Adunările în tabără alcătuiesc unul din cele mai de seamă instrumente din lucrarea noastră. Aceasta este una din metodele cu cel mai mare efect pentru a atrage atenția oamenilor, pentru a ajunge la toate clasele sociale cu invitația Evangheliei. Timpul în care trăim noi este un timp de intensă agitație. Ambiția și războiul, plăcerea și câștigul financiar absorb mințile oamenilor. Satana vede că timpul lui e scurt, și el a pus la lucru toate uneltele lui, pentru ca oamenii să poată fi înșelați, amăgiți, ocupați, și fermecați până când se sfârșește punerea la probă, și ușa harului se închide pentru totdeauna. Este lucrarea noastră aceea de a da lumii întregi -- oricărei națiuni, oricărui neam, oricărei limbi și oricărui popor -- adevărurile mântuitoare ale îngerului al treilea. Dar a ști cum să ajungem la oamenii din marile centre populate a fost și este o problemă grea. Nu ni se îngăduie intrarea în diferite biserici. În orașe, sălile mari sunt costisitoare, și în cele mai multe cazuri puțini vor veni la sălile cele mai bune. Am fost vorbiți de rău de către aceia care nu ne cunoșteau. Temeiurile credinței noastre nu sunt înțelese de popor, și noi am fost priviți ca fanatici, care, din ignoranță, țin sâmbăta în loc de duminică. În lucrarea noastră eram puși în încurcătură, neștiind cum să ne deschidem calea prin barierele spiritului lumesc și ale prejudecății și să aducem înaintea oamenilor adevărurile prețioase care înseamnă atât de mult pentru ei. Domnul ne-a dat îndrumarea că adunările în tabără constituie unul din cele mai importante mijloace pentru împlinirea acestei lucrări.
Noi trebuie să plănuim înțelepțește, ca oamenii să poată avea ocazia de a auzi ei înșiși ultima solie de har pentru lume. Oamenii ar trebui să fie avertizați, spre a se pregăti pentru ziua cea mare a lui Dumnezeu, care a și sosit. Nu avem timp de pierdut. Trebuie să facem tot ce putem pentru a ajunge la oameni acolo unde sunt ei. Lumea ajunge acum la hotarul nepocăinței și disprețuirii legilor guvernării lui Dumnezeu. În fiecare oraș al lumii noastre trebuie să fie proclamată solia de avertizare. Tot ce se poate face trebuie să se facă fără întârziere.
Adunările noastre în tabără mai au un scop, unul pregătitor în vederea acestui lucru. Ele trebuie să promoveze o viață spirituală în mijlocul propriului nostru popor. Lumea, în înțelepciunea ei, nu-L cunoaște pe Dumnezeu. Lumea nu poate să vadă frumusețea, grația, bunătatea și sfințenia adevărului divin. Și, pentru ca oamenii să poată înțelege aceasta, trebuie să existe un canal prin care să ajungă în mijlocul lumii. Biserica a fost făcută canalul acela. Hristos ni se descoperă nouă, pentru ca noi să-L putem descoperi altora. Prin poporul Său trebuie să se dea pe față bogățiile și slava acestui neasemuit dar.
Dumnezeu a încredințat mâinilor noastre o lucrare deosebit de sfântă și avem nevoie să ne întâlnim pentru a primi instrucțiuni, pentru a fi pregătiți să îndeplinim lucrarea Lui. Noi avem nevoie să înțelegem ce parte suntem chemați fiecare să îndeplinim pentru dezvoltarea lucrării lui Dumnezeu pe pământ, pentru apărarea sfintei Legi a lui Dumnezeu și pentru înălțarea Mântuitorului ca „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. (Ioan 1, 29.) Avem nevoie să ne adunăm împreună și să primim atingerea divină pentru a înțelege lucrarea noastră în familie. Părinții au nevoie să înțeleagă cum pot trimite, din sanctuarul căminului, pe fiii și fiicele lor în așa fel formați și educați, încât să poată fi pregătiți să strălucească în lume ca lumini. Avem nevoie să înțelegem ceva cu privire la diviziunea muncii și la felul cum trebuie făcută fiecare parte a lucrării. Fiecare trebuie să înțeleagă partea pe care el o are de făcut, pentru ca să fie armonie în plan și în muncă în lucrarea unită a tuturor.
Câștigarea maselor
În predica de pe munte, Hristos a spus ucenicilor: „Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o țină sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri”. (Matei 5, 14-16.) Dacă adunările noastre în tabără sunt conduse așa cum trebuie, ele vor fi cu adevărat o lumină în lume. Ele ar trebui să fie ținute în orașele mari, acolo unde solia adevărului nu a fost proclamată. Ele ar trebui să continue timp de două sau trei săptămâni. Uneori, s-ar putea să fie bine ca să se țină câte o adunare în tabără, în mod succesiv, de câteva ori în același loc; dar, de regulă, locul adunării ar trebui să fie schimbat în fiecare an. În loc de a avea câte o adunare uriașă în câteva localități, ar fi mult mai bine dacă s-ar putea face adunări mai mici în mai multe locuri. În felul acesta, lucrarea s-ar întinde mereu, în câmpuri noi. De îndată ce stindardul adevărului este înălțat într-o localitate și ne asigurăm că lăsându-i singuri pe noii convertiți ei sunt în siguranță, noi trebuie să facem planuri pentru a intra în câmpuri noi. Adunările noastre în tabără sunt o putere, și când se țin într-un loc unde locuitorii pot fi mișcați, ele vor avea o putere mult mai mare decât atunci când, pentru înlesnirea a lor noștri, sunt fixate acolo unde, datorită adunărilor anterioare și lepădării adevărului, interesul publicului este mort.
S-a făcut o greșeală atunci când s-au ținut adunări de tabără în locuri izolate și când s-a continuat ținerea lor în același loc, an după an. Lucrul acesta s-a făcut pentru a reduce cheltuiala și munca; dar economia ar fi trebuit să fie făcută la alte capitole. În câmpurile noi, mai ales lipsa de mijloace face adesea să fie greu de acoperit cheltuielile făcute cu adunările în tabără. Ar trebui să se facă multă economie și să se alcătuiască planuri necostisitoare; deoarece se poate economisi mult în felul acesta. Dar lucrarea nu trebuie să fie stânjenită. Metoda aceasta de a prezenta adevărul înaintea oamenilor este după planul lui Dumnezeu. Când trebuie să se lucreze pentru suflete și când adevărul trebuie să fie adus înaintea acelora care nu-l cunosc, lucrarea nu trebuie să fie împiedicată pentru a se face economie.
Adunările noastre în tabără ar trebui să fie în așa fel conduse, încât să realizeze cea mai mare cantitate de bine posibilă. Adevărul să fie prezentat și reprezentat cum se cuvine de către aceia care-l cred. Ceea ce-i trebuie lumii este lumina, lumina cerului, și orice-L face cunoscut pe Domnul Isus Hristos este lumină.
O învățătură intuitivă
Fiecare adunare în tabără ar trebui să fie o învățătură intuitivă sau model de curățenie, ordine și bun gust. Noi trebuie să fim foarte atenți la economie și să evităm fastul, dar tot ce ține de terenul taberei trebuie să fie curat și plăcut. Gustul și talentul contribuie foarte mult la atragerea oamenilor. În toată lucrarea noastră noi trebuie să dăm pe față disciplina organizației și ordine.
Totul trebuie să fie în așa fel aranjat, încât să impresioneze atât pe ai noștri, cât și lumea cu sfințenia și importanța lucrării lui Dumnezeu. Regulile observate la așezarea taberei la israeliți sunt un exemplu pentru noi. Cel care a dat lui Israel instrucțiunile acelea speciale a fost Hristos, și El a socotit ca ele să fie bune și pentru noi, cei asupra cărora a venit sfârșitul veacurilor. Noi ar trebui să studiem cu grijă prevederile Cuvântului lui Dumnezeu, și să practicăm aceste îndrumări, ele fiind voia lui Dumnezeu. Tot ce e în legătură cu tabăra trebuie să fie curat, și sănătos. Trebuie să se dea o deosebită atenție tuturor instalațiilor sanitare, și oameni cu judecată și discernământ sănătos să ia seama ca să nu se îngăduie nimic ce ar contribui la semănarea semințelor bolii și morții în tot cuprinsul taberei.
Corturile să aibă stâlpii bine întăriți, și, dacă sunt semne de ploaie, să se facă șanțuri de scurgerea apei, la fiecare cort. Sub nici un motiv să nu se neglijeze lucrul acesta. S-au contractat boli serioase și chiar fatale din cauza neglijării acestei precauțiuni.
Noi trebuie să ne dăm seama că suntem reprezentanți ai adevărului care este de origine cerească. Noi trebuie să vestim laudele Aceluia care ne-a chemat de la întuneric la lumina Lui minunată. Trebuie să ținem totdeauna minte faptul că îngerii lui Dumnezeu umblă prin tabără, privind la rânduiala și aranjamentul din fiecare cort. Pentru marele număr de oameni care vin la aceste adunări, toate aranjamentele sunt o ilustrare a crezului și a principiilor celor care conduc adunarea. Ar trebui să fie ilustrarea cea mai bună cu putință. Tot ceea ce este în jur ar trebui să fie o lecție intuitivă. Îndeosebi corturile de familii ar trebui ca, prin plăcuta lor înfățișare și ordine, să dea un aspect al vieții de cămin, să fie o predică statornică despre rânduielile, obiceiurile și practicile adventiștilor de ziua a șaptea.
Asigurarea participării
Pe când ne pregăteam să ținem o adunare în tabără, în apropierea unui mare oraș unde ai noștri erau foarte puțin cunoscuți, într-o noapte, se pare că eram într-o consfătuire convocată pentru alcătuirea de planuri cu privire la lucrarea ce era de făcut înainte de începerea adunării în tabără. Se propunea să se facă eforturi și cheltuieli mari pentru distribuirea de înștiințări și reviste. Se făceau aranjamente pentru punerea în practică a acestui lucru, când Cineva înțelept la sfat a spus: „Ridicați-vă corturile, începeți adunările, și apoi faceți anunțurile și se va realiza mai mult”.
„Adevărul rostit de predicatorul viu va avea o mai mare influență decât dacă aceleași lucruri ar fi tipărite în ziare. Dar ambele metode combinate vor avea o forță mai mare. Nu e cel mai bun plan de urmat, ca să se facă același efort an după an. Schimbați ordinea lucrurilor. Când lăsați timp și oferiți ocazie, Satana e pregătit pentru a-și mobiliza forțele și el va lucra la nimicirea oricărui suflet cu putință. Nu treziți împotrivirea înainte ca oamenii să fi avut prilejul să audă adevărul și să știe la ce se împotrivesc. Rezervați-vă mijloacele pentru a face o lucrare puternică, mai bine după adunare decât înainte. Dacă se poate asigura o tipografie, pentru a fi folosită în cursul adunării -- tipărind foi, broșurele, înștiințări, reviste pentru a fi distribuite -- aceasta va avea o influență puternică”.
