Noi trăim în zilele de pe urmă, când mania cu privire la subiectul căsătoriei constituie unul dintre semnele apropiatei veniri a lui Hristos. În problemele acestea, Dumnezeu nu este consultat. Religie, datorie și principii sunt sacrificate spre a aduce la îndeplinire îndemnurile unei inimi neconsacrate. N-ar trebui să ne fălim atât de mult și să ne bucurăm pentru unirea părților. Nu există una din o sută din care să rezulte fericire, care să aducă aprobarea lui Dumnezeu și să pună părțile într-o situație mai bună spre a-L slăvi pe El. Urmările rele ale căsătoriilor nepotrivite sunt fără număr. Ele sunt încheiate din impuls. La o revizuire obiectivă a problemei, abia că se mai gândește, și consultarea celor cu experiență este considerată de modă veche.
În locul iubirii curate există impuls și pasiune nesfințită. Mulți își pun în pericol sufletele și aduc asupra lor blestemul lui Dumnezeu, intrând în relații de căsătorie numai pentru a-și satisface plăcerea. Mi-au fost arătate cazurile unora care mărturisesc a crede adevărul și care au făcut o mare greșeală, căsătorindu-se cu necredincioși. Ei au nutrit speranța că cel necredincios va îmbrățișa adevărul; dar după ce și-a atins scopul, el este mai departe de adevăr decât înainte. Și apoi începe lucrarea subtilă, eforturi continue ale vrăjmașului de a-l îndepărta pe cel credincios de la credință.
Mulți își pierd acum interesul și încrederea în adevăr pentru că ei înșiși au venit într-o strânsă legătură cu necredința. Ei respiră atmosfera de îndoială, de contestare și necredincioșie. Ei văd și aud necredință și în cele din urmă o nutresc. Unii pot avea curajul să reziste acestor influențe, dar, în multe cazuri, credința lor este subminată pe nesimțite și în final este nimicită. Satana a reușit în planurile lui. El a lucrat prin agenții săi atât de subtil, încât barierele credinței și adevărul au fost înlăturate mai înainte ca cei credincioși să aibă vreo idee unde duce curentul.
A forma o legătură lumească este un lucru primejdios. Satana știe bine că, în ceasul în care asistă la căsătoria multor tineri și tinere, istoria experienței și utilității lor în cele spirituale se încheie. Ei sunt pierduți pentru Hristos. Pentru un timp, ei pot face un efort să trăiască o viață creștină, dar toate stăruințele lor sunt făcute împotriva unei influențe permanente din direcția opusă. Cândva, era un privilegiu și o bucurie să vorbească despre credința și speranța lor, dar au ajuns să fie indispuși să mai amintească subiectul, știind că pe cel cu care și-au unit destinul nu-l interesează deloc. Ca rezultat, credința în adevărul cel prețios piere, și Satana, în mod perfid, țese în jurul lor o pânză de scepticism.
Ceea ce face să fie un păcat grav este faptul de a duce până la extrem ceea ce este legal. Cei care mărturisesc adevărul calcă voința lui Dumnezeu, căsătorindu-se cu necredincioșii; ei pierd favoarea Lui și fac o lucrare amară pentru pocăință. Cel necredincios poate avea un caracter moral excelent, dar faptul că el sau ea n-a răspuns cerințelor lui Dumnezeu și a neglijat o mântuire atât de mare este un motiv suficient pentru care nu trebuie să aibă loc o astfel de unire. Caracterul celui necredincios poate fi asemănător cu cel al tânărului căruia Isus i-a spus cuvintele: „Îți lipsește un lucru”; acela era singurul lucru necesar.
Uneori, justificarea care se face este că cel necredincios este favorabil față de religie și este tot ce se poate dori de la un însoțitor, cu excepția unui singur lucru — el nu este creștin. Cu toate că judecata mai bună a celui credincios poate sugera nepotrivirea unirii pe viață cu un necredincios, totuși, în nouă cazuri din zece, triumfă înclinația. Decăderea spirituală începe din momentul în care jurământul este făcut la altar; fervoarea religioasă este potolită și o fortăreață după alta sunt dărâmate până când ambii stau unul lângă altul sub steagul negru al lui Satana. Chiar în festivitatea cununiei, spiritul lumii triumfă împotriva conștiinței, a credinței și adevărului. În căminul cel nou, timpul rugăciunii nu este respectat. Mireasa și mirele s-au ales unul pe altul și L-au îndepărtat pe Isus.
La început, cel necredincios poate că nu-și arată deloc opoziția în legătura cea nouă, dar când este prezentat adevărul biblic pentru atenție și considerație, sensibilitatea este trezită de îndată: „Te-ai căsătorit cu mine, știind că eu sunt ceea ce sunt, nu doresc să fiu tulburat. Începând de aici înainte, să fim înțeleși că discuțiile cu privire la părerile tale ciudate sunt interzise”. Dacă cel credincios ar manifesta un interes special cu privire la credința sa, ar putea să pară ca lipsă de bunăvoință față de cel care n-are nici un interes pentru experiența creștină.
Cel credincios raționează că trebuie să facă puțină concesie celui pe care și l-a ales ca tovarăș. Sunt organizate petreceri de societate, lumești. La început, are un simțământ de repulsie să facă acest lucru, dar interesul pentru adevăr scade din ce în ce mai mult și credința face schimb cu îndoiala și necredința. Nimeni n-ar fi bănuit că cel ce era odată un credincios hotărât, un conștiincios și devotat urmaș al lui Hristos, putea să devină vreodată persoana îndoielnică și șovăielnică de acum. Ah, schimbarea a fost făcută de acea căsătorie neînțeleaptă!
