În timp ce călătoream în statul Maine, nu demult, am făcut cunoștință cu sora A., o doamnă care a acceptat adevărul pe când se afla la sanatoriu. Soțul ei fusese cândva un mare industriaș; dar situația s-a schimbat și el a fost adus la sărăcie. Sora A. și-a pierdut sănătatea și a mers la sanatoriul nostru pentru tratament. Acolo a primit adevărul pe care ea îl înfrumusețează printr-o consecventă viață creștină. Ea are patru copii frumoși și inteligenți, care sunt eminenți reformatori ai sănătății și care pot spune de ce sunt așa. O astfel de familie poate face mult bine într-o comunitate. Ei exercită o influență puternică în direcția cea bună.
Multora dintre cei care vin la sanatoriu pentru tratament li se face cunoscut adevărul, și astfel sunt vindecați nu numai la trup, ci camerele întunecate ale minții sunt iluminate de lumina iubirii scumpului Mântuitor. Dar cât de mult bine s-ar putea face dacă toți cei de acolo ar fi mai întâi în legătură cu Dumnezeul înțelepciunii și ar deveni astfel canale de lumină pentru alții! Obiceiurile și datinile lumii, mândria înfățișării, egoismul și înălțarea de sine intervin prea des, și păcatele acestea ale urmașilor Săi sunt atât de ofensatoare pentru Dumnezeu, încât El nu poate lucra cu putere pentru ei sau prin ei.
Cei care sunt necredincioși în treburile vremelnice vor fi la fel de necredincioși și în lucrurile spirituale. Pe de altă parte, o neglijare a cerințelor lui Dumnezeu duce la neglijarea cerințelor omenirii. Necredincioșia domină în această epocă degenerată; ea se extinde în comunitățile și instituțiile noastre. Urma ei lipicioasă se vede peste tot. Acesta este unul dintre păcatele osânditoare ale acestei epoci și va duce mii și zeci de mii la pierzare. Dacă cei care mărturisesc adevărul în instituțiile noastre de la Battle Creek ar fi reprezentanți vii ai lui Hristos, din ei ar ieși o putere care ar fi simțită peste tot. Satana știe bine acest lucru și lucrează cu toată puterea și amăgirile nelegiuirii în cei care pier, pentru ca Numele lui Hristos să nu poată fi preamărit în cei care mărturisesc a fi urmașii Săi. Mă doare inima când văd cum Isus este batjocorit prin viața nedemnă și caracterele defectuoase ale celor care ar putea fi o podoabă și o cinste pentru cauza Sa.
Ispitele prin care a fost asaltat Hristos în pustie — apetitul, iubirea de lume și încumetarea — sunt cele trei momeli principale prin care oamenii sunt cel mai adesea învinși. Administratorii vor fi ispitiți adesea să se îndepărteze de principiile care ar trebui să guverneze o astfel de instituție. Dar ei nu trebuie să se îndepărteze de calea cea dreaptă spre a satisface înclinațiile sau a sluji poftelor pacienților bogați sau prietenilor. Influența unui astfel de procedeu nu poate fi decât rea. Devierile de la învățăturile date prin prelegeri sau prin presă au efectul cel mai nefavorabil asupra influenței și moralei instituției și, în mare măsură, vor contracara toate eforturile de instruire și schimbare a victimelor apetitului pervertit și a pasiunilor și de a-i conduce la Hristos, singurul refugiu sigur.
Răul nu se va sfârși aici. Influența nu îi afectează numai pe pacienți, ci și pe lucrători. O dată ce barierele au fost dărâmate, se merge pas după pas în direcția cea rea. Satana prezintă perspective lumești măgulitoare celor care se vor depărta de principii și vor sacrifica integritatea și onoarea creștină spre a câștiga aprobarea celor necredincioși. Prea adesea, eforturile lui au succes. El câștigă biruința acolo unde ar trebui să fie refuzat și înfrânt.
Hristos i-a rezistat lui Satana în favoarea noastră. Noi avem exemplul Mântuitorului nostru spre a întări hotărârile și țintele slabe; dar, cu toate acestea, unii vor cădea prin ispitirile lui Satana, și nu vor cădea singuri. Fiecare suflet care nu reușește să obțină biruința îi doboară și pe alții prin influența lui. Cei care nu ajung să aibă o legătură cu Dumnezeu și să obțină înțelepciune și har spre a-și curăți și înălța viața, vor fi judecați pentru binele pe care l-ar fi putut face, dar nu l-au făcut pentru că au fost mulțumiți cu plăcerile lumești și cu prietenia celor nesfințiți.
