Granville, N.S.W., 24 iulie 1895. Câmpul lui Dumnezeu este lumea. Domnul Isus le spunea ucenicilor Săi: „Ci voi veți primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, și până la marginile pământului”. „Și să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăința și iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.” (Faptele Apostolilor 1, 8; Luca 24, 47.) Petru le spunea credincioșilor: „Făgăduința aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Faptele Apostolilor 2, 39.)
Dumnezeu declară: „Îmi voi sădi pe Lo-Ruhama în țară, și voi da îndurare; voi zice lui Lo-Ami: «Tu ești poporul Meu!» Și el va răspunde: «Dumnezeul meu».” (Osea 2, 23.)
„El zice: «Este prea puțin lucru să fii Robul Meu, ca să ridici semințiile lui Iacov și să aduci înapoi rămășițele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea Mea până la marginile pământului.»” (Isaia 49, 6.)
Dumnezeu a revărsat cu bogăție Spiritul Său Sfânt asupra credincioșilor din Battle Creek. Cum ați folosit binecuvântările acestea? Ați făcut așa cum au făcut oamenii asupra cărora a venit Duhul Sfânt în Ziua Cincizecimii? Atunci, „cei ce se împrăștiaseră mergeau din loc în loc și propovăduiau Cuvântul.” (Faptele Apostolilor 8, 4.) S-a văzut rodul acesta în Battle Creek? A fost învățată biserica lui Dumnezeu să-și cunoască datoria și să reflecte lumina pe care a primit-o?
O ilustrare a lucrării pe care o avem de făcut
„Apostolii care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru și pe Ioan.” (Faptele Apostolilor 8, 14.) Spiritul lui Dumnezeu aștepta să lumineze suflete și să le aducă la adevăr.
Observați ce eforturi s-au depus pentru un singur om, un etiopian. „Un înger al Domnului a vorbit lui Filip și i-a zis: «Scoală-te și du-te spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza, și care este pustiu». Filip s-a sculat și a plecat. Și iată că un etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor, și îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine, se întorcea de acolo, și ședea în carul lui și citea pe proorocul Isaia.
Duhul a zis lui Filip: «Du-te și ajunge carul acesta!» Filip a alergat și a auzit pe etiopian citind pe proorocul Isaia. El i-a zis: «Înțelegi tu ce citești?» Famenul a răspuns: «Cum aș putea să înțeleg dacă nu mă va călăuzi cineva?» Și a rugat pe Filip să se suie în car și să șadă împreună cu el.
Atunci Filip a început de la Scriptura aceasta și i-a propovăduit pe Isus. Pe când își urmau ei drumul, au dat peste o apă. Și famenul a zis: «Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?» Filip a zis: «Dacă crezi din toată inima, se poate». Famenul a răspuns: «Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu».
A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă și Filip a botezat pe famen.
Când au ieșit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, și famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul își vedea de drum, plin de bucurie, Filip se afla la Azot, de unde s-a dus până la Cezarea. Și propovăduia Evanghelia în toate cetățile prin care trecea.” (Faptele Apostolilor 8, 26-40.)
În experiența lui Filip și a etiopianului, este prezentată lucrarea la care Domnul îl cheamă pe poporul Său. Etiopianul reprezintă o mare categorie de oameni care au nevoie de misionari ca Filip, misionari care vor auzi glasul lui Dumnezeu și vor merge acolo unde îi trimite El. Sunt în lume oameni care citesc Scripturile, dar care nu pot înțelege însemnătatea lor. Este nevoie de bărbați și femei care Îl cunosc pe Dumnezeu, pentru a le explica acestor suflete Cuvântul.
O lucrare neglijată
În parabola samariteanului milos, preotul și levitul priveau la omul nenorocit, care fusese jefuit și rănit, dar nu li se părea ceva de dorit să-l ajute pe acela care, deoarece era neajutorat și părăsit, avea cea mai mare nevoie de ajutor. Preotul și levitul îi reprezintă pe mulți, foarte mulți din Battle Creek.
