Mulți dintre cei care au venit la Battle Creek n-au venit cu scopul de a purta poveri. Ei n-au venit pentru că simt o dorință specială pentru prosperitatea cauzei de aici, ci pentru propriul lor interes, pentru că doresc avantaje pentru ei înșiși. Ei speră să-și asigure beneficiile care se obțin de la instituțiile care se află aici, fără să poarte nici o răspundere.
Unii dintre cei care s-au stabilit la Battle Creek pentru avantaje personale sunt vinovați de egoism și chiar de fraudă în comportarea față de frații lor care au venit din alte părți. Dacă este de câștigat niște avantaje, ar trebui să le câștige instituțiile noastre, și nu acele persoane care n-au făcut nimic spre a le construi și care au față de ele numai un interes egoist. Mulți dintre cei care vin la Battle Creek nu pot imprima forță lucrării, din punct de vedere spiritual. În inimă, ei sunt asemenea lui Core, Datan și Abiram; și dacă s-ar prezenta o ocazie favorabilă, ei ar urma pilda acestor oameni păcătoși. Este adevărat că tranzacțiile lor frauduloase, în general, pot fi ascunse de privirea fraților, dar Dumnezeu notează umblarea lor și, în cele din urmă, vor fi răsplătiți după faptele lor.
Unii dintre cei care se află de mult timp în Battle Creek, și care ar trebui să fie oameni responsabili, ocupă posturi de încredere numai cu numele. Ei au fost făcuți păzitori ai instituțiilor noastre, dar cursul acțiunilor lor arată că ei n-au nici un interes special și nu simt o povară pentru ele. Gândurile lor sunt concentrate asupra lor înșiși. Dacă ar fi să-i judecăm după fapte, ar trebui să hotărâm că ei consideră prea prețioase energiile lor spre a fi exercitate pentru aceste mijloace ale lui Dumnezeu, afară doar dacă își pot asigura avantaje vremelnice pentru ei înșiși. Ei neglijează să păstreze fortăreața, nu pentru că nu pot s-o păstreze, ci pentru că se îngrijesc de ei înșiși și sunt mulțumiți să se legene pentru a adormi în leagănul siguranței firești.
Oamenii, care au drept țintă în viață să-și satisfacă toate dorințele și să aibă tot felul de avantaje n-ar trebui să rămână în aceste posturi importante. Ei n-au nici un drept să fie aici, pentru că stau direct în calea lucrării lui Dumnezeu. Cei care îi neglijează pe săracii Domnului și care nu simt nici o povară pentru văduvă și orfan, neînsușindu-și aceste cazuri și neactivând ca să facă dreptate și echitate între om și om, sunt vinovați că Îl neglijează pe Hristos, în persoana sfinților Săi, pentru că nu fac și nu explorează lucrarea pe care o cunosc. Ei n-au poveri și nu fac nici un efort să susțină dreptatea. Dacă nu este manifestată influența cea mai serioasă la marele centru al lucrării spre a ocroti interesele lucrării, biserica va deveni tot atât de coruptă ca și bisericile altor denominațiuni.
Toți cei care locuiesc în Battle Creek vor avea de dat un raport înfricoșător lui Dumnezeu, dacă îngăduie păcatul unui frate. Este un fapt alarmant că indiferența, somnolența și apatia au caracterizat pe bărbații din posturi de răspundere și că există o continuă creștere a mândriei și o alarmantă nepăsare față de avertizările Duhului lui Dumnezeu. Barierele pe care le-a pus Dumnezeu în jurul poporului Său sunt dărâmate. Oamenii care cunosc modul în care a condus Dumnezeu pe poporul Său în trecut, în loc să întrebe de cărările cele vechi și să apere poziția noastră ca popor deosebit, au dat mâna cu lumea. Dar aspectul cel mai alarmant în această situație este că glasurile de avertizare n-au fost auzite în mustrare, implorare și avertizări. Ochii poporului lui Dumnezeu par să fie orbiți, în timp ce biserica este dusă repede de valuri pe calea spre cele lumești.