Tot cerul este interesat de mântuirea omului și este gata să reverse asupra lui darurile sale binefăcătoare, dacă vrea să se conformeze condițiilor puse de Hristos: „Ieșiți din mijlocul lor, și despărțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi”.
Cei care poartă răspunderea la sanatoriu trebuie să fie extrem de precauți ca natura distracțiilor să nu coboare standardul creștinismului, aducând această instituție la nivelul celorlalte și slăbind puterea adevăratei evlavii în mintea celor care vin în legătură cu ea. Distracții lumești sau teatrale nu sunt neapărat necesare pentru prosperitatea sanatoriului sau pentru sănătatea pacienților. Cu cât au mai mult din acest fel de distracții, cu atât mai puțin vor fi mulțumiți, afară numai dacă ceva de felul acesta se va face mai departe în mod continuu. Mintea este într-o stare de neliniște după ceva nou și excitant, exact după ceea ce nu le este necesar. Și, dacă aceste distracții sunt îngăduite o dată, ei le așteaptă din nou, pacienții pierzându-și gustul pentru niște aranjamente simple care să le ocupe timpul. Dar mulți pacienți au nevoie de repaus mai degrabă decât de distracții.
De îndată ce sunt prezentate aceste distracții, obiecțiunile mergerii la teatru sunt îndepărtate din mintea multora, și pretextul că la teatru trebuie prezentată morala și scene demne dărâmă ultima barieră. Cei care vor să permită această categorie de distracții la sanatoriu ar fi mai bine să caute înțelepciune de la Dumnezeu pentru a conduce aceste suflete flămânde și însetate la Izvorul bucuriei, al păcii și al fericirii.
Când a avut loc o abatere de la calea cea dreaptă, întoarcerea este grea. Barierele au fost îndepărtate, siguranțele rupte. Un pas în direcția cea rea pregătește calea pentru un altul. Un singur pahar de vin poate deschide ușa ispitei care va duce la obiceiul de a se îmbăta. Un singur simț de răzbunare îngăduit poate deschide calea pentru un șir de simțăminte care vor sfârși în ucidere. Cea mai mică abatere de la dreptate și principiu va duce la despărțirea de Dumnezeu și poate sfârși în apostazie. Ceea ce facem o dată suntem gata mult mai ușor și mai natural să facem din nou; și a merge înainte pe o anumită cale, fie ea bună sau rea, este mai ușor decât de a o lua de la capăt. Avem nevoie de timp mai puțin și muncă mai puțină să pervertim umblarea noastră înaintea lui Dumnezeu decât să grefăm asupra caracterului obiceiuri de dreptate și adevăr. Omul părăsește greu ceva cu care s-a obișnuit, fie aceasta o influență bună sau rea.
Administratorii sanatoriului pot, de asemenea, să conchidă că ei niciodată nu vor fi în stare să satisfacă mintea acelei clase care poate găsi fericire numai în ceva nou și excitant. Pentru multe persoane, aceasta a fost hrana intelectuală pe tot parcursul vieții lor; există dispeptici psihici în aceeași măsură în care există și fizici. Mulți suferă de boli ale sufletului cu mult mai mult decât de boli ale trupului și ei nu vor găsi ușurare până nu vin la Hristos, Izvorul vieții. Plângerile de plictiseală, singurătate și de nemulțumire atunci vor înceta. Bucurii satisfăcătoare vor da vigoare psihicului și sănătate și energie vitală trupului.
Dacă medicilor și lucrătorilor le place să creadă că trebuie să afle un leac pentru diferitele nenorociri ale pacienților lor, aprovizionându-i cu o serie de distracții asemănătoare cu cele care au fost blestemul vieții lor, ei vor fi dezamăgiți. Nu lăsați ca distracțiile acestea să fie puse în locul care trebuie să fie ocupat de Izvorul cel viu. Sufletul flămând și însetat va continua să flămânzească și să înseteze atâta timp cât ia parte la aceste plăceri nesatisfăcătoare. Dar cei care beau din apa vie nu vor mai înseta după distracții frivole, senzuale, incitante. Principiile înnobilatoare ale religiei vor întări puterile mintale și vor nimici gustul pentru aceste satisfacții.
