În invitația la cina Evangheliei, Domnul Isus a arătat lucrarea ce urma să fie făcută -- lucrarea pe care fiecare comunitate, din oricare localitate de la miazănoapte și miazăzi, de la răsărit și de la apus, trebuie să o facă.
Comunitățile au nevoie să aibă ochii unși cu alifia cerească pentru ochi, ca să poată vedea multele ocazii din jurul lor pentru a-I sluji lui Dumnezeu. De repetate ori, Domnul a chemat poporul Său să meargă la drumuri și la garduri și să-i convingă pe oameni să intre, pentru a-I fi casa plină; dar chiar și în umbra propriilor noastre porți sunt familii față de care noi nu am arătat destul interes pentru a-i face să înțeleagă că pe noi ne preocupă persoana lor. Lucrarea aceasta, care este cea mai aproape de noi, e ceea ce Domnul cere de la biserică să întreprindă. Noi nu trebuie să stăm și să zicem: „Cine este aproapele meu?” Noi trebuie să ne reamintim că aproapele nostru este acela care are cel mai mult nevoie de simpatia și ajutorul nostru, aproapele nostru este fiecare suflet care este rănit și zdrobit de adversar. Aproapele nostru este oricine este proprietatea lui Dumnezeu. În Hristos, deosebirile făcute de către iudei, cu privire la cine era aproapele lor, sunt date la o parte. Nu există despărțiri teritoriale, nu există distincții artificiale, nici caste, nici aristocrație.
Ocazii trecute cu vederea
Spiritul samariteanului milos n-a fost reprezentat în mare măsură în comunitățile noastre. Mulți care aveau nevoie să fie ajutați au fost trecuți cu vederea, după cum preotul și levitul au trecut cu vederea pe străinul rănit și zdrobit, care fusese lăsat să moară pe marginea drumului. Chiar și aceia care aveau nevoie de puterea divinului Vindecător, pentru a le vindeca rănile, fuseseră lăsați neîngrijiți și neluați în seamă. Mulți au lucrat ca și cum era îndeajuns să știe că Satana și-a așezat cursele pentru prinderea unui suflet, că ei se puteau duce acasă fără să se îngrijească de oaia pierdută. Este clar că aceia care manifestă un asemenea spirit nu sunt părtași naturii dumnezeiești, ci însușirilor vrăjmașului lui Hristos.
Cineva trebuie să îndeplinească însărcinarea dată de Hristos, cineva trebuie să aducă la îndeplinire lucrarea pe care El a început-o pe pământ; iar bisericii i s-a dat privilegiul acesta. Pentru scopul acesta a fost ea organizată. Atunci, pentru ce nu au acceptat membrii bisericii răspunderea aceasta? Sunt unii care au văzut această mare neglijență; ei au văzut nevoile multora care suferă și duc lipsă; ei au recunoscut în aceste sărmane suflete pe aceia pentru care Hristos și-a dat viața; inima lor a fost mișcată de milă, și fiecare energie a lor a fost trezită la acțiune. Ei au pornit la lucrarea de organizare a acelora care erau gata să conlucreze cu ei la ducerea adevărului Evangheliei înaintea multora care acum trăiesc în viciu și nelegiuire, ca ei să poată fi salvați dintr-o viață de risipă și păcat. Aceia care au fost angajați în această lucrare creștină de ajutorare au făcut ceea ce Dumnezeu a dorit să se facă și El a primit ostenelile lor. Ceea ce s-a făcut în privința aceasta este o lucrare cu care fiecare adventist de ziua a șaptea ar trebui să simpatizeze din toată inima, să o aprobe și să se apuce de ea cu râvnă. Neglijând lucrarea aceasta, care se află în granițele propriului lor câmp de lucru, refuzând a purta poverile acestea, biserica suferă o mare pierdere. Dacă biserica ar fi pornit să facă lucrarea aceasta așa cum ar fi trebuit, ei ar fi fost mijlocul de salvare pentru multe suflete.
