Iubiți frați și surori din _____, Voi vă aflați într-o țară bogată și frumoasă, unde darurile providenței lui Dumnezeu au fost răspândite cu mână largă, dar dacă nu sunt folosite cu înțelepciune, chiar aceste binecuvântări se vor dovedi a fi un blestem. Unii dintre voi sunteți supraaglomerați cu grijile acestei vieți, iar alții au devenit îmbătați de spiritul lumii. Poziția voastră este primejdioasă. Acesta este cazul mai ales al tinerilor din mijlocul vostru. Părinții nu sunt uniți cu Dumnezeu ca să poată lucra inteligent, în Duhul și puterea Lui, pentru convertirea copiilor lor. Vorbirea continuă nu-i va converti. Mustrarea și restrângerea sunt adesea necesare, dar acestea sunt duse, de multe ori, prea departe, mai ales când evlavia vie nu este exemplificată în viața celor care administrează mustrarea.
Cuvintele și faptele noastre alcătuiesc rodul pe care-l aducem. O viață consacrată este o zilnică predică vie. Dar evlavia lăuntrică și adevărata consacrare dau repede locul formelor exterioare. O religie curată și nepătată este nevoia cea mare a comunității din _____. Ei trebuie să facă o lucrare individuală spre a se apropia de Dumnezeu. Nimeni nu poate fi mântuit prin delegație, ci fiecare trebuie să lucreze la propria lui mântuire, cu frică și cutremur. Satana are mult mai multă putere asupra unora care mărturisesc adevărul decât își dau seama mulți. În locul lui Hristos, în inimă domnește eul. Încăpățânarea, urmărirea interesului personal, invidia și mândria exclud prezența lui Dumnezeu.
Iubirea lui Dumnezeu trebuie să cuprindă sufletul, altfel nu vor apărea roadele neprihănirii. Nu este sănătos să satisfaci vanitatea, mândria sau iubirea de putere și câștig. Cea mai rea formă a egoismului este a necăji, a critica și a-ți arăta nemulțumirea pentru că ai putere să faci acest lucru și cei pe care îi ponegrești în felul acesta nu te pot împiedica. Egoismul este cel care dă naștere la dezacord în cercul familiei și în comunitate. Inimi necreștine vor socoti că pot descoperi greșeli mari în alții, unde nu există nici una, stăruind asupra chestiunilor mici până când ele apar foarte mult mărite. Dumnezeu i-a lăsat pe urmașii Săi să pună în ordine aceste chestiuni mici, care unora li se par atât de mari. Nu lăsați ca acele mici diferențe nefericite să rămână până ce devin o rădăcină de amărăciune în comunitate, prin care mulți vor fi mânjiți. Când în inimă se află Hristos, aceasta va fi așa de blândă și supusă de iubirea pentru Dumnezeu și om, încât hărțuiala, defăimarea și discordia nu vor mai exista. Religia lui Hristos în inimă va câștiga pentru posesorul ei o biruință deplină asupra acelor pasiuni care caută să stăpânească.
Hristos a spus: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. Făgăduința aceasta nu va da greș niciodată. Noi nu ne putem bucura de favoarea lui Dumnezeu, dacă nu suntem de acord cu condițiile pe baza cărora acordă favoarea Sa. Făcând astfel, vom avea pacea, mulțumirea și înțelepciunea pe care lumea nu le poate nici da, nici lua. Dacă vreți, ca biserică, să vă asigurați binecuvântarea Lui bogată, trebuie să faceți în mod individual ca El să fie primul, ultimul și cel mai bun în fiecare cuget, plan și lucrare. Ascultarea de Dumnezeu este prima îndatorire a creștinului. Un spirit smerit și o inimă recunoscătoare ne vor ridica mai presus de necazurile mărunte și dificultățile reale. Cu cât suntem mai puțin serioși, energici și vigilenți în serviciul Stăpânului, cu atât va stărui mintea mai mult asupra eului, mărind mușuroaiele în munți de dificultăți. Vom simți că suntem insultați, când nici cea mai mică lipsă de respect n-a fost măcar intenționată.
Povara lucrării lui Dumnezeu, pusă asupra lui Moise, a făcut din el un bărbat puternic. În timp ce păzea atât de mulți ani turmele lui Ietro, el a câștigat o experiență care l-a învățat adevărata umilință. Dar chemarea lui Dumnezeu l-a găsit pe Moise ineficient, ezitând și neîncrezător în sine, așa cum ne va găsi și pe noi. Porunca de a elibera pe Israel părea copleșitoare, dar, în temere de Dumnezeu, Moise a acceptat încrederea. Observați rezultatul: el n-a adus lucrarea la nivelul deficienței lui, ci, în puterea lui Dumnezeu, el a depus cele mai serioase eforturi spre a se ridica și a se sfinți pe sine pentru sfânta lui misiune.
Moise n-ar fi fost pregătit niciodată pentru poziția lui de încredere dacă ar fi așteptat ca Dumnezeu să facă lucrarea pentru el. Din cer va veni lumină pentru cei care-i simt nevoia și care o caută ca pe o comoară ascunsă. Dar, dacă ne afundăm într-o stare de inactivitate, fiind dispuși să fim stăpâniți de puterea lui Satana, Dumnezeu nu ne va trimite inspirația Sa. Dacă nu exersăm la maximum puterile pe care ni le-a dat El, vom rămâne mereu slabi și ineficienți. Multă rugăciune și cea mai viguroasă exercitare a minții sunt necesare, dacă vrem să fim pregătiți pentru lucrarea pe care ne-o va încredința Dumnezeu. Mulți nu ajung la poziția pe care ar putea-o ocupa, pentru că ei așteaptă ca Dumnezeu să facă pentru ei ceea ce El le-a dat putere să facă ei înșiși. Toți cei care sunt potriviți pentru activitate în această viață trebuie să fie instruiți prin disciplina mintală și morală cea mai severă, și atunci Dumnezeu îi va ajuta prin combinarea puterii divine cu efortul uman.
