Prin adunările în tabără ținute în orașe, mii de oameni vor fi chemați să audă invitația la serbare: „Veniți, căci iată că toate sunt gata”. (Luca 14, 17.) După ce s-a trezit interesul poporului, noi nu trebuie să întrerupem brusc adunările, să strângem toate corturile, și să dăm impresia că adunarea s-a terminat. Exact atunci când sute de persoane au început să se intereseze, binele cel mai mare se poate realiza prin muncă credincioasă și sârguincioasă. De aceea adunările trebuie să fie în așa fel conduse, încât interesul public să fie menținut.
După una din adunările noastre în tabără, s-a pus problema continuării adunărilor în cort. Am povestit fraților un vis pe care-l avusesem. În visul meu, am văzut o clădire terminată numai în parte. Lucrătorii însă își adunau uneltele, pregătindu-se să plece și să o lase neterminată; dar eu am stăruit pe lângă ei să reconsidere situația. „Clădirea nu e terminată”, am spus eu, „veniți înapoi și continuați să lucrați până ce îi puneți acoperișul”. Atunci ei s-au întors și au continuat lucrarea. Așa că frații mei au ținut seama de sfatul meu de a rămâne și continua lucrul la adunarea în tabără. Ca rezultat, mai multe persoane au primit adevărul.
Nu e nevoie de atât de multe înfrângeri în eforturile costisitoare, făcute cu prilejul adunărilor în tabără sau al adunărilor în cort; nu e nevoie să fie atât de puțini snopi pentru a-i aduce la Domnul. În locurile unde stindardul adevărului prezent nu a fost niciodată înălțat, mai multe suflete ca oricând mai înainte vor fi acum convertite, ca rezultat al unei mari cantități de lucru. Pentru toți aceia ale căror mâini par să slăbească și să dea drumul, am un cuvânt: „Apucați steagul cu și mai multă tărie”. Credința zice: „Înaintați”. Voi nu trebuie să vă lăsați și nici să nu fiți descurajați. Nu există credință slabă, care înaintează în mod stăruitor.
Uneori, după o adunare în tabără, ar putea fi dificil să-i reții pe vorbitorii principali timp de mai multe săptămâni, pentru a spori interesul trezit. Poate va fi costisitor să păstrezi mai departe terenul și un număr îndestulător de corturi de familie în picioare pentru a menține aparența unei adunări în tabără. S-ar putea ca numai cu sacrificiu să rămână pe teren câteva familii pentru a ajuta pe predicatorii și lucrătorii biblici să stea de vorbă și să țină lecturi biblice cu cei care vin la adunări, să-i viziteze pe oameni în căminurile lor și să le vorbească despre binecuvântările primite la adunări. Fără îndoială va fi greu să se asigure un număr îndestulător de lucrători pentru a face lucrarea cu succes. Dar rezultatele vor îndreptăți efortul. Numai prin astfel de eforturi sârguincioase și energice ca acestea au ajuns unele din adunările în tabără să fie instrumentul prin care s-au înființat comunități puternice și active. Și numai printr-o astfel de lucrare plină de zel solia îngerului al treilea trebuie să fie dusă oamenilor din orașele noastre.
Uneori, un mare număr de vorbitori participă la o adunare în tabără timp de câteva zile, și, exact atunci când interesul poporului este pe deplin trezit, aproape toți se găsesc să meargă la o altă adunare, lăsând în urmă doi sau trei vorbitori, pentru a lupta cu influența deprimantă a demontării și îndepărtării corturilor de familie. Ar fi cu mult mai bine dacă adunările ar continua un timp mai îndelungat, dacă ar veni persoane de la fiecare comunitate, pregătite pentru a rămâne o lună sau mai mult, ajutând la adunări și învățând cum să lucreze în mod acceptabil. Ei ar putea să ducă o experiență valoroasă în comunitățile lor, atunci când revin acasă. Va fi cu atât mai bine dacă unii dintre aceiași vorbitori, care au trezit interesul oamenilor în timpul celei mai masive participării la o adunare, ar rămâne pentru a continua lucrarea printr-un efort prelungit, perfect organizat. Pentru a conduce adunările în acest fel, s-ar cere să aibă loc mai multe adunări de felul acesta, neîngăduind ca numai câteva persoane să participe la toate adunările. Dar noi trebuie să ne aducem aminte că lucrarea trebuie să fie săvârșită, „nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, -- zice Domnul oștirilor”. (Zaharia 4, 6.)
