Administrarea unei instituții atât de mari și importante ca sanatoriul implică, în mod necesar, o mare responsabilitate, atât în problemele materiale, cât și spirituale. Este de cea mai mare importanță ca această casă de sănătate pentru cei care sunt bolnavi, atât trupește, cât și sufletește, să fie în așa fel, încât Isus, marele Vindecător, să poată prezida în mijlocul lor și tot ce este de făcut să se poată face sub controlul Duhului Său. Toți cei care au legătură cu această instituție trebuie să se pregătească pentru credincioasa îndeplinire a răspunderii date de Dumnezeu. Ei trebuie să participe la fiecare sarcină mică cu tot atât de multă credincioșie ca și pentru problemele de mare importanță. Toți trebuie să cerceteze cu rugăciune cum pot să devină folositori și cum să facă din acest loc de adăpost pentru bolnavi un mare succes.
Noi nu ne dăm prea bine seama cât de îngrijorați sunt pacienții care vin la sanatoriu cu privire la bolile de care suferă, toți dorind ajutor, unii fiind îndoielnici și neîncrezători, în timp ce alții sunt mai încrezători că li se vor alina suferințele. Cei care ne-au vizitat instituția privesc cu interes fiecare îndrumare către principiile care sunt cultivate de administratorii ei.
Toți cei care mărturisesc a fi copii ai lui Dumnezeu, trebuie să aibă mereu în vedere că sunt misionari, atunci când în lucrările lor vin în legătură cu toate tipurile de temperamente. Acolo va fi cel cult și cel incult, cel umil și cel mândru, cel religios și cel sceptic, cel încrezător și cel bănuitor, cel generos și cel zgârcit, bogatul și săracul; de fapt, printre pacienții de la sanatoriu se vor găsi toate felurile de caractere și stări sociale. Cei care vin la această casă de sănătate vin pentru că au nevoie de ajutor; și astfel, oricare ar fi starea sau situația lor, ei recunosc că nu sunt în stare să se ajute singuri. Aceste temperamente diferite nu pot fi tratate la fel; cu toate acestea, fie că sunt bogați sau săraci, de sus sau de jos, dependenți sau independenți, cu toții au nevoie de amabilitate, simpatie și iubire. Prin contactul mutual, temperamentele noastre trebuie să primească șlefuire și purificare. Noi suntem dependenți unul de altul, strâns legați împreună prin legături de frățietate umană.
„Făcuți dependenți unul de altul, — Slugă sau stăpân ori prieten — de către Înaltul, El cheamă pe unul și pe altul, la strigăt de ajutor, Până ce slăbiciunea unuia mărește puterea tuturor.”
Creștinismul vine în contact cu lumea prin relații sociale. Fiecărui bărbat sau femeie, care a gustat din iubirea lui Hristos și a primit în inimă iluminarea divină, Dumnezeu îi cere să reverse lumină pe cărarea întunecoasă a celor care nu cunosc calea mai bună. Fiecare lucrător din acel sanatoriu trebuie să devină un martor al lui Isus. Puterea socială, sfințită prin Duhul lui Hristos, trebuie să fie folosită spre a câștiga suflete pentru Mântuitorul.
Cel care are de-a face cu persoane care se deosebesc atât de mult în caracter, dispoziție și temperament va avea necazuri, încurcături și conflicte, chiar dacă procedează în felul cel mai bun. El poate fi dezgustat de ignoranța, mândria și independența pe care le va întâlni; dar aceasta nu trebuie să-l descurajeze. El trebuie să stea unde va dirija, mai degrabă decât să fie dirijat. Tare ca o stâncă față de principiu, cu o credință conștientă, el trebuie să stea necorupt de influențele din jur. Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să fie schimbat prin influențele diferite la care trebuie să fie expuși în mod necesar, ci trebuie să fie de partea lui Isus și, cu ajutorul Duhului Său, să exercite o putere transformatoare asupra minții deformate de obiceiuri eronate și corupte de păcat.
Hristos nu trebuie să fie ascuns în inimă și încuiat înăuntru ca o comoară râvnită, sacră și plăcută, spre a se bucura de ea numai posesorul. Noi trebuie să-L avem pe Hristos în inima noastră ca un izvor de apă care țâșnește în viața veșnică, reîmprospătându-i pe toți cei care vin în contact cu noi. Noi trebuie să-L mărturisim pe Hristos deschis și cu curaj, arătând în caracterul nostru blândețea, umilința și iubirea Lui până ce oamenii vor fi încântați de frumusețea sfințeniei. Nu este cea mai bună cale de a ne păstra religia așa cum astupăm parfumul în flacon, ca să nu-și piardă mirosul.