La unele dintre adunările noastre din tabără, au fost organizate grupe puternice de lucrători, care au mers în oraș și în suburbii, au distribuit literatură și au invitat oamenii la adunare. În felul acesta, în cursul ultimei părți a adunării, s-au asigurat sute de persoane ca participanți regulați, care altminteri nu s-ar fi gândit la așa ceva.
Noi trebuie să luăm orice măsură îndreptățită pentru a aduce lumina înaintea oamenilor. Să fie folosită presa și să fie întrebuințată orice agenție publicitară, care să atragă atenția asupra lucrării noastre. Lucrul acesta să nu fie socotit ca fiind fără însemnătate. La fiecare colț de stradă puteți vedea pancarte și afișe atrăgând atenția la diferite lucruri care au loc, unele dintre ele fiind de cel mai josnic caracter, iar cei care au lumina vieții ar putea să fie oare mulțumiți cu eforturi slabe pentru a atrage atenția maselor la adevăr?
Cei care au ajuns să fie interesați au dat piept cu sofistăria și greșita reprezentare din partea deservenților cultici ai bisericilor populare și ei nu știu cum să răspundă la lucrurile acestea. Adevărul prezentat de predicator trebuie să fie publicat în forma cea mai condensată cu putință și să fie larg răspândit. Pe cât e cu putință, cuvântările mai de seamă, ținute la adunările noastre în tabără, să fie publicate în ziare. În felul acesta, adevărul care a fost pus în fața unui număr limitat de persoane poate să ajungă înaintea multor minți. Și acolo unde adevărul a fost greșit reprezentat, oamenii au ocazia să cunoască exact ce a spus predicatorul.
Puneți lumina voastră în sfeșnic pentru ca să poată lumina tuturor celor care sunt în casă. Dacă adevărul ne-a fost dat, noi trebuie să-l facem cunoscut altora atât de lămurit, încât cei sinceri să-l poată recunoaște și să se bucure în razele lui strălucitoare.
Natanael s-a rugat să poată ști dacă Acela pe care-L anunțase Ioan Botezătorul, ca fiind Mesia, era Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Pe când înfățișa lui Dumnezeu nedumerirea sa și cerea lumină, Filip l-a chemat și, cu o voce serioasă și voioasă, a exclamat: „Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege, și proorocii; pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif”. (Ioan 1, 45.)
Dar Natanael avea prejudecăți împotriva Nazarineanului. Din cauza influenței unor învățături greșite, necredința s-a furișat în inima lui și a întrebat: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?” Filip nu a încercat să combată prejudecata și necredința lui. El a spus numai: „Vino și vezi!” Lucrul acesta a fost înțelept, deoarece, îndată ce L-a văzut pe Isus, Natanael a fost convins că Filip avea dreptate. Necredința lui a fost alungată, și sufletul lui a fost ocupat de o credință tare și dăinuitoare. Isus a lăudat credința plină de încredere a lui Natanael.
Sunt mulți în aceeași stare în care era Natanael. Ei au prejudecăți și necredință din cauză că niciodată nu au venit în contact cu adevărurile speciale pentru aceste zile de pe urmă sau cu persoanele care le susțin și nu va fi nevoie decât de participarea la o adunare plină de Spiritul lui Hristos pentru a înlătura necredința lor. Indiferent ce am avea de întâmpinat -- orice împotrivire care ar abate sufletele de la adevărul de obârșie cerească -- trebuie să facem publicitate credinței noastre, pentru ca sufletele sincere să poată vedea, auzi și să fie, personal, convinse. Lucrarea noastră este aceea de a spune așa cum a făcut Filip: „Vino și vezi!”
Noi nu avem o învățătură pe care dorim să o ascundem. Pentru aceia care au fost educați să țină ziua întâia a săptămânii ca pe o zi sfântă, lucrul cel mai respingător al credinței noastre este Sabatul poruncii a patra. Dar nu declară oare Cuvântul lui Dumnezeu că ziua a șaptea este Sabatul Domnului Dumnezeului nostru? E adevărat, nu e un lucru ușor a face schimbarea cerută de la ziua întâi la ziua a șaptea. Aceasta implică o cruce. Se ciocnește cu preceptele și practicile oamenilor. Bărbați școliți i-au învățat pe oameni tradiția până când aceștia au ajuns plini de necredință și prejudecată. Totuși, noi trebuie să spunem acestor oameni: „Vino și vezi!” Dumnezeu cere de la noi să vestim adevărul și să-l lăsăm să dea pe față rătăcirea.
Participarea membrilor comunității
Este important ca membrii comunităților noastre să participe la adunările noastre în tabără. Vrăjmașii adevărului sunt mulți și, deoarece numărul nostru e mic, ar trebui să prezentăm un front cât mai unit cu putință. Voi personal aveți nevoie de foloasele acestor adunări, și Dumnezeu vă cheamă să vă numărați printre cei care susțin adevărul.
Unii vor zice: „Călătoria e costisitoare, și ar fi mai bine să economisim banii, și să-i dăm pentru înaintarea lucrării în locurile unde este atât de multă nevoie de ei”. Nu judecați în felul acesta; Dumnezeu vă invită să vă ocupați locul în mijlocul poporului Său. Întăriți adunarea cât puteți mai mult prin prezența voastră și a familiei voastre. Faceți sforțări în plus pentru a participa la adunarea poporului lui Dumnezeu.
Fraților și surorilor, ar fi mult mai bine să lăsați ca treburile voastre să sufere decât să neglijați privilegiul de a auzi solia pe care Dumnezeu o are pentru voi. Nu prezentați nici o scuză pentru a fugi de câștigarea oricărui avantaj spiritual cu putință. Aveți nevoie de fiecare rază de lumină. Aveți nevoie să vă calificați pentru a da răspuns cu privire la nădejdea care este în voi, însă cu blândețe și teamă. Nu vă puteți permite să pierdeți nici un privilegiu de felul acesta.
Pe vremuri, Domnul a instruit pe poporul Său să se adune de trei ori pe an pentru a-i aduce închinare. La aceste adunări sfinte, copiii lui Israel veneau, aducând la casa lui Dumnezeu zecimile, jertfele pentru păcat și darurile lor de mulțumire. Ei se întâlneau pentru a povesti îndurările lui Dumnezeu, pentru a face cunoscut faptele Lui minunate și pentru a aduce laudă și mulțumire Numelui Său. Și ei trebuia să se unească în serviciul de aducerea jertfei, care arăta spre Hristos, ca Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. În felul acesta, ei urmau să fie feriți de spiritul lumesc și de idolatrie. Credința, iubirea și recunoștința trebuia să fie păstrate vii în inima lor, și, prin strângerea lor laolaltă la serviciul sfânt, ei urmau să fie legați mai strâns de Dumnezeu și unul de altul.
În zilele lui Hristos, la aceste sărbători veneau mari mulțimi de oameni din toate țările; și, dacă ele ar fi fost ținute așa cum intenționa Dumnezeu, în spiritul adevăratului serviciu divin, atunci lumina adevărului s-ar fi putut transmite, prin ei, la toate națiunile lumii.
Pentru cei care trăiau departe de tabernacol, mai mult de o lună din fiecare an era folosită pentru a participa la aceste adunări sfinte. Domnul a văzut că aceste adunări erau necesare pentru viața spirituală a poporului Lui. Ei aveau nevoie să se abată de la grijile lor lumești, să aibă comuniune cu Dumnezeu și să contemple realitățile nevăzute.
Dacă copiii lui Israel aveau nevoie de binele pe care-l aduceau aceste adunări pe vremea lor, cu cât mai mult avem noi nevoie de ele în aceste zile ale sfârșitului, pline de primejdii și de lupte! Și, dacă oamenii din lumea de atunci aveau nevoie de lumina pe care Dumnezeu o încredințase bisericii Sale, cu cât mai mult au ei nevoie de ea acum!
Acesta este un timp când fiecare trebuie să se hotărască să vină în ajutorul Domnului, să-L ajute pe Domnul împotriva celui tare. Puterile vrăjmașului se întăresc, și noi ca popor suntem înfățișați greșit înaintea oamenilor. Noi dorim ca oamenii să facă cunoștință cu doctrinele și cu lucrarea noastră. Dorim ca ei să știe ce suntem, și ce credem noi. Trebuie să ne găsim drumul la inima lor. Oștirea Domnului să fie la fața locului pentru a reprezenta lucrarea și cauza lui Dumnezeu. Nu căutați să vă scuzați. Domnul are nevoie de voi. El nu-și face lucrarea fără să conlucreze cu instrumentul omenesc. Mergeți la adunarea în tabără, chiar dacă ar trebui să faceți un sacrificiu pentru aceasta. Mergeți cu hotărârea de a lucra -- și faceți orice efort de a-i determina pe prietenii voștri să vină și ei, nu în locul vostru, ci să meargă cu voi, pentru a sta de partea Domnului și a asculta de poruncile Lui. Ajutați-i pe cei care sunt interesați să participe, dacă e necesar, chiar asigurându-le hrana și locuința. Îngeri care sunt însărcinați să slujească celor ce sunt moștenitori ai mântuirii vă vor însoți. Dumnezeu va face lucruri mari pentru poporul Său. El va binecuvânta orice efort de a onora cauza Lui și va face să înainteze lucrarea Sa.
Pregătirea inimii
La adunările acestea să ne aducem totdeauna aminte că două forțe sunt la lucru. Se dă o luptă nevăzută de ochii omului. Oștirea Domnului este pe teren, căutând să salveze suflete. Satana și oastea lui sunt, de asemenea, la lucru, încercând orice cale cu putință de a înșela și nimici. Domnul ne îndeamnă: „Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești”. (Efeseni 6, 11-12.) Zi după zi, lupta merge înainte. Dacă ochii noștri s-ar putea deschide să-i vadă la lucru pe agenții binelui și răului, atunci n-ar mai fi flecăreală, ușurătate, glume și zeflemea. Dacă toți s-ar îmbrăca cu toată armătura lui Dumnezeu și ar purta bărbătește bătăliile Domnului, s-ar câștiga biruința care ar face să tremure împărăția întunericului.
