Domnul a dat poporului Său o solie pentru timpul acesta. Ea este prezentată în capitolul al treilea al cărții lui Maleahi. Cum putea Domnul să prezinte cerințele Sale într-un chip mai clar și mai cu putere de cum a făcut-o în capitolul acesta?
Toți ar trebui să-și aducă aminte că cerințele lui Dumnezeu vin înaintea oricărei alte cerințe. El ne dă cu îmbelșugare și contractul pe care l-a făcut cu omul este ca a zecea parte din averile sale să le înapoieze lui Dumnezeu. Domnul, plin de îndurare, încredințează servilor Săi comorile Sale, dar cu privire la zecime El zice: Aceasta este a Mea. Exact în măsura aceea în care Dumnezeu a dat omului proprietatea Sa, omul trebuie să-I înapoieze lui Dumnezeu cu credincioșie o zecime din tot avutul său. Acest deosebit aranjament a fost făcut chiar de Hristos.
Lucrarea aceasta cuprinde în sine rezultate solemne și veșnice și este prea sfântă spre a fi lăsată pe seama impulsului omenesc. Noi nu trebuie să ne simțim liberi de a trata problema aceasta așa cum alegem noi. Ca răspuns la cerințele lui Dumnezeu, trebuie să fie puse deoparte, în mod regulat, rezerve considerate sfinte pentru lucrarea Lui.
Primele roade
În afară de zecime, Domnul cere primele roade din toate veniturile noastre. Pe acestea El le-a rezervat, pentru ca lucrarea Lui de pe pământ să fie în mod larg susținută. Slujitorii lui Dumnezeu nu trebuie să fie mărginiți la fonduri restrânse. Solii Săi nu trebuie să fie împiedicați în lucrarea lor de a ține sus cuvântul vieții. În timp ce propovăduiesc adevărul, ei ar trebui să aibă mijloace spre a investi la înaintarea lucrării care trebuie făcute la timpul potrivit, pentru a avea cea mai bună și cea mai salvatoare influență. Trebuie să se facă fapte de milostenie; săracii și suferinzii trebuie să fie ajutați. Ar trebui să se dea daruri și să se facă sacrificii în scopul acesta. Ar trebui să se facă lucrare îndeosebi în câmpurile noi, unde stindardul adevărului nu a fost niciodată înfipt. Dacă toți aceia care mărturisesc a fi poporul lui Dumnezeu -- atât bătrâni, cât și tineri -- și-ar face datoria, n-ar fi lipsă în tezaur. Dacă toți și-ar aduce în mod credincios zecimea și ar consacra Domnului primele roade ale venitului lor, ar fi fonduri îndestulătoare pentru lucrarea Lui. Dar legea lui Dumnezeu nu e respectată și ascultată, și aceasta a adus după sine apăsarea lipsei.
Amintiți-vă de săraci
Orice extravaganță trebuie să fie îndepărtată din viața noastră, deoarece timpul pe care-l avem pentru lucrare este scurt. De jur împrejurul nostru vedem lipsă și suferință. Familii duc lipsă de hrană; copilașii strigă după pâine. Casele săracilor duc lipsă de mobilier și așternutul necesar pentru pat. Mulți trăiesc aproape în niște gropi, lipsiți aproape cu totul de cele necesare. Strigătele săracilor ajung până la cer. Dumnezeu vede; Dumnezeu aude. Dar mulți se proslăvesc pe ei înșiși, în timp ce semenii lor săraci și flămânzi, suferind din lipsă de hrană, cheltuiesc mult pentru mesele lor și mănâncă mult mai mult decât este necesar. Ce socoteală vor avea să dea în curând oamenii pentru egoista folosire a banilor lui Dumnezeu! Aceia care trec cu vederea măsura luată de Dumnezeu pentru săraci vor descoperi că ei L-au jefuit pe Dumnezeu și au risipit bunurile Lui.
Toate aparțin lui Dumnezeu
Toate lucrurile de care se bucură omul sunt datorită îndurării lui Dumnezeu. El este marele și bunul Dăruitor. Iubirea Lui se dă pe față înaintea tuturor în bogăția măsurilor luate pentru om. El ne-a dat timpul de probă, în care să ne formăm caracterul pentru curțile cerești. Și nu pentru că are nevoie de ceva care ne cere să rezervăm o parte din bunurile noastre pentru El.
