Capitolul al patrulea din Epistola către Efeseni cuprinde învățături date nouă de Dumnezeu. În capitolul acesta, vorbește cineva sub inspirația lui Dumnezeu, cineva căruia Dumnezeu în sfântă viziune i-a dat instrucțiuni. El descrie distribuirea darurilor lui Dumnezeu lucrătorilor Săi, zicând: „El a dat pe unii apostoli; pe alții, prooroci, pe alții, evangheliști; pe alții, păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea templului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos”. (Efeseni 4, 11-13.) Aici ni se arată că Dumnezeu dă fiecărui om lucrul său și, făcând lucrarea aceasta, omul împlinește partea sa în marele plan al lui Dumnezeu.
Învățătura aceasta ar trebui să fie cercetată cu grijă de către medicii și misionarii noștri medicali. Dumnezeu a așezat uneltele Sale în mijlocul poporului care recunoaște legile cârmuirii dumnezeiești. Bolnavii urmează să fie vindecați prin efortul unit al elementului uman și al celui divin. Fiecare dar, fiecare putere pe care Hristos a făgăduit-o ucenicilor Săi, El le revarsă asupra acelora care-L vor servi cu credincioșie. Și Acela care dă însușiri intelectuale și care încredințează talente bărbaților și femeilor care sunt ai Lui, prin lucrarea de creațiune și de răscumpărare, așteaptă ca aceste daruri și însușiri să fie sporite prin întrebuințare. Fiecare talent trebuie să fie folosit pentru a face pe altul fericit și a aduce în felul acesta onoare lui Dumnezeu. Dar medicii au fost făcuți să-și închipuie că însușirile lor erau proprietatea lor personală. Puterile date lor pentru lucrarea lui Dumnezeu ei le-au folosit în alte lucrări la care Dumnezeu nu i-a chemat.
Satana lucrează în fiecare clipă pentru a găsi un prilej de a se furișa înăuntru. El spune medicului că talentele lui sunt prea valoroase pentru a fi închise între adventiștii de ziua a șaptea, că, dacă ar fi liber, ar face o foarte mare lucrare. Medicul este ispitit să-și închipuie că el are metode pe care le poate aduce la îndeplinire, independent de poporul pentru care Dumnezeu a lucrat spre a-l putea așeza mai presus de oricare alt popor de pe fața pământului. Dar medicul să nu-și închipuie că influența lui va crește dacă se separă de lucrarea aceasta. Dacă va încerca să-și realizeze planurile, el nu va avea succes.
Egoismul îngăduit în oricare măsură în lucrarea pastorală sau medicală este o încălcare a Legii lui Dumnezeu. Atunci când oamenii se fălesc cu însușirile lor și fac ca laudele oamenilor să se îndrepte către ființele pieritoare, ei Îl dezonorează pe Dumnezeu și El va da la o parte lucrul cu care se fălesc. Medicii care sunt angajați la sanatoriile noastre și în lucrarea noastră medicală misionară s-au alipit prin providența lui Dumnezeu de poporul acesta, cu privire la care El a poruncit să fie lumină în lume. Lucrarea lor este de a da tot ce le-a dat Dumnezeu, de a da nu o influență oarecare între multe alte influențe, ci a da acea influență care prin Dumnezeu să facă eficient adevărul pentru timpul de față.
Dumnezeu ne-a încredințat o lucrare specială, o lucrare pe care nici un alt popor nu o poate face. El ne-a promis ajutorul Duhului Său Cel Sfânt. Curentul ceresc se revarsă spre pământ pentru săvârșirea oricărei lucrări rânduite nouă. Curentul acesta ceresc nu trebuie să fie dat la o parte prin abaterea noastră de la cărarea dreaptă, trasată de Hristos.
Medicii nu trebuie să-și închipuie că ei pot să cuprindă lumea prin planurile și eforturile lor. Dumnezeu nu le-a dat lor să cuprindă atât de mult numai prin ostenelile lor. Omul care își împarte puterile în multe ramuri ale lucrării nu poate să dețină și administrarea unei instituții de sănătate și să facă și bine, și drept acest lucru.
