Multe lucruri s-au scris și s-au spus de către unii dintre frații noștri și sunt interpretate ca exprimând împotrivire față de cârmuire și lege. E o greșeală a ne expune în felul acesta unei înțelegeri greșite. Nu este înțelept să găsim mereu greșeli la ceea ce fac conducătorii guvernamentali. Nu e lucrarea noastră aceea de a ataca persoane sau instituții. Trebuie să manifestăm multă grijă, ca nu cumva să fim înțeleși, ca așezându-ne în opoziție cu autoritățile civile. E adevărat că lupta noastră e agresivă, dar armele noastre trebuie să se găsească într-un lămurit: „Așa zice Domnul”. Lucrarea noastră este aceea de a pregăti un popor care să poată sta în ziua cea mare a lui Dumnezeu. Noi nu trebuie să fim abătuți pe căi care vor încuraja controversa sau vor trezi împotrivire în cei care nu sunt de credința noastră.
Noi nu ar trebui să lucrăm într-un mod în care să fim categorisiți că apărăm trădarea. Noi trebuie să îndepărtăm din toate scrierile și vorbirea noastră expresiile care, luate aparte, ar putea să fie în mod greșit interpretate, făcându-le să apară potrivnice legii și ordinei. Totul trebuie să fie cercetat cu grijă, ca nu cumva noi să fim trecuți în rândul celor care încurajează necredința față de țara noastră și față de legile ei. Nouă nu ni se cere să sfidăm autoritățile. Va veni un timp când, datorită faptului că susținem adevărul biblic, vom fi tratați ca trădători; dar timpul acela să nu fie grăbit datorită gesturilor neînțelepte care trezesc vrăjmășie și ceartă.
Va veni timpul când expresii neatente, cu caracter învinuitor, care au fost rostite sau scrise cu nebăgare de seamă de frații noștri, vor fi folosite de vrăjmașii noștri spre a ne osândi. Acestea vor fi folosite nu doar pentru a-i condamna pe aceia care au rostit astfel de cuvinte, ci vor fi puse în seama întregii organizații a adventiștilor. Acuzatorii noștri vor spune că, în ziua cutare, unul dintre bărbații noștri cu răspundere a spus așa și așa împotriva legilor acestei cârmuiri. Mulți vor fi uimiți să vadă cât de multe lucruri au fost cultivate și ținute minte și care vor da tărie argumentelor vrăjmașilor noștri. Mulți vor fi surprinși să audă propriile lor cuvinte sucite ca să li se dea un sens pe care ei nu au avut intenția ca ele să-l aibă. De aceea, lucrătorii noștri să fie atenți spre a vorbi totdeauna și în toate împrejurările cu băgare de seamă. Toți să se păzească ca nu cumva prin expresii pripite să aducă un timp de necaz -- înainte de criza cea mare care trebuie să pună la încercare sufletele oamenilor.
Cu cât aducem mai puțin învinuiri directe autorităților și puterilor statului, cu atât mai mare va fi lucrarea ce vom fi în stare să o facem, atât în America, cât și în țările străine. Națiunile străine vor urma pilda Statelor Unite. Deși ea stă în frunte, ca exemplu, totuși aceeași criză va veni asupra poporului nostru din toate părțile lumii.
Lucrarea noastră este aceea de a înălța Legea lui Dumnezeu. Adevărul Cuvântului cel sfânt al lui Dumnezeu trebuie să fie făcut cunoscut. Noi trebuie să ținem sus Scripturile, ca fiind regula vieții. În toată modestia, în spiritul harului și cu iubire de la Dumnezeu, noi trebuie să atragem atenția oamenilor la faptul că Domnul Dumnezeu este Creatorul cerurilor și al pământului și că ziua a șaptea este Sabatul Domnului.
În Numele Domnului, noi trebuie să mergem mai departe, desfășurând steagul Lui, apărând Cuvântul Lui. Când autoritățile ne poruncesc să nu facem lucrul acesta; când ne interzic să vestim poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus, atunci este de datoria noastră să spunem așa cum au spus apostolii: „Judecați voi dacă este drept să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit”. (Faptele Apostolilor 4, 19-20.)
