Însemnătatea actului
Orânduirile botezului și ale Cinei Domnului constituie doi stâlpi monumentali, unul în afara și altul înăuntrul bisericii. Asupra acestor orânduiri, Hristos a înscris Numele adevăratului Dumnezeu.
Hristos a făcut din botez semnul intrării în Împărăția Lui spirituală. El a făcut din aceasta o condiție hotărâtă, pe care trebuie să o împlinească toți aceia care doresc să fie recunoscuți ca fiind sub autoritatea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Mai înainte ca cineva să-și găsească un cămin în biserică, mai înainte de a trece pragul Împărăției spirituale a lui Dumnezeu, el trebuie să primească întipărirea Numelui divin: „Domnul neprihănirea noastră”. (Ieremia 23, 6.)
Botezul este o foarte solemnă renunțare la lume. Aceia care sunt botezați în întreitul Nume al Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, declară public, chiar de la intrarea lor în viața de creștin, că au părăsit serviciul lui Satana și au devenit membri ai familiei împărătești, copii ai Împăratului ceresc. Ei au ascultat de porunca: „Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei ... nu vă atingeți de ce este necurat”. Și față de ei este împlinită profeția: „Vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic”. (2 Corinteni 6, 17-18.)
Pregătirea pentru botez
E nevoie de o deplină pregătire din partea candidaților la botez. Ei au nevoie de mai multă instruire credincioasă decât li s-a dat de obicei. Principiile vieții creștine ar trebui să fie clar arătate acelora care au venit de curând la adevăr. Nimeni nu trebuie să se sprijine pe mărturisirea lor de credință, ca fiind o dovadă că ei au o legătură mântuitoare cu Hristos. Noi nu trebuie doar să zicem: „Cred”, ci să practicăm adevărul. Prin conformarea față de voia lui Dumnezeu, noi dovedim, prin cuvintele noastre, prin purtarea noastră și prin caracterul nostru, legătura noastră cu El. Ori de câte ori cineva renunță la păcat, care este călcarea Legii, viața lui va fi adusă în ascultare de Lege, la o deplină ascultare. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Lumina Cuvântului studiată cu băgare de seamă, glasul conștiinței, ostenelile Spiritului produc în inimă adevărata iubire față de Hristos, care S-a dat ca preț de răscumpărare a ființei în ascultare. Linia de demarcație va fi clară și distinctă între aceia care-L iubesc pe Dumnezeu și păzesc poruncile Sale și aceia care nu-L iubesc și disprețuiesc preceptele Sale.
Creștinii credincioși, bărbați și femei, ar trebui să aibă un profund interes în a aduce sufletul convins de păcat la o corectă cunoaștere a neprihănirii lui Hristos Isus. Dacă unii dintre noi au îngăduit ca dorința după satisfacerea egoistă a poftelor să dețină locul suprem în viața lor, credincioșii sinceri ar trebui să vegheze asupra acestor suflete ca unii care trebuie să dea socoteală. Ei nu trebuie să neglijeze învățarea credincioasă, duioasă și iubitoare, atât de esențială pentru tinerii convertiți, pentru ca să nu fie o lucrare făcută cu jumătate de inimă. Chiar cei dintâi pași ar trebui să fie bine făcuți.
Satana nu dorește ca cineva să-și dea seama de necesitatea unei totale predări față de Dumnezeu. Atunci când sufletul neglijează să facă această predare, păcatul nu e părăsit; pofte și pasiuni se luptă să devină stăpâne; ispita întunecă conștiința, așa încât adevărata consacrare nu are loc. Dacă toți și-ar da seama de lupta pe care fiecare suflet trebuie să o ducă cu agenții satanici care caută să prindă în cursă, să momească, să înșele, ar fi dată pe față o lucrare mult mai plină de sârguință pentru cei care sunt tineri în credință.
Sufletele acestea, lăsate singure, sunt adesea ispitite și ele nu-și dau seama de răul ascuns în ispite. Trebuie să considere că e privilegiul lor de a cere sfat. Trebuie să caute societatea acelora care pot să le ajute. Prin legătura cu aceia care-L iubesc pe Dumnezeu și se tem de El, ele vor primi putere.
Conversația noastră cu sufletele acestea trebuie să aibă un caracter spiritual și încurajator. Domnul notează luptele fiecărui suflet slab, cuprins de îndoieli, care se luptă, și El îi va ajuta pe toți aceia care apelează la El. Ei vor vedea cerul deschis înaintea lor și îngerii lui Dumnezeu coborând și urcând scara strălucitoare de lumină pe care ei se străduiesc să urce.
