Boulder, Colorado, 25 septembrie 1881. Stimați frați și surori care vă veți aduna la Adunarea de tabără de la Michigan*, [Acest apel a fost scris pentru adunarea de tabără de la Michigan, dar, fiind uitat atunci, a fost citit înaintea Conferinței Generale, decembrie 1881.]
Simt un interes mai profund pentru această întâlnire decât pentru oricare alta ce s-a ținut cu ocazia acestei sesiuni. În Michigan nu s-a lucrat așa cum ar fi trebuit să se lucreze. Dumnezeu a sădit instituții importante în mijlocul vostru, și aceasta aduce asupra voastră o mai mare responsabilitate decât asupra oricărei alte conferințe din întregul câmp — v-a fost dată o mare lumină, dar puțini au răspuns acestei lumini; și totuși inima mea se îndreaptă cu grijă duioasă spre iubiții noștri din Michigan. Avertizarea că Fiul omului va veni în curând pe norii cerului a devenit pentru mulți o poveste obișnuită. Ei au părăsit atitudinea de așteptare și veghere. Egoismul și spiritul lumesc, manifestate în viața de fiecare zi, dau pe față sentimentul inimii: „Stăpânul meu întârzie să vină.” Unii sunt învăluiți într-un întuneric așa de mare, încât își exprimă pe față necredința, în ciuda declarației Mântuitorului nostru că toți aceștia sunt servi necredincioși și soarta lor va fi ca aceea a fățarnicilor și a celor necredincioși.
Predicatorii noștri nu-și fac toată datoria. Atenția oamenilor trebuie îndreptată spre evenimentele importante ce sunt așa de aproape. Semnele timpului trebuie să fie păstrate vii înaintea minților lor. Viziunile profetice ale lui Daniel și Ioan prevestesc o perioadă de întunecime și decădere morală, dar la timpul sfârșitului, timpul pe care îl trăim noi acum, viziunea trebuie să vorbească și să nu mintă. Când semnele ce au fost profetizate încep să se împlinească, cei ce așteaptă și veghează sunt gata să privească în sus, să-și ridice capetele și să se bucure pentru că mântuirea lor se apropie.
Când aceste lucruri sunt tratate așa cum ar trebui, vor apărea batjocoritori care umblă după propriile lor pofte, spunând: „Unde este făgăduința venirii Lui? Căci de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii. Când vor zice însă pace și siguranță, atunci deodată le va veni pieirea”. „Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, ca să vă apuce ziua aceea ca un hoț.” Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că nu toți vor fi legănați ca să adoarmă în leagănul siguranței firești. Vor fi unii credincioși care vor deosebi semnele timpului. În vreme ce un mare număr dintre cei ce mărturisesc adevărul prezent își vor tăgădui credința prin faptele pe care le săvârșesc, vor fi unii care vor răbda până la sfârșit.
Același spirit de egoism și de conformare cu practicile lumii există și în zilele noastre, așa cum a existat și în zilele lui Noe. Mulți dintre cei care mărturisesc a fi copii ai lui Dumnezeu urmează înclinațiile lor lumești cu o așa intensitate, încât fac de minciună mărturisirea lor. Ei vor sădi și vor clădi, vor cumpăra și vor vinde, vor mânca și vor bea, se vor însura și se vor mărita până în ultimele clipe ale încercării lor. Aceasta este starea unui mare număr din poporul nostru. Pentru că nelegiuirea abundă, iubirea celor mai mulți se va răci. Numai despre puțini se poate spune: „Voi sunteți copii ai zilei, iar nu ai nopții și nici ai întunericului.”