Dumnezeu nu dorește oameni de lemn să păzească interesele instituțiilor și bisericii Sale, ci El are nevoie de oameni vii, muncitori, oameni care au o percepție ageră, oameni care au ochi și îi deschid ca să poată vedea și inimi care sunt sensibile la influența Duhului Său. El îi face pe oameni strict responsabili de apărarea intereselor cauzei Sale din Battle Creek.
Sunt unii în Battle Creek care niciodată n-au acceptat reproșul. Ei și-au ales propria cale. Ei întotdeauna au exercitat, într-o măsură mai mare sau mai mică, o influență împotriva celor care au stat să apere dreptatea și să mustre răul. Influența acestor persoane asupra indivizilor care vin aici și care sunt aduși în legătură cu ei, ca chiriași sau primiți în gazdă, este foarte rea. Ei umplu capul acestor noi veniți cu întrebări și îndoieli cu privire la Mărturiile Duhului lui Dumnezeu. Ei interpretează fals Mărturiile; în loc să conducă persoanele să devină consacrați lui Dumnezeu și să asculte de glasul bisericii, ei îi învață să fie independenți și să nu țină seamă de părerile și judecata altora. Influența acestei clase a lucrat în taină. Unii nu sunt conștienți de paguba pe care o fac, dar, fiind ei înșiși neconsacrați, mândri și răzvrătiți, conduc și pe alții pe un drum greșit. De la acești neconsacrați se inhalează o atmosferă otrăvitoare. Sângele sufletelor este pe îmbrăcămintea unora ca aceștia, și Hristos le va spune în ziua socotelilor finale: „Depărtați-vă de la Mine, voi toți lucrătorii fărădelegii”. Ei vor fi uimiți, dar viața lor creștină, după propria mărturisire, a fost o înșelăciune, o fraudă.
Dacă toți cei din Battle Creek ar fi credincioși față de lumina dată lor de Dumnezeu, credincioși față de interesele bisericii și impresionați de valoarea sufletelor pentru care a murit Hristos, ar fi fost exercitată o influență diferită. Dar aici vedem activată, în mare măsură, experiența copiilor lui Israel. Când stăteau în fața muntelui Sinai, ascultând glasul lui Dumnezeu, israeliții au fost atât de puternic impresionați de prezența Lui sacră, încât s-au retras îngroziți și au strigat către Moise: „Vorbește-ne tu însuți și te vom asculta; dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim”. Acolo, în fața muntelui, ei au făcut juruințe solemne de credincioșie față de Dumnezeu, dar, doar ce-au încetat tunetele, trâmbița și glasul Domnului, că ei s-au și plecat în genunchi înaintea unui idol. Conducătorul lor fusese chemat în afara câmpului lor vizual și era înfășurat într-un nor dens, vorbind cu Dumnezeu.
Colaboratorul lui Moise, căruia i-a fost lăsată grija solemnă a poporului în absența sa, i-a auzit plângându-se că Moise i-a părăsit și exprimându-și dorința de a se întoarce în Egipt; dar de teamă să nu jignească poporul, el a tăcut. El n-a stat cu îndrăzneală pentru Dumnezeu, ci, spre a fi pe placul poporului, a făcut un vițel de aur. Se pare că, la începutul răului, el a fost adormit. Când a fost rostit primul cuvânt de răzvrătire, Aaron putea să-l mustre. Dar el era atât de fricos să nu jignească poporul, încât în mod vădit s-a unit cu ei și până la urmă a fost convins să le facă un vițel de aur căruia să i se închine.
Pastorii trebuie să fie străjeri credincioși, care să vadă răul și să avertizeze poporul. Primejdiile trebuie să le fie puse mereu în față și să se insiste asupra lor. Îndemnul dat lui Timotei era: „Mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată blândețea și învățătura”.
În Battle Creek s-au format legături de căsătorie cu care Dumnezeu nu are nimic de-a face. În unele cazuri, căsătoriile au fost nepotrivite, iar în alte cazuri, premature. Hristos ne-a avertizat că această stare de lucruri va exista înainte de a doua Lui venire. Ea constituie unul dintre semnele zilelor de pe urmă. O situație asemănătoare a existat înainte de potop. Mintea oamenilor a fost vrăjită de subiectul căsătoriei. Când există o nesiguranță atât de mare, nu este nici un motiv să facem mare paradă sau etalare, chiar dacă părțile se potrivesc una cu alta, deși aceasta rămâne de testat.