Ce ar trebui să facă fiecare creștin când este adus în situația critică ce pune la probă temeinicia principiului religios? Cu o hotărâre vrednică de imitat, el trebuie să spună deschis: „Eu sunt un creștin conștiincios. Eu cred că a șaptea zi a săptămânii este Sabatul biblic. Credința și principiile noastre sunt de așa natură că ne conduc în direcția opusă. Noi nu putem fi fericiți împreună pentru că, dacă eu continuu să cunosc mai bine voia lui Dumnezeu, voi deveni din ce în ce mai diferit de lume și mai asemenea lui Hristos. Dacă tu continui să nu vezi nici o frumusețe în Hristos, nici o atracție spre adevăr, vei iubi lumea, pe care eu n-o pot iubi, în timp ce eu voi iubi lucrurile lui Dumnezeu, pe care tu nu le poți iubi. Lucrurile spirituale sunt văzute în mod spiritual. Fără discernământ spiritual, tu nu vei fi în stare să vezi cerințele lui Dumnezeu pentru mine sau să înțelegi obligațiile mele față de Domnul căruia Îi servesc; de aceea, vei socoti că te neglijez din cauza îndatoririlor mele religioase. Tu n-ai să fii fericit; vei fi gelos din cauza iubirii mele pentru Dumnezeu, și eu voi fi singur(ă) în credința mea religioasă. Când vederile tale se vor schimba și când inima ta va răspunde cerințelor lui Dumnezeu și vei învăța să-L iubești pe Mântuitorul meu, atunci legătura noastră poate fi reînnoită”.
În felul acesta, cel credincios aduce o jertfă pentru Hristos, pe care conștiința lui o aprobă și care arată că el prețuiește viața veșnică prea mult pentru a risca să o piardă. El (ea) simte că ar fi mai bine să rămână necăsătorit(ă) decât să-și lege viața de unul care alege mai degrabă lumea decât pe Isus și care avea să-l îndepărteze de crucea lui Hristos. Dar primejdia de a te lega afectiv de cei necredincioși nu este înțeleasă. În mintea celor tineri, căsătoria este îmbrăcată în culori romantice și este greu s-o dezbraci de această caracteristică cu care o acoperă imaginația și să impresioneze mintea cu simțământul grelei răspunderi implicate în legământul căsătoriei. Legământul acesta unește destinul a două persoane cu legături pe care nu trebuie să le desfacă nimic altceva decât moartea.
Cel care caută slava, cinstea, nemurirea și viața veșnică se va uni el cu unul care refuză să intre în rândurile ostașilor crucii lui Hristos? Tu, care mărturisești că Îl alegi pe Hristos ca învățător al tău și ești ascultător față de El în toate lucrurile, vei uni interesele tale cu unul care este condus de prințul puterilor întunericului? „Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiți?”. „Dacă doi dintre voi se unesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.” Dar cât de ciudată este priveliștea! În timp ce unul dintre cei care s-au legat atât de strâns este angajat în consacrare, celălalt este indiferent și nepăsător; în timp ce unul caută calea spre viața veșnică, celălalt este pe calea largă spre moarte.
Sute au sacrificat pe Hristos și cerul ca urmare a căsătoriei cu persoane neconvertite. Se poate ca iubirea și părtășia lui Hristos să aibă o valoare așa de mică pentru ei, încât preferă întovărășirea cu sărmanele ființe muritoare? Prețuiesc ei cerul atât de puțin, încât sunt dispuși să riște bucuriile lui pentru unul care n-are iubire pentru Mântuitorul cel scump?
Fericirea și prosperitatea vieții de căsătorie depind de unitatea celor două părți. Cum poate mintea firească să fie în armonie cu mintea care este asemănătoare celei a lui Hristos? Unul seamănă în firea pământească, cugetând și făcând după îndemnurile propriei lui inimi; celălalt seamănă în Duhul, căutând să reprime egoismul, să învingă înclinația și să trăiască în ascultare de Domnul, al cărui slujitor mărturisește că este. În felul acesta, există o diferență continuă de gust, înclinație și scop. Dacă, prin hotărâre fermă de aderare la principiu, cel credincios nu-l va câștiga pe cel nepocăit, ceea ce este mult mai obișnuit, el se descurajează și vinde principiile sale religioase pentru biata întovărășire cu unul care n-are nici o legătură cu cerul.
Dumnezeu a interzis cu strictețe căsătoria mixtă, a celor din poporul Său din vechime cu alte națiuni. Obiecțiunea oferită acum este că opreliștea aceasta a fost făcută ca să-i împiedice pe evrei să se căsătorească cu idolatrii și să încheie legături cu familiile păgâne. Dar păgânii se aflau într-o situație mai favorabilă decât nepocăiții din acest veac, care, având lumina adevărului, totuși refuză cu perseverență să-l accepte. Păcătosul de astăzi este cu mult mai vinovat decât păgânul, pentru că lumina Evangheliei strălucește clar peste tot în jurul lui. El calcă conștiința și este un vrăjmaș premeditat al lui Dumnezeu. Motivul pentru care Dumnezeu interzice aceste căsătorii a fost: „Căci ar abate de la Mine pe fiii tăi”. Acei din vechiul Israel care s-au aventurat să nu țină seama de interdicția lui Dumnezeu au făcut-o cu sacrificarea principiului religios. Ia ca exemplu cazul lui Solomon. Soțiile lui i-au abătut inima de la Dumnezeul lui.