Studenților institutului Sant Lancaster doresc să le spun: „Apropiați-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi”. Niciodată să nu vă rușinați de credința voastră; niciodată să nu fiți găsiți de partea vrăjmașului. „Voi sunteți lumina lumii.” Credința voastră trebuie să fie recunoscută ca fiind un adevăr prețios, adevăr pe care toți trebuie să-l aibă, dacă vor să fie mântuiți. Ca popor, noi suntem o minoritate. Nu suntem populari. Vrăjmașii noștri ne vor urmări să ne facă rău, să ne trădeze și să ne ruineze sufletele. Ei nu vor aprecia motivele noastre. Ei vor interpreta greșit felul nostru fierbinte și dorința noastră puternică de a face ca și alții să vadă și să înțeleagă adevărul, pentru ca și ei să facă voia lui Dumnezeu, ascultând de toate poruncile Lui. Dar trebuie să luptăm lupta cea bună a credinței și să fim găsiți „tari, neclintiți, sporind totdeauna în lucrul Domnului.”
Cu sentimente de o tristețe de nedescris și uneori aproape cu disperare analizez starea tinerilor și văd cât de dificil este să-i încurajezi să obțină o educație, pentru care știu că Dumnezeu le-a încredințat cu dărnicie aptitudini. Fără educație, ei vor fi neputincioși și ineficienți în orice poziție s-ar afla. Dar în obținerea acestei educații, ei vor fi expuși primejdiilor și ispitirilor. Satana va căuta să folosească în slujba lui capacitățile lor cultivate.
Unii își folosesc puterile în scopuri rele. Otrava subtilă a senzualității circulă prin venele lor și găsește foarte puțină rezistență în calea ei. Ea este fascinantă, fermecătoare. Mintea care, cu atenția cuvenită pentru integritatea morală, poate fi cultivată în cel mai înalt grad și pentru măiestrie literară este adesea degradată prin satisfacerea plăcerilor. Morala înaltă și sfințenia practică n-au nici un farmec pentru aceste suflete amăgite; și este aproape imposibil să-i determini, prin cuvânt sau exemplu, să se opună eforturilor lui Satana de a le corupe și ruina sufletele. Dacă acești tineri și aceste tinere nu sunt dispuși să învețe, dispuși să se lase sfătuiți de cei cu experiență, cu siguranță că vicleșugurile lui Satana îi vor înstrăina. Și dacă aceia care îi învață nu cresc în mod sigur, ferm, în har și în cunoașterea adevărului și într-un real discernământ spiritual, prin exemplul lor și prin ideile greșite care se avansează, ei vor fi în primejdie de a ajuta în mod inconștient pe vrăjmaș în lucrarea lui, făcând sufletele să privească ceea ce este de cel mai mare bine pentru ei ca aducându-le cel mai neînsemnat bine și deci să fie cel mai puțin benefic pentru sufletele lor.
Nici unul dintre planurile alcătuite și aduse la îndeplinire pentru educația tinerilor noștri nu are o viziune largă. Ei nu trebuie să aibă o educație unilaterală, ci toate puterile lor trebuie să primească o atenție egală. Filozofia morală, studiul Sfintelor Scripturi și educația fizică trebuie să fie combinate cu studiile care se fac de obicei în școli. Fiecare putere — fizică, mintală și morală — are nevoie să fie instruită, disciplinată și dezvoltată, astfel încât să poată aduce cea mai înaltă slujire; căci dacă nu sunt toate dezvoltate să lucreze în mod egal, o aptitudine, un dar nu poate să facă în mod complet lucrarea fără să suprasolicite o parte a mașinăriei corpului omenesc.
