Mari binecuvântări sunt cuprinse în ținerea Sabatului și Dumnezeu dorește ca ziua de Sabat să fie pentru noi o zi de bucurie. A fost mare bucurie și cu prilejul instituirii Sabatului. Dumnezeu a privit cu satisfacție la lucrările mâinilor Sale. Toate lucrurile pe care le-a făcut El le-a declarat ca fiind „forte bune”. (Geneza 1, 31.) Cerul și Pământul au fost umplute de bucurie. „Stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie, și toți fii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie”. (Iov 38, 7.) Cu toate că păcatul a pătruns în lume pentru a strica lucrarea Lui desăvârșită, Dumnezeu încă ne dă Sabatul, ca o dovadă că Cineva Atotputernic, nemărginit în bunătate și îndurare, a creat toate lucrurile. Părintele nostru ceresc dorește ca prin ținerea Sabatului să se păstreze între oameni o cunoaștere a Lui. El dorește ca Sabatul să ne îndrume mintea către El, ca fiind adevăratul și viul Dumnezeu, și că, prin cunoașterea Lui, noi să putem avea viață și pace.
Când Domnul a eliberat pe poporul Său, Israel, din Egipt și i-a încredințat Legea Sa, El i-a învățat pe izraeliți că, prin ținerea Sabatului, ei urmau să se deosebească de idolatrii. Lucrul acesta era ceea ce făcea deosebire între cei care recunoșteau suveranitatea lui Dumnezeu și cei care refuzau să-L primească ca fiind Creator și Împărat. „Aceasta va fi între Mine și copii lui Israel un semn veșnic”, a spus Domnul. „Copii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei și urmașii lor, ca un legământ necurmat”. (Exod 31, 17.16.)
După cum Sabatul era un semn care îl distingea pe Israel când a ieșit din Egipt pentru a intra în Canaanul pământesc, la fel este un semn care distinge astăzi pe poporul lui Dumnezeu când iese din lume pentru a intra în odihna cerească. Sabatul este un semn care există între Dumnezeu și poporul Său, un semn care onorează Legea Lui. El face distincție între supușii Săi credincioși și cei care calcă Legea.
Din stâlpul de nor, Hristos a declarat cu privire la Sabat: „Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acesta va fi între mine și urmașii voștri, un semn, după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul care vă sfințesc”. (Exod 31, 13.) Sabatul dat lumii este un semn că Dumnezeu este Creator și că El l-a sfințit. Puterea care a creat toate lucrurile este puterea care creează din nou sufletul după chipul Său. Pentru aceia care sfințesc ziua Sabatului, ea este semnul sfințirii. Adevărata sfințire înseamnă a fi în armonie cu Dumnezeu, a fi una cu El în caracter. Ea se primește prin ascultarea de principiile acelea care sunt o transcriere a caracterului Lui. Iar Sabatul este semnul ascultării. Acela care ascultă din toată inima de porunca a patra va asculta de întreaga Lege. El este sfințit prin ascultare.
Și nouă, ca și lui Israel, Sabatul ne este dat ca „un legământ veșnic”. Pentru aceia care respectă ziua Sa sfântă, Sabatul este un semn că Dumnezeu îi recunoaște ca popor al său ales. Sabatul este o garanție că El va îndeplinii față de ei legământul Său. Ori ce suflet care primește semnul guvernării lui Dumnezeu se așează sub legământul cel veșnic, dumnezeiesc, el se prinde de lanțul de aur al ascultării, fiecare verigă a acestui lanț fiind o făgăduință.
Numai porunca a patra din Cele Zece Porunci conține sigiliul marelui Legiuitor, Creator al cerului și al pământului. Aceia care ascultă de porunca aceasta iau asupra lor Numele Lui și toate binecuvântările pe care le cuprinde aceasta sunt ale lor. „Domnul a vorbit lui Mise și a zis: Vorbește lui Aron și fiilor lui, și spune-le: Așa să binecuvântați pe copii lui Israel, și să ziceți:
Domnul să te binecuvânteze și să te păzească! Domnul să facă să lumineze fața Lui peste tine, și să se îndure de tine! Domnul să-și înalțe fața peste tine și să-ți dea pacea! Astfel să pună numele Meu peste copii lui Israel, și Eu îi voi binecuvânta.” (Numeri 6, 22-27.)
Prin Moise, s-a dat și făgăduința: „Vei fi pentru Domnul un popor sfânt, cum ți-a jurat El, dacă vei păzi poruncile Domnului, Dumnezeului tău, și vei umbla pe căile Lui. Toate popoarele vor vedea că tu porți numele Domnului.... Domnul te va face să fi cap nu coadă; totdeauna vei fi sus, și niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile domnului Dumnezeului tău, pe care ți le dă astăzi, dacă le vei păzi și le vei împlini”. (Deuteronom 28, 9-13.)
Psalmistul, vorbind prin Duhul Sfânt, spune:
„Veniți să cântăm cu veselie Domnului, și să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre.... Căci Domnul este un Dumnezeu mare, Este un Împărat mai presus de toți dumnezeii. El ține în mână adâncimile pământului, și vârfurile munților sunt ale Lui. A lui este marea, El a făcut-o, și mâinile Lui au întocmit uscatul. Veniți să ne închinăm și să ne smerim, Să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorul nostru! Căci El este Dumnezeul nostru. El ne-a făcut, ai lui suntem: Noi suntem poporul Lui și turma pășunii Lui” (Psalmii 95, 1-7; 100,3.)