Orice pom din Eden Domnul l-a creat plăcut la vedere și bun la mâncare și i-a îndemnat pe Adam și Eva să se bucure din plin de bunătățile Lui. Dar a făcut o excepție. Din pomul cunoștinței binelui și răului ei nu trebuia să mănânce. Pomul acesta Dumnezeu l-a rezervat ca un continuu amintitor al faptului că El era stăpân peste toate. În felul acesta, El le-a dat ocazia să-și demonstreze credința și încrederea în El, prin perfecta lor ascultare de cerințele Lui.
Așa stau lucrurile cu cerințele lui Dumnezeu față de noi. El pune comorile Sale în mâinile oamenilor, dar cere ca zecimea să fie pusă cu credincioșie deoparte pentru lucrarea Lui. El cere ca partea aceasta să fie pusă în tezaurul Lui. Ea trebuie să-I fie dată, ca aparținându-I; ea este sfântă și trebuie să fie folosită pentru scopuri sfinte, pentru susținerea acelora care duc solia mântuirii în toate părțile lumii. El rezervă partea aceasta, pentru ca fără încetare să curgă mijloace în casa tezaurului Său, pentru ca lumina adevărului să poată fi dusă celor de aproape și celor de departe. Ascultând cu credincioșie de cerința aceasta, noi recunoaștem că totul aparține lui Dumnezeu.
Și nu are Domnul dreptul să ceară acest lucru de la noi? Nu a dat El pe Singurul Său Fiu, pentru că ne iubea și dorea să ne salveze de la moarte? Și nu ar trebui ca darurile noastre de recunoștință să se reverse în tezaurul Său, pentru a fi scoase de acolo în vederea înaintării Împărăției Sale pe pământ? Întrucât Dumnezeu este stăpânul tuturor bunurilor noastre, n-ar trebui ca recunoștința față de El să ne îndemne să aducem daruri de mulțumire, recunoscând astfel dreptul Lui de proprietate asupra sufletului, trupului, spiritului și a tot ceea ce avem? Dacă ar fi fost urmat planul lui Dumnezeu, acum ar curge mijloace în tezaurul Său; și ar fi din abundență fonduri care să-i facă în stare pe slujitorii lui Dumnezeu să intre în câmpuri noi, și lucrători ar trebui să se unească cu predicatori pentru a înălța stindardul adevărului în locurile întunecoase ale pământului.
Fără scuze
Este un plan rânduit de cer ca oamenii să înapoieze Domnului ce este al Lui; iar lucrul acesta este arătat atât de lămurit, încât bărbații și femeile să nu aibă nici o scuză pentru o greșită înțelegere sau fugă de datoriile și răspunderile pe care Dumnezeu le-a pus asupra lor. Aceia care pretind că ei nu pot înțelege aceasta, ca fiind datoria lor, descoperă universului ceresc, bisericii și lumii faptul că ei nu pot să vadă această cerință atât de lămurit arătată. Ei gândesc că, dacă urmează planul Domnului, își vor împuțina propriile lor averi. În lăcomia sufletelor lor egoiste, ei doresc să aibă întregul capital, atât capitalul inițial, cât și dobânzile, pentru ca să le întrebuințeze în folosul lor.
Dumnezeu așează mâna Sa asupra tuturor averilor omului zicând: Eu sunt proprietarul întregului Univers, și toate bunurile acestea sunt ale Mele. Zecimea pe care voi ați reținut-o, Eu am rezervat-o pentru susținerea slujitorilor Mei în lucrarea lor de a deschide Scripturile înaintea celor care sunt în ținuturile întunericului, care nu înțeleg Legea Mea. Folosind fondul Meu de rezervă pentru a satisface propriile voastre plăceri, voi ați jefuit sufletele de lumina pe care Eu luasem măsura ca ei să o primească. Voi ați avut prilejul de a vă dovedi credincioșia față de Mine și ați furat fondul meu de rezervă. „Sunteți blestemați cu blestem”. (Maleahi 3, 9.)