Sufletul meu este apăsat când văd o lipsă atât de mare de spiritualitate în mijlocul nostru. Moda și obiceiurile lumii, mândria, iubirea de plăceri, iubirea de distracții, extravaganța în îmbrăcăminte, în case și țarine — acestea jefuiesc tezaurul lui Dumnezeu, folosind pentru satisfacerea egoistă mijloacele care trebuia să fie folosite pentru a transmite lumii lumina adevărului. Scopul și planurile egoiste au prioritate. Lucrarea de a pregăti oameni ca să lucreze pentru salvarea sufletelor nu este considerată ca având o însemnătate așa de mare ca afacerile lumești. Suflete pier din lipsă de cunoaștere. Aceia care au avut lumina adevărului prezent și totuși lucrează și nu-i avertizează pe semenii lor cu privire la judecata ce stă să vină trebuie să dea socoteală lui Dumnezeu pentru neglijarea datoriei lor. Sângele sufletelor va fi pe veșmintele lor.
Bătrânii purtători ai stindardului sunt istoviți și cad. Tinerii noștri n-au fost educați să simtă răspunderea pe care o au față de Dumnezeu; lucrarea pentru cauza lui Dumnezeu prezintă prea puțină atracție și ei intră în câmpurile care promit cele mai mari rezultate, cu cât mai puțină muncă și responsabilitate. Ca popor, noi nu avansăm în spiritualitate, în măsura în care ne apropiem de sfârșit. Noi nu ne dăm seama de mărimea și importanța lucrării ce ne stă în față. Din cauza aceasta, planurile noastre nu au devenit mai vaste și mai cuprinzătoare. Există o regretabilă lipsă de oameni pregătiți, care să ducă mai departe lucrarea mereu crescândă pentru acest timp.
Nu facem nici a douăzecea parte din ceea ce ne cere Dumnezeu să facem. A avut loc o îndepărtare de simplitatea lucrării, făcând-o să fie complicată, greu de înțeles și dificil de îndeplinit. Prea adesea, judecata și înțelepciunea omului, mai degrabă decât ale lui Dumnezeu, au călăuzit și controlat. Mulți consideră că n-au timp să vegheze asupra sufletelor, ca unii care au să dea socoteală. Și ce scuză vor aduce ei pentru această neglijare a importanței lucrării pe care trebuie să o facă?
La colegiile noastre, tinerii trebuie să fie educați într-un mod cât mai atent și mai temeinic posibil, ca să fie pregătiți să lucreze pentru Dumnezeu. Acesta a fost scopul pentru care această instituție a fost adusă la existență. Frații noștri din străinătate ar trebui să simtă un interes nu numai pentru a susține, ci și pentru a păzi colegiul, ca să nu fie îndepărtat de modelul lui și modelat după alte instituții de acest fel. Interesul religios trebuie păstrat mereu. Timpul se apropie de sfârșit. Veșnicia este aproape. Marele seceriș trebuie să fie strâns. Ce facem pentru a ne pregăti în vederea acestei lucrări?
Conducătorii colegiilor noastre trebuie să fie oameni evlavioși și devotați. Ei trebuie să facă din Biblie regula și călăuza vieții, dând ascultare cuvântului cel temeinic al profeției ca la „o lumină ce strălucește într-un loc întunecos”. Nimeni dintre noi să nu îndrăznească să neglijeze vegherea nici pentru un moment, căci „în ceasul în care nu vă gândiți, va veni Fiul omului”. Numai aceia care continuă cu credincioșie în facerea de bine vor strânge recolta. Multora dintre cei care nu au nici o parte cu Hristos li se dă un loc printre noi. Pastorii, profesorii și învățătorii neconsacrați îl ajută pe Satana să-și înfigă steagul chiar în fortărețele noastre.
Scopul colegiilor noastre a fost declarat mereu și mereu, dar, cu toate acestea, mulți sunt foarte orbiți de dumnezeul lumii acesteia, încât scopul lor real, adevărat, nu mai este înțeles. Dumnezeu dorește ca tinerii să fie atrași acolo spre El, ca să obțină o pregătire pentru a predica Evanghelia lui Hristos, să scoată din comoara inepuizabilă a Cuvântului lui Dumnezeu lucruri noi și vechi, pentru instruirea și edificarea poporului. Învățătorii și profesorii trebuie să aibă un simțământ viu al primejdiilor acestui timp și al lucrării ce trebuie împlinită, de a pregăti un popor care să stea în ziua lui Dumnezeu.
