Când urmează cursurile colegiilor noastre, mulți dintre tineri sunt despărțiți de influența liniștitoare și de supunere din cercul familiei. Chiar în acel timp al vieții, când au nevoie de o supraveghere atentă , ei sunt scoși de sub influența și autoritatea părintească, înfrânătoare, și aruncați în societatea formată dintr-un mare număr de persoane de vârsta lor și cu caractere și obiceiuri de viețuire felurite. Unii dintre aceștia au avut parte în copilărie de prea puțină disciplină și sunt superficiali și ușuratici, alții au fost ținuți prea mult în frâu și își închipuie, atunci când sunt departe de mâinile care au ținut hățurile controlului poate prea strâns, că sunt liberi să facă ce le place. Ei disprețuiesc chiar și ideea restricției. Prin legăturile acestea, primejdiile tineretului au crescut foarte mult.
Căminurile noastre școlare au fost înființate pentru ca tineretul nostru să nu fie lăsat să alunece într-o parte sau alta și să fie expus la influențele rele care abundă în tot locul; ci, pe cât cu putință, să poată procura o atmosferă de familie, pentru ca ei să poată fi feriți de ispitele imoralității și să fie conduși la Isus. Familia din cer reprezintă ceea ce ar trebui să fie familia de pe pământ; iar căminurile noastre școlare, unde sunt adunați tineri care caută o pregătire pentru slujirea lui Dumnezeu, ar trebui să se apropie pe cât mai mult cu putință de modelul divin.
Profesorii care sunt puși la conducerea acestor cămine poartă mari răspunderi, deoarece ei trebuie să lucreze ca tați și mame, dovedind interes pentru elevi -- pentru fiecare și pentru toți -- așa cum părinții arată față de copiii lor. Diferitele elemente din caracterul tinerilor, de care ei sunt chemați să se ocupe, le creează grijă și multe poveri grele și e nevoie de mult tact ca și de multă răbdare pentru a înclina în direcția cea bună minți care au fost pervertite printr-o conducere greșită. Profesorii au nevoie de multă pricepere în conducere; ei trebuie să fie sinceri față de principiu și, cu toate acestea, înțelepți și duioși, legând iubirea și simpatia creștină cu disciplina. Ei ar trebui să fie bărbați și femei ai credinței, ai înțelepciunii, și ai rugăciunii. Ei nu ar trebui să manifeste o demnitate aspră și țeapănă, ei ar trebui să se apropie de tineri, făcându-se una cu ei în bucuriile și întristările lor, precum și în lucrul lor zilnic. Ascultarea voioasă și iubitoare va fi în general rodul unor astfel de eforturi.
Datorii în familie
Educația pe care tinerii și tinerele care frecventează colegiile noastre urmează să o primească, în ceea ce privește viața de cămin, merită o atenție deosebită. Este de mare importanță în lucrarea de dezvoltare a caracterului ca studenții care frecventează colegiile noastre să facă lucrul ce li se încredințează și să lase la o parte orice înclinație spre lenevie. Ei au nevoie să se familiarizeze cu datoriile vieții de toate zilele. Ei trebuie să fie învățați să-și îndeplinească datoriile familiale pe deplin și bine, cu cât mai puțin zgomot și dezordine cu putință. Totul trebuie să se facă frumos și cu rânduială. Bucătăria și toate celelalte părți ale clădirii trebuie să fie păstrate plăcute și curate. Cărțile trebuie să fie lăsate la o parte, până ce le vine vremea, și să nu se ia mai multe obiecte de studiu decât se poate studia fără a se neglija datoriile casnice. Studierea cărților nu trebuie să copleșească mintea, spre neglijarea datoriilor casnice de care depinde bunăstarea familiei.
În împlinirea acestor datorii, trebuie să fie înfrânte obiceiurile de nepăsare, neglijență și dezordine; căci dacă nu sunt corectate aceste obiceiuri vor fi purtate în toate fazele vieții, iar viața va fi jefuită de folosul ei, pierdută pentru o adevărată lucrare misionară. Dacă nu sunt corectate cu stăruință și hotărâre, ele îl vor birui pe elev, atât pentru viața aceasta, cât și pentru veșnicie. Tinerii trebuie să fie încurajați să-și formeze deprinderi bune în ce privește îmbrăcămintea, pentru ca înfățișarea lor să fie plăcută și atrăgătoare; ei trebuie să fie învățați să-și păstreze hainele curate și îngrijit reparate. Toate deprinderile lor ar trebui să fie de așa natură, încât să-i facă un ajutor și o mângâiere pentru alții.