O nouă ocazie
Domnul este îndelung răbdător și plin de milă, iar celor care au făcut nelegiuirea aceasta El le dă o nouă ocazie: „Întoarceți-vă la Mine”, zice El, „și Mă voi întoarce la voi!” Dar ei zic: „În ce trebuie să ne întoarcem?” (Maleahi 3, 9.7.) Mijloacele lor au fost îndreptate pe căile servirii și proslăvirii de sine, ca și cum bunurilor lor ar fi fost ale lor, iar nu tezaure date lor cu împrumut. Conștiințele lor pervertite s-au înăsprit atât de mult și au ajuns atât de nesimțitoare, încât ei nu văd marea nelegiuire pe care au săvârșit-o, barând calea în așa fel, încât lucrarea adevărului nu poate să înainteze.
Omul, ființă mărginită, deși folosește pentru sine talanții pe care Dumnezeu i-a rezervat pentru proclamarea mântuirii, pentru a duce vestea cea bună cu privire la iubirea Mântuitorului sufletelor ce pier, deși barează drumul prin egoismul său, întreabă: „Cu ce Te-am înșelat?” Dumnezeu răspunde: „Cu zeciuielile și darurile de mâncare. Sunteți blestemați, câtă vreme căutați să Mă înșelați tot poporul în întregime”. Toată lumea este angajată în jefuirea lui Dumnezeu. Cu banii pe care El i-a împrumutat, oamenii se dedau la risipă, amuzamente, beții, ospețe și satisfacții rușinoase. Dar Dumnezeu spune: „Mă voi apropia de voi pentru judecată”. (Ver 8.9.5.) Întreaga lume va avea de dat socoteală în ziua cea mare, când fiecare va primi osânda potrivit cu faptele sale.
Binecuvântarea
Dumnezeu Se obligă să-i binecuvânteze pe aceia care ascultă de poruncile Sale. „Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare.... Și voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta), și nu vă va nimici roadele pământului, și vița nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oștirilor”. (Ver 10.11.)
Având aceste cuvinte de lumină și de adevăr înaintea lor, cum îndrăznesc oamenii să neglijeze o datorie atât de clară? Cum îndrăznesc ei să fie neascultători de Dumnezeu, când ascultarea de cerințele Lui înseamnă binecuvântarea Lui atât în cele materiale, cât și în cele spirituale, și neascultarea înseamnă blestemul lui Dumnezeu? Satana este distrugătorul. Dumnezeu nu poate să-i binecuvânteze pe aceia care refuză să fie ispravnici credincioși. Tot ce poate face este să-i îngăduie lui Satana să facă lucrarea lui nimicitoare. Vedem nenorociri de tot felul și de toate gradele, abătându-se asupra pământului; și pentru ce? Puterea înfrânătoare a Domnului nu este exercitată. Lumea a trecut cu vederea Cuvântul lui Dumnezeu. Lumea trăiește ca și cum nu ar exista Dumnezeu. Ca și locuitorii lumii de pe timpul lui Noe, ei refuză să gândească la Dumnezeu. Nelegiuirea predomină într-o măsură alarmantă, iar pământul este copt pentru seceriș.
Nemulțumiții
„Cuvintele voastre sunt aspre împotriva Mea, zice Domnul. Și mai întrebați: «Ce-am spus noi împotriva Ta?» Ați spus: «Degeaba slujim lui Dumnezeu; și ce am câștigat dacă am păzit poruncile Lui, și am umblat triști înaintea Domnului oștirilor? Acum fericim pe cei trufași; da, celor răi le merge bine; da, ei ispitesc pe Dumnezeu și scapă!»” (Ver 13-15.) Aceia care rețin de la Dumnezeu cele ce I se cuvin își arată în felul acesta nemulțumirea. Domnul îi îndeamnă să-L pună la încercare, aducând zecimea lor în casa visteriei și să vadă dacă nu va turna o binecuvântare asupra lor. Dar ei nutresc răzvrătire în inima lor, și sunt nemulțumiți de Dumnezeu; în același timp, ei Îl jefuiesc și își însușesc bunurile Lui. Când li se prezintă păcatul, ei zic: Am avut vremuri grele; recolta a fost slabă, dar nelegiuiților le merge bine. Nu face să ții poruncile Domnului.
