Datoria bisericii față de casa de editură
Membrii comunității în cuprinsul căreia este situată una dintre casele noastre de editură sunt onorați prin faptul că au printre ei unul dintre instrumentele speciale ale Domnului. Ei ar trebui să aprecieze onoarea aceasta și să-și dea seama că ea cuprinde în sine una dintre cele mai sacre răspunderi. Influența și exemplul lor vor contribui mult la ajutorarea sau la împiedicarea instituției de a-și îndeplini misiunea.
Pe măsură ce ne apropiem de criza finală, este de o însemnătate vitală să existe armonie și unitate între uneltele lui Dumnezeu. Lumea este plină de furtună, război și ceartă. Totuși, sub o conducere unică, puterea papală, oamenii se vor uni ca să se împotrivească lui Dumnezeu în persoana martorilor Lui. Unirea aceasta este cimentată de marele apostat. În timp ce se străduiește să-și unească agenții ca să lupte împotriva adevărului, Satana va lucra ca să-i dezbine și să-i împrăștie pe apărătorii acestui adevăr. Gelozie, bănuieli rele și vorbiri de rău sunt ațâțate de el pentru a produce dezacord și neînțelegere. Membrii bisericii lui Hristos au puterea de a împiedica realizarea scopului urmărit de vrăjmașul sufletelor. Într-un timp ca acesta, ei să nu fie găsiți în neînțelegere unul cu altul sau cu oricare dintre lucrătorii Domnului. În mijlocul discordiei generale, să existe un loc unde să fie armonie și unire, datorită faptului că Biblia e făcută călăuza vieții. Poporul lui Dumnezeu să-și dea seama că asupra lui planează răspunderea de a înălța prestigiul uneltelor Sale.
Fraților și surorilor, Domnul va fi plăcut impresionat dacă veți proceda cu inimă la susținerea instituției editurii prin rugăciunile și mijloacele voastre. Rugați-vă în fiecare dimineață și în fiecare seară ca ea să poată primi cea mai bogată binecuvântare a lui Dumnezeu. Nu încurajați criticarea și plângerile. De pe buzele voastre să nu pornească murmure sau plângeri; aduceți-vă aminte că îngerii aud cuvintele acestea. Toți trebuie făcuți să înțeleagă că aceste instituții sunt rânduite de Dumnezeu. Aceia care le discreditează pentru a-și servi propriul lor scop urmează să dea socoteală lui Dumnezeu. El vrea ca tot ce e în legătură cu lucrarea Sa să fie tratat ca fiind ceva sacru.
Dumnezeu dorește ca noi să cultivăm mai mult rugăciunea și mai puțin vorbăria. Pragul cerului este inundat de lumina slavei Sale și El va face ca lumina aceasta să strălucească în inima oricui va sta în bună legătură cu El.
Fiecare instituție va avea de luptat cu greutăți. Încercările sunt îngăduite să vină pentru a pune la probă inima poporului lui Dumnezeu. Când se abate o restriște asupra uneia dintre uneltele lui Dumnezeu, se va vedea cât de multă credință adevărată avem în Dumnezeu și în lucrarea Lui. În asemenea împrejurări, nimeni să nu privească lucrurile în cea mai rea lumină și să se lase pradă îndoielii și necredinței. Nu-i criticați pe aceia care poartă poverile răspunderii. Nu lăsați ca vorbirea voastră în familiile voastre să fie otrăvită de criticarea lucrării Domnului. Părinții care se lasă în voia acestui spirit de critică nu aduc înaintea copiilor lor ceea ce îi va face înțelepți spre mântuire. Cuvintele lor tind să tulbure credința și încrederea nu numai a copiilor, ci și a acelora mai în vârstă. Și așa se observă la toți destul de puțin respect și destul de puțină venerație pentru cele sfinte. Satana se va uni plin de râvnă cu cel ce critică, pentru a încuraja necredința, invidia, neîncrederea și lipsa de respect. Satana e pururea la lucru pentru a pune în oameni spiritul său, pentru a stinge iubirea care ar trebui cultivată cu sfințenie între frați, pentru a descuraja încrederea, pentru a ațâța invidia, bănuielile rele și cearta. Să ne străduim să nu fim găsiți printre conlucrătorii lui. O inimă deschisă la sugestiile lui poate să semene multe semințe de nemulțumire. În felul acesta, se poate face o lucrare ale cărei urmări în ruinarea de suflete nu se vor vedea niciodată pe deplin decât în ziua judecății finale.