Mulți din _____ nu vor reuși pentru că nu țin pasul cu înaintarea lucrării și nu reprezintă cum se cuvine, în viața lor zilnică, sfințirea adevărului. Ei nu-și ridică viața, asemenea lui Moise, spre a veni în întâmpinarea standardului înălțat. Dacă ar fi făcut aceasta, mult mai mulți ar fi fost acum adăugați la numărul lor, bucurându-se de adevăr. Este un lucru înfricoșător a îndepărta suflete de la Hristos prin viața noastră nesfințită. Religia noastră trebuie să fie ceva mai mult decât o religie teoretică. Ea trebuie să afecteze inima, și atunci va avea o influență care corectează viața. Obiceiurile rele nu sunt biruite printr-un singur efort. Eul este stăpânit numai prin lupte îndelungate și severe. Această instruire de sine trebuie întreprinsă în mod individual de către membrii comunității, și gunoiul care s-a adunat lângă ușa inimii trebuie să fie îndepărtat, mai înainte ca ei să poate sluji lui Dumnezeu cu unicul scop de a împodobi mărturisirea lor de credință printr-o viață ordonată și o conversație evlavioasă. Atunci, și numai atunci, pot ei să învețe adevărul pe păcătoși și să câștige suflete la Hristos.
În această comunitate sunt bărbați care socotesc că trebuie să-i învețe pe alții adevărul, în timp ce ei sunt irascibili, nerăbdători și cicălitori în propriile lor familii. Pe unii ca aceștia este nevoie ca cineva să-i învețe până devin răbdători, oameni temători de Dumnezeu în cămin. Ei au nevoie să învețe principiile de început ale adevăratei religii. Ei trebuie să caute pe Dumnezeu cu ardoarea sufletului pentru că ei au fost o nenorocire în familiile lor, asemenea unei grindine pustiitoare spre a înjosi și nimici pe frații lor. Bărbații aceștia nu merită numele de soț, „susținătorul moral al casei”, pentru că nu leagă împreună familia cu iubire creștină, simpatie și adevărată demnitate a unei vieți evlavioase și a unui caracter asemenea celui al lui Hristos.
Adevărul solemn și sacru — mesajul de punere la probă dat nouă de Dumnezeu spre a-l comunica lumii — ne pune pe fiecare dintre noi sub cea mai puternică obligație de a ne transforma zilnic viața și caracterul pentru ca puterea adevărului să fie bine reprezentată. Noi trebuie să avem un simțământ continuu al scurtimii timpului și al înfricoșătoarelor evenimente despre care profeția a declarat că trebuie să aibă loc cu repeziciune. Din cauză că aceste adevăruri n-au fost traduse în realitate, viața este atât de necorespunzătoare cu adevărurile pe care le mărturisim. Mulți ascund în pământ talanții care ar trebui să fie investiți unde vor fi înmulțiți spre a fi redați lui Dumnezeu când va zice: „Dă-ți socoteală de isprăvnicia ta”. Moise a ajuns mare pentru că și-a folosit talentele în lucrarea lui Dumnezeu, și atunci acestea i-au fost înmulțite. El a devenit elocvent, răbdător, sigur pe sine și competent să facă cele mai mari lucrări încredințate vreodată unui muritor. Acesta este efectul asupra caracterului ori de câte ori oamenii se predau lui Dumnezeu cu tot sufletul lor și când iau aminte la poruncile Lui ca să poată asculta de ele.
Ascultarea de bună voie de cerințele lui Dumnezeu dă sufletului energie vitală și putere. O lucrare care durează cât veșnicia este făcută atât pentru lucrător, cât și pentru aceia pentru care lucrează el. Oricât de limitată este capacitatea celui care se angajează în această lucrare, lucrul pe care îl aduce la îndeplinire în sfera lui umilă va fi acceptat de Dumnezeu.
„Nu orișicine-Mi zice: «Doamne, Doamne» va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege». De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care și-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, și nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care și-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea; ea s-a prăbușit, și prăbușirea i-a fost mare”.
Motivul pentru care poporul nostru nu are o putere mai mare este că mărturisește adevărul, dar nu-l practică; au puțină credință și încredere în Dumnezeu. Puțini sunt cei care poartă poverile lucrării Lui. Domnul pretinde puterea creierului, a oaselor și a mușchilor, dar prea adesea sunt reținute de la El și date lumii. Slujirea lui Dumnezeu a devenit o problemă secundară, în timp ce interesele lumești primesc o atenție promptă. În felul acesta, lucrurilor minore li se dă mai multă importanță, în timp ce cerințele lui Dumnezeu, lucrurile spirituale și veșnice, sunt tratate într-o manieră indiferentă, ca ceva ce poate fi luat oricând sau lăsat după plăcere. Dacă mintea ar stărui asupra lui Dumnezeu și adevărul ar exercita o influență sfințitoare asupra inimii, eul ar fi ascuns în Hristos. Dacă ne dăm seama de importanța adevărului pe care mărturisim că-l credem, ar trebui să simțim că avem de adus la îndeplinire o misiune sacră, o responsabilitate care implică rezultate veșnice. Toate interesele vremelnice s-ar supune acesteia.