Lucrarea părinților. Părinții ai căror copii doresc să fie botezați au o lucrare de făcut, atât în ceea ce privește cercetarea de sine, cât și în instruirea în mod credincios a copiilor lor. Botezul este rânduiala cea mai sfântă și mai însemnată și trebuie să fie o deplină înțelegere a importanței ei. Ea înseamnă pocăință în ce privește păcatul și intrarea într-o viață nouă în Isus Hristos. Nu trebuie să se dea pe față o grabă necuvenită pentru a primi botezul. Atât părinții, cât și copiii trebuie să-și facă bine socotelile. Consimțind la botezarea copiilor lor, părinții își iau obligația solemnă de a fi administratori credincioși pentru acești copii, pentru a-i călăuzi la formarea caracterului lor. Ei își iau angajamentul să-i apere cu un interes deosebit pe acești miei ai turmei, pentru ca ei să nu dezonoreze credința pe care o au.
Copiilor trebuie să li se facă o instruire religioasă din anii cei mai fragezi ai lor. Aceasta ar trebui să fie dată nu într-un spirit osânditor, ci într-un spirit de voie bună și fericire. Mamele trebuie să fie mereu de veghe, ca nu cumva asupra copiilor lor să vină ispita în așa fel, încât să nu fie recunoscută de ei. Părinții ar trebui să-i apere pe copiii lor prin învățături plăcute și înțelepte. În calitate de prietenii cei mai buni ai acestor copii lipsiți de experiență, ei ar trebui să-i ajute în lucrarea câștigării biruinței, pentru că a fi biruitori pentru ei înseamnă totul. Ei ar trebui să considere că scumpii lor copilași, care caută să facă ceea ce este drept, sunt membrii mai tineri ai familiei Domnului și ar trebui să aibă un viu interes în a-i ajuta pe aceștia să meargă pe calea ascultării de Dumnezeu. Cu un interes plin de iubire, părinții ar trebui să-i învețe, zi după zi, ce înseamnă a fi copii ai lui Dumnezeu și a supune voința în ascultare de El. Învățați-i că ascultarea de Dumnezeu cuprinde în sine ascultarea de părinți. Aceasta trebuie să fie o lucrare zilnică și de fiecare oră. Părinților, vegheați și vă rugați, faceți din copii prietenii voștri.
Când vremea cea mai fericită din viața lor a sosit, și în inima lor ei Îl iubesc pe Dumnezeu și doresc să fie botezați, atunci procedați cu ei cu credincioșie. Înainte de a primi botezul, întrebați-i dacă pentru ei principalul lor scop în viață este de a lucra pentru Dumnezeu. Apoi, spuneți-le cum să înceapă. Primele lecții sunt de cea mai mare însemnătate. În simplitate, învățați-i cum să facă cel dintâi serviciu pentru Dumnezeu. Faceți ca lucrul să fie cât mai ușor de înțeles cu putință. Explicați ce înseamnă a-I preda Domnului eul, a face exact așa cum ne îndrumă Cuvântul Său, sub călăuzirea părinților creștini.
După o instruire credincioasă, dacă sunteți mulțumiți că fiii voștri înțeleg însemnătatea convertirii și a botezului și s-au pocăit cu adevărat, lăsați ca ei să fie botezați. Dar, repet, mai întâi pregătiți-vă pentru a acționa ca păstori credincioși în călăuzirea picioarelor neexperimentate pe cărarea îngustă a ascultării. Dumnezeu trebuie să lucreze în părinți, pentru ca ei să poată da copiilor lor o pildă bună în ceea ce privește iubirea, curtoazia și smerenia creștină, cum și în ceea ce privește predarea completă a eului, lui Hristos. Dacă consimțiți ca fiii și fiicele voastre să se boteze și apoi îi lăsați să facă ceea ce vor ei, socotind că n-aveți nici o datorie anume de a le menține picioarele pe cărarea cea dreaptă, voi înșivă sunteți atunci răspunzători, dacă ei își pierd credința, curajul și interesul față de adevăr.
Lucrarea pastorului. Candidații ajunși la maturitate ar trebui să înțeleagă mai bine decât cei mai tineri care este datoria lor; pastorul bisericii are și el o datorie de împlinit față de aceste suflete, aceea de a ști dacă ei au sau nu obiceiuri și deprinderi rele. E de datoria pastorului să aibă adunări speciale cu ei. Țineți-le lecturi biblice, vorbiți-le și rugați-vă cu ei și arătați-le lămurit ce anume cere Domnul de la ei. Citiți-le învățătura Bibliei cu privire la convertire. Arătați-le care sunt roadele convertirii, dovada că ei Îl iubesc pe Dumnezeu. Arătați-le că adevărata convertire este o schimbare a inimii, a gândurilor și a obiceiurilor. Obiceiurile rele trebuie să fie părăsite. Păcatele vorbirii de rău, geloziei, neascultării trebuie să fie îndepărtate. O luptă trebuie să se dea împotriva oricărei trăsături rele de caracter. Atunci păcătosul poate să-și însușească în chip înțelegător făgăduința: „Cereți și vi se va da”. (Matei 7, 7.)
