În relațiile lor cu ceilalți, toți cei de la sanatoriu care sunt urmași ai lui Hristos trebuie să caute să înalțe standardul creștinismului. Despre aceasta am evitat să vorbesc, pentru că unii dintre cei care sunt gata mereu să meargă la extreme vor conchide că este necesar să se discute cu pacienții despre punctele de doctrină, și în adunările religioase care au loc la sanatoriu să vorbească în același fel cum vorbesc cu frații lor din casele noastre de rugăciune. Unii nu dovedesc înțelepciune în prezentarea mărturiilor lor în aceste mici adunări, intenționate mai degrabă pentru folosul pacienților, ci în zelul lor se grăbesc să vorbească despre solia îngerului al treilea sau despre alte puncte speciale ale credinței noastre, în timp ce acești oameni bolnavi nu înțeleg mai mult despre ce vorbesc aceștia decât dacă ar vorbi în limba greacă.
Ar putea fi destul de bine prezentate aceste subiecte într-o oră de rugăciune a credincioșilor, dar nu acolo unde trebuie să îi ajute pe cei care nu cunosc nimic despre credința noastră. Noi trebuie să ne adaptăm rugăciunile și mărturiile ocaziei și grupei prezente. Cei care nu pot face acest lucru nu sunt necesari în astfel de adunări. Sunt teme asupra cărora creștinii pot oricând să stăruie cu folos, precum experiența creștină, iubirea lui Hristos și simplitatea credinței; și dacă inima lor este îmbibată de iubirea lui Isus, ei o vor lăsa să strălucească în fiecare rugăciune și predică. Lăsați ca roadele adevărului sfințitor să fie văzute în viață în exemple evlavioase, și aceasta va face o impresie pe care nici o influență opusă n-o poate anula.
Este o rușine pentru numele de creștin faptul că în viața multora dintre cei care mărturisesc pe Hristos se vede așa de puțină stabilitate și evlavie adevărată. Când vin în contact cu influențele lumești, ei devin împărțiți cu inima. Se apleacă mai mult spre lume decât spre Hristos. Dacă nu există o emoție puternică pentru a le stârni simțămintele, niciodată cineva n-ar putea crede, din comportamentul lor, că ei iubesc adevărul sau că sunt creștini.
Unii vor recunoaște exactitatea celor pe care le-am scris, dar nu vor să facă nici o schimbare radicală; ei nu pot discerne lucrările amăgitoare ale inimii firești, și din cauza orbirii lor spirituale, vor fi ademeniți de influențe care corup și ruinează sufletul. Farmecul ispitei va ține sub vraja ei pe cei care nu văd și nu simt primejdia în care se află. La fiecare ocazie favorabilă, vrăjmașul sufletelor îi va folosi ca agenți ai săi și va stârni fiecare element de stricăciune care există în firea lor nesfințită. Ei vor manifesta o tendință continuă spre ceea ce este rău. Apetitul și patima vor striga să li se facă pe plac. Obiceiurile din cursul anilor vor fi date la iveală prin puterea ispitirilor lui Satana. Dacă această grupă s-ar fi aflat la mulți kilometri depărtare de instituțiile noastre din Battle Creek, cauza lui Dumnezeu ar fi fost mult mai prosperă.
Astfel de persoane se puteau reforma dacă ar fi avut un adevărat simț al stării lor și al periculoasei influențe pe care o exercită și dacă ar fi făcut eforturi hotărâte să corecteze greșelile lor. Dar ei nu meditează, nu se roagă și nu studiază Scripturile așa cum ar trebui. Sunt ușuratici și schimbători. Nu sunt ancorați nicăieri. Cei care vor fi credincioși și vor exercita o influență salvatoare asupra altora găsesc această clasă ca fiind o piatră de poticnire în calea lor, și lucrarea lor este de zece ori mai grea decât ar fi altfel.
Mi-a fost arătat că medicii trebuie să vină într-o legătură mai strânsă cu Dumnezeu, stând și lucrând serios în tăria Lui. Ei au de făcut o lucrare responsabilă. Este în joc nu numai viața pacienților, ci și sufletele lor. Mulți dintre cei care beneficiază trupește pot, în același timp, să fie mult ajutați spiritual. Atât sănătatea trupului, cât și mântuirea sufletului sunt, în mare măsură, dependente de comportarea medicilor. Este de cea mai mare importanță ca ei să fie corecți, neavând numai cunoștință științifică, ci și cunoștința voii și a căilor lui Dumnezeu. Asupra lor apasă o mare responsabilitate.
Frații mei, voi trebuie să vedeți și să simțiți responsabilitatea care vă revine și, având-o în vedere, să vă umiliți sufletele înaintea lui Dumnezeu, rugându-L stăruitor pentru înțelepciune. Nu vă dați seama cât de mult depinde de cuvintele voastre, de acțiunile și comportamentul vostru mântuirea sufletelor celor ale căror corpuri încercați să le ușurați de suferință. Voi faceți o lucrare care trebuie să suporte testul judecății. Trebuie să vă păziți propriile voastre suflete de păcatele egoismului, înfumurării și încrederii în sine.