Frați din _____, voi nu vă dați seama de obligațiile voastre față de Dumnezeu și de lucrarea individuală pe care v-a dat-o s-o îndepliniți pentru El. Voi aveți teoria adevărului, dar nu-i simțiți puterea în suflet. Smochinul neroditor se fălea cu ramurile lui pretențioase în fața cerului, dar când Răscumpărătorul a căutat roade, iată că nu era nimic, ci numai frunze. Dacă nu se face o lucrare totală pentru voi, ca indivizi și ca biserică, blestemul lui Dumnezeu va veni asupra voastră tot atât de sigur cum a căzut asupra acelui pom fără rod.
Membrii din comunitatea _____ posedă talente care ar fi de valoare dacă ar fi întrebuințate corect. Cel slab poate deveni puternic, cel timid poate deveni curajos și cei șovăitori și nehotărâți pot deveni bărbați ai deciziei rapide și ferme, când simt că Dumnezeu îi consideră potriviți pentru a accepta lucrarea lor.
Bărbații din această comunitate trebuie să simtă că Dumnezeu dorește ca ei să devină lucrători în cauza Lui, destoinici în orice domeniu. Dacă nu-și schimbă purtarea, unii vor fi găsiți într-o situație asemănătoare cu a fariseilor, când Domnul Hristos le-a spus: „Vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu”. Mulți se simt în siguranță pentru că mărturisesc adevărul, în timp ce nu simt influența lui sfințitoare asupra inimii lor și nu înaintează în viața spirituală.
Fraților, în timp ce voi, ca popor, mărturisiți că aveți o lumină cu mult mai mare decât alte denominațiuni, faptele voastre nu corespund cu mărturisirea voastră de credință. Mulți dintre cei care au fost în întunericul rătăcirii acceptă bucuroși adevărul când le este deschisă priceperea. Cu toate că ei și-au petrecut viața în păcat, totuși, când vin la Dumnezeu cu pocăință și cu simțământul păcătoșeniei lor, ei sunt acceptați de El. Astfel de persoane sunt într-o poziție mai favorabilă pentru desăvârșirea caracterului creștin decât unii care au avut o lumină mai mare și n-au reușit s-o folosească. Ceea ce îi lasă pe bărbați și femei în întuneric este neglijența lor de a se folosi de lumina și ocaziile acordate lor. Hristos detestă orice pretenție deșartă. Când a fost pe pământ, totdeauna i-a tratat pe păcătoși cu afecțiune, chiar dacă au fost dintre cei mai mari; dar condamnarea Lui a căzut cu greutate asupra oricărei ipocrizii.
Dumnezeu a dat fiecărui om lucrarea lui și nimeni altul nu poate face acea lucrare pentru el. O, dacă în mod individual ați vrea să aplicați alifia pentru ochi, ca să vă puteți vedea defectele de caracter și să înțelegeți cum privește Dumnezeu iubirea voastră de lume care înlătură iubirea de Dumnezeu! Nimic nu vă poate da o astfel de putere, o astfel de adevărată independență și noblețe de suflet ca simțământul demnității lucrării voastre, o asigurare că sunteți conlucrători cu Dumnezeu în a face binele și a salva suflete.
Fiul lui Dumnezeu a venit în această lume spre a lăsa un exemplu de viață desăvârșită. El S-a jertfit pe Sine pentru bucuria care i-a fost pusă înainte, bucuria de a vedea suflete salvate din prinsoarea lui Satana și mântuite în Împărăția lui Dumnezeu. Porunca lui Hristos era: „Urmați-Mă”. Cei care urmează exemplul Lui vor participa la lucrarea divină de a face binele și, în final, vor intra în bucuria Domnului lor.
Astăzi, sunt mulți oameni cu o purtare smerită, pe care Domnul i-ar putea numi cum l-a numit pe Avraam: „Prietenul lui Dumnezeu”. Astfel de oameni aprobă ce aprobă Dumnezeu și condamnă ce condamnă Dumnezeu. În prezența lor, chiar și păcătosul simte o teamă respectuoasă, o reținere; pentru că Dumnezeu este cu ei, și ei sunt epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii. În comportamentul lor există o delicatețe alinătoare, o demnitate și o corectitudine divină care le dau putere asupra inimilor semenilor lor.
Urmându-L pe Hristos, privind la El, care este Autorul și Desăvârșitorul credinței voastre, veți simți că lucrați sub privirea Lui, că sunteți influențați de prezența Lui și că El vă cunoaște motivele. La fiecare pas, veți întreba: Va plăcea aceasta lui Isus? Va slăvi aceasta pe Dumnezeu? Rugăciunile voastre să se înalțe spre Dumnezeu dimineața și seara pentru binecuvântarea și călăuzirea Sa. Rugăciunea adevărată se prinde de Atotputernicul și vă dă biruința. Creștinul obține putere pe genunchi să reziste ispitei.
Tatăl, care este „susținătorul moral” al familiei, își va lega copiii de tronul lui Dumnezeu printr-o credință vie. Neîncrezându-se în propria lui tărie, el își prinde sufletul neajutorat de Isus și se leagă de tăria Celui Preaînalt. Fraților, rugați-vă acasă, în familia voastră, seara și dimineața; rugați-vă cu seriozitate în cămăruța voastră și, în timp ce sunteți angajați în lucrarea voastră zilnică, înălțați-vă sufletul către Dumnezeu în rugăciune. Așa a umblat Enoh cu Dumnezeu. Rugăciunea tainică, fierbinte a sufletului se va înălța ca tămâia sfântă către tronul harului și va fi tot atât de acceptabilă înaintea lui Dumnezeu ca și când ar fi adusă în sanctuar. Pentru toți care Îl caută în felul acesta, Hristos devine un ajutor prezent în timp de nevoie. Ei vor fi tari în ziua necazului.
