Sunt și vor fi întotdeauna multe necazuri legate de Casa de Editură din Battle Creek. Instituțiile înființate acolo sunt instrumentele lui Dumnezeu pentru aducerea la îndeplinire a lucrării Sale pe pământ. Pentru acest motiv, Satana este pe teren, punându-și la lucru ingeniozitatea pentru a stânjeni și împiedica. El vine la oameni cu ispitele lui legate de aceste instituții, fie că sunt în poziții de răspundere sau fac lucrul cel mai umil, și dacă este posibil să-i prindă astfel în laț cu născocirile lui, ca să piardă legătura lor cu Dumnezeu, să devină confuzi în judecata lor și să nu mai fie în stare să deosebească binele de rău. El știe că în mod sigur va veni timpul când spiritul care a controlat viața se va manifesta; și este bucuros să mărturisească împotriva lor, că aceștia nu sunt conlucrători împreună cu Hristos.
Mulți dintre aceia care au crescut, ajungând la anii și statura bărbăției, sunt deficitari în elemente ce constituie un caracter nobil și bărbătesc. Dumnezeu nu-i consideră bărbați. Ei nu sunt vrednici de încredere. Unii dintre aceștia sunt legați de instituțiile noastre. Ei au influență; dar ea este periculoasă, pentru că rareori este de partea cea dreaptă. În timp ce mărturisesc a fi evlavioși, exemplul lor tinde în mod permanent să încurajeze nelegiuirea. Scepticismul este întrețesut în gândurile lor și exprimat în cuvintele lor, iar puterile lor sunt folosite pentru pervertirea neprihănirii, adevărului și dreptății. Mințile lor sunt controlate de Satana și el lucrează prin ei pentru a demoraliza și a aduce confuzie. Cu cât sunt mai plăcute și mai atractive manierele lor, cu atât mai bogat sunt înzestrați cu talente sclipitoare, cu atât sunt instrumente mai eficiente în mâinile vrăjmașului a toată neprihănirea, pentru a demoraliza pe toți aceia care intră sub influența lor. Se va vedea că este o sarcină grea și lipsită de recunoaștere aceea de a ține acestea spre a deveni o putere conducătoare și a nu aduce la îndeplinire propriile lor planuri pentru încurajarea dezordinii și principiilor imorale dezlânate.
Tinerii expuși influenței lor nu sunt niciodată siguri, decât atunci când cei în a căror grijă se găsesc exercită cea mai mare atenție și chiar ei înșiși au formate principii drepte și hotărâte. Dar este trist că în veacul acesta sunt mulți tineri care se supun foarte repede influenței lui Satana, dar opun rezistență Duhului lui Dumnezeu; și în multe cazuri, obiceiurile rele au devenit așa de bine fixate, încât și cele mai mari eforturi din partea conducătorilor lor nu vor avea ca rezultat modelarea caracterelor lor în direcția cea bună.
Aceia care sunt în poziții de încredere în Casa de Editură au o grea răspundere de purtat și nu sunt potriviți pentru aceste locuri, decât dacă zi după zi câștigă o experiență creștină mai profundă și mai de încredere. Interesele veșnice ar trebui să aibă prioritate și orice influență care îi va ajuta să ducă o viață divină trebuie să fie binevenită. Bărbații cărora Dumnezeu le-a dat sarcina problemelor legate de afacerile ce sunt legate de lucrarea Sa trebuie să fie niște oameni spirituali. Ei n-ar trebui să neglijeze participarea la serviciile religioase și nici să considere ca o povară a vorbi adesea unul cu altul despre viața și experiența lor religioasă. Dumnezeu va asculta rugăciunile lor; ele vor fi înscrise în cartea Sa de aducere aminte; și El îi va răsplăti pe cei credincioși ai Săi și „voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujește”.
Cei care se află la conducerea lucrării de publicații nu trebuie să uite că ei sunt un exemplu pentru mulți; trebuie să fie credincioși în adorarea publică a lui Dumnezeu, exact așa cum doresc să fie toți lucrătorii din toate departamentele instituției, credincioși și conștiincioși. Dacă ei sunt văzuți în Casa de rugăciune numai în mod ocazional, alții vor găsi scuze pentru propriile lor neglijențe. Acești oameni de afaceri pot vorbi oricând în mod curgător și inteligent în probleme de afaceri, arătând că ei nu și-au folosit în zadar puterile în această direcție. Ei au pus tact, silință și cunoaștere în lucrul lor; dar cât de important este faptul că inima și mintea sunt instruite pentru o slujire credincioasă în lucrarea și adorarea lui Dumnezeu, pentru ca ei să poată fi în stare să arate drumul mântuirii prin Isus Hristos într-un limbaj elocvent în simplitatea lui. Ei trebuie să fie oameni ai rugăciunii zeloase și ai sprijinirii nezdruncinate în Dumnezeu; oameni care, asemenea lui Avraam, vor porunci casei lor după ei și care vor manifesta un interes special în binele spiritual al tuturor acelora care sunt legați de această instituție.