Nimeni dintre noi nu ar trebui să meargă la adunare în tabără, depinzând de predicatori sau de lucrătorii biblici, pentru ca ei să facă din adunare o binecuvântare pentru noi. Dumnezeu nu dorește ca poporul Său să lase povara sa asupra predicatorului. El nu dorește ca ei, copiii Săi, să fie slăbiți datorită dependenței lor de ființe omenești pentru ajutor. Ei nu trebuie să se sprijine, asemenea unor copii neajutorați, de altcineva care să le fie un reazem. Ca ispravnici ai harului lui Dumnezeu, fiecare membru al bisericii ar trebui să simtă răspunderea lui personală de a avea viață și rădăcină în sine însuși. Fiecare ar trebui să-și dea seama că într-o anumită măsură succesul adunării depinde și de el. Nu zice: „Eu nu am nici o răspundere. Nu voi avea nimic de făcut în adunarea aceasta”. Dacă gândești așa, îi dai ocazie lui Satana să lucreze prin tine. El îți va umple mintea cu gândurile lui, dându-ți ceva de făcut în lucrarea lui. În loc să aduni cu Hristos, vei împrăștia.
Succesul adunării depinde de prezența și puterea Duhului Sfânt. Pentru revărsarea Duhului Sfânt, ar trebui ca fiecare dintre cei care iubesc cauza adevărului să se roage. Și, în măsura în care ne stă în putere, noi trebuie să îndepărtăm orice piedică dinaintea activității Sale. Spiritul nu poate fi turnat atâta vreme cât membrii bisericii nutresc și întrețin neînțelegeri și pornire unul față de altul. Invidia, gelozia, bănuiala rea și vorbirea de rău sunt de la Satana și ele închid cu putere calea înaintea activității Duhului Sfânt. Nimic nu e păzit de el cu atâta grijă geloasă. Nimic nu-L ofensează pe Dumnezeu așa de mult ca un act care strică influența acelora care Îi slujesc. El îi va trage la răspundere pe toți aceia care-l ajută pe Satana în lucrarea lui de criticare și descurajare.
Cei lipsiți de simpatie, duioșie și iubire nu pot face lucrarea lui Hristos. Înainte de a se putea împlini profeția: „Cel slab va fi ca David”, și casa lui David ca „îngerul Domnului” (Zaharia 12, 8), copiii lui Dumnezeu trebuie să îndepărteze de la ei orice gând de bănuială cu privire la frații lor. Inimă trebuie să bată la unison cu inimă. Generozitatea și iubirea creștină trebuie să se manifeste mult mai abundent. Îmi sună în urechi cuvintele: „Apropiați-vă unii de alții, apropiați-vă unii de alții”. Adevărul solemn, sfânt pentru timpul acesta este acela de a uni poporul lui Dumnezeu. Dorința după întâietate trebuie să moară. Un singur subiect de emulație (întrecere) ar trebui să le absoarbă pe toate celelalte, și anume: Cine va ajunge să semene mai mult cu Hristos în caracter? Cine va ajunge să-și ascundă în totul eul în Isus?
„Dacă aduceți multă roadă, zice Hristos, «prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit».” (Ioan 15, 8.) Dacă a fost vreodată un loc unde credincioșii să aducă roadă multă, atunci acesta este la adunările noastre în tabără. La adunările acestea, faptele noastre, cuvintele noastre, spiritul nostru sunt remarcate, și influența noastră este întinsă cât veșnicia.
Transformarea caracterului trebuie să fie mărturia față de lume cu privire la sălășluirea lăuntrică a iubirii lui Hristos. Domnul așteaptă ca poporul Său să arate că puterea răscumpărătoare a harului poate lucra asupra caracterului defectuos și să-l facă să se dezvolte în simetrie și deplină rodnicie.
Dar pentru ca noi să împlinim scopul lui Dumnezeu, trebuie să fie făcută o lucrare de pregătire. Domnul ne îndeamnă să ne golim inima de egoism, care este rădăcina înstrăinării. El dorește să reverse asupra noastră Spiritul Său Sfânt în măsură bogată și ne îndeamnă să curățim calea prin renunțarea la sine. Când eul este predat lui Dumnezeu, ochii noștri vor fi deschiși pentru a vedea pietrele de poticnire pe care, prin felul nostru necreștinesc de a fi, le-am pus în calea altora. Domnul ne îndeamnă să le îndepărtăm. El zice: „Mărturisiți-vă unii altora păcatele, și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați”. (Iacov 5, 16.) Atunci putem avea asigurarea pe care David o avea când, după mărturisirea păcatului său, se ruga: „Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale, și sprijină-mă cu un duh de bunăvoință! Atunci voi învăța căile Tale pe cei ce le calcă, și păcătoșii se vor întoarce la Tine”. (Psalmii 51, 12-13.)
Când harul lui Dumnezeu domnește înăuntru, sufletul va fi înconjurat de o atmosferă de credință, curaj și iubire creștină, o atmosferă înviorătoare pentru viața spirituală a tuturor celor care o respiră. Atunci putem merge la adunarea în tabără nu numai ca să primim, ci și ca să dăm. Oricine s-a împărtășit de iubirea iertătoare a lui Hristos, oricine a fost luminat de Spiritul lui Dumnezeu și convertit la adevăr va înțelege că, din cauza acestor scumpe binecuvântări, are o datorie de plătit față de orice suflet cu care vine în contact. Cei smeriți cu inima vor fi folosiți de Domnul pentru a câștiga suflete la care predicatorul hirotonit nu poate ajunge. Ei vor fi mișcați să spună cuvinte care dau pe față harul salvator al lui Hristos.
Și, aducând binecuvântări altora, ei înșiși vor fi binecuvântați. Dumnezeu ne dă prilejul de a da altora har, pentru ca el să ne poată umple din nou cu și mai mult har. Nădejdea și credința se vor întări pe măsură ce unealta lui Dumnezeu lucrează cu talanții și cu înlesnirile date de Dumnezeu. El va avea un reprezentant divin care să lucreze împreună cu el.
Probleme administrative
Pe cât este cu putință, adunările noastre în tabără ar trebui să fie în totul consacrate intereselor spirituale. Ele n-ar trebui să fie făcute ocazii pentru tratarea problemelor administrative sau de afaceri.
La adunările în tabără, sunt adunați lucrători din toate părțile câmpului și s-ar părea că ar fi o ocazie bine venită pentru a trata diferitele probleme administrative, legate de diferitele ramuri ale lucrării, și pentru instruirea lucrătorilor din diferite departamente. Toate aceste diferite interese sunt importante, dar, dacă sunt luate în considerare cu prilejul adunării în tabără, atunci ne mai rămâne puțin timp pentru a ne ocupa de legătura practică a adevărului cu sufletul. Predicatorii sunt abătuți de la lucrarea lor de zidire a copiilor lui Dumnezeu în prea sfânta credință; iar adunarea în tabără nu realizează scopul final pentru care a fost rânduită. Se țin adunări care pe mulți oameni nu-i interesează și, dacă ar putea asista la toate, ei ar pleca obosiți, și nu înviorați și câștigați. Mulți sunt dezamăgiți pentru faptul că nu s-au realizat așteptările lor, acelea de a primi ajutor de la adunarea în tabără. Aceia care au venit pentru a primi lumină și putere, se întorc la căminele lor cu puțin mai bine pregătiți decât erau înainte de a participa la adunare, să lucreze în familiile și în comunitățile lor.
Problemele administrative ar trebui să fie cercetate de cei anume rânduiți pentru lucrarea aceasta. Și, pe cât cu putință, ele ar trebui să fie duse înaintea oamenilor la un alt timp decât la adunarea în tabără. Instrucțiuni cu privire la colportaj, la lucrarea școlii de Sabat și la lucrarea cercurilor misionare, ar trebui să fie date în comunitățile locale sau în adunări anume rânduite. Același lucru se aplică cu privire la cursurile de gătit. Deși aceste lucruri sunt cât se poate de nimerite și la locul lor, ele nu ar trebui să ocupe timpul cu ocazia adunărilor noastre în tabără.
Președinții de Conferințe și predicatorii ar trebui să se dedice intereselor spirituale ale poporului, și de aceea ei ar trebui să fie scuzați de la munca de rutină, necesară la o asemenea adunare. Predicatorii ar trebui să fie gata să lucreze ca învățători și conducători în lucrarea din tabără, când ocazia o cere, dar ei nu trebuie să se istovească. Ei ar trebui să se simtă înviorați și să fie într-o stare voioasă a minții, deoarece aceasta este de cea mai mare însemnătate pentru binele suprem al adunării. Ei ar trebui să fie în stare să rostească cuvinte de îmbărbătare și încurajare și să lase ca semințele adevărului spiritual să cadă pe terenul inimilor cinstite, pentru a răsări și a aduce rod valoros.
Predicatorii ar trebui să-i învețe pe oameni cum să vină la Domnul și cum să-i conducă și pe alții la El. Trebuie să fie adoptate metode, să fie făcute planuri prin care standardul să fie înălțat, iar oamenii să fie învățați cum pot fi curățați de nelegiuire și înălțați prin aderarea la principii curate și sfinte.
Trebuie să se ia timp pentru cercetarea inimii și pentru cultivarea sufletului. Când mintea este ocupată cu probleme administrative, în mod necesar trebuie să fie o sărăcie de putere spirituală. Evlavia personală, adevărata credință și sfințenie a inimii să fie păstrată înaintea minții până când oamenii își dau seama de importanța lor.
Noi trebuie să avem puterea lui Dumnezeu în adunările noastre de tabără, căci altminteri nu vom fi în stare să biruim împotriva vrăjmașului sufletelor. Hristos zice: „Fără Mine nu puteți face nimic”.
Aceia care se strâng în adunările în tabără trebuie să fie pătrunși de gândul că scopul adunărilor este acela de a ajunge la o experiență creștină mai înaltă, de a înainta în cunoașterea de Dumnezeu, de a fi întăriți cu vigoare spirituală, iar dacă nu ne dăm seama de lucrul acesta, adunările vor fi pentru noi neroditoare.
Asistență pastorală
La adunările în tabără sau la eforturile evanghelistice, făcute în corturi, în orașele mari sau în apropiere de ele, ar trebui să fie o abundență de asistență pastorală. În toate adunările noastre în corturi, forțele pastorale ar trebui să fie cât mai puternice cu putință. Nu este un lucru înțelept acela de a lăsa ca unul sau doi oameni să fie continuu sub tensiune. Sub o asemenea tensiune ei ajung să se istovească fizic și mintal și devin astfel incapabili să facă lucrarea încredințată lor. Pentru ca să poată avea tăria cerută pentru adunări, predicatorii ar trebui ca mai înainte să facă aranjamente pentru a lăsa câmpurile lor în mâini sigure, pe seama unor persoane care, deși poate nu sunt în stare să predice, să poată face lucrarea din casă în casă. Mulți pot lucra vitejește pentru Dumnezeu, iar de pe urma ostenelilor lor vor vedea roade a căror bogăție îi va surprinde.