Dar Dumnezeu nu dorește ca cineva să umble trist înaintea Lui. Aceia care se plâng în felul acesta de Dumnezeu și-au atras singuri asupra lor greutățile. Ei L-au jefuit pe Dumnezeu, și lucrarea Lui a fost împiedicată din cauză că banii care ar fi trebuit să curgă în tezaurul Lui au fost folosiți pentru scopuri egoiste. Ei și-au dovedit necredincioșia față de Dumnezeu prin neîmplinirea planului prescris de El. Când Dumnezeu le-a dat prosperitate și li s-a cerut să-I dea partea Lui, ei au clătinat din cap și nu puteau să vadă că aceasta era datoria lor. Ei și-au închis ochii înțelegerii, ca să nu poată vedea. Ei au reținut banii Domnului și au împiedicat lucrarea ce El dorea să se facă. Dumnezeu nu a fost onorat prin felul cum au fost întrebuințate bunurile pe care li le-a încredințat. De aceea, El a lăsat să se abată blestemul asupra lor, îngăduind nimicitorului să prăpădească roadele lor și să aducă nenorociri asupra lor.
„Cei ce se tem de Domnul”
În Maleahi 3, 16, este prezentată o clasă opusă, o categorie de credincioși care se strâng laolaltă, nu pentru a găsi vină la Dumnezeu, ci pentru a vorbi despre slava Lui și a povesti despre îndurările Lui. Aceștia au fost credincioși la datoria lor. Ei au dat Domnului ce era al Lui. Ei fac mărturisiri care fac pe îngerii cerești să cânte și să se bucure. Aceștia nu au a se plânge împotriva lui Dumnezeu. Aceia care umblă în lumină, care sunt sinceri și credincioși în împlinirea datoriei lor, nu sunt auziți plângându-se și găsind greșeli. Ei rostesc cuvinte de curaj, nădejde și credință. Cei care sunt nemulțumiți și se plâng sunt cei care-și servesc lor înșiși, cei care nu-I dau lui Dumnezeu ceea ce I se cuvine.
„Cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta, și a ascultat; și o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul și cinstesc Numele Lui. Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujește. Și veți vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit și cel rău, dintre cel ce-I slujește lui Dumnezeu și cel ce nu-I slujește”. (Ver 16-18.)
Răsplătirea unei dărnicii din tot sufletul este ducerea minții și a inimii într-o mai strânsă comuniune cu Spiritul.
Omul care a căzut în nenorocire și a ajuns în datorii nu trebuie să ia partea Domnului pentru a-și achita datoriile sale față de semenii săi. El ar trebui să se gândească la faptul că, în aceste tranzacții, el este pus la probă și că, rezervându-și partea Domnului pentru folosul său personal, el Îl jefuiește pe Dătător. El este dator față de Dumnezeu pentru tot ce are, dar ajunge un îndoit datornic atunci când folosește fondul rezervat lui Dumnezeu pentru a plăti datoriile față de ființele omenești. „Necredincioșie față de Dumnezeu” stă scris în dreptul numelui său în cărțile din cer. El are să dea socoteală lui Dumnezeu pentru faptul că și-a însușit mijloacele Domnului pentru propriul său folos. Și această lipsă de principii, dovedită în însușirea pe nedrept a mijloacelor lui Dumnezeu, se va da pe față în administrarea altor probleme. Aceasta se va vedea în toate lucrurile legate de propriile sale afaceri. Omul care-L jefuiește pe Dumnezeu cultivă trăsături de caracter care-l opresc a fi admis în familia lui Dumnezeu de sus.
O folosire egoistă a bogățiilor îl dovedește pe cel în cauză ca fiind necredincios față de Dumnezeu și-l face pe ispravnicul mijloacelor să fie necorespunzător pentru a i se acorda o mai mare îmbelșugare a cerului.
Pretutindeni sunt căi pe care se pot revărsa faptele de bunăvoință. Mereu apar nevoi, misiunile sunt împiedicate din lipsă de mijloace. Acestea va trebui să fie abandonate, dacă poporul lui Dumnezeu nu se trezește să-și dea seama de adevărata stare a lucrurilor. Nu așteptați până la moarte ca atunci să vă faceți testamentul, ci dispuneți de mijloacele voastre câtă vreme sunteți în viață.