Din cauza neglijenței lor, Domnul a privit cu neplăcere asupra bisericii. Mulți au dat pe față plăcerea după o viață comodă și lăsarea în voia plăcerilor lor egoiste. Unii care au avut privilegiul de a cunoaște adevărul biblic nu l-au adus în sanctuarul lăuntric al sufletului. Dumnezeu îi socotește pe toți aceștia răspunzători pentru talanții pe care ei nu i-au înapoiat în servicii cinstite și credincioase, în a face orice efort cu putință pentru a-i căuta și salva pe cei ce erau pierduți. Acești slujitori leneși sunt reprezentați ca venind la ospățul nunții, fără haina neprihănirii lui Hristos. Ei au acceptat adevărul, dar nu îl practică. După propria mărturisire, ei sunt circumciși, dar în realitate ei sunt necircumciși.
De ce nu ne entuziasmăm cu Spiritul lui Hristos? Pentru ce suntem noi atât de puțin mișcați de strigătele jalnice ale unei lumi suferinde? Apreciem noi înaltul nostru privilegiu de a adăuga o stea la coroana lui Hristos -- un suflet liberat din lanțurile cu care l-a legat Satana, un suflet salvat pentru Împărăția lui Dumnezeu? Biserica trebuie să-și dea seama de obligația ei de a duce Evanghelia adevărului prezent la orice făptură. Vă îndemn să citiți capitolele trei și patru din Zaharia. Dacă capitolele acestea sunt înțelese, dacă sunt primite, se va face o lucrare pentru aceia care flămânzesc și însetează după neprihănire, o lucrare care pentru biserică înseamnă: „Mergeți înainte și în sus”.
Rezultatele neglijenței
Oriunde se înființează o comunitate, toți membrii ar trebui să se angajeze activ în lucrarea misionară. Ei ar trebui să viziteze fiecare familie din vecinătate și să le cunoască situația lor spirituală. Dacă cei care se numesc creștini s-ar fi angajat în această lucrare de la data de când numele lor au fost scrise prima dată în registrele comunității, n-ar fi astăzi o necredință atât de răspândită, o nelegiuire atât de profundă, o stricăciune atât de nemaiîntâlnită, așa cum se vede în lumea din zilele noastre. Dacă fiecare membru al comunității ar fi căutat să-i lumineze pe alții, mii și mii de suflete ar sta astăzi împreună cu poporul păzitor al poruncilor lui Dumnezeu.
Și nu numai în lume vedem rezultatele neglijenței de a lucra pe căile lui Hristos din partea comunității. Prin neglijența aceasta, în comunitate s-a introdus o stare de lucruri ce a eclipsat înaltele și sfintele interese ale lucrării lui Dumnezeu. Un spirit de critică și amărăciune s-a furișat în biserică, și discernământul spiritual al multora a slăbit. Din cauza aceasta, lucrarea lui Hristos a suferit o pierdere foarte mare. Ființele cerești au așteptat să conlucreze cu uneltele omenești, dar noi n-am observat prezența lor.
Nevoia de pocăință
Acum este timpul cel mai potrivit când să ne pocăim. Tot poporul lui Dumnezeu ar trebui să fie interesat în lucrarea facerii de bine. Ei ar trebui să-și unească inima și sufletul într-un efort sârguincios pentru ridicarea și iluminarea semenilor lor. Ei ar trebui să îmbrace haina de nuntă, pe care le-a oferit-o Hristos, pentru ca să fie pregătiți să lucreze pentru cauza Lui. Ei nu ar trebui să primească în zadar harul lui Dumnezeu. Cu respect smerit și devotat, ei ar trebui să lucreze în dreapta și în stânga, consacrându-I lui Dumnezeu întreaga lor slujire și toate capacitățile lor.