În adunările noastre mari e necesară o diversitate de daruri. Destoinicii proaspete ar trebui să fie aduse în lucrare. Trebuie să se dea prilej Duhului Sfânt să lucreze asupra minții. Atunci adevărul va fi prezentat cu prospețime și putere.
În conducerea importantelor interese ale adunărilor din preajma unor orașe mari, conlucrarea tuturor lucrătorilor este de cea mai mare importanță. Ei ar trebui să se păstreze în deplina atmosferă a adunărilor, făcând cunoștință cu oamenii când aceștia vin și pleacă, dând pe față cea mai mare curtoazie, amabilitate și grijă duioasă pentru sufletele lor. Ei ar trebui să fie gata să vorbească cu aceștia, la timp și ne la timp, veghind la câștigarea de suflete. O, dacă servii lui Hristos ar da pe față măcar pe jumătate din vigilența lui Satana, care e mereu pe urma ființelor omenești, totdeauna foarte treaz, urmărind să pună vreun laț sau vreo cursă pentru pieirea lor!
Fiecare zi următoare ar trebui să fie cea mai importantă zi de muncă. Ziua aceea, seara aceea, poate fi unica ocazie pe care vreun suflet ar mai avea-o pentru a auzi solia de avertizare. Nu uitați niciodată lucrul acesta.
Când predicatorii își îngăduie să fie chemați de la lucrul lor pentru a vizita comunitățile, nu numai că ei își irosesc puterea fizică, dar se lipsesc chiar pe ei înșiși de timpul necesar pentru studiu și rugăciune și pentru a sta liniștiți înaintea lui Dumnezeu, în cercetare de sine. În felul acesta, ei ajung nepregătiți pentru a face lucrarea acolo și atunci când ar trebui să fie făcută.
Nu este nimic mai necesar în lucrare ca rezultatele practice ale comuniunii cu Dumnezeu. Noi trebuie să arătăm prin viața noastră zilnică faptul că avem pace și odihnă în Dumnezeu. Pacea Lui în inimă va străluci pe față. Va da glasului o putere convingătoare. Comuniunea cu Dumnezeu va da înălțime morală caracterului și întregii desfășurări a acțiunii. Oamenii vor ajunge să cunoască despre noi, ca și despre primii ucenici, că am fost cu Isus. Aceasta va da ostenelii predicatorilor o putere chiar mai mare decât aceea care vine de la influența predicilor lui. Ei nu trebuie să-și îngăduie a fi lipsiți de puterea aceasta. Comuniunea cu Dumnezeu, prin rugăciune și studierea Cuvântului Său, nu trebuie să fie neglijată, deoarece aici este izvorul tăriei lor. Nici o lucrare pentru biserică nu ar trebui să o ia înaintea acesteia.
Noi ne-am prins prea slab de Dumnezeu și de realitățile veșnice. Dacă oamenii ar umbla cu Dumnezeu, El i-ar ascunde în crăpătura Stâncii. Ascunși în felul acesta, ei Îl pot vedea pe Dumnezeu, așa cum L-a văzut Moise. Cu puterea și lumina pe care le-o dă Dumnezeu, ei pot înțelege mai mult și realiza mai mult decât au îndrăznit ei să creadă mai înainte că ar fi cu putință.
Este nevoie de mai multă abilitate, de mai mult tact și înțelepciune la prezentarea Cuvântului lui Dumnezeu, atunci când e hrănită turma lui Dumnezeu, decât își închipuie mulți. O prezentare uscată, fără de viață, scade valoarea soliei nespus de sfinte, pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor.
Aceia care îi învață pe alții Cuvântul trebuie să trăiască ei înșiși în fiecare oră, într-o comuniune conștientă, vie, cu Dumnezeu. Principiile adevărului, ale neprihănirii și harului trebuie să fie înăuntrul lor. Ei trebuie să soarbă din Izvorul a toată înțelepciunea putere morală și intelectuală. Inimile lor să fie înviorate de profundele influențe ale Spiritului lui Dumnezeu.
Izvorul a toată puterea este nelimitat și, dacă în marea voastră nevoie căutați Spiritul Sfânt pentru a lucra asupra sufletului vostru, dacă vă izolați într-un loc unde să fiți numai cu Dumnezeu, fiți siguri că nu veți veni înaintea oamenilor seci și fără viață. Rugându-vă mult și privind la Isus, veți înceta să mai înălțați eul. Dacă veți exercita credința cu răbdare, încrezându-vă necondiționat în Dumnezeu, veți recunoaște vocea lui Isus spunând: „Vino mai sus”.
Toți să fie lucrători
„Și el a dat pe unii apostoli; pe alții prooroci; pe alții, evangheliști; pe alții, păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos”. (Efeseni 4, 11-13.)
Textele acestea prezintă un larg program de lucru ce poate fi introdus în adunările noastre de tabără. Toate darurile acestea trebuie să fie puse la lucru. Fiecare lucrător credincios va sluji la desăvârșirea sfinților.
Aceia care sunt în curs de formare pentru a lucra în oricare ramură a lucrării ar trebui să folosească fiecare ocazie de a lucra la adunările în tabără. Oriunde s-ar ține adunările în tabără, tinerii care au primit o educație în lucrarea medicală ar trebui să considere ca o datorie a lor aceea de a da o mână de ajutor. Ei ar trebui să fie încurajați nu numai să lucreze în domeniul medical, dar și să vorbească despre punctele adevărului prezent, arătând motivele pentru care ei sunt adventiști de ziua a șaptea. Tinerii aceștia, dacă li se dă prilej să lucreze împreună cu predicatorii mai bătrâni, vor primi mult ajutor și multe binecuvântări.
Există câte ceva de lucru pentru fiecare. Fiecare suflet care aude adevărul trebuie să stea la locul rânduit lui zicând: „Iată-mă, trimite-mă”. (Isaia 6, 8.) Angajându-se în lucrarea ce se face la adunarea în tabără, toți pot învăța cum să lucreze cu succes în comunitățile lor de acasă.
Bine condusă, adunarea în tabără este o școală în care pastorii, prezbiterii și diaconii pot învăța să facă o lucrare mai desăvârșită pentru Domnul. Ea trebuie să fie o școală în care membrii comunității, bătrâni și tineri, au prilejul de a învăța mai bine calea Domnului, un loc în care credincioșii pot primi o educație care îi va ajuta și pe ei să fie de folos altora.
Părinții care vin la adunarea în tabără ar trebui să ia în mod deosebit seama la învățăturile ce se dau pentru instruirea lor. Apoi, în viața de familie, prin învățătură și exemplu, ei trebuie să dea copiilor lor învățăturile acestea. Atunci când se străduiesc în felul acesta să-și scape copiii de sub influențele stricăcioase ale lumii, ei vor vedea o îmbunătățire a situației în familiile lor.
Ajutorul cel mai bun, pe care predicatorii comunităților noastre îl pot da membrilor nu este saturarea lor cu predici, ci plănuirea de lucru pentru ei. Dați fiecăruia ceva de lucru pentru alții. Ajutați-i pe toți să vadă că în calitate de primitori ai harului lui Hristos ei sunt obligați să lucreze pentru El. Și toți să fie învățați cum să lucreze. În mod deosebit, cei veniți la credință trebuie să fie învățați să devină împreună lucrători cu Dumnezeu. Dacă sunt puși la lucru, cei descurajați vor uita curând de descurajarea lor; cei slabi vor ajunge tari; cei neștiutori vor deveni pricepuți, și toți vor fi pregătiți să prezinte adevărul așa cum este el în Isus. Ei vor găsi un ajutor înălțător, ce nu lipsește, în Acela care a făgăduit să-i mântuiască pe toți cei care vor veni la El.
Rugăciune și sfat
Aceia care muncesc la adunările în tabără ar trebui ca deseori să se angajeze împreună la rugăciune și sfat, pentru ca să poată lucra cu pricepere. La adunările acestea sunt multe lucruri care cer atenție. Dar predicatorii ar trebui să-și ia timp pentru ca să se întâlnească în fiecare zi pentru rugăciune și consfătuire. Voi trebuie să stați împreună, ca toate lucrurile să meargă în perfectă armonie, „că”, așa după cum mi-au fost spuse cuvintele, „toți stau umăr la umăr, mergând drept înainte, și neabătându-se din cale”. Când lucrarea este săvârșită în felul acesta, va fi o unire a inimilor, și armonie în acțiune. Acesta va fi un minunat mijloc de a aduce binecuvântarea lui Dumnezeu asupra poporului.
Înainte de a ține o cuvântare, predicatorii ar trebui să-și ia timp și să-L caute pe Dumnezeu pentru a primi înțelepciune și putere. Mai mult, predicatorii se retrăgeau undeva și se rugau împreună, și ei nu încetau până când Spiritul lui Dumnezeu nu răspundea la rugăciunile lor. Apoi, se întorceau de la locul rugăciunii cu fețele luminate; și când vorbeau adunării, cuvintele lor erau pline de putere. Ei atingeau inima oamenilor, deoarece Spiritul care le dăduse binecuvântarea pregătise inimile pentru a primi solia lor. Se face mult mai mult de către universul ceresc decât ne dăm noi seama, în ce privește pregătirea drumului ca sufletele să fie convertite. Noi trebuie să lucrăm în armonie cu solii cerești. Noi trebuie să-L avem tot mai mult pe Dumnezeu; nu trebuie să ne închipuim că vorbirea și predicarea noastră pot face lucrarea. Dacă la oameni nu se ajunge prin Dumnezeu, nu se va ajunge niciodată la ei. Trebuie să ne sprijinim numai pe Dumnezeu, prezentând stăruitor făgăduința: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor”. (Zaharia 4, 6.)
Când aceia cărora Dumnezeu le-a încredințat răspunderea de conducători se tem și tremură înaintea Lui din cauza răspunderii lucrării; când își simt propria lor nevrednicie și-L caută pe Domnul în smerenie, când se curăță pe ei înșiși de tot ce-I este neplăcut, când se roagă stăruitor de El până știu că au iertare și pace, atunci Dumnezeu Se va manifesta prin ei. Atunci lucrarea va merge înainte cu putere.
Frați conlucrători, noi trebuie să-L avem pe Isus, pe scumpul Isus, locuind în inimile noastre pe deplin, dacă urmează să avem succes în prezentarea Lui înaintea oamenilor. Avem mare nevoie de influența cerească, de Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu, pentru a da putere și eficiență lucrării noastre. Avem nevoie să ne deschidem inima față de Hristos. Avem nevoie de o credință mai tare și de o consacrare mai plină de zel. Avem nevoie să murim față de eu și să cultivăm în minte și în inimă o iubire plină de adorare față de Mântuitorul nostru. Atunci când vom căuta pe Domnul cu toată inima, Îl vom găsi și inimile noastre vor fi toate cuprinse de iubire față de El. Eul va rămâne fără de însemnătate și Isus va fi totul în tot pentru suflet.
