Trebuie să facem mult mai mult decât am făcut pentru a ne apropia de locuitorii orașelor. Nu trebuie să construim clădiri mari în orașe, dar de repetate ori mi-a fost dată lumina că trebuie să înființăm, în toate orașele noastre, mici instituții care vor fi centre de influență.
Domnul are o solie pentru orașele noastre, solie pe care noi trebuie să o vestim în adunările în tabără și prin alte eforturi publice, precum și prin publicațiile noastre. Pe lângă aceasta, trebuie să se înființeze în orașe restaurante igienice și prin ele trebuie să se proclame solia cumpătării. Trebuie să se facă aranjamente pentru a ține adunări în legătură cu restaurantele noastre. Oriunde lucrul acesta e cu putință, să fie amenajată o cameră unde clienții pot fi invitați să asculte conferințe cu privire la știința sănătății și a cumpătării creștine, unde ei pot să primească instrucțiuni cu privire la pregătirea alimentelor dătătoare de sănătate și asupra altor subiecte importante. În adunările acestea ar trebui să fie rugăciune, cântare și vorbiri, nu numai cu subiecte despre sănătate și cumpătare, dar și despre subiecte biblice corespunzătoare. Atunci când oamenii sunt învățați cum să-și păstreze sănătatea fizică, se vor găsi multe prilejuri de a semăna semințele Evangheliei împărăției.
Subiectele ar trebui să fie în așa fel prezentate, încât să-i impresioneze favorabil pe oameni. În adunări să nu fie nimic de natură teatrală. N-ar trebui să cânte doar câțiva. Toți cei prezenți ar trebui să fie încurajați în privința aceasta. Sunt persoane care au un dar special de a cânta și sunt împrejurări când se aduce o solie specială de cineva care cântă singur sau de câțiva care se unesc să cânte. Dar rareori e cazul ca să cânte numai câțiva. Însușirea de a cânta este un talent cu influență, pe care Dumnezeu dorește ca toți să-l cultive și să-l folosească spre slava Numelui Său.
Acelora care vin la restaurantele noastre ar trebui să li se pună la îndemână material de citit. Atenția lor ar trebui să fie atrasă spre literatura noastră cu privire la cumpătare și reformă alimentară și ar trebui, de asemenea, să li se dea și broșuri cuprinzând învățături despre Domnul Hristos. Povara procurării acestui material de citit ar trebui să fie suportată de întregul nostru popor. Tuturor acelora care vin trebuie să li se dea ceva de citit. S-ar putea ca mulți să lase broșura necitită, dar unii dintre aceia în mâna cărora o puneți s-ar putea să caute adevărul. Ei vor citi și vor studia ceea ce le dați și le vor da mai departe la alții.
Lucrătorii din restaurantele noastre ar trebui să trăiască în așa strânsă legătură cu Dumnezeu, încât să recunoască îndemnurile Duhului Său de a vorbi personal cu privire la cele spirituale cu persoanele care vin la restaurant. Când eul este răstignit, iar Hristos a luat chip în noi, nădejdea slavei, noi vom da pe față, în gândire, cuvânt și faptă, realitatea credinței noastre în adevăr. Domnul va fi cu noi și prin noi Duhul Sfânt va lucra pentru a mișca pe aceia care sunt fără Hristos.
Domnul mi-a arătat că aceasta este lucrarea care trebuie să se facă prin cei care conduc restaurantele noastre. Zorul și graba treburilor n-ar trebui să ducă la neglijarea lucrării de salvare de suflete. E bine să slujești pentru împlinirea nevoilor trupești ale semenilor noștri, dar, dacă nu se găsesc căi de a face ca lumina Evangheliei să strălucească pentru aceia care vin zi după zi pentru hrana lor, cum e slăvit Dumnezeu prin lucrarea noastră?
Când s-a început această lucrare, se aștepta ca ea să fie un mijloc de a ajunge la multe persoane cu solia adevărului prezent. Și-a ajuns scopul?
Cineva cu autoritate i-a întrebat pe lucrătorii din restaurantele noaste: „La câți ați vorbit cu privire la mântuirea lor? Cât de mulți au auzit din gura voastră apeluri călduroase de a-L primi pe Hristos ca Mântuitor personal? Cât de mulți au fost determinați prin cuvintele voastre să se abată de la păcat pentru a servi pe viul Dumnezeu?”