Aceia care fac pe Isus Hristos primul din toate lucrurile sunt vrednici de încredere. Ei nu se vor încrede în ei înșiși și nici nu vor confunda sau amesteca interesele religioase cu afacerile. A încredințat Dumnezeu oamenilor responsabilități sfinte? Atunci El îi va face să simtă propria lor slăbiciune și dependența lor de El. Nu este sigur ca oamenii să se bazeze pe propria lor înțelegere; de aceea, ei trebuie să caute zilnic tărie și înțelepciune de sus. Dumnezeu trebuie să fie prezent în toate gândurile lor; și atunci, toate vicleșugurile și șiretenia șarpelui celui vechi nu pot să-l trădeze într-o păcătoasă neglijare a datoriei. Ei vor întâmpina împotrivirile cu argumentul simplu pe care l-a folosit Domnul Hristos: „Stă scris” sau cu mustrarea: „Înapoia mea, Satano”.
În avertizarea „vegheați și rugați-vă”, Domnul Isus a arătat singura cale sigură. Este nevoie de veghere. Inimile noastre sunt înșelătoare; suntem înconjurați de slăbiciunile și păcatele neamului omenesc și Satana urmărește să distrugă. Noi poate că nu veghem, dar adversarul nostru nu este niciodată leneș. Cunoscând această neobosită vigilență, să nu dormim, așa cum fac alții, ci „fiți înțelepți, și vegheați”. Spiritul și influența lumii trebuie să fie înfruntate, dar nu trebuie să li se permită să pună stăpânire pe minte și inimă.
Omul de afaceri activ, fiind în contact cu lumea, va avea încercări, necazuri și o grijă neliniștită. El va afla că există tendința de a lăsa ca gândurile și planurile lumești să ia conducerea și că se cere efort și o disciplină a minții și a sufletului pentru a menține un spirit de devoțiune. Dar harul divin așteaptă să fie cerut și marea sa nevoie este argumentul puternic ce va avea întâietate înaintea lui Dumnezeu. Pentru acești oameni, Domnul Isus a luat măsuri speciale. El îi invită: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară”. Aceia care au comuniune cu Dumnezeu au o continuă odihnă și pace. Atunci de ce mergem singuri, desconsiderând compania Sa? De ce nu-L luăm cu noi în toate comitetele noastre? De ce nu venim la El cu toate nedumeririle noastre și să punem la probă tăria făgăduințelor Lui?
Duhul Sfânt iluminează întunericul nostru, informează necunoașterea noastră și ne înțelege și ne ajută în multiplele noastre nevoi. Dar mintea trebuie să urmeze continuu pe Dumnezeu. Dacă se îngăduie ca răceala și spiritul lumesc să pătrundă înăuntru, atunci nu vom avea nici inimă ca să ne rugăm, nici curajul de a privi în sus la El, care este izvorul tăriei și al înțelepciunii. Atunci, rugați-vă neîncetat, scumpi frați și surori, înălțând mâini sfinte, fără mânie și îndoială. Înălțați cererile voastre la tronul harului și sprijiniți-vă pe Dumnezeu oră de oră și clipă de clipă. Faptul de a fi în slujba Domnului Hristos reglementează toate relațiile noastre cu ceilalți oameni și vă face viața roditoare, plină de fapte bune.
Să nu-și închipuie nimeni că egoismul, aprecierea și satisfacerea plăcerilor sunt compatibile cu spiritul lui Hristos. Asupra fiecărei femei sau fiecărui bărbat convertit stă o responsabilitate pe care nu putem s-o prețuim în mod drept. Lozincile și căile lumii n-ar trebui adoptate de către fiii și fiicele Împăratului ceresc. „Prea iubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea așa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curățește, după cum El este curat.” Dar lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe Hristos, Domnul nostru.
În birourile Review sunt necesari directori comerciali care să reprezinte în mod corect pe Domnul Isus și planul de mântuire. Dumnezeu este nemulțumit atunci când ei își folosesc toate puterile în acțiuni omenești sau chiar în afaceri legate de lucrarea de publicații și nu fac nimic pentru întărirea bisericii Sale, pentru zidirea Împărăției Sale. A lucra pentru Dumnezeu și pentru mântuirea sufletelor este cea mai înaltă și cea mai nobilă chemare pe care au avut-o sau o pot avea vreodată oamenii. Pierderea sau câștigul în această lucrare este de mare importanță. Căci rezultatele nu se sfârșesc cu această viață și merg până în veșnicii.