Făgăduințele date lui Israel sunt, de asemenea, și pentru poporul lui Dumnezeu de astăzi. Ele sunt soliile pe care ni le aduce Sabatul.
Reforma în ținerea Sabatului
Sabatul este o agrafă de aur care Îl unește pe Dumnezeu cu poporul Său. Dar porunca Sabatului a fost sfărâmată. Ziua cea sfântă a lui Dumnezeu a fost profanată. Sabatul a fost smuls din locul lui de către omul păcatului, și o zi de lucru obișnuită a fost înălțată în locul lui. O spărtură s-a făcut în Lege, și spărtura aceasta trebuie să fie dreasă. Adevăratul Sabat trebuie să fie înălțat la cuvenita lui poziție ca zi de odihnă a lui Dumnezeu. În capitolul 58 din Isaia este schițată lucrarea pe care o are de făcut poporul lui Dumnezeu. El trebuie să preamărească Legea și să o facă vrednică de cinste, să zidească vechile dărâmături și să refacă temeliile multor generații. Acelora care fac lucrul acesta Dumnezeu le spune: „Vei fi numit dregător de spărturi”, „Cel ce drege drumurile și face țara cu putință de locuit.... Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-L vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nedându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul, și Eu te voi sui pe înălțimile țării, te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.”
Problema Sabatului urmează să fie subiectul în jurul căruia se dă marea bătălie finală la care va lua parte întreaga lume. Oamenii au onorat principiile lui Satana mai presus de principiile care stăpânesc în cer. Ei au primit un Sabat neadevărat, pe care Satana l-a înălțat ca semn al autorității sale. Dar Dumnezeu a pus sigiliul său pe cerința Lui împărătească. Fiecare instituție a Sabatului poartă numele autorului ei, un semn care nu se șterge și care arată autoritatea fiecăruia. Noi trebuie să le arătăm că este de însemnătate vitală, dacă ei poartă semnul Împărăției lui Dumnezeu sau semnul împărăției răzvrătirii, deoarece ei se declară supuși ai împărăției al cărei semn îl poartă. Dumnezeu ne-a chemat să înălțăm standardul Sabatului Său călcat în picioare. Cât de însemnat este, deci, ca exemplul nostru în ținerea Sabatului să fie cel drept.
Cu prilejul înființării de noi comunități, slujitorii lui Dumnezeu ar trebui să dea o atentă învățătură cu privire la cuvenita păzire a Sabatului. Noi trebuie să fim cu băgare de seamă ca nu cumva practicile care predomină printre cei care țin duminica să fie urmate de cei care spun că țin sfânta zi de odihnă a lui Dumnezeu. Linia de demarcație trebuie să fie făcută clară și distinctă între cei care poartă semnul Împărăției lui Dumnezeu și cei care poartă semnul împărăției răzvrătirii.
Mult mai multă sfințenie este atașată de Sabat decât îi este dată de mulți care se dau drept păzitori ai Sabatului. Domnul a fost foarte mult dezonorat de către aceia care nu au ținut Sabatul potrivit cu porunca, nici în litera, nici în spiritul ei. El cheamă la o reformă în ținerea Sabatului.
Pregătirea pentru Sabat
Chiar la începutul poruncii a patra, Domnul a zis: „Adu-ți aminte”. El știa că în mulțimea grijilor și a încurcăturilor, omul ar fi ispitit să se scuze să împlinească toate cerințele legii sau să piardă din vedere sfânta lui însemnătate. De aceea El a zis: „Adu-ți aminte de ziua Sabatului ca s-o sfințești.” (Exod 20, 8.)
În tot cursul săptămânii, noi trebuie să avem în minte ziua de Sabat și să facem pregătiri pentru ținerea ei potrivit poruncii. Nu trebuie să ținem Sabatul numai ca pe o problemă legală. Noi trebuie să înțelegem influența lui spirituală asupra tuturor problemelor vieții. Toți care privesc Sabatul ca un semn între ei și Dumnezeu, arătând că El este Dumnezeu care-i sfințește, vor reprezenta principiile cârmuirii Lui. Ei vor aduce legile împărăției Sale în viața lor zilnică. Zilnic, rugăciunea lor va fi ca sfințirea Sabatului să odihnească asupra lor. În fiecare zi, ei vor avea tovărășia lui Hristos și vor da pe față desăvârșirea caracterului Său. În fiecare zi, lumina lor va strălucii în fața altora în fapte bune.
În tot ce aparține succesului lucrării lui Dumnezeu, cele dintâi biruințe trebuie să fie câștigate în viața de familie. Aici trebuie să înceapă pregătirea pentru Sabat. În tot cursul săptămânii, părinții să-și aducă aminte că familia lor trebuie să fie o școală în care copii trebuie să fie pregătiți pentru curțile de sus. Cuvintele lor trebuie să fie cuvinte curate, drepte. Nici un cuvânt pe care copii lor n-ar trebui să-l audă nu trebuie să le scape de pe buze. Spiritul să fie păstrat liber de mânie. Părinților, trăiți în cursul săptămânii ca în fața unui Dumnezeu sfânt, care v-a dat copii pe care să-i creșteți pentru El. Creșteți pentru El mica biserică din familia voastră, pentru ca în Sabat toți să fie pregătiți să se închine în Sanctuarul Domnului. În fiecare dimineață și în fiecare seară, înfățișați-i pe copiii voștri lui Dumnezeu ca moștenire a Lui răscumpărată în sângele Său. Învățați-i că este datoria și privilegiul lor cel mai mare să-L iubească pe Dumnezeu și să-I slujească.
