Este o lege veșnică a lui Iehova aceea că cel care primește adevărul de care lumea are nevoie trebuie să facă din vestirea acestui adevăr cea dintâi lucrare a sa. Dar cine este acela care să ia asupra sa povara păcătoșilor ce se pierd? Când privesc la aceia care pretind că sunt poporul lui Dumnezeu și văd lipsa lor de bunăvoință de a-I servi, inima îmi este cuprinsă de o durere pe care nu pot să o exprim. Cât de puțini sunt o inimă și un gând cu Dumnezeu în solemna Lui lucrare finală. Sunt mii de oameni ce trebuie să fie avertizați și totuși cât de puțini se consacră pe deplin lucrării, gata să fie sau să facă totul numai să poată câștiga suflete la Hristos. Isus a murit pentru a mântui lumea. În umilință, în modestie, în tăgăduire de sine, El a lucrat și lucrează pentru păcătoși. Dar mulți din aceia care ar trebui să conlucreze cu El sunt plini de ei înșiși și nepăsători.
În poporul lui Dumnezeu din zilele noastre este o grozavă lipsă de acea simpatie care ar trebui simțită pentru sufletele nemântuite. Noi vorbim despre misiuni creștine. Se aude sunetul glasurilor noastre; dar simțim noi sensibilul dor al inimii pentru cei din afara staulului? Și afară de cazul că inima noastră bate la unison cu inima Domnului Hristos, cum putem înțelege sfințenia și importanța lucrării la care suntem chemați prin cuvintele: „Veghează asupra sufletelor, ... ca unii care au să dea socoteală de ele”? (Evrei 13, 17.)
Dumnezeu așteaptă ca bărbați și femei să-și dea seama de răspunderea lor. El așteaptă ca ei să se unească cu El. Fie ca ei să ia seama la semnalul de înaintare și să nu mai întârzie în îndeplinirea voii Domnului.
Ne dăm noi oare seama cât de mulți oameni din lume urmăresc mișcările noastre? Din locuri de unde ne-am așteptat mai puțin vor veni glasuri, îndemnându-ne să înaintăm în lucrarea de a da lumii ultima solie de har. Predicatori și credincioși, treziți-vă! Fiți ageri în a recunoaște și a folosi fiecare ocazie și avantaj oferit cu prilejul mișcării roții Providenței. Dumnezeu, Hristos și îngerii cerești lucrează intens pentru a ține în frâu turbarea mâniei lui Satana, pentru ca planurile lui Dumnezeu să nu fie înfrânte. Dumnezeu trăiește și domnește. El conduce treburile universului. Fie ca ostașii Lui să înainteze spre victorie. Fie ca în rândurile lor să domnească o unire desăvârșită. Să împingă lupta până la porți. Ca un puternic Biruitor, Domnul va lucra pentru ei.
Fie ca solia Evangheliei să răsune prin comunitățile noastre, chemându-le la o acțiune generală. Membrii bisericii să aibă o credință crescândă, căpătând râvnă de la nevăzuții lor aliați cerești, de la cunoașterea resurselor lor inepuizabile, de la măreția lucrării în care sunt angajați și de la puterea Conducătorului lor. Aceia care se așează sub controlul lui Dumnezeu, pentru a fi îndrumați și călăuziți de El, vor înțelege desfășurarea sigură a evenimentelor rânduite de El să aibă loc. Inspirați de Duhul Lui, al Aceluia care și-a dat viața pentru viața lumii, ei nu vor mai sta liniștiți în neputință, arătând către ceea ce nu pot face. Îmbrăcând armura cerească, ei vor porni la luptă, gata să lucreze și să îndrăznească pentru Dumnezeu, știind că atotputernicia Lui va acoperi lipsurile lor.
O lucrare în continuă dezvoltare
Servii lui Dumnezeu trebuie să se folosească de orice mijloc pentru extinderea împărăției Sale. Apostolul Pavel spune că „lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului”, și să se facă „rugăciuni, cereri, mijlociri, pentru toți oamenii”. (1 Timotei 2, 3.4.1.) Iar Iacov zice: „Să știți că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte, și va acoperi o sumedenie de păcate”. (Iacov 5, 20.) Fiecare credincios are obligația să se unească cu frații săi pentru a face invitația: „Veniți căci iată, toate sunt gata”. (Luca 14, 17.) Fiecare trebuie să-i încurajeze pe ceilalți să facă o lucrare din toată inima. Chemări călduroase vor fi făcute de o biserică vie. Suflete însetate vor fi conduse la apa vieții.
Apostolii purtau povara răspunderii de a lărgi sfera lor de lucru, de a proclama Evanghelia în regiunile încă neatinse. Din exemplul lor învățăm că nu trebuie să se găsească persoane care să stea în via Domnului fără să lucreze. Servii Lui trebuie să lărgească fără încetare cercul strădaniilor lor. Ei trebuie să realizeze fără încetare tot mai mult și niciodată mai puțin. Lucrarea Domnului trebuie să se lărgească și să se întindă până ajunge să cuprindă lumea.
