Economia în cheltuirea banilor este o ramură minunată a înțelepciunii creștine. Problema aceasta nu este suficient dezbătută de către cei care ocupă poziții de răspundere în instituțiile noastre. Banii sunt un dar minunat al lui Dumnezeu. În mâinile copiilor Lui, ei sunt hrană pentru cei flămânzi, băutură pentru cei însetați și îmbrăcăminte pentru cei goi; ei sunt o apărare pentru cei oprimați și mijloc de sănătate pentru cei bolnavi. Banii nu trebuie să fie cheltuiți inutil sau risipiți pentru satisfacerea mândriei sau ambiției.
Pentru a veni în întâmpinarea adevăratelor nevoi ale oamenilor, rigoarea principiului religios trebuie să fie puterea dominantă. Când creștinii se întrunesc cu cei din lume, elementul creștin nu trebuie să fie asimilat de cel nesfințit. Contrastul dintre cei doi trebuie să fie păstrat clar și evident. Ei sunt slujitori ai celor doi stăpâni. O grupă se străduiește să se țină pe calea umilă a ascultării de cerințele lui Dumnezeu — calea simplității, a blândeții și a umilinței — care imită Modelul, pe Isus Hristos. Grupa cealaltă este în orice privință opusul celei dintâi. Ei sunt slujitori ai lumii, dornici și ambițioși să urmeze după manierele ei în îmbrăcăminte extravagantă și în satisfacerea apetitului. Acesta este domeniul în care Hristos le-a dat celor de la sanatoriu o lucrare de făcut. Nu trebuie să micșorăm distanța dintre noi și cei din lume venind la nivelul lor, coborând de pe cărarea înaltă pe care răscumpărații Domnului trebuie să meargă. Dar farmecul manifestat în viața creștinului — aplicarea principiilor în ocupația noastră zilnică, ținerea apetitului sub controlul rațiunii, păstrarea simplității în îmbrăcăminte și angajarea în conversație sfântă — vor fi o lumină continuă care va străluci pe cărarea celor ale căror obiceiuri sunt greșite.
Există oameni slabi și vanitoși care n-au o judecată profundă sau tărie a principiului și care sunt destul de nesăbuiți pentru a fi influențați și abătuți de la simplitatea Evangheliei de către adepții modei. Dacă ei văd că cei care mărturisesc a fi reformatori, în măsura în care împrejurările le permit, își satisfac apetitul și se îmbracă după obiceiurile lumii, robii plăcerilor vor fi întăriți în obiceiurile lor perverse. Ei trag concluzia că, la urma urmei, nu sunt așa de departe de cale și că nu au nevoie să facă o schimbare așa de mare. Poporul lui Dumnezeu ar trebui ca, în mod categoric, să înalțe stindardul dreptății și să exercite o influență care să corecteze obiceiurile rele ale celor care se închină pe altarul modei și să rupă vraja pe care o are Satana asupra acestor suflete sărmane. Cei din lume ar trebui să vadă un contrast însemnat între extravaganța lor și simplitatea reformatorilor care sunt urmași ai lui Hristos.
Secretul succesului în viață constă într-o grijulie și conștiincioasă atenție pentru lucrurile mici. Dumnezeu acordă unei frunze simple, unei floricele, unui fir de iarbă tot atât grijă ca și atunci când creează o lume. Structura simetrică a unui puternic caracter frumos este clădită pe faptele individuale ale datoriei. Toți trebuie să învețe să fie credincioși atât în cele mai mici îndatoriri, cât și în cele mari. Lucrarea lor nu poate suporta cercetarea lui Dumnezeu dacă nu este găsită ca incluzând o grijă fidelă, responsabilă și atentă față de lucrurile mici.
Toți cei care au legătură cu instituțiile noastre trebuie să aibă o mare grijă ca nimic să nu se piardă, chiar dacă chestiunea nu aparține domeniului lor de activitate. Fiecare poate face ceva în privința economisirii. Toți trebuie să-și îndeplinească lucrarea nu pentru a câștiga lauda oamenilor, ci să poată suporta cercetarea amănunțită a lui Dumnezeu.
Odată, Hristos le-a dat ucenicilor Săi o învățătură despre economie, căreia merită să i se dea atenție. El a făcut o minune spre a sătura miile de oameni flămânzi care au venit să asculte învățăturile Lui; dar după ce au mâncat toți și au fost săturați, El n-a îngăduit ca firimiturile să se piardă. El care, având în vedere nevoia lor, a putut hrăni gloata cea mare prin puterea Lui divină, le-a poruncit ucenicilor Săi să adune firimiturile, pentru ca nimic să nu se piardă. Învățătura aceasta a fost dată atât pentru folosul nostru, cât și pentru al celor care au trăit pe timpul lui Hristos. Fiul lui Dumnezeu are grijă de nevoile vieții vremelnice. El n-a neglijat firimiturile rămase, deși, dacă ar fi dorit, ar fi putut să facă oricând un astfel de praznic. Ar fi bine ca lucrătorii din instituțiile noastre să ia seama la această învățătură: „Strângeți firimiturile, care au rămas, ca să nu se piardă nimic”. Aceasta este datoria tuturor; și cei care ocupă poziții de conducere trebuie să dea exemplu.
Cei care sunt gata să răspundă apelurilor după mijloace pentru susținerea cauzei lui Dumnezeu și pentru ușurarea celor suferinzi și nevoiași nu sunt cei găsiți neglijenți, risipitori și întârzietori în administrarea afacerii lor. Ei sunt totdeauna atenți să păstreze cheltuielile în cadrul venitului. Sunt economi din principiu, simt că este datoria lor să facă economie, ca să aibă ce să dea.