Părinții ar trebui să aibă îndeosebi grijă de a face din abordarea lui Dumnezeu un mijloc instructiv de învățătură pentru copii lor. Pasaje din Scriptură ar trebui să fie mult mai des pe buzele lor, în mod deosebit acele pasaje care pregătesc inima pentru serviciul religios. Adesea, ar fi bine să se repete cuvintele prețioase: „Da, suflete încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea.” (Psalmii 62, 5.)
Atunci când ne aducem aminte în felul acesta de Sabat, nu se va îngădui ca cele trecătoare să se întindă peste cele spirituale. Nici o îndatorire care aparține celor șase zile de lucru nu va fi lăsată pe seama Sabatului. În cursul săptămânii, energiile noastre nu vor fi istovite în lucrări trecătoare, așa că, în ziua în care Domnul S-a odihnit, noi să fim prea obosiți pentru a ne consacra în slujba Lui.
În timp ce pregătirea pentru Sabat trebuie să se facă în tot timpul săptămânii, vinerea trebuie să fie ziua specială de pregătire. Prin Moise Domnul a spus copiilor lui Israel: „Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceți ce aveți de copt, fierbeți ce aveți de fiert, și păstrați până a doua zi dimineața cea ce va rămâne!” „Poporul se risipea și o strângea (mana), o măcina la râșniță, sau o pisa într-o piuă, o fierbea în oală și făcea turte din ea”. (Exod 16, 23; Numeri 11, 8.) Era ceva de făcut pentru pregătirea pâinii trimise din cer pentru copii lui Israel. Domnul le-a spus că lucrarea aceasta trebuie făcută vinerea, în ziua de pregătire. Aceasta a fost o punere la probă pentru ei. Dumnezeu dorea ca să vadă dacă ei vor sfinți sau nu Sabatul.
Îndrumarea aceasta din gura lui Iehova este pentru învățătura noastră. Biblia este o călăuză desăvârșită și, dacă paginile ei sunt studiate cu rugăciune de inimi doritoare de a înțelege, nimeni nu are nevoie să rătăcească în problema aceasta.
Mulți au nevoie de învățătură cu privire la felul în care să vină la adunare pentru serviciul din Sabat. Ei nu trebuie să vină înaintea lui Dumnezeu în haine obișnuite purtate în cursul săptămânii. Toți ar trebui să aibă un costum special pentru Sabat, care să fie purtat când participă la serviciul divin în casa lui Dumnezeu. În timp ce n-ar trebui să ne conformăm modei acestei lumi, noi nu trebuie să fim nepăsători cu privire la înfățișarea noastră exterioară. Noi trebuie să fim curați și bine îngrijiți, însă fără podoabe. Copii lui Dumnezeu să fie curați și pe dinafară și pe dinăuntru.
Vinerea, pregătirea pentru Sabat să fie terminată. Vedeți ca toată îmbrăcămintea să fie pregătită și toată pregătirea hranei să fie gata. Ghetele să fie lustruite și baia să fie făcută. Este cu putință a face lucrul acesta. Dacă faceți din lucrul acesta o regulă, puteți realiza toate acestea. Sabatul nu trebuie să fie folosit pentru reperarea hainelor, pentru gătitul mâncării, pentru căutarea de plăceri sau pentru ori care altă ocupație lumească. Înainte de apusul soarelui, ori ce ocupație lumească să fie lăsată de o parte și toate revistele lumești să fie date la o parte. Părinților, Explicați lucrarea voastră, cum și scopul ei, copiilor voștri și puneți-i să ia parte la pregătirea pentru ținerea Sabatului potrivit cu cele spuse de poruncă.
Voi trebuie să apărați cu gelozie granițele Sabatului. Aduceți-vă aminte că fiecare moment este un timp sfânt și consacrat. Ori de câte ori este cu putință, cei care au personal în slujba lor ar trebui să dea lucrătorilor lor liber în orele de vineri de la prânz până la începutul Sabatului. Dați-le timp de pregătire, pentru ca ei să poată întâmpina ziua Domnului cu mintea liniștită. Printr-un astfel de procedeu, voi nu veți suferi nici o pagubă, nici chiar în cele trecătoare.
Mai este și o altă lucrare ce trebuie să primească atenție în ziua pregătirii. În ziua aceasta trebuie să fie îndepărtate ori ce fel de neînțelegeri dintre frați, fie în familie, fie în comunitate. Ori ce amărăciune, mânie și răutate să fie alungate din suflet. Cu un spirit umil, „mărturisiți-vă unii altora păcatele și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați”. (Iacov 5, 16.)
Înainte de a începe Sabatul, atât minte, cât și trupul trebuie să fie retrase de la treburile lumești. Dumnezeu a pus Sabatul Său la sfârșitul celor șase zile de lucru pentru ca oamenii să se poată opri și să vadă ce au câștigat în cursul săptămânii în ce privește pregătirea pentru împărăția cea curată, care nu îngăduie nici un călcător de lege să intre în ea. Ar trebui ca, în fiecare Sabat, să ne facem socoteala în sufletul nostru pentru a vedea dacă săptămâna care s-a terminat ne-a adus câștig sau pagubă spirituală.
Dacă sfințim Sabatul Domnului, aceasta înseamnă mântuirea veșnică. Dumnezeu spune: „Voi cinsti pe cine mă cinstește”. (1 Samuel 2, 30.)