Voi trebuie să vă păstrați demnitatea creștină, evitând orice prefăcătorie. Fiți foarte cinstiți în inimă și viață. Lăsați credința, asemenea palmierului, să-și înfigă rădăcinile pătrunzătoare dedesubtul lucrurilor care vă ies în cale și obțineți reîmprospătarea spirituală de la izvoarele vii ale harului și îndurării lui Dumnezeu. Există un izvor de apă care țâșnește în viața veșnică. Voi trebuie să vă trageți viața din acest izvor ascuns. Dacă vă dezbrăcați de egoism și vă întăriți sufletele printr-o continuă comuniune cu Dumnezeu, puteți promova fericirea tuturor celor cu care veniți în contact. Veți băga în seamă pe cei neglijați, veți informa pe cei neștiutori, veți încuraja pe cei apăsați și întristați, și pe cât posibil veți ușura pe cei suferinzi. Și nu veți arăta doar calea spre cer, ci veți merge voi înșivă pe acea cale.
Să nu fiți mulțumiți cu o cunoștință superficială. Să nu vă bucurați de lingușire și nici să nu fiți deprimați de critică. Satana vă va ademeni să urmați o astfel de cale, încât să puteți fi admirați și lingușiți, dar voi trebuie să vă îndepărtați de născocirile lui. Voi sunteți slujitori ai viului Dumnezeu.
Legătura voastră cu bolnavii este un proces istovitor și, în mod gradat, va seca chiar izvorul de viață, dacă nu ar fi nici o schimbare, nici o ocazie pentru recreare și dacă îngerii lui Dumnezeu nu v-ar păzi și ocroti. Dacă ați putea vedea multele pericole prin care sunteți conduși în siguranță în fiecare zi de către acești mesageri ai cerului, ar țâșni recunoștința din inima voastră și și-ar găsi exprimare pe buzele voastre. Dacă faceți pe Dumnezeu tăria voastră, voi puteți în cele mai descurajatoare împrejurări să atingeți înălțimea și lărgimea desăvârșirii creștine la care socotiți că ajungeți greu. Cugetele voastre pot fi înălțate, puteți avea aspirații nobile, o înțelegere clară a adevărului și scopuri de acțiune care să vă ridice deasupra tuturor motivelor josnice.
Atât meditația, cât și acțiunea vor fi necesare dacă vreți să ajungeți la desăvârșirea de caracter. Când veniți în contact cu lumea, trebuie să vă păziți să nu căutați cu înflăcărare după aplauzele oamenilor și să trăiți pentru aprecierea lor. Umblați cu atenție dacă vreți să umblați în siguranță. Cultivați darul umilinței și încredințați-vă sufletele neajutorate lui Hristos. Voi puteți fi, în orice sens, oamenii lui Dumnezeu. În mijlocul confuziei și ispitei din mulțimea lumească, voi puteți să vă păstrați independența sufletului și o prospețime desăvârșită.
Dacă sunteți în comuniune zilnică cu Dumnezeu, veți învăța să acordați oamenilor prețuirea Lui, și obligațiile care apasă asupra voastră pentru a ferici omenirea suferindă vor fi întâmpinate cu un răspuns binevoitor. Voi nu sunteți ai voștri; Domnul are pretenții sacre asupra afecțiunilor voastre supreme și a celor mai deosebite servicii ale vieții voastre. El are dreptul de a vă folosi în trupul și spiritul vostru, până la cea mai deplină extindere a aptitudinilor voastre, pentru onoarea și slava Lui. Orice cruce vi s-ar cere s-o purtați, orice muncă sau suferințe v-ar fi impuse de mâna Lui, trebuie să le acceptați fără murmur.
Cei pentru care lucrați sunt frații voștri îndurerați, care suferă de boli fizice și de lepra spirituală a păcatului. Dacă voi sunteți mai bine decât ei, aceasta trebuie atribuită crucii lui Hristos. Mulți sunt fără Dumnezeu și fără speranță în lume. Ei sunt vinovați, stricați și degradați, robiți de născocirile lui Satana. Totuși, aceștia sunt cei pe care Hristos a venit din cer să-i răscumpere. Ei sunt subiecte pentru cea mai afectuoasă milostivire, simpatie și efort neobosit; pentru că ei sunt în pragul ruinei. Ei suferă de dorințe nesatisfăcute, patimi stricate și condamnarea propriei lor conștiințe; sunt nenorociți în orice sens al cuvântului, pentru că pierd stăpânirea asupra acestei vieți și n-au nici o perspectivă pentru viața viitoare.