Trebuie să aibă loc o redeșteptare în poporul lui Dumnezeu. Întreaga biserică urmează să fie pusă la încercare. Înțeleptul în felul lumii, care meditează și plănuiește și care are pururea în minte afacerile sale, ar trebui să caute să devină înțelept în probleme de interes veșnic. Dacă ar depune tot atâta energie pentru a-și asigura comoara cerească și viața aceea care se măsoară cu viața lui Dumnezeu, cum face pentru asigurarea câștigurilor lumești, câte nu s-ar putea realiza?
Ispravnicul necredincios nu s-a îmbogățit cu bunurile stăpânului său; el numai le-a risipit. El a îngăduit ca lenea să ia locul muncii sincere și din toată inima. El a fost necredincios în dispunerea de lucrurile domnului său. Ispravnic necredincios, nu vezi tu că-ți vei pierde sufletul, dacă nu conlucrezi cu Dumnezeu și nu întrebuințezi cât mai mult talanții tăi pentru Domnul? Mintea ți-a fost dată pentru ca să poți înțelege ocaziile date ție de Dumnezeu. Urechile tale sunt pentru a asculta de poruncile lui Dumnezeu. Genunchii tăi sunt pentru a te pleca de trei ori pe zi la rugăciunea pornită din inimă. Picioarele tale sunt pentru ca să alergi pe calea poruncilor lui Dumnezeu. Gândul, efortul, talentul trebuie să fie puse la lucru, pentru ca voi să fiți pregătiți să absolviți și să treceți în școala de sus, iar din gura Aceluia care pentru noi a biruit toate ispitele să auziți cuvintele: „Celui ce va birui, îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie”. „Așa vorbește Domnul oștirilor: Dacă vei umbla pe căile Mele și dacă vei păzi poruncile Mele, vei judeca și casa Mea și vei priveghea asupra curților Mele, și te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici”. (Apocalipsa 3, 21; Zaharia 3, 7.) Dacă nu conlucrați cu Domnul, predându-vă Lui, veți fi socotiți ca fiind necorespunzători spre a fi supuși ai curatei și cereștii Sale Împărății.
Neglijență din partea slujitorilor evangheliei
Deși am fost însărcinată să prezint primejdia de a umfla prea mult lucrurile în domeniul lucrării misionare medicale, în dauna altor ramuri de slujire, aceasta nu îi scuză pe aceia care s-au ținut departe de lucrarea misionară medicală. Aceia care nu au simpatizat cu lucrarea aceasta ar trebui să fie acum foarte atenți cum vorbesc, deoarece ei nu sunt pricepuți în subiectul acesta. Oricare le-ar fi poziția în conferință, ei ar trebui să fie foarte circumspecți și să nu exprime gânduri care nu vor fi de folos nimănui. Nepăsarea și opoziția pe care unii au manifestat-o cu privire la problema aceasta face nepotrivit faptul ca vorbele lor să aibă o mare influență. Ei nu au o vedere clară.
Unii sunt iritați și îngrijorați, pentru că văd că lucrarea misionară medicală ajunge să fie disproporționată, datorită faptului că, primind atât de multe talente și mijloace, lucrarea aceasta întrece cu mult ceea ce se face în alte direcții. Care să fie cauza? Nu cumva conducătorii lucrării misionare medicale lucrează prea mult sau conducătorii altor ramuri ale lucrării fac prea puțin? Mi s-a arătat că în multe ramuri de lucrare noi facem numai o mică parte din ceea ce ar fi trebuit să fi făcut. Credința, zelul și energia nu se dau pe față așa cum ar trebui în lucrarea de slujire a Evangheliei. Eforturile multora sunt slabe și fără viață. Este evident că nu s-a lucrat după lumina dată nouă de Dumnezeu cu privire la datoria și privilegiile noastre. Oamenii au înlocuit planurile lui Dumnezeu cu planurile lor personale. Sunt însărcinată să spun că prosperitatea lucrării misionare medicale este după rânduiala lui Dumnezeu. Lucrarea aceasta trebuie să fie făcută; adevărul trebuie să fie dus la drumuri și la garduri. Iar predicatorii și membrii comunității ar trebui să se trezească și să vadă; necesitatea de a conlucra în lucrarea aceasta.