Povara păcatului, cu dorințele lui neliniștite și nesatisfăcute, se află la temelia unui mare număr de boli de care suferă cel păcătos. Marele vindecător al sufletului bolnav de păcat este Hristos. Acești sărmani îndurerați au nevoie de o mai clară cunoaștere a Lui, având prin aceasta viață veșnică. Ei au nevoie să fie învățați cu răbdare și blândețe și să lase ca lumina soarelui iubirii lui Dumnezeu să vină să lumineze camerele întunecate ale minții. Cele mai înalte adevăruri spirituale pot fi explicate inimii prin lucrurile din natură. Păsările cerului, florile câmpului, în frumusețea lor strălucitoare, grăuntele care răsare, mlădițele roditoare ale viței-de-vie, pomii care lasă să apară mugurii lor cei fragezi, gloriosul apus de soare, norii purpurii care prezic o dimineață frumoasă — toate acestea ne pot învăța lecții prețioase despre adevăr și credință. Imaginația are aici un domeniu bogat în care să se desfășoare. Mintea ageră poate contempla cu mare satisfacție acele învățături ale adevărului divin pe care Răscumpărătorul lumii le-a asociat cu lucrurile din natură.
Hristos i-a mustrat aspru pe oamenii timpului Său pentru că ei n-au învățat din natură lecțiile spirituale pe care le-ar fi putut învăța. Toate lucrurile, însuflețite și neînsuflețite, vorbesc omului despre cunoașterea de Dumnezeu. Aceeași inteligență divină care lucrează asupra lucrurilor din natură vorbește minții și inimii oamenilor și creează o dorință fierbinte după ceva ce ei nu au. Lucrurile lumii nu le pot satisface dorința. Tuturor acestor suflete însetate, li se adresează mesajul divin: „Duhul și Mireasa zic: «Vino!» și cine aude, să zică: «Vino!» și celui ce îi este sete, să vină; cine vrea să ia apa vieții fără plată!”
Duhul lui Dumnezeu impresionează continuu mintea oamenilor să caute după acele lucruri care numai ele le pot da pace și odihnă — bucuriile mai mari și mai sfinte ale cerului. Hristos, Domnul vieții și al slavei, și-a dat viața pentru a răscumpăra pe om din puterea lui Satana. Mântuitorul nostru este continuu la lucru, prin influențe văzute și nevăzute, pentru a atrage mintea oamenilor de la plăcerile nesatisfăcătoare ale acestei vieți spre neprețuitele comori care pot fi ale lor într-un viitor nemuritor.
Dumnezeu dorește ca poporul Său să arate lumii, prin cuvinte și comportament, că nici o atracție pământească sau bogăție lumească nu pot compensa pierderea moștenirii cerești. Cei care sunt într-adevăr copii ai luminii și ai zilei nu vor fi ușuratici și frivoli în conversație, în îmbrăcăminte sau în comportament, ci sobri, meditativi, exercitând în mod constant o influență care atrage sufletele la Mântuitorul. Iubirea lui Hristos, reflectată de la cruce, pledează în favoarea păcătosului, atrăgându-l cu funii de nemărginită iubire la pacea și fericirea găsite în Mântuitorul nostru. Dumnezeu cere tuturor urmașilor Săi să aducă o mărturie prin vorbirea, purtarea, îmbrăcămintea și conversația lor, în toate domeniile vieții, că puterea adevăratei evlavii este avantajoasă tuturor în această viață și în viața viitoare și că numai aceasta poate satisface sufletul primitorului.
Slava lui Dumnezeu este arătată în lucrarea mâinilor Sale. Aici sunt taine care, fiind cercetate, vor întări mintea. Mințile care au fost amăgite și abuzate prin lectura ficțiunilor pot găsi în natură o carte deschisă din care să citească adevărul în lucrările lui Dumnezeu din jurul lor. Toți pot găsi subiecte de studiu în frunza cea simplă a copacilor pădurii, în plante și flori, în maiestuoșii copaci ai pădurii, în munții cei înalți, stâncile de granit, oceanul agitat, prețioasele perle de lumină care împodobesc cerurile spre a face ca noaptea să fie frumoasă, nesecatele bogății ale luminii solare, solemnele splendori ale lunii, frigul iernii, căldura verii, periodicele schimbări ale anotimpurilor, în desăvârșită ordine și armonie, stăpânite de puterea nemărginită; iată subiecte care solicită o cugetare adâncă și dezvoltarea imaginației.