Fraților, indiferent de lucrarea în care vă angajați, indiferent de departamentul lucrării în care vă este dat să lucrați, aduceți cu voi religia voastră. Dumnezeu și cerul nu trebuie excluși din experiența și munca vieții. Lucrătorii din această branșă a lui Dumnezeu trebuie să aibă grijă să nu devină oameni unilaterali, lăsând ca în caracterele lor să apară numai elementele lumești. În trecut, au avut loc eșecuri categorice din partea oamenilor legați de Casa de Editură. Ei n-au fost oameni spirituali; influența lor n-a tins să ducă spre Canaanul ceresc, ci înapoi, spre Egipt.
Fratele P. a fost binecuvântat cu capacități care, dacă ar fi fost consacrate lui Dumnezeu, l-ar fi ajutat să facă mult bine. El are o minte ascuțită. Înțelege teoria adevărului și cerințele Legii lui Dumnezeu; dar n-a învățat în școala lui Hristos blândețea și smerenia care îl puteau face un om sigur, pentru a sta într-o poziție de încredere. El a fost cântărit în balanța sanctuarului și găsit cu lipsă. A avut mare lumină de avertizări și mustrări; dar nu le-a dat atenție; n-a văzut nici chiar necesitatea schimbării modului său de a acționa. Exemplul său înaintea acelora care lucrau la editură n-a fost în armonie cu mărturisirea sa de credință. El n-a manifestat un scop stabil; a fost un om copilăros și influența lui a avut tendința de a îndepărta de Hristos spre conformare cu lumea.
Crucea Domnului Hristos a fost prezentată fratelui P.; dar el s-a îndepărtat de la ea, căci implică mai degrabă rușine și reproș decât onoarea și laudele lumii. Din nou și din nou, Domnul Isus a adresat chemarea: Luați crucea și urmați-Mi, astfel veți fi ucenicii Mei. Dar alte voci chemau în direcția mândriei și ambiției lumești; și el a ascultat de aceste voci pentru că sunetul lor este mult mai plăcut inimii firești. El s-a întors de la Isus, a divorțat de Dumnezeu și a îmbrățișat lumea. A fost chemat să-L reprezinte pe Hristos și să fie o lumină strălucitoare în lume, dar a trădat datoria sa sfântă. Lumea s-a interpus între sufletul său și Isus și el a avut o experiență lumească, când, de fapt, ar fi trebuit să câștige o experiență de un caracter cu totul opus. El a fost în mod categoric lumesc în gusturile și părerile sale și, în consecință, nu a fost în stare să înțeleagă lucrurile spirituale.
Succesul fratelui P. în lucrarea de slujire și, de asemenea, în poziția sa de încredere în departamentul publicații depinde de caracterul pe care îl va avea. Eforturi chinuitoare și perseverente au fost necesare pentru ca prin venirile și plecările în fața conlucrătorilor săi să nu fie dat nici un exemplu rău. Planul pe care el ar fi trebuit să-l adopte, mersul acțiunilor pe care el ar fi trebuit să-l urmeze sunt clar arătate în Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă el ar fi dat ascultare acelui cuvânt, ar fi fost lumină pe cărarea sa, călăuzindu-i picioarele lipsite de experiență pe un drum sigur. Mărturiile Duhului lui Dumnezeu i-au fost trimise mereu și mereu, arătându-i unde s-a abătut de la drumul dat celor răscumpărați ai Domnului, avertizându-l și implorându-l să schimbe cursul umblării lui. Dar propriile lui căi au părut drepte în ochii săi; și el și-a urmat înclinațiile și n-a dat ascultare luminii ce i-a fost dată. El nu a fost un sfătuitor sigur. N-a fost un om sigur, pentru că ducea oile în rătăcire. A rostit predici excelente; dar, în afara amvonului, el nu aplică principiile pe care le predică. O astfel de lucrare este o ofensă la adresa lui Dumnezeu.
Unirea fratelui P. cu lumea s-a dovedit a fi o cursă pentru el și pentru alții. O, cât de mulți s-au poticnit de asemenea vieți ca aceasta! Ei au impresia că atunci când au făcut primii pași spre convertire — pocăință, credință și botez — este tot ceea ce se cere de la ei. Dar aceasta este o greșeală fatală. Lupta grea pentru cucerirea eului, pentru sfințire și cer, este lupta unei vieți întregi. Nu există nici o scutire în acest război; efortul trebuie să fie continuu și perseverent. Integritatea creștină trebuie să fie căutată cu o energie de neîmpăcat și menținută cu stabilitatea hotărâtă a scopului.
