Mi-a fost arătat că cei care cunosc adevărul și totuși îngăduie ca toate puterile lor să fie absorbite în urmărirea intereselor lumești sunt necredincioși. Prin faptele lor bune, ei nu lasă ca lumina adevărului să lumineze și pe alții. Aproape toate capacitățile lor sunt folosite pentru a deveni oameni energici, iscusiți ai acestei lumi. Ei uită că talentele lor le-au fost date de Dumnezeu ca să fie folosite pentru înaintarea cauzei Sale. Dacă ei ar fi credincioși față de datoria pe care o au, rezultatul ar fi o mare câștigare de suflete pentru Domnul; dar mulți se pierd din cauza neglijenței lor.
Dumnezeu îi cheamă pe aceia care cunosc voia Lui să fie împlinitori ai Cuvântului Său. Slăbiciunea, a face ceva cu jumătate de inimă și nehotărârea cheamă atacurile lui Satana; și aceia care îngăduie acestor trăsături de caracter să se dezvolte vor fi doborâți, fără a putea fi ajutați, de valurile agitate ale ispitelor. Fiecăruia dintre cei care mărturisesc Numele lui Hristos i se cere să crească până la statura plinătății lui Hristos, Capul cel viu al creștinului.
Noi avem cu toții nevoie de un ghid când trecem în viață prin multe locuri strâmte, tot așa cum marinarii au nevoie de un pilot când trec prin zone cu bancuri de nisip sau pe fluvii cu stânci sub apă; și unde poate fi găsit acest pilot? Vă îndreptăm, scumpi frați, la Biblie. Inspirată de Dumnezeu, scrisă de oameni sfinți, ea scoate în evidență, cu multă claritate și precizie, atât îndatoririle celor tineri, cât și ale celor bătrâni. Ea înalță mintea, înmoaie inima și împarte bucurie și fericire sfântă spiritului. Biblia prezintă un standard desăvârșit al caracterului; ea este un ghid infailibil în toate împrejurările, până la sfârșitul călătoriei vieții acesteia. Primește-o ca pe sfătuitorul tău, ca regulă a vieții voastre zilnice.
Fiecare mijloc al harului trebuie să fie folosit în mod inteligent, pentru ca iubirea lui Dumnezeu să poată fi din abundență, mai mult și tot mai mult în suflet, așa încât „să deosebiți lucrurile alese, pentru ca să fiți curați și să nu vă poticniți până în ziua venirii lui Hristos, plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos”. Viața voastră creștină trebuie să ia forme viguroase și puternice. Voi puteți atinge înaltul standard pus înaintea voastră în Scriptură și trebuie să faceți lucrul acesta dacă vreți să fiți copii ai lui Dumnezeu. Voi nu puteți sta pe loc; trebuie ori să înaintați, ori să dați înapoi! Trebuie să aveți o cunoaștere spirituală, ca „să puteți pricepe împreună cu toți sfinții, care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea; și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu”.
Mulți dintre cei care au o cunoaștere inteligentă a adevărului, și sunt în stare să-l apere cu argumente, nu fac nimic pentru zidirea Împărăției lui Hristos. Ne întâlnim cu ei din când în când; dar nu aduc nici o mărturie proaspătă a experienței lor personale în viața de creștin; nu relatează nici o biruință nouă, câștigată în lupta sfântă. În loc de aceasta, observi aceeași veche rutină, aceleași expresii în rugăciune și predică.
Rugăciunile lor nu au nici o notă nouă; ei nu exprimă o pricepere mai mare în lucrurile lui Dumnezeu, nici un zel mai mare sau o credință mai vie. Astfel de persoane nu sunt plante vii în grădina Domnului, care să dea lăstari noi, frunze noi și parfumul plăcut al unei vieți sfinte. Ei nu sunt creștini care cresc. Ei au vederi și planuri limitate și nu există nici o dezvoltare a minții, nici o adăugare valoroasă la comorile cunoașterii creștine. Puterile lor n-au fost folosite în această direcție. Ei n-au învățat să vadă oamenii și lucrurile așa cum le vede Dumnezeu și, în multe cazuri, simpatii nesfințite au adus vătămare sufletelor și mare pagubă lucrării lui Dumnezeu. Stagnarea spirituală ce predomină este teribilă. Mulți duc o viață creștină formală și pretind că păcatele lor au fost iertate, pe când ei sunt tot atât de lipsiți de o reală cunoaștere a lui Hristos, așa cum este păcătosul.