Sabatul în familie
Înainte de apusul soarelui, membrii familiei să se adune pentru a studia din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a cânta și a se ruga. Este nevoie și aici de reformă, deoarece mulți au fost neglijenți. Avem nevoie de a ne mărturisi lui Dumnezeu și unul altuia. Trebuie să începem din nou pentru a face planuri speciale pentru ca fiecare membru al familiei să poată fi pregătit să cinstească ziua pe care Dumnezeu a binecuvântat-o și a sfințit-o.
Orele prețioase ale Sabatului să nu fie irosite rămânând în pat. În Sabat de dimineață, familia ar trebui să se trezească mai devreme. Dacă se scoală mai târziu are loc o dezordine și grabă în pregătirea pentru gustarea de dimineață și pentru școala de Sabat. Se dă loc la o stare de grabă, de îmbulzeală și nerăbdare. În felul acesta apar în familie simțăminte nesfinte. Sabatul profanat în felul acesta, ajunge o povară, iar sosirea lui este mai mult temută decât dorită.
Noi nu trebuie să pregătim pentru Sabat o cantitate mai îmbelșugată sau un număr mai mare de feluri de mâncare ca în alte zile. Dimpotrivă, hrana ar trebui să fie mai simplă și să mănânce mai puțin, pentru ca mintea să poată fi limpede și puternică pentru a înțelege cele spirituale. Mâncarea peste măsură încețoșează creierul. Cele mai valoroase cuvinte pot fi auzite dar, să nu fie apreciate, deoarece mintea este tulburată de o dietă necuvenită. Mâncând peste măsură în Sabat, mulți au contribuit, mai mult decât își închipuie ei, la dezonoarea lui Dumnezeu.
Chiar dacă pregătitul mâncării trebuie evitat în Sabat, nu e necesar a mânca hrana rece. Pe vreme rece mâncarea pregătită înainte trebuie încălzită. Iar mâncărurile, deși simple, să fie gustoase și atrăgătoare. Pregătiți ceva care să fie socotit ca ceva neobișnuit, ceva ce familia nu are în fiecare zi.
La altarul familiei să participe și copiii. Toți să-și aducă Biblia și să citească un verset sau două. Apoi să se cânte o cântare cunoscută, urmată de rugăciune. În privința aceasta Hristos ne-a dat un model. Rugăciunea Domnească (Tatăl nostru) nu a avut ca scop să fie repetată ca o formulă, ci este o ilustrație de felul cum ar trebui să fie rugăciunile noastre -- simple, pline de căldură și cuprinzătoare. Într-o cerere simplă , spuneți Domnului cererile voastre, și exprimați-vă recunoștința pentru îndurările Sale. În felul acesta, voi Îl invitați pe Isus ca pe un oaspete binevenit în casă și în inima voastră. În familie nu-și au locul rugăciunile lungi și pentru obiecte îndepărtate. Ele fac ca ora de rugăciune să fie plicticoasă, când, de fapt, ar trebui să fie privită ca un privilegiu și o binecuvântare. Faceți ca ocazia să fie plină de interes și bucurie.
Școala de Sabat și adunarea pentru serviciul divin ar trebui să ocupe numai o parte din Sabat. Partea cealaltă, care rămâne familiei, poate să fie făcută partea cea mai sfântă și cea mai prețioasă a orelor Sabatului. O mare parte din timpul acesta părinții trebuie să-l întrebuințeze stând cu copiii lor. În multe familii, copii mai mici sunt lăsați de capul lor, singuri, pentru a-și găsi de lucru cum se pricep ei mai bine. Lăsați singuri, copii ajung curând să fie neliniștiți, încep să se joace sau se apucă de cine știe ce răutăți. În felul acesta Sabatul nu are nici o însemnătate sfântă pentru ei.
Pe timp frumos, părinții să se plimbe cu copii lor pe câmpii și prin dumbrăvi. În mijlocul lucrurilor frumoase ale naturii, spuneți-le motivul pentru care a fost instituit Sabatul. Descrieți-le marea lucrare a creațiunii lui Dumnezeu. Spuneți-le că, atunci când pământul a ieșit din mâna lui, era sfânt și frumos. Fiecare floare, fiecare tufiș, fiecare copac răspundea scopului Creatorului lor. Tot ce cădea sub privirea ochilor era plăcut și umplea mintea cu gânduri despre iubirea lui Dumnezeu. Arătați că ceea ce a stricat lucrarea desăvârșită a lui Dumnezeu a fost păcatul; că spinii și pălămida, întristarea, durerea și moartea sunt rezultatele neascultării de Dumnezeu. Îndemnați-i să vadă cum pământul, deși desfigurat din cauza blestemului păcatului, încă mai dă pe față bunătatea lui Dumnezeu. Câmpiile verzi, copacii maiestoși, lumina cea veselă a soarelui, norii, roua, solemna tăcere a nopții, slava cerului înstelat și luna cu frumusețea ei, totul mărturisește despre Creator. Nu cade nici o picătură de ploaie , nici o rază de lumină nu se revarsă asupra lumii noastre nerecunoscătoare, ca să nu dea mărturie despre răbdarea și iubirea lui Dumnezeu.
Vorbiți-le despre calea mântuirii, despre faptul că: „Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca ori cine crede în El să nu piară ci să aibă viața veșnică”. (Ioan 3, 16.) Repetați plăcuta poveste a Betleemului. Înfățișați-l copiilor pe Isus, ca pe un copil ascultător de părinții Săi, ca pe un tânăr credincios și sârguincios, ajutând la întreținerea familiei. În felul acesta puteți să-i învățați că Mântuitorul cunoaște necazurile, greutățile și ispitele, nădejdile și bucuriile tineretului și că El le poate arăta simpatie și le poate da ajutor. Din când în când, citiți-le istorisirile interesante din istoria Bibliei. Întrebații ce au învățat în școala de Sabat și studiați împreună cu ei lecțiunea pentru Sabatul viitor.