Oștilor lui Israel li se dăduseră îndrumări speciale ca, în corturile lor și în jurul corturilor lor, totul să fie curat și ordonat, ca nu cumva îngerul lui Dumnezeu, trecând prin tabăra lor, să vadă necurățenia lor. Este Domnul atent la astfel de lucruri? Este, deoarece se spune că, dacă ar fi văzut murdăria lor, El n-ar mai fi mers cu oștile lor ca să lupte împotriva vrăjmașilor lor. La fel, toate acțiunile noastre sunt notate de Dumnezeu. Dumnezeul Acela care a fost atât de atent, pentru ca copiii lui Israel să crească cu deprinderi de curățenie, nu va admite astăzi nici o murdărie în cămin.
Dumnezeu a dat părinților și profesorilor lucrarea de a-i educa pe copii și pe tineri în direcția aceasta și din fiecare act al vieții lor ei pot să învețe lucruri spirituale. În timp ce sunt instruiți în căpătarea deprinderilor curăției fizice, ar trebui să-i învățăm că Dumnezeu dorește ca ei să fie curați atât la inimă, cât și la corp. În timp ce mătură o cameră, ei pot învăța cum curăță Domnul inima. Ei nu vor închide ușile și ferestrele și nu vor pune în cameră o substanță curățitoare, ci vor deschide larg ușile și ferestrele, și, cu un efort sârguincios, vor îndepărta tot praful. La fel, ferestrele impulsurilor și ale sentimentelor trebuie să fie larg deschise către cer, iar praful egoismului și al firii pământești îndepărtat. Harul lui Dumnezeu trebuie să măture prin odăile minții, și fiecare element al naturii trebuie să fie curățit și vitalizat de Duhul lui Dumnezeu. Dezordinea și lipsa de rânduială în îndatoririle zilnice vor duce la uitarea de Dumnezeu, și la ținerea formei temerii de Dumnezeu într-o mărturisire de credință, ruptă de realitate. Noi trebuie să veghem și să ne rugăm, ca nu cumva să apucăm umbra și să pierdem esența.
O credință vie ca firele de aur ar trebui să treacă prin experiențele vieții de fiecare zi, în săvârșirea micilor îndatoriri. Atunci elevii vor fi conduși să înțeleagă principiile curate pe care Dumnezeu le-a dat ca să fie forța care inspiră fiecare act al vieții lor. Atunci tot lucrul de fiecare zi va fi de un așa caracter, încât să promoveze dezvoltarea creștină. Atunci principiile vitale ale credinței, încrederii și iubirii pentru Isus vor pătrunde în cele mai mici detalii ale vieții zilnice. Atunci vom privi la Isus, și iubirea pentru El va fi motivul continuu ce va da o forță vitală fiecărei îndatoriri îndeplinite. Se va da pe față străduință după neprihănire, o nădejde care „nu dă de rușine”. Tot ce se face se face spre slava lui Dumnezeu.
Fiecărui elev din cămin doresc să-i spun: „Fii credincios față de îndatoririle din cămin. Fii credincios în îndeplinirea micilor răspunderi. Fii un creștin adevărat, viu, în cămin. Lasă ca principiile creștine să-ți stăpânească inima și să-ți îndrume purtarea. Ia seama la fiecare sugestie dată de profesor, dar nu aștepta să fie necesar să ți se spună mereu ce să faci. Judecă tu însuți. Ia seama tu însuți dacă toate lucrurile din camera ta sunt curate și în rânduială, ca nimic din ce este acolo să nu fie o ofensă la adresa lui Dumnezeu, ci ca atunci când îngerii sfinți trec prin camera ta, ei să fie determinați să mai zăbovească acolo, din cauză că sunt atrași de ordinea și curățenia care domnesc. Făcându-vă datoriile cu promptitudine, plăcut și credincios, voi sunteți misionari. Voi dați mărturie despre Hristos. Voi arătați că religia lui Hristos nu vă face, în principiu și în practică, să fiți dezordonați, bădărani, nerespectuoși față de profesorii voștri, neatenți la sfatul și îndrumarea lor. Religia Bibliei, când este practicată, vă va face amabili, plini de considerație, credincioși. Voi nu veți neglija micile lucruri care trebuie aduse la îndeplinire. Adoptați-vă ca motto cuvintele lui Hristos: «Cine este credincios în cele mici, va fi credincios și în cele mari»”.