O adevărată experiență creștină se desfășoară și se intensifică. Un progres continuu, o creștere a cunoștinței și puterii în Cuvântul lui Dumnezeu este rezultatul natural al unei legături vitale cu Dumnezeu. Lumina iubirii divine va crește în strălucire până la miezul zilei. A fost privilegiul fratelui P. de a avea o astfel de experiență ca aceasta; dar el n-a avut uleiul harului în vas și lumina lui s-a întunecat din ce în ce mai mult. Dacă nu face cât mai curând o schimbare hotărâtă, el se va afla acolo unde nici o avertizare sau implorare nu va mai ajunge vreodată la el. Lumina lui se va stinge în întuneric și el va fi lăsat în disperare.
Importanța economiei
Fratele R. este foarte priceput în a face comerț pentru unele ramuri ale lucrării, ceea ce îl va face în stare să servească în mod acceptabil Casa de Editură; dar el nu s-a educat și disciplinat pe sine pentru a fi un director eficient. Sub administrația sa au avut loc neglijări grave; a fost dezordine și dezorganizare,care va trebui să fie imediat corectate. Sunt multe lucruri mici legate de lucrarea sa care n-au primit atenția cuvenită și, în consecință, sunt pierderi. Pierderile și risipa sunt îngăduințe ce ar trebui evitate.
Am trecut prin întreprindere și mi-a fost arătat cum privesc îngerii lui Dumnezeu asupra lucrării făcute în diferitele compartimente. În unele, starea de lucruri este mai bună decât în altele; dar în toate sunt nereguli ce trebuie să fie remediate. Pierderi, pierderi, sunt văzute în multe departamente. Modul nepăsător, indiferent, al lucrării are ca rezultat pierderi pentru întreprindere, și aceasta este o ofensă la adresa lui Dumnezeu. Este trist că trebuie să fie astfel. Isus ne-a dat lecții de economie: „Strângeți firimiturile”, spune El, „ca să nu se piardă nimic”. Ar fi fost mai bine să nu-și fi asumat atât de multe și largi inițiative, dacă prin acestea au fost lăsate deoparte atât de multe probleme mici; pentru că lucrurile mici sunt ca șuruburile mici care țin mașina să nu se desfacă în bucăți. Cuvântul lui Dumnezeu explică datoria; el dă regula unei slujiri credincioase: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari; și cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept și în cele mari”.
Mi-a fost arătat că, pe lângă ajutorul existent acum în întreprindere, oameni competenți ar trebui să fie angajați să asiste în administrarea diferitelor departamente ale lucrării. Ar trebui să fie angajați oameni care au experiență în afaceri și care sunt administratori înțelepți. Ar fi fost mai bine ca mai demult, cu ani în urmă, să fi fost angajați oameni care erau administratori conștiincioși — oameni care să fi învățat conștiinciozitatea, promptitudinea și economia — chiar dacă ar fi fost necesar să fie plătite salarii duble maiștrilor de echipe. Fratele R. este deficitar la acest capitol; el nu are o metodă fericită de a îndrepta relele. Se angajează să facă acest lucru, dar foarte multe lucruri care ar trebui să fie imediat schimbate sunt cu totul neglijate. Casei de editură i-a lipsit un economist, un om de afaceri conștiincios. Se pierde de trei ori mai mult așa, decât dacă s-ar fi cerut să se plătească cel mai talentat și cel mai experimentat om pentru această lucrare.
Se pierde foarte mult prin lipsa unei persoane competente, un om eficient, capabil și practic, pentru a supraveghea diferitele secții ale editurii. Este nevoie de un tipograf practic, care să recunoască fiecare fază de lucru. Sunt unii care înțeleg tipăritul, dar care nu sunt buni conducători. Alții fac tot ce pot mai bine, totuși sunt fără experiență și nu înțeleg lucrarea de tipărire. Ideile lor sunt adesea înguste. Ei nu știu cum să facă față cerințelor lucrării; și, ca o consecință, nu sunt în stare să socotească avantajele și dezavantajele dezvoltării lucrării lor. Ei sunt, de asemenea, predispuși să judece greșit, să facă socoteli greșite și să aprecieze incorect. Au avut loc pierderi ca urmare a faptului că nu s-a apreciat cum se cuvine și nu s-au folosit ocaziile de a împinge înainte lucrarea de publicații. Într-o instituție ca aceasta, se pot pierde mii de dolari prin calculele făcute de persoane incompetente. Fratele P. are capacitatea, în unele privințe, să înțeleagă și să prețuiască așa cum se cuvine interesele lucrării de publicații, dar influența lui a adus pagube instituției.