Când soarele apune, lăsați ca glasul rugăciunii și imnul de laudă să marcheze încheierea orelor sfinte și invitați prezența lui Dumnezeu în cursul grijilor săptămânilor de lucru.
În felul acesta, părinții pot face Sabatul, așa cum ar trebui să fie, ziua cea mai plăcută a săptămânii. Ei îi pot face pe copii lor să vadă Sabatul ca pe o plăcere, ca ziua zilelor, ziua cea sfântă și onorabilă a Domnului.
Vă sfătuiesc, fraților și surorilor: „Aduceți-vă aminte de ziua Sabatului ca să o sfințiți.” Dacă doriți ca fii și fiicele voastre să țină Sabatul potrivit cu cele spuse de poruncă, trebuie să-i învățați atât prin precept, cât și prin exemplu. Înscrierea adâncă a adevărului în inimă nu se va șterge niciodată. Impresiile făcute din copilărie se vor vedea în anii de mai târziu. S-ar putea ivi împrejurări care să-i despartă pe copii de părinți și căminul lor, dar atâta vreme cât și ei primesc învățătura primită în copilărie și tinerețe, aceasta va fi o binecuvântare.
Călătoria în Sabat
Dacă dorim binecuvântarea făgăduită celui ascultător, trebuie să ținem Sabatul în mod mult mai strict. Mă tem că noi călătorim în ziua aceasta, când de fapt lucrul acesta s-ar putea evita. În armonie cu lumina pe care a dat-o Domnul cu privire la ținerea Sabatului, noi ar trebui să fim mai atenți cu privire la călătoria cu vaporul sau mașina în ziua aceasta. În privința aceasta, ar trebui să dăm un bun exemplu copiilor și tinerilor noștri. Pentru a ajunge la comunitățile care au nevoie de ajutorul nostru și pentru a le prezenta solia pe care Dumnezeu dorește ca ei să o audă, poate că va fi necesar să călătorim în Sabat; dar, pe cât este cu putință noi ar trebui să ne procurăm biletele și să facem toate aranjamentele necesare în altă zi. Când pornim la un drum, ar trebui să facem toate eforturile cu putință și să plănuim în așa fel, încât să evităm ajungerea noastră la destinație în ziua Sabatului.
Când suntem constrânși să călătorim în Sabat, ar trebui să evităm tovărășia acelora care ne-ar atrage atenția la lucruri lumești. Noi ar trebui să ne păstrăm mintea ațintită la Dumnezeu și să avem comuniune cu El. Ori de câte ori este cu putință, ar trebui să vorbim altora despre adevăr. Ar trebui să fim totdeauna gata să alinăm suferințele și să-i ajutăm pe cei în nevoie. În asemenea cazuri, Dumnezeu dorește ca înțelepciunea și cunoștința pe care El ni le-a dat să fie puse la lucru. Dar nu ar trebui să vorbim despre probleme de afaceri sau ne angajăm în convorbiri obișnuite și lumești. Totdeauna și în tot locul, Dumnezeu dorește ca noi să dovedim loialitate față de El, onorând Sabatul.
Adunările în Sabat
Hristos a spus: „Acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor”. (Matei 18, 20.) Ori unde sunt doi sau trei credincioși, să se strângă laolaltă în Sabat și să ceară făgăduința Domnului.
Micile grupe, adunate pentru a se închina lui Dumnezeu în ziua Lui cea sfântă, au dreptul de a cere bogata binecuvântare a lui Iehova. Ei trebuie să creadă că Domnul Isus este un oaspete onorat în adunările lor. Fiecare adevărat închinător care sfințește Sabatul ar trebui să ceară împlinirea făgăduinței: „Și va cunoaște că Eu sunt Domnul care vă sfințesc”. (Exod 31, 13.)
În general, predica la adunările noastre din Sabat ar trebui să fie scurtă. Ar trebui să se dea ocazie celor care-L iubesc pe Dumnezeu să-și arate recunoștința și adorarea.
Când comunitatea este fără predicator, cineva să fie rânduit drept conducător al adunării, dar nu este necesar ca el să țină o predică sau să ocupe o mare parte din timpul adunării. Adesea o scurtă lectură biblică va fi de mai mare folos ca o predică. Iar aceasta poate fi urmată de o adunare de rugăciuni și de mărturisiri.
Aceia care ocupă un loc de conducere în comunitate nu ar trebui să-și istovească puterile fizice și mintale în cursul săptămânii, în așa fel încât în Sabat să nu poată fi în stare să aducă în adunare influența înviorătoare a Evangheliei lui Hristos. Faceți mai puțină muncă trecătoare de fiecare zi, dar nu jefuiți pe Dumnezeu, aducându-I în Sabat o slujire pe care El nu o poate primi. Voi nu trebuie să fiți ca oamenii care nu au nici o viață spirituală. Oamenii au nevoie de ajutorul vostru în Sabat. Dați-le hrană din Cuvânt. Aduceți lui Dumnezeu cele mai alese daruri ale voastre, în ziua Lui cea sfântă. Viața cea prețioasă a sufleului să-I fie dată Lui într-o slujire consacrată.