Cu energie sârguincioasă și neobosită, aceia care au simțit povara lucrării de ajutorare creștinească au mărturisit prin faptele lor că ei nu sunt mulțumiți să fie numai niște credincioși teoretici. Ei au căutat să umble în lumină. Ei și-au pus credința în practică. Ei au legat laolaltă credința cu faptele. Ei au făcut exact lucrarea aceea pe care Domnul le-a arătat că trebuie făcută, și multe suflete au fost luminate, convinse și ajutate.
Nepăsarea dată pe față de predicatorii noștri cu privire la reforma sanitară și la lucrarea misionară medicală este surprinzătoare. Chiar și aceia care nu mărturisesc că sunt creștini tratează subiectul acesta cu un mai mare respect de cum o fac unii din propriul nostru popor, și aceștia ne-o iau înainte.
Pentru ce, pun eu întrebarea, unii din frații noștri predicatori sunt atât de în urmă în ceea ce privește proclamarea importanței temei cumpătării? Fraților, cuvântul ce ne este adresat este: „Prindeți-vă de lucrarea reformei sanitare, mergeți înainte”. Dacă voi credeți că lucrarea misionară medicală ia proporții necuvenite, luați dintre bărbații care au activat în ramurile acestea și puneți-i alături de voi în câmpul vostru de activitate -- doi aici și doi dincolo. Primiți-i pe acești misionari medicali cum L-ați primit pe Hristos și veți vedea ce lucrare pot să facă. Nu-i veți găsi ca pe niște oameni piperniciți în viața religioasă. Vedeți dacă nu cumva în felul acesta puteți aduce în comunitățile voastre o mare cantitate de curent vital ceresc. Vedeți dacă unii nu vor primi educația de care au o așa de mare nevoie și apoi să dea mărturie: „Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har suntem mântuiți). El ne-a înviat împreună, și ne-a pus să ședem împreună în lucrurile cerești, în Hristos Isus”. (Efeseni 2, 4-6.) Nevoia noastră cea mare este unirea, desăvârșita unire în lucrarea lui Dumnezeu.
Aceia care nu pot să vadă importanța și influența lucrării misionare medicale nu ar trebui să se considere autorizați să caute să controleze vreo parte a ei. Ei au nevoie de cunoștințe sporite în toate ramurile reformei sanitare. Ei au nevoie să fie curățiți, sfințiți și înnobilați. Ei au nevoie să fie modelați și formați după chipul divin. Atunci ei vor vedea că lucrarea misionară medicală este o parte din lucrarea lui Dumnezeu. Motivul pentru care atât de mulți membri nu înțeleg această ramură de lucrare este că ei nu-L urmează pe Conducătorul lor pas cu pas în lepădare și jertfire de sine. Lucrarea misionară medicală este lucrarea lui Dumnezeu și poartă semnătura Lui. Și chiar dacă mijloacele nu trebuie să fie absorbite în această singură lucrare, așa încât să împiedice sau să dăuneze lucrării care ar trebui să fie făcută în câmpurile noi, ea nu trebuie să fie considerată ca nefiind importantă.
Corpul slujitorilor Evangheliei este o organizație pentru proclamarea adevărului la cei bolnavi și la cei sănătoși. Ea unește lucrarea misionară medicală cu slujitorii Cuvântului. Prin aceste unelte unite, se oferă prilejuri de transmitere a luminii și de prezentare a Evangheliei tuturor categoriilor sociale. Dumnezeu dorește ca predicatorii și membrii comunității să aibă un interes comun și activ în lucrarea misionară medicală.
A te ocupa de oameni acolo unde sunt, oricare le-ar fi poziția și starea socială, și a-i ajuta pe orice cale cu putință -- aceasta este lucrarea de predicare a Evangheliei. Aceia care sunt bolnavi la trup sunt aproape totdeauna bolnavi și la minte. Și când sufletul este bolnav, trupul este și el afectat. Predicatorii ar trebui să-și dea seama că o parte a lucrării lor este aceea de a sluji celor bolnavi și suferinzi ori de câte ori se prezintă ocazia. Slujitorul Evangheliei trebuie să prezinte solia, care trebuie să fie primită dacă oamenii urmează să devină sfințiți și pregătiți pentru venirea Domnului. Lucrarea aceasta trebuie să cuprindă tot ce cuprindea lucrarea de slujire a lui Hristos.