Dacă cei ușuratici și căutători de plăceri vor îngădui ca mintea lor să stăruie asupra a ceea ce este real și adevărat, inima nu poate fi decât plină de respect și ei vor adora pe Dumnezeul naturii. Contemplarea și studierea caracterului lui Dumnezeu, așa cum este descoperit în lucrările create de El, vor deschide un domeniu de cugetare care va îndepărta mintea de distracțiile josnice, înjositoare și enervante. Cunoașterea lucrărilor și a căilor lui Dumnezeu doar începe în această lume; studiul va fi continuat pe parcursul veșniciei. Dumnezeu a procurat pentru om subiecte de cugetare care vor pune în acțiune fiecare capacitate a minții. Noi putem descifra caracterul Creatorului în cerurile de sus și în pământul de jos, umplând inima cu recunoștință și mulțumire. Fiecare nerv și simț vor răspunde expresiilor iubirii lui Dumnezeu în lucrările Sale minunate. Satana inventează atracții pământești, astfel ca mintea firească să fie atrasă de acele lucruri care nu pot înălța, curăța și înnobila; puterile ei sunt astfel pipernicite și schilodite, iar bărbații și femeile care ar putea ajunge la desăvârșirea caracterului devin înguști, slabi și defectuoși.
Dumnezeu a intenționat ca sanatoriul pe care l-a înființat să stea în față ca un semnal de lumină, de avertizare și mustrare. El va dovedi lumii că o instituție condusă de principii religioase, ca o casă de sănătate pentru bolnavi, poate fi susținută fără sacrificarea caracterului ei special și sfânt; că ea poate fi păstrată liberă de caracteristicile neplăcute care există în alte instituții de același fel. Ea trebuie să fie o unealtă în mâna Lui spre a înfăptui reforme mari. Obiceiurile rele trebuie corectate, morala ridicată, gusturile schimbate, îmbrăcămintea reformată.
Multe boli sunt aduse asupra trupului printr-un stil nesănătos de îmbrăcăminte care este la modă și trebuie scos în evidență faptul că trebuie să aibă loc o reformă înainte ca tratamentul să efectueze o vindecare. Apetitului pervertit i s-a făcut pe plac până ce a rezultat boala. Aptitudinile și organele schilodite și pipernicite nu pot fi întărite și fortificate fără reforme hotărâte. Și dacă cei care lucrează la sanatoriu nu sunt în orice privință reprezentanți ai adevărurilor despre reforma sănătății, atunci o reformă categorică trebuie să-i facă ceea ce ar trebui să fie, altfel ei trebuie să fie îndepărtați din instituție.
Mintea multora se află la un nivel atât de scăzut, încât Dumnezeu nu poate lucra pentru ei sau prin ei. Felul de cugetare trebuie schimbat, sensibilitățile morale trebuie trezite spre a simți cerințele lui Dumnezeu. Fondul principal al adevăratei religii este să avem și să mărturisim continuu legătura noastră cu Dumnezeu, prin cuvinte, prin îmbrăcăminte și prin comportament. Smerenia trebuie să ia locul mândriei; sobrietatea, locul ușurătății; devoțiunea, pe cel al nereligiozității și indiferenței nepăsătoare.
Cei care au mulți ani de experiență în lucrarea lui Dumnezeu ar trebui, mai presus de toți ceilalți, să pună la lucru în cel mai înalt grad talentele încredințate lor de Stăpân. Dar exemplul unora a fost mai degrabă de partea conformării cu lumea decât de cea a păstrării caracterului distinct al poporului deosebit al lui Dumnezeu. Ei au influențat mai degrabă satisfacerea apetitului și înclinația de a se îmbrăca în acord cu standardul lumii. Toate acestea sunt în opoziție cu lucrarea pe care Dumnezeu și îngerii caută s-o facă pentru noi, ca popor, de a ne scoate, a ne despărți și a ne deosebi de lume. Noi trebuie să ne sfințim ca popor și să cerem putere de la Dumnezeu spre a întâmpina nevoile acestui timp. Când nelegiuirea predomină în lume, poporul lui Dumnezeu trebuie să caute a fi într-o legătură mai strânsă cu cerul. Torentul de morală primejdioasă vine asupra noastră cu așa putere, încât noi ne vom pierde echilibrul și vom fi măturați de curent, dacă picioarele noastre nu stau ferm pe Stânca Isus Hristos.