Cuvântul lui Dumnezeu este o lampă pentru picioarele noastre și o lumină pe cărarea noastră. „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta”. Inima care se ocupă cu Cuvântul lui Dumnezeu este întărită împotriva lui Satana. Cei care fac ca Hristos să fie însoțitorul lor zilnic și un prieten obișnuit vor simți că de jur împrejurul lor sunt puteri ale unei lumi nevăzute și, privind la Isus, vor deveni asemănători cu chipul Lui. Prin privire, ei ajung schimbați după modelul divin; caracterul lor este îmblânzit, curățit și înnobilat pentru Împărăția cerească.
Fraților din comunitatea _____, când în caracterul și faptele voastre se manifestă un zel serios și adevărat, necredincioșii vor vedea din comportarea voastră și vor simți în prezența voastră că aveți o pace și o seninătate pe care ei nu le-au simțit. Ei vor crede că lucrați pentru Dumnezeu pentru că lucrarea voastră va fi făcută în El. Mi-a fost arătat că aceasta este caracteristica unui creștin. Satana a nimicit multe suflete, conducându-i să se așeze în calea ispitei. El vine la ei cum a venit la Hristos, ispitindu-i să iubească lumea. El le spune că pot investi cu profit în întreprinderea aceasta sau aceea și, fiind de bună credință, îi urmează ordinele. În curând, sunt ispitiți să se abată de la integritate pentru a face, pe cât posibil, o bună afacere comercială. Procedeul lor poate să fie perfect legal, în concordanță cu standardul de dreptate al lumii, și totuși să nu suporte testul Legii lui Dumnezeu. Motivele lor sunt puse la îndoială de către frați și sunt bănuiți de viclenie spre a se servi pe ei înșiși, și astfel este sacrificată acea influență prețioasă care trebuie să fie păstrată cu sfințenie în folosul cauzei lui Dumnezeu. Acea afacere, care poate fi un succes în mâinile unui escroc care își vinde integritatea pentru un câștig lumesc, este întru totul nepotrivită pentru un urmaș al lui Hristos.
Toate speculațiile de felul acesta sunt însoțite de necazuri și dificultăți nevăzute și sunt o grea încercare pentru cei care se angajează în ele. Adesea, au loc împrejurări care pricinuiesc în mod natural reflecții care aruncă o umbră asupra motivelor acestor frați; dar, deși unele lucruri pot părea în mod hotărât greșite, acestea nu trebuie să fie totdeauna considerate un test adevărat al caracterului. Cu toate acestea, se pot dovedi a fi punctul de cotitură în experiența și destinul cuiva. Caracterul ajunge transformat prin forța împrejurărilor sub care s-a așezat individul însuși.
Mi-a fost arătat că este un experiment primejdios pentru poporul nostru să se angajeze în speculație. Prin aceasta, ei se așează singuri pe terenul vrăjmașului, se supun unor mari ispite, dezamăgiri, încercări și pierderi. Apoi urmează o neliniște febrilă, o dorință înflăcărată de a obține bani mai repede decât vor permite împrejurările prezente. Anturajul lor este în felul acesta schimbat, în speranța de a face bani mai mulți. Dar, adesea, așteptările lor nu sunt realizate și ei ajung descurajați și dau înapoi, în loc să înainteze. Acesta a fost cazul cu unii din _____. Ei s-au îndepărtat de credința în Dumnezeu. Dacă Domnul i-ar fi făcut să prospere pe unii din frații noștri în speculațiile lor, aceasta s-ar fi dovedit a fi ruina lor veșnică. Dumnezeu iubește poporul Său și El îi iubește și pe cei care au fost nenorociți. Dacă vor să învețe lecțiile pe care El intenționează să-i învețe, înfrângerea lor se va dovedi, la sfârșit, o biruință prețioasă. Iubirea de lume a dat afară iubirea lui Hristos. Când gunoiul este curățat din fața ușii inimii, și aceasta este larg deschisă, ca răspuns la invitația lui Hristos, El va intra și va lua în stăpânire templul sufletului. Dacă li s-ar fi dat mai multă atenție acestor cuvinte ale apostolului, mult necaz ar fi fost evitat.
„Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El Însuși a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi».” „Negreșit, evlavia, însoțită de mulțumire, este un mare câștig. Căci noi n-am adus nimic în lume, și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem dar cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri. Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri și caută neprihănirea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea. Luptă-te lupta cea bună a credinței; apucă viața veșnică la care ai fost chemat și pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori”.
Prezentul este ziua în care ne putem încrede. Fiecărei persoane i s-a încredințat un dar deosebit sau un talent care trebuie să fie folosit pentru înaintarea Împărăției Răscumpărătorului. Tuturor slujitorilor responsabili ai lui Dumnezeu, de la cel mai de jos și cel mai necunoscut până la cei din poziții înalte din biserică, li s-au încredințat bunurile Domnului. Nu numai pastorul poate lucra pentru salvarea sufletelor. Cei care au darurile cele mai mici nu sunt scutiți de a folosi tocmai darurile bune pe care le au; și făcând așa, talentele lor vor crește. Nu este bine să tratăm cu ușurință responsabilitățile morale și nici să disprețuim ziua lucrurilor mici. Providența lui Dumnezeu proporționează încredințările Sale în conformitate cu capacitățile oamenilor. Nimeni să nu se plângă pentru că nu poate slăvi pe Dumnezeu cu talentele pe care niciodată nu le-a avut și pentru care nu este responsabil.