Hristos ne dăruiește nouă, celor care suntem însetați, apa vieții, pentru ca noi să putem bea din plin; când facem aceasta, avem pe Hristos înăuntrul nostru ca un izvor de apă care curge în viață veșnică. Atunci cuvintele noastre sunt pline de sevă. Suntem pregătiți să adăpăm pe alții.
Noi trebuie să ne apropiem de Dumnezeu. Trebuie să fim împreună lucrători cu El, altminteri în tot ceea ce întreprindem se vor da pe față slăbiciuni și greșeli. Dacă s-ar lăsa pe seama noastră să administrăm interesele cauzei lui Dumnezeu după vederile noastre, noi nu am avea motiv să așteptăm prea multe; dar, dacă eul este ascuns în Hristos, toată lucrarea noastră va fi săvârșită în Dumnezeu. La fiecare pas, să avem credință în Dumnezeu. În timp ce ne dăm seama de propria noastră slăbiciune, să nu fim lipsiți de credință, ci să credem.
Dacă Îl vom crede pe Dumnezeu pe cuvânt, noi vom vedea mântuirea Lui. Evanghelia pe care o prezentăm pentru a salva sufletele care pier trebuie să fie exact Evanghelia aceea care ne salvează propriile noastre suflete. Trebuie să primim Cuvântul lui Dumnezeu, să mâncăm Cuvântul, să trăim Cuvântul, căci el este carnea și sângele Fiului lui Dumnezeu. Noi trebuie să mâncăm carnea Lui și să bem sângele Lui -- să primim prin credință însușirile Lui spirituale.
Noi trebuie să primim lumină și binecuvântare, pentru ca să avem ceva de dat. E privilegiul fiecărui lucrător ca mai întâi să vorbească cu Dumnezeu în locul tainic al rugăciunii, și apoi să vorbească cu oamenii în calitate de purtător de cuvânt al lui Dumnezeu. Bărbații și femeile care au legături strânse cu Dumnezeu, care Îl au pe Hristos în inimile lor, fac ca însăși atmosfera să fie sfântă, deoarece ei conlucrează cu îngerii sfinți. Asemenea martori sunt necesari pentru vremea aceasta. Avem nevoie de puterea ce topește a lui Dumnezeu, puterea de a atrage împreună cu Hristos.
Nevoile bisericii
Mulți vin la adunarea în tabără cu inimile pline de murmur și plângeri. Prin lucrarea Spiritului Sfânt, aceștia trebuie aduși să vadă că murmurările lor sunt o ofensă la adresa lui Dumnezeu. Ei trebuie să fie conduși acolo, încât să simtă mustrarea de sine pentru faptul că au îngăduit vrăjmașului să le stăpânească mintea și judecata. Plângerea trebuie să se preschimbe în pocăință, iar nesiguranța și dezamăgirea într-o întrebare serioasă: „Cum să devin un credincios adevărat?”
Când omul este părtaș naturii dumnezeiești, iubirea lui Hristos devine un principiu dăinuitor în suflet, iar eul și ciudățeniile lui nu sunt date pe față. Dar este un lucru trist să-i vezi pe aceia care ar trebui să fie vase de cinste cum se dedau la împlinirea poftelor firii pământești și umblă pe cărări pe care conștiința le osândește. Oamenii care se declară a fi urmași ai lui Hristos decad, văitându-se mereu de nedesăvârșirile lor, dar niciodată nu încearcă să-l biruie și să-l zdrobească pe Satana. Vina și osânda împovărează sufletul și pe bună dreptate strigătul unora ca aceștia poate fi: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Romani 7, 24.) Prin lăsarea în voia păcatului, se pierde respectul de sine, și, când acesta s-a dus, scade și respectul pentru alții; noi credem că alții sunt tot atât de nedrepți ca și noi.
La adunările noastre anuale, lucrurile acestea ar trebui puse înaintea oamenilor, și ei ar trebui să fie încurajați să afle în Hristos eliberare de sub puterea păcatului. El zice: „Dacă Mă veți căuta cu toată inima, Mă voi lăsa găsit de voi”. (Ieremia 29, 13-14.) Standardul ar trebui să fie înălțat, iar predicile să fie de cel mai spiritual caracter, pentru ca oamenii să poată fi conduși să vadă motivul slăbiciunii și nefericirii lor. Mulți sunt nefericiți, pentru că sunt nesfinți. Numai curăția inimii și nevinovăția minții pot fi binecuvântate de Dumnezeu. Când se cultivă păcatul, în final, el nu poate produce decât nefericire; iar păcatele care conduc la cele mai nefericite rezultate sunt mândria inimii, lipsa de simpatie și iubire creștină.
Cum să se prezinte solia
Pretutindeni sunt suflete care strigă după Dumnezeul cel viu. În comunități s-au ținut predici care nu satură sufletul flămând. În aceste predici nu există acea manifestare divină care atinge mintea și încălzește sufletul. Ascultătorii nu pot spune: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum, și ne deschidea Scripturile?” (Luca 24, 32.) Mare parte din învățătura dată este lipsită de puterea de a-l trezi pe cel vinovat sau de a convinge sufletele de păcat. Cei care vin să asculte Cuvântul au nevoie de o lămurită și directă prezentare a adevărului. Unii dintre cei care au auzit cândva Cuvântul lui Dumnezeu au locuit multă vreme într-o atmosferă în care nu era Dumnezeu, iar acum ei doresc după prezența divină.
Lucrul cel dintâi și cel mai de seamă este acela de a topi și supune sufletul, prezentându-L pe Domnul nostru Isus Hristos ca Mântuitor care iartă păcatele. Niciodată să nu se țină o predică sau să se dea învățătură din Biblie în orice privință, fără a îndrepta atenția ascultătorilor la „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. (Ioan 1, 29.) Orice doctrină adevărată face din Hristos centrul ei, învățătura primind forță din cuvintele Sale.
Înălțați înaintea oamenilor crucea de pe Golgota. Arătați ce a pricinuit moartea lui Hristos: călcarea Legii. Păcatul să nu fie acoperit sau tratat ca ceva de mică importanță. El trebuie să fie prezentat ca vinovăție împotriva Fiului lui Dumnezeu. Apoi, îndreptați-i pe oameni la Hristos, spunându-le că nemurirea se obține numai prin primirea Lui ca Mântuitor personal.
Treziți-i pe oameni pentru a vedea cât s-au depărtat de rânduielile Domnului, adoptând rânduieli lumești și conformându-se la principii lumești. Acestea i-au dus la călcarea Legii lui Dumnezeu.
Mulți oameni din lume își leagă inima de lucruri care în ele însele nu sunt rele; dar ei ajung să fie mulțumiți de lucrurile acestea; și nu mai umblă după lucrurile acelea mai mari și mai înalte, pe care Hristos dorește să le dea. Nu trebuie să căutăm să-i lipsim cu brutalitate de ceea ce le este drag. Descoperiți-le frumusețea și scumpătatea adevărului. Ajutați-i să-L privească pe Hristos în frumusețea Lui; atunci ei se vor întoarce de la tot ce le-ar îndepărta inima de la El. Acesta este principiul purtării Mântuitorului cu oamenii; acesta este principiul care trebuie să fie introdus în biserică.
„Hristos a venit pe lume să-i vindece pe cei cu inima zdrobită, să vestească robilor slobozenia și prinșilor de război izbăvirea.” (Isaia 61, 1.) Soarele îndreptățirii va răsări „și tămăduirea va fi sub aripile Lui”. (Maleahi 4, 2.) Lumea este plină de bărbați și femei care duc o grea povară de amărăciune, suferință și păcat. Dumnezeu îi trimite pe copiii Săi să le facă cunoscut pe Acela care ridică povara și dă odihnă. Este misiunea servilor lui Hristos de a ajuta, a aduce binecuvântare și a vindeca.
Tema favorită a lui Hristos era caracterul patern și iubirea îmbelșugată a lui Dumnezeu. Această cunoaștere a lui Dumnezeu a fost darul dat personal de Hristos oamenilor, și darul acesta El l-a încredințat poporului Său pentru a fi transmis lumii de către ei.
Când prezentăm oamenilor diferitele învățături și avertismente ale soliei speciale pentru timpul prezent, trebuie să ținem minte că nu toate sunt la fel de corespunzătoare pentru persoanele care se adună la adunările noastre de tabără. Chiar și Isus spunea ucenicilor Săi, care fuseseră timp de trei ani împreună cu El: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta”. (Ioan 16, 12.) Trebuie să ne străduim să prezentăm adevărul în măsura în care oamenii sunt pregătiți să-L asculte și să-i aprecieze valoarea. Spiritul lui Dumnezeu lucrează asupra minții și inimii oamenilor, și noi trebuie să lucrăm în armonie cu El.
Cu privire la unele adevăruri, oamenii au deja ceva cunoștințe. Sunt unele care-i interesează, cu privire la care sunt bucuroși să învețe mai mult. Arătați-le semnificația acestor adevăruri, și legătura lor cu altele pe care ei nu le înțeleg. În felul acesta, veți trezi o dorință după mai multă lumină. Aceasta înseamnă a împărți „drept Cuvântul adevărului”. (2 Timotei 2, 15.)
Solia pentru timpul de față trebuie să fie prezentată nu în vorbiri lungi și greoaie, ci în vorbiri scurte și la subiect. Să nu credeți că, dacă odată ați trecut printr-un subiect, puteți trece îndată la alte subiecte și că ascultătorii vor reține tot ce s-a prezentat. E primejdia de a trece prea repede de la un punct la altul. Dați lecții scurte, în practică pe înțeles, simple, și ele să fie deseori repetate.
Nu prezentați o predică imediat după alta, ci lăsați să intervină o perioadă de odihnă, pentru ca adevărul să poată prinde rădăcini în minte și să se dea prilej de meditație și rugăciune atât predicatorilor, cât și poporului. În felul acesta, va fi o creștere în cunoașterea și experiența religioasă.
Concentrați-vă mintea asupra câtorva puncte vitale. Nu aduceți idei lipsite de importanță în predicile voastre. Dumnezeu nu vrea ca voi să credeți că sunteți mișcați de Spiritul Său când săriți de la un subiect la altul, introducând lucruri care nu au nici o legătură cu textul vostru. Abătându-vă de la linia dreaptă și introducând lucruri care depărtează mintea de la subiect, pierdeți legătura și slăbiți tot ce ați spus mai înainte. Dați ascultătorilor voștri grâu curat, bine ales.
Aveți grijă ca niciodată să nu pierdeți simțul prezenței Străjerului divin. Aduceți-vă aminte că vorbiți nu numai în fața unei adunări de oameni, ci în fața Unuia pe care ar trebui să-L recunoașteți întotdeauna. Vorbiți ca și cum Universul întreg v-ar sta în față.