Adevărul trebuie să fie prezentat în puterea Duhului Sfânt. Numai acesta poate face cuvintele noastre să aibă efect. Numai prin puterea Duhului Sfânt se va câștiga și menține biruința. Instrumentul omenesc trebuie să fie condus de Duhul lui Dumnezeu. Lucrătorii trebuie să fie ținuți de puterea lui Dumnezeu prin credință spre mântuire. Ei trebuie să aibă înțelepciune divină, pentru ca nimic să nu se rostească ce i-ar stârni pe oameni să ne închidă calea. Prin însămânțarea adevărului spiritual, noi trebuie să pregătim un popor care să fie în stare ca, în smerenie și teamă, să arate temeiul credinței lor înaintea celor mai înalte autorități ale lumii.
Noi trebuie să prezentăm adevărul în simplitatea lui, să susținem evlavia practică, și lucrul acesta trebuie să-l facem în spiritul lui Hristos. Manifestarea unui astfel de spirit va avea cea mai bună influență asupra propriilor noastre suflete și va avea o putere de convingere asupra altora. Dați prilej lui Dumnezeu să lucreze prin propriile Sale instrumente. Să nu vă închipuiți că va fi cu putință ca voi să faceți planuri pentru viitor; Dumnezeu să fie recunoscut ca stând la cârmă în toate timpurile și în toate împrejurările. El va lucra prin mijloace corespunzătoare și va menține, dezvolta și întări propriul Său popor.
Instrumentele Domnului ar trebui să aibă un zel sfințit, un zel care este cu totul sub controlul Lui. Timpuri furtunoase se vor abate destul de curând asupra noastră, și noi nu ar trebui să pornim pe o cale care le va zori. Vor veni necazuri de așa natură că vor îndrepta spre Dumnezeu pe toți aceia care vor să fie ai Săi și numai ai Săi. Până nu suntem puși la probă în cuptorul încercării, noi nu ne cunoaștem pe noi înșine și nu se cuvine ca noi să măsurăm caracterul altora și să-i osândim pe aceia care încă nu au avut lumina întreitei solii îngerești.
Dacă dorim ca oamenii să fie convinși că adevărul pe care noi îl credem sfințește sufletul și transformă caracterul, să nu-i tot învinuim cu acuzații vehemente. În felul acesta, i-am forța să tragă concluzia că doctrina pe care noi o susținem nu poate fi o doctrină creștină, întrucât nu ne face să fim buni, curtenitori și respectuoși. Creștinismul nu se dă pe față în acuzații și condamnări pugilistice.
Mulți din poporul nostru sunt în primejdia de a încerca să exercite o putere controlatoare asupra altora și să aducă apăsare asupra semenilor lor. Există primejdia ca aceia cărora li s-au încredințat răspunderi să nu recunoască decât o singură putere -- puterea unei voințe nesfințite. Unii au folosit fără scrupule puterea aceasta și au dat naștere la multe încurcături pentru aceia pe care Domnul îi folosește. Unul dintre cele mai mari blesteme din lumea noastră (și el se vede atât în comunitate, cât și pretutindeni în societate), este iubirea, dorința după supremație. Oamenii ajung să fie absorbiți de umblarea după putere și popularitate. Spiritul acesta s-a manifestat în rândurile celor care țin Sabatul, spre durerea și rușinea noastră. Dar succes spiritual obțin numai aceia care au învățat blândețea și smerenia în școala lui Hristos.
Trebuie să ne aducem aminte că lumea ne va judeca după ceea ce părem că suntem. Aceia care caută să-L reprezinte pe Hristos, să aibă grijă să nu dea pe față trăsături nepotrivite de caracter mai înainte de a ieși cu totul în față, să căutăm ca Duhul Sfânt să fie revărsat asupra noastră. Când lucrul acesta se va întâmpla, noi vom da o solie hotărâtă, dar va avea un caracter mult mai puțin osânditor decât acela pe care unii l-au dat, și toți cei care cred vor fi mult mai zeloși pentru mântuirea împotrivitorilor noștri. Să lăsăm ca Dumnezeu să aibă în propria Sa grijă problema condamnării autorităților și a cârmuirilor. Cu blândețe și iubire, noi, ca sentinele credincioase, trebuie să apărăm principiile adevărului așa cum este el în Isus.