Una dintre marile cauze ale slăbiciunii din comunitatea _____ a fost că, în loc să folosească talanții spre slava lui Dumnezeu, ei le-au înfășurat într-un șervet și le-au îngropat în lume. Cu toate că unii pot avea un singur talent, totuși, dacă îl exercită, acesta va crește. Dumnezeu prețuiește slujirea conform cu ceea ce omul are, și nu după ceea ce nu are. Dacă ne îndeplinim îndatoririle zilnic cu credincioșie și iubire, vom primi aprobarea Stăpânului, ca și când am fi îndeplinit o lucrare mai mare. Trebuie să încetăm a dori cu înfocare să facem o lucrare mare, cea a marilor talente, când suntem făcuți răspunzători numai pentru micile talente și îndeplinirea micilor îndatoriri. Trecând cu vederea micile îndatoriri zilnice și sforțându-ne să ajungem la responsabilități mai înalte, noi uităm complet să facem lucrarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu.
O, dacă aș putea să întipăresc asupra acestei comunități faptul că Hristos are pretenții asupra serviciului lor! Frații și surorile mele, ați devenit voi slujitori ai lui Hristos? Apoi, dacă cea mai mare parte a timpului vostru o consacrați pentru a vă servi pe voi înșivă, ce Îi veți răspunde Stăpânului când vă va cere socoteală de isprăvnicia voastră? Talanții încredințați nu sunt ai noștri, fie talanți de avere, de putere sau abilitate mintală. Dacă abuzăm de unul sau de toate acestea, vom fi condamnați pe drept pentru nevrednicia isprăvniciei noastre. Cât de mari sunt obligațiile care apasă asupra noastră de a da socoteală lui Dumnezeu de lucrurile care sunt ale Lui!
Dacă cei din această comunitate nu se trezesc din letargia lor și nu se debarasează de spiritul lumesc, ei vor plânge — prea târziu — când vor afla că ocaziile și privilegiile lor sunt pierdute, pierdute pentru totdeauna. Uneori Domnul încearcă pe poporul Său cu prosperitate în lucrurile vremelnice. Dar intenția Lui este ca ei să folosească corect darurile Sale. Averea lor, timpul lor, puterea lor și ocaziile lor, toate sunt ale lui Dumnezeu. Pentru toate aceste binecuvântări ei trebuie să dea socoteală Dătătorului. Când vedem frați săraci, care duc lipsă, și noi nu-i ajutăm, când nevoile noastre au fost satisfăcute, noi neglijăm o datorie descoperită clar în Cuvântul lui Dumnezeu. El ne dă în mod generos ca să putem da altora. Aceasta este o binefacere care biruie egoismul și înnobilează și curăță sufletul. Unii abuzează de talanții dați de Dumnezeu; ei își închid ochii ca să nu poată vedea nevoia cauzei Sale și întorc urechea ca să nu poată auzi glasul Lui care le arată datoria pe care o au de a-i hrăni pe cei flămânzi și a-i îmbrăca pe cei goi. Unii dintre cei care mărturisesc a fi copii ai lui Dumnezeu par dornici să-și investească banii în lume, ca nu cumva să-i returneze Dătătorului ca daruri și sacrificii. Ei uită misiunea lor divină, și dacă continuă să urmeze poruncile inimilor lor egoiste și să cheltuiască timp prețios și bani pentru a-și satisface mândria, Dumnezeu le va trimite contrariul, și ei vor simți apăsarea lipsei din cauza nerecunoștinței lor. El va încredința talanții unor ispravnici mai credincioși, care vor recunoaște pretențiile Lui asupra lor.
Bogăția este o putere cu care poți să faci bine sau rău. Dacă este folosită în mod corect, ea devine o sursă de recunoștință continuă pentru că darurile lui Dumnezeu sunt apreciate și Dătătorul este recunoscut prin folosirea lor așa cum a intenționat Dumnezeu să fie folosite. Cei care jefuiesc pe Dumnezeu, neinvestind în cauza Sa și pentru săracii care suferă, vor avea de-a face cu condamnarea adusă de dreptatea Lui. Tatăl nostru cel ceresc, care ne-a dat în păstrare orice dar bun, are milă de ignoranța, de slăbiciunea și de starea noastră fără nădejde. Pentru a ne salva de la moarte, El a dat de bunăvoie pe iubitul Său Fiu. El cere de la noi tot ce pretindem ca fiind al nostru. Neglijarea săracilor Lui care suferă este o neglijare a lui Hristos pentru că El ne spune că săracii sunt reprezentanții Lui pe pământ. Mila și binefacerea, arătate față de ei, sunt acceptate de Hristos ca și când ar fi arătate față de El.
Când săracii Domnului sunt neglijați și uitați sau sunt salutați cu priviri reci și cuvinte aspre, cel vinovat să nu uite că Îl neglijează pe Hristos în persoana sfinților Săi. Mântuitorul nostru identifică interesul Său cu cel al omenirii suferinde. După cum inima părintelui se simte atrasă cu afecțiune compătimitoare de cel suferind din mica sa turmă, tot așa inima Răscumpărătorului nostru simpatizează cu cei mai săraci și mai de jos dintre copiii Lui pământești. El i-a pus printre noi ca să trezească în inimile noastre acea iubire pe care o simte El față de cei suferinzi și apăsați, și El va lăsa să cadă judecățile Sale peste oricine îi nedreptățește, îi disprețuiește sau abuzează de ei.