S-a spus și s-a scris foarte mult cu privire la importanța instruirii minții pentru înalta sa lucrare. Aceasta a dus uneori la ideea că, dacă intelectul este educat să depună cele mai mari puteri ale lui, aceasta va întări natura fizică și morală, ceea ce va duce la dezvoltarea întregii ființe umane. Timpul și experiența au dovedit că aceasta este o greșeală. Am văzut bărbați și femei care au absolvit colegiul, dar care nu erau deloc pregătiți să folosească așa cum se cuvine minunatul organism fizic cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Întregul corp este destinat să acționeze, și nu să fie inactiv. Dacă puterile fizice și cele mintale nu sunt folosite în mod egal, atunci se pune o povară prea mare asupra acestora din urmă. Dacă fiecare parte a mașinăriei umane nu-și îndeplinește sarcina ce i-a fost dată, atunci puterile intelectuale nu pot fi folosite la întreaga lor capacitate pentru nici o perioadă de timp. Puterile naturale trebuie să fie guvernate de legile naturale, iar capacitățile lor trebuie să fie educate să lucreze în mod armonios și de comun acord cu aceste legi. Profesorii din școlile noastre nu pot să nu țină seama de vreuna din aceste particularități fără să se sustragă de la împlinirea responsabilității ce le revine. Mândria îi poate duce să caute atingerea unui standard lumesc, mai înalt, de realizări intelectuale, ca studenții să facă o impresie strălucită; dar când se ajunge la realizările concrete, solide — ceea ce este esențial pentru bărbați și femei și care să-i pregătească pentru orice situație de criză în viața practică, — astfel de studenți sunt numai în parte pregătiți pentru a face viața un succes. Educația lor deficitară duce adesea la eșecuri în orice ramură de activitate sau de afaceri s-ar angaja.
Exercițiile fizice în sălile de sport pot, în unele cazuri, să constituie un avantaj. Ele sunt folosite pentru a suplini lipsa unei instruiri fizice folositoare și au devenit ceva popular sau obișnuit în instituțiile de educație; dar ele nu rămân fără consecințe. Dacă nu sunt reglementate cu atenție, fac mai mult rău decât bine. Unii au suferit toată viața din cauza accidentelor pe care le-au avut în aceste săli de sport. Educația manuală, legată de școlile noastre, dacă este condusă în mod drept, va lua în mare măsură locul sălilor de sport.
Profesorii ar trebui să dea o mai mare atenție influențelor fizice, mintale și morale din școlile noastre. Deși studiul științei îi poate conduce pe studenți la obținerea unei înalte realizări literare, acest lucru nu conferă o educație deplină, perfectă. Când se acordă o atenție specială dezvoltării complete a fiecărei puteri morale și fizice pe care le-a dat Dumnezeu, atunci studenții nu vor părăsi colegiile socotindu-se educați, în timp ce sunt ignoranți cu privire la cunoștința pe care trebuie s-o aibă pentru viața practică și pentru dezvoltarea deplină a caracterului.
Mă doare inima când văd aceste deficiențe; căci rezultatele nu pot fi decât pierderea sănătății, diminuarea capacității de concentrare, lipsa posibilității de adaptare la acel fel de activitate, care este esențială succesului în viață. Ziarele sunt pline de relatări despre fraude și delapidări sau abuz de încredere, de mizerie în familii, bărbați fugind cu soțiile altor bărbați și soții fugind cu bărbații altor neveste — toate acestea se întâmplă deoarece acești oameni n-au fost instruiți să muncească cu hărnicie, n-au învățat niciodată cum să economisească timpul sau să-și folosească toate capacitățile în modul cel mai bun, pentru a avea un cămin fericit.
O, dacă aș putea să trezesc pe fiecare profesor din țara noastră în legătură cu acest subiect! Ei au o lucrare de făcut, aceea de a lărgi și înălța lucrarea lor educațională. Există o perioadă de timp chiar înaintea noastră, când stările de lucruri din lume vor deveni disperate, când adevărata religie, care cere ascultare de un „Așa zice Domnul”, va dispărea aproape cu totul. Tineretul nostru ar trebui să fie învățat că faptele rele nu sunt uitate sau trecute cu vederea pentru că Dumnezeu nu-i pedepsește imediat și cu cea mai mare indignare pe cei ce săvârșesc nelegiuirea. Dumnezeu ține o socoteală sau Se socotește cu națiunile. În decursul fiecărui veac al istoriei acestei lumi, lucrătorii cei răi și-au adunat mânie pentru ziua mâniei; și când timpul va fi venit, și nelegiuirea își va fi atins limitele îndurării lui Dumnezeu, îndelunga Lui răbdare se va sfârși. Când cifrele din cărțile cerului vor marca împlinirea sumei nelegiuirii, mânia va veni neamestecată cu milă și atunci se va vedea ce teribil este să epuizezi răbdarea divină. La această criză se va ajunge atunci când națiunile pământului se vor uni pentru a lepăda Legea lui Dumnezeu.