Atunci când oamenii sunt serviți în restaurantele noastre cu hrana corporală, lucrătorii noștri să nu uite că atât ei, cât și aceia pe care îi servesc trebuie să fie continuu aprovizionați cu pâinea cerească. Ei să caute fără încetare prilejuri de a vorbi despre adevăr acelora care nu-L cunosc.
Grijă pentru personalul ajutător
Administratorii restaurantelor noastre trebuie să lucreze pentru mântuirea angajaților lor. Ei nu trebuie să se istovească muncind, deoarece, făcând lucrul acesta, nici înclinație de a-i ajuta din punct de vedere spiritual pe lucrători. Ei trebuie să devoteze cele mai bune puteri ale lor pentru instruirea angajaților lor în cele spirituale, explicându-le Scripturile și rugându-se cu ei și pentru ei. Ei trebuie să apere interesele religioase ale ajutoarelor lor tot așa cum părinții trebuie să apere interesele spirituale ale copiilor lor. Cu răbdare și duioșie trebuie să vegheze asupra lor, făcând tot ce le stă în putere pentru a ajuta la ducerea la desăvârșire a caracterului lor creștin. Cuvintele lor ar trebui să fie ca niște mere de aur în panere de argint; purtarea lor să fie liberă de orice urmă de egoism și de asprime. Ei trebuie să stea ca niște bravi ostași, veghind asupra sufletelor ca unii care au să dea socoteală. Ei trebuie să se străduiască să păstreze pe ajutoarele lor pe un teren avantajos, unde curajul lor să devină din ce în ce mai puternic și credința lor în Dumnezeu să sporească continuu.
Dacă restaurantele noastre nu sunt conduse în modul acesta, va fi necesar să avertizăm poporul nostru să nu-și trimită la ele copiii lor ca lucrători. Mulți dintre aceia care formează clientela restaurantelor noastre nu aduc cu ei îngeri ai lui Dumnezeu; ei nu doresc însoțirea acestor ființe sfinte. Ei aduc cu ei o influență lumească, iar pentru a rezista acestei influențe, lucrătorii au nevoie să fie strâns legați cu Dumnezeu. Va trebui ca administratorii restaurantelor noastre să facă mai mult pentru a salva tineretul din serviciul lor. Ei trebuie să depună eforturi mai puternice pentru a-i păstra vii spiritual, așa ca mintea lor tânără să nu fie furată de spiritul lumesc cu care vin în contact fără încetare. Fetele și femeile tinere care lucrează în restaurantele noastre au nevoie de un păstor. Fiecare dintre ele are nevoie să fie ocrotită de către influența familiei.
Există primejdia ca tinerii, intrând în instituțiile noastre ca fiind credincioși și doritori să ajute în lucrarea lui Dumnezeu, să ajungă să fie obosiți și descurajați, pierzându-și râvna și curajul, devenind reci și nepăsători. Nu putem să îngrămădim tineretul acesta în camere mici și întunecoase și să-l lipsim de privilegiile vieții de familie și apoi să așteptăm să aibă o bună și sănătoasă experiență religioasă.
E important să se facă planuri pentru purtarea de grijă față de ajutoarele din instituțiile noastre și îndeosebi pentru cei folosiți în restaurantele noastre. Ar trebui să se asigure personal ajutător bun și să se procure orice lucru care-i va face să crească în har și în cunoașterea lui Hristos. Ei nu trebuie să fie lăsați la voia întâmplării, fără timp regulat de rugăciune și fără timp de studiu al Bibliei. Dacă sunt lăsați așa, ei devin neatenți și nepăsători, indiferenți față de cele veșnice.
La fiecare restaurant ar trebui să fie asociat un bărbat cu soția lui și ei să acționeze ca tutori ai personalului ajutător, un bărbat și o femeie care umblă pe calea Domnului și care iubesc pe Mântuitorul și sufletele pentru care El a murit.
Femeile tinere ar trebui să fie sub grija unei supraveghetoare înțelepte și cu judecată, o femeie pe deplin pocăită, care le va supraveghea cu grijă pe lucrătoare, mai ales pe cele tinere.