Multe suflete pot fi salvate, dacă Câmpurile Sudice pot avea măcar o mică parte din mijloacele cheltuite atât de risipitor în Battle Creek pentru a face lucrurile mai comode.
Moștenirea Domnului a fost în mod straniu neglijată, iar Dumnezeu va judeca pe poporul Său pentru lucrul acesta. Mândria și dorința de etalare sunt satisfăcute prin acumularea de avantaje, în timp ce câmpurile noi rămân neatinse. Mustrarea lui Dumnezeu este asupra administratorilor, pentru părtinirea lor și pentru egoista însușire a bunurilor Sale.
Ceva s-a făcut în câmpurile străine, și ceva s-a făcut în misiunile din patrie; dar mult prea mult teritoriu a rămas nelucrat. Lucrarea e prea mult centralizată. Interesele din Battle Creek au crescut peste măsură de mult și aceasta înseamnă că alte porțiuni ale câmpului sunt jefuite de înlesnirile pe care ar fi trebuit să le aibă. Pregătirile mereu tot mai mari în înălțarea și dezvoltarea clădirilor, care au chemat și au reținut la un loc atât de mulți în Battle Creek, nu sunt în acord cu planul lui Dumnezeu, ci în directă contradicție cu planul Lui.
S-a susținut că erau mari avantaje în a avea atât de multe instituții într-o strânsă legătură unele cu altele; că ele vor fi o putere unele pentru altele și că se putea veni în ajutorul acelora care căutau educație și ocupație. Aceasta e după judecata omenească; se va admite că, din punct de vedere omenesc, se pot obține multe avantaje prin îngrămădirea atât de multor bunuri la Battle Creek; dar e nevoie ca viziunea să fie extinsă.
Acestea ar trebui fărâmițate în multe părți, cu scopul ca lucrarea să poată începe în orașe care va fi nevoie să devină centre de interes. Ar trebui să se înalțe clădiri și să se concentreze răspunderi în multe localități, care acum sunt jefuite de un bine vital și spiritual, pentru ca să se sporească ceea ce deja este un surplus în Battle Creek. Domnul nu e proslăvit prin această administrare din partea acelora care sunt în locuri de răspundere. „Pământul va fi plin de cunoștința slavei Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopăr.” „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Habacuc 2, 14; Ioan 17, 3.)
Mântuirea păgânilor a fost de multă vreme considerată o problemă care să angajeze interesul creștinilor și nu e decât drept a li se aduce lumină în limitele lor întunecate. Dar lucrarea misionară internă e tot atât de mult necesară. Păgânii sunt aduși chiar la ușile noastre. Ignoranța idolatră este chiar în cuprinsul umbrei căminelor noastre. Se face ceva pentru negri, dar e aproape nimic în comparație cu ceea ce primesc alții, care deja cunosc adevărul, care au avut nenumărate ocazii, dar care nu și-au apreciat nici pe jumătate avantajele. Să le fie prezentată iubirea lui Isus acelora care nu cunosc adevărul, și ea va lucra la transformarea caracterului, asemenea aluatului.
Ce facem noi pentru Câmpul Sudic? Am așteptat cu multă nerăbdare să văd dacă se pune în aplicare vreun plan pentru răscumpărarea păcătoasei neglijări a acestui câmp, dar nu văd nici o propunere și nici o hotărâre de a se face ceva. Poate s-a plănuit ceva ce eu nu am văzut. Nădăjduiesc că e așa și-L laud pe Domnul dacă e așa. Dar, cu toate că de ani de zile ne-a fost înfățișată datoria în mod cât se poate de hotărât, totuși Câmpul Sudic a fost atins de-abia cu vârful degetelor. Acum mă simt adânc stăpânită de gândul ca din nou să aduc în fața voastră această parte neglijată a viei Domnului. Problema aceasta mi-a fost adusă în față de repetate ori. Am fost trezită în timpul nopții și mi s-a poruncit: Scrie cele ce ți-au fost descoperite, fie că oamenii vor asculta, fie că se vor reține.