Trebuie să fie cineva să vadă că tinerii, atunci când intră în instituție să învețe meserie, au o atenție smerită și promptă. Pentru această lucrare trebuie să fie angajat un om care este capabil să-i învețe pe alții, să fie răbdător, bun și cu putere de discernământ. Dacă un singur om nu este suficient pentru această lucrare, să mai fie angajați și alții. Dacă ea este făcută cu credincioșie, ar scuti instituția de salariul a trei oameni. Acești tineri își formează obiceiuri care vor influența întreaga lor experiență. Ei sunt într-o școală; și dacă nu sunt lăsați să-și adune cunoștințele cum pot mai bine, defecte vizibile vor fi văzute în toată viața lor. Baza conștiinciozității, a cinstei și integrității trebuie să fie pusă în tineri. Formarea unor obiceiuri corecte la tineri este de cea mai mare importanță. Dacă, în loc de a fi instruiți să asculte de legi și rânduieli, să-și formeze obiceiul punctualității, al conștiinciozității, curăției, ordinii și economiei, li se îngăduie să-și formeze obiceiuri dezordonate, stricate, ei vor fi predispuși să mențină aceste obiceiuri rele toată viața. Ei pot avea talente pentru a face ca lucrarea lor să aibă succes, dar trebuie să fie învățați importanța faptului de a folosi cum se cuvine puterile. Ei trebuie să fie, de asemenea, învățați să fie economi, să strângă firimiturile, ca nimic să nu se piardă.
Bărbații în poziții de răspundere nu trebuie să ia asupra lor mai mult decât pot face cu conștiinciozitate, cu promptitudine și bine; căci dacă vor avea tineri în subordinea lor pentru a le forma obiceiuri bune, ei trebuie să fie un bun exemplu. O mare răspundere zace asupra acestor oameni din conducere în ceea ce privește modelarea caracterului. Prin principiile lor și prin modul lor de a lucra, dau exemplu celor tineri. Ei pot considera că, prin instruirea pe care o fac atât cu privire la lucrul lor, cât și în ceea ce privește educația lor religioasă, îi ajută pe acești tineri să-și formeze caracterul. Cuvântul de ordine este progresul. Tinerii trebuie să fie învățați să țintească spre perfecțiune în toate ramurile lucrării pe care o fac. Dacă sunt persoane în fruntea oricărui birou sau oricărei secții care nu sunt sârguincioși în folosirea timpului lor și neatenți la influența lor, ei vor modela pe alții în același fel. Dacă aceștia nu se schimbă după ce au fost mustrați, atunci să fie concediați și să se aducă persoane mai competente, chiar dacă este necesar să încercăm acest lucru mereu și mereu. Lucrătorii trebuie să fie mult mai eficienți și mai credincioși decât sunt în prezent.
Prima impresie, prima disciplinare a acestor tineri lucrători trebuie să fie de o calitate înaltă, căci caracterele lor se modelează pentru timp și veșnicie. Cei care răspund de aceștia să nu uite că au o mare și solemnă responsabilitate. Ei trebuie să modeleze lutul cât este moale, mai înainte de a se întări și a deveni insensibil la modelare; fie ca ei să instruiască „copăcelul” mai înainte să devină un stejar strâmb, noduros și cu ramurile încâlcite; fie ca ei să direcționeze cursul râulețului mai înainte să devină un râu umflat de ape. Dacă sunt lăsați să aleagă propria lor pensiune și pe tovarășii lor, unii vor alege ceea ce este bun, iar alții vor alege tovărășii nepotrivite. Dacă elementul religios nu este implicat în educația lor, ei vor fi cu ușurință supuși ispitei, iar caracterele lor vor fi predispuse să devină strâmte și unilaterale. Tânărul care dă pe față respect pentru lucrurile sfinte învață aceste lecții în familie, mai înainte ca lumea să-și pună amprenta asupra sufletului — imaginea păcatului, a înșelăciunii și necinstei. Iubirea lui Dumnezeu se învață la altarul familial al tatălui și al mamei chiar din copilărie.
Lipsa unei influențe religioase este cu tristețe simțită în instituție; ar trebui să fie o mai mare evlavie, mai multă spiritualitate, mai multă religie practică. Lucrarea omenească făcută aici de către bărbați și femei temători de Dumnezeu ar trebui să fie însoțită de cele mai bune rezultate. Comportarea fratelui R. nu este plăcută lui Dumnezeu. Un om în poziția sa ar trebui să fie evlavios; el ar trebui să fie printre primii în probleme religioase. Singura lui siguranță este în menținerea unei legături, unei comuniuni vii cu Dumnezeu, simțind dependența lui de El. Fără aceasta, el nu va îndreptăți poziția sa și nici nu va exercita o bună influență în întreprindere și asupra acelora cu care îl aduc în contact afacerile lui.
Am văzut, de asemenea, că trebuie să fie o cercetare amănunțită a modului de comportare în întreprindere, atât cu frații, cât și cu cei necredincioși. Bunăvoința, cinstea, adevărul și pacea sunt roadele ce ar trebui să fie văzute acolo. Motivele și acțiunile ar trebui să fie examinate îndeaproape și comparate cu Legea lui Dumnezeu; căci această Lege este singura Lege infailibilă prin care putem reglementa comportarea, singurul cod de onoare pe care ne putem baza în relațiile dintre om și om.