Lucrarea nu trebuie să înceteze atunci când adunările de pe terenurile taberei se sfârșesc. Doctrine noi și necunoscute au fost prezentate oamenilor. Cei care au fost convinși și care doresc să primească adevărul vor avea de dat piept cu opoziția cea mai subtilă și mai hotărâtă. Deservenți cultici, prieteni și cunoștințe vor face orice efort pentru a smulge semințele adevărului semănate în inimă. Noi nu trebuie să lăsăm ca sămânța să fie smulsă în felul acesta. Nu trebuie să îngăduim ca ea să se ofilească din lipsă de umezeală.
Schimbările tind să slăbească influența adunărilor. Continuați adunările pe terenul taberei ori de câte ori lucrul acesta este cu putință. Dar atunci când pare că e necesar să se facă mutarea, cortul cel mare să fie mutat într-un loc favorabil, iar serviciile să se continue acolo. Să se înființeze o misiune. Achiziționați un loc potrivit, și un număr de lucrători să se unească pentru a forma o familie misionară. Aceasta să fie sub grija unui bărbat și a soției sale, care sunt persoane destoinice și consacrate și a căror influență va da tărie lucrării.
Urmărind interesul manifestat după o adunare în tabără, sunt necesare ajutoare în diferite ramuri de lucrare, și ocaziile acestea ar trebui să fie ca niște școli pentru formarea de lucrători. Tineri să lucreze împreună cu lucrători cu experiență, care se vor ruga cu ei și-i vor învăța cu răbdare. Femei consacrate ar trebui să se angajeze în lucrarea biblică din casă în casă. Unii dintre lucrători ar trebui să facă colportaj, vânzând literatură și dăruind cu chibzuință celor care nu pot să cumpere.
Unii dintre lucrători să participe la adunările religioase din alte comunități atunci când se prezintă ocazia să participe la ele. Isus, când era numai de doisprezece ani, S-a dus la școala preoților și rabinilor de la templu și le-a pus întrebări. În această școală de la templu, se țineau zilnic studii, cam în felul în care conducem noi studiile biblice. Isus punea întrebări ca unul care vrea să învețe, dar întrebările Lui furnizau material nou pentru preoții aceia învățați, ca ei să cugete asupra lor. Astăzi, s-ar putea face o lucrare asemănătoare. Tineri cu judecată ar trebui să fie încurajați să participe la adunările „Asociației Tinerilor Creștini”, nu cu scopul de a da naștere la dezbateri, ci pentru a cerceta Scripturile cu ei și a le sugera idei ajutătoare.
Dacă lucrarea s-ar fi făcut cu râvnă și vigoare în aceste feluri diferite și după toate adunările noastre în tabără, mult mai multe suflete s-ar fi adunat ca rod al seminței semănate la adunări.
Lucrătorii să facă cunoștință cu poporul și să le citească cuvintele prețioase ale lui Hristos. Înălțați în mijlocul lor pe Isus cel răstignit și în curând cei care au auzit avertizare din partea predicatorilor la cort, și au fost convinși, vor fi atrași pentru a pune în continuare întrebări. Acesta este timpul când să se prezinte motivele credinței noastre, și aceasta cu blândețe și cu teamă, nu o teamă de sclav, ci o teamă plină de grijă, ca nu cumva să vorbim neînțelepțește. Prezentați adevărul în toată frumusețea lui, în simplitate și sinceritate, dând hrana la timp și dând fiecăruia partea lui de hrană.
