aduc încruntarea lui Dumnezeu asupra bisericii. În ziua când va fi deschis registrul cerului, Judecătorul nu va exprima omului în cuvinte vinovăția lui, ci va arunca o privire pătrunzătoare și condamnatoare și fiecare faptă, fiecare tranzacție a vieții va fi viu imprimată în memoria făcătorului de rele. Persoana nu va trebui găsită, ca în zilele lui Iosua, de la seminție până la familie, ci buzele lui vor mărturisi rușinea, egoismul, lăcomia, necinstea, înșelăciunea și frauda. Păcatele lui, ascunse cunoștinței omului, vor fi atunci vestite, ca să zicem așa, de pe acoperișul caselor.
Influența de care să se teamă biserica cel mai mult nu este cea a împotrivitorilor pe față, a necredincioșilor, a blasfemiatorilor, ci a inconsecvenților mărturisitori ai lui Hristos. Aceștia sunt cei care opresc binecuvântarea Dumnezeului lui Israel și aduc slăbiciunea asupra bisericii, un reproș care nu este înlăturat ușor. Când Iosua zăcea cu fața la pământ, vărsându-și sufletul înaintea lui Dumnezeu cu duh chinuit și cu lacrimi, porunca lui a fost o mustrare: „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe fața ta?”
Bisericile populare sunt pline de oameni care, în timp ce au pretenția că servesc pe Dumnezeu, sunt hoți, ucigași, adulteri și desfrânați; dar cei care mărturisesc umila noastră credință pretind un nivel mai înalt. Ei trebuie să fie creștini ai Bibliei și trebuie să fie sârguincioși în studiul Cărții vieții. Ei ar trebui să studieze cu atenție și rugăciune motivele care i-au îndemnat la acțiune. Cei care vor să-și pună încrederea în Hristos trebuie să înceapă să studieze acum frumusețile crucii. Dacă vor să fie creștini vii, ei trebuie acum să înceapă să se teamă și să asculte de Dumnezeu. Dacă vor, ei pot să-și salveze sufletele de la nimicire și să obțină succes pentru câștigarea vieții veșnice.
Obiceiul de a înșela în negustorie, care există în lume, nu este un exemplu pentru creștini. Ei nu trebuie să se abată de la integritate perfectă, nici chiar în lucrurile cele mici. A vinde un articol pentru mai mult decât valorează, profitând de ignoranța cumpărătorilor, este fraudă. Câștigurile ilegale, micile șiretlicuri de negustorie, exagerarea, concurența, vânzarea sub prețul de cost față de un frate ce caută să facă o afacere cinstită — toate lucrurile acestea corup curăția bisericii și sunt ruinătoare pentru spiritualitatea ei.
Lumea de afaceri nu se află în afara limitelor conducerii lui Dumnezeu. De creștinism nu trebuie să se facă paradă numai în Sabat și nu trebuie etalat doar în casa de rugăciune; el trebuie manifestat în fiecare zi din săptămână și în orice loc. Cerințele lui trebuie recunoscute și ascultate în atelier, acasă și în tranzacțiile de afaceri cu frații și cu lumea. La mulți, un captivant spirit lumesc eclipsează adevăratul simț al obligației creștine. Religia lui Hristos va avea o astfel de influență asupra inimii, încât va stăpâni viața. Acei oameni care au un element autentic al adevăratei religii, în toate tranzacțiile lor de afaceri, vor da pe față o sensibilitate față de ce este drept tot atât de clară ca și atunci când prezintă rugăciunile lor fierbinți la tronul harului. Viața, cu toate capacitățile ei, aparține lui Dumnezeu și trebuie folosită pentru slava Sa, în loc să fie pervertită pentru slujirea lui Satana, în înșelarea semenilor noștri.
Sfetnicul unora a fost Satana. El le spune că, dacă vor să prospere, trebuie să-i asculte sfatul: „Nu fii prea conștiincios cu privire la onoare sau cinste; caută cu atenție propriile tale interese și nu te lăsa purtat de milă, blândețe și generozitate. Nu este nevoie să te îngrijești de văduvă și de orfani. Nu-i încuraja să privească la tine și să depindă de tine, lasă-i să-și poarte singuri de grijă. Nu îi întreba dacă au hrană sau dacă îi poți ferici cu atenție grijulie și amabilă. Poartă-ți de grijă ție. Pune mâna pe tot ce poți. Jefuiește pe văduvă și pe orfan și lipsește-l pe străin de dreptul lui și vei avea bani să-ți împlinești diferitele tale dorințe”. Unii au luat aminte la acest sfat și au disprețuit pe Cel care a spus: „Religia curată și neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe văduve și pe orfani în necazurile lor, și să ne păzim neîntinați de lume”.
Satana le oferă oamenilor împărățiile lumii, dacă vor să se supună supremației lui. Mulți fac acest lucru și sacrifică cerul. Este mai bine să mori decât să păcătuiești; mai bine să fii lipsit decât să înșeli, mai bine să flămânzești decât să minți. Toți cei care sunt ispitiți trebuie să întâmpine pe Satana cu aceste cuvinte: „Ferice de oricine se teme de Domnul, și umblă pe căile Lui! Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, ești fericit și-ți merge bine”. Iată o condiție și totodată o făgăduință, care se va realiza cu siguranță. Fericirea și prosperitatea vor fi rezultatul slujirii Domnului.