Unii dintre învățători au risipit de la Hristos, în loc să adune cu El. Prin propriul lor exemplu, ei i-au condus pe cei ce erau dați în grija lor să adopte deprinderile și obiceiurile lumești. Ei unesc mâinile elevilor lor cu ale celor necredincioși, iubitori de modă și de plăceri, făcându-i să facă un pas înainte spre lume, îndepărtându-i de Hristos. Ei fac lucrul acesta neținând seama de avertizările cerului, nu numai de acelea date oamenilor, în general, ci nici chiar de cele personale adresate lor. Din cauza acestor lucruri, mânia lui Dumnezeu este aprinsă.
Dumnezeu va pune la probă credincioșia poporului Său. Multe dintre greșelile care se fac de către așa-zișii slujitori ai lui Dumnezeu sunt o consecință a iubirii lor egoiste de sine, a dorinței lor de a fi acceptați datorită setei lor de popularitate. Orbiți în felul acesta, ei nu-și dau seama că sunt mai degrabă elemente ale întunericului decât ale luminii. „Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.” Acestea sunt condițiile prin care putem fi recunoscuți ca fii ai lui Dumnezeu — despărțiți de lume și renunțând la acele lucruri care înșeală, fascinează și înrobesc.
Apostolul Pavel declară că este imposibil pentru copiii lui Dumnezeu să se unească cu cei lumești. „Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși.” Aceasta nu se referă numai la căsătorie; ci orice legătură intimă de încredere și întovărășire cu aceia care nu iubesc pe Dumnezeu sau adevărul Lui este o cursă.
Și apostolul continuă: „Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului Celui Viu, cum a zis Dumnezeu. Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu”. Luând în considerație aceste fapte, el exclamă: „Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei.” „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, prea iubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu”.
Dacă ne conformăm condițiilor, Domnul va împlini față de noi făgăduințele Sale. Dar avem o lucrare de făcut, pe care în nici un caz n-ar trebui s-o neglijăm. În puterea lui Isus, noi o putem împlini așa cum trebuie. Noi trebuie să mergem înainte și în sus, crescând mereu în har și în cunoștința adevărului.
Copiii luminii și ai zilei nu trebuie să strângă în jurul lor umbrele nopții și ale întunericului care îi învăluie pe lucrătorii nelegiuirii. Din contră, ei trebuie să stea cu credincioșie la postul datoriei lor ca purtători de lumină, strângând lumină de la Dumnezeu, pentru a o revărsa asupra acelora ce sunt în întuneric. Domnul cere poporului Său să-și păstreze integritatea, fără să atingă — adică să nu imite — practicile celor nelegiuiți.
Creștinii vor fi în această lume „un neam sfânt, un popor deosebit”, aducând laude Aceluia care i-a chemat „din întuneric la lumina Sa minunată”. Această lumină nu trebuie să se micșoreze, ci să strălucească mai puternic și tot mai puternic până la miezul zilei. Purtătorii stindardului lui Hristos nu trebuie să lipsească niciodată de la datoria lor. Ei au un vrăjmaș vigilent, care pândește și așteaptă să cucerească fortăreața. Unii dintre pretinșii veghetori ai lui Hristos i-au invitat pe inamici în fortăreața lor, s-au amestecat cu ei și, în eforturile lor de a se face plăcuți, au înlăturat deosebirea dintre copiii lui Dumnezeu și copiii lui Satana.