Când cei care mărturisesc a fi reformatori, care trăiesc o viață umilă, imită datinile și moda celor bogați din lume, acesta este un reproș pentru credința noastră. Sunt unii pe care Dumnezeu i-a avertizat. Dar i-a oprit cineva? Nu, ei nu s-au temut de Dumnezeu, pentru că asupra lor era puterea fascinantă a lui Satana. Și unii din Battle Creek i-au influențat pe acești sărmani cu mințile sucite să urmeze propria lor judecată și, făcând acest lucru, ei au paralizat utilitatea lor și au atras neplăcerea lui Dumnezeu asupra lor.
Dumnezeu dorește ca oamenii să cultive tăria de caracter. Cei care sunt simpli oportuniști nu vor fi dintre cei care vor primi în curând răsplata bogată. El dorește ca cei care lucrează în cauza Lui să aibă simț ager și intuiție rapidă. Ei trebuie să fie cumpătați la mâncare; pe mesele lor nu trebuie să se afle hrană bogată și somptuoasă, și când creierul este împovărat în mod continuu și există o lipsă de exercițiu fizic, ei trebuie să mănânce cu economie chiar din hrana cea simplă. Limpezimea minții lui Daniel și hotărârea scopului lui, puterea intelectului de a dobândi cunoștință se datorau în mare măsură simplității dietei și vieții lui de rugăciune. Eli a fost un om bun, cu obiceiuri curate; dar a fost prea îngăduitor. El și-a atras neplăcerea lui Dumnezeu pentru că n-a întărit părțile slabe din caracterul lui. El n-a dorit să rănească simțămintele nimănui și n-a avut curajul moral să mustre și să dojenească păcatul. Fiii lui erau oameni răi; totuși, el nu i-a îndepărtat din poziția lor de încredere. Fiii aceștia au pângărit casa lui Dumnezeu. El cunoștea acel lucru și, drept urmare, s-a simțit întristat pentru că iubea curăția și dreptatea; dar n-a avut suficientă forță morală să suprime răul. El iubea pacea și armonia și a devenit din ce în ce mai insensibil față de necurăție și păcat. Dar Dumnezeul cel mare a luat problema în mâinile Lui. Când mustrarea a venit prin mijlocirea unui copil, el a acceptat-o, simțind că aceasta este ceea ce merita. El n-a arătat nici un resentiment față de Samuel, trimisul lui Dumnezeu; el l-a iubit ca și mai înainte, dar se condamna pe sine.
Fiii vinovați ai lui Eli au fost uciși în luptă. El a putut îndura să audă că fiii lui au fost uciși, dar n-a putut îndura știrea că a fost luat chivotul lui Dumnezeu. El știa că păcatul neglijenței lui, prin faptul că n-a luptat pentru dreptate și n-a înfrânat răul, în cele din urmă, a lipsit pe Israel de tăria și slava lui. Pe față i-a apărut paloarea morții, a căzut pe spate și a murit.
Ce învățătură avem aici pentru părinții și tutorii celor tineri și pentru cei care slujesc în lucrarea lui Dumnezeu! Când relele existente nu sunt înfruntate și mustrate, pentru că oamenii au prea puțin curaj să mustre răul, sau pentru că au prea puțin interes, sau sunt prea indolenți să-și împovăreze puterile pentru a depune eforturi serioase spre a curăți familia sau biserica lui Dumnezeu, ei sunt răspunzători pentru răul care poate rezulta ca urmare a neglijenței de a-și face datoria. Noi suntem tot atât de răspunzători pentru relele care puteau fi împiedicate în alții, prin mustrare, prin avertizare, prin exercitarea autorității părintești sau pastorale, ca și când am fi făcut noi acele fapte.
Eli trebuia să încerce să înfrâneze răul prin măsuri blânde, dar dacă acestea nu foloseau, el trebuia să-i stăpânească pe răufăcători prin măsuri aspre. Onoarea lui Dumnezeu trebuie să fie păstrată cu sfințenie, chiar dacă aceasta ne desparte de cele mai apropiate rude. Un defect la un om care de altfel este talentat poate nimici utilitatea lui în această viață și-l poate face să audă în ziua lui Dumnezeu neplăcutele cuvinte: „Depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege”.