Unitatea lucrării
Domnul dorește să existe unitate printre cei care conduc lucrarea lui Dumnezeu în diferite părți ale câmpului. Cei care conduc lucrarea Sa pe Coasta Pacificului și cei care sunt angajați în lucrarea Sa pe partea de răsărit a câmpului Rocky Mountains trebuie să aibă același gând și să judece la fel — o inimă, în planuri și în acțiuni. El nu vrea ca vreunul din aceste întreprinderi să gândească că este o virtute să fie diferit de frații lui de la cealaltă Casă de editură. Ar trebui să fie un schimb de păreri, un schimb de planuri și idei între ele; și dacă se sugerează aducerea unor îmbunătățiri de către oricare din aceste Case de Editură, administratorii, lucrătorii să analizeze propunerea și să adopte îmbunătățiri ale planurilor și metodelor de lucru. În ambele Case de Editură sunt foarte multe îmbunătățiri de făcut și directorii, conducătorii au mult de învățat. Și lecția care își va lăsa cel mai hotărât amprenta asupra dezvoltării lucrării este aceea de a învăța mai puțin din propria lor pricepere și mai mult din blândețea și smerenia Domnului Hristos. Fie ca nici unul din cele două întreprinderi să nu fie egoist, așa cum n-a fost Domnul Hristos, încât să mențină planurile lui de a avea, spre mulțumirea lor, indiferent de consecințe.
Cei care sunt legați de instituția noastră de publicații din Battle Creek nu sunt ceea ce ar trebui să fie, nici ceea ce puteau să fie. Ei gândesc că gusturile, obiceiurile și părerile lor sunt corecte. Sunt într-o continuă primejdie de a deveni înguști în ideile lor și geloși pe Editura Pacific Press și să stea în poziția de a critica și a avea simțăminte de superioritate. Acestui simțământ i s-a permis să crească, să mânjească și să stânjenească propriile lor interese și, de asemenea, interesele lucrării de pe coasta Pacificului; toate acestea pentru că sentimente egoiste au controlat și au împiedicat un discernământ clar cu privire la ceea ce este spre binele lor și pentru înaintarea și dezvoltarea cauzei lui Dumnezeu. Acest simțământ de separare este contrar spiritului Domnului Hristos. Lui Dumnezeu Îi displace acest lucru; El dorește ca fiecare fărâmă din acest spirit să fie biruită. Cauza lui Dumnezeu este una; via Domnului este un singur câmp mare, cu slujitori ai lui Dumnezeu angajați în diferite părți și ramuri ale lucrării. Nu trebuie să fie nici un alt scop decât acela de a lucra în mod dezinteresat pentru a-i avertiza pe cei nepăsători și a-i salva pe cei pierduți.
Oamenii care sunt legați de lucrarea lui Dumnezeu în Casele de Editură, sanatoriu și colegiu pot fi considerați a fi oameni siguri de încredere numai dacă asimilează caracterul Domnului Hristos. Dar mulți au moștenit trăsături de caracter care nu reprezintă în nici un fel Modelul divin. Sunt mulți aceia care au unele defecte de caracter moștenite prin naștere și pe care nu le-au biruit, ci le-au cultivat ca și când ar fi fost aur curat și le-au adus în experiența lor religioasă. În multe cazuri, aceste trăsături de caracter sunt menținute toată viața. Pentru un timp, s-ar putea ca nici un rău deosebit să nu se vadă ca rezultat al acestora; dar aluatul este la lucru, și când apare o ocazie favorabilă, răul se manifestă.
Unii dintre acești oameni cu diformități însemnate de caracter au păreri puternice, hotărâte, pe care nu le părăsesc atunci când le cere exemplul Domnului Hristos de a renunța în favoarea altora, a căror iubire pentru cauza adevărului este tot atât de profundă ca și a lor. Astfel de persoane au nevoie să cultive trăsături de caracter opuse și să învețe să prețuiască pe alții mai presus de ei înșiși. Când aceștia vin în legătură cu o importantă întreprindere, unde urmează să se aducă la îndeplinire planuri mari, ei trebuie să fie foarte atenți ca nu cumva propriile lor idei și trăsături specifice de caracter să aibă o influență nefavorabilă asupra dezvoltării ei. Domnul a văzut primejdia care ar rezulta din controlul pe care îl exercită hotărârile și planurile unui singur om și în Cuvântul Său inspirat noi suntem chemați să ne supunem unii altora și să prețuim pe alții mai presus de noi înșine. Când trebuie să fie făcute planuri ce vor afecta lucrarea lui Dumnezeu, ele trebuie să fie aduse înaintea comitetului compus din oameni aleși și cu experiență; căci armonia efortului este esențială în toate aceste întreprinderi.