Domnul n-a dorit niciodată ca școlile noastre să imite alte instituții de învățământ. Elementul religios trebuie să fie puterea ce controlează. Dacă necredincioșii aleg această influență, este bine; dacă aceia care sunt în întuneric aleg să vină la lumină, este potrivit cu voința lui Dumnezeu. Dar a slăbi vigilența, lăsând ca elementul omenesc să preia conducerea pentru a avea elevi, acest lucru este contrar voinței lui Dumnezeu. Tăria colegiilor noastre stă în păstrarea influenței dominante a elementului religios. Când vor sacrifica principiul religios pentru a fi pe placul unei categorii iubitoare de lume și de plăcerile ei, învățătorii sau profesorii vor fi considerați necredincioși față de încrederea ce li s-a acordat și trebuie să fie concediați.
Adevărul emoționant ce a răsunat de mulți ani în urechile noastre — „Domnul este la ușă, fiți deci gata” — nu este mai puțin adevăr astăzi decât a fost atunci când am auzit solia pentru prima dată. Aici sunt cuprinse interesele cele mai scumpe ale bisericii și ale poporului lui Dumnezeu, cum și destinul unei lumi nepocăite și necredincioase, pentru prezent și veșnicie. Noi stăm cu toții în fața judecății. „Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul”. Domnul Hristos Se va descoperi apoi în ceruri, răzbunându-Se asupra acelora care nu au cunoscut pe Dumnezeu și care nu au ascultat de Evanghelie.
Aceste evenimente memorabile sunt gata să se împlinească și, totuși, mulți care mărturisesc a crede adevărul dorm. În mod sigur, ei vor fi socotiți asemenea servului necredincios care a spus în inima sa: „Stăpânul meu întârzie să vină”, dacă vor rămâne în starea actuală de prietenie cu lumea. Numai acelora care așteaptă în credință și speranță li Se va descoperi Domnul Hristos, fără păcat, spre mântuire. Sunt mulți care au teoria adevărului, dar nu cunosc puterea evlaviei. Dacă locuiește în inimă, Cuvântul lui Dumnezeu va controla viața. Credința, curăția și supunerea față de voia lui Dumnezeu vor da mărturie despre puterea lui sfințitoare.
Responsabilitatea pastorilor
O responsabilitate solemnă zace asupra veghetorului. Cât de plini de grijă trebuie să fie, pe bună dreptate, pentru a înțelege și explica Cuvântul lui Dumnezeu! „Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, și păzesc lucrurile scrise în ea”. Profetul Ezechiel spune: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: «Fiul omului, vorbește copiilor poporului tău și spune-le: Când voi aduce sabia peste vreo țară și poporul țării va lua din mijlocul lui pe un om oarecare, și-l va pune ca străjer, dacă omul acela va vedea venind sabia asupra țării, va suna din trâmbiță și va da de știre poporului și dacă cel ce va auzi sunetul trâmbiței nu se va feri și va veni sabia și-l va prinde, sângele lui să cadă asupra capului lui. Fiindcă a auzit sunetul trâmbiței și nu s-a ferit, de aceea sângele lui să cadă asupra lui. Dar dacă se va feri, își va scăpa viața. Dacă însă străjerul va vedea venind sabia și nu va suna din trâmbiță și dacă poporul nu va fi înștiințat și va veni sabia și va răpi viața vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiuirii lui, dar voi cere sângele lui din mâna străjerului. Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți Cuvântul care iese din gura Mea și să-i înștiințezi din partea Mea. Când zic celui rău: Răule, vei muri negreșit! Și tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar dacă vei înștiința pe cel rău, ca să se întoarcă de la calea lui și el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îți vei mântui sufletul»”.
Responsabilitatea veghetorului de astăzi este tot așa de mare ca în zilele profetului, având în vedere că lumina noastră este mai clară și privilegiile și ocaziile noastre, mai mari decât ale lor. Este datoria pastorului de a avertiza pe fiecare om, de a învăța pe fiecare om, cu toată blândețea și înțelepciunea. El nu trebuie să se conformeze practicilor lumii, ci, ca slujitor al lui Dumnezeu, trebuie să fie mulțumit cu credința dată sfinților o dată pentru totdeauna. Satana este mereu la lucru pentru a înfrânge fortărețele care-i interzic accesul liber la suflete; și în timp ce pastorii noștri nu mai au deloc înclinații spirituale, în vreme ce ei nu au o legătură strânsă cu Dumnezeu, vrăjmașul are un mare avantaj, iar Domnul consideră răspunzător pe veghetor pentru succesul acestuia.