Sociabilitatea și curtoazia creștină
Sociabilitatea creștină este mult prea puțin cultivată de poporul lui Dumnezeu. Această ramură a educației nu ar trebui să fie neglijată sau pierdută din vedere în școlile noastre.
Elevii ar trebui să fie învățați că ei nu sunt atomi independenți, ci că fiecare este un fir care trebuie să se unească cu alte fire pentru a alcătui o țesătură. În nici o altă ramură nu se poate da învățătura aceasta mai cu efect decât în căminul școlar. Aici, elevii sunt zilnic înconjurați de ocazii care, dacă sunt folosite, vor ajuta foarte mult la dezvoltarea trăsăturilor de sociabilitate din caracterul lor. Stă în puterea lor să folosească timpul și ocaziile pentru a-și dezvolta un caracter care-i va face fericiți și folositori. Aceia care se închid în ei înșiși, care sunt lipsiți de bunăvoința de a îngădui să li se ceară a fi o binecuvântare pentru alții, prin legături de prietenie, pierd multe binecuvântări, deoarece prin contactul unuia cu altul mintea se cizelează și se capătă purtări alese; prin legături de societate, se formează cunoștințe și se contractează prietenii care au ca rezultat o unire a inimilor și o atmosferă de iubire ce este plăcută înaintea cerului.
Ar trebui îndeosebi ca aceia care au gustat iubirea lui Hristos să-și dezvolte puterile lor sociale, deoarece în felul acesta ei pot să câștige suflete la Mântuitorul. Hristos nu ar trebui să rămână ascuns în inima lor, închis ca o comoară jinduită, sfântă și plăcută, de care să se bucure numai ei singuri, și nici nu ar trebui ca iubirea lui Hristos să fie manifestată doar față de aceia care plac gustului lor. Elevii ar trebui să fie învățați asemănarea cu Hristos în a da pe față un interes amabil, o dispoziție socială, față de aceia care sunt într-o mai mare nevoie, chiar dacă aceștia nu sunt prietenii sau tovarășii aleși de ei. Totdeauna și în tot locul, Isus a manifestat un interes plin de iubire față de familia omenească și a revărsat în jurul Lui lumina unei evlavii pline de voie bună. Elevii ar trebui să fie deprinși să meargă pe urmele Sale. Ei ar trebui să fie învățați să dea pe față un interes creștin, simpatie și iubire pentru tinerii lor prieteni și să se străduiască să-i atragă la Isus; Hristos ar trebui să fie în inima lor ca un izvor de apă, care țâșnește în viața veșnică, înviorându-i pe toți aceia cu care vin în contact.
Tocmai această slujire binevoitoare și plină de iubire pentru alții în vremuri de nevoie e ceea ce e socotit de valoare înaintea lui Dumnezeu. În felul acesta, chiar pe când merg la școală, elevii, pot fi, dacă sunt sinceri față de mărturisirea lor de credință, misionari activi pentru Dumnezeu. Toate acestea vor lua timp, dar timpul folosit astfel este bine folosit, deoarece astfel elevul învață cum să prezinte lumii creștinismul.
Hristos nu a refuzat să se apropie de alții prin legături de prietenie. Când a fost invitat la masă de farisei sau vameși, El a primit invitația lor. În asemenea ocazii, fiecare cuvânt pe care El l-a rostit era o mireasmă de viață spre viață pentru ascultătorii Săi, deoarece El făcea din ora prânzului o ocazie pentru a da multe învățături prețioase, adaptate la nevoile lor. Hristos i-a învățat astfel pe ucenicii Săi cum să se poarte când sunt în compania acelora care nu sunt religioși, ca și a acelora care sunt. Prin propriul Său exemplu, El i-a învățat că, atunci când iau parte la vreo adunare publică, conversația lor nu trebuie să aibă același caracter ca aceea care, de obicei, este îngăduită la asemenea ocazii.