Lucrarea aceasta cere ca voi să vegheați asupra sufletelor, ca unii care aveți să dați seama. Duioșia lui Hristos trebuie să stăpânească inima lucrătorului. Dacă aveți iubire față de suflete, veți da pe față o grijă gingașă pentru ele. Veți înălța rugăciuni smerite, zeloase, din inimă, pentru aceia pe care-i vizitați. Mireasma iubirii lui Hristos va fi descoperită în lucrarea voastră. Acela care și-a dat propria Sa viață pentru viața lumii va colabora cu lucrătorul neegoist pentru a face impresie asupra inimii omului.
Lucrarea unui evanghelist
Ținerea de lecturi biblice, rugăciunea în familii -- constituie lucrarea unui evanghelist și lucrarea aceasta trebuie să fie împletită cu aceea de predicare. Dacă lucrarea aceasta este omisă, predicarea, în cea mai mare măsură, va fi un eșec. Apropiați-vă de oameni prin lucrarea personală. Învățați-i că iubirea lui Dumnezeu trebuie să pătrundă în sanctuarul vieții de familie.
Nu vă asumați nici un fel de glorie. Nu lucrați cu sufletul împărțit, căutând în același timp să serviți și eului, și lui Dumnezeu. Eul să dispară. Cuvintele voastre să-i conducă pe cei obosiți și împovărați să-și aducă poverile la Isus. Lucrați ca unii care-L vedeți pe Acela care stă la dreapta voastră, gata să vă dea destoinicia și toată puterea Sa în orice primejdie. Domnul este Sfetnicul vostru, Călăuza voastră, Căpetenia mântuirii voastre. El merge înaintea voastră, biruitor și ca să biruiască.
La drumuri și la garduri
Porunca lui Hristos pentru poporul Său este: „Ieși la drumuri și la garduri și pe cei ce-i vei găsi, silește-i să intre, ca să Mi se umple casa”. (Luca 14, 23.)
Chemarea la ospățul Evangheliei trebuie să fie dusă mai întâi la drumuri. Ea trebuie să fie prezentată acelora care pretind că se află pe drumurile vieții creștine: membrilor diferitelor biserici. „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul”. (Apocalipsa 2, 7.) În bisericile acestea sunt închinători adevărați și sunt închinători falși. Trebuie făcută o lucrare pentru aceia care au căzut de la iubirea lor dintâi, care și-au pierdut râvna și interesul pentru cele spirituale. Noi trebuie să-i avertizăm pe aceia care se dau drept creștini, dar care sunt călcători ai Legii lui Dumnezeu. Lor trebuie să li se dea solia.
Domnul zice: „Îngerului Bisericii din Sardes, scrie-i: «Iată ce zice Cel ce are cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele: „Știu faptele tale, că îți merge numele că trăiești, dar ești mort. Veghează și întărește ce rămâne, ce e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ți aminte dar cum ai primit și auzit! Ține, și pocăiește-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț, și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine”.»” (Apocalipsa 3, 1-3.)
Avertizarea pentru ultima biserică trebuie, de asemenea, să fie vestită la toți cei care pretind a fi creștini. Solia laodiceană, ca o spadă ascuțită, cu două tăișuri, trebuie să fie dusă tuturor bisericilor: „Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece nici în clocot, am să te vărs din gura Mea! Pentru că zici: «Sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic», și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești; și haine albe, ca să te îmbraci cu ele, și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doftorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi. Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te!” (Apocalipsa 3, 15-19.) Lucrarea noastră este aceea de a vesti solia aceasta. Depunem noi toate eforturile pentru ca bisericile să fie avertizate?