Fraților, vreți să aveți o viață creștină limitată sau vreți să faceți progrese sănătoase în viața divină? Acolo unde este o viață spirituală sănătoasă, acolo este creștere, dezvoltare. Copilul lui Dumnezeu crește până la statura plinătății de bărbat sau femeie în Isus Hristos. Nu există nici o limită în dezvoltarea sa. Când iubirea lui Dumnezeu este un principiu viu în suflet, atunci nu sunt păreri înguste, limitate; există iubire și credincioșie în avertizări și mustrări; există o lucrare plină de zel și o dispoziție de a purta poveri și a-și asuma răspunderi.
Unii nu sunt dispuși să facă o lucrare plină de lepădare de sine. Atunci când sunt chemați să poarte răspunderi, dau pe față o reală neliniște. „De ce este nevoie”, spun ei, „de o creștere a cunoașterii și a experienței?” Aceasta explică totul. Ei au simțământul că sunt „bogați, că s-au îmbogățit și nu duc lipsă de nimic”, în timp ce cerul îi declară săraci, nenorociți, orbi și goi. Acestora, Martorul Credincios le spune: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești, și haine albe ca să te îmbraci cu ele, și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doftorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi”. Chiar această mulțumire de sine arată că ai nevoie de toate. Tu ești bolnav spiritual și ai nevoie de Domnul Isus ca medic al tău.
În Sfintele Scripturi, stau ascunse de ochii cercetătorului superficial mii de perle ale adevărului. Mina adevărului nu se epuizează niciodată. Cu cât studiați Scripturile mai mult cu inimi umile, cu atât mai mare va fi interesul vostru și cu atât mai mult veți simți nevoia să exclamați împreună cu Pavel: „O, adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui!”
În fiecare zi poți învăța ceva nou din Sfintele Scripturi. Cercetează-le așa cum ai căuta o comoară ascunsă, căci ele conțin cuvintele vieții veșnice. Roagă-te pentru înțelepciune și pricepere, pentru a înțelege aceste scrieri sfinte. Dacă vei face lucrul acesta, vei găsi noi străluciri în Cuvântul lui Dumnezeu; vei simți atunci că ai primit o nouă și prețioasă lumină cu privire la subiectele legate de adevăr, iar Scripturile vor primi mereu o nouă valoare în aprecierile voastre.
„Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape și vine în grabă mare!” Isus zice: „Iată, Eu vin curând”. Noi trebuie să păstrăm totdeauna în minte aceste cuvinte și să acționăm ca și cum, într-adevăr, credem că venirea Domnului este aproape și că suntem peregrini și străini pe acest pământ. Energiile vitale ale bisericii lui Dumnezeu trebuie să fie puse la lucru pentru atingerea marelui obiectiv al autorefacerii; fiecare membru trebuie să fie un instrument activ pentru Dumnezeu. „Căci prin El, și unii, și alții avem intrare la Tatăl, într-un Duh. Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei; ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul. și prin El, și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un lăcaș al lui Dumnezeu prin Duhul”. Aceasta este o lucrare specială, care trebuie să fie dusă mai departe în armonie, în unitatea Spiritului și în legătura păcii. Nici un loc nu trebuie să se dea criticii, îndoielilor și necredinței.
Conferințele Columbia de Sud și Pacificul de Nord [Vezi nota de subsol de la pag. 249.] sunt cu ani în urmă. Unii, care ar fi trebuit să fie puternic și bine fixați în Hristos, sunt ca niște prunci în înțelegerea și cunoașterea experimentală a lucrărilor Duhului lui Dumnezeu. După ani de experiență, ei nu sunt în stare să înțeleagă decât numai primele principii ale acelui mare sistem al credinței și doctrinei ce constituie religia creștină. Ei nu înțeleg acea desăvârșire a caracterului care va primi lauda: „Bine, rob bun”.
Fraților, datoria voastră, fericirea, utilitatea voastră viitoare și mântuirea voastră vă cheamă să rupeți legăturile afecțiunilor voastre de tot ceea ce este pământesc și stricat. Există o simpatie nesfințită care se împărtășește de natura sentimentalismului bolnăvicios și care este pământească, senzuală. Nu puțin efort se cere pentru unii dintre voi pentru a birui aceasta și a schimba cursul vieții voastre, pentru că nu v-ați pus în legătură cu Tăria lui Israel, și astfel ați devenit slabi în toate capacitățile voastre. Acum, voi sunteți chemați puternic să fiți silitori în folosirea oricărui mijloc al harului, ca să fiți transformați în caracter și să puteți crește până la statura plinătății de bărbați și femei în Isus Hristos.