Unii dintre lucrători, asemenea copiilor lui Israel, îngăduie apetitului pervertit și vechilor obiceiuri de satisfacere a plăcerilor să clameze pentru victorie. Ei doresc, cum a dorit vechiul Israel, după prazul și ceapa din Egipt. Toți cei care au legătură cu aceste instituții trebuie să adere cu strictețe la legile vieții și sănătății și astfel să nu încurajeze, prin exemplul lor, obiceiurile rele ale altora.
Păcătuirea în lucrurile mici este ceea ce atrage după sine prima îndepărtare a sufletului de Dumnezeu. Adam și Eva au deschis porțile potopului de nenorociri asupra lumii prin singurul lor păcat de a mânca din fructul oprit. Unii pot considera că acea încălcare a fost un lucru foarte mic, dar noi vedem că urmările ei numai mici n-au fost. Îngerii din ceruri au o mult mai largă și mai înaltă sferă de acțiune decât noi, dar dreptatea înseamnă același lucru atât pentru ei cât și pentru noi.
Nu este un spirit inferior cel care îi face pe anumiți funcționari să mustre relele existente și să ceară de la toți lucrătorii corectitudine, economie și lepădare de sine. A păzi interesele instituțiilor noastre în această privință nu înseamnă a coborî demnitatea cuvenită. Cei care sunt ei înșiși credincioși, în mod natural, caută credincioșia în alții. Îndeletnicirile administratorilor trebuie să fie stăpânite de integritate, care să fie cerută tuturor celor care lucrează sub îndrumarea lor.
Oamenii de principiu n-au nevoie de restricția regulilor și regulamentelor; ei nu trebuie să fie supravegheați și păziți. Ei vor lucra cu sinceritate și onorabil tot timpul, neacordându-și atenție lor înșiși nici când sunt singuri, nici când sunt în public. Ei nu-și vor păta cu nimic sufletele pentru nici un câștig sau avantaj egoist. Ei disprețuiesc o faptă nedemnă. Cu toate că nimeni nu ar cunoaște-o, ei înșiși o cunosc și știu că aceasta va nimici simțul respectului lor de sine. Cei care nu sunt conștiincioși și credincioși în lucrurile mici nu vor fi schimbați chiar dacă ar exista legi, restricții și pedepse în această privință.
Puțini au tăria morală de a rezista ispitei, mai ales celei a apetitului, și să practice lepădarea de sine. Pentru unii, ispita este prea puternică să-i reziste, dacă văd pe alții că mănâncă a treia masă; și ei își închipuie că sunt flămânzi, în timp ce senzația nu este o solicitare pentru hrană a stomacului, ci o dorință a minții care n-a fost întărită cu fermitatea principiului și disciplină pentru lepădarea de sine. Zidurile stăpânirii de sine și ale cumpătării nu trebuie slăbite și dărâmate nici într-un singur caz. Pavel, apostolul neamurilor, spune: „Ci mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat”.
Cei care nu biruie în lucrurile mici nu vor avea puterea morală să reziste ispitelor mai mari. Toți cei care caută să facă din cinste principiul conducător în ocupațiile zilnice ale vieții va trebui să se păzească să nu râvnească „la argintul, nici la arul, nici la hainele cuiva”. Atâta timp cât sunt mulțumiți cu hrana și îmbrăcămintea de care dispun, va fi o problemă ușoară să-și păstreze inima și mâinile neatinse de pângărirea lăcomiei și a necinstei.
Obiceiurile formate în copilărie și tinerețe au mai multă influență de a face, din punct de vedere intelectual, mari oameni sau niște pigmei și schilozi decât oricare înzestrare naturală; pentru că talentele cele mai bune pot ajunge deformate și slăbite, prin obiceiuri rele. Într-o mare măsură, caracterul este decis în anii de început. Obiceiuri corecte și virtuoase formate în tinerețe, în general, vor marca drumul individului în viață. În multe cazuri, cei care au o adorare pioasă față de Dumnezeu și respectă dreptatea vor fi găsiți că au învățat această lecție înainte ca lumea să-și fi putut pune pecetea păcatului asupra sufletului. Bărbații și femeile de vârstă matură sunt, în general, tot atât de insensibili la impresii noi precum este stânca cea tare; dar tinerii sunt impresionabili și un caracter corect poate fi format atunci cu ușurință.
Cei care sunt angajați în instituțiile noastre au, în multe privințe, cele mai bune avantaje pentru formarea de obiceiuri corecte. Nimeni nu se află în afara pericolului de a fi ispitit, pentru că în fiecare caracter există puncte slabe care sunt în primejdie, când sunt atacate. Cei care mărturisesc Numele lui Hristos nu trebuie să se afle printre cei care au mare plăcere să enumere faptele lor bune, ca fariseul cel încrezut în sine, ci toți trebuie să simtă nevoia de a păstra natura morală sprijinită prin veghere constantă. Ca santinele credincioase, ei trebuie să păzească fortăreața sufletului, neadmițând vreodată că își pot slăbi vigilența pentru o clipă. Singura lor siguranță este în rugăciune serioasă și credință vie.
Cei care încep să fie neglijenți cu privire la pașii lor vor afla că, înainte de a-și da seama, picioarele le vor fi încurcate într-o țesătură din care este imposibil să iasă singuri. Ar trebui să fie un principiu bine stabilit, ca toți să fie credincioși și cinstiți. Fie că sunt bogați sau săraci, fie că au prieteni sau sunt lăsați singuri, orice ar veni, ei trebuie să se hotărască în puterea lui Dumnezeu ca nici o influență să nu-i facă să comită nici cea mai mică faptă rea. Fiecare în parte și toți împreună trebuie să înțeleagă că de ei depinde, în mod individual, în mare măsură, prosperitatea instituțiilor pe care le-a înființat Dumnezeu în mijlocul nostru.