Prosperitatea sanatoriului nu este dependentă numai de inteligența și cunoștințele medicilor lui, ci și de favoarea lui Dumnezeu. Dacă este condus într-o așa manieră, încât Dumnezeu să-l poată binecuvânta, el va avea mult succes și va sta înaintea oricărei alte instituții de acest fel din lume. Au fost date multă lumină, multă cunoștință și privilegii superioare. Și în conformitate cu lumina care a fost primită, dar care n-a fost folosită pentru luminarea altora, va fi și condamnarea.
Mintea unora a intrat pe făgașul necredinței. Persoanele acestea cred că au motive să se îndoiască de Cuvântul și lucrarea lui Dumnezeu, pentru că umblarea unora, care mărturisesc a fi creștini, li se pare îndoielnică. Dar îndepărtează aceasta temelia? Noi nu trebuie să facem din umblarea altora baza credinței noastre. Trebuie să-l imităm pe Hristos, Modelul desăvârșit. Dacă îngăduim ca prinderea noastră de El să slăbească, pentru că oamenii greșesc, pentru că se văd defecte în caracterele celor care mărturisesc adevărul, ei se vor afla mereu pe nisipul mișcător. Privirea lor trebuie îndreptată spre Autorul și Desăvârșitorul credinței lor; ei trebuie să-și întărească sufletele cu asigurarea marelui apostol: „Totuși, temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: «Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Lui»”. Dumnezeu nu poate fi înșelat. El citește corect caracterul. El cântărește motivele. Nimic nu scapă privirii Lui atotvăzătoare: gândurile, intențiile și țintele noastre — toate sunt văzute de El.
Nu există nici o scuză pentru îndoială sau scepticism. Dumnezeu și-a luat măsuri de precauție pentru a întări credința tuturor oamenilor, dacă unii vor să se hotărască doar pe baza greutății evidenței. Dar, dacă așteaptă să fie îndepărtată orice obiecțiune aparentă înainte să creadă, ei nu vor fi niciodată stabiliți, înrădăcinați și întemeiați în adevăr. Dumnezeu nu va îndepărta niciodată toate dificultățile aparente din calea noastră. Cei care doresc să se îndoiască vor avea prilejul să o facă; cei care vor să creadă vor găsi dovezi bogate pe care să-și întemeieze credința. Poziția unora este inexplicabilă, chiar și pentru ei. Sunt purtați de curent fără ancoră, mânați încoace și încolo în ceața nesiguranței. Atunci, Satana pune repede mâna pe cârmă și duce barca lor fragilă oriunde îi place. Ei devin supușii voinței lui. Dacă n-ar fi ascultat de Satana, aceștia n-ar fi fost înșelați de sofismele lui; dacă s-ar fi înclinat de partea lui Dumnezeu, n-ar fi devenit confuzi și n-ar fi fost induși în eroare.
Dumnezeu și îngerii urmăresc cu mare interes dezvoltarea caracterului și cântăresc valoarea morală. Cei care rezistă născocirilor lui Satana vor ieși ca aurul încercat în foc. Cei care sunt luați de valurile ispitei își închipuie, așa cum a făcut Eva, că devin extraordinar de înțelepți, ieșind din ignoranța și conștiinciozitatea lor îngustă; dar, ca și ea, ei vor afla cu durere că au fost înșelați. Alergau după umbre, schimbând înțelepciunea cerească cu slaba judecată omenească. Puțină cunoștință i-a făcut îngâmfați. O cunoaștere mai adâncă și mai amănunțită a lor înșiși și a lui Dumnezeu i-ar face din nou oameni rezonabili și sensibili și i-ar înclina de partea adevărului, a îngerilor și a lui Dumnezeu.
La ziua de apoi, Cuvântul lui Dumnezeu ne va judeca pe fiecare dintre noi. Tinerii vorbesc despre știință și despre faptul că sunt înțelepți mai presus de ce este scris; ei încearcă să explice căile și lucrarea lui Dumnezeu spre a corespunde cu priceperea lor mărginită; dar totul este un eșec mizerabil. Știința adevărată și inspirația sunt în armonie desăvârșită. Știința falsă este ceva independent de Dumnezeu. Ea este o ignoranță pretențioasă. Această putere înșelătoare a captivat și a înrobit mintea multora și ei au ales întunericul mai degrabă decât lumina. Au luat poziție de partea necredinței, ca și când aceasta ar fi o virtute, iar a se îndoi, semnul unei minți inteligente, când acest lucru arată o minte prea slabă și prea îngustă spre a-L zări pe Dumnezeu în lucrările create de El. Ei nu puteau înțelege taina providenței Sale, chiar dacă ar fi studiat cu toată puterea lor timp de o viață întreagă. Și pentru că lucrările lui Dumnezeu nu pot fi explicate de minți mărginite, Satana aduce sofismele lui spre a le îndrepta asupra lor și a-i încurca în plasele necredinței. Dacă acești îndoielnici vor veni într-o legătură strânsă cu Dumnezeu, El va lămuri, pentru priceperea lor, scopurile Sale.