Să nu uităm că Isus a luat toate nenorocirile și durerile, sărăcia și suferința omului în propria Sa inimă și le-a făcut o parte a experienței Sale. Deși era Prințul vieții, El nu S-a identificat cu cei mari și cu vază, ci cu cei smeriți, apăsați și suferinzi. El era Nazarineanul cel disprețuit, care n-avea unde să-și plece capul. El a devenit sărac de dragul nostru, ca noi, prin sărăcia Lui, să ne putem îmbogăți. Acum El este Împăratul slavei, și dacă ar veni încoronat cu maiestate, L-ar omagia milioane de oameni. Toți s-ar lua la întrecere unul cu altul spre a-I da onoruri; toți ar căuta să se afle în prezența Lui. Acum ne este acordată ocazia de a-L primi pe Hristos în persoana sfinților Săi. Dumnezeu dorește ca voi să apreciați darurile Sale și să le folosiți spre slava Lui. Vă implor să vă deschideți inimile pentru binefacere adevărată și dezinteresată.
Iubiți frați, iubită comunitate, ați neglijat întristător de mult datoria voastră față de copii și tineri. În timp ce puneți restricții și reguli asupra lor, trebuie să aveți multă grijă să le arătați partea asemănătoare cu Hristos din caracterul vostru, și nu partea satanică. Copiii au nevoie continuă de supraveghere și iubire afectuoasă. Legați-i de inima voastră și păstrați în fața lor atât iubirea, cât și temerea de Dumnezeu. Tații și mamele nu-și stăpânesc propriul lor temperament și de aceea nu sunt potriviți să stăpânească pe alții. A înfrâna și avertiza pe copiii voștri nu este tot ceea ce vi se cere. Mai trebuie să învățați să faceți ce este drept și să iubiți binefacerea, precum și să umblați smeriți cu Dumnezeu. Orice lucru își lasă amprenta asupra minții tinere. Copiii vă studiază înfățișarea, sunt influențați de tonul vocii și vă imită comportamentul. Tați și mame irascibili și arțăgoși predau copiilor lor lecții pentru care, la o anumită perioadă din viața lor, ar da lumea întreagă, dacă le-ar aparține, să-i dezvețe de ele. Copiii trebuie să vadă în viața părinților acea consecvență care este în conformitate cu credința lor. Printr-o viață consecventă și exercitarea unei stăpâniri de sine, părinții pot modela caracterul copiilor lor.
În familiile noastre sunt aduse prea multe griji și poveri și este cultivată prea puțină simplitate naturală, pace și fericire. Ar trebui să nu mai fiți așa de îngrijorați de ceea ce spune lumea și să acordați mai multă atenție membrilor familiei. Ar trebui să vă preocupe mai puțin politețea lumească și să dați membrilor familiei mai multă afecțiune, iubire, voie bună și curtoazie creștină. Mulți trebuie să învețe cum să facă din cămin un loc plăcut, un loc al bucuriei. Inimi recunoscătoare și priviri amabile sunt mai valoroase decât bogăția și luxul și mulțumirea cu lucrurile simple va face căminul fericit, dacă acolo este iubire.
Isus, Răscumpărătorul nostru, a umblat pe pământ cu demnitatea unui rege; totuși, El a fost blând și smerit cu inima. În orice cămin, El a fost o lumină și o binecuvântare pentru că a adus cu Sine voie bună, nădejde și curaj. O, dacă ne-am mulțumi cu mai puține dorințe ale inimii, cu mai puțină străduință pentru lucruri greu de obținut cu care să ne împodobim căminele și să vedem ceea ce Dumnezeu prețuiește mai mult decât bijuteriile, un duh blând și liniștit, dar care nu este îndrăgit. Darul simplității, al blândeții și al adevăratei afecțiuni ar face un paradis din cel mai umil cămin. Este mai bine să înduri cu veselie orice neplăcere decât să te desparți de pace și mulțumire.
Voi aveți foarte mare nevoie să vă umiliți inima înaintea lui Dumnezeu atunci când vedeți starea tristă a copiilor voștri, fără Dumnezeu și fără speranță în lume. Ei nu apreciază și nu respectă lucrurile sfinte pentru că treburile lumești obișnuite au fost pe același nivel cu interesele veșnice. Printre voi sunt tineri a căror slujire va fi acceptată de Dumnezeu dacă își vor preda Lui inimile, așa cum au făcut Daniel și tovarășii lui. Dar puțini își dau seama într-adevăr de pericolul care împresoară tineretul de astăzi. Se cere mult curaj moral și o rezistență constantă față de ispită spre a ajunge la o maturitate nobilă. Un caracter nepătat înaintea lui Dumnezeu este rar. Mulți care nu se tem de Dumnezeu, și ale căror picioare sunt pe calea cea largă spre moarte, așteaptă să fie tovarășii copiilor voștri. Aș dori să pot face ca tinerii să vadă și să simtă primejdia lor, mai ales aceea de a încheia căsătorii nefericite.
Puțin timp petrecut în semănarea unor semințe sălbatice, dragi tineri, va produce o recoltă care vă va amărî toată viața; un ceas de necugetare și o cedare în fața ispitei vă pot orienta întreaga viață în direcția cea rea. Puteți avea numai o tinerețe; faceți-o folositoare. O dată ce ați trecut pragul, nu vă mai puteți întoarce să îndreptați greșelile. Cel care refuză legătura cu Dumnezeu și se așează în calea ispitei va cădea cu siguranță. Dumnezeu încearcă pe fiecare tânăr. Mulți și-au scuzat nepăsarea și lipsa de respect din cauza exemplului rău pe care li l-au dat mărturisitori ai credinței mai experimentați. Dar aceasta nu trebuie să împiedice pe nici unul să facă binele. La ziua socotelilor de pe urmă, nu veți invoca astfel de scuze pe care le invocați acum. Veți fi condamnați pe drept pentru că ați cunoscut calea, dar n-ați ales să mergeți pe ea.