Dacă lucrătorii Domnului se apucă de lucrări care stânjenesc lucrările ce ar trebui să fie făcute de ei în transmiterea luminii către lume, prin lucrarea lor Dumnezeu nu primește slava care s-ar cuveni Numelui Său Cel Sfânt. Atunci când cheamă un om pentru a face o anumită lucrare pentru cauza Sa, Dumnezeu nu mai pune asupra lui poveri pe care alți oameni le pot purta și ar trebui să le poarte. Lucrările acelea pot fi de cea mai mare însemnătate; dar, potrivit cu propria Sa înțelepciune, Dumnezeu rânduiește fiecărui om lucrarea Sa. El nu dorește ca mintea oamenilor Săi cu răspundere să fie încordată până la extrem, luând asupră-și răspunderea pentru multe ramuri ale lucrării. Dacă lucrătorul nu ia asupră-și sarcina care i-a fost rânduită, aceea pentru care Domnul vede că el este cel mai potrivit a o face, el își neglijează datoriile care, dacă ar fi bine executate, ar aduce drept rezultat vestirea adevărului și ar pregăti oameni pentru marea criză care ne stă înainte.
Dumnezeu nu poate da în măsura cea mai mare nici putere fizică, nici putere mintală acelora care-și adună poveri pe care El nu le-a dat. Atunci când oamenii iau asupră-le răspunderi ca acestea, oricât de bună ar fi lucrarea, puterea lor fizică este supra-împovărată, iar mintea li se tulbură, iar ei nu pot obține succesul cel mai mare.
Medicii din instituțiile noastre nu ar trebui să se angajeze în întreprinderi numeroase și în felul acesta lucrarea lor să lâncezească, când ar trebui să stea pe principii drepte și să exercite o influență mondială. Dumnezeu nu a pus pe conlucrătorii Săi să îmbrățișeze atât de multe lucruri, să facă planuri atât de mari, încât să nu realizeze în propriul lor loc de muncă marele bine pe care El așteaptă să-l facă în difuzarea luminii față de lume, în atragerea bărbaților și femeilor, în timp ce El conduce prin înțelepciunea Lui supremă.
Vrăjmașul s-a hotărât să împiedice planurile lui Dumnezeu, făcute pentru binele omenirii, prin descoperirea a ceea ce constituie adevărata lucrare misionară. S-au introdus atât de multe lucruri, încât lucrătorii nu pot face toate lucrările potrivit cu modelul arătat pe munte. Am fost instruită că lucrarea rânduită medicilor din instituțiile noastre este de ajuns ca ei să o facă și tot ceea ce cere Domnul de la ei este a colabora strâns cu misionarii Evangheliei și a-și face lucrarea cu credincioșie. El n-a cerut medicilor noștri să îmbrățișeze o lucrare atât de mare și variată cum au făcut unii. El nu a făcut din lucrarea pentru aceia care se găsesc prin peșterile nelegiuirii, din marile noastre orașe, o lucrare specială pentru medicii noștri. Lucrarea pe care El a dat-o medicilor noștri a fost de a reprezenta înaintea lumii lucrarea Evangheliei în domeniul lucrării misionare medicale.
Domnul nu pune asupra poporului Său toate poverile de a lucra pentru o categorie de oameni atât de înăspriți de păcat, încât mulți dintre ei nu vor avea folos nici ei și nu vor fi de folos nici pentru alții. Dacă sunt oameni care pot să ia asupra lor povara de a lucra pentru mase, pe diferite căi, aceștia să meargă și să strângă de la lume mijloacele necesare pentru a face lucrarea aceasta. Ei să nu depindă de mijloacele cu care Dumnezeu intenționează să susțină lucrarea soliei îngerului al treilea.