Într-o noapte, înaintea unei importante adunări, în timp ce dormeam, mi se părea că mă găsesc într-o adunare cu frații mei, ascultând pe cineva care vorbea ca unul care avea autoritate. El spunea: „Multe suflete vor participa la adunarea aceasta, persoane care sunt în mod sincer necunoscători ai adevărului ce va fi prezentat. Ei vor asculta și vor ajunge să fie interesați, deoarece Hristos îi atrage; conștiința le spune că ceea ce aud este adevărat, deoarece se întemeiază pe Biblie. Este necesar să se acorde cea mai mare grijă atunci când se umblă cu aceste suflete.
Să se trateze cu ei acele părți ale soliei pe care aceștia vor fi în stare să le înțeleagă și să și le însușească. Deși va părea curios și uimitor, mulți vor recunoaște cu bucurie că o nouă lumină se revarsă asupra Cuvântului lui Dumnezeu; pe când, dacă s-ar prezenta adevăruri noi într-un așa de mare număr, încât nu le vor putea înțelege, unii se vor depărta și nu vor mai reveni niciodată. În râvna lor de a spune și altora ceea ce ei știu, unii vor prezenta greșit ceea ce au auzit. Unii vor suci așa de tare Scripturile, încât vor zăpăci mintea altora.
Aceia care vor studia felul cum Hristos dădea învățături și se vor deprinde să urmeze metoda Lui, vor atrage și vor reține un mare număr de ascultători, după cum Hristos i-a atras și reținut pe oameni în zilele Sale. La fiecare adunare, Satana va fi de față, pentru ca umbra lui demonică să se poată interpune între om și Dumnezeu, pentru a intercepta orice rază de lumină ce ar putea să se reverse asupra sufletului. Dar atunci când adevărul în caracterul lui practic este prezentat oamenilor, cu putere, pentru că îi iubiți, sufletele vor fi convinse, deoarece Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu va impresiona inima lor.
„Înarmați-vă cu smerenie, rugați-vă ca îngerii lui Dumnezeu să poată veni alături de voi și să impresioneze mințile, pentru că nu voi trebuie să întrebuințați Duhul Sfânt, ci Duhul Sfânt trebuie să vă întrebuințeze pe voi. Duhul Sfânt face ca adevărul să fie impresionant. Prezentați mereu înaintea oamenilor adevărul practic.”
Nu scoateți prea mult la iveală acele părți ale soliei care sunt o osândire a obiceiurilor și practicilor poporului, până ce nu au avut prilejul să știe că noi credem în Hristos, că noi credem în divinitatea Lui și în preexistența Lui. Să se stăruiască asupra mărturiei Răscumpărătorului omenirii. El spune: „Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici”. (Apocalipsa 22, 16.)
La adunarea în tabără de la Queensland, din 1898, mi s-au dat instrucțiuni pentru lucrătorii noștri biblici. În vedenii de noapte, părea că predicatorii și lucrătorii erau la o adunare unde se țineau lecturi biblice. Noi am zis: „Astăzi avem cu noi pe Marele Învățător”, și am ascultat cu interes cuvintele Lui. El a spus: „Vă stă în față o mare lucrare în locul acesta. Va trebui să prezentați adevărul în simplitatea lui. Aduceți pe oameni la apele vieții. Vorbiți-le acele lucruri care sunt legate de binele lor prezent și veșnic. Studiul prezentat de voi din Scripturi să nu fie ceva ieftin sau ocazional. În tot ce spuneți, căutați să fiți siguri că aveți de spus ceva vrednic de timpul pe care-l luați pentru a spune, și de timpul luat de ascultători pentru a vă asculta, vorbiți despre lucrurile care dau învățătură, aducând lumină cu fiecare cuvânt.
Învățați să lucrați cu oamenii acolo unde sunt. Nu prezentați subiecte care trezesc conflicte. Învățătura voastră să nu fie de așa natură, încât să pună mintea în încurcătură. Nu-i faceți pe oameni să se frământe cu privire la lucruri pe care voi poate le înțelegeți, dar pe care ei nu le văd, afară de cazul că acestea sunt de cea mai mare însemnătate pentru mântuirea sufletului. Nu prezentați Scripturile într-un chip care să înalțe eul și să încurajeze slava deșartă în acela care prezintă cuvântul. Lucrarea pentru timpul de față este de a instrui studenți și lucrători pentru a trata subiectele într-un chip clar, serios și solemn. În lucrarea aceasta, timpul nu trebuie să fie folosit fără rost. Nu trebuie să dăm greș în ce privește atingerea țintei. Timpul e prea scurt pentru ca noi să ne apucăm să facem cunoscut tot ce s-ar putea scoate la iveală. Va fi nevoie de veșnicie, pentru ca noi să cunoaștem toată lungimea, lărgimea, înălțimea și adâncimea Scripturilor. Sunt unele suflete pentru care anumite adevăruri sunt de mai mare importanță decât altele. E nevoie de iscusință în educația voastră în ce privește lucrarea biblică. Citiți și studiați: Psalmii 40, 7-8; Ioan 1, 14; 1 Timotei 3, 16; Filipeni 2, 5-11; Coloseni 1, 14-17; Apocalipsa 5, 11-14.
Apostolului Ioan, pe insula Patmos, i-au fost descoperite lucrurile pe care Dumnezeu dorea ca el să le transmită oamenilor. Studiați descoperirile acestea. Aici se găsesc teme vrednice de contemplare din partea noastră; învățături largi și cuprinzătoare, pe care toată oastea îngerească caută acum să le facă cunoscut. Priviți la viața și caracterul lui Hristos și studiați lucrarea Lui de mijlocire. Aici e înțelepciune veșnică, iubire veșnică, dreptate veșnică și îndurare veșnică. Aici sunt adâncimi și înălțimi, lungimi și lărgimi pe care să le cercetăm. Nenumărate condeie au fost folosite pentru a prezenta lumii caracterul și lucrarea de mijlocire a lui Hristos și, cu toate acestea, fiecare minte prin care a lucrat Duhul Sfânt a prezentat temele acestea într-o lumină proaspătă și nouă.”
Noi dorim să-i conducem pe oameni ca să înțeleagă ceea ce este Hristos pentru ei și care sunt răspunderile pe care ei sunt chemați să le primească în El. Ca reprezentanți și martori ai Lui, noi înșine trebuie să ajungem la o deplină înțelegere a adevărurilor mântuitoare, câștigate printr-o cunoaștere experimentală.
Învățați-i pe oameni marile adevăruri practice, care trebuie să fie imprimate în suflet. Învățați-i cu privire la puterea salvatoare a lui Isus, „în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor”. (Coloseni 1, 14.) La cruce s-au întâlnit mila și adevărul, acolo neprihănirea și adevărul s-au sărutat. Fiecare student și fiecare lucrător trebuie să studieze iar și iar lucrul acesta, pentru ca ei, înfățișându-L pe Domnul răstignit în mijlocul nostru, să poată face din acesta un subiect proaspăt pentru oameni. Arătați-le că viața lui Hristos descoperă un caracter de o nemărginită desăvârșire. Învățați-i că „tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. (Ioan 1, 12.) Spuneți lucrul acesta iar și iar. Noi putem deveni fii ai lui Dumnezeu, membri ai familiei împărătești, copii ai Împăratului Ceresc. Să se știe că toți aceia care-L acceptă pe Isus Hristos și păstrează cu tărie încrederea lor, de la început până la capăt, vor fi moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos, „la o moștenire nestricăcioasă și neîntinată, și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru voi. Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi”. (1 Petru 1, 4-5.)
Ultima avertizare
Solia îngerului al treilea trebuie vestită cu putere. Puterea proclamării primei și celei de-a doua solii este intensificată în cea de-a treia. În Apocalips, Ioan spune cu privire la solul ceresc care se unește cu îngerul al treilea: „Am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s-a luminat de slava Lui. El a strigat cu glas tare” (Apocalipsa 18, 1-2.) Noi suntem în primejdie de a prezenta solia îngerului al treilea într-un chip atât de imprecis, încât să nu-i impresioneze pe oameni. Atât de multe alte lucruri sunt introduse, încât însăși solia care ar trebui să fie proclamată cu putere ajunge să fie slabă și fără putere, fără glas. La adunările noastre în tabără s-a făcut o greșeală. Problema Sabatului a fost atinsă, dar nu a fost prezentată ca marea probă a vremurilor noastre. În timp ce bisericile pretind a crede în Hristos, ele calcă Legea pe care Hristos Însuși a proclamat-o pe Sinai. Domnul ne îndeamnă: „Vestește poporului Meu nelegiuirile Lui, casei lui Iacov păcatele ei!” (Isaia 58, 1.) Trâmbița trebuie să dea un sunet lămurit.
Când aveți o adunare înaintea voastră numai pentru două săptămâni, nu amânați prezentarea problemei Sabatului până când orice altceva este prezentat, presupunând că în felul acesta pregătiți calea pentru el. Înălțați standardele, poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. Faceți ca aceasta să fie tema cea mai importantă. Apoi, prin argumentele voastre puternice, faceți ca ea să aibă o forță și mai mare. Stăruiți mai mult asupra Apocalipsului. Citiți, explicați și dați putere învățăturilor lui.
Lupta noastră este agresivă. Înaintea noastră stau lucruri înspăimântătoare, ba ele au și sosit. Rugăciunile noastre trebuie să se înalțe la Dumnezeu pentru ca cei patru îngeri să mai poată ține cele patru vânturi, ca ele să nu bată pentru a nimici, până ce ultima solie de avertizare nu a fost prezentată lumii. Apoi, să lucrăm în armonie cu rugăciunile noastre. Nimic să nu slăbească puterea adevărului pentru timpul acesta. Adevărul prezent trebuie să fie sarcina noastră. Solia îngerului al treilea trebuie să-și facă lucrarea de a separa din biserici un popor care va lua poziție pe temelia adevărului veșnic.
Solia noastră este o solie de viață sau moarte, și noi trebuie să o lăsăm să se prezinte așa cum este -- puterea cea mare a lui Dumnezeu. Noi trebuie să o prezentăm în toată puterea ei de exprimare. Atunci Domnul o va face să aibă efect. E privilegiul nostru de a aștepta lucruri mari, și anume chiar manifestarea Spiritului lui Dumnezeu. Aceasta e puterea care va convinge și va converti sufletul.