Tocmai conflictele și eșecurile pe care le întâlnim trebuie să ne facă mai tari și să dea stabilitate credinței noastre. Noi nu trebuie să fim clătinați, ca o trestie în vânt, de orice influență trecătoare. Sufletele noastre, încălzite și întărite de adevărurile Evangheliei și reîmprospătate de harul divin, trebuie să se deschidă, să se dezvolte și să reverse aroma lor asupra altora. Îmbrăcați cu toată armura neprihănirii, putem ține piept oricărei influențe, iar curăția noastră va rămâne nepătată.
Toți trebuie să aibă în vedere că cerințele lui Dumnezeu asupra lor sunt importante pentru toți ceilalți. Dumnezeu a dat fiecărei persoane capacități spre a le îmbunătăți, astfel ca să poată reflecta slava Dătătorului. În fiecare zi trebuie făcut un oarecare progres. Dacă lucrătorii pleacă de la sanatoriu așa cum au venit, fără nici o îmbunătățire categorică și fără să dobândească cunoștință și tărie spirituală, ei au suferit o pierdere. Planul lui Dumnezeu este ca fiii Săi să crească continuu, să crească până la statura plinătății de bărbați și femei în Hristos. Toți cei care nu cresc spre a deveni mai tari, mai ferm înrădăcinați și întemeiați în adevăr, retrogradează în mod continuu.
Trebuie făcut un efort special pentru asigurarea serviciilor de către lucrători creștini conștiincioși. Planul lui Dumnezeu este ca o instituție de sănătate să fie organizată și controlată exclusiv de către adventiștii de ziua a șaptea; și când sunt aduși necredincioși să ocupe posturi de răspundere, acolo va domina o influență care va avea o pondere grea cu efect negativ pentru sanatoriu. Dumnezeu n-a intenționat ca această instituție să funcționeze după rânduiala vreunui alt institut de sănătate din țară, ci să fie unul dintre cele mai eficiente mijloace în mâinile Sale, spre a da lumină pentru lume. Ea trebuie să continue înaintarea în domeniul științific, al puterii morale și spirituale, ca santinelă credincioasă a reformei, din toate punctele de vedere; și toți cei care lucrează în ea trebuie să fie reformatori, respectându-i regulile și ținând seama de lumina reformei sănătății, care strălucește acum asupra noastră ca popor.
Toți pot fi o binecuvântare pentru alții, dacă se vor așeza acolo unde vor reprezenta corect religia lui Isus Hristos. Dar a fost mai mare dorința de a face prezentabilă, pe orice cale, înfățișarea exterioară care să poată ajunge la mintea pacienților lumești decât să se mențină o legătură vie cu cerul, să vegheze și să se roage ca această unealtă a lui Dumnezeu să poată avea succes deplin în a face bine atât trupurilor, cât și sufletelor oamenilor.
Ce poate fi spus și ce poate fi făcut spre a trezi convingerea în inimile tuturor celor care au legătură cu această instituție importantă? Cum pot fi conduși să vadă și să simtă pericolul de a face mișcări greșite, dacă nu au zilnic o experiență vie în lucrurile lui Dumnezeu? Medicii au o astfel de misiune, încât, dacă ar exercita o influență în conformitate cu credința lor, ar avea o putere modelatoare asupra tuturor celor care au legătură cu instituția. Acesta este unul dintre cele mai bune câmpuri misionare din lume și toți cei din poziții de răspundere trebuie să devină familiarizați cu Dumnezeu, primind mereu lumină din cer. Niciodată n-a fost o perioadă atât de importantă în istoria sanatoriului ca cea prezentă, niciodată un timp în care să fie în joc atât de multe. Noi suntem înconjurați de pericolele zilelor de pe urmă; Satana a coborât cu mare putere și lucrează cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei care pier, pentru că știe că timpul lui este scurt. Lumina trebuie acum să lumineze în cuvintele și comportamentul nostru cu strălucire crescândă pe calea celor care sunt în întuneric.
Unii nu sunt ceea ce Domnul dorește ca ei să fie. Ei sunt repeziți și aspri și au nevoie de influența îmblânzitoare și calmantă a Duhului lui Dumnezeu. Nu este niciodată convenabil să iei crucea și să urmezi pe calea lepădării de sine; dar totuși, acest lucru trebuie făcut. Dumnezeu dorește ca toți să aibă harul și Duhul Său pentru a face ca viața lor să fie plăcut mirositoare. Unii sunt prea independenți, prea încrezuți în sine și nu se sfătuiesc cu alții așa cum ar trebui.