Sanatoriile noastre au nevoie de puterea minții și inimii de care ele sunt jefuite de către altă ramură a lucrării. Satana va face tot ce poate pentru ca să înmulțească răspunderile medicilor noștri, deoarece el știe că aceasta înseamnă slăbiciunea, și nu tăria instituțiilor la care ei sunt angajați.
Multă grijă trebuie să se dea pe față în lucrarea pe care o întreprindem. Noi nu trebuie să ne asumăm răspunderi mari în ce privește îngrijirea copiilor mici. Lucrarea aceasta o fac alții. Noi avem o lucrare specială de a educa și îngriji copii mai mari. Familiile care pot face lucrul acesta ar trebui să-i adopte pe cei mici și vor primi o binecuvântare dacă fac lucrul acesta. Dar există o lucrare mai mare și mai deosebită care trebuie să ocupe atenția medicilor noștri, și anume aceea de a educa pe aceia care au crescut cu caractere deformate. Principiile reformei sanitare trebuie să fie aduse în fața părinților. Ei trebuie să fie convertiți pentru a putea să lucreze ca misionari în propriile lor familii. Lucrarea aceasta au făcut-o medicii noștri și încă o mai pot face, dacă nu se vor prăbuși, purtând atât de multe și felurite răspunderi.
Medicul șef din oricare instituție deține o poziție dificilă și el ar trebui să fie liber de răspunderi mai mărunte, deoarece acestea nu-i vor da timp de odihnă. El ar trebui să aibă destule ajutoare vrednice de încredere, deoarece el are de îndeplinit o muncă extrem de grea. El trebuie să se plece în rugăciune cu cei suferinzi și să-i conducă pe pacienții săi la Marele Medic. Dacă în calitate de umil rugător cere înțelepciune de la Dumnezeu pentru a ști cum să procedeze cu fiecare caz, puterea și influența lui vor crește foarte mult.
Ce poate să realizeze omul prin el însuși în marea lucrare pusă înainte de nemărginitul Dumnezeu? Hristos spune: „Despărțiți de Mine, nu puteți face nimic”. (Ioan 15, 5.) El a venit în lumea noastră pentru a arăta oamenilor cum să facă lucrarea dată lor de Dumnezeu și El ne spune: „Veniți la mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară”. (Matei 11, 28-30.) Pentru ce este jugul lui Hristos ușor și povara Lui ușoară? Pentru că El a dus povara pe crucea de pe Calvar.
Religia personală este esențială pentru fiecare medic, dacă el dorește să aibă succes în îngrijirea celor bolnavi. El are nevoie de o putere mai mare decât propria sa intuiție și pricepere. Dumnezeu dorește ca medicii să se lege de El și să știe că fiecare suflet este prețios înaintea Lui. Acela care depinde de Dumnezeu, dându-și seama că numai El, care l-a făcut pe om, știe cum să dea îndrumări, nu va da greș în lucrarea rânduită lui -- de vindecător al infirmităților trupești sau de medic al sufletelor pentru care a murit Hristos.
Acela care poartă răspunderile grele ale medicului are nevoie de rugăciunile slujitorului Evangheliei și el trebuie să se lege cu suflet, minte și corp de adevărul lui Dumnezeu. Atunci el poate rosti un cuvânt la timp pentru cel suferind. El poate veghea asupra sufletelor, ca unul care trebuie să dea socoteală de ele. El poate să Îl prezinte pe Hristos ca fiind Calea, Adevărul și Viața. Adevărurile Scripturii îi apar în mod clar în minte și el vorbește ca unul care cunoaște valoarea sufletelor cu care are de-a face.
Asemănarea cu lumea
Domnul Isus a zis: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi, și să Mă urmeze”. (Luca 9, 23.) Cuvintele lui Hristos au făcut impresie asupra minții ascultătorilor Săi. Mulți dintre ei, deși nu înțelegeau clar învățăturile Lui, au fost mișcați să spună hotărât și cu o adâncă convingere: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta”. (Ioan 7, 46.) Ucenicii nu înțelegeau totdeauna învățăturile pe care Hristos dorea să le dea prin parabole, dar când mulțimea pleca, ei Îl rugau să le tâlcuiască cuvintele Sale. El era totdeauna gata să-i conducă la deplină înțelegere a Cuvântului Său și a voii Sale, deoarece de la ei, în exprimări clare și lămurite, adevărul trebuia să pornească la lume.