Vor veni zile când cei neprihăniți vor fi treziți spre a avea zel pentru Dumnezeu din cauza nelegiuirii ce abundă. Nimic altceva în afară de puterea divină nu poate să se opună aroganței lui Satana, unite cu cei răi; dar în ceasul celei mai mari primejdii pentru biserică, rugăciunile cele mai fierbinți vor fi înălțate în sprijinul ei de către rămășița credincioasă și Dumnezeu va asculta și va răspunde la timp, atunci când vinovăția celor nelegiuiți a atins punctul ei culminant. El „va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei”. Ei vor fi zeloși pentru onoarea lui Dumnezeu; ei vor fi zeloși în rugăciune și credința lor va deveni puternică.
Există prea puțin zel printre studenți. Ei trebuie să facă eforturi mult mai serioase. Aceasta cere multă muncă pentru a ști cum să studiezi. Fiecare student trebuie să cultive obiceiul hărniciei, să se asigure că toate lucrurile care ies din mâna lui sunt foarte bune. El ar trebui să aplice personal cuvintele apostolului Pavel adresate lui Timotei: „Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare și la învățătura pe care o dai altora. Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ți-a fost dat prin proorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor. Pune-ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toți. Fii cu luare aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii pe care o dai altora: stăruiește în aceste lucruri, căci dacă vei face așa ceva, te vei mântui pe tine însuți și pe cei ce te ascultă.”
Datoria celor în vârstă și a celor tineri trebuie să fie prezentată într-un limbaj simplu și pozitiv, pentru că este menirea noastră să demonstrăm contrariul, în aceste timpuri primejdioase, când se pare că adevărul trebuie să fie copleșit de neadevăr și de înșelăciunile satanice. În timpul de probă și de încercare, scutul Celui Atotputernic va fi întins asupra acelora pe care Dumnezeu i-a făcut depozitarii Legii Sale. Când legiuitorii vor renunța la principiile protestantismului și vor da mâna cu catolicismul, atunci Dumnezeu va interveni într-un mod minunat în favoarea onoarei Sale și pentru salvarea poporului Său.
Principiile necesare pentru cultivarea tinerilor noștri trebuie să fie păstrate înaintea lor în educația zilnică, astfel încât, atunci când decretul care va fi dat va cere ca toți să se închine fiarei și chipului ei, acești tineri să poată lua hotărârea cea dreaptă și să aibă tăria de a rezista, fără să oscileze încrederea în poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus, chiar în timpul când Legea lui Dumnezeu va fi înlăturată de către lumea religioasă. Cei care acum se clatină și sunt ispitiți să calce pe urmele celor apostaziați, care s-au îndepărtat de credință „ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățătura dracilor”, vor fi găsiți cu siguranță de partea acelora care au lepădat Legea lui Dumnezeu, în afară de cazul că și-au fixat picioarele bine în credința dată sfinților o dată pentru totdeauna.
Dacă trăim în mijlocul acestor timpuri înfricoșător de periculoase descrise de Cuvântul lui Dumnezeu, să nu ne trezim noi oare la realitățile situației existente? De ce tăcem? De ce oare nu acordăm atenție lucrurilor care sunt de cel mai mare interes pentru fiecare dintre noi? Biblia ar trebui să fie comoara noastră cea mai scumpă și ar trebui să fie studiată în mod sincer și cu interes și împărtășită cu zel și altora. Cum poate această uimitoare indiferență să mai continue în viața acelora care au avut lumină și cunoștință?