După ce au făcut o călătorie misionară, Pavel și Barnaba au venit înapoi prin aceleași locuri, vizitând bisericile pe care le înființaseră și alegând oamenii care să se unească cu ei în lucrare. Așa trebuie să lucreze servii lui Dumnezeu de astăzi, alegând și educând tineri vrednici pentru a fi colaboratori. Dumnezeu să ne ajute să ne sfințim pe noi înșine, pentru ca prin pilda noastră, alții să poată fi sfințiți, făcuți în stare să facă o lucrare plină de succes în câștigarea de suflete la Hristos.
Ne apropiem de încheierea istoriei acestui pământ; în curând vom sta în fața marelui tron alb. În curând timpul vostru de lucrare va fi trecut pentru veșnicie. Căutați și folosiți ocaziile de a spune un cuvânt la timpul potrivit acelora cu care veniți în legătură. Nu așteptați ca mai întâi să vă cunoașteți și abia atunci să le oferiți comorile neprețuite ale adevărului. Porniți la lucru și căile vi se vor deschide înainte.
În ziua judecății, cei pierduți își vor da seama pe deplin de însemnătatea jertfei de pe Calvar. Ei văd ceea ce au pierdut refuzând să fie credincioși. Se gândesc la legăturile curate și înalte pe care avuseseră privilegiul să le câștige. Dar e prea târziu. Ultima chemare a fost rostită. Se aude tânguirea: „Secerișul a trecut, vara s-a isprăvit, și noi tot nu suntem mântuiți”. (Ieremia 8, 20.)
Asupra noastră apasă greaua răspundere de a avertiza lumea cu privire la sfârșitul ei care se apropie. Din toate părțile, de departe și de aproape, vin chemări după ajutor. Dumnezeu invită biserica Sa să se ridice și să se îmbrace cu putere. Sunt de câștigat coroane nepieritoare; e de obținut Împărăția cerului; lumea, ce piere în ignoranță, trebuie să fie luminată.
Lumea va fi convinsă nu prin ceea ce se învață de la amvon, ci prin ceea ce trăiesc membrii bisericii. Predicatorul de la amvon enunță teoria Evangheliei; evlavia practică a bisericii demonstrează puterea ei.
Slabă și cu defecte, având mereu nevoie să fie avertizată și sfătuită, biserica este totuși obiectul supremei preocupări a Domnului Hristos. El face experimentări ale harului asupra inimii oamenilor și săvârșește astfel de transformări, încât îngerii rămân uimiți și își exprimă bucuria prin cântări de laudă. Ei se bucură la gândul că oameni supuși greșelii și păcătoși pot fi astfel transformați.
Când solia îngerului al treilea se dezvoltă și ajunge o mare strigare, proclamarea ei va fi însoțită de o mare putere și slavă. Fețele copiilor lui Dumnezeu vor străluci de lumină cerească.
Domnul va pregăti bărbați și femei — ba chiar și copii, așa cum a făcut El cu Samuel — pentru lucrarea Sa, făcându-i mesageri ai Săi. Acela care nu doarme și nici nu dormitează veghează asupra fiecărui lucrător, alegându-i sfera de lucru. Tot cerul urmărește lupta pe care, în împrejurări în aparență descurajatoare, o duc slujitorii lui Dumnezeu. Se realizează cuceriri noi, se câștigă onoruri noi, atunci când servii Domnului, strângându-se în jurul stindardului Răscumpărătorului lor, pornesc să lupte lupta cea bună a credinței. Toți îngerii cerești sunt în slujba umilului și credinciosului popor al lui Dumnezeu, iar atunci când oștirea lucrătorilor Domnului de aici, de jos, cântă cântările lor de laudă, corul de sus se unește cu ei în aducerea de mulțumiri, dând laudă lui Dumnezeu și Fiului Său.
Nimic nu este în aparență mai neajutorat, și totuși în realitate mai de nebiruit, ca sufletul care-și simte nimicnicia și se sprijină în totul pe meritele Mântuitorului. Mai curând ar trimite Dumnezeu toți îngerii din cer, pentru a da ajutor unuia ca acesta, decât să îngăduie ca el să fie înfrânt.
Semnalul de luptă răsună de-a lungul frontului. Fiecare ostaș al crucii să pășească înainte, nu în încredere de sine, ci în umilință și smerenie și cu credință tare în Dumnezeu. Lucrarea voastră, lucrarea mea nu va înceta o dată cu viața aceasta. Poate că pentru un scurt timp ne vom odihni în mormânt, dar, atunci când vine chemarea, noi reluăm, în Împărăția lui Dumnezeu, lucrarea noastră.