Aș dori acum să fac să se audă un glas de avertizare pentru aceia care se vor întâlni la adunarea noastră de tabără. Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Frații mei, pastori și laici, mi-a fost arătat că trebuie să lucrați într-un mod diferit de felul în care aveați obiceiul să lucrați. Mândria, invidia, îngâmfarea și independența nesfințită au stricat munca voastră. Când oamenii își permit să fie flatați și înălțați de către Satana, Domnul poate face puțin pentru ei sau prin ei. La ce umilință nemăsurată S-a coborât Fiul omului venind aici pe pământ, ca să poată înălța omenirea! Lucrătorii lui Dumnezeu, nu numai pastorii, ci tot poporul, au nevoie de blândețea și smerirea Domnului Hristos, dacă doresc să aducă beneficii concetățenilor lor, după cum Dumnezeu, Mântuitorul nostru, S-a umilit atunci când a luat asupra Sa natura omului. Dar El a coborât și mai jos. „Ca om, El S-a smerit și a devenit ascultător până la moarte și chiar moarte de cruce.” Dacă aș putea găsi limbajul prin care să prezint aceste lucruri înaintea voastră! Dacă s-ar putea rupe vălul și ați putea vedea cauza slăbiciunii voastre spirituale! O, dacă ați putea să vă imaginați bogăția și puterea harului ce așteaptă cererile voastre! Aceia care flămânzesc și însetează după neprihănire vor fi săturați. Noi trebuie să exercităm o credință mai mare în a cere lui Dumnezeu toate binecuvântările de care avem nevoie. Trebuie să ne străduim, să agonizăm spre a intra pe poarta cea strâmtă.
Domnul Hristos spune: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre”. Vă mărturisesc, scumpi frați, pastori și laici, că n-ați învățat încă lecția aceasta. Domnul Hristos a îndurat rușinea, agonia și moartea pentru noi. „Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus”. El a suportat batjocura și ocara fără să recurgă la represalii, fără un spirit de răzbunare. Isus a murit, nu numai să facă ispășire pentru noi, ci ca să fie exemplul nostru. O, minunată condescendență! Iubire fără egal! Privind la Prințul Vieții atârnând pe cruce, poți să mai fii egoist? Poți să-ți mai permiți ura și răzbunarea?
Fie ca spiritul cel mândru să se plece în umilință. Fie ca inima de piatră să se sfărâme. Nu te mai compătimi și lamenta, nu mai înălța eul. Privește, privește la El, la Acela pe care păcatele noastre L-au străpuns. Privește cum coboară pas cu pas pe cărarea umilinței pentru a ne înălța; El S-a umilit până la limita de unde nu Se mai putea coborî, și toate acestea pentru mântuirea noastră, care eram căzuți în păcat. De ce să fim atunci așa de indiferenți, așa de reci, așa de formaliști, așa de mândri, așa de mulțumiți de noi?
Cine dintre noi urmează cu credincioșie Modelul? Cine dintre noi a început și a continuat lupta împotriva mândriei inimii? Cine dintre noi, cu toată seriozitatea, a ajuns să se lupte cu egoismul, până când acesta nu se mai găsește în inimă și nu se mai dă pe față în viață? Să dea Dumnezeu ca lecțiile ce ne sunt date în timp ce privim la crucea Domnului Hristos, și vedem împlinindu-se semnele care ne aduc mai aproape de timpul judecății, să impresioneze atât de mult inimile noastre, încât să ne facă mai umiliți, mai dispuși la a ne lepăda de noi înșine, mai buni unii cu alții, mai puțin preocupați de eul nostru, mai puțin critici și mai dispuși a ne purta poverile unii altora decât o facem astăzi.