Domnul Hristos declară: „Pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din acești micuți, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară și să fie înecat în adâncul mării. Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!” (Matei 18, 6.7.) O mare răspundere e așezată aici asupra membrilor bisericii. Ei trebuie să ia aminte ca nu cumva, din neatenție față de sufletele celor tineri în credință, prin semănarea de semințe ale îndoielii și necredinței sub imboldul lui Satana, să fie găsiți vinovați de ruinarea vreunui suflet. „Croiți cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce șchiopătă să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat. Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul. Luați seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, și mulți să fie întinați de ea”. (Evrei 12, 13-15.)
Puterea uneltelor satanice este mare, iar Domnul cheamă pe membrii poporului Său să se întărească unii pe alții, zidindu-se „sufletește pe credința voastră prea sfântă”. (Iuda 20.)
În loc de a conlucra cu Satana, fiecare să cerceteze ce înseamnă a conlucra cu Dumnezeu. În vremurile acestea deprimante, El are de făcut o lucrare care cere curaj și credință, care ne va face în stare să ne susținem unul pe altul. Toți trebuie să stea umăr la umăr și inimă la inimă, ca împreună lucrători cu Dumnezeu. Ce nu s-ar putea face în și prin harul lui Dumnezeu, dacă membrii bisericii ar sta uniți pentru a susține pe lucrătorii Săi, pentru a ajuta cu rugăciunile și influența lor când descurajarea presează din toate părțile! Atunci e vremea de a lucra ca administratori credincioși.
În loc de critică și mustrare, frații și surorile noastre ar trebui să aibă de spus cuvinte de încurajare și încredere cu privire la uneltele Domnului. Dumnezeu îi invită să încurajeze inima acelora care poartă poveri grele, deoarece El lucrează împreună cu ei. El invită pe poporul Său să recunoască puterea susținătoare în uneltele Sale. Onorați-L pe Domnul, străduindu-vă din toate puterile voastre să-i dați autoritatea pe care ea trebuie să o aibă.
Când aveți prilejul, vorbiți lucrătorilor; spuneți-le cuvinte care să le inspire putere. Suntem mult prea indiferenți unul față de altul. Prea adesea uităm că și conlucrătorii noștri au nevoie de putere și îmbărbătare. În vremuri de deosebite greutăți și poveri, căutați să-i asigurați de interesul și simpatia voastră. Când vă străduiți să-i ajutați prin rugăciunile voastre, faceți ca ei să știe lucrul acesta. Faceți să răsune solia lui Dumnezeu pentru lucrătorii Săi: „Întărește-te și îmbărbătează-te!” (Iosua 1, 6.)
Administratorii instituțiilor noastre au o obligație dintre cele mai grele, aceea de a păstra ordinea și de a-i disciplina cu înțelepciune pe tinerii pe care îi au în grija lor. Membrii bisericii pot face mult pentru a le susține mâinile. Când tinerii nu sunt dispuși să se supună disciplinei instituției și când în orice problemă de neînțelegere cu superiorii lor sunt hotărâți să facă așa cum le place lor, părinții nu trebuie să-și susțină copiii și să simpatizeze cu ei orbește.
Mai bine, mult mai bine ar fi ca ei, copiii voștri, să sufere, să zacă în mormânt decât să fie învățați să trateze cu ușurătate principiile care stau la însăși temelia loialității față de adevăr, față de semenii lor și față de Dumnezeu.
În cazurile de neînțelegere cu aceia în a cărei grijă sunt, mergeți direct la cei cu răspundere și aflați adevărul. Țineți minte că administratorii diferitelor departamente înțeleg mult mai bine ca alții care sunt regulile esențiale. Manifestați încredere în judecata lor și respect pentru autoritatea lor. Învățați-i pe copiii voștri să-i respecte și să-i onoreze pe aceia față de care Dumnezeu a arătat respect și onoare, punându-i în locuri de încredere.
Pe nici o altă cale nu pot membrii bisericii să secondeze mai cu efect străduințele administratorilor din instituțiile noastre, decât dând în propriul lor cămin un exemplu de ordine și o dreaptă disciplină. Părinții să le dea copiilor lor, prin cuvinte și comportament, un exemplu de ceea ce ar dori ca ei să fie. Să se păstreze continuu curăție în vorbire și o adevărată curtoazie creștină. Să nu fie nici o încurajare la păcat, nici o vorbire de rău sau bănuieli rele. Învățați-i pe copii și pe tineri să se respecte pe ei înșiși, să fie sinceri față de principii și sinceri față de Dumnezeu. Învățați-i să respecte Legea lui Dumnezeu și regulile casei și să asculte de ele. Atunci, ei vor practica principiile acestea în viața lor și le vor trăi în toate legăturile lor cu alții. Îl vor iubi pe aproapele lor ca pe ei înșiși, vor crea o atmosferă curată și vor exercita o influență bună, pentru a încuraja sufletele slabe pe cărarea care duce la sfințenie și cer.