Iubire între frați
Caracteristicile cele mai necesare, pentru a fi cultivate de poporul care ține poruncile lui Dumnezeu, sunt: răbdarea și îndelunga îndurare, pacea și iubirea. Când lipsește iubirea, are loc o pierdere de neînlocuit, deoarece atunci sufletele sunt îndepărtate de la adevăr, chiar după ce au fost legate de lucrarea lui Dumnezeu. Frații noștri din locuri de răspundere, care au puterea influenței, ar trebui să-și aducă aminte de cuvintele apostolului Pavel, rostite prin Duhul Sfânt: „Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi și să nu ne plăcem nouă înșine. Fiecare dintre noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii altora. Căci și Hristos nu și-a plăcut Lui Însuși, ci, după cum este scris: «Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine»”. (Romani 15, 1-3.) „Iarăși zice: Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu. Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel legea lui Hristos”. (Galateni 6, 1.2.)
Să nu uităm că lucrarea de refacere trebuie să fie sarcina noastră. Lucrarea aceasta nu trebuie să fie făcută cu îngâmfare, în mod oficial, stăpânitor. Nu spuneți prin felul vostru de purtare: „Am puterea și o voi folosi” și nu aruncați acuzații asupra celui greșit. Lucrarea de îndreptare faceți-o „în spiritul blândeții; luând seama la tine însuți, ca nu cumva și tu să fii ispitit”. Lucrarea pusă înaintea noastră, ca să o facem pentru frații noștri, nu este aceea de a-i da la o parte, de a-i împinge la descurajare sau disperare, spunându-le: „M-ați dezamăgit, și nu am să mai încerc să vă ajut”. Acela care-și dă aere de om plin de înțelepciune și putere, și calcă în picioare pe cel apăsat și tulburat, și care tânjește după ajutor, manifestă spiritul fariseului și se înfășoară în mantia propriei sale demnități, fabricate de el însuși. În spiritul său el Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru faptul că nu este ca alți oameni, presupunând că purtarea sa este vrednică de cinste și că el este prea tare pentru a fi ispitit. Dar, „dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înșeală singur”. (Galateni 6, 3.) El însuși este într-o continuă primejdie. Acela care nu vrea să știe de marea nevoie a fratelui său, prin providența lui Dumnezeu, va fi trecut prin aceleași împrejurări prin care a trecut fratele său în încercări și necazuri, și printr-o experiență amară i se va dovedi că e tot atât de fără putere și de nevoiaș cum a fost suferindul pe care el l-a respins. „Nu vă înșelați; Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va și secera”. (Galateni 6, 7.)
„Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire și vreo îndurare, faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând. Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era în Hristos Isus”. (Filipeni 2,1-5.)
Cu cât ne ținem mai strâns de Hristos și cu cât suntem mai blânzi, mai smeriți și mai lipsiți de încredere în noi înșine, cu atât mai puternică va fi legătura noastră cu Hristos și cu atât mai mare va fi puterea noastră, prin Hristos, de a-i converti pe păcătoși, pentru că nu instrumentul omenesc este cel care mișcă sufletul. Ființe cerești conlucrează cu instrumentul omenesc și imprimă adevărul în inimă. Rămânând în Hristos, noi suntem în stare să exercităm o influență asupra altora; dar aceasta se datorează prezenței Aceluia care zice: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. (Matei 28, 20.) Puterea pe care o avem de a-l birui pe Satana este rezultatul lucrării lui Hristos în noi de a voi și de a face după buna Lui plăcere.