Satana, acel arhivrăjmaș, se preface în înger de lumină și vine la tineri cu ispitele lui amăgitoare, reușind să-i câștige, pas cu pas, și să-i întoarcă de pe calea datoriei. El este descris ca fiind un acuzator, un înșelător, un mincinos, un chinuitor și un ucigaș. „Cine păcătuiește, este de la Diavolul”. Fiecare călcare de lege atrage condamnarea sufletului și provoacă neplăcerea divină. Gândurile inimii sunt cunoscute de Dumnezeu. Când sunt nutrite gânduri necurate, nu este necesar ca ele să fie exprimate prin cuvinte sau fapte pentru a comite păcatul, aducând astfel condamnarea asupra sufletului. Curăția lui este pătată și ispititorul a triumfat.
Fiecare om este ispitit când este atras de pofta lui însuși și momit. El s-a îndepărtat de calea virtuții și a binelui real, urmând după propriile lui înclinații. Dacă tinerii posedă integritate morală, ispitele cele mai puternice pot fi prezentate în zadar. Acțiunea lui Satana este să te ispitească, dar a te preda este propria ta acțiune. Nu stă în puterea întregii oștiri a lui Satana să forțeze pe cel ispitit să păcătuiască. Pentru păcat nu există scuză.
În timp ce unii tineri își irosesc puterile în deșertăciune și nebunie, alții își instruiesc mintea, adunând cunoștință, încingân-du-se cu armură spre a se angaja în lupta vieții, hotărâți s-o facă să fie un succes. Dar ei nu pot avea succes în viață, oricât de sus ar încerca să se cațere, dacă nu-și concentrează afecțiunile asupra lui Dumnezeu. Dacă vor să se întoarcă la Domnul cu toată inima, respingând lingușirile celor care slăbesc în cea mai mică măsură ținta lor de a face binele, ei vor avea tărie și încredere în Dumnezeu.
Cei care iubesc societatea își satisfac frecvent această caracteristică, până ce devine o pasiune dominantă. A se îmbrăca, a vizita locuri de distracție, a râde și a discuta despre subiecte mai ușoare decât deșertăciunea — aceasta este ținta vieții lor. Ei nu pot suporta să citească Biblia și să-și ațintească privirea spre lucrurile cerești. Sunt nenorociți dacă nu există ceva care să-i excite. N-au în ei putere spre a fi fericiți, ci fericirea lor depinde de societatea altor tineri, tot atât de necugetați și nepăsători ca și ei. Puterile, care ar trebui să fie folosite pentru scopuri nobile, le predau nebuniei și risipei.
Tânărul care găsește bucurie și fericire în citirea Cuvântului lui Dumnezeu și în ora de rugăciune este continuu reîmprospătat prin energia care vine din fântâna vieții. El va atinge o înălțime de desăvârșire morală și o lărgime de cugetare pe care alții n-o pot concepe. Comunicarea cu Dumnezeu încurajează cugete curate, aspirații nobile, înțelegeri clare ale adevărului și ținte înalte de acțiune. Cei care își leagă în felul acesta sufletele de Dumnezeu sunt recunoscuți de El ca fii și fiice ale Sale. Ei ajung continuu din ce în ce mai sus, obținând vederi mai clare despre Dumnezeu și veșnicie, până ce Domnul îi face canale de lumină și înțelepciune pentru lume.
Unii dintre tinerii din _____ sunt într-o împietrită stare de păcat; ei sunt necuviincioși, necurtenitori, grosolani și răzvrătiți. Au avut o mare lumină și au refuzat-o. Dacă aleg acum calea păcii, ei trebuie să facă aceasta mai degrabă din principiu decât din simțământ. Păcatul și sfințenia nu pot face compromis. Biblia nu conține nici o aprobare a impietății, nici cuvinte plăcute de îngăduință și iubire pentru cel care stăruie în nepocăință. Isus a venit să atragă pe toți oamenii la El, și urmașii Lui trebuie să umble în lumina exemplului Său, sacrificând orice comoditate sau reputație, implicând chiar orice pericol al averii sau al vieții. Numai în felul acesta pot ei duce lupta cea bună a credinței.
Tinerilor le este oferit un mărgăritar de mare preț. Ei pot vinde totul ca să cumpere acest mărgăritar sau pot să-l refuze, spre pierderea lor veșnică. Cerul poate fi dobândit de toți cei care vor să corespundă condițiilor puse în Cuvântul lui Dumnezeu. Răscumpărătorul nostru a fost ascultător până la moarte; El S-a dat pe Sine ca jertfă pentru păcat. Voi sunteți răscumpărați „cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur”. „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat”. Prieteni tineri, voi vă puteți făuri scopuri serioase prin propria voastră putere, vă puteți măguli că puteți urma o cale dreaptă fără să vă supuneți inima influenței stăpânitoare a Duhului lui Dumnezeu, dar în felul acesta voi nu v-ați făcut fericiți. Spiritul vostru agitat cere varietate și însetează după plăcere, distracție și râsete și după societatea tovarășilor voștri tineri. Voi vă săpați fântâni crăpate care nu conțin apă. Mintea și acțiunile voastre sunt stăpânite de o putere amăgitoare. Fericirea este de găsit numai în pocăință față de Dumnezeu și credință față de Domnul nostru Isus Hristos. Pentru că inima voastră este plină de răzvrătire, ea răsuflă în cuvintele voastre. Rugăciunile voastre egoiste și formele religioase pot linguși conștiința, dar ele nu fac decât să mărească pericolul. Firea voastră nu este reînnoită.