Uneori, Hristos le reproșa ucenicilor Săi că înțelegeau cu întârziere. El le dădea în stăpânire adevăruri a căror valoare ei nici nu o bănuiau. El fusese multă vreme cu ei, dându-le lecții de adevăr divin; dar educația lor religioasă anterioară, interpretarea greșită pe care ei o auziseră de la învățătorii iudei, cu privire la Scripturi, le păstrau mintea înnorată. Hristos le-a făgăduit că le va trimite Duhul Său, care le va reaminti cuvintele Sale ca pe un adevăr uitat. „El vă va învăța toate lucrurile”, a spus Hristos „și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”. (Ioan 14, 26.)
Felul în care învățătorii iudei explicau Scripturile, continua lor repetare de maxime și povești L-au provocat pe Hristos să spună: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine”. Ei îndeplineau în curțile templului șirul lor de slujbe. Ei aduceau sacrificii care preînchipuiau marea Jertfă, spunând prin ceremoniile lor: „Vino, Mântuitorul meu”, dar Hristos, Acela pe care-L reprezentau toate ceremoniile lor, era printre ei și nu voiau nici să-L recunoască, nici să-L primească. Mântuitorul a declarat: „Degeaba Mă cinstesc ei, învățând ca învățături niște porunci omenești”. (Matei 15, 8-9.)
Hristos spune servilor Săi de astăzi, așa cum a spus și ucenicilor Săi de atunci: „Dacă cineva vrea să-Mi urmeze, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze”. Dar oamenii sunt acum tot atât de întârzietori de a învăța lecția ca și pe timpul lui Hristos. Dumnezeu a dat poporului Său avertizare după avertizare; dar obiceiurile, deprinderile și practicile lumii au avut o putere atât de mare asupra minților celor care se declară drept popor al Său, încât avertizările Sale au fost trecute cu vederea.
Aceia care au de îndeplinit o parte în marea lucrare a lui Dumnezeu nu trebuie să urmeze exemplul celor lumești. Glasul lui Dumnezeu trebuie să fie ascultat. Acela care depinde de oameni în ceea ce privește puterea și influența se sprijină pe o trestie frântă.
Dependența de oameni a fost marea slăbiciune a bisericii. Oamenii au dezonorat pe Dumnezeu prin faptul că au dat greș în a aprecia competența și eficiența Sa, umblând după influența oamenilor. În felul acesta a ajuns Israel să fie slab. Oamenii au dorit să fie ca celelalte națiuni ale lumii și au cerut un împărat. Ei au dorit să fie călăuziți de o putere omenească, pe care să o poată vedea, iar nu de puterea dumnezeiască, invizibilă, care-i condusese și-i călăuzise până atunci și care le dăduse biruința în luptă. Ei au făcut propria lor alegere, iar rezultatul a fost văzut în nimicirea Ierusalimului și împrăștierea națiunii.
Noi nu ne putem pune încrederea în nici un om, oricât de învățat, oricât de elevat ar fi el, dacă nu-și ține cu tărie până la sfârșit încrederea lui de la început în Dumnezeu. Cât de mare trebuie să fi fost puterea vrăjmașului asupra lui Solomon, un om pe care Inspirația l-a numit de trei ori iubitul lui Dumnezeu și căruia îi fusese încredințată marea lucrare de zidire a templului. Chiar în lucrarea aceea Solomon a făcut alianță cu națiunile idolatre, iar prin căsătoriile sale s-a legat cu femei păgâne, prin a căror influență, în anii de mai târziu, el a părăsit templul lui Dumnezeu pentru a se închina prin dumbrăvile pe care le pregătise pentru idolii lor.