Avem de câștigat mari biruințe, dar un cer de pierdut dacă nu le câștigăm. Inima firească trebuie să fie crucificată; căci tendința ei este spre corupția morală și sfârșitul va fi, deci, moartea. Numai influențele dătătoare de viață ale Evangheliei pot ajuta sufletul. Rugați-vă ca energiile puternice ale Duhului Sfânt, cu toată puterea lor reînviorătoare, întăritoare și transformatoare, să poată cădea asemenea unui șoc electric asupra sufletului lovit de paralizie, făcând ca fiecare nerv să vibreze de o viață nouă, readucând pe om de la starea lui moartă, firească, senzuală, la o sănătoasă stare spirituală. Veți deveni astfel părtași de natură divină, scăpând de stricăciunea care este în lume prin pofte; și astfel, în sufletele voastre se va reflecta chipul Său, prin rănile căruia sunteți tămăduiți.
Zecimi și daruri
Domnul cere ca noi să-I dăm înapoi zecimile și darurile, o parte din bunurile pe care El ni le-a împrumutat. El primește aceste daruri ca un act de smerită ascultare din partea noastră și o recunoaștere plină de mulțumire a obligațiilor noastre față de El, pentru toate binecuvântările de care ne bucurăm. Deci, să le oferim cu bucurie, spunând împreună ca David: „Totul vine de la Tine, și din mâna Ta primim ce-ți aducem”. A reține mai mult decât se cuvine duce la sărăcie. Dumnezeu îi va suporta mult timp pe unii, Îi va testa și va dovedi totul; dar blestemul Său îi va urmări cu siguranță pe cei ce mărturisesc adevărul, dar sunt egoiști și lumești. Dumnezeu cunoaște inima; fiecare gând și fiecare plan sunt descoperite ochilor Săi. El spune: „Căci voi cinsti pe cine Mă cinstește, dar cei ce Mă disprețuiesc, vor fi disprețuiți”. El știe pe cine să binecuvânteze și peste cine să vină blestemul Său. El nu face nici o greșeală, căci îngerii țin un raport al tuturor faptelor și cuvintelor noastre.
Când poporul lui Dumnezeu era pe punctul să construiască sanctuarul din pustie, au fost necesare pregătiri foarte mari. Materiale costisitoare au fost strânse și printre ele au fost cantități mari de aur și argint. Ca proprietar de drept al tuturor comorilor lor, Domnul cerea de la poporul Său aceste daruri; dar El le-a acceptat numai pe acelea care au fost date de bunăvoie. Poporul a oferit cu tragere de inimă, până când s-a spus lui Moise: „Poporul aduce mult mai mult decât trebuie pentru facerea lucrărilor, pe care a poruncit Domnul să le facem”. Și s-a vestit în toată tabăra: „Nimeni, fie bărbat, fie femeie, să nu mai aducă daruri pentru sfântul locaș. Au oprit astfel pe popor să mai aducă daruri, materialul adus era de ajuns pentru toate lucrările care trebuia făcute, ba încă mai și prisosea”.
Dacă unii oameni cu idei înguste ar fi fost acolo, și-ar fi deschis ochii cu groază. Asemenea lui Iuda, ei ar fi întrebat: „Ce rost are risipa aceasta?” „De ce nu facem totul într-un mod cât mai economic?” Dar sanctuarul nu era destinat să onoreze pe om, ci pe Dumnezeul cerului. El a dat porunci precise cu privire la modul cum trebuia făcute toate. Poporul trebuia să fie învățat că El era o Ființă plină de măreție și maiestate și că trebuia să fie adorat, să I se aducă închinare cu respect și teamă.