Voi aveți un important câmp de lucru și trebuie să fiți activi și vigilenți, dând ascultare voioasă și fără rezerve chemărilor Domnului. Țineți mereu minte că eforturile voastre de a reforma pe alții trebuie făcute în spiritul neșovăielnicei amabilități. Nu veți câștiga nimic niciodată dacă vă țineți la distanță de cei pe care vreți să-i ajutați. Voi trebuie să păstrați în fața minții pacienților faptul că, sugerându-le schimbarea obiceiurilor și datinilor lor voi le prezentați nu ceea ce îi ruinează, ci ceea ce îi salvează, că, în timp ce renunță la ceea ce au prețuit și iubit până acum, ei trebuie să pună o temelie mult mai sigură. În timp ce reforma trebuie susținută cu fermitate și hotărâre, orice aparență de bigotism sau spirit arogant să fie evitată cu grijă. Hristos ne-a dat învățături prețioase despre perseverență, răbdare și iubire. Asprimea nu este putere, nici tiranizarea eroism. Fiul lui Dumnezeu a fost convingător. El S-a manifestat spre a atrage pe toți oamenii la Sine. Urmașii Lui trebuie să-I studieze mai îndeaproape viața și să umble în lumina exemplului Său, oricât ar sacrifica pentru aceasta. În fața oamenilor trebuie păstrată reforma, reforma continuă, iar exemplul vostru trebuie să vă întărească învățătura.
Înaintea mea a fost prezentat cazul lui Daniel. Deși el a fost un om cu aceleași pasiuni ca și noi, pana inspirației îl prezintă ca pe un caracter fără cusur. Viața lui ne este dată ca un strălucit exemplu de ceea ce poate deveni omul, chiar în această viață, dacă vrea să-L facă pe Dumnezeu tăria lui și să folosească ocaziile și privilegiile care-i sunt la îndemână. Daniel a fost un intelectual de o largă cuprindere; totuși, el căuta continuu să-și îmbogățească cunoștințele. Alți tineri au avut aceleași avantaje, dar nu și-au concentrat — așa ca el — toate energiile să caute înțelepciunea — cunoașterea de Dumnezeu, așa cum este descoperită în Cuvântul și lucrările Lui. Deși Daniel a fost unul dintre bărbații cei mari ai lumii, el n-a fost mândru și nici îngâmfat. El simțea nevoia de reînviorare a sufletului prin rugăciune și fiecare zi îl găsea în rugăciune serioasă înaintea lui Dumnezeu. El n-avea să fie lipsit de acest privilegiu chiar când a fost deschisă o groapă cu lei spre a-l primi, dacă mai continua să se roage.
Daniel L-a iubit, s-a temut și a ascultat de Dumnezeu. Totuși, el n-a fugit departe de lume pentru a evita influența ei stricăcioasă. În providența lui Dumnezeu, el trebuia să fie în lume, dar nu din lume. Cu toate ispitirile și fascinațiile vieții de curte care îl înconjurau, sufletul i-a rămas integru, ca o stâncă în aderarea lui la principii. El a făcut din Dumnezeu tăria lui și n-a fost părăsit de El în timpul celei mai mari încercări.
Daniel a fost credincios, nobil și generos. În timp ce era doritor să fie în pace cu toți oamenii, el n-avea să permită nici unei puteri să-l abată de pe calea datoriei. Era dispus să asculte de cei care aveau autoritate asupra lui, în măsura în care putea s-o facă, fiind consecvent cu adevărul și dreptatea; dar împărați și decrete nu l-au putut face să se abată de la credincioșia lui față de Împăratul împăraților. Daniel a fost în vârstă de numai optsprezece ani când a fost adus la curtea păgână în slujba împăratului Babilonului și din cauza tinereții lui, rezistența lui nobilă față de rău și aderarea sa statornică față de dreptate sunt cu atât mai admirabile. Exemplul lui cel nobil ar trebui să aducă tărie celor încercați și ispitiți chiar și în timpul de acum.
O strictă conformare cu cerințele biblice va fi o binecuvântare nu numai pentru suflet, ci și pentru trup. Roada Duhului nu este numai iubire, bucurie și pace, ci și cumpătare. Nouă ni se poruncește să nu ne pângărim trupul pentru că el este templul Duhului Sfânt. Cazul lui Daniel ne arată că, prin mijlocirea principiului religios, tinerii pot triumfa asupra poftelor cărnii, rămânând credincioși față de cerințele lui Dumnezeu, chiar dacă aceasta i-ar costa un mare sacrificiu. Ce-ar fi fost dacă ar fi făcut un compromis cu acei slujitori păgâni și ar fi cedat presiunii ocaziei prin mâncare și băutură așa cum obișnuiau babilonienii? Acel singur pas greșit probabil că l-ar fi condus la alții, până când, legătura lui cu cerul fiind întreruptă, ispitele l-ar fi îndepărtat de la calea lui. Dar în timp ce el s-a ținut cu încredere neșovăielnică de Dumnezeu, puterea spiritului profetic a venit asupra lui. În timp ce era instruit de oameni în îndatoririle vieții de la curte, el a fost învățat de Dumnezeu să explice tainele veacurilor viitoare.