Sângele prețios al lui Isus este izvorul pregătit să curețe sufletul de întinăciunea păcatului. Când vă hotărâți să-L acceptați pe El ca prieten, o lumină nouă și trainică va străluci de la crucea lui Hristos. Un simțământ adevărat al sacrificiului și mijlocirii scumpului nostru Mântuitor va zdrobi inima care devenise împietrită de păcat și în suflet veți avea iubire, recunoștință și smerenie. Predarea inimii lui Isus îl face pe cel răzvrătit să se pocăiască și apoi vorbirea sufletului ascultător este: „Cele vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi”. Aceasta este adevărata religie a Bibliei. Tot ce este mai puțin decât atât este înșelăciune.
Tinerii n-au înțeles că libertatea și lumina pot fi păstrate numai prin lepădare de sine și o continuă veghere și rugăciune, împreună cu o constantă încredere în meritele sângelui lui Hristos. Când Duhul Sfânt vine asupra sufletului, voința și puterile omului trebuie să răspundă influenței Lui. Cei care rămân în Hristos vor fi fericiți, veseli și bucuroși în Dumnezeu. O blândețe calmă se va manifesta în glas, un respect pentru lucrurile spirituale și veșnice vor fi exprimate în acțiune și muzică, o muzică veselă, care va răsuna de pe buze, pentru că ea adie de la tronul lui Dumnezeu. Aceasta este taina evlaviei, care nu-i ușor de explicat, dar, cu toate acestea, este simțită și gustată. O inimă încăpățânată și răzvrătită poate închide ușa pentru toate plăcutele influențe ale harului lui Dumnezeu și pentru toată bucuria în Duhul Sfânt, dar căile înțelepciunii sunt căi ale prieteniei și toate cărările ei sunt pace. Cu cât suntem mai strâns legați de Hristos, cu atât mai mult vor arăta cuvintele și faptele noastre puterea alinătoare și transformatoare a harului Său.
Fac apel la tinerii din _____ să ia seama la căile lor și să schimbe cursul acțiunii lor înainte de a fi prea târziu. Unii dintre voi vă mândriți cu capacitățile voastre, dar cu cât sunt mai de valoare talanții încredințați vouă spre păstrare, cu atât mai mare va fi condamnarea voastră, dacă aceste daruri ale cerului sunt folosite în slujba lui Satana. Dumnezeu poate lucra fără voi, dar voi nu puteți lucra fără Dumnezeu. Voi sunteți cei care veți suferi fără Isus. Pentru unii tineri din _____, poruncile lui Dumnezeu sunt ca tufele de mărăcini și spini. Faptul că ei cunosc adevărul îi face să le fie greu să-și îngăduie plăceri păcătoase, pentru că nu își pot scoate de tot din minte pretențiile pe care le are Dumnezeu de la ei. Există un simțământ de neliniște față de restricția astfel impusă. Ei încearcă să scape de acest glas dojenitor, dar se pomenesc că-și fac singuri rău, provocându-și multe dureri. O, de-ar veni la Izvorul apelor vii mai înainte de a fi întristat Duhul lui Dumnezeu pentru ultima dată!
Încă câteva cuvinte pentru membrii comunității. Hristos a spus: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea, și să Mă urmeze”. Nu trebuie să ne facem cruci pentru noi înșine, îmbrăcându-ne în saci, înțepându-ne trupurile sau refuzând mâncarea sănătoasă și hrănitoare. Nu trebuie să ne închidem în mănăstiri, departe de lume, și să nu facem nici un bine semenilor noștri, crezând că aceasta este crucea lui Hristos; nu ni se cere nici să ne expunem sănătatea și viața inutil, nici să urcăm jelind dealul vieții creștine, socotind că este păcat să fii vesel, mulțumit, fericit și bucuros. Toate acestea sunt cruci făcute de om, iar nu crucea lui Hristos.
A purta crucea lui Hristos înseamnă a ne stăpâni patimile păcătoase, a practica bunăvoința creștină, chiar dacă este incomod; înseamnă a vedea lipsurile celor în nevoie și celor suferinzi și a ne lepăda de noi înșine pentru a-i ușura pe ei și a ne deschide inimile și ușile pentru orfanii fără cămin, cu toate că, făcând acest lucru, ne punem la încercare banii și răbdarea. Acești copii sunt membri mai tineri ai familiei lui Dumnezeu și trebuie să primească iubire și îngrijire și să fie crescuți în învățătura și mustrarea Domnului. Aceasta este o cruce care, dacă este ridicată și purtată cu bucurie pentru Hristos, se va dovedi o diademă de slavă în Împărăția lui Dumnezeu.
Fraților, de dragul lui Hristos, umpleți-vă viața cu fapte bune, chiar dacă lumea nu vă apreciază eforturile și nu vă dă nici un credit. Aceasta înseamnă lepădare de sine. Egoismul este cel mai chinuitor jug pe care membrii bisericii l-au pus vreodată pe gâtul lor; dar cât de mult este îndrăgit de cei care mărturisesc a fi urmași ai lui Hristos! Tot ce aveți Îi aparține lui Dumnezeu. Feriți-vă să nu adunați în mod egoist darurile pe care vi le-a dat El pentru văduvă și orfan. Hristos a părăsit slava, onoarea și înalta Sa putere și, de dragul nostru, a ajuns sărac pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să ne putem îmbogăți. Și acum, întrebarea care ne confruntă: Ce vom face noi, în mod individual, pentru Isus, care și-a dat viața pentru o lume ruinată?