Eli a fost binevoitor, iubitor și amabil și avea un interes adevărat în slujirea lui Dumnezeu și prosperitatea cauzei Lui. El a fost un om care avea putere în rugăciune. El niciodată nu s-a răzvrătit împotriva cuvintelor lui Dumnezeu. Dar el avea lipsuri; n-avea tăria de caracter să mustre păcatul și să execute dreptatea împotriva păcătoșilor, așa încât Dumnezeu să poată conta pe el să păstreze pe Israel curat. El n-a adăugat la credința lui curajul și puterea de a spune NU la timpul potrivit și la locul potrivit. Păcatul este păcat; dreptatea este dreptate. Sunetul trâmbiței de avertizare trebuie să sune. Noi trăim într-o epocă teribil de păcătoasă. Închinarea adusă lui Dumnezeu va ajunge coruptă dacă nu există bărbați treji la fiecare post al datoriei. Acum nu este timp să fim absorbiți de comoditate egoistă. Nici un cuvânt spus de Dumnezeu nu trebuie lăsat să cadă pe pământ.
În timp ce unii din Battle Creek mărturisesc a crede în Mărturii, ei le calcă în picioare. Doar puțini le-au citit cu interes și doar puțini au luat seama la ele. Satisfacerea eului, a mândriei, modei și a etalării sunt amestecate cu închinarea lui Dumnezeu. El dorește oameni bravi pentru acțiune, care nu vor privi la instaurarea idolilor și intrarea urâciunii fără să ridice glasul ca o trâmbiță, arătând poporului nelegiuirile lor și casei lui Iacov păcatele lor.
De îndată ce Samuel a început să judece pe Israel, chiar în tinerețea lui, el a convocat o adunare a poporului pentru post și rugăciune și adâncă smerenie înaintea lui Dumnezeu. El a adus mărturia lui solemnă din gura lui Dumnezeu. Atunci a început poporul să afle unde este puterea lor. Ei au implorat pe Samuel să nu înceteze să strige către Dumnezeu pentru ei. Vrăjmașii lor s-au ridicat să-i întâmpine în luptă, dar Dumnezeu a auzit rugăciunea în favoarea lor. El a lucrat pentru ei și biruința a revenit de partea lui Israel.
În Battle Creek este de făcut o lucrare mare. Au fost neglijate îndatoriri, încrederi au fost trădate. Au venit aici oameni care n-au adăugat nimic la puterea cauzei, dar care sunt continuu la lucru să adune puținele mijloace posedate de alții în propriile lor mâini, jefuind vistieria lui Dumnezeu. Egoismul natural al inimii lor este manifestat oriunde se prezintă o ocazie favorabilă spre a se avantaja pe ei în dezavantajul altora. Ei au făcut așa până ce s-a atins nivelul lumesc și există numai o mică deosebire între maniera lor de a acționa și aceea a lumii.
Poporul nostru din Battle Creek are responsabilități mai mari de purtat decât cei din oricare alt loc. Toți cei care aleg să se stabilească aici să facă aceasta nu doar pentru propriul lor avantaj și beneficiu, ci cu privirea îndreptată spre slava lui Dumnezeu. Ei trebuie să fie pe deplin pregătiți să ridice sarcinile acolo unde și când e nevoie și cu devotată jertfire de sine să sprijine instituțiile pe care le-a pus Dumnezeu în mijlocul lor. Acei care nu sunt dispuși să urmeze calea aceasta, să meargă acolo unde nu sunt atâtea poveri grele de purtat. În acest post important, unde atât de mult depinde de efort personal, toți trebuie să-și facă partea în mod hotărât; ei trebuie să fie pe deplin treji pentru ca lucrarea Stăpânului lor să nu sufere pierderea nici unui suflet. Mulți nu reușesc să se ridice la nivelul Evangheliei; ei au o considerație egoistă pentru propriul lor interes și neglijează să vadă ce pot face spre a fi o binecuvântare pentru semenii lor. Dumnezeu nu-și dorește leneși în via Lui. El cere ca fiecare să lucreze pentru acum și pentru veșnicie.