Noi avem o lucrare de făcut pentru deservenții celorlalte biserici. Dumnezeu dorește ca ei să fie mântuiți. Și ei, ca și noi, pot avea nemurirea numai prin credință și ascultare. Noi trebuie să lucrăm pentru ei cu râvnă, pentru ca să o poată obține. Dumnezeu dorește ca ei să aibă o parte de îndeplinit în lucrarea Lui specială pentru acest timp. El dorește ca ei să fie printre aceia care dau casei Sale hrană la timp. Pentru ce nu s-ar angaja ei la această lucrare?
Predicatorii noștri ar trebui să caute să se apropie de deservenții celorlalte denominațiuni. Rugați-vă pentru și împreună cu oamenii aceștia, pentru care mijlocește Hristos. Ei au o răspundere solemnă. Ca soli ai lui Hristos, noi ar trebui să dăm pe față un interes profund și plin de zel pentru acești păstori ai turmei.
Invitația, care trebuie să fie adresată celor de la „drumuri”, să fie adresată tuturor acelora care au o parte activă în treburile lumii, învățătorilor și conducătorilor poporului. Acelora care poartă răspunderi grele în viața publică -- medici și învățători, juriști și judecători, funcționari publici și oameni de afaceri -- ar trebui să li se adreseze o solie clară și distinctă. „Ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8, 36-37.)
Noi vorbim și scriem foarte mult despre săracii trecuți cu vederea; dar n-ar trebui oare să se dea o oarecare atenție și bogaților trecuți cu vederea? Mulți privesc la clasa aceasta ca fiind fără nădejde și fac prea puțin pentru a le deschide ochii acelora care, orbiți și zăpăciți de puterea lui Satana, au pierdut veșnicia din socotelile lor. Mii de oameni bogați au intrat în mormintele lor neavertizați, deoarece au fost judecați după aparențe și au fost trecuți cu vederea, ca fiind persoane pentru care nu mai e nici o nădejde. Dar oricât ar părea ei de nepăsători, mi s-a arătat că cea mai mare parte din grupa aceasta sunt cu sufletul împovărat. Sunt mii de oameni bogați care sunt pe moarte din lipsă de hrană spirituală. Multe dintre oficialități simt nevoia după ceea ce nu au. Puțini dintre ei merg la biserică, deoarece simt că nu au nici un folos din aceasta. Învățătura pe care o aud nu le mișcă sufletul. Să nu facem oare nici un efort personal în favoarea lor?
Unii vor întreba: Am putea ajunge la ei prin publicații? Sunt mulți la care nu se va ajunge în felul acesta. Ceea ce le trebuie este efortul personal. Trebuie să piară ei fără o avertizare specială? În vremurile trecute, n-a fost așa. Servii lui Dumnezeu au fost trimiși să spună celor din locurile înalte că ei pot afla odihnă și pace numai în Domnul Isus Hristos.
Maiestatea cerului a venit în lumea noastră pentru a mântui ce era pierdut, neamul omenesc căzut. Eforturile Lui cuprindeau nu numai pe cei lepădați, ci și pe cei din locurile de cinste. În chip iscusit, El a lucrat pentru a găsi acces la sufletele din clasele de sus, care nu-L cunoșteau pe Dumnezeu și nici nu țineau poruncile Lui.
Aceeași lucrare s-a continuat după înălțarea lui Hristos la cer. Inima îmi este înduioșată atunci când citesc despre interesul arătat de Domnul față de Corneliu. Corneliu era un om dintr-o poziție înaltă, un ofițer în armata romană, dar trăia într-o strictă armonie cu toată lumina pe care o primise. Domnul i-a trimis din cer o solie specială și, printr-o altă solie, l-a îndrumat pe Petru să-l viziteze și să-i aducă lumină. Ar fi o mare încurajare pentru noi, în lucrarea noastră, dacă ne-am gândi la mila și iubirea duioasă a lui Dumnezeu pentru aceia care caută lumină și se roagă pentru ea.