Frații mei, trăim într-un timp solemn. Trebuie făcută o lucrare importantă pentru propriile noastre suflete și pentru sufletele altora, altfel vom avea de întâmpinat o pierdere infinită. Noi trebuie să fim transformați prin harul lui Dumnezeu, altfel vom lipsi din cer și, prin influența noastră, vor lipsi și alții împreună cu noi. Îngăduiți-mi să vă asigur că luptele și conflictele care trebuia să fie îndurate în îndeplinirea datoriei, lepădarea de sine și sacrificiile care trebuie făcute, dacă suntem credincioși față de Hristos, nu sunt provocate de El. Ele nu sunt impuse printr-o poruncă arbitrară sau inutilă și nu vin din asprimea vieții pe care ne cere El s-o ducem în slujba Lui. Necazurile vor exista mai mari și mai multe la număr dacă vom refuza ascultarea față de Hristos, devenind slujitorii lui Satana și robi ai păcatului.
Isus ne invită să venim la El, și El va lua greutatea de pe umerii noștri obosiți și va pune asupra noastră jugul Lui, care este bun, și povara Lui, care este ușoară. Calea pe care ne invită El să umblăm nu ne-ar fi costat niciodată vreun chin dacă am fi umblat totdeauna pe ea. Numai atunci când ne abatem de la cărarea datoriei ea devine grea și spinoasă. Sacrificiile pe care trebuie să le facem în umblarea noastră pe urmele lui Hristos, sunt tot atâția pași de întoarcere pe cărarea luminii, a păcii și a fericirii. Îndoielile și temerile cresc prin îngăduință față de propriile slăbiciuni și cu cât sunt satisfăcute mai mult, cu atât sunt mai greu de învins. Este mai sigur să părăsești orice sprijin pământesc și să apuci mâna Aceluia care a ridicat și salvat pe ucenicul care se afunda în marea furtunoasă.
Dumnezeu vă cheamă să uniți simplitatea încrezătoare a copilului cu tăria și maturitatea bărbatului. El ar dori ca voi să dezvoltați adevăratul caracter de aur și, prin meritele lui Hristos, puteți face acest lucru. Sufletul meu este împovărat pentru cei care nu simt nevoia unei constante legături cu cerul spre a face lucrarea care le revine ca santinele credincioase ale lui Dumnezeu.
Religia este ceea ce lipsește. Noi trebuie să mâncăm din pâinea vieții și să bem din apa mântuirii. Trebuie să cultivăm iubire, nu ceea ce pe nedrept este numit dragoste, care ne conduce să iubim păcatul și să îndrăgim pe păcătoși, ci dragostea de semeni descrisă în Biblie și înțelepciunea biblică, aceea care este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și roade bune.
Toți cei care au vreo influență în sanatoriu trebuie să se conformeze față de voința lui Dumnezeu, să-și umilească eul și să-și deschidă inima pentru prețioasa influență a Duhului lui Hristos. Aurul curățit în foc reprezintă iubirea și credința. Mulți sunt aproape lipsiți de iubire. Înfumurarea le orbește ochii față de marea lor nevoie. Este nevoie de o convertire zilnică la Dumnezeu, de o nouă, adâncă și zilnică experiență în viața religioasă.
Inimile medicilor trebuie să fie trezite, manifestând cea mai serioasă dorință de a avea acea înțelepciune pe care numai Dumnezeu o poate împărtăși; pentru că, de îndată ce devin încrezuți în ei înșiși, sunt lăsați singuri să urmeze impulsul inimii nesfințite. Când văd ce pot deveni acești medici dacă s-ar uni cu Hristos și ce nu vor reuși să devină dacă nu țin o zilnică legătură cu El, sunt plină de teamă că ei vor fi mulțumiți cu ajungerea la un standard lumesc, neavând o dorință fierbinte, nici foame și sete după frumusețea sfințeniei, podoaba unui spirit blând și liniștit, care sunt de mare preț înaintea lui Dumnezeu.