Atunci, pentru ce slujitorii Evangheliei nu conlucrează din toată inima cu aceia care duc mai departe lucrarea misionară medicală? De ce nu studiază ei cu grijă viața lui Hristos, ca să știe cum a lucrat El, și apoi să-I urmeze exemplul? Vi se cuvine vouă, slujitori consacrați ai lui Hristos, care aveți pilda Lui în fața voastră, să vă țineți deoparte și să criticați chiar lucrarea pe care El a venit să o facă printre oameni? Lucrarea ce se aduce acum la îndeplinire în domeniul misionar medical ar fi trebuit să se facă cu ani de zile mai înainte, și s-ar fi făcut dacă poporul lui Dumnezeu ar fi fost temeinic convertit la adevăr, dacă ar fi studiat Cuvântul cu inimă umilă, dacă L-ar fi respectat pe Dumnezeul universului și ar fi studiat voia Lui în loc să caute să-și placă lor înșiși. Dacă poporul nostru ar fi făcut lucrarea aceasta, multe persoane cu talente și influență s-ar fi convertit și ni s-ar fi alăturat în lucrarea de vestire a soliei apropiatei reveniri a lui Hristos.
Aceia care înțeleg fiziologia și igiena vor vedea că, în lucrarea pastorală, aceasta va fi un mijloc prin care pot să-i lumineze pe alții cu privire la buna și inteligenta tratare a puterilor fizice, mintale și morale. De aceea, cei care se pregătesc pentru lucrarea de slujitor al Evangheliei ar trebui să cerceteze cu sârguință organismul omenesc, pentru ca să știe cum să îngrijească de corp, nu cu ajutorul medicamentelor, ci cu leacuri luate din însuși laboratorul naturii. Domnul îi va binecuvânta pe aceia care fac orice efort pentru a se păstra sănătoși și care îi conduc pe alții să considere ca sfântă sănătatea corpului și a sufletului.
Ambasadorii lui Hristos, aceia cărora li s-a încredințat Cuvântul cel Viu al lui Dumnezeu, pot fi de două ori mai folositori, dacă știu cum să-i ajute pe bolnavi. O cunoaștere practică a reformei sanitare îi va califica mai bine pe bărbați și pe femei să vestească lumii solia harului și a răsplătirii.
Slujitorii Evangheliei ar trebui să fie educatori care înțeleg și apreciază nevoile omenirii. Ei ar trebui să-i încurajeze pe membrii comunității să obțină o cunoaștere practică a tuturor ramurilor de lucrare misionară, pentru ca să poată fi o binecuvântare pentru toate categoriile de oameni. Ei ar trebui să fie ageri pentru a descoperi pe aceia care prețuiesc cele cu privire la viața spirituală, care au tact și îndemânare să caute suflete și să se îngrijească de suflete ca unii care au să dea socoteală. Ei ar trebui să-i ajute pe aceștia să organizeze forțele de lucru ale comunității, așa încât bărbați și femei, cum și tineri cu diferite temperamente, cu diferite ocupații și din diferite poziții, să pornească în lucrarea ce trebuie făcută, aducând talanții dați lor de Dumnezeu în cea mai solemnă lucrare de slujire a Domnului.
Ideile noastre de binefacere creștină trebuie să fie puse la lucru, dacă vrem ca ele să se dezvolte. Lucrarea practică va realiza mult mai mult decât predicile. Ideile predicatorilor noștri trebuie să fie lărgite și, dintr-o zeloasă experiență personală, ei ar trebui să rostească cuvinte care să trezească energiile adormite ale poporului. Printr-o legătură zilnică cu Dumnezeu, ei ar trebui să obțină o pătrundere mai profundă în propria lor viață și în viața altora, sporind astfel cercul influenței lor. În felul acesta, ei vor fi conlucrători cu Hristos, capabili de a lumina pe alții, deoarece ei înșiși sunt canale de lumină.