Nimeni să nu vină la locul de închinare ca să ațipească. În casa lui Dumnezeu nu trebuie să doarmă nimeni. Voi nu picați de somn când sunteți prinși de lucrările voastre pământești, pentru că aveți un interes în lucrarea voastră. Să îngăduim noi oare ca slujba de care sunt legate interese veșnice să fie pusă pe o treaptă mai jos ca treburile trecătoare ale vieții?
Când facem lucrul acesta, ne lipsim de binecuvântarea pe care Domnul vrea să o avem. Sabatul nu trebuie să fie o zi de lenevie nefolositoare. Atât acasă, cât și în comunitate Trebuie să se dea pe față un spirit de slujire. Acela care ne-a dat șase zile pentru munca noastră vremelnică a binecuvântat și a sfințit ziua a șaptea și a pus-o deoparte pentru Sine. În ziua aceasta, El vrea să binecuvânteze în mod deosebit pe toți aceia care se consacră slujirii Lui.
Tot cerul ține Sabatul, dar nu prin lenevie și nelucrare. În ziua aceasta, fiecare energie a sufletului ar trebuii să fie trează, deoarece noi trebuie să ne întâlnim cu Dumnezeu și Domnul Hristos, Mântuitorul nostru. Noi Îl putem privi prin credință. El dorește să învioreze și să binecuvânteze fiecare suflet.
Fiecare trebuie să-și dea seama că are ceva de făcut pentru a face ca adunările din Sabat să fie interesante. Voi nu trebuie să vă strângeți pentru a îndeplini numai o formalitate, ci pentru a face un schimb de gânduri, pentru a povesti experiențele voastre zilnice, pentru a exprima mulțumiri, pentru a rosti sincera voastră dorință după iluminare divină; pentru a-l cunoaște pe Dumnezeu și pe Isus Hristos, pe care El L-a trimis. Discuțiile purtate cu privire la Hristos vor întării sufletul pentru încercările și luptele vieții. Să nu credeți că puteți fi creștini, și totuși să vă închideți în voi înșivă. Fiecare este o parte din marea pânză a omenirii și experiența fiecăruia va fi determinată, în mare măsură, de experiența tovarășilor săi.
Noi nu obținem nici a suta parte din binecuvântarea pe care ar trebui să o căpătăm de la strângerea noastră laolaltă pentru a ne închina lui Dumnezeu. Puterile noastre de percepere au nevoie de a fi ascuțite. Comuniunea unuia cu celălalt ar trebui să ne facă să fim voioși. Cu o nădejde ca aceasta pe care o avem, pentru ce nu ard inimile noastre de iubire pentru Dumnezeu?
Noi trebuie să aducem la fiecare adunare religioasă o convingere spirituală vie, că Dumnezeu și îngerii Lui sunt acolo, conlucrând cu toți adevărații închinători. Când intrați în locașul de închinare, rugați pe Domnul să îndepărteze ori ce rău din inima voastră. Aduceți în locașul Lui numai ce El poate să binecuvânteze. Îngenunchiați înainte lui Dumnezeu în Templul Lui, și consacrații ceea ce este a Lui, ceea ce a cumpărat cu sângele lui Hristos. Rugați-vă pentru vorbitor sau pentru conducătorul adunării. Rugați-vă ca o mare binecuvântare să vină peste acela care urmează să țină sus Cuvântul vieții. Străduiți-vă să apucați voi înșivă o binecuvântare.
Dumnezeu va binecuvânta pe toți aceia care se pregătesc în felul acesta pentru a participa la serviciul Său divin. Ei vor înțelege ce înseamnă a avea asigurarea Duhului Sfânt, pentru că au primit pe Hristos prin credință.
Locașul de închinare s-ar putea să fie foarte umil, dar pentru aceasta nu este mai puțin recunoscut de Dumnezeu. Pentru cei care I se închină lui Dumnezeu în duh și în adevăr și în frumusețea sfințeniei, el va fi ca și poarta cerului. Grupa credincioșilor s-ar putea să fie mică la număr, dar înaintea lui Dumnezeu ei sunt foarte prețioși. Prin pana adevărului ei au fost desprinși ca pietre luate din cariera lumii și au fost aduși în atelierul lui Dumnezeu pentru a fi ciopliți și formați. Dar chiar și în stare lor brută ei sunt scumpi înaintea lui Dumnezeu. Toporul, ciocanul și dalta încercărilor sunt în mâna Unuia plin de iscusință, ele sunt folosite nu pentru a nimici, ci pentru a se realiza o desăvârșire a fiecărui suflet. Ca pietre prețioase, lustruite în modul cuvenit pentru un palat, Dumnezeu intenționează ca noi să avem un loc în templul ceresc.
Cele rânduite și acordate nouă de Dumnezeu sunt fără limită. Tronul harului este el însuși cea mai înaltă atracție, deoarece este ocupat de Cineva care ne îngăduie să-L numim Tată. Dar Dumnezeu nu a socotit principiul mântuirii ca fiind îndestulător, câtă vreme era investit numai cu propria Sa iubire. Prin hotărârea Sa, a pus la altarul Său un Apărător îmbrăcat cu natura noastră. Ca Mijlocitor al nostru, lucrarea Sa este aceea de a ne prezenta lui Dumnezeu ca fii și fiice ale Sale. Hristos mijlocește în favoarea acelora care L-au primit. Lor le dă putere, în virtutea propriilor Sale merite, de a devenii membrii ai familiei imperiale, copii ai Împăratului ceresc. Iar Tatăl demonstrează nemărginita Lui iubire pentru Hristos care a plătit răscumpărarea noastră cu sângele Său, primind și spunând un bun venit prietenilor lui Hristos, ca și prietenilor Săi. El e mulțumit cu ispășirea făcută. El este proslăvit prin întruparea, viața, moartea și mijlocirea Fiului Său.