Lucrătorii ar trebui să simtă că au un cămin. Ei sunt elemente ajutătoare ale lui Dumnezeu și trebuie să fie tratați cu aceeași grijă și gingășie cu care Domnul Hristos a spus că trebuie să fie tratat copilașul pe care l-a pus în mijlocul ucenicilor Săi. „Pentru oricine va face să păcătuiască”, a zis El, „pe unul din acești micuți, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară și să fie înecat în adâncul mării”. „Feriți-vă să nu defăimați nici măcar pe unul din acești micuți; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea fața Tatălui Meu care este în ceruri”. (Matei 18, 6.10.) Grija care trebuie să fie avută față de acești angajați este unul din motivele pentru care ar trebui să avem într-un oraș mare mai multe restaurante mici, în loc de unul mare. Dar acesta nu este unicul motiv pentru care ar trebui să înființăm mai multe restaurante mici în diferite părți ale orașelor noastre mari. Restaurantele mai mici vor recomanda principiile reformei sanitare tot așa de bine ca și întreprinderile mai mari și vor fi mult mai ușor administrate. Noi n-am fost însărcinați să hrănim lumea, ci suntem instruiți să-i educăm pe oameni. În restaurantele mai mici nu va fi atât de mult de lucru, iar personalul ajutător va avea mai mult timp pentru a-l devota studierii Cuvântului, mai mult timp pentru a studia cum să-și facă lucrarea bine și mai mult timp pentru a răspunde la întrebările clienților care sunt doritori să cunoască mai mult din principiile reformei sanitare.
Dacă realizăm planul lui Dumnezeu în lucrarea aceasta, neprihănirea lui Hristos va merge înaintea noastră, iar slava lui Dumnezeu va fi ariergarda noastră. Dar dacă nu se câștigă suflete, dacă însuși personalul ajutător nu este câștigat spiritual, dacă ei nu Îl proslăvesc pe Dumnezeu în cuvânt și fapte, pentru ce ar fi nevoie să înființăm astfel de întreprinderi? Dacă nu putem conduce restaurantele noastre spre slava lui Dumnezeu, dacă nu putem exercita prin ele o puternică influență religioasă, ar fi mai bine să le închidem și să folosim talentele tineretului nostru în alte ramuri de lucrare. Dar restaurantele noastre pot fi în așa fel conduse, încât să fie mijloace de salvare de suflete. Să-L căutăm pe Domnul cu seriozitate pentru a avea smerenia inimii, pentru ca El să ne poată învăța cum să umblăm în lumina sfatului Său, cum să înțelegem cuvântul Său, cum să-l primim și cum să-l punem în practică.
Există primejdia ca restaurantele noastre să fie în așa fel conduse, încât personalul nostru ajutător să lucreze din greu zi după zi și săptămână după săptămână și totuși să nu fie în stare să arate spre vreun lucru bine îndeplinit. Lucrul acesta cere o îngrijită considerație. Nu avem dreptul de a lega tineretul nostru de o lucrare care nu aduce roade spre slava lui Dumnezeu.
E primejdia ca lucrarea aceasta, deși considerată ca un mijloc minunat și de succes de a face bine, să fie condusă în așa fel, încât să promoveze numai buna stare trupească a acelora pe care îi servim. O lucrare ar putea în mod aparent să poarte trăsăturile unei supreme valori, dar să nu fie bună înaintea lui Dumnezeu decât numai dacă e săvârșită cu dorința fierbinte de a face voia Lui și a împlini scopurile Lui. Dacă Dumnezeu nu e recunoscut ca autorul și desăvârșitorul acțiunilor noastre, ele sunt cântărite în balanța sanctuarului și aflate prea ușoare.
Închiderea restaurantelor noastre în Sabat
S-a pus întrebarea: „Să fie deschise restaurantele noastre în Sabat? «Răspunsul meu este: Nu, nu! Ținerea Sabatului este mărturia noastră despre Dumnezeu — marca, sau semnul, între El și noi că suntem poporul Lui. Marca aceasta să nu se șteargă niciodată.
Dacă lucrătorii din restaurantele noastre ar urma să-i servească în Sabat pe oameni la fel ca în cursul săptămânii, unde ar mai fi ziua lor de odihnă? Ce prilej ar mai avea ei să-și refacă forțele fizice și spirituale?
Nu de mult, mi-a fost dată o lumină specială cu privire la acest subiect. Mi-a fost arătat că se vor face eforturi pentru a dărâma standardul nostru de ținere a Sabatului; că oamenii se vor ruga stăruitor ca restaurantele noastre să fie deschise în Sabat, dar lucrul acesta nu trebuie să se facă niciodată.