Sunt mulți care mi-au fost arătați ca fiind la fel ca și Corneliu, oameni pe care Dumnezeu dorește să-i pună în legătură cu biserica Sa. Simpatiile lor sunt cu poporul Domnului, păstrător al poruncilor. Dar firele care-i leagă cu lumea îi țin tare. Ei nu au curajul moral de a lua poziție alături de cei smeriți. Noi trebuie să facem eforturi speciale pentru aceste suflete, care au nevoie de o atenție specială datorită răspunderilor și ispitelor lor.
Din lumina dată mie, știu că un lămurit „Așa zice Domnul” ar trebui să fie spus acum oamenilor care au influență și autoritate în lume. Ei sunt ispravnici cărora Dumnezeu le-a încredințat răspunderi importante. Dacă ar accepta chemarea Lui, Dumnezeu i-ar folosi în lucrarea Sa.
Sunt în lume oameni cărora Dumnezeu le-a dat putere de organizare, care este necesară pentru ducerea mai departe a lucrării pentru aceste zile de pe urmă. Sunt necesari oameni care pot prelua administrarea instituțiilor, oameni care pot să lucreze ca educatori și conducători în conferințele noastre. Dumnezeu invită oameni care pot să privească înainte și să-și dea seama de lucrarea care urmează să fie făcută, care pot să lucreze ca financiari credincioși, bărbați care vor sta tari ca stânca la principii, în orice primejdie și criză s-ar ivi.
Lucrarea are nevoie acum, așa cum a avut nevoie și în anii trecuți, de talentele care erau în planul lui Dumnezeu să le aibă. Dar atât de mult egoism a fost întreținut în instituțiile noastre, încât Domnul nu a intervenit să-i aducă în lucrarea Sa pe aceia care ar fi trebuit să fie legați de ea. El a văzut că ei nu ar fi fost recunoscuți și apreciați după cum se cuvenea.
Dumnezeu caută lucrători zeloși și smeriți, care vor duce adevărul la clasele cele mai înalte. Nu prin contacte întâmplătoare, accidentale, pot fi atrași la Hristos cei bogați, cei iubitori de lume și cei care se închină lumii. Un efort personal, hotărât, trebuie să fie făcut de către bărbați și femei, plini de duh misionar, persoane care nu se vor lăsa și nu vor fi descurajate.
Noi ar trebui să ținem adunări de rugăciune, cerând ca Domnul să deschidă calea, pentru ca adevărul să pătrundă în cetățuile în care Satana și-a așezat tronul și să împrăștie umbra pe care el a aruncat-o de-a curmezișul cărării celor pe care el caută să-i înșele și să-i distrugă. Noi avem asigurarea: „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”. (Iacov 5, 16.)
Solicitați rugăciuni pentru sufletele pentru care lucrați; prezentați-le înaintea bisericii ca subiecte pentru rugăciunile ei. Va fi exact ceea ce au nevoie membrii bisericii -- ca mintea lor să fie abătută de la micile lor necazuri, să simtă o mare povară, un interes personal, pentru un suflet care e gata să piară. Alegeți un alt suflet și încă unul, căutând zilnic călăuzire de la Dumnezeu, așezând totul înaintea Lui în rugăciune călduroasă, și lucrând cu înțelepciune dumnezeiască. Când faceți lucrul acesta, Dumnezeu vă va da Duhul Sfânt pentru a convinge și converti sufletul.
Sunt unii care sunt pregătiți în mod deosebit pentru a lucra pentru clasele de sus. Aceștia ar trebui să-L caute zilnic pe Dumnezeu, făcând un studiu din modul în care trebuie să se apropie de aceste persoane, nu numai să facă o cunoștință întâmplătoare cu ele, ci să se prindă bine de ele prin efort personal și prin credință vie, manifestând o adâncă iubire pentru suflete, o adevărată preocupare și grijă, ca acestea să aibă o cunoaștere a adevărului, așa cum este în Dumnezeu.