Oameni cu temperamente diferite și caractere defectuoase pot vedea greșeli la alții, dar se pare că nu cunosc propriile lor rătăciri; și dacă sunt lăsați să-și aducă la îndeplinire planurile fără să se consulte cu alții, ei ar putea face greșeli amare. Ideile lor trebuie să devină mai largi. În firea omenească obișnuită există egoism și ambiție, ce mânjesc lucrarea lui Dumnezeu. Interesele egoiste trebuie să fie părăsite. Nu trebuie să fie nici o dorință de a fi primul, nici o atitudine de distanțare de lucrătorii lui Dumnezeu, vorbind și scriind într-o manieră bigotă și care n-a fost supusă în umilință comitetului, pentru o cercetare critică și cu rugăciune.
Lumea viitoare este foarte aproape, cu deznodămintele ei nestricăcioase și solemne — așa de aproape, și este o așa de mare lucrare de făcut, așa de multe și importante decizii de luat; și totuși, în comitetele noastre, opinii preconcepute, idei și planuri egoiste, trăsături rele de caracter primite prin naștere sunt târâte după voi și li se îngăduie să aibă influență. Trebuie să aveți totdeauna simțământul că este păcat să te miști din impuls. Nu trebuie să abuzați de puterea voastră, folosind-o pentru a aduce la îndeplinire scopurile voastre, indiferent de consecința asupra altora, numai pentru faptul că sunteți într-o poziție care face posibil acest lucru; ci voi trebuie să folosiți puterea ce v-a fost dată ca o răspundere solemnă, amintindu-vă de faptul că sunteți slujitori ai Dumnezeului Celui Prea Înalt și că vă veți întâlni în ziua judecății cu orice hotărâre pe care o luați. Dacă acțiunile voastre sunt neegoiste și pentru slava lui Dumnezeu, ele vor suporta atunci încercarea cea grea. Ambiția înseamnă moarte spirituală, geniul greșește, lenevia indolentă este criminală; dar viața în care fiecare principiu drept este respectat va avea succes.
Mulți din comitetul vostru nu poartă amprenta cerului. Voi nu veniți la ei ca la niște oameni care au fost și sunt în comuniune cu Dumnezeu și care au gândul Său și iubirea plină de înțelegere și compătimire, ci la niște oameni cu hotărârea categorică de a aduce la îndeplinire planurile voastre, pe care să le rezolve așa cum gândiți voi. În fiecare departament al lucrării este esențial să ai gândul și spiritul lui Hristos. Voi sunteți lucrătorii lui Hristos; și trebuie să dați pe față amabilitate și bun simț, altfel nu Îl puteți reprezenta pe Hristos.
Toți aceia care sunt angajați în instituțiile noastre ar trebui să-și dea seama că ei vor fi o binecuvântare sau un blestem. Dacă ei vor fi o binecuvântare, trebuie să-și reînnoiască zilnic tăria lor spirituală; trebuie să fie părtași la natura divină, scăpând de stricăciunea care este în lume prin pofte.
Printre grijile vieții active, uneori este dificil să deslușim propriile noastre motive, dar se fac zilnic progrese fie spre bine, fie spre rău. Fie că ne place, fie că nu, o înălțare a simțămintelor personale va ajunge să ne controleze acțiunile; lucrurile simțurilor vor ajunge să ne întunece viziunea. Mi-a fost arătat că Isus ne iubește; dar El este întristat atunci când vede o astfel de lipsă de discernământ înțelept, de adaptabilitate la lucrare și de înțelepciune de a ajunge la inima oamenilor și de a intra în sentimentele altora. În timp ce trebuie să ne păzim împotriva primejdiei constante de a lua aminte la vrăjmașii Domnului Hristos și a ajunge să fim corupți de ei, trebuie să avem grijă să nu ne înstrăinăm, să nu ne ținem departe de aceia pe care Domnul îi consideră ca fiind ai Lui. „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, spune El, Mie Mi le-ați făcut.” Dacă cu hotărâre zeloasă, plină de iubire, folosim orice ocazie pentru a ajuta și a pune pe picioare pe aceia care s-au poticnit și au căzut, atunci n-am trăit în zadar. Comportarea noastră nu trebuie să fie aspră, autoritară și dictatorială, ci viața noastră trebuie parfumată cu farmecul ascuns al Domnului Hristos.
Tatăl nostru ceresc cere de la slujitorii Săi în măsura în care El le-a încredințat, și cerințele Lui sunt înțelepte și drepte. El nu va accepta de la noi mai puțin decât cere; toate cererile Lui îndreptățite trebuie să fie pe deplin împlinite sau, de nu, ele vor da mărturie împotriva noastră că am fost cântăriți și găsiți cu lipsă. Dar Domnul Isus urmărește eforturile noastre cu cel mai profund interes. El știe că oameni cu toate slăbiciunile naturii umane fac lucrarea Lui și notează căderile și descurajările cu cea mai delicată milă. Dar eșecurile și defectele pot fi mult mai puține decât sunt. Dacă ne vom mișca în armonie cu cerul, îngerii slujitori vor lucra cu noi și vor încununa cu succes eforturile noastre.
