Aceia care formează consiliile noastre au nevoie să stea zilnic la picioarele Domnului Hristos și să învețe în școala Sa să fie blânzi și smeriți cu inima. Cum ei înșiși nu sunt decât oameni slabi și greșiți, ar trebui să nutrească sentimente de bunătate și milă pentru alții care poate au greșit. Ei nu sunt pregătiți să procedeze în mod drept, să iubească mila și să exercite adevărata curtoazie care a caracterizat viața Domnului Hristos, în afară de cazul că ajung să-și dea seama de nevoia de a fi una cu El. Cei care poartă răspundere ar trebui ca totdeauna să-și dea seama că sunt sub supravegherea ochiului lui Dumnezeu și să acționeze având un permanent simțământ al faptului că, fiind oameni trecători, nedesăvârșiți, pot face greșeli în întocmirea planurilor, în afară de faptul că sunt strâns legați de Dumnezeu și caută să îndepărteze și să remedieze orice defect din caracterul lor. Standardul divin trebuie să fie împlinit.
Toți cei care sunt membri ai comitetului au nevoie să caute, într-un mod foarte sincer și zelos, înțelepciunea care vine de sus. Harul transformator al lui Hristos ar trebui să fie simțit în orice ședință de comitet. Atunci, influența Duhului lui Hristos asupra inimii celor prezenți își va pune o bună și dreaptă amprentă asupra lucrării lor. Ea va liniști, va pondera acțiunile tumultoase și va îndepărta efectele nesfinte ale celor lumești, care îi fac pe oameni să fie aspri, critici, aroganți și gata să acuze.
Când aceste consilii se întrunesc, se înalță în câteva cuvinte o rugăciune formală, dar inimile celor prezenți nu sunt aduse în armonie cu Dumnezeu prin rugăciuni și cereri stăruitoare, înălțate cu credință vie și într-un spirit umil și plin de căință. Dacă membrii consiliilor de administrație se despart ei înșiși de Dumnezeul înțelepciunii și al puterii, atunci nu pot să păstreze acea înaltă integritate a sufletului pe care Dumnezeu o cere în relațiile cu aproapele lor. Fără înțelepciune divină, spiritul lor va fi amestecat în hotărârile pe care le iau. Dacă acești oameni nu sunt în legătură cu Dumnezeu, Satana va fi cu siguranță prezent în consiliile lor și se va folosi de starea lor de neconsacrare. Vor fi făcute acte de nedreptate, pentru că nu Dumnezeu este cel care prezidează. Spiritul lui Hristos trebuie să fie o putere permanentă, care are sub control inima și mintea.
Ar trebui să luați pe Domnul cu voi în fiecare din consiliile voastre. Dacă sunteți conștienți de prezența Lui în adunările voastre, atunci veți trata fiecare tranzacție în mod conștient și cu rugăciune. Fiecare motiv neprincipial va fi respins și onestitatea va caracteriza toate deciziile pe care le veți lua, atât în problemele mici, cât și în cele mari. Caută mai întâi sfat la Dumnezeu, căci lucrul acesta este necesar ca să vă puteți sfătui împreună cum se cuvine.
Trebuie să vegheați ca nu cumva preocupările multiple ale vieții să vă ducă la neglijarea rugăciunii, tocmai atunci când aveți cea mai mare nevoie de puterea pe care numai rugăciunea v-o poate da. Evlavia este în primejdie de a fi scoasă din suflet datorită preocupării exagerate cu afacerile sau cu treburile vieții. Este un mare rău să lipsești sufletul de tăria și înțelepciunea cerului care așteaptă să le cereți. Aveți nevoie de iluminarea pe care numai singur Dumnezeu o poate da. Nimeni nu este potrivit să-și rezolve problemele sau afacerile, afară de faptul că are această înțelepciune.
De când a luat ființă Publishing Asociation, din când în când a fost dată lumina atunci când s-au ivit probleme și adesea Domnul a prezentat principii, care a trebuit să fie aduse la îndeplinire de toți lucrătorii. La începutul experienței acestei lucrări, răspunderile serioase au stat asupra acelora din poziții de încredere care au fost mereu în atenția noastră și am căutat pe Domnul de trei și chiar de cinci ori pe zi, ca să ne dea înțelepciune cerească, să putem păzi cu sfințenie interesele cauzei lui Dumnezeu și ale poporului Său ales.