De îndată ce copilul lui Dumnezeu se apropie de tronul harului, el și devine clientul marelui Avocat. La cea dintâi rostire a părerii lui de rău și a cererii lui de iertare, Hristos îmbrățișează cauza lui și o face a lui proprie, prezentând rugămintea înaintea Tatălui ca pe propria Lui cerere.
Când Hristos mijlocește în favoarea noastră, Tatăl deschide comorile harului Său, pentru ca noi să ni le putem însuși, să ne bucurăm de ele și să dăm din ele și altora. „Cereți în numele Meu”, zice Hristos, „și nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi. Căci Tatăl însuși vă iubește, pentru că M-ați iubit”. Folosiți-vă de Numele Meu. Aceasta va da izbândă rugăciunilor voastre, iar Tatăl vă va da bogățiile harului Său: „cereți și veți căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină”. (Ioan 16, 24.)
Dumnezeu dorește ca toți copii Lui ascultători să-I ceară binecuvântarea și să vină înaintea lui cu laudă și mulțumire. El poate face pustia un ogor roditor pentru aceia care țin poruncile Sale, deoarece aceasta este spre slava Numelui Său. El a făcut pentru poporul său ales lucruri care ar fi trebuit să inspire fiecare inimă cu recunoștință și Îl doare faptul că i se aduce atât de puțină laudă. El dorește ca să primească o mărturisire mai puternică din partea poporului Său, arătând că ei știu că au motiv de bucurie și de veselie.
Modul cum se poartă Dumnezeu cu poporul Său ar trebui să fie adesea repetat. Cât de des erau arătate indicatoarele așezate de Domnul în felul Său de purtare cu vechiul Israel! Pentru ca nu cumva să uite istoria trecutului, El i-a poruncit lui Moise să pună evenimentele acestea în cântec, iar părinții să le dea copiilor lor ca învățătură. Ei trebuiau să strângă amintirile și să le facă cunoscute. Trebuia să se depună eforturi deosebite pentru a le păstra, pentru ca, atunci când copii ar fi întrebat cu privire la aceste lucruri, întreaga istorie să poată fi repetată. În felul acesta, se păstrau în minte puterea providențială și deosebita bunătate și îndurare a lui Dumnezeu în purtarea Lui de grijă și în liberarea poporului Său. Noi suntem îndemnați să ne aducem „aminte de zilele de la început, când după ce ați fost luminați, ați dus o mare luptă de suferințe”. (Evrei 10, 23.) Pentru poporul Său din generația aceasta Domnul a lucrat ca un Dumnezeu făcător de minuni. Istoria trecută a cauzei lui Dumnezeu ar trebui să fie adesea adusă aminte poporului -- tineri și bătrâni. Noi avem nevoie să repetăm deseori bunătatea lui Dumnezeu și să-L lăudăm pentru faptele Lui minunate.
Deși suntem îndemnați să nu pierdem din vedere strângerea noastră laolaltă, adunările acestea nu trebuie să fie numai pentru propria noastră reînviorare. Noi trebuie să fim inspirați cu un zel mai mare de a da altora din mângâierea cu care noi înșine am fost mângâiați. Este de datoria noastră să fim foarte geloși pentru slava lui Dumnezeu și să nu aducem rapoarte rele, nici chiar prin tristețea feței sau prin cuvinte neînțelepte, ca și cum cerințele lui Dumnezeu ar fi o restrângere a libertății noastre. Chiar și în lumea aceasta a întristării, dezamăgirii și păcatului, Domnul dorește ca noi să fim plini de voioșie și puternici în tăria Lui. Întreaga persoană are privilegiul de a da o mărturie hotărâtă în toate privințele. În trăsăturile feței, în dispoziția sufletească; în cuvinte și în caracter, noi trebuie să mărturisim că slujirea lui Dumnezeu este bună. În felul acesta, noi proclamăm că: „Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul”. (Psalmii 19, 7.)
Partea strălucitoare și plăcută a religiei noastre va fi reprezentată de toți aceia care sunt zilnic consacrați lui Dumnezeu. Noi nu ar trebui să-L dezonorăm pe Dumnezeu prin întristătoarea povestire a necazurilor care sunt dureroase. Toate necazurile care sunt primite ca învățături vor produce bucurie. Întreaga viață religioasă va fi înălțătoare, plină de măreție, înobilatoare, parfumată cu cuvinte și fapte bune. Vrășmașului îi face mare plăcere ca sufletele să fie deprimate, amărâte, plângând și chinuindu-se; el dorește ca astfel de impresii să se facă cu privire la efectele credinței noastre. Dar Dumnezeu dorește ca mintea să nu ia o poziție înjositoare. El dorește ca fiecare suflet să triumfe în puterea susținătoare a Răscumpărătorului. Psalmistul spune: „Fii lui Dumnezeu, dați Domnului, dați Domnului slavă și cinste! Dați Domnului, slava cuvenită Numelui Lui! Închinați-vă înaintea Domnului îmbrăcați cu podoabe sfinte”. „Te înalț, Doamne, căci m-ai ridicat, și n-ai lăsat pe vrășmașii mei să se bucure de mine. Doamne, Dumnezeule, eu am strigat către Tine, și Tu m-ai vindecat.... Cântați Domnului, voi cei iubiți de El, măriți prin laudele voastre Numele lui cel sfânt!” (Psalmii 29, 1-2; 30,1-4.)