Pacea lui Hristos, pacea lui Hristos — banii n-o pot cumpăra, talentul strălucitor n-o poate insufla, intelectul n-o poate asigura; ea este darul lui Dumnezeu. Religia lui Hristos — cum să-i fac pe toți să înțeleagă pierderea lor cea mare, dacă nu ajung să aducă principiile ei în viața de toate zilele? Puterea creștinului constă în blândețea și smerenia lui Hristos. Acestea sunt într-adevăr mai prețioase decât toate lucrurile pe care le poate făuri geniul sau le poate cumpăra bogăția. Dintre toate lucrurile care sunt căutate, îndrăgite și cultivate, nu există nimic așa de valoros înaintea lui Dumnezeu ca o inimă curată, o dispoziție îmbibată cu recunoștință și pace.
Dacă în inimă există armonia divină a adevărului și iubirii, acestea vor străluci în afară în cuvinte și fapte. Cea mai atentă practicare exterioară a corectitudinii și etichetei din viață n-are putere suficientă să înlăture iritarea, judecata severă și vorbirea nepotrivită. În inimă trebuie să sălășluiască spiritul adevăratei generozități. Iubirea împărtășește posesorului ei har, bunăcuviință și farmec în comportament. Iubirea iluminează înfățișarea și potolește vocea, ea perfecționează și înalță omul întreg. Îl aduce în armonie cu Dumnezeu pentru că este un atribut ceresc.
Mulți sunt în primejdia de a gândi că, în purtarea responsabilităților, în a scrie sau a practica în calitate de medici sau în îndeplinirea îndatoririlor diferitelor departamente, există o scuză pentru renunțarea la rugăciune, neglijarea Sabatului și a serviciului religios. În felul acesta, lucrurile sacre sunt coborâte spre a veni în întâmpinarea comodității lor, în timp ce îndatoririle, lepădarea de sine și crucea sunt lăsate neatinse. Nici medicii și nici ajutoarele să nu încerce să-și îndeplinească munca fără să-și ia timp pentru rugăciune. Dumnezeu ar fi ajutorul tuturor celor care mărturisesc că-L iubesc, dacă ei ar veni la El în credință și cu simțământul propriei lor slăbiciuni, cerând cu ardoare puterea Lui. Când se despart de Dumnezeu, înțelepciunea lor se va dovedi că este nebunie. Când sunt mici în ochii lor și se sprijinesc puternic pe Dumnezeu, atunci El va fi brațul puterii lor și succesul le va însoți eforturile; dar când ei îngăduie ca mintea să fie abătută de la Dumnezeu, atunci Satana intră în scenă, stăpânindu-le cugetele și pervertindu-le judecata.
Nici unul nu se află într-o primejdie mai mare decât cel care socotește că muntele lui stă singur. Tocmai atunci încep picioarele lui să alunece. Vor veni ispite, una după alta, și atât de imperceptibilă va fi influența lor asupra vieții și caracterului, încât, dacă nu este susținut de puterea divină, el va fi corupt de spiritul lumii și nu va reuși să îndeplinească scopul lui Dumnezeu. Tot ce are omul îi este dat de Dumnezeu, iar cel care își folosește capacitățile spre slava lui Dumnezeu va fi o unealtă de a face binele; dar noi nu putem trăi o viață religioasă fără rugăciune continuă și îndeplinirea datoriilor religioase, după cum nu putem avea putere fizică fără să ne împărtășim de hrana vremelnică. Zilnic, noi trebuie să luăm loc la masa lui Dumnezeu. Dacă suntem hrăniți, vom primi tărie din Vița cea vie.
Calea pe care merg unii, folosind metoda lumească pentru a-și aduce la îndeplinire scopurile, nu este în armonie cu voința lui Dumnezeu. Ei văd rele care au nevoie de corectare, dar nu doresc ca reproșul să cadă asupra capului lor și, în loc să înfrunte lucrurile acelea cu curaj, ei aruncă povara asupra altuia și-l lasă pe el să înfrunte dificultățile pe care ei le-au evitat și, în prea multe cazuri, cel care folosește vorbirea pe față este făcut marele vinovat.
Fraților, vă implor să acționați numai spre slava lui Dumnezeu. Încrederea voastră să fie în puterea Lui, harul Lui să fie tăria voastră. Prin studierea Scripturilor și rugăciune serioasă, căutați să obțineți concepții lămurite despre datoria voastră și apoi îndepliniți-o cu credincioșie. Este important să cultivați credincioșia în lucrurile mici și, făcând așa, veți dobândi obiceiuri de integritate în responsabilități mai mari. Incidentele cele mici ale vieții de toate zilele adesea trec neobservate, dar tocmai acestea sunt lucrurile care formează caracterul. Fiecare eveniment din viață aduce cu sine consecințe, fie spre bine, fie spre rău. Mintea trebuie să fie instruită prin teste zilnice, ca să poată dobândi putere să reziste în orice poziție dificilă. În zilele de încercare și pericol, voi aveți nevoie să fiți întăriți pentru a sta hotărât pentru dreptate, fiind independenți de fiecare influență opusă.