Aceasta este marea zi a pregătirii și lucrarea solemnă ce are loc în sanctuarul de sus trebuie să fie păstrată vie înaintea minților celor angajați în diferitele voastre instituții. Interesul pentru afaceri nu trebuie să fie lăsat să absoarbă în așa grad mintea, încât lucrarea adusă la îndeplinire în ceruri și care privește pe fiecare om să fie luată în mod ușuratic. Scenele solemne ale judecății, marea zi a ispășirii ar trebui să fie păstrate înaintea poporului și imprimate în conștiința lor în mod serios și cu putere. Subiectul sanctuarului ne va da păreri corecte asupra importanței lucrării pentru acest timp. O apreciere cuvenită a lui va duce pe lucrătorii din Casele de editură să manifeste o mai mare energie și zel, pentru a face ca lucrarea să aibă succes. Nimeni nu trebuie să devină nepăsător și orb față de nevoile cauzei lui Dumnezeu și primejdiile care însoțesc fiecare suflet; dar fiecare trebuie să caute să fie un canal de lumină.
În toate instituțiile noastre există prea mult eu, prea mult egoism și mult prea puțin din Hristos. Toți ochii trebuie să se îndrepte spre Răscumpărătorul nostru, toate caracterele trebuie să devină asemenea caracterului Său. El este Modelul pe care trebuie să-l copiem, dacă vrem să avem o minte echilibrată și caractere armonioase. Viața Lui a fost ca grădina Domnului în care crește orice copac care este plăcut la privit și bun la mâncat. În timp ce cuprinde în sufletul Său toate trăsăturile plăcute de caracter, sensibilitatea Lui, amabilitatea și iubirea Lui L-au adus într-o apropiată simpatie cu neamul omenesc. El era Creatorul tuturor lucrurilor, susținând lumile prin puterea Sa infinită. Îngerii erau gata să-I aducă închinare și să asculte de voia Lui. Cu toate acestea, El poate asculta gânguritul pruncului, primind lauda buzelor lui. El i-a luat pe copilași în brațele Sale și i-a strâns la inima Lui mare și iubitoare. Ei se simțeau bine acasă, în prezența Lui, și șovăiau să părăsească brațele Sale. El n-a privit la dezamăgirile și nenorocirile neamului omenesc ca fiind numai niște fleacuri, ci inima Sa a fost totdeauna sensibilă la suferințele acelora pe care a venit să-i salveze.
Lumea a pierdut modelul originar al bunătății și s-a scufundat în apostazie generală și corupție morală; viața lui Isus a fost o viață de eforturi obositoare și lepădare de sine pentru a-l aduce pe om înapoi la starea de la început, umplându-l cu duhul bunăvoinței divine și al iubirii neegoiste. În timp ce era în lume, El nu era din lume. Pentru El era un chin continuu să fie adus mereu în legătură cu vrăjmașul, cu depravarea și necurăția pe care Satana le-a adus în lume; dar El a avut o lucrare de făcut, aceea de a-i aduce pe oameni în armonie cu planul divin și pământul în legătură cu cerul și n-a socotit nici un sacrificiu ca fiind prea mare pentru împlinirea acestui obiectiv. El „a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi, dar fără păcat”. Satana a stat gata să-L asalteze la fiecare pas, aruncând asupra Lui cele mai furioase ispite, și cu toate acestea, „El n-a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug”. „El … a fost ispitit în ceea ce a suferit”, a suferit în raport cu perfecțiunea sfințeniei Sale. Dar prințul întunericului n-a găsit nimic în El; nici un singur gând sau sentiment n-a răspuns ispitei.
Învățătura Sa cădea ca ploaia; Vorbirea Sa picura ca roua. În caracterul Domnului Hristos erau împletite o așa măreție, pe care Dumnezeu n-a desfășurat-o niciodată mai înainte în fața omului căzut, și o așa blândețe, cum omul n-a dat niciodată pe față. Niciodată mai înainte n-a umblat printre oameni cineva așa de nobil, așa de curat, așa de binevoitor, atât de conștient de natura Sa divină; și totuși așa de simplu, așa de plin de planuri și dorințe de a face bine omenirii. În timp ce avea scârbă de păcat, El plângea plin de împreună simțire cu cel păcătos. El nu și-a plăcut Sieși. Maiestatea Cerului S-a îmbrăcat în natura neamului omenesc. Acesta este caracterul Domnului Hristos. Pășim noi în urma pașilor Săi? O, Mântuitorul meu, cât de puțin Te reprezintă cei ce mărturisesc că sunt urmașii Tăi!