Biserica lui Dumnezeu de jos este una cu biserica lui Dumnezeu de sus. Credincioșii de pe pământ și ființele din cer, care nu au căzut nici o dată, constituie o biserică. Fiecare ființă cerească este interesată de adunările sfințiilor care se adună pe pământ ca să I se închine lui Dumnezeu. În curțile lăuntrice ale cerului, ei ascultă mărturia celor care mărturisesc despre Hristos din cartea din afară, de pe pământ, lauda și mulțumirea închinătorilor de jos este preluată în cântecul ceresc, iar lauda și bucuria răsună în curțile cerești, deoarece Hristos n-a murit în zadar pentru fiii căzuți ai lui Adam. În timp ce îngerii beau de la izvor, sfinții de pe pământ beau din apele curate care se revarsă de la tron, ape care înveselesc cetatea lui Dumnezeu. O, dacă ne-am putea da seama de apropierea cerului de pământ! Când copiii născuți pe pământ nu știu lucrul acesta, ei au îngeri de lumină ca însoțitori ai lor. Un martor tăcut păzește fiecare suflet care trăiește căutând să atragă acel suflet la Hristos. Atâta vreme cât este nădejde, câtă vreme oamenii nu se împotrivesc Duhului Sfânt, spre propria lor ruină veșnică, ei sunt apărați de ființele cerești. Să nu uităm că în fiecare adunare a sfinților de jos sunt îngeri ai lui Dumnezeu, care ascultă la mărturiile, cântările și rugăciunile lor. Să ne aducem aminte că laudele noastre sunt întregite de corurile oștilor cerești de sus.
De aceea, atunci când vă adunați în fiecare Sabat, cântați laudă Aceluia care ne-a chemat din întuneric la lumina Lui minunată. „Acela care ne-a iubit, și ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său” să I se aducă închinarea inimii noastre. Iubirea lui Hristos să fie povara cuvintelor vorbitorului. Ea să fie exprimată în limbaj simplu, în fiecare cântare de laudă. Atunci când Cuvântul vieții se rostește, răspunsul nostru din inimă să mărturisească despre faptul că voi primiți solia ca venind din cer. Lucrul acesta este de modă foarte veche, știu aceasta, dar va fi o jertfă de mulțumire lui Dumnezeu pentru pâinea vieții, dată sufletului flămând. Răspunsul acesta față de inspirația Duhului Sfânt va fi o putere pentru propriul vostru suflet și o încurajare pentru alții. Aceasta va da o oarecare dovadă că sunt în clădirea lui Dumnezeu pietre vii, care emit lumină.
În timp ce ne amintim nu de capitolele întunecate din experiența vieții noastre, ci de manifestările marelui har al lui Dumnezeu și a iubirii Lui neistovite pentru noi, atunci mai mult vom lăuda decât ne vom plânge. Noi vom vorbi despre credincioșia iubitoare a lui Dumnezeu, ca păstorul adevărat, duios, și plin de milă a turmei Sale, despre care El a spus că nimeni nu o va smulge din mâna Sa. Limbajul inimii nu va fi o murmurare și o văietare egoistă. Lauda, ca o apă limpede curgătoare va ieși de la credincioșii cei sinceri ai lui Dumnezeu. „Da, fericirea și îndurarea mă vor însoții în toate zilele vieții mele, și voi locui în casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele”, „Mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea decât în Tine”. (Psalmii 23, 6; 73, 24-25.)
Pentru ce să nu trezim glasul cântărilor noastre spirituale în călătoriile peregrinajului nostru? Pentru ce să nu ne întoarcem la simplitatea și la viața noastră plină de zel? Motivul pentru care nu mai suntem atât de plini de voie bună este că am pierdut dragostea noastră dintâi. Să fim dar plini de râvnă și să ne pocăim, ca nu cumva sfeșnicul să fie mutat din loc.
Templul lui Dumnezeu este deschis în ceruri; iar pragul e plin de slava pe care o va avea ori ce biserică ce-L va iubi pe Dumnezeu și va ține poruncile Sale. Avem nevoie să studiem, să medităm și să ne rugăm. Atunci vom avea discernământ spiritual pentru a putea vedea curțile lăuntrice ale templului ceresc. Vom prinde atunci tema cântărilor și mulțumirilor corului ceresc din jurul tronului. Când Sionul se va ridica și va lumina, lumina lui va fi cea mai pătrunzătoare, și cântări prețioase de laudă și de mulțumire se vor auzi în adunările sfinților. Murmurările și văicăririle din cauza micilor dezamăgiri și necazuri vor înceta. Când vom aplica alifia aurie pentru ochi, vom vedea lucrurile pline de slavă de dincolo. Credința va răzbate prin umbra grea a lui Satana, și noi Îl vom vedea pe Apărătorul nostru, aducând tămâia propriilor Sale merite în favoarea noastră. Când vedem aceasta așa cum este , așa cum Domnul dorește ca noi să o vedem, atunci vom fi plini de un simțământ al imensității și diversității iubirii lui Dumnezeu.
Dumnezeu ne învață că noi trebuie să ne adunăm în casa Lui pentru a cultiva atributele iubirii desăvârșite. Aceasta îi va pregăti pe locuitorii pământului pentru lăcașurile pe care Hristos S-a dus să le pregătească pentru toți cei care Îl iubesc. Acolo, ei se vor aduna în Sanctuar din Sabat în Sabat și din lună nouă în lună nouă, pentru a se uni în sunetele celor mai frumoase cântări de laudă și mulțumire pentru Acela care șede pe tron și pentru Miel, în veci și în veci de veci.