Primejdiile zilelor de pe urmă sunt asupra noastră, și în lucrarea noastră trebuie să-i avertizăm pe oameni cu privire la pericolul în care se află. Să nu lăsăm ca scenele solemne pe care le-a descoperit profeția să rămână nemenționate. Dacă poporul nostru ar fi pe jumătate treaz, dacă și-ar da seama de apropierea evenimentelor înfățișate în Apocalips, în comunitățile noastre s-ar face o reformă, și mult mai mulți ar crede în solie. Nu avem timp de pierdut; Dumnezeu ne invită să veghem pentru suflete ca unii care avem să dăm socoteală. Prezentați principiile noi și aduceți cu bogăție adevărul curat. El va fi ca o sabie cu două tăișuri. Dar nu vă prea grăbiți să luați o atitudine de controversă. Sunt timpuri când trebuie să stăm liniștiți și să vedem mântuirea lui Dumnezeu. Lăsați să vorbească Daniel, lăsați să vorbească Apocalipsul și să spună ce este adevărul. Dar oricare ar fi subiectul pe care-l prezentați, înălțați-L pe Isus ca centru al nădejdii; „Rădăcina și sămânța lui David, Luceafărul strălucitor de dimineață”. (Apocalipsa 22, 16.)
Adunări de mulțumire
La serviciile de la adunările noastre în tabără ar trebui să fie muzică vocală și instrumentală. Instrumentele muzicale au fost folosite pe vremuri la serviciile religioase. Închinătorii lăudau pe Dumnezeu cu harpa și țimbalul, și muzica instrumentală ar trebui să-și aibă locul ei la serviciile noastre. Ea va face ca interesul să sporească. și ar trebui să aibă loc în fiecare zi o adunare de laudă și mulțumire, un serviciu simplu de mulțumiri la adresa lui Dumnezeu. Ar fi mult mai multă putere în adunările noastre în tabără, dacă am avea o adevărată înțelegere a bunătății, milei și îndelungii răbdări a lui Dumnezeu și dacă de pe buzele noastre s-ar revărsa mai multe laude pentru onoarea și slava Numelui Lui. Avem nevoie să cultivăm mai multă căldură în suflet. Domnul zice: „Cine aduce mulțumiri ca jertfă, acela Mă proslăvește”. (Psalmii 50, 23.)
Lucrarea lui Satana este aceea de a vorbi despre cele care-l privesc pe el, și el e încântat ca oamenii să vorbească despre puterea, despre lucrarea lui prin copiii oamenilor. Prin dedare la asemenea convorbiri, mintea se întunecă, devine nemulțumită și respingătoare. Noi putem deveni canale de transmisie ale lui Satana, prin care se revarsă cuvinte care nu aduc lumina soarelui în nici o inimă. Dar să ne hotărâm să nu fie așa. Să ne hotărâm să nu fim canale prin care Satana să transmită gânduri întristătoare, neplăcute. Cuvintele noastre să nu fie o mireasmă de moarte spre moarte, ci de viață spre viață.
Prin cuvintele pe care le spunem oamenilor și prin rugăciunile pe care le înălțăm, Dumnezeu dorește să dăm o dovadă de netăgăduit că avem o viață spirituală. Noi nu ne bucurăm de plinătatea binecuvântării pe care Domnul a pregătit-o pentru noi, deoarece nu cerem cu credință. Dacă am exercita credința în Cuvântul viului Dumnezeu, am avea cele mai bogate binecuvântări. Noi Îl dezonorăm pe Dumnezeu prin lipsa noastră de credință; de aceea nu putem împărtăși altora viață, aducând o mărturie vie și înălțătoare. Noi nu putem da ceea ce nu avem.
Dacă vom umbla smeriți cu Dumnezeu, dacă vom lucra în Spiritul lui Hristos, nimeni dintre noi nu va purta poveri grele. Noi le vom pune asupra Marelui purtător de poveri. Atunci putem să așteptăm biruința în prezența lui Dumnezeu, în comuniunea iubirii Sale. De la început până la sfârșit, fiecare adunare în tabără poate fi un praznic al dragostei, datorită prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său.
Tot cerul e interesat de mântuirea noastră. Îngerii lui Dumnezeu, mii de mii și de zece mii de ori zece mii, sunt însărcinați să servească celor care vor moșteni mântuirea. Ei ne feresc de rău și dau înapoi puterile întunericului care caută nimicirea noastră. Nu avem noi oare motive să fim recunoscători în fiecare clipă, să fim recunoscători chiar și atunci când în mod aparent se ivesc greutăți pe cărarea noastră?
Domnul Însuși este sprijinul nostru. „Strigă de bucurie fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură-te și saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului!”... „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, și nu va mai putea de veselie pentru tine”. (Țefania 3, 14.17.) Aceasta este mărturia pe care Domnul dorește să o prezentăm lumii. Lauda Lui să fie pururea în inimile noastre și pe buzele noastre.
O asemenea mărturie va avea influență asupra altora. Atunci când căutăm să-i întoarcem pe oameni de la plăcerea îngăduințelor egoiste, de a-și asigura fericirea, trebuie să le arătăm că noi avem ceva mai bun decât ceea ce caută ei. Când Isus a vorbit cu femeia samariteancă, El n-a mustrat-o că a venit să scoată apă din fântâna lui Iacov, ci i-a prezentat ceva de o nespus de mare valoare. În comparație cu fântâna lui Iacov, El i-a prezentat fântâna apelor vii. „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu”, a zis El, „și Cine este Cel ce-ți zice: «Dă-Mi să beau», tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie.... Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viață veșnică”. (Ioan 4, 10-14.)
Biserica are nevoie de o experiență proaspătă, vie, a membrilor, care au deprinderea de a fi în legătură cu Dumnezeu. Mărturii și rugăciuni seci, fără viață, lipsite de manifestarea lui Hristos în ele, nu sunt un ajutor pentru oameni. Dacă toți aceia care se pretind a fi copii ai lui Dumnezeu ar fi plini de credință, de lumină și de viață, ce mărturie minunată s-ar da acelora care vin să asculte adevărul! Și cât de multe suflete s-ar putea câștiga la Hristos!
Eforturi de redeșteptare
La adunările noastre în tabără se fac mult prea puține eforturi de redeșteptare. E o prea slabă căutare a Domnului. Ar trebui să se țină adunări de redeșteptare de la începutul și până la sfârșitul adunării. Ar trebui să se facă cele mai hotărâte eforturi pentru a trezi poporul. Să se vadă de către toți că sunteți plini de zel pentru că aveți o solie minunată din cer. Spuneți-le că Domnul vine, aducând cu El judecata, și că nici împărații, nici cârmuitorii, nici bogăția, nici influența nu vor izbuti să abată judecățile care urmează să cadă în curând. La încheierea fiecărei adunări, ar trebui să se facă apel pentru luare de hotărâri. Ocupați-vă stăruitor de cei interesați, până ce aceștia sunt bine întăriți în credință.
Noi trebuie să fim mai categorici în râvna noastră. Trebuie să vorbim despre adevăr atât în particular, cât și în public, prezentând fiecare argument, stăruind asupra fiecărui motiv de o greutate infinită, pentru a-i atrage pe oameni la Mântuitorul cel înălțat pe crucea crudă. Dumnezeu dorește ca fiecare om să obțină viața veșnică. Vedeți cum prin tot Cuvântul lui Dumnezeu se manifestă spiritul urgenței, al implorării bărbaților și femeilor să vină la Hristos, să se lepede de poftele și patimile stricăcioase, care corup sufletul. Noi trebuie să-i zorim cu toate puterile noastre, să vină la Isus și să primească viața Lui de tăgăduire de sine și sacrificiu. Trebuie să arătăm că îi așteptăm să facă bucurie inimii lui Hristos, folosind fiecare dar al Lui pentru cinstirea Numelui Său.
Mulți din cei care vin la adunare sunt obosiți și împovărați de păcat. Ei nu se simt siguri în credința lor religioasă. Ar trebui să se ofere ocazia celor care sunt neliniștiți și care doresc odihnă în spirit să găsească ajutor. După o predică, cei ce doresc să-L urmeze pe Hristos ar trebui să fie invitați să facă cunoscută dorința lor. Invitați-i pe toți aceia care nu sunt mulțumiți de starea lor să se pregătească pentru venirea Domnului, și toți cei care se simt împovărați și apăsați să vină la o parte. Cei spirituali să stea de vorbă cu sufletele acestea. Rugați-vă cu ele și pentru ele. Să se folosească mult timp în rugăciune și în studierea amănunțită a Cuvântului lui Dumnezeu. Toți să primească realitățile credinței în sufletul lor, prin credința că Spiritul Sfânt le va fi dat, deoarece ei au o adevărată foame și sete după neprihănire. Învățați-i cum să se predea lui Dumnezeu, cum să creadă, cum să ceară împlinirea făgăduințelor. Iubirea profundă a lui Dumnezeu trebuie să fie exprimată în cuvinte de încurajare, în cuvinte de rugăciune și mijlocire.
Să se dea pe față mult mai multă luptă împreună cu Dumnezeu pentru salvarea sufletelor. Lucrați dezinteresat, dar în mod hotărât, cu gândul de a nu scăpa nimic. Determinați sufletele să vină la ospățul de nuntă al Mielului. Să fie mai multă rugăciune, mai multă credință și primire și mai multă împreună lucrarea cu Dumnezeu.
Se dă pe față cea mai întristătoare nepăsare și neglijență în ceea ce privește marea mântuire. Cei nepăsători trebuie să fie treziți, altfel vor fi pierduți. Întrucât Dumnezeu a dat pe unicul Său Fiu pentru a mântui pe păcătosul vinovat, El intenționează ca prin uneltele Sale să strice lucrarea agenților omenești și satanici, care s-au unit pentru a distruge sufletul. Domnul a luat toate măsurile pentru ca Mântuitorul cel înălțat să fie făcut cunoscut păcătoșilor. Deși sunt morți în nelegiuire și păcate, atenția lor trebuie să fie trezită prin predicarea lui Hristos cel răstignit. Oamenii trebuie să fie convinși de răul care se află în păcat. Ochii vinovatului trebuie să fie luminați. Toți cei care au fost atrași la Hristos trebuie să povestească despre iubirea Lui. Oricine a simțit puterea aducătoare de pocăință a lui Hristos asupra propriului său suflet, să facă tot ce poate în Numele Domnului.
Valoarea infinită a jertfei cerute pentru răscumpărarea noastră dă pe față faptul că păcatul este un rău îngrozitor. Dumnezeu ar fi putut să șteargă această pată urâtă de pe creațiunea Lui, distrugând pe păcătos de pe fața pământului. Dar, „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. (Ioan 3, 16.) Pentru ce nu caută toți aceia care pretind că-L iubesc pe Dumnezeu să-i lumineze pe semenii și asociații lor, pentru ca ei să nu mai neglijeze această mare mântuire?