Pentru ca să ajungă la clasele acestea, credincioșii înșiși ar trebui să fie epistole vii, „cunoscute și citite de toți oamenii”. (2 Corinteni 3, 2.) Noi nu reprezentăm atât de deplin, cum am putea, caracterul înnobilator al adevărului. Noi suntem în primejdia de a deveni mărginiți și egoiști. Cu frică și cutremur de a nu greși, ar trebui să ne aducem zilnic aminte de lucrul acesta.
Aceia care lucrează pentru clasele mai de sus trebuie să se poarte ei înșiși cu adevărată demnitate, amintindu-și că îngerii sunt însoțitorii lor. Ei trebuie să păstreze comoara minții și a inimii bine umplute cu: „Stă scris”. Agățați în sălile memoriei cuvintele scumpe ale lui Hristos. Ele trebuie să fie prețuite cu mult mai mult decât aurul și argintul.
Noi nu trebuie să ascundem faptul că suntem adventiști de ziua a șaptea. Adevărul poate să se rușineze de noi, datorită faptului că felul nostru de purtare nu este în armonie cu principiile lui curate; dar niciodată noi nu trebuie să ne rușinăm de adevăr. Când aveți prilejul, mărturisiți credința voastră. Când cineva vă întreabă, arătați motivele nădejdii care este în voi, dar cu blândețe și cu teamă.
Ceea ce ne face în stare să atragem atenția altora la Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii este faptul de a ne da totdeauna seama de valoarea deosebită a jertfei ispășitoare a Domnului Hristos. Noi trebuie să devenim exponenți ai eficacității sângelui lui Hristos, prin care păcatele noastre au fost iertate. Numai în felul acesta putem ajunge la clasele mai înalte.
În lucrarea aceasta se vor ivi multe descurajări, se vor face multe descoperiri sfâșietoare de inimă. Hristos a spus că este mai ușor pentru o cămilă să treacă prin urechile acului decât pentru un om bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Dar la Dumnezeu totul este cu putință. El poate lucra și va lucra prin instrumente omenești asupra minții celor bogați a căror viață a fost devotată câștigului de bani.
Universul ceresc a așteptat multă vreme să conlucreze cu instrumentele omenești în lucrarea aceasta, pe care ei au evitat-o și au neglijat-o. Mulți care au încercat să facă lucrarea aceasta s-au lăsat de ea plini de descurajare, când, dacă ar fi stăruit, ar fi avut cel mai mare succes. Aceia care fac cu credincioșie lucrarea aceasta vor fi binecuvântați de Dumnezeu, neprihănirea Domnului Hristos va merge înaintea lor și slava Domnului va fi ariergarda lor.
Urmează să se săvârșească minuni de adevărată convertire, minuni care acum nu sunt observate. Cei mai mari bărbați ai omenirii nu sunt dincolo de puterea făcătoare de minuni a lui Dumnezeu. Dacă aceia care sunt împreună lucrători cu El vor fi oameni care știu să folosească ocaziile, făcându-și datoria cu curaj și credincioșie, Dumnezeu va converti oameni care ocupă locuri de răspundere, oameni inteligenți și cu influență. Prin puterea Duhului Sfânt, mulți vor accepta principiile divine. Privindu-L pe Isus în frumusețea Lui, în lepădarea și sacrificiul de Sine, bogatul plin de sine se va vedea, prin contrast, că este nenorocit, sărac, orb și gol și va ajunge atât de mic în ochii săi, încât Îl va prefera pe Hristos propriei sale persoane și va apuca viața veșnică.
Convertit la adevăr, el va deveni un instrument în mâna lui Dumnezeu, pentru a duce lumina mai departe. El va avea o povară specială pentru alte suflete din clasa aceasta neglijată. El va simți că i s-a încredințat o dispensațiune a Evangheliei pentru aceia care au făcut din lumea aceasta totul pentru ei. Timp și bani vor fi consacrați lui Dumnezeu, mijloace vor fi aduse în tezaur, talente și influențe vor fi convertite la adevăr și o nouă eficiență și putere se vor adăuga bisericii.