Casa în care Dumnezeu este adorat trebuie să fie în armonie cu caracterul și maiestatea Sa. Sunt comunități mici care vor fi totdeauna mici pentru că și-au pus interesele lor proprii mai presus de interesele cauzei lui Dumnezeu. În timp ce au case mari și comode și își îmbunătățesc mereu condițiile locului în care stau, ei sunt mulțumiți să aibă cel mai nepotrivit loc unde să se închine lui Dumnezeu și unde trebuie să locuiască prezența Lui cea sfântă. Ei se miră că Iosif și Maria au fost obligați să găsească adăpost într-un staul și că Mântuitorul S-a născut acolo, dar sunt dispuși să cheltuiască o mare parte din banii lor pentru ei înșiși, în timp ce casa de rugăciune este în mod rușinos neglijată. Cât de des spun ei: „N-a venit timpul să fie construită Casa Domnului”. Dar Cuvântul Domnului adresat lor este: „Este timpul ca tu, da, tu, să locuiești într-o casă acoperită, și această casă să stea în paragină?”
Casa în care Domnul Isus Hristos trebuie să Se întâlnească cu poporul Său trebuie să fie curată și atractivă. Dacă sunt doar câțiva credincioși într-un loc, ridicați o casă curată, dar umilă, și, consacrând-o lui Dumnezeu, invitați-L pe Isus să vină ca oaspete al vostru. Cum privește El asupra poporului Său, când ei au tot confortul pe care inima și-l poate dori, dar sunt dispuși să se întâlnească, pentru a se închina Lui, într-o magazie sau într-o clădire izolată, mizerabilă, sau într-un apartament ieftin și părăsit? Tu lucrezi pentru prietenii tăi, cheltuiești mijloace pentru a face ca totul în jurul lor să fie cât mai atractiv cu putință; dar Isus, Cel care a dat totul pentru tine, chiar și prețioasa Sa viață — El, care este maiestatea Cerului, Împăratul împăraților și Domnul domnilor — este „favorizat” cu un loc pe pământ care nu este decât puțin mai bun decât ieslea care a fost prima Sa casă. Să nu privim la aceste lucruri așa cum le privește Dumnezeu? Să nu ne cercetăm noi oare motivele și să vedem ce fel de credință avem?
„Dumnezeu iubește pe dătătorul voios”, și aceia care-L iubesc vor dărui cu generozitate și bucuroși, contribuind astfel la înaintarea cauzei Sale și promovarea slavei Sale. Domnul nu cere niciodată poporului Său să ofere mai mult decât se poate, dar este bucuros să accepte și să binecuvânteze darurile lor de mulțumire în armonie cu capacitățile lor. Fie ca ascultarea de bunăvoie și iubirea curată să unească pe altar toate darurile pe care le facem lui Dumnezeu; căci Lui Îi plac astfel de daruri, în timp ce acelea care sunt oferite fără plăcere sunt o ofensă. Când comunități sau persoane individuale nu aduc din inimă darurile lor, ci vor limita costul ducerii mai departe a lucrării lui Dumnezeu, măsurând-o după vederile lor înguste, ei arată în mod categoric că nu au o legătură vie cu Dumnezeu. Ei sunt în dezacord cu planul și felul Său de lucrare și El nu-i va binecuvânta.
Noi suntem ziditori pentru Dumnezeu și trebuie să zidim pe temelia pe care El a pregătit-o pentru noi. Nici un om nu trebuie să zidească pe propria lui temelie, independent de planul pe care l-a făcut Dumnezeu. Sunt oameni pe care Dumnezeu i-a ridicat ca sfătuitori, oameni pe care El i-a învățat și ale căror inimă, suflet și viață sunt pentru lucrare. Acești oameni trebuie să se bucure de o înaltă apreciere, datorită lucrării lor. Sunt unii care vor dori să urmeze propriile lor concepții imature; dar ei trebuie să învețe să primească sfat și să lucreze în armonie cu frații lor sau, de nu, vor semăna îndoială și discordie, așa încât nu se vor îngriji de seceriș. Este voia lui Dumnezeu ca aceia care sunt angajați în lucrarea Sa să fie supuși unii altora. Adorarea Sa trebuie să fie condusă cu consecvență, unitate și o judecată sănătoasă. Dumnezeu este ajutorul nostru unic și suficient. Legile care guvernează pe poporul Său, principiile lor de gândire și acțiune sunt primite de la El, prin Cuvântul și Spiritul Său. Când Cuvântul Său este iubit și ascultat, copiii Săi umblă în lumină și nu este nici o pricină de poticnire în ei. Ei nu acceptă standardul scăzut al lumii, ci lucrează de pe poziția Bibliei.