Profeția și istoria ar trebui să formeze o parte a studiilor din școlile noastre și toți aceia care acceptă să fie educatori ar trebui să râvnească mai mult și tot mai mult la voința descoperită a lui Dumnezeu. În simplitate, ei ar trebui să învețe pe studenți. Ei ar trebui să desfășoare Scripturile și să arate prin viața și caracterul lor valoarea religiei Bibliei și frumusețea sfințeniei; dar niciodată, nici chiar pentru un singur moment, să nu se lase impresia asupra nimănui că ar fi spre câștigul său de a ascunde credința și doctrina sau învățăturile sale de cei necredincioși din lume, temându-se că nu va mai fi așa de onorat, dacă principiile sale vor fi cunoscute.
Nu este timpul să ne fie rușine de credința noastră. Noi suntem o priveliște pentru lume, îngeri și oameni. Universul întreg privește cu un interes de nedescris să vadă încheierea marii lupte dintre Hristos și Satana. Într-un astfel de timp ca acesta, chiar acum, când marea lucrare de judecare a celor vii este gata să înceapă, să îngăduim noi oare ambiției nesfințite să pună stăpânire pe inimă? Ce poate fi acum mai de preț pentru noi decât de a fi găsiți credincioși față de Dumnezeul cerului? Ce poate fi de o reală valoare aici, în această lume, când ne găsim chiar la hotarul lumii veșnice? Ce altă educație putem să le dăm elevilor din școlile noastre, educație ce este atât de necesară, decât cunoașterea a „ceea ce spune Scriptura”?
Exemple eroice de credincioșie față de Dumnezeu
Iosif, atunci când a fost onorat de egipteni, nu și-a ascuns credincioșia față de Dumnezeu.
Ilie, în mijlocul apostaziei generale, n-a căutat să ascundă faptul că Îi slujea Dumnezeului cerului. Profeții lui Baal erau în număr de patru sute cincizeci, preoții lui patru sute, iar închinătorii lui erau mii; cu toate acestea, Ilie n-a lăsat să se înțeleagă că era de partea populară. El a stat cu măreție singur. Muntele era plin de oameni ce așteptau cu nerăbdare. Împăratul a venit cu mare pompă, iar oamenii idolatri, încrezători în triumful lor, i-au adresat un bun venit. Dar Dumnezeu fusese foarte mult dezonorat. Un om, un singur om, a apărut pentru a apăra onoarea lui Dumnezeu. Cu un ton clar, asemenea unei trâmbițe, Ilie s-a adresat mulțimii celei mari: „Până când vreți să șchiopătați de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după El; iar dacă este Baal, mergeți după Baal!” Rezultatul a fost că Domnul Dumnezeu, care conduce cerurile, a fost apărat și închinătorii lui Baal uciși. Unde sunt solii de astăzi?
Istoria lui Daniel este remarcabilă. El și-a trăit principiile și credința împotriva unei mari opoziții. El a fost condamnat la moarte pentru că n-a vrut să se abată nici măcar cu o iotă de la credincioșia sa față de Dumnezeu, și aceasta chiar în fața decretului imperial. Astăzi, s-ar putea numi super neprihănire dacă ai îngenunchea să te rogi de trei ori pe zi, așa cum făcea el, știind că ochii iscoditori îl urmăreau și că vrăjmașii săi erau gata să-l acuze de neloialitate față de împărat; dar Daniel nu a îngăduit nici unei puteri pământești să se așeze între el și Dumnezeul său, aceasta chiar și cu perspectiva morții în groapa cu lei. Deși Dumnezeu n-a intervenit ca Daniel să nu fie aruncat în groapa cu lei, un înger a coborât împreună cu el și a închis gura leilor, care nu i-au mai făcut nici un rău, și dimineața, când l-a strigat regele, el a răspuns: „Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său și a închis gura leilor ca să nu mă sfâșie; pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Și nici înaintea ta, împărate, n-am făcut nimic rău.” El a fost un nobil și neclintit slujitor al lui Dumnezeu.