Este cea mai mare nebunie aceea de a lăsa pe Domnul în afara consiliilor voastre și să vă puneți încrederea în înțelepciunea oamenilor. În pozițiile de încredere în care sunteți, într-un sens special, sunteți lumina lumii. Ar trebui să aveți o dorință puternică de a vă pune în legătură cu Dumnezeul înțelepciunii, al luminii și al cunoașterii, ca să puteți fi canale de lumină. Interesele importante care au legătură cu progresul și prosperitatea cauzei adevărului prezent trebuie să fie luate în considerație. Deci, nu puteți să luați hotărâri drepte, să faceți planuri înțelepte și să dați sfaturi înțelepte, dacă nu sunteți legați de Izvorul a toată înțelepciunea și neprihănirea. S-a trecut prea ușor peste problemele care trebuie rezolvate în aceste consilii. Vorbire obișnuită, remarci generale, comentarii făcute cu privire la ceea ce fac alții au avut locul lor în aceste întâlniri importante. Ar trebui să nu uitați că Dumnezeul cel veșnic este martor la toate aceste întâlniri. Ochiul atotvăzător al lui Iehova cântărește fiecare hotărâre pe care o luăm și o compară cu Legea Sa cea sfântă, marele standard al neprihănirii. Consilierii ar trebui să fie oameni ai rugăciunii, oameni ai credinței, liberi de orice egoism, oameni care nu vor îndrăzni să se bizuie pe propria lor înțelepciune omenească, ci care se vor ruga cu stăruință pentru lumină, ca fiind modul cel mai bun de a conduce lucrările ce le-au fost încredințate.
Metode lumești
Metodele pe care oamenii de afaceri ai lumii le folosesc nu sunt metodele ce trebuie să fie alese și folosite de oamenii din instituțiile noastre. Metodele egoiste nu sunt concepute de cer, ci sunt pământești. În această lume, principiul călăuzitor este acela că „scopul scuză mijloacele”; și lucrul acesta poate fi urmărit în toate ramurile afacerilor. Există o influență ce controlează fiecare clasă socială, în marile consilii ale națiunilor și oriunde Spiritul Domnului Hristos nu este un principiu conducător. Prudența și atenția, tactul și iscusința ar trebui să fie cultivate de toți cei care lucrează în instituția noastră de publicații, în colegiul și sanatoriul nostru. Dar legile dreptății și ale neprihănirii nu trebuie să fie date la o parte și n-ar trebui să primeze principiul ca fiecare să facă din ramura lucrării sale un succes, fără să țină seama de celelalte ramuri ale lucrării. Interesele tuturor ar trebui să fie urmărite îndeaproape, pentru ca drepturile nimănui să nu fie încălcate. În lume, zeul negoțului este prea adesea zeul înșelăciunii, dar lucrul acesta nu trebuie să se întâmple cu cei care se ocupă de lucrarea Domnului. Standardul lumii nu trebuie să fie standardul celor care sunt legați de lucrurile sfinte.
Când mi-au fost prezentate scenele judecății, cărțile în care erau înregistrate faptele oamenilor descopereau că modul de a acționa al unora dintre cei care pretindeau că sunt evlavioși din instituțiile noastre era, de fapt, după standardele lumii, și nu în strictă armonie cu marele standard de neprihănire al lui Dumnezeu. Mi-au fost prezentate, în detaliu, relațiile dintre oameni, felul în care se comportau unii cu alții, în mod deosebit cei care au legătură cu lucrarea lui Dumnezeu. Am văzut că nu trebuie să fie relații încordate, de adversitate, între frații care reprezintă instituțiile importante, diferite poate în caracter, dar care sunt ramuri ale aceleiași lucrări. Un spirit nobil, generos, asemenea Domnului Hristos, ar trebui să fie totdeauna menținut de către aceștia. Spiritul avariției ar trebui să nu aibă nici un loc în tranzacțiile lor. Cauza lui Dumnezeu nu poate progresa prin nici o acțiune contrară spiritului și caracterului Domnului Hristos. Un comportament egoist din partea cuiva va provoca o atitudine asemănătoare din partea celorlalți, dar atitudinea generoasă și adevărata curtoazie vor trezi — ca răspuns — un spirit asemănător, care va plăcea Tatălui nostru ceresc.