Dumnezeu este binevoitor să facă mult pentru voi, doar dacă veți simți că aveți nevoie de El. Isus vă iubește. Căutați totdeauna să umblați în lumina înțelepciunii lui Dumnezeu, și prin toate scenele schimbătoare ale vieții, să nu vă liniștiți decât dacă știți că voința voastră este în armonie cu voința Creatorului vostru. Prin credință în El, puteți obține putere să rezistați la fiecare ispită a lui Satana și astfel creșteți în putere morală cu fiecare test din partea lui Dumnezeu.
Voi puteți deveni oameni responsabili și influenți, dacă prin puterea voinței voastre, unită cu puterea divină, vă angajați serios în lucrare. Exercitați-vă puterile mintale și în nici un caz să nu le neglijați pe cele fizice. Nu lăsați ca lenevia intelectuală să vă închidă calea spre o cunoaștere mai mare. Învățați să reflectați și să studiați, pentru ca mintea voastră să se lărgească, să se întărească și să se dezvolte. Niciodată să nu gândiți că ați învățat de ajuns și acum puteți să vă slăbiți eforturile. Omul se măsoară după cultivarea minții. Educația voastră trebuie să continue în tot timpul vieții voastre; trebuie să vă sporiți cunoștințele în fiecare zi și să puneți în practică ceea ce ați învățat.
Voi creșteți în adevărata demnitate și valoare morală când practicați virtutea și cultivați integritatea în inimă și viață. Nu îngăduiți ca vreo umbră a egoismului să vă afecteze caracterul. Un suflet nobil, unit cu un intelect cultivat, va face din voi bărbați pe care Dumnezeu îi va folosi în poziții de încredere sacră.
Prima lucrare a tuturor celor care au legătură cu această instituție ar trebui să fie ca ei înșiși să fie corecți înaintea lui Dumnezeu și apoi, în puterea lui Hristos, să rămână neafectați de influențele rele la care vor fi expuși. Dacă fac din cuprinzătoarele principii ale Cuvântului lui Dumnezeu temelia caracterului lor, ei pot să facă față oriunde îi va chema Domnul, în providența Sa, înconjurați de orice influență vătămătoare, și totuși să nu fie abătuți de la calea cea dreaptă.
Mulți nu reușesc acolo unde ar trebui să aibă succes pentru că nu-și dau seama cât de mare este influența cuvintelor și faptelor lor. Ei sunt influențați de împrejurări și par să creadă că viața este a lor și că pot urma orice cale care pare a fi cea mai agreabilă pentru ei, fără a ține seama de alții. Astfel de oameni sunt îngâmfați și nu poți conta pe ei. Ei nu consideră în mod evlavios poziția și responsabilitățile lor și nu-și dau seama că numai printr-o credincioasă îndeplinire a îndatoririlor din viața prezentă pot spera să o câștige pe cea viitoare, viața nemuritoare.
Dacă aceste persoane ar face din Cuvântul lui Dumnezeu studiul și călăuza lor, ar vedea că nici un om „nu trăiește pentru sine”. Ei ar afla din Raportul inspirat că Dumnezeu prețuiește foarte mult familia omenească. Lucrările creațiunii Sale, ale fiecărei zile, au fost numite bune; dar omul, făcut după chipul Creatorului Său, a fost declarat ca „foarte bun”. Nici o altă creatură pe care a făcut-o Dumnezeu n-a dat naștere la astfel de manifestări ale iubirii Lui. Și când totul a fost pierdut prin păcat, Dumnezeu a dat pe scumpul Său Fiu să răscumpere neamul omenesc căzut. Voia Lui a fost ca ei să nu piară în păcatele lor, ci să trăiască spre a-și folosi puterile pentru a binecuvânta lumea și a onora pe Creatorul lor. Pretinșii creștini, care nu trăiesc spre folosul altora, urmează mai degrabă propria lor voință perversă decât voința lui Dumnezeu, și ei vor fi chemați de către Stăpân să dea socoteală pentru abuzarea de binecuvântările pe care El li le-a dat.