Egoismul ce există în poporul lui Dumnezeu este foarte ofensator pentru El. Scripturile denunță lăcomia ca fiind idolatrie. „Nici un lacom”, spune Pavel, „care este un închinător la idoli, n-are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu.” Necazul cu mulți este acela că au prea puțină credință. Asemenea bogatului din parabolă, ei doresc să vadă rezervele îngrămădindu-se în grânare. Lumea însă trebuie avertizată și Dumnezeu dorește ca noi să ne angajăm cu totul în lucrarea Sa; dar oamenii au așa de mult de făcut pentru a realiza planurile lor de câștigare de bani, încât nu au timp să împingă înainte triumful crucii lui Hristos. Ei nu au nici timp și nici dispoziție pentru a pune intelectul, tactica și energia lor în lucrarea lui Dumnezeu.
Frați și surori, aș dori să trezesc în mintea voastră dezgustul față de ideile voastre înguste din prezent pentru cauza și lucrarea lui Dumnezeu. Doresc să înțelegeți marele sacrificiu pe care Domnul Hristos l-a făcut pentru voi atunci când S-a făcut sărac, pentru ca prin sărăcia Lui voi să puteți intra în posesia bogățiilor veșnice. O, nu faceți ca îngerii să plângă din cauza indiferenței voastre față de greutatea veșnică de slavă care este la îndemâna voastră. Treziți-vă din letargia voastră; treziți fiecare capacitate pe care v-a dat-o Dumnezeu și lucrați pentru sufletele prețioase pentru care a murit Hristos. Aceste suflete, dacă sunt aduse în staulul lui Hristos, vor trăi în decursul veacurilor nesfârșite. Veți plănui voi oare să faceți cât se poate de puțin pentru mântuirea lor, în vreme ce, asemenea omului cu un singur talant, vă investiți mijloacele în pământ? Asemenea servului necredincios, acuzi tu oare pe Dumnezeu că seceră de unde nu a semănat și strânge de unde n-a vânturat?
Tot ceea ce ești și ai Îi aparține lui Dumnezeu. Atunci, nu trebuie să spui din inimă: „Totul vine de la Tine, și din mâna Ta primim ce-ți aducem”? „Cinstește pe Domnul cu averile tale, și cu cele dintâi roade din tot venitul tău.” Pavel îi îndeamnă pe frații corinteni la binefacere creștină: „După cum sporiți în toate lucrurile: în credință, în cuvânt, în cunoștință, în orice râvnă și în dragostea voastră pentru noi, căutați să sporiți și în această binefacere”. În Epistola sa către Timotei, el spune: „Îndeamnă pe bogații veacului acestuia să nu se îngâmfe și să nu-și pună nădejdea în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții, așa ca să-și câștige pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie, pentru ca să apuce adevărata viață”.
Dărnicia nu este chiar așa de naturală pentru noi, încât să câștigăm această virtute așa, din întâmplare. Ea trebuie să fie cultivată. Trebuie să hotărâm în mod deliberat că vom onora pe Dumnezeu cu toată averea noastră; și apoi, trebuie să nu lăsăm ca ceva să ne ispitească să-L jefuim de zecimile și darurile pe care I le datorăm. Noi trebuie să fim inteligenți, sistematici și să continuăm faptele de binefacere față de oameni și exprimarea mulțumirii noastre față de Dumnezeu, pentru bunătatea Sa față de noi. Aceasta este o datorie prea sfântă pentru a fi lăsată la voia întâmplării sau controlată de sentimente sau impulsuri. Noi trebuie să rezervăm cu regularitate ceva pentru cauza lui Dumnezeu, pentru ca El să nu fie jefuit de partea pe care o cere. Când Îl jefuim pe Dumnezeu, ne jefuim pe noi înșine. Noi renunțăm la comoara cerului de dragul de a avea mai mult aici, pe pământ. Aceasta este o pierdere pe care nu ne putem permite să o susținem. Dacă trăim în așa fel, încât să putem avea binecuvântarea lui Dumnezeu, atunci vom avea mâna Sa binecuvântată și prosperă cu noi, în problemele noastre trecătoare; dar, dacă mâna Sa este împotriva noastră, atunci El poate să înfrângă planurile noastre și să facă să se împrăștie mult mai repede decât putem strânge.
Mi-a fost arătat că situația din aceste două Conferințe este, într-adevăr, neplăcută; dar Dumnezeu are multe suflete prețioase aici, pentru care manifestă o grijă plină de gelozie, și nu va permite să fie înșelate și duse în rătăcire.