Nimic nu se câștigă prin lașitate sau temându-ne să recunoaștem că suntem poporul care păstrează poruncile lui Dumnezeu. Ascunderea luminii, ca și când ne-am rușina de credința noastră, va avea ca rezultat numai dezastru. Dumnezeu nu ne va lăsa în voia propriei noastre slăbiciuni. Și ferească Dumnezeu să refuzăm să lăsăm lumina noastră să strălucească în orice loc în care El ne poate chema. Dacă ne aventurăm să mergem înainte singuri, urmând propriile noastre idei și planuri și să-L lăsăm pe Isus în urmă, să nu ne așteptăm să câștigăm putere, curaj sau tărie spirituală. Dumnezeu a avut eroii Săi morali și El îi are și astăzi — aceia care nu se rușinează a fi poporul Lui deosebit. Planurile și voința lor sunt toate subordonate Legii lui Dumnezeu. Iubirea lui Isus i-a făcut să nu considere viața ca fiindu-le scumpă. Lucrarea lor a fost aceea de a lua lumina din Cuvântul lui Dumnezeu și a o lăsa să lumineze în lume în raze clare și statornice. „Credincioșie față de Dumnezeu” este motoul lor.
Un pastor educat
Comerciantul, tâmplarul, fermierul și avocatul trebuie să învețe să profeseze. La început, din lipsă de cunoaștere, ei fac o lucrare imperfectă; dar, pe măsură ce își continuă cu răbdare vocația, devin maeștri în diferitele lor profesii. Fără o strânsă implicare a minții, a inimii și a tuturor puterilor ființei sale, pastorul nu va fi decât un eșec. El poate fi predicator, dar, de asemenea, trebuie să fie pregătit să acționeze ca un pastor. Studiul nu trebuie să înceteze niciodată; el trebuie continuat de-a lungul întregii perioade a activității sale, indiferent cât de calificat crede el că este.
Timpul cere un pastor inteligent și educat, și nu un novice. Învățăturile false se înmulțesc. Lumea devine mai educată, ajungând la un înalt nivel al realizărilor literare; iar păcatul, necredința și necredincioșia devin mai îndrăznețe, mai sfidătoare, pe măsură ce cunoașterea și sensibilitatea intelectuală sunt obținute. Această stare de lucruri cere folosirea fiecărei puteri intelectuale; căci mintea ascuțită, aflată sub controlul lui Satana, este aceea cu care pastorul va trebui să se confrunte. El trebuie să fie bine echilibrat, datorită principiilor religioase, crescând în harul și cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. Prea multă lucrare a fost făcută la întâmplare, iar mintea n-a fost folosită la deplina ei capacitate. Va trebui ca pastorii noștri să apere adevărul împotriva celor apostaziați, dar și să cerceteze dovezile biblice împreună cu aceia care apără erori, aparent, vrednice de încredere. Adevărul trebuie să fie pus în contrast cu susținerile îndrăznețe. Pastorii noștri trebuie să fie bărbați în totul consacrați lui Dumnezeu și să nu fie oameni cu o cultură mediocră; mintea lor trebuie să strălucească de zel religios, strângând raze de lumină din ceruri și făcându-le să lumineze în întunericul care îi înconjoară pe oameni.
Viciul și crima, nedreptatea de toate felurile sunt în continuă creștere. Puterea pătrunzătoare a adevărului biblic trebuie să arate contrastul dintre adevăr și minciună. Se cere un mai mare grad de pregătire pentru a face o bună lucrare pentru Domnul. Dar dacă pastorul se sprijină numai pe cunoștința pe care a căpătat-o și nu simte nevoia de o zilnică iluminare divină, atunci educația câștigată este numai o pricină de poticnire pentru cei păcătoși. Avem nevoie ca Dumnezeul întregii neprihăniri să fie adus în întreaga noastră activitate, în toată experiența noastră; atunci, fiecare iotă a cunoștinței obținute este o putere spre bine și va ajuta în dezvoltarea capacității și a caracterului asemenea Domnului Hristos. Aceasta este religie.