Metodele lumești nu trebuie confundate cu prudența, deși se întâmplă adesea. Ea este o formă de egoism, indiferent de cauza pentru care este folosită. Discreția și judecata sănătoasă nu sunt niciodată înguste în lucrările lor. Mintea care este călăuzită de ele are idei lesne de înțeles și nu devine îngustă, unilaterală. Ea privește lucrurile din toate punctele de vedere. Dar metodele lumești au o viziune scurtă. Ele nu pot vedea decât obiectul cel mai apropiat, dar nu pot descoperi pe cele ce sunt mai la distanță. Totdeauna vânează ocazii pentru a câștiga avantaje. Aceia care urmează calea metodelor lumești zidesc pentru ei, scoțând temelia sau fundația clădirii altui om. Orice lucru trebuie să fie zidit pe o temelie dreaptă, pentru a rezista.
Drepturi de autor pentru cărți
Cei care lucrează cu mintea au un capital dat de Dumnezeu. Rodul studiilor lor aparține lui Dumnezeu, și nu omului. Dacă lucrătorul dă cu credincioșie angajatului său timp pentru care îl plătește, atunci acesta nu mai poate avea nici o altă pretenție. Și dacă, prin silință și o strictă economisire a timpului, pregătește și alte materiale valoroase pentru publicare, poate să le folosească după cum consideră el că vor servi cel mai bine cauza lui Dumnezeu. Dacă dă totul pentru o mică sumă, ca drept de autor, el a făcut o lucrare bună pentru cei care editează cărțile și n-ar trebui să i se ceară mai mult. Dumnezeu n-a dat comitetului pentru publicații răspunderea de a fi conștiință pentru alții. Ei să nu caute cu încăpățânare să-i forțeze pe oameni să se supună condițiilor puse de ei.
Autorii răspund în fața lui Dumnezeu pentru modul în care își folosesc aptitudinile. Vor fi foarte multe solicitări financiare. Există câmpuri misionare în care trebuie să se pătrundă, și aceasta înseamnă multă cheltuială. Aceia pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu diferite talente trebuie să le folosească în funcție de capacitatea lor, căci ei trebuie să-și împlinească partea în ducerea mai departe a acestor interese. Când membrii comitetului iau asupra lor sarcina de a cere ca toate profiturile obținute din vânzarea cărților noastre denominaționale să meargă la Casa de Editură și la reprezentanții ei și ca autorii, după ce au fost plătiți pentru timpul și cheltuielile necesare scrierii unei cărți, să renunțe la pretenția de a avea o parte din aceste profituri, ei își asumă o răspundere pe care n-o pot aduce la îndeplinire. Acești scriitori de cărți au un interes tot atât de mare pentru cauza lui Dumnezeu ca și membrii consiliului de administrație. Unii dintre ei au avut o legătură cu lucrarea chiar de la începutul ei.
Mi s-a arătat că au fost oameni săraci care se întrețineau numai din lucrarea minții lor; de asemenea, că sunt oameni de afaceri care au legătură cu instituțiile noastre, dar care n-au crescut în colaborarea cu ele și nici n-au beneficiat de toate instrucțiunile pe care Dumnezeu le-a dat din timp în timp cu privire la lucrarea lor administrativă. Ei n-au introdus adevărata religie, spiritul lui Hristos, în lucrările sau afacerile lor. Publishing Association n-ar trebui, deci, să ajungă să fie o putere care controlează totul. Talentul personal și drepturile individuale trebuie să fie respectate. Dacă s-ar face aranjamente ca toate rezultatele talentelor individuale să fie investite în editura Publishing Association, atunci ar fi paralizate alte interese importante.