Mi-a fost arătat că noi, ca popor, ne îndepărtăm de simplitatea credinței și de puritatea Evangheliei. Mulți sunt în mare primejdie. Dacă nu-și schimbă umblarea, atunci vor fi tăiați din Adevăratul Butuc al Viei ca ramuri nefolositoare. Frați și surori, mi-a fost arătat că noi stăm în pragul lumii veșnice. Avem nevoie acum să câștigăm biruința la fiecare pas. Fiecare faptă bună este o sămânță semănată, care să aducă roade pentru viața veșnică. Fiecare succes ne așază pe o treaptă mai înaltă a scării succesului și obținem tărie spirituală din fiecare nouă victorie. Fiecare acțiune dreaptă pregătește calea pentru repetarea ei.
Unii își încheie timpul încercării lor; dar stau bine? Au obținut ei vrednicia corespunzătoare pentru viața viitoare? Raportul lor din ceruri nu va arăta oare ocazii pierdute, privilegii neglijate, o viață de egoism și lumească, ce n-a adus roade spre slava lui Dumnezeu? și cât de mult din lucrarea pe care Stăpânul a lăsat s-o facem a rămas nefăcută? De jur împrejurul nostru sunt suflete ce trebuie să fie avertizate; dar de câte ori timpul nostru n-a fost ocupat pentru o slujire egoistă, și raportul merge la Dumnezeu, vorbind despre suflete ce coboară în mormintele lor neavertizate și nemântuite.
Domnul are încă milă față de noi. Există loc pentru pocăință. Putem deveni preaiubiți ai lui Dumnezeu. Vă implor pe voi, care ați împins revenirea Domnului Hristos undeva departe, foarte departe, începeți acum să lucrați pentru a răscumpăra vremea. Studiați Cuvântul lui Dumnezeu. Fie ca toți aceia care vin la aceste întâlniri să facă un legământ cu Dumnezeu, ca să dea la o parte orice vorbire ușoară, batjocoritoare și frivolă, cum și lectura neimportantă; iar pentru anii ce vin, să faceți un studiu sârguincios și cu rugăciune al Bibliei, ca să puteți da fiecărui om care vă cere un temei al nădejdii din voi, dar cu blândețe și temere de Dumnezeu. Nu vreți ca fără nici o întârziere să vă umiliți inimile înaintea lui Dumnezeu și să vă pocăiți de păcatele voastre?
Nimeni să nu nutrească cumva gândul că regret sau că-mi retrag mărturia clară pe care am adresat-o atât persoanelor în mod individual, cât și poporului. Dacă am greșit undeva, atunci am greșit în faptul că n-am mustrat păcatul în mod mai categoric și mai ferm. Unii dintre frați și-au asumat răspunderea de a critica lucrarea mea și a propune o cale mai ușoară de a corecta greșelile. Acestor persoane le spun: Eu am ales calea lui Dumnezeu, și nu a voastră. Ceea ce am spus sau am scris în mărturiile adresate n-a fost exprimat așa de clar cum ar fi trebuit.
Dumnezeu mi-a dat lucrarea pe care o fac și eu trebuie să mă întâlnesc cu ea în ziua judecății. Aceia care au ales propria lor cale, care s-au ridicat împotriva mărturiilor ce mi-au fost date și au căutat să zdruncine credința altora în ele trebuie să rezolve această problemă cu Dumnezeu. Nu retrag nimic, nu îndulcesc nimic ca să corespundă cu ideile lor sau ca să scuze defectele de caracter. Eu n-am vorbit, de fapt, așa de clar cum era cazul. Aceia, care pe orice cale caută să slăbească forța mustrărilor pătrunzătoare pe care mi le-a dat Dumnezeu să le rostesc, va trebui să se întâlnească cu această lucrare a lor în ziua judecății.