Atunci când membrii bisericii sapă mai adânc și fac ca temelia lor să fie sigură, prinzându-și sufletul de Stânca Veșnică, atunci când ei învață să-L iubească pe Dumnezeu mai presus de orice, ei se vor deprinde să-i iubească pe semenii lor ca pe ei înșiși.
Puterea Domnului este proslăvită atunci când inima omului este delicată, simțitoare la durerea altuia și miloasă față de suferința lui. Îngeri de la Dumnezeu sunt gata să conlucreze cu uneltele omenești în lucrarea de slujire a sufletelor. Atunci când Duhul Sfânt lucrează asupra inimilor și minților, noi nu vom evita datoria și răspunderea și nu vom trece pe cealaltă parte, lăsând pradă mizeriei sufletul rănit și neajutorat.
Datorită valorii pe care Hristos o acordă celor răscumpărați cu sângele Său, El îi adoptă pe oameni ca fii ai Săi, face din ei obiectul grijii Sale duioase; și pentru ca ei să aibă asigurate cele necesare pentru viața aceasta trecătoare, cum și pentru cea spirituală, El îi încredințează bisericii Sale, zicând: „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.”
Aceasta trebuie să fie lozinca noastră: „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri, unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie mi le-ați făcut”. și dacă ducem cu credincioșie aceasta în viața noastră zilnică, noi vom auzi binecuvântarea: „Bine rob bun și credincios ... intră în bucuria Stăpânului tău”. Merită să rabzi ca un adevărat creștin încercările și probele lui Dumnezeu?
În lucrarea de curățire și purificare a propriilor noastre suflete, dorința noastră puternică de a face sigură propria noastră chemare și alegere ne va inspira cu o dorință arzătoare după aceia care duc lipsă. Aceeași energie și aceeași gândire atentă pe care am adus-o noi cândva în problemele lumești va fi pusă acum în slujirea aceluia căruia noi îi datorăm totul. Noi vom proceda asemenea lui Hristos, folosind fiecare ocazie de a lucra pentru aceia care, lipsiți de ajutor, vor pieri în stricăciunea lor. Noi trebuie să le întindem altora o mână de ajutor. Atunci, cu cântare, laudă și mulțumire ne vom bucura cu Dumnezeu și cu îngerii cerești când vom vedea că suflete bolnave de păcat sunt înălțate și ajutate, când vom vedea pe cel înșelat și tulburat la minte îmbrăcat și cu mintea întreagă, șezând la picioarele lui Isus, învățând de la El. Atunci când facem lucrul acesta, primind de la Dumnezeu și înapoindu-I ceea ce El cu încredere ne-a împrumutat pentru a folosi pentru slava Numelui Său, binecuvântarea Lui va odihni asupra noastră. Atunci faceți ca sufletele sărmane, descurajate, bolnave de păcat să știe că păzirea poruncilor Sale „este o mare răsplătire”, și prin propria noastră experiență să arătăm altora că binecuvântarea și slujirea sunt legate împreună.
Cu toate că s-au cheltuit timp și talent prețios pentru îngrijirea noastră personală și pentru satisfacerea eului nostru, mâna Domnului este încă întinsă; și dacă noi vom lucra astăzi în via Lui, răspândind în lumea întreagă invitația harului Său, El va accepta serviciul nostru. Câți sunt aceia pentru care voi vreți să lucrați, pentru ca ei să ajungă la cerul de odihnă și să aibă parte de cuvântul de laudă: „Bine rob bun și credincios”? Pe cât de mulți vreți să-i ajutați să aibă parte de încoronarea cu slavă, onoare și viață veșnică? Mântuitorul cheamă lucrători. Vreți voi să vă înscrieți ca voluntari?