Fiecărui om, Dumnezeu i-a dat lucrarea sa. Unora le-a dat talanții mijloacelor financiare și ai influenței; și cei care au interesul cauzei lui Dumnezeu pe inimă vor înțelege glasul Său, spunându-le ce au de făcut. Ei vor avea povara de a duce lucrarea acolo unde este nevoie să fie dusă.
De multe ori mi s-a arătat că a existat un spirit îngust, negeneros față de fratele H., chiar de la începutul lucrării sale în Battle Creek. Îmi pare rău că trebuie să arăt care este motivul. Aceasta s-a datorat faptului că el a mers acolo ca străin și sărac. Pentru că era sărac, el a fost așezat într-o poziție neplăcută și făcut să-și simtă sărăcia. Oamenii din instituțiile noastre au crezut că pot să-l facă să accepte condițiile lor și astfel el a avut o perioadă foarte neplăcută. Sunt capitole triste în experiența lui care n-ar fi intrat în istorie dacă frații lui ar fi fost buni și s-ar fi purtat cu el așa cum S-ar fi purtat Domnul Hristos. Cauza Domnului ar trebui să fie totdeauna ferită chiar și de cele mai mici nedreptăți și nici un act legat de ea n-ar trebui să aibă nici cel mai mic grad de opresiune sau zgârcenie.
Domnul ocrotește interesele fiecărui om. El a fost totdeauna prietenul omului sărac. Există cea mai minunată foamete după o iubire asemenea Domnului Hristos în aproape toate inimile celor care mânuiesc lucrurile sfinte. Vreau să le spun fraților mei de pretutindeni: Cultivați iubirea lui Hristos! Ea va țâșni din sufletele creștinilor asemenea unor izvoare în pustie, reîmprospătând, înfrumusețând și aducând veselie, pace și bucurie în propria lor viață și în viețile altora. „Nimeni nu trăiește pentru sine!” Dacă este manifestată chiar și cea mai mică opresiune față de cei săraci sau o atitudine nedreaptă față de ei, în lucrurile mici sau mari, Dumnezeu îl va trage la răspundere pe opresor.
Nu căuta să stabilești condiții care nu sunt drepte și frumoase, fie cu fratele J., cu profesorul H. sau cu oricare alt lucrător intelectual. Nu le cereți și nici nu-i forțați să accepte termenii acelora care nu știu ce înseamnă să scrii cărți. Acești oameni au o conștiință și sunt răspunzători în fața lui Dumnezeu pentru capitalul încredințat lor și modul în care îl folosesc; voi nu trebuie să fiți conștiință pentru ei. Aceștia doresc să aibă privilegiul de a investi mijloacele care au fost strânse printr-o muncă grea, acolo unde și când va arăta Duhul lui Dumnezeu.
Frații mei, trebuie să vă reamintiți că lucrarea lui Dumnezeu cuprinde mai mult decât numai Casa de editură din Battle Creek și celelalte instituții înființate acolo. Nimeni nu cunoaște mai bine decât fratele J. cum a luat ființă această instituție. El a fost legat de lucrarea de publicații chiar de la începutul ei — atunci când era apăsată de greutăți; când hrana de pe mesele noastre putea cu greu să facă față nevoilor naturale, și aceasta datorită lepădării de sine ce a trebuit să fie practicată în mâncare și îmbrăcăminte, cum și din salariile noastre, pentru ca revista să poată continua să existe. Acest lucru a fost, în mod pozitiv, necesar atunci, și cei care au trecut prin experiența aceea vor fi gata ca în condiții asemănătoare să facă la fel.
Nu este potrivit ca acei care n-au nici o experiență în asemenea încercări, ci au intrat în lucrare când era prosperă, să ceară lucrătorilor de la începuturile lucrării să se supună condițiilor în care ei nu văd nici o dreptate. Fratele J. iubește cauza lui Dumnezeu și își va investi mijloacele pentru înaintarea ei oriunde vede și crede el că este necesar. Deci, lăsați povara aceasta de a primi și folosi aceste mijloace asupra acelora cărora le aparțin, asupra bărbaților cărora Dumnezeu le-a încredințat talente, influență și iscusință. Ei sunt răspunzători față de Dumnezeu pentru acestea. Nici Casa de editură și nici principalii ei lucrători n-ar trebui să-și asume dirijarea acestor autori.