Hristos S-a dat pe Sine la o moarte rușinoasă și chinuitoare, care a arătat marele Său chin sufletesc pentru a mântui ceea ce era pierdut. Da, Hristos poate, Hristos vrea, Hristos dorește să mântuiască pe toți aceia care vin la El! Vorbiți sufletelor care sunt în primejdie și faceți-le să privească la Isus pe cruce, murind pentru a face cu putință pentru El să ierte. Din inima voastră prea plină de iubirea duioasă și îndurătoare a lui Hristos, vorbiți păcătosului. Dați pe față un zel profund; dar de la cel care se străduiește să câștige sufletele, pentru a privi și a trăi, să nu se audă nici o notă stridentă și aspră. Mai întâi căutați să aveți propriul vostru suflet consacrat lui Dumnezeu. Atunci când priviți la Mijlocitorul vostru în ceruri, inima voastră să fie zdrobită. Atunci, domoliți și supuși, puteți să vă adresați păcătoșilor care se pocăiesc, ca unii care vă dați seama de puterea iubirii răscumpărătoare. Rugați-vă împreună cu sufletele acestea, aducându-le prin credință la piciorul crucii, duceți gândul lor împreună cu gândul vostru și fixați-le ochiul credinței acolo unde priviți voi, la Isus, purtătorul de păcat. Faceți-le să-și îndepărteze privirea de la biata lor ființă păcătoasă și să se uite la Mântuitorul, și biruința e câștigată. Ei privesc personal la Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Ei văd Calea, Adevărul și Viața. Soarele neprihănirii își revarsă razele strălucitoare în inimă. Fluxul bogat al iubirii răscumpărătoare se va revărsa în sufletul ars și însetat, păcătosul fiind salvat pentru Isus Hristos.
Hristos, și El răstignit; vorbiți despre aceasta, puneți aceasta în rugăciunile voastre, cântați despre aceasta și veți zdrobi și câștiga inimi. Aceasta e puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu pentru a aduna sufletele pentru Hristos. Frazele formale, alcătuite mai dinainte, prezentarea de subiecte simple, numai din dorința de controversă, produc puțin bine.... Iubirea înduioșătoare a lui Dumnezeu din inima lucrătorilor va fi recunoscută de către aceia pentru care ei lucrează. Sufletele însetează după apa vieții. Nu fiți cisterne crăpate. Dacă dați pe față iubirea lui Dumnezeu înaintea lor, atunci îi puteți conduce pe cei flămânzi și însetați la Isus, și El le va da pâinea vieții și apa mântuirii.
Lucrarea personală
Servii lui Dumnezeu trebuie nu numai să predice Cuvântul de la amvon, ci să vină în contact personal cu oamenii. Când se ține o predică se seamănă sămânță prețioasă. Dar, dacă nu se fac eforturi personale pentru a cultiva solul, sămânța nu prinde rădăcină. Dacă inima nu este înmuiată și supusă de către Duhul lui Dumnezeu, atunci mare parte din predică se pierde. Observați-i pe aceia din adunare, care par să fie interesați, și vorbiți-le după terminarea serviciului divin. Câteva cuvinte rostite în particular vor face adesea mai mult bine decât a făcut întreaga predică. Întrebați-i pe ascultători cum li se par subiectele prezentate, dacă problema este clară pentru mintea lor. Prin bunătate și prietenie, arătați că voi aveți un interes real pentru ei și o grijă pentru sufletele lor. Mulți au fost făcuți să creadă că noi, ca popor, nu credem în convertire. Atunci când facem apel la ei să vină la Hristos, inimi vor fi mișcate și prejudecata va fi înlăturată.
Lecturi Biblice
Ori de câte ori lucrul acesta este cu putință, fiecare predică mai importantă ar trebui să fie urmată de un studiu biblic. Aici se pot face aplicații cu privire la punctele care au fost prezentate, se pot pune întrebări și se pot fixa idei drepte. Mai mult timp ar trebui să fie consacrat educării cu răbdare a oamenilor, dându-le prilej să se exprime. Oamenilor le trebuie învățătură, rând după rând și precept după precept.
De asemenea, ar trebui să se țină adunări speciale, pentru aceia care sunt interesați în adevărurile prezentate și care au nevoie să fie instruiți. La aceste adunări, oamenii ar trebui să fie invitați și toți, atât credincioși, cât și necredincioși, ar trebui să aibă ocazia să pună întrebări cu privire la punctele care nu au fost înțelese pe deplin. Dați-le tuturor ocazia de a vorbi despre lucrurile care-i neliniștesc, căci vor avea din acestea. În toate predicile și în toate studiile biblice, oamenii trebuie să vadă că, la fiecare punct, un lămurit „Așa zice Domnul” este dat pentru credința și doctrinele pe care noi le susținem.
Aceasta era metoda Domnului Hristos de a da învățătură. Când vorbea poporului, ei se întrebau ce anume vrea El să le spună. Celor care căutau cu umilință lumina, El era totdeauna gata să le explice cuvintele Sale. Dar Hristos nu încuraja critica și luarea în râs și nici noi nu ar trebui să le încurajăm. Când oamenii încearcă să provoace o discuție cu privire la punctele de credință controversate, spuneți-le că adunarea n-a fost rânduită pentru scopul acesta.
Când răspundeți la o întrebare, fiți siguri că ascultătorii văd și recunosc că s-a răspuns la ea. Nu lăsați ca o întrebare să fie trecută cu vederea, spunându-le să o mai pună cu o altă ocazie. Luați pulsul lucrării voastre pas cu pas și căutați să știți cât de mult ați câștigat.
În asemenea adunări, aceia care înțeleg solia pot pune întrebări care vor aduce lumină asupra punctelor adevărului. Dar unii poate că nu vor avea înțelepciunea să facă acest lucru. Când unii pun întrebări care servesc numai pentru a tulbura mintea și a semăna semințele îndoielii, ei ar trebui sfătuiți să se abțină de la asemenea întrebări. Noi trebuie să învățăm când să vorbim și când să tăcem, să învățăm să semănăm semințele credinței, să răspândim lumină, și nu întuneric.
Un cuvânt la timp
Aceia care se mențin într-o dispoziție continuă de rugăciune vor fi în stare să spună un cuvânt la timp celor care sunt aduși în cercul sferei lor de influență; căci Dumnezeu va da înțelepciunea pe temeiul căreia ei să poată servi Domnului Isus. „Căci înțelepciunea va veni în inima ta, și cunoștința va fi desfășurarea sufletului tău; chibzuința va veghea asupra ta; priceperea te va păzi”. (Proverbe 2, 10-11.) Vei deschide gura cu înțelepciune și pe limba ta va fi legea bunătății.
Dacă aceia care pretind a fi creștini vor lua seama la Cuvântul lui Hristos, toți cei care vin în contact cu ei vor recunoaște că ei au fost cu Isus și au învățat de la El. Ei vor reprezenta pe Hristos și cele veșnice vor fi tema lor. Realitățile veșnice vor fi aduse aproape. Ei vor veghea asupra sufletelor ca unii care au să dea socoteală. Aceasta înseamnă mult mai mult decât par să gândească unii. Aceasta înseamnă a pleca și a căuta oaia pierdută.
Adunarea de fonduri
Nimeni nu trebuie să speculeze adunările în tabără atunci când poate fi atinsă cea mai mare audiență, pentru a prezenta anumite lucrări sau a strânge bani pentru diferite scopuri de binefacere, care devin din ce în ce mai numeroase. Obiectivele care ar trebui să fie prezentate poporului la adunările de tabără sunt: lucrarea lui Dumnezeu în slujirea Cuvântului, vestirea adevărului în ținuturile îndepărtate, marele interes pentru educație în câmpurile noi și înființarea de sanatorii, care să fie în legătură cu lucrarea de vestire a Evangheliei.
Rezultatele lucrării în tabără
O mare lucrare trebuie să fie adusă la îndeplinire la adunările noastre în tabără. Domnul a onorat în chip deosebit aceste adunări, pe care El le-a numit adunări sfinte. La adunările acestea vin mii de oameni, mulți numai din curiozitate, să vadă și să audă ceva nou. Dar atunci când aud solia adevărului și vin în contact cu aceia care-l cred, mulți sunt impresionați. Ei văd că poporul acesta nu este așa cum s-a spus despre el. Prejudecata, opoziția, și nepăsarea sunt înlăturate, și ei ascultă cu interes sincer la cuvântul rostit.
Domnul are reprezentanții Săi în toate bisericile. Acestor persoane nu li s-au prezentat adevărurile speciale de punere la probă pentru zilele de pe urmă, în împrejurări care să aducă convingerea inimii și a minții; de aceea, ei nu au tăiat, prin lepădarea luminii, legătura lor cu Dumnezeu. Sunt mulți aceia care au umblat credincioși în lumina care a strălucit pe cărarea lor. Ei doresc cu foame să cunoască mai mult cu privire la căile și faptele lui Dumnezeu. Pe întreaga față a pământului, bărbați și femei privesc cu dor spre cer. Rugăciuni, lacrimi și cereri se înalță de la sufletele care tânjesc după lumină, după har, după Duhul Sfânt. Mulți sunt chiar la marginea împărăției, așteptând doar să fie chemați înăuntru.
Atunci când învățăturile lui Hristos, adevărurile Bibliei în simplitatea lor, sunt puse înaintea acestor suflete, ele recunosc lumina și se bucură în ea. Îngrijorările lor pier dinaintea luminii adevărului ca roua dinaintea soarelui de dimineață. Concepțiile lor cu privire la adevărul biblic se fac mai cuprinzătoare și descoperirea lui Dumnezeu în Hristos ajunge la ei, arătându-le adâncimea, lărgimea și înălțimea tainei divine, spirituale, pe care mai înainte nu o înțelegeau și care nu poate fi explicată, ci doar exemplificată într-un caracter asemenea lui Hristos.
Mulți din cei care n-au nici o legătură cu nici o biserică, și care par a nu ține seamă de cerințele lui Dumnezeu, nu sunt în inima lor chiar atât de nepăsători pe cum s-ar părea. Chiar și cei mai nereligioși au momentele lor de convingere, când le vine dorul după ceva ce ei nu au. În fiecare târg și oraș sunt mulți oameni care nu merg la nici o biserică. Mulți dintre aceștia sunt atrași de adunările în tabără. Vin mulți care sunt sclavi ai păcatului, victime neajutorate ale obiceiurilor rele. Mulți sunt convinși și convertiți. Atunci când prin credință primesc făgăduința lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lor, robia obiceiurilor este înfrântă. Părăsindu-și plăcerile lor păcătoase, ei ajung liberi în Hristos Isus și se bucură de libertatea copiilor lui Dumnezeu. Aceasta e lucrarea ce trebuie făcută la adunările noastre în tabără. Prin aceste mijloace, mii de suflete vor fi câștigate la Hristos.