Examinarea candidaților
Cercetarea calităților de ucenic a acelora care se prezintă la botez nu se face atât de strict cum ar trebui. Trebuie să se știe dacă ei iau numai numele de adventist de ziua a șaptea sau dacă iau poziție de partea Domnului pentru a ieși din lume și a fi deosebiți și a nu se atinge de ce este necurat. Înainte de botez, ar trebui să aibă loc o deplină cercetare cu privire la experiența candidaților. Cercetarea aceasta să nu se facă într-un mod rece și distant, ci amabil, duios, îndreptând atenția noilor convertiți spre Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Aplicați la candidații pentru botez cuvintele Evangheliei.
Unul dintre punctele asupra cărora noii veniți la credință vor avea nevoie de instruire este subiectul îmbrăcămintei. Să se procedeze în mod credincios cu noii convertiți. Sunt ei ușuratici în ceea ce privește îmbrăcămintea? Cultivă ei mândria inimii? Idolatria îmbrăcămintei este o boală morală. Ea nu trebuie să fie adusă în viața cea nouă. În cele mai multe cazuri, supunerea față de cerințele Evangheliei va cere o hotărâtă schimbare în îmbrăcăminte.
Nu trebuie să existe nepăsare în îmbrăcăminte. Pentru Numele lui Hristos, ai cărui martori suntem, ar trebui să facem tot ce se poate mai bine pentru înfățișarea noastră. La serviciul de la tabernacol, Dumnezeu a arătat fiecare amănunt al veșmintelor acelora care slujeau înaintea Lui. În felul acesta, suntem învățați că El are o preferință cu privire la îmbrăcămintea celor care-L servesc. Îndrumările date cu privire la veșmintele lui Aaron erau foarte precise, deoarece veșmântul lui era simbolic. Tot așa, îmbrăcămintea urmașilor lui Hristos trebuie să fie simbolică. Înfățișarea noastră, în toate privințele, ar trebui să fie caracterizată prin simplitate, modestie și curățenie. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu aprobă schimbările în îmbrăcăminte numai de dragul modei, ca să arătăm la fel cu lumea. Creștinii nu trebuie să se împodobească cu podoabe scumpe și lucruri costisitoare.
Cuvintele Scripturii cu privire la îmbrăcăminte ar trebui să fie cercetate cu grijă. Avem nevoie să înțelegem ceea ce Domnul cerului apreciază, chiar și în îmbrăcarea corpului. Toți cei ce caută cu sârguință harul lui Hristos vor ține seama de cuvintele prețioase, de învățăturile inspirate de Dumnezeu. Chiar și stilul îmbrăcămintei va exprima adevărul Evangheliei.
Toți cei care studiază viața lui Hristos și practică învățăturile Lui vor ajunge asemenea Domnului. Influența lor va fi ca a Lui. Ei vor da pe față un caracter sănătos. Când umblă pe cărarea smerită a ascultării, făcând voia lui Dumnezeu, ei exercită o influență care ajută la înaintarea lucrării lui Dumnezeu și la puritatea sănătoasă a lucrării Sale. În sufletele acestea pe deplin convertite, lumea urmează să aibă o mărturie cu privire la puterea sfințitoare a adevărului asupra caracterului omenesc.
Cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus Hristos, exprimată în caracter, este o înălțare mai presus de orice ar fi mai de preț pe pământ sau în cer. Este educația cea mai înaltă. Ea este cheia care deschide porțile cetății cerești. Este intenția lui Dumnezeu ca toți aceia care se îmbracă cu Hristos, prin botez, să posede această cunoștință. Și este datoria servilor lui Dumnezeu să pună înaintea acestor suflete privilegiul înaltei lor chemări în Isus Hristos.
Săvârșirea botezului
Ori de câte ori lucrul acesta este cu putință, botezul trebuie să fie săvârșit într-un lac limpede sau într-o apă curgătoare. Dați acestei ocazii toată importanța și solemnitatea ce se poate da. La un astfel de serviciu, îngerii lui Dumnezeu sunt totdeauna prezenți.