Prezentați adevărul cu delicatețe
Adevărul trebuie să fie prezentat cu tact, cu delicatețe și gingășie dumnezeiască. El trebuie să pornească dintr-o inimă care a fost înmuiată și făcută plină de simpatie. Este nevoie să avem o strânsă legătură cu Dumnezeu, ca nu cumva eul să se înalțe așa cum a făcut cu Iehu, și noi să revărsăm un torent de cuvinte nepotrivite, care nu sunt ca roua sau ca ploaia liniștită, care reînviorează plantele ofilite. Cuvintele noastre să fie gingașe atunci când căutăm să câștigăm suflete. Dumnezeu va fi înțelepciune pentru acela care caută înțelepciunea pornită dintr-un izvor dumnezeiesc. Noi trebuie să căutăm ocazii pretutindeni, trebuie să veghem în vederea rugăciunii și să fim totdeauna gata să arătăm temeiul nădejdii care este în noi, dar cu blândețe și temere. Pentru ca nu cumva să impresionăm în chip nefavorabil vreun suflet pentru care a murit Hristos, noi trebuie să avem inima înălțată la Dumnezeu, așa ca atunci când se prezintă ocazia să putem avea de spus cuvântul potrivit la timpul potrivit. Dacă începeți astfel lucrarea lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu va fi ajutorul vostru. Duhul Sfânt va aplica cuvântul rostit cu iubire pentru suflet. Adevărul va avea putere înviorătoare atunci când e rostit sub influența harului lui Hristos.
Mai întâi, trebuie să pătrundă la inimă planul lui Dumnezeu. Rostiți adevărul și îngăduiți să ducă mai departe puterea și principiul reformator. Nu faceți referire la ceea ce spun împotrivitorii, ci prezentați numai adevărul. Adevărul poate să-și taie singur drumul. Explicați lămurit adevărul în toată frumusețea lui.
Atunci când se vor înteți necazurile în jurul nostru, în rândurile noastre se va da pe față atât despărțire, cât și unire. Unii dintre cei care astăzi sunt gata să ia armele de luptă, în vremuri de adevărată primejdie, vor da pe față faptul că ei nu au clădit pe stânca cea tare; ei vor ceda în fața ispitei. Aceia care au avut multă lumină și privilegii prețioase, dar pe care nu le-au folosit, sub un pretext sau altul, se vor depărta de noi.
Pentru că nu au primit iubirea adevărului, ei vor fi prinși în înșelăciunile vrăjmașului; ei vor asculta de duhurile înșelătoare și de învățăturile demonilor și se vor despărți de credință. Dar, pe de altă parte, atunci când în adevăr se abate asupra noastră furtuna persecuției, oile adevărate vor auzi glasul adevăratului Păstor. Se vor depune eforturi pline de lepădare de sine pentru a scăpa pe cei pierduți și mulți dintre cei care s-au despărțit de turmă se vor întoarce la Marele Păstor. Poporul lui Dumnezeu își va strânge rândurile și vor prezenta lumii un front unit. În vederea primejdiei comune, lupta pentru supremație va înceta; nu va mai fi ceartă cu privire la cine să fie cel mai mare. Nici unul din adevărații credincioși nu va spune: „Eu sunt al lui Pavel, sau al lui Apolo, sau al lui Chifa”. Mărturia fiecăruia și a tuturor va fi: „Mă agăț de Hristos, mă bucur în El ca Mântuitor al meu personal”.
În felul acesta, adevărul va fi adus în viața practică și astfel se va răspunde la rugăciunea lui Hristos, rostită chiar înainte de umilirea și omorârea Lui: „Ca toți să fie una, cum Tu Tată ești în Mine, și Eu în Tine; ca și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis”. (Ioan 17, 21.) Iubirea lui Hristos, iubirea fraților noștri, va da mărturie lumii că noi am fost cu Isus și că am învățat de la El. Atunci solia îngerului al treilea va crește până va ajunge o mare strigare și tot pământul va fi luminat de slava Domnului.
Convingerile noastre trebuie să fie zilnic reîntărite prin rugăciune smerită și sinceră și prin citirea Cuvântului. Deși fiecare dintre noi are o individualitate, în timp ce fiecare din noi trebuie să ne susținem convingerile cu tărie, noi trebuie să le susținem ca pe adevărul lui Dumnezeu și în puterea pe care o dă Dumnezeu. Dacă nu facem lucrul acesta, ele vor fi smulse de sub stăpânirea noastră.