Copiii care primesc o astfel de educație nu vor fi o povară, o cauză de îngrijorare în instituțiile noastre; ei vor fi un sprijin pentru aceia care poartă răspunderea. Printr-o bună instruire, ei vor fi pregătiți să ocupe locuri de încredere, iar prin învățătură și exemplu vor ajuta totdeauna pe alții să facă ce e drept. Ei își vor aprecia în mod just propriile lor daruri și vor folosi în chipul cel mai bun puterile lor fizice, mintale și spirituale. Astfel de suflete sunt întărite împotriva ispitei; ele nu sunt ușor doborâte. Sub binecuvântarea lui Dumnezeu, astfel de caractere sunt purtători de lumină; influența lor tinde să contribuie la educația altora pentru o viață de afaceri care este o viață practică de creștin.
Membrii bisericii, plini de iubirea Domnului Hristos pentru suflete și conștienți față de privilegiile și ocaziile lor, pot exercita asupra tinerilor din instituțiile noastre o neprețuită influență spre bine. Exemplul lor de credincioșie în familie, în afaceri și în biserică, manifestarea din partea lor a unei amabilități sociale și a curtoaziei creștine, unite cu un interes adevărat pentru binele spiritual al tineretului, vor influența într-o mare măsură modelarea caracterelor acestor tineri pentru slujirea lui Dumnezeu și a semenilor lor, atât în viața aceasta, cât și în viața viitoare.
Datoria casei de editură față de biserică
După cum biserica are o răspundere față de casa de editură, tot la fel și casa de editură are o răspundere față de biserică. Fiecare trebuie să o susțină pe cealaltă.
Cei din locuri de răspundere din casele de editură nu trebuie să-și îngăduie să fie atât de presați de muncă, încât să nu aibă timp să mențină o preocupare spirituală. Când preocuparea aceasta spirituală este păstrată vie în casa de editură, aceasta va exercita o influență puternică în biserică; iar când ea este păstrată vie în biserică, ea va exercita o puternică influență asupra casei de editură. Binecuvântarea lui Dumnezeu va odihni asupra lucrării, când ea este condusă în așa fel, încât se câștigă suflete la Hristos.
Toți lucrătorii din casa de editură care mărturisesc Numele lui Hristos ar trebui să fie lucrători în biserică. Este necesar pentru propria lor viață spirituală ca ei să folosească fiecare mijloc al harului. Ei nu vor obține putere stând ca spectatori, ci devenind lucrători. Fiecare trebuie să fie înscris într-o ramură de activitate obișnuită și sistematică în legătură cu biserica. Toți ar trebui să-și dea seama că aceasta este datoria lor. Prin legământul botezului, ei au făgăduit să facă tot ce le stă în putință pentru a dezvolta biserica lui Hristos. Arătați-le că iubirea și loialitatea față de Răscumpărătorul lor, loialitatea față de adevăratul standard al măsurii de bărbați și femei mature, loialitatea față de instituția de care sunt legați, cere lucrul acesta. Ei nu pot fi slujitori credincioși ai lui Hristos, ei nu pot fi bărbați și femei de o adevărată integritate, ei nu pot fi lucrători buni în instituțiile lui Dumnezeu, în timp ce neglijează datoriile acestea.
Administratorii instituției, în diferitele ei secțiuni, ar trebui să aibă o grijă deosebită ca tineretul să-și formeze deprinderi bune în direcția aceasta. Când serviciile divine din biserică sunt neglijate sau când îndatoririle în legătură cu lucrarea ei sunt lăsate neîndeplinite, cauza acestei situații trebuie să fie aflată. Printr-un efort amabil și plin de tact, străduiți-vă să-l treziți pe cel nepăsător și să reînviați un interes care dispare.
Nimeni n-ar trebui să îngăduie ca propria lor lucrare să scuze neglijarea sfintei slujbe a Domnului. Mult mai bine ar putea să lase la o parte lucrul care îi privește pe ei personal decât să neglijeze datoria lor față de Dumnezeu.