Acela care săvârșește actul botezului ar trebui să caute să facă din acesta ocazia unei influențe solemne și sacre asupra tuturor celor ce iau parte la el. Fiecare orânduire a bisericii ar trebui să fie condusă de o așa manieră, încât să fie înălțătoare în influența ei. Nimic nu trebuie să fie făcut ca ceva de rând sau fără valoare sau să fie pus pe o treaptă cu lucrurile de rând. Comunitățile noastre ar trebui să fie educate să dea mai mult respect și mai multă stimă slujbei sfinte a lui Dumnezeu. De modul cum predicatorii aduc la îndeplinire serviciile legate de închinare și adorarea lui Dumnezeu, depinde educația și instruirea poporului. Micile fapte care educă, formează și disciplinează sufletul pentru veșnicie au o nemăsurată însemnătate în ceea ce privește sfințirea bisericii.
În fiecare comunitate ar trebui să se procure costume sau halate pentru candidații la botez. Lucrul acesta nu trebuie să fie privit ca o zadarnică cheltuire de bani. Acesta este unul dintre lucrurile ce se cer ca ascultare de îndemnul: „Toate să se facă în chip cuviincios și cu rânduială”. (1 Corinteni 14, 40.)
Nu este bine ca o comunitate să depindă de costumele (halatele) împrumutate de la o altă comunitate. Adesea, când sunt necesare costumele, ele nu sunt de găsit; cineva care le-a împrumutat a neglijat să le aducă înapoi. În privința aceasta, fiecare comunitate ar trebui să ia măsuri pentru satisfacerea propriilor ei nevoi. Să se strângă un fond în scopul acesta. Dacă întreaga comunitate se unește în această lucrare, nu va fi o povară prea mare.
Costumele (halatele) ar trebui să fie făcute dintr-un material trainic, cu o culoare închisă, pe care apa să n-o decoloreze, și să aibă pe poale niște greutăți de plumb. Să fie simple, bine făcute, după un model care să fi fost aprobat. Să nu se încerce împodobirea lor, să fie fără garnituri sau încrețituri. Orice fală, împopoțonare și podoabă sunt cu totul ne la locul lor. Atunci când candidații înțeleg bine însemnătatea actului, ei nu vor avea nici o dorință personală de împodobire. Dar nu trebuie să fie nici zdrențe și nici lipsă de bun gust, deoarece aceasta ar fi o ofensă la adresa lui Dumnezeu. Tot ce este legat de acest act sfânt ar trebui să dea pe față o cât mai desăvârșită pregătire cu putință.
După botez
Angajamentele pe care le luăm la botez sunt larg cuprinzătoare. Noi suntem îngropați în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, într-o asemănare a morții lui Hristos, și suntem ridicați ca să trăim o viață nouă, asemenea învierii Lui. Viața noastră trebuie să fie unită cu viața lui Hristos. De aici înainte, credinciosul trebuie să nu uite că este consacrat lui Dumnezeu, lui Hristos și Duhului Sfânt. Tuturor considerațiilor lumești, el trebuie să le acorde locul secund față de noua sa legătură. În mod public, el a declarat că nu va mai trăi în mândrie și satisfacerea poftelor sale. El nu mai duce deloc o viață lipsită de griji și nepăsătoare. El a făcut un legământ cu Dumnezeu. El a murit față de lume. El trebuie să trăiască pentru Domnul, să folosească pentru El toate capacitățile ce i-au fost încredințate, nepierzând niciodată din vedere faptul că el poartă semnătura lui Dumnezeu, că este un cetățean al Împărăției lui Hristos, părtaș de natură dumnezeiască. El trebuie să supună lui Dumnezeu tot ceea ce este și tot ceea ce are el, folosind toate darurile spre slava lui Dumnezeu și a Numelui Său.
Obligațiile asumate cu prilejul înțelegerii de natură spirituală, făcute la botez, sunt reciproce. Atunci când ființele omenești își fac partea lor, ascultând din toată inima, ele au dreptul să se roage: „Să se știe Doamne, că Tu ești Dumnezeul lui Israel”. Faptul că voi ați fost botezați în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, este o asigurare că, dacă veți cere ajutorul Lor, Puterile acestea vă vor ajuta în orice situație grea. Domnul va auzi și va răspunde rugăciunilor înălțate de sincerii Săi urmași, care poartă jugul lui Hristos și învață în școala Lui blândețea și smerenia.
„Dacă deci ați înviat împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”. (Coloseni 3, 1-3.)
„Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiți-vă unii pe alții, și dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat și Hristos, așa iertați-vă și voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcați-vă cu dragostea, care este legătura desăvârșirii. Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească inimile voastre, și fiți recunoscători.... Și orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus, și mulțumiți prin El, lui Dumnezeu Tatăl”. (Coloseni 3, 12-17.)