La fel și acum, oamenii Îl dau la o parte pe Dumnezeu, ca nefiind îndestulător pentru ei. Ei recurg la oamenii din lume pentru a fi recunoscuți și cred că, prin mijlocirea influenței obținute de la lume, ei pot face lucruri mari. Dar greșesc. Sprijinindu-se pe brațul lumii în loc să se sprijine pe brațul lui Dumnezeu, ei dau la o parte lucrarea pe care Dumnezeu dorește să o aducă la îndeplinire prin poporul Său ales.
Atunci când vine în contact cu clasele mai înalte ale societății, medicul să nu-și închipuie că trebuie să ascundă caracteristicile speciale pe care le-a dat sfințirea prin adevăr. Medicii care se alătură lucrării lui Dumnezeu trebuie să conlucreze cu Dumnezeu ca instrumente numite de El; ei trebuie să folosească toată puterea și eficiența pentru a mări lucrarea poporului păzitor al poruncilor lui Dumnezeu. Aceia care, în înțelepciunea lor omenească, încearcă să ascundă caracteristicile speciale care deosebesc pe poporul lui Dumnezeu de lume își vor pierde viața spirituală și nu vor mai fi sprijiniți mai departe de puterea Lui.
Niciodată n-ar trebui ca lucrătorii noștri medicali să cultive ideea că este absolut necesar să dea impresia că sunt bogați. Va fi o puternică ispită de a face lucrul acesta cu gândul că aceasta le va da influență. Dar sunt instruită să spun că aceasta va avea efectul opus.
Toți aceia care caută să se înalțe, conformându-se lumii, dau un exemplu care duce pe căi greșite. Dumnezeu îi recunoaște ca fiind ai Săi numai pe aceia care practică lepădarea și jertfirea de sine, pe care El le-a poruncit. Medicii trebuie să înțeleagă faptul că puterea lor stă în blândețea și smerenia inimii lor. Dumnezeu îi va onora pe aceia care fac din El sprijinul lor.
Stilul îmbrăcăminții medicului, trăsura sau mașina lui, mobilierul lui nu au nici o valoare înaintea lui Dumnezeu. El nu poate să lucreze prin Duhul Său Cel Sfânt cu aceia care încearcă să se ia la întrecere cu lumea în îmbrăcăminte și în fală. Acela care urmează lui Hristos trebuie să se lepede de sine și să-și ia crucea.
Medicul care-L iubește pe Dumnezeu și se teme de El nu trebuie să se fălească, să facă „paradă” în comportarea sa pentru a se distinge, deoarece Soarele neprihănirii strălucește în inima lui și se descoperă în viața lui -- și aceasta este ceea ce îl face să fie deosebit. Aceia care lucrează după metodele lui Hristos vor fi epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii. Prin exemplul și influența lor, oamenii bogați și talentați vor fi întorși de la lucrurile materiale ce n-au nici o valoare veșnică la posedarea realităților veșnice. Cel mai mare respect va fi arătat medicului care lasă să se vadă faptul că El primește de la Dumnezeu îndrumările Sale. Nimic nu va lucra atât de puternic pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu ca faptul că aceia care sunt uniți cu ea vor sta neclintiți ca servi credincioși ai Lui.
Medicul va vedea că este spre binele său prezent și veșnic să se țină de metodele de lucru ale Domnului. Mintea pe care a făcut-o Dumnezeu poate fi modelată fără să fie nevoie de puterea omului, dar El îi onorează pe oameni, chemându-i să lucreze cu El în marea Lui lucrare.
Mulți consideră propria lor înțelepciune ca fiind îndestulătoare și își aranjează lucrurile după judecata lor, gândind că vor obține rezultate minunate. Dar, dacă ar depinde de Dumnezeu și nu de ei înșiși, ei ar primi înțelepciune cerească. Aceia care sunt atât de mult prinși în lucrarea lor, încât nu pot găsi timp pentru a-și face drum la tronul harului și să obțină sfat de la Dumnezeu vor abate lucrarea pe căi greșite. Tăria noastră stă în unirea noastră cu Dumnezeu prin singurul Său Fiu și în unirea noastră unul cu altul.