Isus, marele Comandant al cerului, a părăsit curțile împărătești spre a veni într-o lume veștejită și mânjită de blestem. El a luat asupra Sa natura noastră ca să poată cuprinde rasa umană cu brațul Lui omenesc, în timp ce cu brațul Lui divin apucă Atotputernicia, și astfel unește pe omul mărginit cu Dumnezeul cel nemărginit. Răscumpărătorul nostru a venit în lume spre a arăta omului cum să trăiască pentru ca să-și asigure viața nemuritoare. Tatăl nostru cel ceresc a făcut un sacrificiu nemărginit, dând pe Fiul Său să moară pentru omul căzut. Prețul plătit pentru răscumpărarea noastră ar trebui să ne ofere înalta perspectivă a ceea ce putem deveni prin Hristos.
În timp ce privește la înălțimea, adâncimea și lățimea iubirii Tatălui față de omenirea noastră căzută, Ioan este plin de admirație și venerație. El nu poate găsi un limbaj potrivit care să exprime această iubire, ci cheamă lumea s-o privească: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu”. Cât de valoros îl face aceasta pe om! Prin păcătuire, fiii oamenilor au devenit supușii lui Satana. Prin nemărginitul sacrificiu al lui Dumnezeu și credința în Numele Lui, fiii lui Adam devin fii ai lui Dumnezeu. Prin luarea naturii umane asupra Sa, Hristos înalță omenirea. Oamenilor căzuți le este acordată o altă încercare și sunt puși acolo unde, prin unire cu Hristos, ei se pot educa, îmbunătăți și ridica pe sine ca să poată deveni într-adevăr vrednici de numele de „fii ai lui Dumnezeu”.
O astfel de iubire nu este egalată. Isus pretinde ca aceia care au fost cumpărați cu prețul vieții Sale să folosească cât se poate mai bine talentele pe care El li le-a dat. Ei trebuie să crească în cunoașterea voinței divine și să-și îmbunătățească încontinuu intelectul și morala, până vor ajunge la o desăvârșire de caracter numai cu puțin mai prejos decât a îngerilor.
Dacă cei care mărturisesc a crede adevărul prezent ar fi într-adevăr reprezentanți ai adevărului, trăind după toată lumina care luminează pe calea lor, ei ar exercita continuu asupra altora o influență spre bine, lăsând astfel o urmă luminoasă spre cer pentru toți cei care vin în contact cu ei. Dar lipsa de credincioșie și integritate printre cei care mărturisesc a fi prietenii lui este o serioasă piedică pentru prosperitatea cauzei lui Dumnezeu. Satana lucrează prin oamenii care sunt sub stăpânirea lui. Sanatoriul, biserica și alte instituții de la Battle Creek au mai puține motive să se teamă de cei necredincioși și de blasfemiatorii pe față decât de inconsecvenții mărturisitori ai lui Hristos. În tabără sunt Acani, care aduc rușine și înfrângere. Sunt cei care rețin binecuvântarea lui Dumnezeu și descurajează pe lucrătorii zeloși, pe cei care se leapădă de sine pentru cauza lui Hristos.
În comportarea lor față de pacienți, toți trebuie să acționeze din motive mai înalte decât interesul egoist. Fiecare trebuie să considere că instituția aceasta este unul din mijloacele lui Dumnezeu pentru ușurarea bolii trupului și îndreptarea sufletului bolnav de păcat spre Cel care poate vindeca atât sufletul, cât și trupul. Pe lângă îndeplinirea datoriilor speciale atribuite lor, toți trebuie să fie interesați de bunăstarea celorlalți. Egoismul este contrar spiritului creștinismului. El este întru totul satanic în natura și evoluția sa.
În una din prețioasele Sale învățături pentru ucenicii Săi, Mântuitorul nostru a descris purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru creaturile Sale în aceste cuvinte: „Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuși nici una dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Și chiar perii din cap, toți vă sunt numărați.” Cel care Se apleacă să observe chiar și micile păsări are o grijă deosebită pentru fiecare ramură a lucrării Sale. Toți cei angajați în instituțiile noastre sunt sub privirea nemărginitului Dumnezeu. El vede dacă îndatoririle lor sunt aduse la îndeplinire cu onestitate strictă sau într-o manieră nepăsătoare și necinstită. Îngeri nevăzuți umblă prin fiecare cameră a instituției. Îngerii urcă încontinuu spre cer, ducând raportul cu bucurie sau întristare. Fiecare faptă de credincioșie este înregistrată; fiecare faptă de necinste este, de asemenea, raportată și fiecare persoană urmează să fie, în cele din urmă, răsplătită după cum i-au fost faptele.