Dacă membrii consiliului vor putea să-i determine pe frații H. și J. să le accepte condițiile, nu vor avea acești scriitori sentimentul că s-a procedat nedrept cu ei? Nu se va deschide oare înaintea lor o ușă a ispitirii, care va stânjeni simpatia și armonia acțiunii? Dacă administratorii vor smulge toate profiturile, aceasta nu va fi bine pentru cauza lui Dumnezeu, ci va produce un lanț de rele ce vor fi dezastruoase pentru Casa de editură. Se va încuraja astfel spiritul de intoleranță, care se manifestă deja într-o măsură oarecare în consiliile lor. Satana dorește ca un spirit îngust, orgolios, pe care Dumnezeu nu-l poate aproba, să pună stăpânire pe oamenii care sunt în legătură cu solia cea sfântă a adevărului.
Aceleași principii care se aplică lucrării din instituțiile noastre din Battle Creek se aplică, de asemenea, și câmpului misionar general. Următoarele extrase sunt dintr-o scrisoare scrisă fratelui K., în 8 noiembrie 1880 :
„Există un câmp larg pentru lucrători, dar mulți se ridică mai presus de simplitatea lucrării. Acum este timpul să lucreze și să acționeze după sfatul înțelept al lui Dumnezeu. Dacă legi persoane neconsacrate de misiunile și lucrarea școlii de Sabat, atunci lucrarea va ajunge să fie numai o formă. Lucrătorii din orice parte a câmpului trebuie să studieze, pentru a ști cum să lucreze în mod eficient și în simplitatea Domnului Hristos și cum să plănuiască și să ajungă la inimi în modul cel mai cu succes.
Noi suntem în primejdia de a ne întinde pe un teritoriu mult mai mare și a începe mai multe întreprinderi decât putem cuprinde în mod potrivit. Există primejdia de a neglija unele părți importante ale lucrării, dând prea multă atenție altora. A te angaja într-o lucrare atât de mare, în care nimic nu poate fi făcut în mod perfect, nu este un plan bun. Noi trebuie să mergem înainte, dar nu așa de departe, mai presus de simplitatea lucrării, căci va fi imposibil să ai grijă de toate întreprinderile, fără să sacrifici cele mai bune ajutoare pe care le avem pentru a menține lucrurile în bună funcțiune. Viața și sănătatea trebuie să fie avute în vedere.
În timp ce putem fi totdeauna gata să urmăm providența deschizătoare de drumuri a lui Dumnezeu, noi n-ar trebui să facem planuri mai mari decât avem posibilitatea și mijloacele de a le aduce la îndeplinire cu succes. Trebuie să păstrăm un interes mereu crescând pentru întreprinderile ce au fost deja înființate.
În timp ce planuri mari și câmpuri întinse se deschid continuu, trebuie să existe o vedere mai largă cu privire la alegerea și instruirea lucrătorilor care trebuie să lucreze pentru a aduce suflete la adevăr. Tinerii noștri pastori trebuie să fie încurajați să se prindă de lucrare cu energie și să fie educați să o ducă mai departe cu simplitate și în mod desăvârșit. Sunt uimită să văd cât de puțini dintre tinerii noștri pastori sunt apreciați și încurajați. Și cu toate acestea, unii dintre ei se prind de lucrare și fac totul cu un interes neegoist.
Comportarea, procedeele înguste și necinstite n-ar trebui să aibă un cuvânt de spus în alegerea și instalarea lucrătorilor, fie în poziții înalte, fie mai de jos. Trebuie să fie mai mult din procedeele Domnului Hristos și mai puțin din ale eului. Criticarea aspră trebuie să fie înăbușită. Simpatia, compasiunea și iubirea ar trebui să fie cultivate de către fiecare lucrător. Dacă Isus Hristos nu vine să ia în stăpânire inima, dacă eul nu este supus și Hristos înălțat, noi nu vom prospera ca popor. Vă implor, frații mei, să lucrați în totul numai pentru Dumnezeu; nu faceți prea multe planuri, ci străduiți-vă să duceți lucrarea mai departe cu multă atenție și așa de desăvârșit, încât să dureze.”