Când elevii stau la masă, dacă Hristos locuiește în suflet, din tezaurul inimii vor porni cuvinte curate și înălțătoare; dacă Hristos nu locuiește acolo, satisfacția va fi găsită în frivolitate, glume și râsete, care sunt o piedică pentru creșterea spirituală, și o pricină de durere pentru îngerii lui Dumnezeu. Limba este un mădular nestăpânit, dar nu ar trebui să fie așa. Ea trebuie să fie convertită; deoarece talantul vorbirii este un talant foarte prețios. Hristos este totdeauna gata să dea din bogățiile Sale, și noi ar trebui să adunăm giuvaerurile care vin de la El, pentru ca atunci când vorbim aceste giuvaeruri să picure de pe buzele noastre.
Firea noastră, particularitățile personale, obiceiurile din care se dezvoltă caracterul -- tot ce este practicat în cămin se va da pe față în toate legăturile vieții. Înclinațiile urmate se vor realiza în gânduri, în cuvinte, în fapte, de același caracter. Dacă fiecare elev care formează familia școlară ar face un efort pentru a se abține de la orice cuvinte lipsite de amabilitate și curtoazie și va vorbi cu respect față de toți; dacă va ține minte că el se pregătește pentru a deveni un membru al familiei cerești; dacă își va păzi influența prin sentinele sfinte, ca ea să nu îndepărteze suflete de la Hristos; dacă se va strădui ca fiecare act al vieții sale să prezinte laudele Aceluia care l-a chemat din întuneric la lumina Lui minunată, ce influență reformatoare va porni de la fiecare cămin școlar!
Exerciții religioase
Dintre toate formele de educație care urmează să fie date în căminurile noastre școlare, exercițiile religioase sunt cele mai importante. Ele trebuie să fie tratate cu cea mai mare solemnitate și cel mai mare respect, iar farmecul cel mai mare să fie introdus în ele. Ele nu trebuie să fie prelungite până ajung obositoare, deoarece impresiile făcute în felul acesta asupra minții tinerilor îi va determina să asocieze religia cu tot ce e uscat și neinteresant; și mulți care, dacă ar fi învățați așa cum se cuvine, ar deveni o binecuvântare pentru lume și pentru biserică vor fi determinați să-și pună influența în slujba vrăjmașului. Adunările de Sabat, serviciile de dimineață și de seara în cămin și în capelă, dacă nu sunt plănuite cu înțelepciune și nu sunt vitalizate de Duhul lui Dumnezeu, pot deveni cât se poate de formale, neplăcute, neatrăgătoare și cele mai împovărătoare pentru tineri, din toate exercițiile școlare. Adunările sociale și toate celelalte exerciții religioase ar trebui să fie în așa fel plănuite și dirijate, încât să fie nu numai folositoare, ci și plăcute, încât să fie atrăgătoare. Rugăciunea înălțată laolaltă va lega inimile de Dumnezeu cu legături dăinuitoare; mărturisindu-L pe Hristos deschis și în mod curajos, dovedind în caracterul nostru blândețea, smerenia și iubirea Lui, vom fermeca pe alții cu frumusețea sfințeniei.
În toate ocaziile acestea, Hristos trebuie să fie prezentat ca „deosebindu-se din zece mii”, ca Cineva „plin de farmec”. (Cântarea Cântărilor 5, 10-16.) El trebuie să fie prezentat ca Izvorul oricărei adevărate plăceri și satisfacții, Dătătorul oricărui dar bun și desăvârșit, Autorul oricărei binecuvântări, Acela în care sunt concentrate toate nădejdile noastre de viață veșnică. În fiecare exercițiu religios, faceți să apară iubirea lui Dumnezeu și bucuria experienței creștine în adevărata lor frumusețe. Prezentați-L pe Mântuitorul ca pe vindecătorul de orice efect al păcatului.
Pentru atingerea acestui rezultat, orice atitudine îngustă trebuie să fie evitată. Va fi nevoie de o devoțiune sinceră, serioasă și cordială. Este un lucru esențial ca profesorii să aibă o evlavie activă și fierbinte. Da, există putere pentru noi, dacă vom dori să o avem. Există har pentru noi, dacă îl apreciem. Duhul Sfânt așteaptă cererea noastră, dacă Îl vom cere cu o stăruință pe măsura valorii a ceea ce căutăm. Îngeri cerești iau seama la lucrarea noastră și veghează să vadă cum pot servi fiecăruia, ca să reflecte chipul lui Hristos în caracter și să ajungă asemenea chipului lui Dumnezeu. Atunci când aceia care au răspunderea căminurilor apreciază privilegiile și ocaziile puse la îndemâna lor, ei vor face o lucrare pentru Dumnezeu, pe care cerul o va aproba.