Hristos spune solilor Săi să meargă, de asemenea, și la cei de la drumuri și garduri, la cei săraci și smeriți de pe pământ. Mulți dintre aceștia nu înțeleg ce trebuie să facă pentru a fi mântuiți. Mulți sunt afundați în păcat. Mulți sunt în mizerie. Tot felul de boli îi fac să sufere, atât trupește, cât și sufletește. Ei doresc să afle o alinare pentru necazurile lor, și Satana îi ispitește să o caute în plăceri și pofte care-i duc la ruină și moarte. Ei își cheltuiesc banii pentru ceea ce nu e pâine, și munca lor pentru ce nu satură. Sufletele acestea nu trebuie trecute cu vederea.
Cu lucrarea de apărare a poruncilor lui Dumnezeu și de dregere a spărturii care a fost făcută în Legea Sa, noi trebuie să împletim mila pentru omenirea suferindă. Trebuie să dăm pe față cea mai mare iubire pentru Dumnezeu; trebuie să înălțăm monumentul Lui de aducere aminte, care a fost călcat în picioare de ... picioare nesfinte; și împreună cu lucrarea aceasta trebuie să dăm pe față îndurare, bunătate și cea mai duioasă milă pentru cei suferinzi și păcătoși.
În orice loc unde este prezentat adevărul, trebuie să se facă de la început eforturi pentru a predica Evanghelia celor săraci și a-i vindeca pe cei bolnavi. Lucrarea aceasta, făcută cu credincioșie, va adăuga la biserică multe suflete ale celor ce urmează să fie mântuiți.
Cei care se angajează în lucrarea din casă în casă vor găsi prilej de a servi în multe feluri. Ei urmează să se roage pentru bolnavi și să facă tot ce pot pentru a-i scăpa de suferințele lor. Ei ar trebui să lucreze printre cei umili, săraci și apăsați. Noi ar trebui să ne rugăm cu cei și pentru cei neajutorați, care n-au tăria și voința de a-și stăpâni poftele pe care patima le-a degradat. Trebuie să se facă eforturi serioase, stăruitoare, pentru mântuirea celor în a căror inimă s-a trezit un interes. La mulți se poate ajunge numai prin fapte de bunătate dezinteresată. Mai întâi, trebuie să li se dea un ajutor în nevoile lor trupești. Atunci când au dovezi ale unei iubiri neegoiste din partea noastră, va fi mai ușor pentru ei să creadă în iubirea lui Hristos.
Asistenții medicali sunt cel mai bine calificați pentru lucrarea aceasta; dar ar trebui ca și alții să fie uniți cu ei. Aceștia, deși nu sunt special învățați și formați pentru îngrijirea bolnavilor, pot învăța de la conlucrătorii lor modul cel mai bun de a lucra.
Vorbăria, fariseismul și lauda de sine abundă; dar acestea în nici un caz nu vor câștiga sufletele la Hristos. Iubirea curată și sfințită, o iubire de felul celei manifestate în activitatea lui Hristos este un parfum sacru. Ca și vasul de parfum pe care Maria l-a spart, iubirea va umple întreaga casă cu mireasma ei. Elocvența, cunoașterea adevărului, talente rare, amestecate cu iubire, sunt toate înzestrări prețioase. Dar numai îndemânarea, numai cele mai alese talente, ele singure nu pot lua locul iubirii.
Iubirea aceasta trebuie să fie manifestată de lucrătorii lui Dumnezeu. Iubirea pentru Dumnezeu și pentru aceia pentru care a murit Hristos va săvârși o lucrare pe care greu o putem pricepe. Aceia care nutresc și cultivă iubirea aceasta pot fi misionari cu succes.