Chirurgul care are succes cu adevărat este acela care Îl iubește pe Dumnezeu, care Îl vede pe Dumnezeu în lucrarea creațiunii Lui și care I se închină atunci când urmărește înțeleapta alcătuire făcută de El în organismul omului. Medicul cu cel mai mare succes este acela care se teme de Dumnezeu din tinerețea sa, așa cum a făcut Timotei, care simțea că Hristos era însoțitorul său permanent, un prieten cu care putea sta totdeauna de vorbă. Un astfel de medic nu va schimba poziția sa nici chiar pentru cea mai înaltă slujbă pe care i-ar putea-o da lumea. El este mai doritor să-L onoreze pe Dumnezeu și să-și asigure aprobarea Lui decât să-și asigure sprijinul și onoarea celor mai mari oameni ai lumii.
Rugăciune
Fiecare sanatoriu înființat în mijlocul adventiștilor de ziua a șaptea ar trebui să fie făcut un Betel. Toți aceia care sunt legați de această ramură a lucrării ar trebui să fie consacrați lui Dumnezeu. Aceia care lucrează pentru bolnavi, care săvârșesc operații delicate și grave, ar trebui să-și aducă aminte că o alunecare a bisturiului, un tremur nervos ar putea face ca sufletul să fie aruncat în neființă. Lor nu ar trebui să li se îngăduie să ia asupră-le atât de multe răspunderi, încât să nu aibă timp pentru momente speciale de rugăciune. Prin rugăciunile lor călduroase, ei ar trebui să recunoască dependența lor de Dumnezeu. Numai printr-un simțământ al faptului că adevărul curat al lui Dumnezeu lucrează în minte și inimă, numai prin calmul și puterea pe care numai El le poate da, ei sunt calificați să aducă la îndeplinire operațiile acelea critice, care înseamnă viață sau moarte pentru cei suferinzi.
Medicul cu adevărat convertit nu-și va lua asupră-și răspunderi care să-l împiedice de la lucrarea lui pentru suflete. Întrucât fără Hristos noi nu putem face nimic, cum poate un medic sau un misionar medical să se angajeze cu succes în importanta lui lucrare fără a-L căuta serios pe Domnul în rugăciune? Rugăciunea și studierea Cuvântului aduc viață și sănătate sufletului.
Domnul așteaptă să manifeste prin poporul Său harul și puterea Sa. Dar El cere ca aceia care se angajează în slujba Sa să-și păstreze mintea totdeauna îndreptată spre El. În fiecare zi, ei trebuie să-și ia timp pentru a studia Cuvântul lui Dumnezeu și pentru rugăciune. Fiecare ofițer și fiecare soldat de sub comanda Dumnezeului lui Israel are nevoie de timp, ca să se consulte cu Dumnezeu și să caute binecuvântarea Lui. Dacă lucrătorul își îngăduie să fie abătut de la aceasta, el își va pierde puterea spirituală. Noi trebuie să umblăm și să vorbim în mod individual cu Dumnezeu; atunci influența cea sfântă a Evangheliei lui Hristos, în toată importanța ei, va fi prezentă în viața noastră.
În instituțiile noastre, trebuie să aibă loc o lucrare de reformă. Medicii, lucrătorii, infirmierii, infirmierele trebuie să-și dea seama că ei sunt puși la probă, puși la încercare atât pentru viața aceasta, cât și pentru viața aceea care se măsoară cu viața lui Dumnezeu. Noi trebuie să întrebuințăm la maximum fiecare însușire, pentru a aduce adevărurile salvatoare în atenția ființelor omenești, suferinde. Lucrul acesta trebuie să fie făcut în legătură cu lucrarea de vindecare a bolnavilor. Atunci, lucrarea adevărului va sta înaintea lumii în puterea pe care Dumnezeu intenționează să o aibă. Prin influența lucrătorilor sfințiți, adevărul va fi proslăvit. El va merge înainte ca „o candelă care arde”.