Cu câteva săptămâni în urmă, aflându-mă față în față cu moartea, am avut ocazia să privesc mult mai de aproape veșnicia. Dacă Domnul va dori să mă ridice din starea mea actuală de slăbiciune, sper, în puterea harului și a tăriei ce vin de sus, să rostesc cu credincioșie cuvintele pe care El mi le dă să le rostesc. În toată viața mi-a fost teribil de greu să rănesc simțămintele cuiva sau să zdruncin autoînșelarea lor, atunci când am rostit mărturia ce mi-a fost dată de Dumnezeu. Este contrar naturii mele. Îmi produce mare durere și multe nopți nedormite. Acelora care și-au luat răspunderea să mă mustre și, în judecata lor mărginită, să propună o cale ce le pare lor mai înțeleaptă, le repet: Nu accept eforturile voastre. Lăsați-mă cu Dumnezeu și lăsați-mă să mă învețe El. Am să iau cuvintele de la Domnul și am să le rostesc poporului. Nu aștept ca toți să primească mustrarea și să facă reformă în viața lor, dar trebuie să-mi îndeplinesc datoria întotdeauna la fel. Voi umbla în umilință înaintea lui Dumnezeu, îndeplinindu-mi lucrarea pentru prezent și veșnicie.
Dumnezeu n-a dat fraților mei lucrarea pe care mi-a dat-o mie. Mi s-a reproșat că modul meu de a transmite mustrările în public i-a făcut pe alții să fie tăioși, critici și severi. Dacă lucrurile stau astfel, atunci aceștia trebuie să-și rezolve problema cu Dumnezeu. Dacă alții își asumă o responsabilitate pe care Dumnezeu nu le-a dat-o; dacă ei nesocotesc învățătura pe care El le-a dat-o mereu și mereu prin instrumentul umil pe care l-a ales, de a fi buni, răbdători și îngăduitori, atunci ei singuri trebuie să răspundă pentru urmări. Cu o inimă plină de durere mi-am adus la îndeplinire datoria neplăcută față de scumpii mei prieteni, neîndrăznind să-mi plac mie însumi, nereținând mustrările, chiar când era vorba de soțul meu; și nu voi fi mai puțin credincioasă în avertizarea altora, fie că vor auzi sau nu. Când le vorbesc oamenilor, eu rostesc multe cuvinte pe care nu le-am gândit mai dinainte. Duhul Domnului vine adesea asupra mea. Simt că sunt purtată, dusă departe de mine; viața și caracterul diferitelor persoane sunt prezentate în mod clar minții mele. Văd greșelile lor și primejdiile în care se află și mă simt obligată să vorbesc despre cele ce sunt aduse înaintea mea. Nu îndrăznesc să mă împotrivesc Duhului lui Dumnezeu.
Știu că unora nu le place mărturia mea. Ea nu se potrivește cu mândria lor, cu inimile lor neconsacrate. Simt din ce în ce mai profund pierderea pe care poporul nostru a suportat-o prin eșecul de a primi lumina pe care Dumnezeu le-a dat-o și a asculta de ea. Tinerii mei frați în lucrarea de slujire, vă somez să reflectați mai mult și mai profund asupra responsabilității voastre solemne. Dacă vă consacrați lui Dumnezeu, puteți exercita o influență puternică spre bine în biserică și în lume; dar vă lipsește o evlavie și o devoțiune sinceră. Dumnezeu v-a trimis să fiți o lumină în lume, atât prin faptele voastre bune, cât și prin cuvintele și teoriile voastre. Dar mulți dintre voi sunt, într-adevăr, reprezentați prin fecioarele neînțelepte, care nu aveau ulei în candelele lor.
Frații mei, dați ascultare mustrării și sfatului Martorului Credincios și Dumnezeu va lucra pentru voi și cu voi. Vrăjmașii voștri pot fi puternici și hotărâți, dar Unul mai mare decât ei va fi ajutorul vostru. Lăsați lumina să lumineze și ea își va face lucrarea. Domnul oștirilor este cu noi; Dumnezeul lui Iacov este refugiul nostru.