Prin simbolul viței și al ramurilor ei, este ilustrată legătura Domnului Hristos cu urmașii Săi și legătura urmașilor Săi între ei. Ramurile sunt toate legate între ele și, cu toate acestea, fiecare are o individualitate care nu se pierde în cealaltă. Toate au o legătură comună cu vița și depind de ea în ceea ce privește viața, creșterea și rodnicia lor. Ele nu se pot susține una pe alta. Fiecare pentru sine trebuie să fie legată cu butucul viței. Și în timp ce ramurile se aseamănă între ele, prezintă totuși și diversitate. Unitatea constă din unirea lor comună cu vița și prin fiecare, cu toate că nu în același fel, se manifestă viața viei.
Imaginea aceasta cuprinde o învățătură nu numai pentru creștini în mod individual, dar și pentru instituțiile care sunt angajate în slujba lui Dumnezeu. În relațiile lor unele cu altele, fiecare trebuie să-și păstreze individualitatea. Unirea între ele vine în urma unirii cu Domnul Hristos. În El, fiecare instituție este unită cu fiecare din celelalte, deși identitatea uneia nu se contopește în aceea a alteia.
Adesea s-a insistat asupra faptului că interesele cauzei lui Dumnezeu ar fi promovate printr-o fuzionare a caselor noastre de editură, aducându-le pe toate sub o singură administrație. Dar Domnul mi-a arătat că lucrul acesta nu trebuie să aibă loc. Nu este planul Său acela de a centraliza puterea în mâinile câtorva persoane sau să aducă o instituție sub controlul alteia.
Mi-a fost arătat că, la începuturile ei, lucrarea noastră era ca un râuleț mic, mic de tot. Profetului Ezechiel i-a fost arătată înfățișarea apelor care izvorăsc „de sub pragul casei, dinspre răsărit”, „înspre partea de miazăzi a altarului”. Citiți Ezechiel 47. Îndeosebi remarcați versetul 8: „El mi-a zis: «Apa aceasta curge spre ținutul de răsărit, se pogoară în câmpie, și se varsă în mare și, revărsându-se în mare, apele mării se vor vindeca.»” Așa mi-a fost arătată lucrarea noastră ca întinzându-se la răsărit și la apus, spre insulele mării și spre toate părțile lumii. Pe măsură ce lucrarea se întinde, vor fi de administrat interese mari. Lucrarea nu trebuie să fie concentrată în vreun loc oarecare. Înțelepciunea omenească susține că e mai convenabil să dezvolți lucrarea acolo unde ea a ajuns la maturitate și influență, dar în direcția aceasta s-au făcut greșeli. Ceea ce dă tărie și ajută la dezvoltare e purtarea de poveri. Iar pentru lucrătorii din diferite localități, a-i libera de răspunderi înseamnă a-i pune acolo unde caracterul să le rămână nedezvoltat, iar puterile să le fie reprimate și slăbite. Lucrarea este a Domnului și nu e voia Lui ca puterea și eficiența să fie concentrate în vreun loc oarecare. Fiecare instituție să rămână independentă, realizând planul lui Dumnezeu sub conducerea Lui.
Fuzionare
Metoda fuzionării, ori de câte ori este urmată, tinde la înălțarea omului în locul Divinității. Aceia care poartă răspunderi în diferite instituții așteaptă de la autoritatea centrală călăuzire și sprijin. În măsura în care simțul răspunderii personale scade, ei pierd cea mai mare și cea mai prețioasă experiență omenească, dependența continuă a sufletului de Dumnezeu. Nesimțindu-și lipsa, ei nu mai mențin acea veghere și rugăciune constantă, acea predare continuă lui Dumnezeu, care singură îi poate face pe oameni în stare să audă și să asculte învățătura Duhului Său cel Sfânt. Omul este așezat acolo unde ar trebui să stea Dumnezeu. Aceia care sunt chemați să acționeze în lumea aceasta ca ambasadori ai cerului sunt mulțumiți să caute înțelepciune la oameni defectuoși și pieritori, când ar putea să aibă înțelepciunea și puterea desăvârșitului și veșnicului Dumnezeu.
Domnul nu intenționează ca lucrătorii din instituțiile Sale să privească la om sau să se încreadă în om. El dorește ca ei să se sprijine pe El.
Niciodată nu ar trebui ca între casele noastre de editură să fie astfel de relații, încât una să aibă putere să dicteze în ce privește administrarea alteia. Când se așează în mâna câtorva persoane o putere atât de mare, Satana va face sforțări hotărâte pentru a strica judecata, a insinua principii rele de acțiune și a introduce metode greșite; făcând așa, el nu numai că strică o instituție, dar prin aceasta obține control asupra altora și modelează lucrarea din locuri depărtate. În felul acesta influența spre rău ajunge să fie întinsă. Fiecare instituție să aibă independența ei morală, făcându-și lucrarea în propriul ei câmp. Lucrătorii din fiecare instituție să-și dea seama că trebuie să-și facă lucrarea ca în fața lui Dumnezeu, a sfinților Lui îngeri și a lumilor necăzute.
Dacă o instituție adoptă o metodă greșită, să nu fie coruptă și altă instituție. Să rămână credincioasă la principiile exprimate cu prilejul înființării ei, aducând mai departe la îndeplinire lucrarea în armonie cu aceste principii. Fiecare instituție ar trebui să se străduiască să lucreze în armonie cu toate celelalte, în măsura în care aceasta se împacă bine cu adevărul și neprihănirea; dar mai departe de atât, nici una nu trebuie să pășească spre fuzionare.
Rivalitate
Nu ar trebui să fie rivalitate între casele noastre de editură. Dacă se îngăduie, spiritul acesta va crește și se va întări și va alunga spiritul misionar. Va întrista pe Duhul lui Dumnezeu și va alunga din instituțiile noastre pe îngerii slujitori, trimiși să fie conlucrători cu aceia care cultivă harul lui Dumnezeu.
Niciodată conducătorii instituțiilor noastre nu ar trebui să încerce, nici în cea mai mică măsură, să profite una de pe urma alteia. Încercări de felul acesta sunt cele mai ofensatoare la adresa lui Dumnezeu. Purtări hrăpărețe, încercarea de a stoarce una de la alta profituri de jaf, constituie un rău pe care El nu-l va tolera. Orice încercare de a se ridica o instituție în paguba alteia este o greșeală. Orice gând sau insinuare care tinde să scadă influența unei instituții sau a lucrătorilor ei este contrară voinței lui Dumnezeu. Ceea ce împinge la asemenea încercări este spiritul lui Satana. O dată ce i s-a dat loc, el va lucra ca un ferment pentru a-i corupe pe lucrători și pentru a zădărnici planul lui Dumnezeu cu instituțiile Sale.