Către frații însărcinați cu răspunderile în casele de editură
Vă prezint importanța participării voastre la adunările anuale, nu numai la adunările administrative, ci și la adunările pentru luminarea voastră spirituală. Voi nu vă dați seama de nevoia de a avea o strânsă legătură cu cerul. Fără legătura aceasta, nici unul dintre voi nu e în siguranță; nici unul nu e calificat să facă în mod acceptabil lucrarea lui Dumnezeu.
În lucrarea aceasta, mai mult decât în oricare altă întreprindere trecătoare, succesul e proporțional cu spiritul de consacrare și de jertfire de sine cu care se face lucrarea. Aceia care poartă răspunderea de administratori în lucrare au nevoie să fie adânc impresionați de Duhul lui Dumnezeu. Voi ar trebui să aveți o preocupare mult mai mare decât alții, de a primi botezul Duhului Sfânt și o cunoaștere a lui Dumnezeu și a lui Hristos, cu cât poziția voastră de încredere este mai plină de răspundere decât a lucrătorului de rând.
Însușirile naturale și cele câștigate sunt toate daruri de la Dumnezeu și trebuie să fie ținute mereu sub controlul Duhului Său, al puterii Sale divine și sfințitoare. Voi aveți nevoie să simțiți cât mai profund lipsa voastră de experiență în lucrarea aceasta și să depuneți eforturi serioase de a obține cunoștința și înțelepciunea necesare, pentru ca să puteți folosi fiecare însușire a corpului și a minții în așa fel, încât, să-L slăviți pe Dumnezeu.
„Vă voi da o inimă nouă”. (Ezechiel 36, 26.) Hristos trebuie să locuiască în inima voastră, după cum sângele este în corp și circulă ca o putere dătătoare de viață. În privința aceasta nu putem fi mai zoritori. În timp ce adevărul trebuie să fie armura noastră, convingerile noastre trebuie să fie întărite prin simpatiile vii care au caracterizat viața Domnului Hristos. Dacă adevărul, adevărul cel viu, nu este exemplificat în caracter, nimeni nu poate rezista. Într-adevăr, este o singură putere care poate să ne facă statornici și să ne păstreze, astfel, harul lui Dumnezeu. Cel care se încrede în orice altceva a și început să se clatine și e aproape de cădere.
Domnul dorește ca voi să vă sprijiniți pe El. Folosiți cât mai bine fiecare ocazie pentru a veni la lumină. Dacă rămâneți departe de influențele sfinte care vin de la Dumnezeu, cum puteți discerne cele spirituale?
Dumnezeu ne cheamă să folosim orice ocazie pentru a ne pregăti pentru lucrarea Lui. El așteaptă ca să folosiți toate forțele la săvârșirea ei și să vă țineți inima trează față de sfințenia ei și față de înspăimântătoarele ei răspunderi. Ochii lui Dumnezeu sunt asupra voastră. Nu e bine pentru nici unul dintre voi să aduceți în fața Lui o jertfă schiloadă, o jertfă care nu vă costă nici studiu, nici rugăciune. El nu poate primi o astfel de jertfă.
Vă îndemn să vă treziți și să-L căutați personal pe Dumnezeu. În timp ce Isus din Nazaret trece pe alături, strigați cu toată seriozitatea după El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David”, și veți căpăta vedere. Prin harul lui Dumnezeu veți primi ceea ce va fi de o mai mare valoare pentru voi decât aurul sau argintul sau decât multe pietre prețioase.
Dacă e un timp mai presus de altul, când oamenii trebuie să păstreze legătura lor cu Dumnezeu, acesta e atunci când sunt chemați să poarte răspunderi speciale. Nu suntem în siguranță dacă, atunci când mergem la luptă, aruncăm armele. Atunci avem nevoie să fim echipați cu întreaga armură a lui Dumnezeu. Fiecare piesă e necesară.
Niciodată să nu nutriți gândul că puteți fi creștini și totuși să vă închideți în voi înșivă. Fiecare este o parte a marii țesături a omenirii, iar natura și calitatea experienței voastre va fi determinată mai ales de experiențele celor cu care vă însoțiți. Domnul Isus zice: „Acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor”. (Matei 18, 20.) Deci, să nu părăsim adunările noastre, cum au unii obiceiul; ci îndemnați-vă unul pe altul; și aceasta cu atât mai mult, cu cât vedem că ziua se apropie.
Faceți adunările de experiențe ale comunității cât mai interesante cu putință. Fiecare dintre cei prezenți să-și dea seama că are o datorie de îndeplinit în adunare. Conlucrați cu îngerii sfinți, care se străduiesc să facă o impresie dreaptă asupra fiecărui lucrător.