Toți cei care se hotărăsc de partea lui Hristos trebuie să fie puși la lucru pentru alții, care sunt morți în abaterile și păcatele lor. Ori de câte ori s-a proclamat adevărul și oamenii au fost treziți și convertiți, credincioșii a trebuit să se unească îndată în facerea de bine, în manifestarea iubirii. Ori de câte ori a fost prezentat adevărul biblic, a trebuit să înceapă o lucrare a evlaviei practice. Ori de câte ori se înființează o comunitate, trebuie să se facă o lucrare misionară pentru cei neajutorați și suferinzi.
Îngrijirea de proprii noștri săraci
Ni se poruncește ca, atâta vreme „cât avem prilej, să facem bine la toți, și mai ales fraților în credință”. (Galateni 6, 10.) În lucrarea noastră de binefacere, ar trebui să se dea ajutor deosebit acelora care, prin prezentarea adevărului, sunt convinși și convertiți. Noi trebuie să avem grijă de aceia care au curajul moral de a accepta adevărul și care, ca o consecință, își pierd poziția lor socială și nu li se mai dă de lucru pentru a-și putea întreține familiile. Ar trebui să se ia măsuri pentru a-i ajuta pe săracii merituoși și a procura de lucru acelora care-L iubesc pe Dumnezeu și păzesc poruncile Lui. Ei nu trebuie lăsați fără ajutor spre a avea impresia că sunt forțați să lucreze în Sabat sau să moară de foame. Aceia care iau poziție de partea Domnului trebuie să vadă în adventiștii de ziua a șaptea un popor cu inima caldă, cu lepădare de sine și jertfire de sine, care, cu bucurie și voie bună, îi ajută pe frații lor în nevoie. Despre clasa aceasta vorbește îndeosebi Domnul atunci când spune: „Adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost”. (Isaia 58, 7.)
Slujbași și lucrători ai comunităților
Trebuie să se exercite multă grijă în alegerea slujbașilor pentru comunitățile noi. Aceștia să fie bărbați și femei temeinic convertiți. Să fie aleși aceia care sunt cel mai bine calificați pentru a da învățătură, care pot servi atât în cuvânt, cât și în faptă. E o profundă nevoie de a se lucra în toate ramurile.
Nu lăsați ca interesul să vă moleșească. Găsiți metode care vor aduce un adânc și viu interes în comunitățile noi. Toți cei care sunt legați de biserică ar trebui să lucreze cu toată capacitatea lor pentru a întări biserica și a face adunările atât de pline de viață, încât cei din afară să fie atrași și interesați. Toți ar trebui să considere drept un păcat faptul de a lăsa ca interesul să scadă când avem adevărurile atât de sfinte și solemne din Scripturile Sfinte pe care să le repetăm iar și iar. Imprimați în inima tuturor nevoia botezului cu Duhul Sfânt, a sfințirii membrilor bisericii, așa încât ei să fie vii, să crească și să aducă rod, fiind plantați de Dumnezeu.
Dumnezeu caută lucrători plini de lepădare de sine, plini de jertfire de sine. Aceia care își consacră timpul dat lor de Dumnezeu în căutarea de suflete, în lucrarea chinuitoare pentru suflete, în a veghea pentru suflete, ca unii care trebuie să dea socoteală, vor obține o experiență bogată. Atunci când comunică altora adevărurile prețioase ale Cuvântului lui Dumnezeu, propria lor inimă se va deschide pentru pătrunderea Cuvântului. Ei vor fi învățați de Marele Învățător.
Hristos a deschis un izvor pentru lumea păcătoasă, suferindă, și glasul îndurării dumnezeiești se aude spunând: „Veniți suflete însetate, veniți și beți”. Puteți bea din apa vieții, fără plată. Cine aude să zică: „Vino; și cine vrea, să vină”. Fiecare suflet, femei și bărbați, să facă să rămână solia lor. Atunci lucrarea va fi dusă în locurile pustii ale pământului. Se va împlini cuvântul Scripturii: „În ziua aceea Domnul va face să se arate izvoare prin văi și râuri prin pustie”, și „veți scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii”. (Isaia 41, 18; 43, 19-20; 12, 3.)