O scenă mi-a trecut pe dinainte. Mă aflam într-unul din restaurantele noastre din San Francisco. Era vineri. Diferiți lucrători erau foarte ocupați să pregătească pachete cu alimente care puteau fi duse ușor de oameni acasă la ei; iar un număr de persoane așteptau să primească aceste pachete. Am întrebat ce înseamnă aceasta și lucrătorii mi-au spus că unii dintre clienții lor erau agitați pentru că, datorită închiderii restaurantului în Sabat, nu puteau obține alimente de același fel cu acelea pe care le foloseau în cursul săptămânii. Dându-și seama de valoarea alimentelor dătătoare de sănătate pe care le obțineau de la restaurant, ei protestau împotriva faptului că nu li se dădeau în ziua a șaptea și stăruiau de aceia care aveau răspunderea conducerii restaurantului să-l țină deschis în toate zilele săptămânii, arătând că ei vor suferi dacă lucrul acesta nu se va face. „Ce vedeți”, spuneau lucrătorii, „este răspunsul nostru la cererea de alimente dătătoare de sănătate pentru ziua de Sabat. Oamenii aceștia iau de vinerea alimente care rezistă în ziua de Sabat și în felul acesta evităm să fim acuzați că refuzăm să deschidem restaurantul în Sabat”
Linia de demarcație dintre poporul nostru și lume trebuie să fie totdeauna păstrată clar, astfel încât să nu fie greșit înțeleasă. Platforma noastră este Legea lui Dumnezeu, în care ni se cere să păzim Sabatul; deoarece, după cum e clar arătat în capitolul 31 din Exod, ținerea Sabatului este un semn între Dumnezeu și poporul Său. „Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele”, declară El, „căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri, un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc. Să țineți Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt.... Acesta va fi între Mine și copiii lui Israel un semn veșnic; căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul, iar în ziua a șaptea S-a odihnit și a răsuflat”.
Noi urmează să ascultăm de un „Așa zice Domnul”, chiar dacă prin ascultarea noastră pricinuim mari inconveniente acelora care nu au respect pentru Sabat. Pe de o parte, avem presupusele nevoi ale omului; pe de alta, poruncile lui Dumnezeu. Care din ele au cea mai mare greutate pentru noi?
În sanatoriile noastre, familia pacienților împreună cu medicii, infirmierele și personalul ajutător trebuie să fie hrăniți în Sabat, ca oricare altă familie, cu cât mai puțină muncă cu putință. Dar restaurantele noastre nu ar trebui să fie deschise în Sabat. Lucrătorii să fie asigurați că vor avea ziua aceasta pentru a se închina lui Dumnezeu. Faptul că ușile sunt închise în Sabat dovedește că restaurantul este un monument de aducere aminte de Dumnezeu și că în el nu trebuie să se facă nici o lucrare care nu este necesară.
Am fost instruită că unul din principalele motive pentru care restaurante igienice și săli de tratament trebuie înființate în centrele marilor orașe este ca prin mijlocul acesta să fie atrasă atenția oamenilor de frunte la solia îngerului al treilea. Observând că aceste restaurante sunt conduse într-un mod cu totul deosebit de felul în care sunt conduse restaurantele obișnuite, oamenii inteligenți vor începe să întrebe care sunt motivele pentru care există o deosebire între metodele de afaceri și vor cerceta principiile care ne determină să servim o hrană superioară. În felul acesta vor fi călăuziți să ia cunoștință de solia pentru acest timp.
Când bărbații care gândesc află că restaurantele noastre sunt închise în Sabat, ei se vor interesa de principiile care ne determină să închidem ușile restaurantelor sâmbăta. Răspunzând la întrebările lor, vom avea ocazie să le descoperim motivele credinței noastre. Le putem da exemplare din revistele și broșurile noastre, așa încât să poată înțelege deosebirea dintre „cei care servesc lui Dumnezeu și cei care nu-I servesc”.
Nu tot poporul nostru este atent așa cum ar trebui să fie la ținerea Sabatului. Bunul Dumnezeu să le ajute să facă reformă. Se cuvine ca bărbatul, capul fiecărei familii, să așeze solid piciorul pe platforma ascultării.