Lucrurile spirituale sunt judecate spiritual. Mintea firească nu poate pricepe aceste taine. Dacă cei care se îndoiesc continuă să-l urmeze pe marele înșelător, impresiile și convingerile Duhului lui Dumnezeu vor descrește din ce în ce, sugestiile lui Satana vor fi mai frecvente, până ce mintea va ajunge întru totul supusă controlului lui. Atunci, ceea ce li se pare acestor minți rătăcite ca fiind nebunie va fi puterea lui Dumnezeu, și ceea ce Dumnezeu privește ca nebunie va fi pentru ei tărie și înțelepciune.
Una dintre consecințele rele care însoțesc cercetarea și investigațiile științei este că, de multe ori, cei care se angajează în aceste cercetări prea adesea pierd din vedere caracterul curat și nealterat al religiei. Înțelepții în felul lumii au încercat să explice, pe baza principiilor științifice, influența Duhului lui Dumnezeu asupra inimii. Cea mai mică înaintare în această direcție va conduce sufletul la încurcături și scepticism. Religia Bibliei este simplitatea tainei evlaviei; nici o minte omenească n-o poate înțelege pe deplin și este cu desăvârșire de neînțeles pentru inima nerenăscută.
Fiul lui Dumnezeu a comparat lucrările Duhului Sfânt cu vântul, care „suflă încotro vrea și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge”. Și iarăși, citim în raportul sacru că Răscumpărătorul lumii s-a bucurat în duhul și a spus: „Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți, și le-ai descoperit pruncilor”.
Mântuitorul S-a bucurat pentru că planul mântuirii este întocmit în așa fel, încât cei care sunt înțelepți, după propria lor părere, care sunt plini de mândrie datorită învățăturilor filozofiei trufașe, nu pot vedea frumusețea, puterea și taina ascunsă a Evangheliei. Dar tuturor celor care sunt smeriți cu inima, care au o dorință sinceră, ca de copil, care se lasă învățați să cunoască și să facă voia Tatălui lor ceresc, le este descoperit Cuvântul ca putere a lui Dumnezeu pentru mântuirea lor. Lucrarea Duhului lui Dumnezeu este nebunie pentru omul nerenăscut. Apostolul Pavel spune: „Și dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu”.
Succesul sanatoriului depinde de păstrarea simplității evlaviei și a evitării nebuniilor lumii în mâncare, băutură, îmbrăcăminte și distracții. El trebuie să fie reformator în toate principiile lui. Nimic să nu fie inventat spre a satisface dorințele sufletului, luând astfel locul și timpul pe care le cere Hristos în slujirea Lui; pentru că aceasta va nimici puterea instituției ca unealtă a lui Dumnezeu pentru convertirea sufletelor sărmane, bolnave de păcat, care, necunoscând calea vieții și a păcii, au căutat fericirea în mândrie și nebunie zadarnică.
„Susținerea unui scop adevărat” să fie poziția tuturor celor care lucrează la sanatoriu. În timp ce nimeni nu trebuie să impună credința noastră pacienților sau să se angajeze în controverse cu ei, broșurile și publicațiile noastre, alese cu atenție, trebuie să fie la vedere aproape peste tot. Elementul religios trebuie să predomine. Aceasta a fost și va fi mereu puterea acelei instituții. Căminul nostru de sănătate să nu fie pervertit pentru slujirea deșertăciunii lumești și a modei. În țara noastră există destule instituții igienice care seamănă mai mult cu un hotel serviabil decât cu un loc unde cei bolnavi și suferinzi pot obține alinare pentru infirmitățile lor trupești și unde sufletul bolnav de păcat poate găsi pace și odihnă în Isus, care nu se află nicăieri în altă parte.
Faceți ca principiile religioase să fie predominante și păstrați-le așa; mândria și popularitatea să fie îndepărtate; simplitatea și claritatea, amabilitatea și credincioșia să fie văzute peste tot; atunci sanatoriul va fi exact ceea ce a intenționat Dumnezeu să fie; atunci Domnul îl va favoriza.